INTERVIU CU PĂRINTELE CONSTANTIN GALERIU:
Să avem conştiinţa Sfintei Biserici, a sfinţeniei noastre, în adevăr şi în iubire
Interviul de fata a fost realizat la sfarsitul lunii octombrie a anului 2001, fiind destinat unei reviste ce ,din pacate, nu i-a fost dat sa apara. lata ca, atunci cand ma asteptam mai putin, Pronia (Romani 11,33) a randuit publicarea, la implinirea a doi ani de la trecerea la Domnul aparintelui Galeriu.
Desi sunt departe de a fi o perla a prefectiunii, randurile de mai jos, pastreaza, cel putin pentru mine, amintirea parintelui, icoana chipului sau bland si sfatosenia graiului dulce moldovenesc, cu mireasma de busuioc de la icoana, imi sunt asadar foarte dragi, mai mult, le consider o amintire intima, si numai cu greu m-am lasat convins de bunii mei prieteni, redactorii „Baraganului Ortodox”, pentru a le da spre publicare.
Pentru a-i putea pune cateva intrebari, l-am smuls pe parintele Galeriu din mijlocul fiilor sai duhovnicesti. Asteptasem mai mult de 2 ore, privindu-l asezat intr-un jet, ascultand rabdator si bland pasurile fiecaruia, apoi raspunzand masurat, picurand dulceata duhovniceasca in acele inimi necajite ce i se destainuiau.
Prima intrebare care mi-a venit in minte a fost „Cum de se face tuturor toate?”, insa tot eu mi-am raspuns, vazandu-i bunatatea chipului si blandetea privirii, ca dezlegarea acestei intrebari se afla in puterea Celui mai presus de noi. Asa ca mi-am inceput interviul astfel:
– Parinte Constantin Galeriu, primele studii teologice le-ati urmat incepand cu o varsta oarecum frageda – 12 ani. Cine a fost primul indrumator al sfintiei voastre pe aceasta cale?
– Duhul Sfant. Si parintii mei.
– Vorbiti-mi despre parintii sfintiei voastre.
– Am crescut intr-o casa de tarani, tarani simpli. Tatal meu era nascut in 1876 – inainte de Razboiul de Independenta -, iar mama in 1881 si facuse scoala primara pe abecedarele lui Creanga, in casa parintilor mei veneau calugari si eu am prins de la ei carti de rugaciuni tiparite de Tipografia Cartilor Bisericesti, dar si Vietile Sfintilor ori „Urmarea lui Hristos”, „Mangaietorul”, si altele, in casa mea am avut asemenea mostenire. Si oarecare indemanare la cuvant. Mama a invatat carte pe „Povestile” lui Creanga. Si in serile de toamna si iarna, cand erau noptile lungi, noi, copiii, nu ne culcam imediat, ci scarmanam la lana, dezghiocam la nuci, iar mama spunea povesti. Si noi o ascultam. Si daca termina una, ziceam `Mai spune, ca adormim`. Si trebuia sa si inventeze. Asa ca am prins si noi ceva indemanare si talc de la mama. Continuă să citești →
Apreciază:
Apreciere Încarc...