Arhivă

Arhivă pentru februarie, 2010

CUM NE ÎNCHINĂM ÎN TIMPUL SFINTEI LITURGHII?

februarie 11th, 2010 Fără comentarii
CUM NE ÎNCHINĂM
ÎN TIMPUL SFINTEI LITURGHII?
De obicei, la sărbătorile Sfintei Cruci vorbim şi despre taina Crucii lui Hristos şi despre semnul crucii şi importanţa lui în viaţa noastră creştină. Cineva mi-a cerut să vorbesc despre asta acum şi m-am hotărât să fac ascultare. Aşadar, reţineţi:
Semnul crucii făcut corect aduce binecuvântarea lui Dumnezeu. Semnul crucii făcut indiferent, oricum, incorect îndepărtează binecuvântarea lui Dumnezeu şi atrage „binecuvântarea” celuilalt, care se bucură, râde şi se îmbolnăveşte de râs; aşa spunea părintele Cleopa: râde dracul de se îmbolnăveşte, intră în spital, săracul… De ce? De crucea ta! Deci crucea niciodată nu se îndoaie, adică niciodată crucea nu se face în poziţia încovoiată a trupului, ci în poziţie de drepţi. După ce ai dus mâna pe umărul stâng, aici, să o vadă şi cel din spatele tău – să vadă mâna pe umărul stâng, pentru că aici e cea mai mare ispită, unii o duc în jos, unii o duc doar până la jumătate sau pe piept, sau sub piept, (deci pe umărul stâng), abia după aceea faci închinăciunea sau metania. Toţi trebuie să ne corectăm. Deci, păcătoşilor asemenea mie, pocăiţi-vă şi nu mai strâmbaţi crucea lui Hristos. Faceţi una şi bună decât o mie şi strâmbe, una şi corectă decât o mie şi rele! Crucea lui Hristos este armă asupra diavolului, cum auziţi la Sfântul Maslu cântându-se: „Doamne, armă asupra diavolului crucea Ta ai dat-o nouă, că se îngrozeşte şi se cutremură, se scutură, nesuferind a căuta spre puterea ei”. Ea e armă şi e putere numai atunci când se face corect şi cu evlavie. Deci una şi bună şi apoi puteţi trece şi la a doua şi bună, şi la a treia şi bună, şi la a mia cruce şi bună. Dar nu o mie şi rele. Decât o mie şi rele mai bine una şi bună; că cele o mie şi rele nu sunt nici armă împotriva diavolului, nici putere a lui Dumnezeu mântuitoare. Deci nu mai strâmbaţi crucea! Nici măcar cu capul în piept sau cu capul plecat nu se face crucea. Crucea se face în poziţie de drepţi. Cum sunt soldaţii în armată în poziţie de drepţi, aşa se face crucea, pentru că ea e armă de biruinţă şi steag sau stindard biruitor. Steagul nu se pune sub obroc, se ţine la înălţime, se atârnă pe catarg. La fel şi crucea lui Hristos – care este îngerilor bucurie şi diavolilor rană de nesuferit – nu se ascunde de un trup încovoiat. Se face în poziţia de drepţi.
Nu e neapărat să vă aplecaţi cu mâna până la pământ, deşi aşa e cel mai indicat, dar crucea trebuie să fie neapărat dreaptă. Dacă preotul sau diaconul nu se închină la fiecare ectenie nu trebuie să cădem în ispita de a judeca. Poate pomeneşte, are o carte în mână sau un microfon, după caz, sau ia prinoase de la credincioşii întârziaţi şi în acelaşi timp zice ectenia. Dar trebuie să ştim că închinarea noastră este respiraţia Bisericii. La fiecare ectenie, când auzim „Domnului să ne rugăm”, toată Biserica (adunarea credincioşilor) trebuie să se închine, să facă o mică închinăciune, până la brâu, sau chiar atingând cu mâna pământul; dar închinăciunea la pământ o facem numai când avem loc pentru asta şi nu deranjăm pe cei din faţă sau pe cei din spate. (Grecii fac întâi plecăciunea şi apoi se îndreaptă şi fac semnul