Duminica Ortodoxiei la Moscova – „Sinodikonul Ortodoxiei”

„Sinodikonul Ortodoxiei” în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova
 Duminica Ortodoxiei 2010
 
[vodpod id=Video.3114139&w=425&h=350&fv=skin%3Dhttp%3A%2F%2Fwww.patriarchia.ru%2Fimages%2Fflv%2Fnacht.swf%26file%3Dhttp%3A%2F%2Fwww.patriarchia.ru%2Fdata%2F2010%2F02%2F21%2F1233568018%2F10_02_21_chin.flv%26image%3Dhttp%3A%2F%2Fwww.patriarchia.ru%2Fdata%2F2010%2F02%2F21%2F1233568018%2F10_02_21_chin.jpg]
 

Sursa: http://www.patriarchia.ru  . Observăm că din înregistrare lipsesc anatematismele.

Publicăm şi întreaga rânduială :

RANDUIALA DUMINICII BIRUINŢEI ORTODOXIEI

După isprăvirea citirii ceasurilor, spre locul obişnuit unde se află arhiereul în veşminte, vin din altar arhimandriţii, egumenii, preoţii, diaconii; preoţii scot icoana Mîntuitorului şi a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi le pun pe analogul din mijlocul bisericii. [De se va întîmpla ca arhiereul să nu fie de faţă la această slujbă (în parohiile de mir sau mănăstiri), cuvintele acestuia se rostesc de preot; iar de va lipsi protodiaconul (diaconul), cuvintele acestuia se rostesc, la fel, de preot] Continuă să citești Duminica Ortodoxiei la Moscova – „Sinodikonul Ortodoxiei”

Tăcerea – al treilea tip de ateism. Th. Zisis despre arhierei ai Eladei şi terorizarea preoţilor şi luptătorilor pentru Ortodoxie

PROTOPREZBITERUL THEODOROS ZISIS:
ARHIEREI DIN MAKEDONIA (ELADA)
 ÎI TERORIZEAZĂ PE PREOŢI
ŞI ÎI CALOMNIAZĂ PE LUPTĂTORII PENTRU ORTODOXIE

1. Filocatolicii nu se neliniştesc. Planul se aplică.

          Toţi aceia care au planificat şi aplică subjugarea ortodocşilor faţă de papa aveau până acum toate motivele să fie mulţumiţi, pentru că vedeau că, în ciuda existenţei anumitor reacţii, planul înainta şi sperau că la o nouă Ferrara-Florenţa vor reuşi acceptarea şi semnarea unui nou „horos” (hotărâre) unionist, a unei noi uniaţii.

          Comparativ cu vechiul sinod de la Ferrara-Florenţa (1438-1439), acum condiţiile sunt mai prielnice. Multă lume necatehizată şi neinformată în temele credinţei a fost narcotizată de agapologhia ipocrită şi mincinoasă, care se potriveşte spiritului globalizării şi ştergerii diferenţelor şi particularităţilor. În biserici, predicile te sufocă prin analize sociale şi exaltări patriotice sau cu pietisme superficiale şi ipocrite. Rar se dezvoltă temele credinţei cu referire la erezii şi la eretici, în mod deosebit la erezia papismului şi la panerezia ecumenismului. Prin urmare, nu există teama dezaprobării şi reacţiei poporului la cele uneltite, cum s-a întâmplat la vechea Ferrara-Florenţa, pentru că acum poporul ignoră cele ale credinţei şi a fost supus unei spălări a creierului sub falsul iubirism (γαπισμο) new-age-ist şi împotriva Iubirii împletite cu Adevărul, împotriva adevăratei iubiri, care nu ascunde înşelarea şi minciuna, ci le denunţă, pentru a-i păzi mai dinainte pe credincioşi. Continuă să citești Tăcerea – al treilea tip de ateism. Th. Zisis despre arhierei ai Eladei şi terorizarea preoţilor şi luptătorilor pentru Ortodoxie

PRIMIREA CĂLDUROASĂ A EPISCOPULUI ARTEMIE DE CĂTRE CREDINCIOŞII RUŞI PE AEROPORTUL DIN BELGRAD

PRIMIREA CĂLDUROASĂ A EPISCOPULUI ARTEMIE DE CĂTRE CREDINCIOŞII RUŞI PE AEROPORTUL DIN BELGRAD

 Aeroportul Nikola Tesla din Belgrad 15/02/2010.
 Credincioşii ruşi cântă episcopului Artemie „Întru mulţi ani, Stăpâne!” şi alte cântări religioase despre Serbia şi Rusia.
 

Sursa: http://aktines.blogspot.com

SERBIA – CÂND NIMIC NU PREVESTEA DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR (VIDEO)

SERBIA – CÂND NIMIC NU PREVESTEA DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR (VIDEO)

Episcopul Artemie de Raşka-Prizren şi Kossovo-Metohia, în 2009, cu Episcopul de Niş de atunci, Irineu, actualmente Patriarh al Serbiei, când toate arătau diferit.

Sursa: http://aktines.blogspot.com

Mitrop. Serafim de Pireu: „Inadmisibilă hotărârea Bisericii Serbiei”

Mitropolitul Serafim de Pireu:
„Inadmisibilă hotărârea Bisericii Serbiei”
Profundă amărăciune a exprimat astăzi Mitropolitul Serafim de Pireu, în ceea ce priveşte hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Serbiei, care a disponibilizat pe Episcopul Artemie de Raşca şi Prizren. De semnalat că Agenţia de Ştiri Bisericeşti „Romfea.gr” a scris despre ancheta judiciară încă de duminică, 14 februarie 2010.

