Arhive lunare: august 2011

CRUCEA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC, SEMN AL JERTFEI ŞI AL BIRUINŢEI

 CRUCEA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC, SEMN AL JERTFEI ŞI AL BIRUINŢEI

„Iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea.”

 (Slujba Utreniei de Duminică)

Crucea este simbolul creştinismului pentru că pe o cruce Iisus Hristos a arătat cât de mult iubeşte Dumnezeu lumea (cf. Ioan 3, 16).

Nici o altă Biserică nu se referă, în viaţa sa liturgică sacramentală, mai mult decât Ortodoxia, la puterea Sfintei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci şi nu foloseşte mai mult decât ea simbolul sau semnul Crucii, pentru că Sfânta Cruce este semnul iubirii lui Hristos mai tare decât păcatul şi moartea. Ea este „puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18). Prin smerenia Crucii, Hristos a biruit mândria şi răutatea demonilor (cf. Coloseni 2, 15). În Cruce sunt ascunse lumina şi bucuria Învierii. De aceea, în fiecare duminică se cântă la Utrenie: „Iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea”.

Ortodoxia înţelege şi trăieşte profund taina nedespărţitei legături care există între Crucea şi Învierea lui Hristos, între dăruirea Sa totală ca om, lui Dumnezeu şi semenilor, pe de o parte, şi dăruirea totală a lui Dumnezeu umanităţii Sale jertfelnice, pe de altă parte. Crucea este manifestarea frumuseţii iubirii jertfelnice a omului mai tare decât teama de moarte, iar Învierea lui Hristos este preamărirea din partea lui Dumnezeu a acestei iubiri. De aceea, Ortodoxia înţelege puterea Crucii ca fiind făcătoare de viaţă, iar slava Învierii ca fiind preamărire a puterii Crucii.

Creştinat, adică unit cu Hristos prin Botez, pe când se forma ca popor nou în istorie,poporul român poartă în sufletul său în acelaşi timp pecetea tainei Crucii şi Învierii lui Hristos. Continuă să citești →

ANECDOTE DUHOVNICEŞTI CU PĂRINTELE IOIL IANAKOPOULOS

ANECDOTE DUHOVNICEŞTI CU PĂRINTELE IOIL IANAKOPOULOS

Acum două zile am început să citesc scrierile arhimandritului Ioil Ianakopoulos, unul dintre cei mai prolifici scriitori dintre părinţii greci contemporani. S-a născut în 1901 şi a trecut la Domnul în 1967, deci şi-a trăiat viaţa destul de aproape de societatea în care trăim. Mai jos am ales câteva întâmplări şi cuvinte ale părintelui:

Bomba cu hidrogen

Părintele Ioil zicea odată:

„Se neliniştesc oamenii pentru ce se va întâmpla dacă va fi război şi va cădea o bombă cu hidrogen…

Creştinul meu, ce sunt acestea care cugeţi? Ce bombă cu hidrogen să cadă? Bomba cu hidrogen a căzut! A căzut cu mii de ani înainte. Atunci când a păcătuit Adam, iar numele ei este moarte! Aşadar, ce importanţă are dacă va fi război? Ce importanţă are dacă vei muri împreună cu mulţi de la o bombă sau de unul singur din cauza unei boli?

Un fapt este sigur: vei muri! Fii aşadar gata şi încetează să te mat preocupi plin de nelinişte dacă va fi război şi dacă vor cădea bombe de un fel sau de altul… Bomba a căzut şi în fiecare clipă seceră o mulţime de vieţi omeneşti…”

„Acţiunile şi clocot”

Discuţie cu un teolog:

–   Creştinul, părintele meu, trebuie să fie omul acţiunii. Viaţa monahală însemna lipsă  de activitate.

–    Oh, bietul de tine! Nu laşi puţin acţiunea şi clocotul pentru a privi puţin şi la starea ta? Doar acţiune şi clocot suntem, lăsând sufletele noastre să ajungă nişte pământuri sterpe. Curăţă-ţi cu mult sârg sufletul de patimi şi tot ce vei oferi aproapelui va fi nu din goliciunea ta interioară, ci din prisosul tău. Continuă să citești →

Patriarhul României: SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL REPREZINTĂ CONŞTIINŢA DREPTĂŢII, A CURĂŢIEI VIEŢII, A SFINŢNIEI ÎNTR-O LUME DECĂZUTĂ

Patriarhul României:

SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL REPREZINTĂ CONŞTIINŢA DREPTĂŢII, A CURĂŢIEI VIEŢII,  A SFINŢNIEI ÎNTR-O LUME DECĂZUTĂ

Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte astăzi, 29 august 2011, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. El este cunoscut în mod special pentru sfinţenia vieţii lui, pentru severitatea ascezei şi râvna înflăcărată după dreptate şi după cele cereşti. A fost denumit de imnologii Bisericii „înger în trup” sau „înger omenesc”, iar în calendarul ortodox îi sunt închinate nu mai puţin de trei sărbători, fiind cea mai cinstită personalitate a Vechiului Testament.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a rostit un cuvânt de învăţătură la Mănăstirea Sfânta Maria-Jercălăi din judeţul Prahova.

După cum ne informează Radio TRINITAS, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul Său, a evocat viaţa şi învăţăturile Sfântului Ioan Botezătorul: „Sfântul Ioan era un om al dreptăţii dumnezeieşti în viaţa omului. El voia să îndrepteze o societate coruptă, lacomă, plină de patimi şi de căderi omeneşti. El cu adevărat era iubit de popor pentru că poporul simţea în el că este prezent Duhul lui Dumnezeu. Sfântul Ioan deci reprezintă conştiinţa dreptăţii, a curăţiei vieţii, a sfinţeniei într-o lume decăzută, lumea păcatului, lumea degradării morale şi spirituale. Şi desigur, el avea mult curaj. Continuă să citești →

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE (15)

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE

X. ÎNVĂȚĂTURĂ A LUI NEAGOE VOEVOD CĂTRĂ FIE-SĂU THEODOSIE VODĂ ȘI CĂTRĂ ALȚI DOMNI, CĂTRĂ TOȚI, CA SĂ FIE MILOSTIVI

Cuvântul al 21-lea

Fătul mieu, și de aceasta te învăț, să știi cum își va milui domnul slugile sale și cum și le va odihni. Cade-să domnului să miluiască pre săraci, iar nici pre slugile tale să nu le lași, nici să le uiți, ci mai vârtos să-ți miluești slugile decât pre săraci. Căci că săracului, de nu-l vei afla să-i dai milă într-un loc, iar într-altul tu-l vei afla, și-i vei da. Sau de nu-l vei milui tu, alții îl vor milui, și tot va fi miluit. Iar sluga ta nu mai așteaptă altă milă de la nimeni, fără numai de la tine. Că ei de-ar vrea să și cée, le iaste rușine, că să cheamă salugi domnești. Pentr-acéia, deaca nu-ți vei milui slugile tale cu mâinile tale, altă nădéjde ei nu mai au la nimeni să-i miluiască. Că saracul umblă den casă în casă, sau șade în uliță și cére de la toți câți trec pre acolea și-l miluiescu, iar sluga ta, când n-are milă de la tine, atuncea el nu mai are nădéjde la nimini, de la nimini să-l mai miluiască. Ci numai ci pune răbdare în inima lui și-i géme inima întrînsul, ca și un lemnu când îl bagi în foc și are un cariu întrînsul, și când îl încinde iuțimea focului, el de răutate foarte-i iaste nevoe și greu. Așa să face și inima slugii tale când nu-l miluești. Că el numai de la tine să nădăjduiaște să aibă milă și așteaptă să aibă milă și cuvânt bun, să să îndulcéască de dânsul și de vederea féței tale. Iar pentru mila care-i vei milui și pentru cuvintele céle bune ce-i vei îndulci, ei niciodată mila și cuvintele tale nu le vor uita. Că săracului deaca-i dai mila, el îți mulțumește numai o dată; iar sluga ta îți va mulțumi totdeauna, căci că altă milă de la nimeni n-are, făr’ numai de la tine. Deacii, pentru mila acéia ce-i vei face, nu numai ce-ți va mulțumi în lumea aceasta, el și feciorii lui, ce încă și capul își va pune pentru tine, și el, și feciorii lui. Și până să va sfârși neamul și sămânța lui, toți vor zice: „Dumnezeu să ierte pre cutare domnu, că ne-au miluitu”.

