Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Predică la Duminica a 5-a după Rusalii (2013)

Predică la Duminica a 5-a după Rusalii

 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

vindecarea demonizatului din Gadara

Iubiții mei,

din când în când avem câte o Evanghelie, ca azi, cu demonizați…

Și rostul acestor Evanghelii e să ne reîntoarcă cu picioarele pe pământ.

Să ne scoată din încântarea de sine

Să ne reamintească faptul că posesia satanică este o realitate concretă, existentă în toată secolele și, mai ales, că de influența demonilor, mai mult sau mai puțin conștientizat, suferim cu toții.

Adică, chiar dacă nu toți ne manifestăm violent, ca demonizații cei mai sălbăticiți, influența demonilor în viața noastră e una reală…și, mai ales, profundă.

E de adâncime, ține de gânduri, de sentimente, de atitudini, de obișnuințe păcătoase…

Pe care demonii le implantează în sufletul nostru…și pe care tindem să le credem ca fiind „ale noastre”, „naturale”, că „așa ne-am născut”…când ele sunt ale demonilor, nu ne aparțin și prin ele ne înșală ca să facem un păcat sau altul. Continuă să citești Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș: Predică la Duminica a 5-a după Rusalii (2013)

Întâistătătorii și reprezentanții Bisericilor Ortodoxe Locale, care participă la solemnitățile în cinstea aniversării a 1025 de ani de la Creștinarea Rusiei, au plecat de la Moscova la Kiev

Întâistătătorii și reprezentanții Bisericilor Ortodoxe Locale, care participă la solemnitățile în cinstea aniversării a 1025 de ani de la Creștinarea Rusiei, au plecat de la Moscova la Kiev

Festivitățile care au demarat la Moscova cu prilejul aniversării a 1025 de ani de la Creștinarea Rusiei, vor continua la Kiev

La 26 iulie 2013, Întâistătătorii și reprezentanții Bisericilor Ortodoxe Locale, care participă la solemnități, au plecat de la Moscova la Kiev cu un tren special în componența căruia se află un vagon-biserică. În dimineața zilei curente, în el din catedrala „Hristos Mântuitorul” a fost mutată Crucea sfântului apostol Andrei cel Întâi chemat, adusă din Grecia la Biserica Ortodoxă Rusă cu prilejul însemnatei sărbătoriri a aniversării Creștinării Rusiei.

În dialogul cu reprezentanții mass-media pe peronul Gării Kievski a capitalei ruse Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a spus:

„Un mare eveniment are loc pe întinderile Rusiei istorice: noi sărbătorim aniversarea a 1025 de ani de la Creștinarea poporului nostru. Această sărbătorire este însoțită de acțiuni foarte importante. Se prea poate, cel mai important este faptul că în jurul unei mari sfinte relicve a tuturor creștinilor – a Crucii sfântului apostol Andrei cel Întâi chemat – s-au adunat Întâistătătorii și reprezentanții tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale pentru a se ruga, amintindu-și de măreața faptă a cneazului Vladimir, a-I mulțumi Domnului pentru toată calea spinoasă, mult prea complicată, parcursă de Biserica Ortodoxă Rusă în istorie și a înălța Lui o rugăciune fierbinte, pentru ca El să încline mila Sa către popoarele noastre în viitor.

Noi am început sărbătorirea la Moscova, ea era însoțită de o mare participare a poporului, clerului și a fost marcată de un minunat serviciu divin, de un concert de excepție în Piața Roșie, de comunicarea cu conducerea statului și, bineînțeles, de niște convorbiri foarte importante pe care Oblăduitorii Bisericilor le-au avut la Moscova, consultându-se unul cu altul în probleme care neliniștesc azi întreaga lume ortodoxă.

Iar acum, de pe peronul Gării Kievski noi începem drumul nostru, pelerinajul nostru spre Maica orașelor rusești, unde va continua această sărbătorire minunată. Iar de la Kiev noi vom pleca la Minsk”.

Serviciul de comunicații DREB/Patriarchia.ru

Sursa: http://www.patriarchia.ru

Pr. Constantin Sturzu: Libertate, regalitate, homosexualitate?

Libertate, regalitate, homosexualitate?

Gadarenii de azi au progresat. Ei lucrează preventiv. Nu mai aşteaptă intervenţia lui Dumnezeu, ca abia apoi să-L roage să plece din viaţa lor, ci veghează ca nu cumva să vină Domnul şi să reintegreze în societate, vindecând, vreun posedat de vreo patimă. Pentru asta au nevoie de legi care să restricţioneze accesul lui Dumnezeu în şcoli, în locuri şi instituţii publice, lăsându-I, totuşi, mărinimoşi, şansa de a fi prezent în spaţiul privat (deocamdată…).

 

Aş fi vrut să închei astăzi seria de articole dedicate aberaţiilor ce se nasc de pe urma ridicării „corectitudinii politice” la rang de religie. Voi amâna pentru data viitoare concluziile pentru că săptămâna aceasta ne-a oferit o imagine ce merită comentată şi pe alte coordonate decât a făcut-o presa naţională şi cea internaţională. Este vorba despre apariţia, în faţa maternităţii, a tânărului cuplu regal britanic format din prinţul William şi ducesa Kate, purtându-şi în braţe primul lor prunc, pe George Alexander Louis„Suntem extrem de emoţionaţi, e un moment pe care orice părinte îl cunoaşte, extrem de special”, a explicat Kate Middleton, în timp ce prinţul William a glumit (sau nu!) remarcând: „A moştenit frumuseţea mamei sale, slavă Domnului!”. Momente, am spune, fireşti, în viaţa unei familii, fie ea şi de „sânge albastru”. Care dintre noi, cei care am trecut prin bucuria naşterii de prunci, nu am putea rezona cu starea de spirit a celor doi? Continuă să citești Pr. Constantin Sturzu: Libertate, regalitate, homosexualitate?

O nouă persecuţie a zilelor noastre – alungarea de la dumnezeiasca Cină a credincioşilor care vor să se împărtăşească des.

O nouă persecuţie a zilelor noastre – alungarea de la dumnezeiasca Cină a credincioşilor care vor să se împărtăşească des.

 
,,În aceste zile rele ale noastre a început, e activă şi domneşte cu tărie o persecuţie nouă, nemaiauzită generaţiilor preaevlavioase din trecut, a credincioşilor care ar voi, ori de câte ori pot, să se apropie de această Masă tainică, şi cei ce vor să intre la ea sunt alungaţi de la dumnezeiasca Cină nu pentru n‑au haină de nuntă — căci aceasta nu o ştie nimeni decât numai Dumnezeu şi conştiinţa fiecăruia —, ci pentru că vin des [pyknōs] şi nu după multe zile, ca şi cum cel ce vine după multe zile vine, chipurile, cu vrednicie, iar cel ce vine după puţine zile vine cu nevrednicie; deşi dumnezeiescul Hrisostom strigă că „atunci când a spus: «Să se pună la încercare omul pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar» [1 Co 11, 28], Apostolul l‑a făcut stăpân peste apropiere pe cel ce se apropie, eliberând‑l de orice păzire a unor zile”. Iar că acest lucru, adică dumnezeiasca împărtăşire continuă [syneches] e şi legală şi foarte mântuitoare, se arată prin multe dovezi, şi scripturistice şi canonice, şi prin multe mărturii ale dumnezeieştilor Părinţi, ca nici o alta dintre chestiunile bisericeşti; acest lucru e arătat deja prin cărţi [cele două cărţi despre Împărtăşirea continuă publicate în 1777 şi 1783] atât de exact şi de solid, încât nimeni altul nu l‑ar putea contrazice, decât cel ţinut de un duh de amăgire şi neascultare satanică”.
 