Mitropolitul Serafim de Pireu despre Episcopul Artemie:
Cu profundă amărăciune, întristare şi durere am aflat despre hotărârea din ziua de 13 a lunii în curs a.c. a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Serbiei, care s-a întrunit sub preşedinţia nou-alesului patriarh, Preafericitul Irineu al Serbiei, despre disponibilizarea şi în esenţă îndepărtarea de la îndatoririle lui canonice a Preasfinţitului Episcop Artemie de Raşca şi Prizren, bărbat împodobit cu virtuţi apostolice, luptător pentru Credinţă şi mărturisitor al Ei.
Simţim o profundă repulsie pentru această inadmisibilă hotărâre a Bisericii Ortodoxe a Serbiei, dar nu ne uimeşte, pentru că – după cum se vede aceiaşi oameni care l-au condus pe fericitul întru adormire patriarh al sârbilor Pavle la rugăciunea-în-comun cu romano-catolicii din Croaţia, care liturghisesc în mod ilegal şi eretic, care l-au „sanctificat” pe cardinalul Aloijio Stepinats, criminalul băutor de sânge şi falsul sfânt al para-sinagogii („adunăturii”) romano-catolice, pe autorul moral şi fizic al sângerosului asasinat (genocid) prin schingiuiri neînchipuit de dureroase a opt sute de mii (800.000) de sfinţi, slăviţi, noi mucenici ai poporului sârb şi ai Preasfintei noastre Biserici de către hoardele ustaşilor romano-catolici orchestrează acum anihilarea canonică şi fizică a unui sfânt, neprihănit, iubitor de Dumnezeu şi iubitor de popoare, care este culmea duhovnicească a poporului sârb, luptând pentru drepturile credinţei şi ale patriei lui, prin acuze voalate, care în lumina adevărului nu pot sta în picioare.
Invocăm de-Dumnezeu-primitele rugăciuni către Domnul -Întemeietorul Bisericii, ale Sfântului contemporan al poporului sârb şi profundului teolog ortodox – care a demonstrat prin excepţionalele sale opere kakodoxia (reaua-slăvire) eretică a papismului potrivnic lui Dumnezeu – ale fericitului întru adormire Stareţ Iustin Popovici, părintele duhovnicesc al ierarhului anti-ecumenist prigonit şi al altor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Sârbe, ca să înceteze îndată prigoana orchestrată împotriva lui.

(traducere: https://acvila30.ro, cf. romfea.gr)

DISPONIBILIZAREA EPISCOPULUI ARTEMIE DE KOSOVO

ÎNCEPUTUL OFICIAL AL PRIGOANEI
ÎMPOTRIVA ANTI-ECUMENIŞTILOR?
DEŞI CATOLICII I-AU UCIS ŞI I-AU DEVASTAT ŞI PRĂDAT  PE SÂRBI, NOUL PATRIARH IRINEU AL SERBIEI NU A APUCAT SĂ-ŞI IA BINE ÎNDATORIRILE ŞI IZGONEŞTE UN EPISCOP ORTODOX
ANTICATOLIC!

DISPONIBILIZAREA EPISCOPULUI ARTEMIE DE KOSOVO
INAUGURAREA OFICIALĂ A PRIGOANEI ÎMPOTRIVA ANTI-ECUMENIŞTILOR?
Proteste în Kosovo în timpul Liturghiei de duminică pentru îndepărtarea
episcopului Artemie
Evenimentele se derulează într-un ritm alert. Erezia ecumenismului se întărâtă şi turbează. Dar Părinţii ne-au pregătit şi ne-au informat suficient: Fiecare erezie este îndrumată de către diavolul. Şi ecumenismul n-ar putea constitui o excepţie. Câte se scriu, câte vedem zilnic, câte se derulează incognito, şi în poporul credincios şi la noi ajung ecourile lor, amintesc de ceea ce este scris: „S-a coborât diavolul la voi, având mare mânie, ştiind că mai are puţină vreme” (Apocalipsa 12, 12).
În fotografii sunt clerici şi laici, care în ciuda zăpezii, s-au adunat să protesteze împotriva acţiunii fără precedent a noului patriarh Irineu al Serbiei, de a-l elibera din îndatoririle sale pe Înaltpreasfinţitul Episcop Artemie de Kosovo (cf. http://aktines.blogspot.com/).
Nu avem încă traducerea celor spuse de episcopul Irineu Bulovici de Başca, care a şi comunicat evenimentul şi nu cunoaştem cauza exactă. Ştim însă că episcopul Artemie de Kosovo era unul dintre cei şase arhierei (acum opt – n.tr.) care au semnat „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”. Cunoaştem şi (am denunţat din primul moment) declaraţiile filocatolice ale noului patriarh, care a vorbit de o colaborare cu papa. Deci episcopul anti-ecumenist Artemie era greu de manipulat şi incomod. Se mai ştie şi faptul că părintele protopresbiter Gheorghios Tsetsis, mitropolitul Ioannis de Pergam şi însuşi patriarhul ecumenic Bartolomeu au încercat prin scrisori să-i timoreze pe toţi aceia care au semnat „Mărturisirea…” şi să îi împiedice pe alţii care ar fi vrut să o semneze. Desigur, patriarhul Bartolomeu a cerut Ierarhiei Bisericii Eladei să fie pedepsiţi toţi cei care au semnat „Mărturisirea…”. Însă nu au reuşit până acum să îngenuncheze împotrivirea Ierarhiei. Să presupunem că au căutat şi au găsit cel mai slab inel?
Suntem solidari cu episcopul şi cu fraţii noştri sârbi nevoitori şi ne rugăm. Însă trebuie ca în acelaşi timp să înţelegem că acum este nevoie de o mai mare priveghere. Postul Mare să ne fie un prilej pentru rugăciune mai multă, ca Dumnezeu să ne lumineze şi să înţelegem dimensiunea exactă a situaţiei şi să ne întărească pentru luptele care vin, căci va fi nevoie de mari jertfe pe toate fronturile.
„Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului” a fost prima treaptă. Să mai urcăm una, înainte de a ne coborî din tren. În perioada Sinodului III Ecumenic, râvnitorul episcop Celestin, deci în perioada unei alte erezii, a nestorianismului, scria: „Acum este nevoie de o mai mare priveghere şi grijă. Acum, când înăuntrul Bisericii se făptuiesc şi se zic „cele potrivnice Bisericii”. Pentru că cei care au „război  civil nu sunt în nelucrare. Totuşi, în acest război intern, în această luptă casnică, să ne fie nouă zid credinţa, iar împotriva acestei necredinţe pe ea să o preferăm în ciuda săgeţilor duhovniceştilorpe aceasta, pentru că păzită fiind, ne va păzi pe noi”.
Simatis Panaghiotis
Gracanica – „Vitejii” au interzis monahilor să intre în biserica mănăstirii aplicându-le lovituri.