Însă, fătul mieu, nu zic eu să nu miluești săracii, nice să iai mila de la mănăstiri. Să nu fie aceasta. Ci zic: „Toate acéstea să le umpli, că și umplérea aceasta foarte iaste bună“. Ce numai să nu miluești săracii, nici să întărești mănăstirile cu leafa slugilor tale, nici cu venitul lor să fie săracii și mănăstirile miluite, iar slugile tale să le faci în zilele tale să fie cerșitori. Ci să cade să iai seama cu mintea ta și să socotești foarte bine: câte vor fi moșii ale slujitorilor, să fie deosebi, să n-aibi cu acélea améstec. Că ei pentru dragostea ta și pentru mila care vei să-i miluești, pentr-acéia-ți slujăscu și vor să-și pue și capetele și să-și vérse și sângele pentru tine. Continuă să citești →

Pr. Arsenie Papacioc: AVEM PE MAICA DOMNULUI, DACĂ ESTE ATÂT, E DESTUL!

Pr. Arsenie Papacioc:

AVEM PE MAICA DOMNULUI, DACĂ ESTE ATÂT, E DESTUL!

Cu toate cerurile, cu toată creaţia lui Dumnezeu, dacă n-ar fi Maica Domnului, n-ar fi atât de foarte frumos şi împlinită. Este stăpâna cerului şi a pământului! E uşor să spui lucrul acesta, dar când spui şi a cuvântului… Este atâta loc în împărăţia lui Dumnezeu, să stea ca o împărăteasă, dar îi convine mai mult să stea la căpătâiul nostru!

Şi să ştiţi că oricare ar fi motivul întristărilor şi al supărărilor, sunt numai de la draci! Cum e posibil să deznădăjduim când avem un frate atât de grozav şi de puternic, care este Hristos, şi o mamă atât de cuprinzătoare, peste tot, care e Maica Domnului! Dumnezeu ne-a făcut dintr-o mare iubire, dar numai pentru El, nu ne-a făcut şi pentru altceva, ca să fim în Împărăţie împreună în marea bucurie şi veselie alături de El! Dar pentru lucrul acesta trebuie să jertfim.

A căzut Adam, Dumnezeu ne-a creat perfecţi, ne-a creat cu mari posibilităţi pentru că umanitatea este superioară angelităţii îngerilor! Domnul Iisus Hristos ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam, ne-a adus putinţa de a ne îndumnezei după har.
Maica Domnului spunea Sfântei Elisabeta că mare dar mi-a dat, de acum mă vor bucura toate neamurile pământului, a căutat spre smerenia roabei Sale! Ce-o să zică duşmanii Maicii Domnului, care zic că-i o simplă femeie, măcar că şi chiar femeia simplă înseamnă viaţă, înseamnă nădejde! Dar cum să vorbeşti aşa de Maica Domnului? E îngrozitor de vinovat! Şi totuşi acestor oameni la judecata cea din urmă, Maica Domnului le va arăta această nebănuită pedeapsă: „Vă iert, dar, fraţi creştini! Domnul Dumnezeu poate să facă orice dar un lucru nu poate, să-şi calce cuvântul!” Şi dacă este vorba aşa şi nu se va pocăi, în focul iadului zice că o să se ducă! Ne aşteaptă clipă de clipă, veacuri întregi, ne aşteaptă să ne îndreptăm inima către El, pentru că o simplă suspinare e o rugăciune mare! Continuă să citești →

E POSIBIL SĂ-I IUBEŞTI PE TOŢI?

E POSIBIL SĂ-I IUBEŞTI PE TOŢI?


E uşor să iubeşti omenirea.
Încearcă să-ţi iubeşti vecinul.
 Apopiaţii aceştea…oare cum să înveţi să-i iubeşti pe toţi şi deodată? Sau se poate să iau careva trăsături care îmi sunt mai atrăgătoare şi după ele să-i aleg pe cei pe care să-i iubesc? Să încep cu cei mai atrăgători şi mai intelegenţi?

Sau cu acei care merg în transport spre serviciu. Şi de unde să iau această dragoste faţă de oameni? Doar nu-mi pot forţa inima faţă de sentimente de care nu e în stare. Sau totuşi aş putea să încerc să-mi impun această forţare?