 
Notă la: Teologia liturgic-euharistică a Cuviosului Atanasie din Paros (1721–1813) – Prefaţa Dogmaticii
 

TE DEUM PE COLINA VLADIMIR DIN KIEV (PHOTO)

lofos13

27 iulie 2013

În cadrul sărbătoririi aniversării a 1025 de ani de la Creștinarea Rusiei, pe Colina Vladimiskaia de la Kiev a fost oficiat un Te Deum solemn

La 27 iulie 2013, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril și Preafericitul Mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine Vladimir au oficiat un Te Deum pe Colina Vladimirskaia din Kiev, unde este instalat monumentul sfântului întocmai cu apostolii cneazul Vladimir, Botezătorul Rusiei.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse și participanții la sărbătorirea aniversării a 1025 de ani de la Creștinarea Rusiei au fost salutați cu strigăte de bucurie de către mulțimea locuitorilor Kievului și a pelerinilor, adunați pe Colina Vladimirskaia și în apropierea ei.

La serviciul divind s-au rugat Întâistătătorii și reprezentanții Bisericilor Ortodoxe, care au sosit la festivități, clerul din Belarusia, Moldova, Rusia, Ucraina și alte țări.

Au fost prezenți Președintele Federației Ruse V.V. Putin, Președintele Ucrainei V.F. Ianukovici, Președintele Moldovei N.V. Timofti, Președintele Republcii Serbia T. Nikolic, membrii Cabinetului de miniștri ai Ucrainei, alți reprezentanți ai puterii de stat.

După terminarea cântărilor pentru rugăciune, Sanctitatea Sa Patriahul Moscovei și al întregii Rusii Chiril s-a adresat către cei prezenți cu o predică.

Apoi a răsunat cuvântul Preafericitului mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine Vladimir. „Acum harul Sfântului Duh ne-a adunat pe colinele kievene”, a spus stăpânul Vladimir, mulțumindu-le șefilor de state, Întâistătătorilor și reprezentanților Bisericilor Ortodoxe Locale, tuturor creștinilor, care au sosit pe pământul ucrainean pentru a împărtăși bucuria sărbătoririi aniversării a 1025 de ai de la Creștinarea Rusiei. „Noi suntem una în Hristos, suntem una în sfânta Biserică, pe noi toți ne unește o singură credință, ne unește pacea și dragostea, care exprimă unitatea”, a subliniat Preafericitul mitropolit Vladimir, chemând la păstrarea și consolidarea lor, deoarece „anume această dragoste ne face adevărați ucenici ai lui Hristos”.

„Eu vă mulțumesc, Sanctitatea Voastră, pentru vizita în spațiul Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Mulțumim Domniei Voastre pentru bucuria acestei mari sărbători, pentru binecuvântarea Dumneavoastră de Patriarh”, a continuat el, adresându-se Sanctității Sale Patriarhului Chiril.

Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine Vladimir a subliniat faptul că alegerea, făcută de sfântul întocmai cu apostolii cneazul Vladimir, a determinat mersul istoriei noastre, și astăzi noi purtăm responsabilitate pentru păstrarea patrimoniului spiritual și a idealurilor creștine. „Din păcate, lumea contemporană se abate de la normele morale creștine”, a constatat stăpânul.

„O mulțumire deosebită aducem noi, în această zi, Bisericilor Ortodoxe Locale pentru că au fost prezente azi la solemnitatea noastră”, a spus Preafericitul mitropolit Vladimir. „Rog de la Întâistătătorii și reprezentanții Bisericilor Locale rugăciuni pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană și poporul ucrainean”.

Serviciul comunicații DREB/Patriarchia.ru

lofos1

lofos3

lofos4

lofos5

lofos6

lofos7

lofos8

lofos9

lofos10

lofos11

lofos12

lofos

Predici AUDIO/VIDEO la Duminica a V-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizaţi din Gadara)

Predici AUDIO/VIDEO la Duminica a V-a după Rusalii

(Vindecarea celor doi demonizaţi din Gadara)

 Predica PF Părinte Daniel

*

Predica ÎPS Bartolomeu Anania

*

Predica Părintelui Teofil Anastasoaie

*

Predica Părintelui Teofil Părăian

*

*

*

*

27 iulie 2013: Parastas pentru vrednicul de pomenire Teoctist Patriarhul

 Parastas pentru vrednicul de pomenire Teoctist Patriarhul

*

La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, sâmbătă, 27 iulie 2013, după Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat o slujbă de pomenire pentru fericitul întru adormire Părintele Patriarh Teoctist Arăpaşu la comemorarea a 6 ani de la trecerea sa la cele veşnice (30 iulie 2007). 
Alături de Preasfinţia Sa s-a aflat un sobor de preoţi şi diaconi, iar la slujba de pomenire au fost prezenţi preoţi, monahi, monahii, membri ai familiei Părintelui Patriarh Teoctist şi alţi credincioşi din Bucureşti şi din ţară.În cuvânt de aducere aminte, Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul a evocat personalitatea vrednicului de pomenire Teoctist Patriarhul, păstor iubit al turmei cuvântătoare a lui Hristos Dumnezeu, al cărui chip plin de lumină şi personalitate remarcabilă nu pot fi cuprinse în cuvinte, după cum l-a numit Preasfinţia Sa.  Continuă să citești 27 iulie 2013: Parastas pentru vrednicul de pomenire Teoctist Patriarhul

Mucenicia Sfântului Pantelimon

Mucenicia Sfântului Pantelimon

 

 

– Toţi cei care au murit pentru Hristos, a răspuns sfântul, nu s-au prăpădit, ci şi-au aflat viaţă veşnică. Eu îmi voi socoti viaţa pustie, dacă nu voi muri pentru Hristos. Împăratul a poruncit să-l atârne gol pe mucenic pe un stâlp de caznă şi să-i smulgă carnea cu gheare de fier, pârlindu-i coastele cu torţe aprinse. Îndurând aceste suferinţe, Sfântul Pantelimon s-a uitat la cer şi a zis: „Doamne Iisuse Hristoase! Arată-mi-Te în această clipă, dă-mi puterea să rabd, ca să pot îndura până la capăt chinurile.” Şi Domnul i s-a arătat în chipul presviterului Ermolae, zicând:

– Nu te teme, Eu sunt cu tine. În acea clipă, mâinile călăilor au rămas fără vlagă şi parcă au amorţit. Uneltele de caznă le-au căzut, iar torţele s-au stins. Când a văzut acestea, împăratul a poruncit să-l scoată pe mucenic de la locul caznei şi i-a spus:

– În ce stă puterea vrăjitoriei tale, de ce slugile au rămas neputincioase, iar făcliile s-au stins? Mucenicul a răspuns astfel: Continuă să citești Mucenicia Sfântului Pantelimon

Sfântul Pantelimon – al medicilor ocrotitor și al bolnavilor deplin vindecător

Sfântul Pantelimon – al medicilor ocrotitor și al bolnavilor deplin vindecător

pr. Liviu Petcu
 

Sfântul Mucenic Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuți și mai venerați sfinți ai Bisericii. Pomenit în data de 27 Iulie, este numit „doctor fără de arginți”, relevându-se prin aceasta cum că el nu pretindea de la nimeni vreun fel de plată pentru binefacerile săvârșite. Este considerat ocrotitor al medicilor și vindecător al bolnavilor, fiind un model de medic următor lui Hristos.

 

 

Sfântul Mucenic Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuți și mai venerați sfinți ai Bisericii. Pomenit în data de 27 Iulie, este numit „doctor fără de arginți”, relevându-se prin aceasta cum că el nu pretindea de la nimeni vreun fel de plată pentru binefacerile săvârșite. Este considerat ocrotitor al medicilor și vindecător al bolnavilor, fiind un model de medic următor lui Hristos.