COMENTARIUL BLOGULUI: “THRISKEFTIKA”
(Suntem de acord şi subscriem)

Romfea.gr a precizat drept cauză a izgonirii „neregulile economice şi refuzul ascultării”.
Noi spunem că pricina izgonirii este poziţia anti-ecumenistă declarată şi „refuzul ascultării” faţă de noul patriarh filocatolic al Serbiei. Să aşteptăm şi în Elada asemenea izgoniri ale celor care se luptă împotriva ecumenismului?

14 februarie 2010 11:21
Studitul a spus…

Considerăm indispensabil că se cuvine ca în acest moment dificil Sinaxa anti-ecumenistă a Părinţilor care au redactat „Mărturisirea de Credinţă”, toate corporaţiile, uniunile şi asociaţiile ortodoxe care luptă împotriva ecumenismului să se declare solidare prigonitului ierarh mărturisitor şi anti-ecumenist, să luăm legătura cu el şi să-l rugăm să preia conducerea luptei anti-ecumeniste. Este clar că a fost izgonit pentru poziţiile sale anti-ecumeniste şi pentru semnătura lui pe „Mărturisirea de Credinţă”, pe care fraţii lui filocatolici le-au interpretat drept refuz al ascultării. Cât pentru neregulile economice nu comentăm, pentru că doar cu puţin timp în urmă am trimis ajutoare umanitare în Kossovo şi am fost alături, fiecare cum a putut. Cum se putea întâmpla aşa ceva când nu existau nici cele necesare traiului de pe o zi pe alta. Aşadar, să ne suflecăm mânecile, să acţionăm şi să fim alături de ierarhul mărturisitor prin toate mijloacele posibile.

SFÂNTUL VOIEVOD NEAGOE BASARAB ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

SFÂNTUL VOIEVOD NEAGOE BASARAB ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

         Iată, ia aminte şi aceasta, fătul meu, că poruncescu dumnezeieştile scripturi să te lepezi de eretici, să nu faci taină cu dânşii, nici să vorbeşti multu cu ei; dar încă cu cât mai multu să cade să te fereşti de păgâni, de care nu ştiu ce iaste Dumnezeu, nici să botează, măcar de ţe-ar fi şi frate şi să te fii născut cu dânsul dintr-o mumă, tot încă mai multu şi mai tare să te fereşti de dânsul, şi să te păzeşti şi să nu faci cu dânsul den adâncul şi din ascunsul inimii tale nici un sfat. Că aceştea suntu vrăjmaşi crucii Domnului nostru Iisus Hristos, şi numele lui Dumnezeu cel sfântu ei îl hulescu. Deci de vom iubi noi pre unii ca aceştia, iar dragostea lui Dumnezeu se va lua de la noi. Dreptu aceia, de toţi de aceştea să ne ferim, să nu cumva să auzim şi noi, cum auzi Iezechiia împărat, că-i zise: „Iată, va veni vremea şi să va prăda toată casa ta şi tot ce-au câştigat părinţii tăi va lua împăratul Vavilonului”, cum s-au şi umplut, cum aţi auzit mai sus, de veţi fi băgat seama.

        Dumnezeu au dat tuturor creştinilor celor pravoslavnici să prăznuiască în dragostea cea dumnezeiască şi să petreacă bine, în pacea lui Dumnezeu, iar n-au dat să faceţi praznice cu cei necredincioşi şi să vă veseliţi cu dânşii, carii suntu vrăjmaşii lui Dumnezeu. Amar lumii de zminteale, că zice Dumnezeu: „Cel ce va zminti pe unul din cei mai mici, carii cred în numele mieu, mai bine i-ar fi fost de s-ar fi legat o piiatră de moară de grumazi şi să fie dat în adâncul mării”. Pentr-aceia zice şi apostolul: „Tot omul cel ce-i pare că stă, să se păzească, să nu cumva să cază”.

         O, adâncul înţelepciunii şi bogăţiei şi cugetului lui Dumnezeu ! Că neîntrebate şi neispitite suntu judecăţile lui, şi căile lui neurmate şi neumblate ! Dar cine îngădui lui Dumnezeu ca Ezechiia, împăratul ovreescu, cât pentru bunătăţile vieţii lui i se adaoseră de la Dumnezeu 15 ani ? Şi iar mai spune că s-au pogorât îngerii lui Dumnezeu şi au ucis din tabăra Asiriei, vrăjmaşilor lui, o sută şi optzeci şi cinci de mii de oameni, numai într-o clipeală de ochiu. Iar pentru puţinel lucru ce-l greşi cu chibzuiala sa (şi cum greşi: făcu prietnicie cu solii împăratului de la Vavilon, ai lui Marodah, şi le arătă toată avuţiia sa şi tot ce avu, cât zise că n-au mai rămas nimic suptu biruinţa lui, care să nu le fie arătat), dreptu aceia să mânie Dumnezeu, căci făcu prietnicie cu păgânii şi cu vrăjmaşii lui Dumnezeu. Şi fură osândiţi feciorii lui în robie şi-i făcură hadîmi şi-i duseră în casa împăratului de Vavilon, dimpreună cu toată avuţiia lui şi cu toţi oamenii săi.

       Iar noi să ne păzim foarte tare de unile ca acestea, să nu greşim şi să rugăm pre Dumnezeu cel milostiv, că la mulţi le pare în nechibzuiala lor că îngăduiescu şi fac ce place lui Dumnezeu, iar ei mai mult îl mânie şi aţâţă focul lui Dumnezeu asupra lor. Pentru aceia zice apostolul: „Cel ce gândeşte că stă, el să să păzească, să nu cumva să cază”.

din „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”.

Bătrânul Episcop, Părintele Augustin, în Duminica lăsatului sec de brânză – 14.02.2010

Hristoase, ajută-l pe Episcopul Augustin! 
 
