Este pământul care poartă urmele trecerii părintelui arhimandrit Cleopa Ilie. Este ţărâna în care se odihnesc oameni de cinste ai acestei ţări. Este lutul frământat la circa 12 km de oraşul Fălticeni, nu departe de comuna Boroaia, unde îşi doarme somnul de veci părintele Ilarion Argatu. Aici, în satul Cămârzani, din comuna Vadu Moldovei, Dumnezeu şi-a găsit loc, în urmă cu mai bine de un secol, într-o biserică aleasă, păzită de Sfântul Gheorghe, devenită în timp mănăstire. Astăzi, Dumnezeu se odihneşte în inimile celor aproape 90 de vieţuitoare de la Mănăstirea Cămârzani. Iar glasurile adunate în cor ale maicilor dau mărturie despre tihna sufletească.

Lumina fragedă a soarelui de noiembrie, la amiază, se cernea prin uşa întredeschisă a bisericii. O suliţă de foc se lansase aproape de altar, pe podea, din pragul portiţei din lemn, printre oameni. Zi de duminică, zi de primenire sufletească. Oameni veniţi să se adape din izvorul cu apa vie se pregăteau să plece. Singurul, un copil, a văzut! A înţeles! A gustat din corola vieţii! „Staţi, opriţi-vă, lăsaţi-o să treacă. Nu vă mişcaţi. Voi nu vedeţi cât e de frumoasă?”, se agita micuţul, cu mâinile întinse ca pe o cruce invizibilă, drept şi mlădios ca un brăduţ, cu faţa la o gărgăriţă. Sprâncene ridicate, frunţi care de care mai curioase, irişi întrebători, oricine avusese urechi de auzit s-a adunat în spatele băiatului… să vadă. Cu ochii măriţi, aproape scoşi din orbite, urmăreau mersul iute şi mărunt al gărgăriţei cu carapace roşie, ca rochiţele macilor, şi închistrită cu bobiţe negre de piper. Ca şi cum ar fi fost pentru prima dată în viaţa lor când zăreau insecta, statuile priveau uimite, cu gâturile pliate spre stânga, sensul de mers al gărgăriţei, care se făcuse nevăzută într-o fisură, tăiată ca de bisturiu, din temelia bisericuţei-monument închinată Sfântului Gheorghe, cu pereţii zugrăviţi în alb şi împodobiţi cu icoane, multe dintre ele lucrate în atelierele mănăstirii.
Aceasta este imaginea, povestită de o maică, cu care am rămas în minte deîndată ce am lăsat în urmă Cămârzaniul. Chiar aşa, simplu, o maică. „Spuneţi că v-a spus o maică cele ce v-am zis. Numele meu nu este important”, a zis la despărţire monahia, pictată parcă de mâna lui Grigorescu.
A fost odată…
În fapt, sufletele unite în duh nu se despart niciodată. Nici chiar timpul, cel care nu aparţine omului, nu poate aşterne uitarea peste amintirile cu oameni dragi. Astfel se poate descifra legătura între suflarea mănăstirii, ctitorii acesteia şi vrednicul de pomenire episcop Gherasim Putneanul, trecut la Domnul la vârsta de 80 de ani, în data de 6 decembrie 2004. Mormântul celui numit şi „Bunicul de la Bogdana” atât de îngrijit – străjuit la picioare de doi arbuşti în formă de tricher şi dicher (sfeşnice cu trei şi două braţe care se utilizează la slujbele arhiereşti) – se găseşte în curtea sfântului lăcaş, după dorinţa arhiereului, lângă mormintele familiei boierilor Morţun, fondatori ai Bisericii „Sfântul Gheorghe”, construită în anul 1863. Continuă să citești →
Apreciază:
Apreciere Încarc...