Sfântul Pantelimon s-a născut în anul 284 la Nicomidia din părinții Eustorgios, senator păgân, și Evula, care era creștină; aceștia i-au dat numele de Pantoleon, care în traducere înseamnă „cel în toate puternic ca un leu”. Copilul a fost încredințat spre educație lui Eufrosin, medic de renume, el ajungând după puțină vreme la o cunoaștere desăvârșită a artei medicale într-atât încât împăratul Maximian, care îi remarcase calitățile, intenționa să îl ia la palat ca medic particular. Cum tânărul trecea în fiecare zi prin fața casei unde locuia preotul Ermolae, acesta din urmă ghicí după ținuta tânărului, noblețea sufletului său și, deschizând uşa casei, cu politeţe l-a invitat să intre pentru o discuţie. Ermolaedorea să încerce să îl prindă pe Pantoleon în năvodul pentru împărăția cerurilor. Pantoleon s-a supus bătrânului venerabil. Ermolae l-a salutat cu căldură, întrebându-l care îi este numele, ce caută şi care este poziţia lui. Tânărul a fost direct în răspunsurile pe care le-a dat. A adăugat că răposata sa mamă fusese creştină, dar că tatăl său este un idololatru. Ermolae a spus: „Dar, copile, care religie o iubeşti mai mult?” Continuă să citești Sfântul Pantelimon – al medicilor ocrotitor și al bolnavilor deplin vindecător

27 iulie: Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon

Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon

 27 iulie

 

Astăzi, Biserica sărbătorește și cinstește pomenirea unui doctor tânăr, a Sfântului Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon. Încă din pimele secole, Biserica a acordat cinstea cuvenită celor care au primit botezul sângelui și celor care L-au binemărturisit pe Iisus Hristos. După Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, netrupeștile puteri, Înaintemergătorul Ioan și întru tot lăudații Apostoli, așa cum auzim în fiecare zi la otpustul slujbei, Biserica pomenește pe biruitorii slavei cerești, cerându-le mijlocirea pentru ca Dumnezeu să ne miluiască și să ne mântuiască.

pant in

Sfântul Pantelimon suferit martiriul în vremea marii persecuții a lui Dioclețian. În anul 303, bătrânul Dioclețian, împărat al Imperiului Roman de Răsărit, a semnat un decret pentru uciderea creștinilor. Patria Sfântului Pantelimon a fost Nicomidia, unde se afla și palatul lui Dioclețian. Tatăl sfântului, Eustórghios, era păgân, bogat și înalt demnitar al statului. Mama sa, Evoúli, era creștină și ea a fost cea care a semănat primele semințe ale credinței și evlaviei creștine în sufletul copilului ei; aceasta a murit însă de timpuriu, iar copilul a rămas în grija tatălui.

Venind Pantoléon în vârstă, căci Pantoléon a fost primul nume al Sfântului Pantelimon, tatăl lui l-a încredințat doctorului împărătesc, Eufrósinos, pentru a studia alături de acesta medicina. În vremea acesta, Pantoléon l-a cunoscut și pe preotul creștin Ermólaos [prăznuit pe 26 iulie], și împreună cu el a legat o prietenie și o dragoste sfântă. Este un mare lucru, ca la o vârstă tânără și critică, să ai unui povățuitor și pedagog sfânt. Continuă să citești 27 iulie: Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon

Sfinții Doctori fără de arginți – tămăduitori în numele lui Hristos și misionari ai Lui

Sfinții Doctori fără de arginți

 tămăduitori în numele lui Hristos și misionari ai Lui

pr. Liviu Petcu

 

 
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon

Biserica i-a numit „Sfinți doctori fără de arginți” pe fericiții, bineplăcuții lui Dumnezeu și făcătorii de minuni Cosma și Damian din Arabia, Cosma și Damian din Asia Mică, Chir și Ioan, Talaleu, Cosma și Damian din Roma, Ermolae, Pantelimon, Anichit și Fotie, Diomid, Luca, Arhiepiscopul Crimeii etc. Despre viața, minunile, vindecările și pătimirile lor găsim relatări în sinaxare. Din acestea citim că, după porunca Evangheliei, unii dintre acești mari sfinți au cutreierat orașele și satele, propovăduind pe Hristos și vindecând pe cei bolnavi. Din iubire fierbinte faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, ei nu luau niciodată plată pentru serviciile lor, respectând porunca Mântuitorului Hristos Care a spus: „În dar aţi luat, în dar să daţi” (Mt. 10, 8). Ca urmare a acestor minunate fapte, lumea i-a supranumit „doctori fără de arginți”.

Deoarece vindecarea era dată nu atât de medicamentele prescrise, cât de rugăciunea lor fierbinte către Dumnezeu, singura lor plată modică era ca cel tămăduit să îmbrățișeze adevărata credință în Hristos Domnul. Pentru credința puternică și smerenia lor adâncă, dar și pentru modul în care au înțeles, au trăit și au transpus în fapte învățătura evanghelică, Dumnezeu i-a învrednicit de darul de a face minuni. Cei ce-i întâlneau pe sfinții lui Dumnezeu se converteau la creștinism, primind și tămăduirea sufletului, alături de cea trupului. Continuă să citești Sfinții Doctori fără de arginți – tămăduitori în numele lui Hristos și misionari ai Lui

Părintele Cleopa: Predică la Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

Părintele Cleopa

Predică la Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

 

 
 

Toți dorim sănătate. Toți căutam doctori buni, pentru trup și pentru suflet. Dar, dacă ne rugam mai mult, dacă nu risipim tinerețea și sanatatea în beții și dezmierdări, dacă ne spovedim regulat de păcatele noastre și facem Sfântul Maslu, cea mai puter­nică rugăciune pentru cei bolnavi, atunci ne vindecăm ușor și sufletul și trupul.

 

Iubiți credincioși,

Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Care a dat dar și putere ucenicilor Săi, de a vindeca tot felul de boli, de a învia și mântui sufletele oamenilor, un dar ca acesta l-a dat și mul­tor sfinți, martiri și ierarhi. Unul din cei mai de sus sfinți tămă­duitori fără de plată a bolnavilor a fost și Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, pe care Sfânta noastră Biserica îl prăznuiește la 27 iulie.

Acest mare mucenic și placut al lui Dumnezeu a trăit pe vremea pagânilor împărați Maximilian și Dioclețian. Pe acea vreme În imperiul roman era o mare persecuție contra creștinilor care credeau în Hristos și mărturiseau pe adevăratul Dumnezeu. Sfântul Mucenic Pantelimon a fost din cetatea Nicomidiei, care se afla în părțile Bitiniei. Tatăl său era păgân, slujind idolilor, iar mama sa, Euvula, era creștina. Ea a învățat de la stramoșii ei sfânta credințș, slujind cu mare evlavie lui Hristos. Continuă să citești Părintele Cleopa: Predică la Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

INTERVIU ÎPS Irineu: Biserica este valoarea noastră naţională pe care trebuie să o apărăm

INTERVIU ÎPS Irineu: Biserica este valoarea noastră naţională pe care trebuie să o apărăm

Pe 27 iulie se împlinesc cinci ani de când ÎPS Irineu a fost instalat în scaunul de Mitropolit al Olteniei. Într-un interviu acordat AGERPRES, ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei şi Arhiepiscop al Craiovei, vorbeşte despre opera Filantropică a Bisericii din Oltenia şi despre aşezămintele sociale realizate cu fonduri europene, despre starea lăcaşurilor de cult, despre misiunea preotului şi dificultăţile pe care le întâmpină.

irineu

Despre dezbaterile pe tema construirii Catedralei Mântuirii Neamului, ÎPS Irineu afirmă că cel mai mult vorbesc cei care cunosc Biserica din cărţi, iar despre păcatul homosexualităţii consideră că acesta ar trebui pedepsit de lege ca şi păcatul hoţiei.