BĂTRÂNUL IERARH NEVOITOR AL FLORINEI, PĂRINTELE AUGUSTIN KANDIOTIS, LA VÂRSTA DE 103 ANI (20.04.1907-14.02.2010) A VENIT LA BISERICĂ, CA DE FIECARE DATĂ, ÎN SFÂNTA MĂNĂSTIRE A SF. AUGUSTIN, EPISCOPUL HIPPONEI, ÎN FLORINA ŞI A ÎMPĂRŢIT ANAFURĂ. Seara a dat iertare şi binecuvântare unei mulţimi de florinioţi, care l-au vizitat în casa în care locuieşte.

„Mărturisiţi-vă Domnului, că este bun”… Psalmul 135

PSALMUL 135 Cântat de părinţii de la Mănăstirea Simonospetra, Muntele Athos


Aliluia.

1. Marturisiti-va Domnului ca este bun, ca in veac este mila Lui.
2. Laudati pe Dumnezeul dumnezeilor, ca in veac este mila Lui.
3. Laudati pe Domnul domnilor, ca in veac este mila Lui.
4. Singurul Care face minuni mari, ca in veac este mila Lui.
5. Cel ce a facut cerul cu pricepere, ca in veac este mila. Lui.
6. Cel ce a intarit pamantul pe ape, ca in veac este mila Lui.
7. Cel ce a facut luminatorii cei mari, ca in veac este mila Lui.
8. Soarele, spre stapanirea zilei, ca in veac este mila Lui.
9. Luna si stelele spre stapanirea noptii, ca in veac este mila Lui.
10. Cel ce a batut Egiptul cu cei intii-nascuti ai lor, ca in veac este mila Lui.
11. Si a scos pe Israel din mijlocul lor, ca in veac este mila Lui.
12. Cu mana tare si cu brat inalt, ca in veac este mila Lui.
13. Cel ce a despartit Marea Rosie in doua, ca in veac este mila Lui.
14. Si a trecut pe Israel prin mijlocul ei, ca in veac este mila Lui.
15. Si a rasturnat pe Faraon si ostirea lui in Marea Rosie, ca in veac este mila Lui.
16. Cel ce a trecut pe poporul Lui prin pustie, ca in veac este mila Lui.
17. Cel ce a batut imparati mari, ca in veac este mila Lui.
18. Cel ce a omorat imparati tari, ca in veac este mila Lui.
19. Pe Sihon, imparatul amoreilor, ca in veac este mila Lui.
20. Si pe Og, imparatul Vasanului, ca in veac este mila Lui.
21. Si le-a dat pamantul lor mostenire, ca in veac este mila Lui.
22. Mostenire lui Israel, robul Lui, ca in veac este mila Lui.
23. Ca in smerenia noastra si-a adus aminte de noi Domnul, ca in veac este mila Lui.
24. Si ne-a izbavit pe noi de vrajmasii nostri, ca in veac este mila Lui.
25. Cel ce da hrana la tot trupul, ca in veac este mila Lui.
26. Marturisiti-va Dumnezeului ceresc, ca in veac este mila Lui.

“Când mă necăjesc, degrab mă auzi…”

Duminica iertării (izgonirii lui Adam din Rai)

 

 

Prochimenul cel Mare din Vecernia Iertării, Să nu întorci faţa ta…– Byzantion

Pr. Al.Schmemann:

“… In cele din urma vine ultima zi, numita de obicei Duminica Iertarii, dar al carei nume liturgic trebuie de asemenea mentionat: <<Izgonirea lui Adam din Rai>>. Aceasta denumire totalizeaza, intr-adevar, intreaga pregatire pentru Post. Acum stim, ca omul a fost creat pentru Rai, pentru cunoasterea lui Dumnezeu si pentru comuniunea harica cu El. Pacatul omului l-a lipsit pe om de acea viata binecuvantata, iar existenta lui pe pamant s-a transformat intr-un exil. Hristos, Mantuitorul lumii, deschide usa raiului celui ce-L urmeaza, iar Biserica, prin dezvaluirea frumusetii Imparatiei lui Dumnezeu in viata noastra, un pelerinaj catre patria noastra cereasca. Astfel, la inceputul Postului suntem ca si Adam:

Scosu-s-a Adam din Rai pentru mancare; pentru aceasta si sezand in preajma lui plangea tanguindu-se si cu glas de umilinta zicea: Vai mie, ce am patimit eu, ticalosul. O porunca am calcat a Stapanului meu si de tot binele m-am lipsit. Raiule preasfinte, cel ce esti pentru mine sadit si pentru Eva incuiat, roaga pe Cela ce te-a facut pe tine si pe mine m-a zidit, ca sa ma satur de florile tale. Pentru aceasta si Mantuitorul catre dansul a zis: Zidirea mea nu voi sa piara, ci voi sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina. Ca pe cel ce vine la Mine nu il voi goni afara“.

Postul este eliberarea de sub robia noastra fata de pacat, din temnita <<acestei lumi>>. Iar pericopa evanghelica a acestei ultime Duminici (Matei VI, 14-21) stabileste conditiile acestei eliberari. Prima este postirearefuzul de a accepta dorintele si indemnurile firii noastre decazute ca fiind normale, efortul de a ne descatusa din stapanirea carnii asupra duhului. Pentru a fi eficace, totusi, postul nostru nu trebuie sa fie fariseic, nu trebuie sa ne “falim” cu aceasta. Nu trebuie “sa ne aratam oamenilor ca postim, ci Tatalui nostru Care este in ascuns“. Cea de-a doua conditie este iertarea – “ca de veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc“. Biruinta pacatului, principalul semn al stapanirii sale asupra lumii este dispersarea, izolarea, ura. Asadar, prima incercare de a sparge aceasta fortareata a pacatului este iertarea: reintoarcerea la unitate, la solidaritate, la iubire. A ierta inseamna a pune intre mine si “vrajmasul” meu iertarea lui Dumnezeu Insusi. A ierta este depasirea “punctului mort” in relatiile umane si raportarea lor la Hristos. Iertarea este “crapatura” Imparatiei ceresti deschisa catre aceasta lume pacatoasa si decazuta.