Nu trebuie să aşteptăm că oamenii se vor comporta la fel şi cu prietenii şi cu duşmanii, cu rudele şi cu vecinii, cei dragi şi cei necunoscuţi. E ceva anormal şi poate să fie specific doar cuiva cu devieri seriose în psihic sau unui robot. Nu trebuie să te mustre conştiinţa pentru faptul că întâlnind o persoană apropiată sufletului tău, te simţi fericit şi de parcă o bucurie nemărginită cuprinde inima ta de la comunicarea cu el. Şi dimpotrivă numai văzând siluetul unui cunoscut îţi apare brusc dorinţa de a deveni invizibil sau a putea brusc să dispari din calea lui. Dacă nu ar fi şi aceste sentimente, atunci care ar fi lupta noastră? Unde ar fi încercarea de a ne stăpâni sentimentele, de a ne birui careva preferinţe şi judecări.

MITROPOLITUL ANTONIE DE SUROJ: DESPRE POCĂINŢĂ

MITROPOLITUL ANTONIE DE SUROJ

DESPRE POCĂINŢĂ

AUDIO

         ”  Când ne gândim la pocăință, vedem mereu imaginea obscură sau cenușie a durerii, a unei inimi strânse, a lacrimilor, a unei tânguiri fără capăt pentru trecutul nostru, atât de întunecat și de nevrednic. Nevrednic de Dumnezeu, de noi, de viața care ne-a fost dată. Aceasta este doar o parte a pocăinței, mai bine zis, trebuie să fie doar o clipă a ei. Pocăința trebuie să crească în bucurie și lucrare! Fără acestea, pocăința este neroditoare, fără acestea, ceea ce putea deveni pocăință se transformă în regret, regret steril care de cele mai multe ori omoară forța de viață în loc să o trezească, să o înnoiască!

         Când, ca rezultat al unei cugetări profunde asupra noastră, asupra Evangheliei și asupra căilor lui Dumnezeu, ne punem în fața păcatului nostru, în fața infidelității față de cea mai înaltă vocație a noastră, atunci, desigur, în inima noastră se înfige o durere acută, o rușine adâncă pentru faptul că suntem atât de departe de ceea ce am fi putut fi, că semănăm atât de puțin cu ceea ce a pus la cale Domnul făurindu-ne. Însă aceasta trebuie să fie doar un impuls pentru a începe să trăim cu viață nouă!

Mitropolitul Antonie al Surojului.”

           ”Primul lucru ce trebuie învățat este să ne acceptăm întreaga noastră viață! Toate împrejurările, toți oamenii care au intrat în ea, uneori atât de dureros, trebuie acceptați! Până nu ne vom accepta ntreaga viață până la capăt, fără a omite ceva din întregul ei, nu ne vom putea elibera de neliniștea interioară, de captivitatea interioară și de protestul interior…”

Sursa:http://prediciaudio.wordpress.com/

PREDICĂ LA DUMINICA A XI-A DUPĂ RUSALII: Nicolae Steinhardt – FANTOMELE DIN CEAŢĂ

Nicolae Steinhardt:

PREDICĂ LA DUMINICA A XI-A DUPĂ RUSALII

Din „Dăruind vei dobândi”
Nicolae Steinhardt
Editura Manastirii Rohia,  2006

FANTOMELE DIN CEAŢĂ

(Matei 18, 23-35)

Vrem să fim iertaţi, dar nu suntem dispuşi să iertăm şi noi. Vrem să ni se acorde atenţie şi să ne fie luate în seamă toate drepturile, dorinţele de nu şi capriciile luăm însă foarte grăbit şi, împrăştiat aminte la nevoile, doleanţele şi solicitările celorlalţi.

Dar ceilalţi? Ei ne apar undeva, departe ca un soi de fantome pierdute în ceaţă.

Ni se pare, de fapt, că toţi cei din jurul nostru au obligaţii faţă de noi, iar noi faţă de nimeni, niciodată. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun şi îndreptăţit, numai noi avem întotdeauna dreptate.

Nici cu gândul nu gândim că s-ar putea întâmpla să fi greşit, să fi năpustit sau insultat pe careva; parcă, temeinic încrustată în ţesuturile adânci ale şinei, o balanţă cu talerul dreptăţii neclintit îndreptat în favoarea noastră, ca şi acul busolei mereu orientat către miazănoapte. Echivalentul unui pacemaker menit nu a reglementa bătăile inimii ci a ne întări în convigerea că tot ce facem este bun şi infailibil.

Mai mult: pe toţi cei care nu sunt aidoma nouă ori nu fac toate cele întocmai ca noi îi socotim, fără şovăială şi din toată inima, nebuni. Adeverindu-se astfel vorba Sfantului Antonie cel Mare: va veni vremea când oamenii vor înnebuni; fiecare va crede că toţi ceilalţi sunt nebuni. Continuă să citești →

Unul din motivele care au stat la baza Marii Schisme : "DONATIO CONSTANTINI", UN CELEBRU FALS ISTORIC

Unul din motivele care au stat la baza Marii Schisme:

 „DONATIO CONSTANTINI”, UN CELEBRU FALS ISTORIC

 

Unul dintre cele mai cunoscute falsuri istorice este „Donatio Constantini” („Dania lui Constantin cel Mare”). Timp de 600 de ani, acest act a folosit papilor pentru a-şi justifica pretenţia de conducători ai lumii creştine. Conform lui, Sfântul Împărat Constantin cel Mare ar fi acordat papei Silvestru un drept de întâietate asupra Bisericii de Răsărit şi dreptul de guvernare temporară a Occidentului, drept mulţumire că l-ar fi vindecat de lepră înainte de convertire. Caracterul apocrif al documentului a reprezentat una din cauzele Marii Schisme din 1054. 

Donatio Constantini” a fost menţionat pentru prima dată în secolul al IX-lea, dar cercetările au confirmat că documentul a fost întocmit probabil în jurul anului 760. Biserica Catolică i-a recunoscut caracterul apocrif, în mod oficial, în secolul al XIX-lea, deşi fusese dovedit ca fals încă din secolul al XV-lea de către savanţii Lorenzo Valla (1407-1457) şi Nikolaus von Kues (1401-1464).

Documentul cuprinde în jur de 3.000 de cuvinte şi este constituit din două părţi: prima, numită „Confessio”, ar data din perioada celui de-al patrulea consulat al lui Constantin (315), iar cea de-a doua, intitulată „Donatio”, din perioada consulatului lui Quinius Gallicanus (317).

„Confesio” vorbeşte despre credinţa pe care papa Silvestru ar fi transmis-o lui Constantin, precum şi despre faptul că acesta l-ar fi vindecat de lepră pe împărat înainte de convertirea lui, episod ce este reluat şi în „Actus Silvestri” din secolul al V-lea.

Cea de-a doua parte a documentului, „Donatio”, este de fapt o enumerare a teritoriilor şi privilegiilor pe care împăratul Constantin cel Mare le-ar fi dat papei şi urmaşilor lui, cum ar fi: primatul asupra Bisericilor din Răsărit; basilicile „Sfântul Ioan” din Lateran, „Sfântul Petru” şi „Sfântul Pavel din afara zidurilor”; bunuri din diferite provincii ale imperiului; palatul din Lateran; dreptul pentru papă de a purta însemnele imperiale, iar anturajului acestuia, pe cele senatoriale; guvernarea asupra Romei, Italiei şi Occidentului în general.

Celebrul fals se încheie cu o declaraţie de retragere a împăratului în Orient, lăsând astfel Occidentul sub puterea papei. Continuă să citești →

DESPRE FAPTA MILEI ŞI IUBIREA DE APROAPELE! (Video)

DESPRE FAPTA MILEI ŞI IUBIREA DE APROAPELE!

 

Pr. Calistrat Chifan: PREDICĂ LA DUMINICA A XI-A DUPĂ – 31 august 1997 (Video)

Pr. Calistrat Chifan:

PREDICĂ LA DUMINICA A XI-A DUPĂ RUSALII  

Pilda datornicului nemilostiv

5 părţi

Continuă să citești →

Sf. Ioan Gură de Aur: PREDICĂ LA DUMINICA A XI-A DUPĂ RUSALII (Despre darea de seamă ce are să ni se ceară şi despre împăcare)

Sf. Ioan Gură de Aur:

PREDICĂ LA DUMINICA A XI-A DUPĂ RUSALII

din “Predici la duminici şi sărbători”

“Asemenea este Împărăţia lui Dumnezeu omului împărat, care a vrut să se socotească cu slugile sale”

(Matei 18, 23)

Despre darea de seamă ce are să ni se ceară şi despre împăcare

Nu trece repede, fără băgare de seamă, peste aceste cuvinte, ci priveşte la judecata ce se înseamnă aici; intră în conştiinţa ta proprie şi gândeşte ce ai făcut în toată viaţa ta. Când auzi că Domnul voieşte a se socoti cu slugile Sale, gândeşte că prin acestea se referă la împăraţi, căpetenii de oşti şi domni, bogaţi şi săraci, slugi şi stăpâni, în scurt, la toţi. Căci noi toţi ne vom arăta înaintea scaunului judecăţii lui Hristos.