AGERPRES: Peste numai câteva zile, pe 27 iulie, se împlinesc cinci ani de când Înaltpreasfinţia voastră a fost instalat în scaunul de Mitropolit al Olteniei. Cum aţi caracteriza această perioadă şi relaţia cu credincioşii pe care îi păstoriţi?
ÎPS Irineu: Pentru mine, fiecare zi este o împlinire. Nu neapărat cinci ani, zece ani, pentru că aceşti ani au totuşi o încărcătură, o dimensiune, dar zilnic în această misiune trăim momente de bucurie şi momente de dorinţă de a face şi mai bine, iar bucuria este că sunt multe lucruri care se împlinesc cu ajutorul lui Dumnezeu. De multe ori sacrificiul şi nevoinţa noastră sunt slabe şi neputincioase, dar Dumnezeu văzând râvna noastră completează şi desăvârşeşte şi chiar împlineşte multe din aceste lipsuri ale noastre. Aşadar, dacă ar trebui să facem un bilanţ, cum aţi spus, de cinci ani de zile, am considera că ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să împlinim câte ceva în activitatea aceasta şi să descoperim şi alte traiectorii şi alte trasee pe care trebuie să le urmăm sau, mai bine zis, alte lucruri pe care trebuie să le facem. Este îndeobşte cunoscut că activităţile cele mai complexe sunt cele legate de oameni, oamenii fiind aceia care trebuie să fie ajutaţi, învăţaţi, să fie sfătuiţi, oamenii sunt aceia care trebuie înconjuraţi cu dragoste, oamenii sunt aceia pe care trebuie să îi avem în vedere, întrucât Dumnezeu ne-a dat fiecăruia o chemare sfântă şi complementară în acelaşi timp, pentru că întotdeauna suntem împliniţi de ceea ce are ceva mai mult decât noi sau de ceea ce face ceva care ne lipseşte nouă. Aşa se face că Biserica este o mulţime de credincioşi cu diferite daruri, cu diferite chemări şi totul este pus la dispoziţia noastră şi în folosul nostru. Aşadar, silinţa este pentru oameni, pentru că în ei vedem pe Dumnezeu şi în acelaşi timp stând de vorbă cu Dumnezeu în rugăciune şi la Sfânta Liturghie pentru ei şi această bucurie pe care noi o oferim celorlalţi şi ajutor se întorc asupra noastră, pentru că ori de câte ori facem binele, acesta se răsfrânge şi asupra celor care îl fac. Dacă un om face rău, el îşi face rău în mare parte sieşi. Binele este cel care ne dă o satisfacţie sufletească de nedescris.


AGERPRES: În ultima perioadă Mitropolia Olteniei a iniţiat o serie de proiecte, multe cu finanţare europeană, care au vizat construirea sau consolidarea unor aşezăminte, unităţi sociale pentru diverse categorii de persoane aflate în nevoie, în suferinţă. Ce ne poate spune Înaltpreasfinţia voastră despre opera filantropică a Bisericii din Oltenia, despre unităţile sociale pe care le patronează şi ce proiecte vizează în viitor?
ÎPS Irineu: Ne-a dat Dumnezeu posibilitatea să ne ajutăm de fondurile acestea europene pe care noi le-am văzut ca fiind de mare folos pentru bunul mers al activităţii sociale şi filantropice. Cu propriile noastre mijloace nu am fi putut realiza aceste lucruri, fiindcă nu sunt suficiente resursele noastre ca să realizăm asemenea proiecte şi programe sociale. De aceea silinţa a fost în mare parte ca fondurile europene să fie cât mai bine distribuite pentru latura socială, întrucât este nevoie mare în societatea noastră de un sprijin acordat celor care sunt în nevoi şi în necazuri. Oamenii sunt din ce în ce mai săraci, uneori ajungi chiar la culmea disperării, iar pentru aceasta este necesar ca în primul rând noi, credincioşii bisericii, să venim în sprijinul lor, nu neapărat Biserica în calitate de instituţie, pentru că Biserica nu există fără credincioşi. Noi facem parte din Biserica lui Hristos şi toţi laolaltă suntem responsabili şi co-responsabili de viaţa credincioşilor. Aşadar, noi cei care am fost chemaţi ca să fim păstorii, să fim veghetorii la viaţa credincioşilor suntem obligaţi în darul lui Dumnezeu să ne îngrijim de sufletele şi de trupurile lor. De aceea s-au restaurat foarte multe clădiri care au devenit centre sociale, grădiniţe pentru copii, cămine pentru bătrâni şi am extins paleta aceasta nu numai aici în oraşul Craiova, ci şi în celelalte oraşe ale Arhiepiscopiei noastre şi chiar şi în Mitropolia noastră, pentru că acolo unde s-a simţit nevoia noi am intervenit ca să putem da o lumină de speranţă celor care sunt în nevoi.
Astfel, avem cămine de bătrâni şi în Râmnicu Vâlcea şi în Dolj şi în Gorj şi să sperăm că extindem paleta aceasta şi în celelalte judeţene, ca să se vadă prezenţa noastră şi dorinţa noastră de a face bine, astfel încât voluntariatul acesta să devină o preocupare şi chiar o profesie în rândurile credincioşilor noştri. Pentru că este necesar ca voluntarul, omul care face ceva din liberă voinţă, din liberă dăruire, să poată să îi ajute pe cei care sunt în nevoi. Pentru că atunci când faci binele, îl ajuţi pe aproapele tău, Dumnezeu te răsplăteşte însutit şi înmiit în viaţa personală şi în viaţa familială. Iată că prin urmare dacă învăţăm altruismul acesta, lumea va fi mai frumoasă, va fi mai bună şi oamenii vor aprecia mai mult valorile noastre creştine de a ne sluji unii pe alţii că, ne spune Mântuitorul Hristos, cel care iubeşte pe Dumnezeu şi iubeşte şi pe aproapele, acela într-adevăr se împlineşte, cum zice chiar Evanghelistul: Să iubeşti pe Dumnezeul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Deci prin aceste aşezăminte noi vrem să sporim această dăruire de sine şi această preocupare faţă de cei din jurul nostru, fiindcă vrem să distrugem, să stârpim acest egoism, individualismul acesta care se pare că a pus foarte multă întunecime pe viaţa oamenilor, iar o societate care nu mai are dragoste faţă de semenul ei este o societate pierdută, pentru că în individualism sunt omorâte şi valorile. Prin altruism creştem valorile şi arătăm şi dăruirea şi iubirea şi râvna şi aprecierea şi importanţa omului şi a lucrurilor materiale care înconjoară.

AGERPRES: Se constată o creştere a gradului de solidaritate umană?
ÎPS Irineu: Din ce în ce mai mult. Şi aceasta este bucuria noastră, pentru că o vedem mai ales în rândul tinerilor care arată o mare efervescenţă, doresc să se implice, să participe la viaţa social-filantropică a Bisericii. Astfel, avem iniţiative din partea fundaţiilor şi asociaţiilor noastre în care sunt implicaţi tineri care merg în dreapta şi în stânga cu un elan nemaiîntâlnit şi parcă ne dau nouă exemple şi ne încurajează şi pe noi ceilalţi să realizăm lucruri frumoase. Iată bunăoară atâtea iniţiative ale Fundaţiei ‘Cuvântul care zideşte’, ale Asociaţiei Vasiliada şi ale celorlalte. În acelaşi timp ne îngrijim şi de ei. Îi întrunim în simpozioane, în congrese ale lor şi avem grupuri de voluntari în fiecare parohie. De fiecare dată când particip la aceste bilanţuri ale lor sunt profund emoţionat şi mulţumit de activitatea lor, pentru că văd că sunt din ce în ce mai penetranţi în societate şi ei înşişi caută să îi aducă şi pe alţii în lucrarea aceasta a vieţii noastre bisericeşti şi sociale. De fapt nu este altceva decât o trezire a vechilor noastre aptitudini creştine care au existat în partea aceasta a ţării şi întotdeauna au fost binevenite şi apreciate de societate şi de oameni.