Postul Pastelui incepe, de fapt, de la vecernia din aceasta Duminica. Aceasta slujba unica, atat de adanca si frumoasa, lipseste din atat de multe biserici ale noastre. Totusi nimic nu destainuie mai bine “tonalitatea” Postului Mare in Biserica Ortodoxa; nicaieri nu se manifesta mai bine chemarea sa profunda catre om.

Slujba incepe cu o vecernie solemna, cu slujitori imbracati in vesminte luminoase. Stihurile care urmeaza Psalmului “Doamne strigat-am catre Tine…” anunta venirea Pastelui si, dincolo de Post, apropierea Pastelui!

Vremea postului sa o incepem luminat, supunandu-ne pe noi nevointelor celor duhovnicesti. Sa ne lamurim sufletul, sa ne curatim trupul. Sa postim precum de bucate asa si de toata patima, desfatandu-ne cu bunatatile Duhului. Intru care petrecand cu dragoste, sa ne invrednicim toti a vedea preacinstita patima a lui Hristos, Dumnezeu si Sfintele Pasti, duhovniceste bucurandu-ne“.

Urmeaza, apoi, Vohodul cu cantarea: Lumina lina a sfintei slave. Preotul slujitor inainteaza catre “locul cel inalt” din spatele altarului pentru a vesti Prochimenul de seara, care intotdeauna anunta sfarsitul unei zile si inceputul alteia. Prochimenul cel Mare al acestei zile vesteste inceputul Postului:

Să nu intorci faţa Ta de la sluga Ta;

Când mă necăjesc degrab mă auzi

Ia aminte spre sufletul meu,

şi-l mântuieşte pre el”.

Asculta melodia unica a acestui stih – aceasta strigare care dintr-o data umple biserica: “cand ma necajesc degrab ma auzi” – si vei intelege acest moment de inceput al Postului Mare: tainica intrepatrundere dintre deznadejde si nadejde dintre intuneric si lumina. Toata pregatirea se apropie acum de sfarsit. Stau in fata lui Dumnezeu, in fata slavei si a frumusetii Imparatiei Sale. Realizez ca apartin acesteia, ca nu am alt camin, nicio alta bucurie, niciun tel; realizez, de asemenea, ca sunt exilat din acest camin in intunericul si tristetea pacatului, “cand ma necajesc!“. Iar in cele din urma imi dau seama ca numai Dumnezeu ma poate ajuta in aceasta durere, ca numai El poate “griji de sufletul meu“. Pocainta este, mai presus de orice, o chemare disperata catre acel ajutor divin.

Repetam de cinci ori Prochimenul si iata ca Postul a sosit! Vesmintele luminate sunt puse deoparte; luminile sunt stinse. Cand preotul slujitor rosteste cererile pentru ectenia de seara, strana raspunde cu ceea ce se considera a fi “cheia Postului“. Se citeste pentru prima oara rugaciunea de post a Sfantului Efrem Sirul, insotita de metanii.

La sfarsitul slujbei credinciosii se apropie de preot, cerand unii altora iertare. In timp ce ei savarsesc acest ritual de impacare – pentru ca Postul Mare incepe prin aceste miscari ce exprima dragostea, reuniunea, fratia – strana intoneaza cantarile pascale.

Vom rataci patruzeci de zile prin desertul Postului, dar la capat straluceste deja lumina Pastelui, lumina Imparatiei lui Dumnezeu“.

(pr. Alexander Schmemann, “Postul cel Mare“, Editura Doris, Bucuresti, 1998)

CUM NE ÎNCHINĂM ÎN TIMPUL SFINTEI LITURGHII?

