PASTORALA DE CRĂCIUN A MITROPOLITULUI IOSIF DE LA PARIS

Preacucernice Părinte,

Iubiţi fraţi în Domnul nostru Iisus Hristos,

„Veniți să sărbătorim! Veniți să prăznuim! … Astăzi legătura cea veche s-a dezlegat, diavolul s-a rușinat și a fugit, moartea s-a zdrobit, raiul s-a deschis, blestemul s-a pierdut, păcatul s-a alungat, înșelăciunea s-a izgonit, adevărul a venit, credința pretutindeni s-a răspândit. Viețuirea celor de pe pământ s-a sădit, îngerii cu oamenii împreună viețuiesc, oamenii cu îngerii fără de teamă vorbesc, pentru că Dumnezeu pe pământ a venit și omul în cer s-a suit. Toate s-au împreunat. A venit pe pământ, întreg fiind în ceruri. Dumnezeu fiind, S-a făcut om, fără să înceteze a fi Dumnezeu, Cuvânt nepătimitor fiind, S-a făcut trup. S-a făcut trup pentru ca să Se sălășluiască întru noi…” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în ”Predici la Sărbători Împărătești și cuvântări de laudă la sfinți”, Editura IBMBOR, București, 2002, p. 22-32) Continuă să citești →

Pastorala de Crăciun a ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos:

Sărbătoarea bucuriei comunitare

*

Înalt Preasfinţite Părinte Arhiepiscop Casian, cum ar trebui să sărbătorească un creştin Naşterea Domnului?

Sărbătoarea Naşterii Domnului nu este doar un eveniment cinstit în diferite moduri şi potrivit cu mentalităţile noastre, ca oameni, tot mai dependenţi de comandamentele sociale, ci minunea înomenirii Fiului lui Dumnezeu. Mântuitorul S-a făcut om ca pe om să-l îndumnezeiască, aşa cum ne învaţă Biserica, prin dumnezeieştii Părinţi.

Este deci un parteneriat divino-uman, în cel mai profund şi mai curat înţeles, având drept scop ridicarea omului la înţelesurile cereşti ale existenţei sale temporare pe pământ. De aceea, mărturisim cu toţii, cei credincioşi, coborârea Cerului pe pământ, a îngerilor şi a doxologiilor lor în inimile noastre şi ridicarea noastră la binefacerea iubirii Preasfintei Treimi. Aceste realităţi pot fi exprimate concentrat în cuvintele Sfintei Evanghelii: „Slavă întru cei de Sus, lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Lc. II, 14), sau în înălţătoarele mărturii ale Sfântului Grigorie Teologul, la Naşterea Domnului:

„Hristos se naşte, slăviţi-L!

Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!

Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!” Continuă să citești →

Pastorala de Crăciun a ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului:

Colindul – învăţătură de credinţă şi urare în rugăciune

*

Înalt Preasfinţite Părinte Arhiepiscop Timotei, ce reprezintă colindul în tradiţia creştinismului?

Odată cu sărbătoarea Crăciunului se afirmă şi vremea colindelor. Una dintre acestea chiar glăsuieşte aşa: „Am ajuns ziua cea sfântă/ Când colindele se cântă”. Acestea sunt cântece străvechi ale popoarelor, cu menţiunea că la români au primit o dezvoltare deosebită potrivită însuşi caracterului poporului legat de virtutea omeniei, înţelegând pe temeiul credinţei şi faptei bune. Ele privesc diferitele momente sau stări din viaţa oamenilor cu rosturile corespunzătoare şi doririle de propăşire personale sau colective din partea celor de aproape pentru cei care le trăiesc la nivelurile preţuirii adevărate. Astfel găsim colinde pentru sărbători, nunţi şi decese…, de asemenea pentru toate vârstele, copii, tineri şi bătrâni, cu referiri la locul, timpul şi modul unor lucrări, adică mişcarea într-un spaţiu sacru, la soroc determinat, menit să întărească apropierea dintre cei colindaţi prin mijlocirea colindătorilor spre împliniri mai mari pe viitor, dintr-o generaţie în alta. Puterea tradiţiei leagă tainic şi trainic oamenii, dincolo de spaţii şi timpuri sau mijloace de exprimare. Cuprinsul lor sintetizează caracteristicile principale ale evenimentelor şi doririle de împlinire pentru participanţii la făurirea lor, îmbrăcând sau primind o pecete religioasă, de unde şi improprierea de către Biserică, extinzându-se prin aceasta însăşi aria misionară creştină.

Care sunt rezonanţele religios-morale şi cultice ale colindului?