AGERPRES: Ce ne puteţi spune despre starea lăcaşurilor de cult din Oltenia?
ÎPS Irineu: În mare parte aceste lăcaşuri de cult sunt păstrate în bună rânduială. Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să consolidăm o mare parte din aceste biserici. Mai sunt încă de făcut, pentru că timpul este cel care uzează orice lucru pe lângă care trebuie să treci şi apoi să îi dai ceea ce este al lui după o anumită perioadă de timp. Evident că lăcaşurile noastre de cult sunt vechi, fac parte din patrimoniul naţional, au fost zidite în perioade diferite – la început materialele de construcţii nu erau ca cele de astăzi, formula de construcţie era alta decât cea de azi – şi vă daţi seama că pământul pe care noi suntem aşezaţi este un element viu, se mişcă, crăpăturile apar, diferitele degradări sunt inerente şi atunci trebuie să intervenim în permanenţă şi noi suntem aceia care trebuie să sesizăm aceste lucruri în calitate de preoţi şi de slujitori ai Bisericii şi în calitatea mea de păstor al acestei Mitropolii. Pentru că lucrul chiar dacă se învecheşte în decursul timpului pentru noi este de preţ. Noi când spunem despre patrimoniu spunem despre tezaurul cultural şi spiritual al existenţei noastre. Prin urmare, nu este un lucru care trebuie pus deoparte sau aruncat, ci, dimpotrivă, Biserica este valoarea noastră naţională pe care trebuie să o apărăm şi în acelaşi timp este identitatea noastră înaintea oamenilor, este o carte de istorie care ne arată cine suntem şi de unde venim. Iar construcţiile voievodale, mănăstirile voievodale ne arată că suntem un neam de oameni cu existenţă profundă şi de aceea trebuie să le întreţinem.
Evident că noi ne silim, mai ales cu bisericile de patrimoniu şi deja de câţiva ani de zile am început să le restaurăm, să le refacem aşa cum au fost, pentru că în decursul timpului s-au adăugat multe lucruri nefolositoare care de fapt au îngreunat monumentul şi chiar l-au distrus. Acum îl refacem ca să aibă starea dintâi. Uneori, în decursul istoriei s-a mers pe latura practică şi s-au adăugat lucruri care să schimbe. Acum important este ca noi să le aducem la forma la care au fost la început, pentru că se pot construi şi altele noi, nu neapărat să le lăţim sau să le lărgim, ci să le lăsăm frumuseţea lor de odinioară. Aşa se face că am restaurat o parte din monumentele noastre şi avem acum pe listă, pentru noua etapă a programelor europene, să aducem şi alte monumente la această frumuseţe dintâi. Evident că avem în grijă şi construcţia de lăcaşuri noi şi în Craiova şi în celelalte localităţi se construiesc şi este un lucru bun. Unii nu văd cu ochi buni această construcţie, însă depinde de felul cum gândeşti: dacă gândeşti pozitiv şi fără ură în mod sigur că apreciezi şi când se construieşte o şcoală şi când se construieşte o grădiniţă şi când se construieşte o biserică, pentru că toate acestea sunt ale poporului nostru. Nu sunt ale unei societăţi, nu sunt ale unor oameni străini, ci sunt ale noastre, ale poporului român şi pentru aceasta consider că ar trebui să ne gândim întotdeauna că e bine când se construieşte indiferent pentru care parte a vieţii ar fi. Aşadar, preocuparea noastră este ca în primul rând oamenii să aibă unde să se roage, să aibă biserici frumoase, atrăgătoare, agreabile şi primitoare pentru toţi cei care vor să vină să se închine şi să se roage, pentru că în vremurile noastre omul are nevoie de rugăciune, are nevoie de meditaţie, are nevoie de contemplaţie, are nevoie de o viaţă intimă care de multe ori a fost răvăşită fie din cauze interne, fie din cauze externe şi trebuie să ne regăsim pentru că altfel rămânem împrăştiaţi şi niciodată nu ne putem consolida şi întări sufleteşte.

AGERPRES: Pentru că vorbim de construcţii de lăcaşuri – şi Suetonius spunea: ‘am văzut cetăţi fără ziduri, dar nu am văzut cetăţi fără temple” – au existat diverse discuţii şi pe tema construirii Catedralei Mântuirii Neamului.
ÎPS Irineu: Da, aşa este. După cum constatăm, vorbim despre o singură Catedrală. Nu se construieşte în fiecare oraş o Catedrală a Mântuirii Neamului şi nicio catedrală din România nu se numeşte a Mântuirii Neamului. Deci este una singură. Considerăm că statele şi cetăţile, cum spuneaţi despre Suetonius, care au avut lăcaşuri de cult au avut o importanţă istorică şi au clădit ceva după măsura extinderii lor, a importanţei lor şi după dorinţa lor de a face ceva. Noi de multe ori avem tendinţa să gândim îngust în ceea ce priveşte o acţiune de genul acesta. Însă este important să existe o Catedrală a Mântuirii Neamului, pentru că o catedrală este locul de început al unei biserici, am putea spune că este catedra, locul cel mai înalt, locul de referinţă al unei biserici. Dacă locul de referinţă al unei biserici este presupus într-un bordei, atunci, ne întrebăm noi retoric, ce ar trebui să fie celelalte exemple sau copii ale acestei embleme a noastră? Aşadar, a zidi o Catedrală, mai ales că este vorba de una a Mântuirii Neamului Românesc, iar mântuire nu înseamnă a face ceva de mântuială, nu înseamnă că trebuie să facem ceva de mântuială. Trebuie să fie o catedrală care să aibă o prestanţă şi o rezonanţă în exterior. Niciodată nu am auzit în presa sau în gândirea rusească, de exemplu, când au refăcut Catedrala Iisus Mântuitorul din Moscova discuţii, ci au considerat că este foarte important să fie refăcută. Aşa sunt catedrale în Grecia, Catedrala Notre Dame din Paris. Oare s-au întrebat cei din vremea când s-a zidit această catedrală de ce o fac atât de mare, pentru că pe vremea când s-a construit Notre Dame poate că Parisul era cât Craiova? Şi totuşi au făcut această catedrală şi azi toată lumea priveşte cu admiraţie şi laudă poporul francez că a fost capabil să zidească aşa ceva. Nu fac o pledoarie pro domo, dar acestea sunt lucruri reale, iar realitatea este că este necesară construirea Catedralei Mântuirii Neamului, pentru că aici nu este locul unde slujeşte Patriarhul, ci este locul românilor pe care îi reprezintă. Şi în funcţie de cum te prezinţi eşti sau nu ascultat şi în afară.
Nu este o grandomanie, nu este nici pe departe vorba de infatuare, ci este un realism al vremurilor noastre. Spunem să suntem un popor sărac, dar am impresia că nu suntem chiar atât de săraci cât ne place nouă să spunem asta. Această ţară a fost capabilă să hrănească milioane de oameni, a făcut-o înaintea noastră şi o va face şi de acum înainte. Este adevărat că uneori când nu ai chibzuială şi nu ai o dreaptă socoteală şi nici nu ai un plan, poţi să ai bogăţia din lume, dar tu o risipeşti şi o calci în picioare fără să iei seama la ea. Aşadar, a zidi Catedrala Mântuirii Neamului este un deziderat al poporului nostru, al strămoşilor noştri şi o necesitate a vremurilor noastre, că nu costă atât de mult. Este prea multă publicitate pentru o clădire şi am impresia că nu aceia care iubesc catedrala vorbesc, ci cei care nu iubesc catedrala. Sunt convins că acei oameni care nu ştiu ce este aceea Biserică din experienţă, ci doar din cărţi, vorbesc. Aceia care trăiesc Biserica, aceia nu se îngrijesc de acest lucru. Au fost vremuri în istorie când popoarele şi-au construit biserici după momente de restrişte. Să ne gândim cum au construit iudeii Templul din Ierusalim: l-au zidit în vremuri grele după ce au venit din robia babilonică şi totuşi nu s-au lăsat, pentru că este centrul vieţii spirituale. Şi azi avem nevoie de un centru al vieţii spirituale, avem nevoie de un reper în viaţă, avem nevoie de un model în viaţă. De ce trebuie să risipim modelele, ca să nu mai putem face nimic după aceea? Am impresia că de multe ori ascultând prea mult la alţii din afara ţării noastre ne distrugem tocmai ceea ce avem noi mai bun. Se spune că dacă ai un înţelept să îl păstrezi, iar dacă ai un reper să îl ţii, să îl menţii, pentru că altfel rămâi şi fără înţelept şi fără reper.