crucii; însă noi şi slavii facem întâi semnul crucii şi apoi facem plecăciunea, închinăciunea sau metania. Aşa ne-am obişnuit, de când ne-am închinat pentru prima oară). Deci, la fiecare chemare  a Ecteniei Mari se face închinăciune mică, aplecându-ne până la brâu (sau mai puţin chiar, după putere şi spaţiu). Dar crucea trebuie făcută în poziţia de „drepţi”. La fiecare „Domnului să ne rugăm!” cu care se încheie majoritatea chemărilor Ecteniei Mari. Ne închinăm şi la fiecare cerere din cadrul ecteniei întreite (ectenia de după citirea Evangheliei) când auzim ultimele cuvinte – majoritatea se termină cu cuvintele „pentru sănătatea şi mântuirea lor”. La fel ne închinăm la ectenia de după Heruvic: la fiecare „Domnului să ne rugăm” sau „De la Domnul să cerem” facem câte o mică închinăciune sau plecăciune.
„Să nu ne rugăm ca fariseul fraţilor…” Trebuie să ştim că la Liturghiile Sfântului Ioan Gură de Aur şi Sfântului Sfântului Vasile cel Mare nu se îngenunchează deloc. Dar există trei momente mai înălţătoare şi mai sfinţitoare decât altele, momente în care credincioşii nu stau cu fruntea sus ca fariseul, ci iau poziţia vameşului: închinăciune cu mâna până la pământ sau măcar până la genunchi şi rămânerea în această poziţie. Dacă unii bolnavi nu pot nici asta, pot însă să se ridice în picioare – dacă stau jos, şi să-şi plece capul.  (Iar dacă cineva simte multă umilinţă şi pocăinţă are toată libertatea să-şi plece genunchii inimii, să îngenuncheze în duh, dar să nu strice rânduiala Bisericii pe care Sfinţii Părinţi au aşezat-o cu luminare de la Dumnezeu. Cum cântăm la Bobotează? „Că unde este de faţă Împăratul, este şi buna rânduială”.) Aceste trei momente sunt: 1) Vohodul (Intrarea) Marecu Cinstitele Daruri din cadrul Heruvicului (adică pe toată perioada transferării Darurilor de la Proscomidiar pe Sfânta Masă; altfel spus: cât ţin pomenirile). 2) Cântarea „Pre Tine Te lăudăm”(când are loc prefacerea Darurilor în Trupul şi Sângele Domnului). Cât ţine această cântare stăm cel puţin cu capul aplecat, cu multă umilinţă, rugându-ne din inimă, cu toată atenţia. E momentul Pogorârii Duhului Sfânt peste noi şi peste Darurile noastre. 3) „Să luăm aminte: Sfintele Sfinţilor!”. În timpul rostirii acestor cuvinte credincioşii stau în poziţie de închinăciune cu capul plecat, dar în picioare.
Acestea sunt cele mai sfinte momente şi e bine să avem o poziţie adecvată, aşa încât să fim „ca un singur trup” în închinarea pe care I-o aducem lui Dumnezeu.
Îngenunchiem doar la Liturghia Darurilor mai-înainte-sfinţite, de luni până vineri, liturghie ce se săvârşeşte doar în Postul Mare, şi atunci cu fruntea până la pământ. Semnalul îngenunchierii şi ridicării îl dă clopoţelul.
Reţineţi, fraţi şi surori. Aşa este corect. Aşa trebuie să ne închinăm.
În timpul citirii Evangheliei stăm în picioare în poziţia de „drepţi” – aşa cum ne şi îndeamnă, de altfel, sfinţitul binevestitor. La Sfânta Liturghie se poate sta pe scaun doar la Apostol şi când se citeşte cuvânt de învăţătură sau se predică. În rest, nu se stă pe scaun la Sfânta Liturghie. Fac excepţie cei bătrâni, bolnavi, neputincioşi, femeile însărcinate, iar copiii mai puţin.
Sfânta Treime să ne lumineze pe toţi, aşa încât nu numai să ştim, ci mai ales să împlinim! Amin!
Categories: Cuvinte de folos Tags:

Comunicat de presă al Sfântului Sinod al Bisericii Eladei: Pomenirea Sf. Fotie, sărbătorită cu fast

februarie 11th, 2010 1 comentariu

 

Comunicat de presă al Sfântului Sinod al Bisericii Eladei:
 
 
Pomenirea Sfântului Fotie a fost sărbătorită cu fast

Cu mare fast a fost sărbătorită şi anul acesta pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Fotie, patriarhul Constantinopolului, numit cel Mare, ocrotitorul Sfântului Sinod al Bisericii Eladei.
Dimineaţa, s-a săvârşit în biserica mare a Sfintei Mănăstiri a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu – Pentelis Utrenia şi Dumnezeiasca Liturghie, slujind Preafericitul Ieronim, Arhiepiscopul Atenelor şi a toată Elada, împreună cu doi mitropoliţi sinodali, Înaltpreasfinţitul Ierotheos, Mitropolit de Limnos şi Sfântul Evstratie şi Înaltpreasfinţitul Ierotheos, Mitropolit de Navpaktos şi Sfântul Vlasie.
Au fost prezenţi reprezentantul Patriarhiei Alexandriei în Atena, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Petros de Axonis, Exarhul Preasfântului Mormânt în Atena, preacuviosul şi eruditul arhimandrit Damianos Panu, Înaltpreasfinţiţii Mitropoliţi Hrisostomos de Peristerios, Hrisostomos de Zakinthos, Iakovos de Mitilene, Dimitrios de Gumenissa, Panteleimon de Veria, Panteleimon de Xanthis, Vasilios de Elassona, Nikolaos de Fthiotida, Ignatios de Dimitriada, Kirillos de Tesaliotida, Serafim de Pireu, Nikolaos de Mesogheea şi Lavriotiki, Hrisostomos de Messinia, Panteleimon de Koroneea, Preasfinţiţii Episcopi Ioannis de Termopile, Pavlos de Neohorios, şi Teodoritos de Nazianz, precum şi domnul Kirillos Misiakoulis, Mare Secretar al Sfântului Sinod. Citeşte mai departe…
Categories: BISERICA ELADEI Tags:

Ep. Kirilos Katerelos – „SFÂNTUL FOTIE ŞI PRIMATUL EPISCOPULUI ROMEI”

februarie 10th, 2010 Fără comentarii
Episcopul Kirilos Katerelos de Avidos:
„SFÂNTUL FOTIE ŞI PRIMATUL EPISCOPULUI ROMEI”

La Centrul Interortodox al Bisericii Eladei, a avut loc în ziua de pomenire a celui între sfinţi părintelui nostru Fotie, patriarhul Constantinopolului, obişnuita consfătuire a membrilor Sfântului Sinod cu profesorii şi ceilalţi dascăli ai Facultăţilor de Teologie din cadrul Universităţilor din Atena şi Tesalonic. Tema consfătuirii pe anul acesta a fost: „Sfântul Fotie şi primatul episcopului Romei”. A vorbit profesorul Catedrei de Teologie Socială a Facultăţii de Teologie a Universităţii din Atena, Preasfinţitul Kirilos (Katerelos), episcop de Avidos. Vorbitorul, luând pretext din întrunirile Comisiilor Teologice Mixte de Dialog, semnalează: „Este într-adevăr impresionant că într-unul din textele care au fost emise de către Comisia Teologică Mixtă de Dialog dintre iserica romano-catolică şi Bisericile Ortodoxe, în cadrul celei de-a IV – a întruniri generale a acestei Comisii la Bari, în Italia (1987), în paragraful final, după ce mai întâi se accentuează că nu este posibilă comuniunea sacramentală fără comuniunea în credinţă, se face trimitere la una dintre hotărârile sinodului care s-a întrunit în anii 879-880 la Constantinopol. Acest sinod, după o perioadă bisericească foarte tulbure şi dureroasă pentru Răsărit, l-a recunoscut pe Sfântul Fotie drept patriarh ecumenic, a interzis orice adaos la Simbolul de credinţă şi printre altele a hotărât că fiecare tron poate să îşi păstreze vechile obiceiuri şi tradiţii. Citeşte mai departe…
Categories: BISERICA ELADEI Tags:

Franţa – Veşmintele de „paradă gay” ale „episcopului” catolic provoacă reacţia poporului (video)

februarie 9th, 2010 1 comentariu

Franţa – Veşmintele de „paradă gay” ale „episcopului” catolic provoacă reacţia poporului (video)

Sursa: http://aktines.blogspot.com

Categories: ECUMENISM, ŞTIRI Tags:

Întâlnire între nunţiul apostolic la Belgrad şi Patriarhul Serbiei

februarie 9th, 2010 Fără comentarii

Nunţiul apostolic la Belgrad la Patriarhul Serbiei

         Nunţiul apostolic la Belgrad, arhiepiscopul Orlando Antonini, a făcut o vizită oficială patriarhului Serbiei Irineu. Întâlnirea patriarhului Serbiei cu arhiepiscopul catolic Orlando Antonini s-a realizat într-un climat cordial şi filial. De semnalat şi faptul că pe durata întâlnirii s-a discutat despre relaţiile bilaterale ale celor două Biserici precum şi problemele actuale ale epocii. În sfârşit, de remarcat că la întâlnire au participat mitropoliţii Amfilohie de Muntenegru şi Irineu de Başca.

Sursa: romfea.gr

Categories: PATRIARHIA SERBIEI Tags:

New-York – Petrecere într-o biserică catolică

februarie 8th, 2010 Fără comentarii

Sursa: http://aktines.blogspot.com/2010/02/blog-post_7090.html

Biserica catolică a Sf. Iacov, New-York 15/01/2010

         Un anonim a spus: AU ÎNNEBUNIT ERETICII! AU ÎNNEBUNIT!!! DAR NICI IUDELE NOASTRE ECUMENISTE NU SUNT DEPARTE!