Obişnuit, colinda, având motivaţie istorică şi biblică, redă învăţătura de credinţă cu aplicarea practică morală, adăugând şi o urare în rugăciune. Melosul popular găseşte acordul sobru al celui bisericesc, datinile şi obiceiurile substituindu-se însăşi tradiţiei în înţelesul plenar al Sfintei Biserici, ceea ce cu timpul şi după locuri le-a făcut să se instituţionalizeze, orice încercare profană apărând, cu unele excepţii, ca o improvizaţie neavenită. Continuă să citești →

Pastorală la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos :

„Întruparea Fiului lui Dumnezeu este cea mai mare taină de sub cer“

*

Preacucernicului cler,preacuviosului cin monahal, preaiubiţilor credincioşi din Arhiepiscopia Craiovei,

har, milă şi pace de la Mântuitorul Iisus Hristos, iar de la noi părinteşti binecuvântări

„Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin proorocul care zice: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 22-23, cf. Isaia 7, 14).

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Naşterea Domnului este luminatul praznic care ne umple sufletele de o negrăită bucurie duhovnicească. În această sărbătoare se împlinesc făgăduinţele şi nădejdile pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor de la început, ca îndemn şi călăuză pe drumul ce duce spre mântuire. Astfel, ascultând istorisirile minunate ale Sfinţilor Evanghelişti despre cele petrecute în noaptea sfântă a Naşterii, simţim în inimile noastre o tainică chemare de a porni cu cugetul pe urmele magilor de la Răsărit şi, cu ochii aţintiţi spre steaua călăuzitoare, să ajungem la Betleem, unde S-a născut Hristos. Aici, cum ne învaţă Sfântul Efrem Sirul, „s-a petrecut o minune uimitoare: făptura s-a înnoit şi Dumnezeu S-a făcut om.

Ceea ce a fost El, a rămas, iar ceea ce n-a fost a luat asupra Sa, pentru a suferi fără să Se confunde cu noi şi fără să Se împartă. Deci, Cel fără de trup fiind, S-a întrupat; Cuvântul S-a pus în trup; Nevăzutul este văzut; Cel pe care nici o mână nu-L poate atinge, poate fi pipăit şi Cel fără de început, începe acum să fie. Fiul lui Dumnezeu Se face fiul omului: Iisus Hristos, fiind acelaşi ieri, azi şi în veac”(Evrei 13, 8). Continuă să citești →

Fragmente din Pastorala de Crăciun a IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Laurenţiu :

„Fecioara, astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte…“

*

„Crăciunul este sărbătoarea bucuriei, căci astăzi Biserica prăznuieşte împlinirea făgăduinţelor făcute patriarhilor şi proorocilor prin arătarea lui Dumnezeu în trup şi venirea Lui printre oameni, pentru izbăvirea neamului omenesc de tirania amară a păcatului, a diavolului şi a morţii”, arată în Pastorala de Crăciun Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

IPS Laurenţiu aminteşte cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur cu privire la acest praznic: „Ce să zicem? Ce să grăim? Căci ne spăimântează minunea! Cel vechi de zile S-a făcut prunc; Cel ce şade pe scaun înalt şi preaînălţat Se pune în iesle; Cel nepipăit, şi simplu, şi nealcătuit din părţi şi fără de trup Se înfaşă de mâini omeneşti; Cel ce rupe legăturile păcatului Se înfăşură cu scutece, fiindcă aceasta o voieşte. Căci voieşte să facă necinstea cinste, să îmbrace neslăvirea cu slavă, să arate hotarul ocărârii chip de faptă bună. Pentru aceea Se îmbracă cu trupul meu, ca eu să-L încap pe Cuvântul Lui”.

Biserica a dorit să laude şi să vestească minunea

Părintele Mitropolit arată că „este atât de mare taina coborârii lui Dumnezeu la noi, încât ea nu poate fi cuprinsă cu mintea, însă Biserica a dorit să laude şi să vestească, prin rânduielile sale de cult, minunea mare a acestui „singur lucru nou sub soare”, după cum se exprimă Sfântul Ioan Damaschin”.

Astfel, „prin toate cântările acestei sărbători, prin frumoasele colinde care răsună în aceste zile, dar şi prin toate omiliile patristice dedicate acestui praznic luminos, Biserica vrea să ne prezinte, sintetic şi poetic, întreaga iconomie a mântuirii, împlinită de Mântuitorul Iisus Hristos, arătând că doar prin această unire negrăită şi tainică dintre Dumnezeu şi om, natura umană a putut fi izbăvită de păcat, de moarte şi de tirania diavolului. Păcatul l-a depărtat pe om de Dumnezeu şi doar Dumnezeu putea să îl readucă pe om la comuniunea cu Sine. Continuă să citești →