AGERPRES: Care sunt dificultăţile cărora trebuie să le facă faţă un preot pentru a reuşi să rămână pastor de suflete, părinte duhovnic, dar în acelaşi timp să fie şi un bun administrator sau manager?
ÎPS Irineu: Dificultatea cea mare este să nu se asimileze cu marea masă. Deci preotul trebuie să rămână consacratul (nu sacrificatul, eşti consacrat pentru ceva, eşti pregăti pentru ceva, eşti învestit cu ceva) şi trebuie să se păstreze aşa. Orice asimilare, orice diluare din viaţa preotului atrage după sine o dezbrăcare a lui de ceea ce este el. Pentru că societatea în care trăim uneori ne cheamă să fim ca ea, chiar ne îmbie să fim ca ea şi după aceea aceeaşi societate îl judecă pe acela care s-a transformat şi a devenit una cu ea. Oamenii sunt drăguţi şi foarte amabili, însă nu trebuie să abuzezi, pentru că tu eşti chemat pentru o chemare sfântă, nu eşti chemat să devii unul dintre ei, pentru că atunci nu ar mai fi nicio deosebire dintre preot şi mirean. Dacă eşti preot, trebuie să te păstrezi în această preoţie şi dacă preotul este cinstit şi apreciat de către credincioşi venind la el şi adresându-se cu numele de părinte, apoi trebuie să fii exact cum ei te vor, chiar dacă uneori ei te cheamă şi consideră că poţi să fii şi ca ei. Trebuie să ai întotdeauna o măsură, pentru că măsura este valoarea omului, omul trebuie să gândească în perspectiva a ceea ce este el, că dacă ne comportăm, fiind maturi, ca şi copiii, o să ajungem de râsul copiilor. Nu mai suntem de aceeaşi vârstă cu copiii şi de aceea nu ne putem amesteca cu jucăriile lor. Aşa şi preotul trebuie să fie în societate. Îi înţelege pe oameni, participă la suferinţele lor, dar nu neapărat în ceea ce priveşte viaţa lor, distracţiile lor, nu poate fi unul dintre ceilalţi. Pentru că nu poate fi la biserică preot şi acasă om de rând.
Deci preotul este preot şi la biserică şi acasă, aşa cum ştim din cărţi, aşa cum ştim din istorie. Niciodată în istoria noastră sau în literatura noastră – Popa Tanda sau alţii din scrierile lui Slavici – nu erau aplatizaţi şi nici asimilaţi de societate. Dintotdeauna erau făclierii care purtau adevărul şi credinţa în societate. Pentru că societatea are creşterile şi descreşterile ei, dar noi trebuie să rămânem cu mesajul evanghelic, iar dacă mesajul evanghelic este coborât la nivelul lumii, atunci Biserica nu mai este cetatea zidită pe vârful muntelui. Deci să păstrăm cetatea pe vârful muntelui şi preotul să fie purtătorul făcliei acesteia, că aşa spune Sfânta Scriptură: să nu acoperi făclia cu obrocul, ci s-o pui în sfeşnic şi să ardă. Deci preotul trebuie să fie făclia care arde în sfeşnic. Şi aşa văzând viaţa voastră curată, ne spune Mântuitorul Hristos, să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri. Uneori când preotul nu îşi mai face datoria lui şi Biserica este denigrată din cauza activităţii lui, aşa cum spune şi Proorocul Isaia: ‘pentru păcatele voastre şi numele lui Dumnezeu este luat în derâdere’. Deci este foarte clar: cel care are aurul respectiv trebuie să îl păzească cu multă luare aminte aşa cum i se spune preotului: ia odorul acesta şi păstrează-l pe el până la a doua venire a Domnului Nostru Iisus Hristos. Deci este un mesaj, este un mandat şi este o încredinţare de înaltă valoare pe care preotul trebuie să o aibă în societatea de astăzi. Dacă vrem să avem o societate, trebuie să avem o preoţie conştientă şi o familie bine închegată. Acestea două sunt esenţiale şi nu se face rabat de la ele. Dacă nu ai o familie bine închegată, nu poţi să ai o naţiune corectă şi concretă. Dacă nu ai o preoţie conştientă, nu poţi să ai nicio familie şi nicio societate care să fie dirijată spre lumină şi spre realismul vieţii spirituale.

AGERPRES: Pentru că vorbiţi despre preoţie şi despre familie, cum reuşeşte un preot dintr-un cătun sărac din Oltenia să-şi întreţină familia?
ÎPS Irineu: Depinde ce standard de viaţă vrei să ai. Aţi întreţine familia într-un context social, noi care am ieşit dintr-o planificare de partid este foarte greu acum ca să realizăm ce înseamnă să îţi faci o planificare proprie chiar şi la nivelul acesta de oraş, pentru că sunt oameni care se vaită de sărăcie şi la oraş, nu numai la ţară. Este adevărat că la ţară omul este mult mai expus acestor fenomene ale sărăciei şi ale neputinţei, pentru că materialul pe care îl valorifici de multe ori când trebuie să îl vinzi nu mai are valoare. Este adevărat. Însă calitatea vieţii de la ţară este cu totul alta decât calitatea vieţii de la oraş. Însă trebuie să găsim soluţii şi la ţară ca viaţa să fie frumoasă. Uneori le descoperim, alteori rămâne să le punem în evidenţă. Ne străduim cât putem şi chiar aici la noi facem tot ce este posibil ca şi preotul de la ţară să aibă o viaţă decentă alături de comunitate. Noi ştim greutăţile lor, pentru că sunt şi raportate aici la noi şi avem o evidenţă şi intervenim cu orice mijloace, dar odată cu efortul nostru trebuie să sporim şi acolo efortul pastoral, pentru că a sprijini acolo un preot nu înseamnă numai a-i da un confort, ci înseamnă a sprijini întreaga parohie. Dacă parohia este sprijinită prin participarea preotului acolo, despre care ştim că stă şi îşi desfăşoară acolo activitatea cu toată dragostea şi cu tot devotamentul, în acelaşi timp prin învăţăturile noastre să poată şi el realiza nişte programe de îmbunătăţire a vieţii. Pentru că sunt diverse bunuri care rămân risipite şi care pot fi valorificate, dar trebuie să se ocupe cineva. Aşadar, îi îndemnăm pe preoţi să se integreze acolo şi când întâmpină dificultăţi să ne ceară ajutor pentru că suntem gata oricând să îl dăm. Aşa cum părinţii ajută copiii şi când sunt căsătoriţi şi la casele lor, aşa şi noi suntem dispuşi să îi ajutăm pe toţi – preoţi, credincioşi – numai ca ei să cupleze la această dorinţă a noastră.

