Cuvântul Mitropolitului de Limasol, Atanasie,
la manifestaţia de protest care a avut loc în Cipru, pe 28 decembrie 2011, în faţa Ambasadei Greciei
29 December 2011
Este adevărat că niciodată nu m-am gândit că vom ajunge în acest ceas, în acest ceas atât de greu, atât de trist şi atât de plin de ruşine prin acest act de închidere a lui Gheronda Efrem. Şi totuşi nimic din toate acestea nu se găseşte [în afara] Proniei iubirii lui Dumnezeu faţă de noi toţi şi, cu siguranţă, Dumnezeu urmăreşte fiecare amănunt al vieţii noastre şi nu lasă pe nici un om. El Însuşi, personal, sprijină pe tot omul încercat, pe tot omul nedreptăţit, pe tot omul care I se aseamănă, pentru că tot omul nedreptăţit, aşa cum spunea Gheronda Paisie [Aghioritul] se aseamănă lui Hristos Celui nedreptăţit şi Hristos intră în inima acestui om şi rămâne cu el. Şi inima lui devine cu adevărat Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.
Am cântat în aceste zile, fraţii mei, în zilele Crăciunului, lăudând Naşterii Naşterea Domnului nostru: „Veniţi, credincioşilor, să vedem unde S-a născut Hristos”. Ne îndeamnă Biserica noastră din trăirea ei să alergăm să vedem unde S-a născut Hristos, pentru că acest lucru are mare însemnătate pentru noi toţi. Şi, desigur, Naşterea lui Hristos nu este un simplu eveniment istoric care a avut loc în urmă cu 2000 de ani, ci un eveniment zilnic pe care îl trăieşte fiecare suflet care vrea să-L urmeze şi să-L întâlnească. La fel şi noi putem să spunem că auzim înlăuntrul nostru acest îndemn al Bisericii şi vrem să-L vedem pe Hristos, vrem să-L întâlnim, vrem să vedem unde Se naşte şi unde Se găseşte. Şi dacă în acest ceas vrem să căutăm unde este Hristos, cu siguranţă nu-L vom găsi în palatele oamenilor lumii acesteia, nici printre oamenii care se bucură de o fericire lumească, după închipuirea lumească. Dar cu siguranţă Hristos Se naşte în inimile oamenilor smeriţi care Îl iubesc, în aceste inimi care Îl caută. Şi, mai ales azi, Hristos Se naşte la [închisoarea din] Korydalló, unde Gheronda Efrem se află închis, întemniţat, pentru că a vrut să apere drepturile mănăstirii sale, pentru că prin prezenţa sa a adus Ortodoxia la mari înălţimi duhovniceşti, pentru că a promovat Biserica Ortodoxă până la marginile lumii.
Din nefericire, nu este neobişnuit că ne comportăm în acest mod, istoria neamului omenesc are multe asemenea exemple. Însuşi Hristos a spus compatrioţilor Săi după trup: „Pe care dintre proroci nu i-au prigonit Părinţii voştri?”. Aceasta este calea Sfinţilor, aceasta este calea celor care-L urmează pe Hristos, aceasta este calea tuturor celor care vor să I se asemene şi, desigur, atunci când cineva pune mâna pe plug, ştie că trebuie să păşească pe acest drum până la sfârşit, fără să se întoarcă deloc înapoi, fără să se teamă sau să se gândească la interesul său, sau la gândul său ascuns, sau la orice altceva priveşte interesul său personal. De aceea, orice om care iubeşte pe Dumnezeu păşeşte pe drumul său cu răbdare, cu multe necazuri, cu multe greutăţi. Iar acest lucru devine pentru el izvor de har. Continuă să citești