CUM NE ÎNCHINĂM
ÎN TIMPUL SFINTEI LITURGHII?
De obicei, la sărbătorile Sfintei Cruci vorbim şi despre taina Crucii lui Hristos şi despre semnul crucii şi importanţa lui în viaţa noastră creştină. Cineva mi-a cerut să vorbesc despre asta acum şi m-am hotărât să fac ascultare. Aşadar, reţineţi:
Semnul crucii făcut corect aduce binecuvântarea lui Dumnezeu. Semnul crucii făcut indiferent, oricum, incorect îndepărtează binecuvântarea lui Dumnezeu şi atrage „binecuvântarea” celuilalt, care se bucură, râde şi se îmbolnăveşte de râs; aşa spunea părintele Cleopa: râde dracul de se îmbolnăveşte, intră în spital, săracul… De ce? De crucea ta! Deci crucea niciodată nu se îndoaie, adică niciodată crucea nu se face în poziţia încovoiată a trupului, ci în poziţie de drepţi. După ce ai dus mâna pe umărul stâng, aici, să o vadă şi cel din spatele tău – să vadă mâna pe umărul stâng, pentru că aici e cea mai mare ispită, unii o duc în jos, unii o duc doar până la jumătate sau pe piept, sau sub piept, (deci pe umărul stâng), abia după aceea faci închinăciunea sau metania. Toţi trebuie să ne corectăm. Deci, păcătoşilor asemenea mie, pocăiţi-vă şi nu mai strâmbaţi crucea lui Hristos. Faceţi una şi bună decât o mie şi strâmbe, una şi corectă decât o mie şi rele! Crucea lui Hristos este armă asupra diavolului, cum auziţi la Sfântul Maslu cântându-se: „Doamne, armă asupra diavolului crucea Ta ai dat-o nouă, că se îngrozeşte şi se cutremură, se scutură, nesuferind a căuta spre puterea ei”. Ea e armă şi e putere numai atunci când se face corect şi cu evlavie. Deci una şi bună şi apoi puteţi trece şi la a doua şi bună, şi la a treia şi bună, şi la a mia cruce şi bună. Dar nu o mie şi rele. Decât o mie şi rele mai bine una şi bună; că cele o mie şi rele nu sunt nici armă împotriva diavolului, nici putere a lui Dumnezeu mântuitoare. Deci nu mai strâmbaţi crucea! Nici măcar cu capul în piept sau cu capul plecat nu se face crucea. Crucea se face în poziţie de drepţi. Cum sunt soldaţii în armată în poziţie de drepţi, aşa se face crucea, pentru că ea e armă de biruinţă şi steag sau stindard biruitor. Steagul nu se pune sub obroc, se ţine la înălţime, se atârnă pe catarg. La fel şi crucea lui Hristos – care este îngerilor bucurie şi diavolilor rană de nesuferit – nu se ascunde de un trup încovoiat. Se face în poziţia de drepţi.
Nu e neapărat să vă aplecaţi cu mâna până la pământ, deşi aşa e cel mai indicat, dar crucea trebuie să fie neapărat dreaptă. Dacă preotul sau diaconul nu se închină la fiecare ectenie nu trebuie să cădem în ispita de a judeca. Poate pomeneşte, are o carte în mână sau un microfon, după caz, sau ia prinoase de la credincioşii întârziaţi şi în acelaşi timp zice ectenia. Dar trebuie să ştim că închinarea noastră este respiraţia Bisericii. La fiecare ectenie, când auzim „Domnului să ne rugăm”, toată Biserica (adunarea credincioşilor) trebuie să se închine, să facă o mică închinăciune, până la brâu, sau chiar atingând cu mâna pământul; dar închinăciunea la pământ o facem numai când avem loc pentru asta şi nu deranjăm pe cei din faţă sau pe cei din spate. (Grecii fac întâi plecăciunea şi apoi se îndreaptă şi fac semnul crucii; însă noi şi slavii facem întâi semnul crucii şi apoi facem plecăciunea, închinăciunea sau metania. Aşa ne-am obişnuit, de când ne-am închinat pentru prima oară). Deci, la fiecare chemare  a Ecteniei Mari se face închinăciune mică, aplecându-ne până la brâu (sau mai puţin chiar, după putere şi spaţiu). Dar crucea trebuie făcută în poziţia de „drepţi”. La fiecare „Domnului să ne rugăm!” cu care se încheie majoritatea chemărilor Ecteniei Mari. Ne închinăm şi la fiecare cerere din cadrul ecteniei întreite (ectenia de după citirea Evangheliei) când auzim ultimele cuvinte – majoritatea se termină cu cuvintele „pentru sănătatea şi mântuirea lor”. La fel ne închinăm la ectenia de după Heruvic: la fiecare „Domnului să ne rugăm” sau „De la Domnul să cerem” facem câte o mică închinăciune sau plecăciune.
„Să nu ne rugăm ca fariseul fraţilor…” Trebuie să ştim că la Liturghiile Sfântului Ioan Gură de Aur şi Sfântului Sfântului Vasile cel Mare nu se îngenunchează deloc. Dar există trei momente mai înălţătoare şi mai sfinţitoare decât altele, momente în care credincioşii nu stau cu fruntea sus ca fariseul, ci iau poziţia vameşului: închinăciune cu mâna până la pământ sau măcar până la genunchi şi rămânerea în această poziţie. Dacă unii bolnavi nu pot nici asta, pot însă să se ridice în picioare – dacă stau jos, şi să-şi plece capul.  (Iar dacă cineva simte multă umilinţă şi pocăinţă are toată libertatea să-şi plece genunchii inimii, să îngenuncheze în duh, dar să nu strice rânduiala Bisericii pe care Sfinţii Părinţi au aşezat-o cu luminare de la Dumnezeu. Cum cântăm la Bobotează? „Că unde este de faţă Împăratul, este şi buna rânduială”.) Aceste trei momente sunt: 1) Vohodul (Intrarea) Marecu Cinstitele Daruri din cadrul Heruvicului (adică pe toată perioada transferării Darurilor de la Proscomidiar pe Sfânta Masă; altfel spus: cât ţin pomenirile). 2) Cântarea „Pre Tine Te lăudăm”(când are loc prefacerea Darurilor în Trupul şi Sângele Domnului). Cât ţine această cântare stăm cel puţin cu capul aplecat, cu multă umilinţă, rugându-ne din inimă, cu toată atenţia. E momentul Pogorârii Duhului Sfânt peste noi şi peste Darurile noastre. 3) „Să luăm aminte: Sfintele Sfinţilor!”. În timpul rostirii acestor cuvinte credincioşii stau în poziţie de închinăciune cu capul plecat, dar în picioare.
Acestea sunt cele mai sfinte momente şi e bine să avem o poziţie adecvată, aşa încât să fim „ca un singur trup” în închinarea pe care I-o aducem lui Dumnezeu.
Îngenunchiem doar la Liturghia Darurilor mai-înainte-sfinţite, de luni până vineri, liturghie ce se săvârşeşte doar în Postul Mare, şi atunci cu fruntea până la pământ. Semnalul îngenunchierii şi ridicării îl dă clopoţelul.
Reţineţi, fraţi şi surori. Aşa este corect. Aşa trebuie să ne închinăm.
În timpul citirii Evangheliei stăm în picioare în poziţia de „drepţi” – aşa cum ne şi îndeamnă, de altfel, sfinţitul binevestitor. La Sfânta Liturghie se poate sta pe scaun doar la Apostol şi când se citeşte cuvânt de învăţătură sau se predică. În rest, nu se stă pe scaun la Sfânta Liturghie. Fac excepţie cei bătrâni, bolnavi, neputincioşi, femeile însărcinate, iar copiii mai puţin.
Sfânta Treime să ne lumineze pe toţi, aşa încât nu numai să ştim, ci mai ales să împlinim! Amin!