AGERPRES: Tot despre familie şi despre provocările cărora trebuie să le facă faţă astăzi Biserica: se tot aduce în discuţie tema relaţiilor, căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Ce ar însemna pentru societatea românească legalizarea de o formă sau alta a acestor relaţii?
ÎPS Irineu: Păcatul acesta al homosexualităţii este descris în Sfânta Scriptură ca fiind o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Deci nu încape îndoială că păcatul respectiv este cu totul şi cu totul neadecvat firii noastre. Deci nu ne-a făcut Dumnezeu numai bărbat sau numai femeie, ne-a făcut Dumnezeu bărbat şi femeie, pentru ca noi să ducem mai departe spiţa neamului omenesc. Nu ne căsătorim numai pentru plăcerile noastre trupeşti, ci ne căsătorim pentru ca să promovăm în viaţa noastră o bucurie pe care nimeni nu poate să o dea în schimbul copilului. Niciodată o mamă sau un tată nu vor avea o mai mare bucurie decât copilul lor. Şi oare poate să fie plăcerea unui cuplu de altceva, nici nu îi numesc, bucurie? Ce bucurie poate fi aceasta şi cum am putea să numim această legătură căsătorie, când este vorba de casă? Casa este sacră. Deci pentru noi casa este sfântă, casa este Biserica, iar casa credinciosului este micuţa biserică de lângă casă. Atunci cum pot eu să numesc casă ceva croit pe destrăbălare şi dezbinare, pe distrugere? Este greu să putem concepe. Şi pentru omul de la ţară acest lucru este o spurcăciune, scuzaţi expresia, ca să gândeşti că există o relaţie de acest fel. Numai să ne imaginăm cam cum s-ar desfăşura o astfel de relaţie şi deodată ne vine greu să putem concepe aşa ceva. Cum putem să lăsăm noi acest lucru într-o lege fundamentală, când noi privim Constituţia alături de Biblie, de Sfânta Scriptură şi aleşii noştri jură pe Biblie şi pe Constituţie? Cum poţi să scrii în Constituţie un păcat de nedescris, când acest document, această cartă a unei naţiuni trebuie să cuprindă valorile fundamentale ale naţiunii. Este o valoare fundamentală homosexualitatea?
Nu mă refer la oameni, nu mă refer la persoane, aceasta este problema lor, pentru că omul este om, iar păcatul este ceva adăugat. De aceea noi nu îi judecăm pe oameni, dar judecăm păcatul foarte aspru. Aşa cum este păcat să furi şi hoţia este pedepsită de lege, nu văd de ce păcatul din Biblie, homosexualitatea, nu este tot aşa pedepsit ca şi hoţia, pentru că este împotriva lui Dumnezeu. Deci aici este problema principală. Nu mai vorbim de familie. Ce ar însemna ca un copil care a fost născut într-o familie să devină fiul adoptiv al unui surogat, al unuia care este împotriva familiei. Cum poate copilul acela să se dezvolte într-o asemenea zisă familie între doi bărbaţi sau între două femei? De ce există această rapacitate spirituală şi socială? Ca să iei copilul unei familii şi să devină copilul tău adoptiv, pentru că vrei şi tu să ai cel puţin aşa o imagine de ceea ce ar trebui să fie familia. Dar de fapt este un fals. Deci aceasta este gândirea bisericească şi a firii umane.

AGERPRES: Înaltpreasfinţia voastră este şi decan al Facultăţii de Teologie din Craiova. A început în aceste zile sesiunea de admitere. Ce ne puteţi spune despre învăţământul teologic superior şi despre Şcoala doctorală din Craiova?
ÎPS Irineu: Facultatea noastră de Teologie s-a ridicat cu multă greutate şi a ajuns la o apreciere şi o valoare în Mitropolia Olteniei. Este facultatea Mitropoliei Olteniei şi la această facultate vin tineri din toată Oltenia. Este facultatea regiunii noastre şi în acelaşi timp a Bisericii din Oltenia. Toţi părinţii episcopi din Sinodul Mitropolitan sunt ataşaţi acestei idei mai ales că este statutară şi este şi canonică – o Mitropolie să aibă o facultate. De aceea noi ne-am străduit din toată puterea ca să creştem un corp profesoral de valoare şi să avem chiar şi un spaţiu al nostru şi ne bucurăm de acest lucru, pentru că aşa cum este capitala pentru regiune, aşa este şi facultatea pentru Mitropolia Olteniei. Şcoala este locul de formare, de a continua valorile din familie, este locul unde este desăvârşită învăţătura din Biserică şi de acasă şi în acelaşi timp este locul care îl marchează pe un tânăr care vrea să devină ceva în viaţă. Aşadar este atât o casă, cât şi o poartă. O casă pentru că aici te formezi şi o poartă pentru viaţă. Avem toate condiţiile şi sperăm ca tinerii să fie din ce în ce mai conştiincioşi şi mai aplecaţi spre studiu, pentru că dacă studentul nu învaţă în timpul studenţiei este greu să anticipezi că el va mai studia după aceea. Dacă din facultate ai aplecarea spre studiu poţi să continui şi mai departe învăţătura. Credem că Bunul Dumnezeu ne va ajuta să dăm această dimensiune sacră facultăţii noastre şi sperăm ca în viitor să avem ecou din ce în ce mai mare în Oltenia şi chiar în ţară prin departamentele şi prin secţiile pe care le vom dezvolta.

AGERPRES: Anul trecut a fost înfiinţată şi o secţie de artă sacră.
ÎPS Irineu: Da, avem o secţie de artă sacră, vom avea şi o secţie de artă vizuală, vom avea probabil şi o secţie de muzică. Avem un plan de dezvoltare pe care îl vom detalia la vremea potrivită. La secţia de artă sacră sunt tineri cu foarte mare talent. Pregătim restauratori de biserici, monumente istorice.

AGERPRES: Este nevoie de restauratori de icoane şi pictură bisericească în Oltenia?
ÎPS Irineu: Foarte mare nevoie, pentru că numai în Arhiepiscopia noastră avem mii de icoane vechi care aşteaptă în depozite să fie restaurate şi să fie expuse publicului pentru vizibilitate. De aceea avem şi un centru de cercetare şi restaurare unde ne desfăşurăm activitatea. Deja tinerii învaţă aceste taine ale restaurării, ale picturii şi ale artei sacre. Vrem ca aceste ateliere ale noastre să devină un spaţiu de restaurare pentru întreaga ţară. AGERPRES/(A, autor:Maria Mitrică, editor: Karina Olteanu)

*

Sursa: http://www.agerpres.ro

Redescoperirea Sfintei Euharistii

Redescoperirea Sfintei Euharistii

Faptul de a te putea împărtăşi mai des nu bagatelizează nicidecum Sfânta Taină, ci dimpotrivă, responsabilizează, încurajează şi maturizează spiritual. Credinciosul să se spovedească la intervalul de timp optim cerut de starea lui sufletească.