De eşti bogat, gândeşte că şi tu odată trebuie să dai socoteală dacă ai cheltuit averea ta pentru desfătări sau pentru cei săraci, pentru linguşitori şi măgulitori sau pentru cei nevoiaşi, pentru dezmierdări sau pentru faptele milosârdiei, pentru lux, mâncare şi îmbuibare sau pentru ajutorul celor strâmtoraţi. Şi nu numai pentru întrebuinţarea avuţiei tale ai să dai seamă, ci şi pentru felul în care ai câştigat-o, de ai adunat-o cu munca cea dreaptă sau prin răpire, prin zgârcenie şi lăcomie de avere, de ai moştenit-o de la tatăl tău sau prin jefuirea sărmanilor şi a văduvelor.

Însă nu numai bogatul are să dea seama despre bogăţia sa, dar şi săracul despre sărăcia sa, de a suferit-o cu răbdare şi cu mulţumire lui Dumnezeu, sau a fost trist şi cârtitor şi a hulit pronia, când a văzut pe altul întru îndestulare şi prisosinţă, iar pe sine întru lipsă şi nevoie.

Pe cei bogaţi îi va întreba Dumnezeu despre milostenia cea dată, iar pe cei săraci despre răbdare, dar nu numai despre răbdare, ci şi despre milostenie, căci sărăcia nu face neputincioasă darea de milostenie. Dovadă la aceasta este văduva cea din Evanghelie, care a pus cei doi bani în cutia jertfelor, şi cu toată micimea darului ei, a covârşit pe toţi cei care aruncaseră acolo mult (Marcu 12, 42-43). Continuă să citești →

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE (14)

ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE 

IX.CUVÂNT PENTRU JUDECATĂ, CARE AU ÎNVĂȚAT IOAN NEAGOE VOEVOD PRE FIE-SĂU THEODOSIE ȘI PRE ALȚI DOMNI, PRE TOȚI. CUM ȘI ÎN CE CHIP VOR JUDECA

Cuvânt al 20

Fătul mieu, judecata 2 lucruri are: unul spre pagubă, iar altul spre ușurare și spre izbândă. Iar domnul carele va judeca pre dreptu, acela-i domn adevărat și unsul lui Dumnezeu și va dobândi și lumina care nu va tréce niciodată. Iar domnul care nu va judeca pre dreptate și pre légea lui Dumnezeu, acela nu iaste domn, nici să va chema îndreptător și unsul lui Dumnezeu, ci va fi pierdut în periciunea cea de veci și pentru fățărnicia lui nici fața lui Dumnezeu nu o va vedea. Pentr-acéia, fătul mieu și voi, fraților, când veți vrea să ișiți la judecată în divan, întâi vă să cade să vă rugați Domnului nostru lui Iisus Hristos, ca să vă fie întărire și învârtoșare, și așa să ziceți în rugăciunile voastre céle de taină: „O, împărate atotțiitoriule, cela ce ai făcut ceriul și pământul și ai ales pre noi din toate zidirile tale să fim unșii tăi, ca să împărțim săracilor dreptatea fără fățărnicie. Ci de la tine cérem, împărate, Domnul nostru, să ne întărești cu tăriia ta și să ne împaci inimile și să ne dășchizi ochii. Și ne dă judecată dreaptă, ca nu cumva pentru nedreptățile noastre să fim lepădați și izgoniți la înfricoșata-ți judecată și să nu vedem lumina féții tale, nici să rămânem rușinați și batjocoriți, nici să ne potrivești, Doamne Dumnezeul nostru, cu domnii și cu judecătorii cei nedrepți, carii n-au umplut cuvintele tale, nici au împărțit dreptatea săracilor, după cum au fost voia ta. Pentr-acéia, la vrémea judecății tale cei drépte și înfricoșate, vor să fie dăspărțiți de fața ta”.