Comunicat de presă al Sfântului Sinod al Bisericii Eladei: Pomenirea Sf. Fotie, sărbătorită cu fast

 

Comunicat de presă al Sfântului Sinod al Bisericii Eladei:
 
 
Pomenirea Sfântului Fotie a fost sărbătorită cu fast

Cu mare fast a fost sărbătorită şi anul acesta pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Fotie, patriarhul Constantinopolului, numit cel Mare, ocrotitorul Sfântului Sinod al Bisericii Eladei.
Dimineaţa, s-a săvârşit în biserica mare a Sfintei Mănăstiri a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu – Pentelis Utrenia şi Dumnezeiasca Liturghie, slujind Preafericitul Ieronim, Arhiepiscopul Atenelor şi a toată Elada, împreună cu doi mitropoliţi sinodali, Înaltpreasfinţitul Ierotheos, Mitropolit de Limnos şi Sfântul Evstratie şi Înaltpreasfinţitul Ierotheos, Mitropolit de Navpaktos şi Sfântul Vlasie.
Au fost prezenţi reprezentantul Patriarhiei Alexandriei în Atena, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Petros de Axonis, Exarhul Preasfântului Mormânt în Atena, preacuviosul şi eruditul arhimandrit Damianos Panu, Înaltpreasfinţiţii Mitropoliţi Hrisostomos de Peristerios, Hrisostomos de Zakinthos, Iakovos de Mitilene, Dimitrios de Gumenissa, Panteleimon de Veria, Panteleimon de Xanthis, Vasilios de Elassona, Nikolaos de Fthiotida, Ignatios de Dimitriada, Kirillos de Tesaliotida, Serafim de Pireu, Nikolaos de Mesogheea şi Lavriotiki, Hrisostomos de Messinia, Panteleimon de Koroneea, Preasfinţiţii Episcopi Ioannis de Termopile, Pavlos de Neohorios, şi Teodoritos de Nazianz, precum şi domnul Kirillos Misiakoulis, Mare Secretar al Sfântului Sinod. Continuă să citești Comunicat de presă al Sfântului Sinod al Bisericii Eladei: Pomenirea Sf. Fotie, sărbătorită cu fast

Ep. Kirilos Katerelos – „SFÂNTUL FOTIE ŞI PRIMATUL EPISCOPULUI ROMEI”

Episcopul Kirilos Katerelos de Avidos:
„SFÂNTUL FOTIE ŞI PRIMATUL EPISCOPULUI ROMEI”

La Centrul Interortodox al Bisericii Eladei, a avut loc în ziua de pomenire a celui între sfinţi părintelui nostru Fotie, patriarhul Constantinopolului, obişnuita consfătuire a membrilor Sfântului Sinod cu profesorii şi ceilalţi dascăli ai Facultăţilor de Teologie din cadrul Universităţilor din Atena şi Tesalonic. Tema consfătuirii pe anul acesta a fost: „Sfântul Fotie şi primatul episcopului Romei”. A vorbit profesorul Catedrei de Teologie Socială a Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena, Preasfinţitul Kirilos (Katerelos), episcop de Avidos. Vorbitorul, luând pretext din întrunirile Comisiilor Teologice Mixte de Dialog, semnalează: „Este într-adevăr impresionant că într-unul din textele care au fost emise de către Comisia Teologică Mixtă de Dialog dintre iserica romano-catolică şi Bisericile Ortodoxe, în cadrul celei de-a IV – a întruniri generale a acestei Comisii la Bari, în Italia (1987), în paragraful final, după ce mai întâi se accentuează că nu este posibilă comuniunea sacramentală fără comuniunea în credinţă, se face trimitere la una dintre hotărârile sinodului care s-a întrunit în anii 879-880 la Constantinopol. Acest sinod, după o perioadă bisericească foarte tulbure şi dureroasă pentru Răsărit, l-a recunoscut pe Sfântul Fotie drept patriarh ecumenic, a interzis orice adaos la Simbolul de credinţă şi printre altele a hotărât că fiecare tron poate să îşi păstreze vechile obiceiuri şi tradiţii. Continuă să citești Ep. Kirilos Katerelos – „SFÂNTUL FOTIE ŞI PRIMATUL EPISCOPULUI ROMEI”

Întâlnire între nunţiul apostolic la Belgrad şi Patriarhul Serbiei

Nunţiul apostolic la Belgrad la Patriarhul Serbiei

         Nunţiul apostolic la Belgrad, arhiepiscopul Orlando Antonini, a făcut o vizită oficială patriarhului Serbiei Irineu. Întâlnirea patriarhului Serbiei cu arhiepiscopul catolic Orlando Antonini s-a realizat într-un climat cordial şi filial. De semnalat şi faptul că pe durata întâlnirii s-a discutat despre relaţiile bilaterale ale celor două Biserici precum şi problemele actuale ale epocii. În sfârşit, de remarcat că la întâlnire au participat mitropoliţii Amfilohie de Muntenegru şi Irineu de Başca.

Sursa: romfea.gr

Când şi cum să ne împărtăşim

Sursa: http://www.blog.teologie.net

Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropi­aţi‑vă![1]

Ce îndemn călduros! Ce in­vitaţie insistentă! Păcat însă că noi, creştinii, următori ai lui Hristos şi oamenii aşa‑zişi „de bi­serică” (în comparaţie cu majori­tatea secularizată a celor care doar se numesc creştini), rămâ­nem surzi acestei invitaţii de a ne împărtăşi din „masa Stăpâ­nului”, din „darul nemuririi” şi din „antidotul morţii”. La fie­care Liturghie, Hristos, prin gura preotului, Se oferă zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu…” şi: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu…” şi, văzând ce se întâm­plă, mă întreb care mai este ros­tul acestor cuvinte din moment ce la majoritatea Liturghiilor de peste an nimeni nu „ia” şi ni­meni nu „bea”?! Pentru ce mai să­vârşim atunci Liturghia în fi­ecare duminică sau chiar în fie­care zi?! Şi acum o ultimă între­bare: ceea ce facem este normal sau greşit? Dacă este normal, atunci care este scopul principal al Sfintei Liturghii, iar dacă este greşit, care este soluţia şi ce în­vaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi în legătură cu aceasta?

În Evanghelia după Ioan, cap. VI, găsim cea mai profundă şi mai directă învăţătură biblică referitoare la rostul împărtăşirii cu Hristos. Iată ce spune Mântuitorul: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărata mâncare şi Sângele Meu adevărata băutură. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru mine şi Eu întru el” (Ioan 6:53‑56). Vedem deci clar îndoitul scop al împărtăşirii, şi anume: intrarea în relaţie de comuniune cu Hristos, Mântu­ito­rul nostru, precum şi dobândirea „învierii spre viaţă”(Ioan 5:29), adică a vieţii veşnice. Continuă să citești Când şi cum să ne împărtăşim

O ÎNMORMÂNTARE – O ÎNŞELARE

VATICAN -secvenţe de la înmormântarea papei Ioan Paul al II-lea

Sursa: http://aktines.blogspot.com/2010/02/blog-post_8457.html

Priviţi de la minutul 2.51’ în continuare.