13038293150339587065

Credincioşii au fost obişnuiţi să se înghesuie la spovedanie cu toţii în ultima săptămână de prin posturi (chiar în ultimele zile dinaintea sărbătorii) ori duminica dimineaţa, între Utrenie şi Liturghie sau chiar în timpul Sfintei Liturghii (sunt cele mai contraindicate momente de a spovedi; se dă totul peste cap, şi Spovedania şi Liturghia!). Acest lucru se datorează însă unei viziuni puritaniste – e drept, promovată puternic şi azi de preoţi cu vechea mentalitate! -, care pretinde că trebuie să fii ,,vrednic” (de tip ,,imaculata concepţie”!?) să primeşti Sfânta Împărtăşanie, respectiv să te împărtăşeşti îndată după spovedanie, ca să nu apuci să mai păcătuieşti, de parcă firea şi năravurile omului s-ar scimba în 2-3 minute, după o spovedanie formală ca ,,în Gara de Nord, între două trenuri”.
Pe cine vrem să amăgim?! Omul se împărtăşeşte aşa cum e el, cu întreaga sa personalitate şi cu starea sa morală de fond, nu ,,sfântul fabricat peste noapte la o spovedanie contra-cronometru”! Nu de puţine ori asistăm la scene penibile când chiar în faţa sfântului potir unii ,,credincioşi” se îmbrâncesc sau se burzuluiesc unii la alţii. Oare efectul spovedaniei matinale să fi trecut deja?! Sau la ieşirea din biserică vor pleca dăruiţi cu ,,aripi angelice”?!
În realitate, spovedania nu se face doar la un răs/timp anume, ci cu timp, pentru ca omul să se poată deschide, să aibă răgazul de a se destăinui pe-ndelete, să nu stea ,,ca pe spini” pentru că îl ,,împing” alţii din urmă sau că-l ,,fugăreşte” preotul să înceapă slujba la oră fixă. Cu atât mai mult, dacă ai preotul tău duhovnic, se poate stabili (telefonic sau direct) o întâlnire în timpul săptămânii, care să ţină cont de programul amândurora şi astfel se evită aglomeraţia, tensiuni inutile, superficialitatea şi ineficienţa sfatului duhovnicesc.
…Credinciosul se poate spovedi oricând simte nevoia sau, cu atât mai mult, când este puternic tulburat sufleteşte, nu e cazul să aştepte postul următor sau – cum obişnuiesc să condiţioneze unii ,,duhovnici”! – neapărat să ţină un post formal de trei zile şi de-abia atunci să se adreseze preotului (când poate ascultarea să devină ,,postumă”; o persoană a declarat duhovnicului că dacă nu ar fi ascultat-o într-un moment de grea cumpănă, când a avut neapărată nevoie de ajutor duhovnicesc, s-ar fi sinucis!). Pe de altă parte, nu încurajăm nici spovedania pentru orice chestiune minoră ce creează un anumit disconfort psihic. Maturizarea psihologică şi cea spirituală pretind să ne asumăm şi personal propriile limite, s/căderi şi neîmpliniri. Nu e cazul să apelăm la spovedanie ca toxicomanul la drogul său.
Experinţa pastorală ne-a demonstrat că o spovedanie curentă (la aproximativ o lună de zile sau ceva mai rar, dar nu la mai mult de 3 luni de zile) este ideală pentru menţinerea unui tonus spiritual adecvat. În cazul în care duhovnicul cunoaşte foarte bine persoana şi poate susţine dorinţa acesteia de a primi Sfânta Împărtăşanie mai des, ar fi absurd să-i pretindă spovedanie zilnică sau tot la câteva zile. Ar semăna cu o menajeră obsesiv-compulsivă (perfecţionistă), ce ,,adună cu făraşul şi măturiţa după fiecare invitat tot firicelul de praf”. Credinciosul poate primi dezlegare să se împărtăşească mai des şi să se spovedească la intervalul de timp optim cerut de starea lui sufletească (fără să încurajăm nici scrupulozitatea, nici laxismul moral).
Faptul de a te putea împărtăşi mai des nu bagatelizează nicidecum Sfânta Taină, ci dimpotrivă, responsabilizează (conşientizează prezenţa vie şi unirea ontologică cu Cel de sus), încurajează şi maturizează spiritual. Pe cât ştii că duhovnicul este mai îngăduitor cu tine, pe atât se cade ca şi tu să devii mai responsabil de autonomia spirituală câştigată şi de înlesnirea accesului la Jertfa euharistică. Persoanele care practică un ,,ritm” spiritual normal (nu excesiv, ca în cazul unor mecanisme nevrotice disimulate sub mască religioasă!), sunt de regulă şi echilibrate emoţional şi au un orizont de cunoaştere şi de apropiere de Dumnezeu mult mai matur şi lucid. Se bucură de întâlnirea pe viu cu Dumnezeu, nu doar se tem de El (ca un copil de tatăl său autoritar!).
Pr. Dr Eugen Jurcă, Spovedanie şi Psihoterapie, p. 148 – 151
*
Sursa: http://deasaimpartasire.blogspot.ro

CURS DE TEOLOGIE LITURGICĂ „SFINTELE TAINE – VIAŢA ÎN HRISTOS”, CU PĂRINTELE VASILE GAVRILĂ DE LA BISERICA RUSĂ DIN BUCUREŞTI

CURS DE TEOLOGIE LITURGICĂ „SFINTELE TAINE – VIAŢA  ÎN HRISTOS”,

 

CU PĂRINTELE VASILE GAVRILĂ DE LA BISERICA RUSĂ DIN BUCUREŞTI

 

128458_rugaciunile-sfanta-liturghie

 

[audio:https://acvila30.ro/wp-content/uploads/2013/07/08_04_2013_PR_VASILE_GAVRILA.mp3]

*

Descărcare

***

Patriarhul Neofit a pus piatra de temelie pentru construirea unei biserici la Moscova

126223.p 

Patriarhul Neofit a pus piatra de temelie

pentru construirea unei biserici la Moscova

 

Joi, 25 iulie 2013

 Autor: Emilios Polyghenis

 

Patriarhul Bulgariei, kyr Neofit, a pus astăzi piatra de temelie pentru o nouă biserică care va fi construită în districtul sudic al Moscovei.

Noua biserică va fi închinată Sfântului Ciprian, Mitropolitul Kievului şi al întregii Rusii, care era originar din Bulgaria.

Potrivit informaţiilor Romfea.gr, biserica va fi construită la solicitarea Sfântului Sinod al Bisericii Bulgariei.

Totodată, menţionăm că ridicarea acestei biserici se numără printre lucrările de construire a 200 de noi biserici în Moscova.

Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr

Copyright Continuă să citești Patriarhul Neofit a pus piatra de temelie pentru construirea unei biserici la Moscova

Patriarhul Irineu al Serbiei: „Aşteptăm ca Rusia să ne ajute în chestiunea Kosovo”

2VSN 2486-1200

 

Patriarhul Irineu al Serbiei:

 „Aşteptăm ca Rusia să ne ajute în chestiunea Kosovo”

 

Joi, 25 iulie 2013

Pentru Romfea.gr, Sofia Politi

Patriarhul Irineu al Bisericii Ortodoxe Sârbe a spus că aşteaptă ca Rusia – ca mare putere slavă – să ajute la rezolvarea chestiunii Kosovo într-un mod corect.

„Ne menţinem speranţele că Rusia va ajuta la reglementarea chestiunii Kosovopolje”, a declarat Patriarhul în convorbirile pe care le-a avut astăzi cu Serghei Narâşkin, Preşedintele Dumei ruse.

Patriarhul sârb a spus că Serbia traversează o perioadă dificilă, semnalând suferinţele sârbilor din regiunile Kosovo şi Metohia.

„Toate sunt în pericol în Kosovo”, a declarat Patriarhul Irineu, exprimându-şi speranţa că Rusia are o imagine clară a evoluţiei reale din regiune.

Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr

Copyright Continuă să citești Patriarhul Irineu al Serbiei: „Aşteptăm ca Rusia să ne ajute în chestiunea Kosovo”

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk: „Secularizarea conduce naţiunile occidentale la totalitarism”

mit-il

 

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk:

 „Secularizarea conduce naţiunile occidentale la totalitarism”

 

Joi, 25 iulie 2013

Pentru Romfea.gr, Sofia Politi

 „Secularizarea sub masca democratizării conduce naţiunile occidentale la totalitarism”, a declarat astăzi Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk – Biserica Ortodoxă Rusă.

„Creştinismul a ţinut sub control aceste impulsuri totalitare timp de 17 secole. În cele din urmă, în mod inconştient, încearcă să se creeze o dictatură absolută care impune un control total al fiecărui membru al societăţii. Nu mergem spre o astfel de situaţie când „din motive de siguranţă” suntem de acord cu paşapoartele electronice obligatorii, cu recunoaşterea amprentelor digitale pentru toţi, cu camerele care sunt peste tot”, s-a întrebat.

Mitropolitul Ilarion a spus, de asemenea, că prin legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, Franţa „în mod conştient şi ostentativ a ignorat solicitările poporului şi a făcut uz de gazele lacrimogene pentru a-i dispersa”, criticând în acelaşi timp eforturile de a face „normală imoralitatea”.

Traducere: https://acvila30.ro/ ; sursa: romfea.gr

Copyright Continuă să citești Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk: „Secularizarea conduce naţiunile occidentale la totalitarism”