Drept acéia și tu, fătul mieu, și dumneavoastră, fraților, cu ce dreptate veți judeca săracii într-această lume, cu acéia vor fi judecate și faptele voastre la împărățiia cea cerească. Vedeți ce lucru mare iaste judecata? Pentr-acéia și voi, când veți șădea să judecați la divan, să șază lângă voi tot oameni buni și aleși. Și să fie și boiari tineri lângă voi, ca să ia toți învățătură bună și dulce din gurile voastre. Deacii să le ziceți așa: „Boiari dumnevoastră și fraților, cești bătrâni și cești tineri, de vom greși ceva, să nu ascundeți, nici să tăceți, ci ne spuneți numaidecât, că această judecată iaste a lui Dumnezeu. Ci să ne dăruiască Dumnezeu să judecăm pre toți săracii pre dreptate și să nu iasă de la noi nimeni cu inima rumtă și cu nedreptate”. Și așa, întâi să te îndeletnicești de mânie și de léne, că omul cel mânios și cel lenevos nici o dreptate nu va face săracului. Și să-ți strângi mintea cea bărbătească în cap, să nu ți să clătească mintea ca trestia când o bate vântul. Și să nu fățărnicești celui bogat, nici iar să miluești cu judecata pre cel sărac, ci să faci judecată dreaptă și bogaților și săracilor. Continuă să citești →

Arhimandrit Sofian Boghiu: TREBUIE MULTĂ STĂRUINŢĂ ÎN BINE ŞI MULTĂ RUGĂCIUNE

 Arhimandrit Sofian Boghiu:

TREBUIE MULTĂ STĂRUINŢĂ ÎN BINE ŞI MULTĂ RUGĂCIUNE

Mult stimate domnule P.

Am primit scrisorile dumneavoastră, în care vă revoltaţi împotriva dezmăţului şi a corupţiei din viaţa societăţii româneşti. Ştiţi care este cauza acestei stări din viaţa ţării noastre? Sunt roadele comunismului, care a lucrat cu toate mijloacele posibile la îmbolnăvirea sufletului românesc la toate vârstele. Această catehizare ateistă a durat 50 de ani. Libertatea de după Revoluţie a continuat cu necredinţa, cu pofta de îmbogăţire, cu egoismul, cu sărăcia şi boala, şi păcatul.

Un om gol de credinţă, materialist şi plin de patimi, are nevoie de timp şi de lucrare pozitivă asupra lui ca să se schimbe şi să devină un om cu respect faţă de cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl găseşte în Sfânta Scriptură şi în sfintele Biserici. Are nevoie de timp ca să devină un om conştient de faptele sale şi ca să fie convins că viaţa aceasta nu este veşnică şi că urmează viaţa de dincolo, în care vom da seama de tot ceea ce am făcut. Să convingi un singur om înrăit să devină un om de omenie este foarte greu. Dar să schimbi o ţară întreagă?! Vă daţi seama că este mult mai greu.

Ierarhia noastră nu este absentă de la această chemare misionară şi face multe eforturi de îmbunătăţire a vieţii creştine – prin scris, prin predici, prin spovedanie şi împărtăşanie, dar nu este de ajuns. Continuă să citești →

From the Buddha to Christ — A Young Man’s Journey to the Ancient Christian Church

From the Buddha to Christ — A Young Man’s Journey to the Ancient Christian Church

Johan TrisanjayaJohan Trisanjaya

My name is Johan Trisanjaya. I am of Javanese ethnicity in Indonesia. I was born in 1982 in the village of Prigi in Central Java. I was raised in a Buddhist family; my father is a government servant and my mother is a house wife. Most people in our village are Muslim, but many adhere to Buddhism. As a Buddhist, I was so active that I was appointed as the President of the Buddhist Youth Association.

The essence of Buddhist teaching is “to love without limit”, where the law of deeds (“karma”) is emphasized, in which all our deeds in this life will bear fruit in our next reincarnation. The love is not limited to only humans either, but in loving plants and animals too, since they could have formerly been human. When you die with a good karma you will be born in the next body in a high state of being. When you die with bad karma, you will be born either in a lower status of life in society, or even as an animal or in the demonic realm.

As I was about to start high school my cousin, Fr Alexios, came to my village and told me to go with him to Solo and to go to school there. He had been a Buddhist before becoming an Or- thodox priest. I agreed. I felt that it was okay to be exposed to Christianity only for three years, because it would help to widen my horizon. I had always attended Church worship and gatherings, but I always sat at the back row since I felt guilty about being a Buddhist but praying as a Christian.

Finally, out of my confusion, I left Fr. Alexios’s house and returned back home for two weeks without even a leave of absence from school. During these two weeks, I lost all direction in my life and felt confused. I began to act in a mindless way. I started to do things that I have never done before to the surprise and embarrassment of my father since he is considered a pillar in society. Continuă să citești →