Categories: ECUMENISM Tags:

VATICAN – SECVENŢE DE LA ÎNTRONIZAREA PAPEI BENEDICT AL XVI-LEA (VIDEO)

februarie 8th, 2010 1 comentariu

VATICAN – SECVENŢE DE LA ÎNTRONIZAREA PAPEI BENEDICT AL XVI-LEA (VIDEO)

 

ÎNTRONIZAREA PAPEI BENEDICT AL XVI-LEA A AVUT LOC DUMINICĂ, 24 APRILIE 2005. UNUL DIN CLERICII ORTODOCŞI ÎI SĂRUTĂ MÂNA (MIN. 2.07΄)

Sursa: http://aktines.blogspot.com

Categories: ECUMENISM Tags:

Când şi cum să ne împărtăşim

februarie 8th, 2010 1 comentariu

Sursa: http://www.blog.teologie.net

Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropi­aţi‑vă![1]

Ce îndemn călduros! Ce in­vitaţie insistentă! Păcat însă că noi, creştinii, următori ai lui Hristos şi oamenii aşa‑zişi „de bi­serică” (în comparaţie cu majori­tatea secularizată a celor care doar se numesc creştini), rămâ­nem surzi acestei invitaţii de a ne împărtăşi din „masa Stăpâ­nului”, din „darul nemuririi” şi din „antidotul morţii”. La fie­care Liturghie, Hristos, prin gura preotului, Se oferă zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu…” şi: „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu…” şi, văzând ce se întâm­plă, mă întreb care mai este ros­tul acestor cuvinte din moment ce la majoritatea Liturghiilor de peste an nimeni nu „ia” şi ni­meni nu „bea”?! Pentru ce mai să­vârşim atunci Liturghia în fi­ecare duminică sau chiar în fie­care zi?! Şi acum o ultimă între­bare: ceea ce facem este normal sau greşit? Dacă este normal, atunci care este scopul principal al Sfintei Liturghii, iar dacă este greşit, care este soluţia şi ce în­vaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi în legătură cu aceasta?

În Evanghelia după Ioan, cap. VI, găsim cea mai profundă şi mai directă învăţătură biblică referitoare la rostul împărtăşirii cu Hristos. Iată ce spune Mântuitorul: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărata mâncare şi Sângele Meu adevărata băutură. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru mine şi Eu întru el” (Ioan 6:53‑56). Vedem deci clar îndoitul scop al împărtăşirii, şi anume: intrarea în relaţie de comuniune cu Hristos, Mântu­ito­rul nostru, precum şi dobândirea „învierii spre viaţă”(Ioan 5:29), adică a vieţii veşnice. Citeşte mai departe…

O ÎNMORMÂNTARE – O ÎNŞELARE

februarie 7th, 2010 Fără comentarii

VATICAN -secvenţe de la înmormântarea papei Ioan Paul al II-lea

Sursa: http://aktines.blogspot.com/2010/02/blog-post_8457.html

Priviţi de la minutul 2.51’ în continuare.

După cum menţionează Arhimandritul Dositei în articolul său „O înmormântare şi o înşelare”, toate au fost pline de fast. Toate bine studiate dinainte. Toate bine planificate. A fost un prilej bun – unul de aur. Statul de jumătate de kilometru pătrat s-a dovedit –  precum visau – un suprastat, o superputere. Două sute de şefi de stat. Lideri religioşi şi confesionali. Patriarhi şi arhiepiscopi. Nenumărate scufii de cardinali. Patru milioane de credincioşi. Unii plângeau, alţii aplaudau. A murit vicarius Christi, reprezentantul lui Hristos pe pământ. Succesorul lui Petru, infailibilul. Şi în timp ce toate mergeau bine, a venit şi neaşteptatul, foarte bine programat neaşteptatul pentru cei naivi. Pentru că toţi câţi îi cunosc pe catolici se aşteptau la aşa ceva. Doar că nu ştiau în ce grad şi cum.
La sfârşitul înmormântării iată şi uniţii (greco-catolicii). Îmbrăcaţi cu veşminte luminoase asemănătoare celor ortodoxe. S-au auzit şi imne. „Cu duhurile drepţilor, celor ce s-au săvârşit…”, „Hristos a înviat”. În greceşte şi pe cunoscutele noastre glasuri. Şi ai noştri s-au bucurat. S-au auzit imne şi în limba greacă. Satisfacţie naţională pentru grecotei. Ignoră sărmanii ce a spus lordul Byron adresându-se Eladei: „Teme-te de violenţa turcească şi de viclenia catolică”.
          Şi o dovadă ultraevidentă a vicleniei este uniaţia, calul troian ce urmăreşte destrămarea Ortodoxiei. O înşelare din cele pe care doar catolicii ştiu foarte bine să le urzească.      

