Predica Preafericitului Patriarh Chiril după terminarea Dumnezeieştii liturghii în catedrala „Hristos Mântuitorul” din or. Kaliningrad

.

La 22 decembrie 2012, în duminica a 29-a după Cincizecime, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie în catedrala „Hristos Mântuitorul” din or. Kaliningrad. După terminarea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioşi cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Stimate Nicolai Nicolaevici, guvernatorul regiunii Kaliningrad! Stimate Nichita Iurievici, guvernatorul regiunii Veatka! Înalţi oaspeţi! Dragi părinţi, maici egumene, fraţi şi surori!

Vă felicit pe toţi cu ocazia zilei de duminică şi cu ocazia sărbătorii, care astăzi este marcată în oraşul nostru Kaliningrad, pe pământul care ţine minte multe suferinţe şi scârbiri, dar care astăzi, fără îndoială, obţine ceea ce umple pe mulţi de o mare bucurie. Mărturie este şi oficierea de obşte a serviciului divin în această catedrală măreaţă, construită recent, dar care a reuşit să devină simbolul oraşului.

Cu puţin timp în urmă mulţi nu credeau că vor putea locui mult timp pe acest pământ, căci atunci când se ridica această biserică, se zvonea că trebuie de plecat din regiunea Kaliningrad, că acest pământ nu are viitor, că nu trebuie să-ţi legi soarta ta şi soarta copiilor tăi de acest loc. Atunci mulţi ni se adresau: „Faceţi ceva, ca noi să putem simţi că acesta este pământul nostru, că este Patria noastră”. Anume în acel timp când situaţia economică a ţării era foarte dificilă, noi am planificat să construim în centrul Kaliningradului o catedrală cu cinci turle şi, în pofida recesiunilor economice ulterioare, această catedrală a fost ridicată.

Astăzi, privind la voi toţii, mă bucur, deoarece prin zidurile catedralei văd trecutul şi înţeleg ce cale enormă noi cu voi am trecut, care a inclus făurirea nu doar a acestei biserici, dar şi a zecilor de biserici în toată regiunea Kaliningrad, unde pe parcursul a patruzeci de ani nu a existat nici o biserică ortodoxă. Şi această comunitate creştină ortodoxă, care a răsărit din nimic, dar poate chiar din minus, astăzi îşi are cuvântul său, glasul său, influenţa sa – prin acea rugăciune şi acele fapte, pe care ea le săvârşeşte pe pământul Kaliningradului.

Noi venim în bisericile lui Dumnezeu ca să ne întâlnim cu Domnul, să simţim prezenţa Lui. Nouă uneori ne vine greu să stăm în picioare, dar noi stăm, căci înţelegem: aici are loc o oarecare taină, pe care nu e posibil să o exprimi din punct de vedere emoţional, dar care ni se deschide în experienţa interioară religioasă a noastră. Noi simţim prezenţa lui Dumnezeu, noi simţim harul Lui, noi îmbibăm în noi cuvintele divine, pe care le auzim prin citirea Evangheliei, prin epistolele apostolilor, prin multele rugăciuni şi aceste cuvinte se răsfrâng în sufletele noastre prin multele fapte bune. Continuă să citești →