După cum menţionează Arhimandritul Dositei în articolul său „O înmormântare şi o înşelare”, toate au fost pline de fast. Toate bine studiate dinainte. Toate bine planificate. A fost un prilej bun – unul de aur. Statul de jumătate de kilometru pătrat s-a dovedit –  precum visau – un suprastat, o superputere. Două sute de şefi de stat. Lideri religioşi şi confesionali. Patriarhi şi arhiepiscopi. Nenumărate scufii de cardinali. Patru milioane de credincioşi. Unii plângeau, alţii aplaudau. A murit vicarius Christi, reprezentantul lui Hristos pe pământ. Succesorul lui Petru, infailibilul. Şi în timp ce toate mergeau bine, a venit şi neaşteptatul, foarte bine programat neaşteptatul pentru cei naivi. Pentru că toţi câţi îi cunosc pe catolici se aşteptau la aşa ceva. Doar că nu ştiau în ce grad şi cum.
La sfârşitul înmormântării iată şi uniţii (greco-catolicii). Îmbrăcaţi cu veşminte luminoase asemănătoare celor ortodoxe. S-au auzit şi imne. „Cu duhurile drepţilor, celor ce s-au săvârşit…”, „Hristos a înviat”. În greceşte şi pe cunoscutele noastre glasuri. Şi ai noştri s-au bucurat. S-au auzit imne şi în limba greacă. Satisfacţie naţională pentru grecotei. Ignoră sărmanii ce a spus lordul Byron adresându-se Eladei: „Teme-te de violenţa turcească şi de viclenia catolică”.
          Şi o dovadă ultraevidentă a vicleniei este uniaţia, calul troian ce urmăreşte destrămarea Ortodoxiei. O înşelare din cele pe care doar catolicii ştiu foarte bine să le urzească.      

NEFERICITUL ŞI SĂRMANUL PATRIARH BARTOLOMEU!

IUBIRE FAŢĂ DE PAPA –  MOARTE CELOR CE CUGETĂ ALTFEL!
NEFERICITUL ŞI SĂRMANUL
PATRIARH BARTOLOMEU!

Cu durere urmărim paşii patriarhului Bartolomeu. Nu a înţeles ce este Ortodoxia! A râvnit slava ereziarhului Arie şi nu doar a acestuia! S-a pus bine cu puterile oculte şi slujeşte pentru înrobirea Bisericii Ortodoxe! Dar vine şi sfârşitul patriarhului, moartea se apropie, pentru a fi aşezat şi el în ceata ereticilor, pe care îi anatematizează în Duminica Ortodoxiei Sfânta noastră Biserică. „Lui Arie, luptătorul împotriva lui Dumnezeu şi căpetenia eresurilor, anatema…”. Ereziarhului Bartolomeu, anatema.
Patriarhul Bartolomeu va pleca şi va lăsa în urma lui ruine, dar Ortodoxia va rămâne. Biserica lui Hristos „rămâne în veac şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Totuşi: „Dacă noi, elinii, nu ne trezim – spune în predica sa Mitropolitul Augustin de Florina – s-ar putea să pierdem Ortodoxia, cum am pierdut-o din Asia Mică. Ortodoxia nu se va pierde, se va muta în altă ţară, chiar şi în Madagascar…, noi vom pierde comoara noastră”.
Inima Eladei este Ortodoxia şi patriarhul Bartolomeu încearcă prin puterile oculte să nimicească inima Eladei.
Rugăciuni în comun, iubiri, prietenii, îmbrăţişări, daruri cu musulmanii, budiştii, sioniştii, papistaşii, protestanţii, penticostalii, cu toţi diavolii, de ce nu şi cu iehoviştii (doar dacă cei din urmă nu-l acceptă). Cu toţi se are bine, pe toţi îi are prieteni, numai pe ortodocşi, nu! Toţi cei care protestează împotriva tacticii lui mizerabile devin vrăjmaşii lui. Reacţia lui la semnăturile pe MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI i-a trădat intenţiile. Dacă ar fi putut să înece în sânge reacţiile şi să nu piardă prestigiu de patriarh, ar fi făcut-o. Aceasta se vede clar în Sfânta Mănăstire Esfigmenu. Ticălosule patriarh, schiţa respectabilului părinte mitropolit de Florina Augustin Kandiotis te reprezintă (fotografiază). Eşti vrăjmaş nu numai al ORTODOXIEI, ci şi al ELADEI. Ideile tale ecumeniste şi masonice te trădează. Cuvântul tău este rece şi nu dres cu sare. Mare parte a poporului elin, care a privit pe mai marii evrei cinstindu-te în sinagoga din America şi împărţind în loc de Evanghelie Coranul, au înţeles în ce Dumnezeu crezi!
Ticălosule patriarh, „urâciunea pustiirii în locul cel sfânt”! Vrăjmaşule al Credinţei Ortodoxe şi al Eladei! Ai pus foc şi sărbătoreşti! Ia aminte ca nu cumva focul să se întoarcă şi să te ardă pe tine şi pe anturajul tău masonic. Dumnezeu te lasă în tronul patriarhal din cauza păcatelor noastre, însă nu te împăuna; anii tăi au trecut şi ţi se apropie sfârşitul. Te interesezi până la refuz  de mediul înconjurător – chipurile -, faci rugăciuni în comun cu cei de alte religii şi calci în picioare drepturile fraţilor tăi, folosindu-te de metode dictatoriale, ca să reuşeşti în planurile tale satanice. Vrei să arzi comoara Eladei şi să conduci la moarte pe cei care nu-ţi pomenesc „cinstitul” tău nume!!! Eşti vrednic de milă!!!
Şi episcopii noştri care văd drumul tău în pantă, dar nu vorbesc, poartă întreaga responsabilitate.

(traducere: I.F.)