Categories: ECUMENISM Tags:

NEFERICITUL ŞI SĂRMANUL PATRIARH BARTOLOMEU!

februarie 4th, 2010 1 comentariu
IUBIRE FAŢĂ DE PAPA –  MOARTE CELOR CE CUGETĂ ALTFEL!
NEFERICITUL ŞI SĂRMANUL
PATRIARH BARTOLOMEU!

Cu durere urmărim paşii patriarhului Bartolomeu. Nu a înţeles ce este Ortodoxia! A râvnit slava ereziarhului Arie şi nu doar a acestuia! S-a pus bine cu puterile oculte şi slujeşte pentru înrobirea Bisericii Ortodoxe! Dar vine şi sfârşitul patriarhului, moartea se apropie, pentru a fi aşezat şi el în ceata ereticilor, pe care îi anatematizează în Duminica Ortodoxiei Sfânta noastră Biserică. „Lui Arie, luptătorul împotriva lui Dumnezeu şi căpetenia eresurilor, anatema…”. Ereziarhului Bartolomeu, anatema.
Patriarhul Bartolomeu va pleca şi va lăsa în urma lui ruine, dar Ortodoxia va rămâne. Biserica lui Hristos „rămâne în veac şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Totuşi: „Dacă noi, elinii, nu ne trezim – spune în predica sa Mitropolitul Augustin de Florina – s-ar putea să pierdem Ortodoxia, cum am pierdut-o din Asia Mică. Ortodoxia nu se va pierde, se va muta în altă ţară, chiar şi în Madagascar…, noi vom pierde comoara noastră”.
Inima Eladei este Ortodoxia şi patriarhul Bartolomeu încearcă prin puterile oculte să nimicească inima Eladei.
Rugăciuni în comun, iubiri, prietenii, îmbrăţişări, daruri cu musulmanii, budiştii, sioniştii, papistaşii, protestanţii, penticostalii, cu toţi diavolii, de ce nu şi cu iehoviştii (doar dacă cei din urmă nu-l acceptă). Cu toţi se are bine, pe toţi îi are prieteni, numai pe ortodocşi, nu! Toţi cei care protestează împotriva tacticii lui mizerabile devin vrăjmaşii lui. Reacţia lui la semnăturile pe MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI i-a trădat intenţiile. Dacă ar fi putut să înece în sânge reacţiile şi să nu piardă prestigiu de patriarh, ar fi făcut-o. Aceasta se vede clar în Sfânta Mănăstire Esfigmenu. Ticălosule patriarh, schiţa respectabilului părinte mitropolit de Florina Augustin Kandiotis te reprezintă (fotografiază). Eşti vrăjmaş nu numai al ORTODOXIEI, ci şi al ELADEI. Ideile tale ecumeniste şi masonice te trădează. Cuvântul tău este rece şi nu dres cu sare. Mare parte a poporului elin, care a privit pe mai marii evrei cinstindu-te în sinagoga din America şi împărţind în loc de Evanghelie Coranul, au înţeles în ce Dumnezeu crezi!
Ticălosule patriarh, „urâciunea pustiirii în locul cel sfânt”! Vrăjmaşule al Credinţei Ortodoxe şi al Eladei! Ai pus foc şi sărbătoreşti! Ia aminte ca nu cumva focul să se întoarcă şi să te ardă pe tine şi pe anturajul tău masonic. Dumnezeu te lasă în tronul patriarhal din cauza păcatelor noastre, însă nu te împăuna; anii tăi au trecut şi ţi se apropie sfârşitul. Te interesezi până la refuz  de mediul înconjurător – chipurile -, faci rugăciuni în comun cu cei de alte religii şi calci în picioare drepturile fraţilor tăi, folosindu-te de metode dictatoriale, ca să reuşeşti în planurile tale satanice. Vrei să arzi comoara Eladei şi să conduci la moarte pe cei care nu-ţi pomenesc „cinstitul” tău nume!!! Eşti vrednic de milă!!!
Şi episcopii noştri care văd drumul tău în pantă, dar nu vorbesc, poartă întreaga responsabilitate.

(traducere: I.F.)
Categories: ECUMENISM, PATRIARHIA ECUMENICĂ Tags: