Despre pocăință și lepădare de sine

Despre pocăință și lepădare de sine

Fericitul întru pomenire, Gheronda Iosif Vatopedinul, vorbește despre cele două elemente absolut necesare luptei duhovnicești a monahului, despre care Hristos ne-a învățat mai întâi: lepădarea de sine și dragostea.

Baza pocăinței este lepădarea de sine. Pentru că voința și plăcerea de sine și iubirea de sine și egocentrismul au fost cauza căderii, acestea, dacă nu vor fi smulse din rădăcină, nu este cu putință ca dumnezeiescul Har să se apropie de noi. Da! Cum altfel să ne umbrească Harul dacă nu vom deveni curați cu inima? Fără inimă curățită nu-L vom vedea pe Dumnezeu. Nu că nu-L vom vedea, dar nici nu-L vom simți. Pentru a ne curăța inima trebuie să arătăm pocăință adâncă, adevărată, pentru a convinge astfel dumnezeiescul Har – care, de altfel, nu poate fi înșelat în vreun fel – să intervină și să distrugă omul cel vechi și să-l creeze pe cel nou, restaurat și să ne înveșmânteze în hainele cele noi ale asemănării cu Dumnezeu. Nu au arătat acest lucru, în mod practic, milioanele de ,,eroi” care sunt acum în cer și saltă de bucurie lângă tronul ceresc? Nu pentru aceasta au ajuns acolo? Pentru că, prin jertfa de sine desăvârșită, prin durerea față de ceilalți, prin ascultarea desăvârșită, prin rugăciunea neîntreruptă , astfel au reușit ei să intre în rai. Doar Domnul zice: ,,Fără de mine nimic nu puteți face”. Nu doar acum, ci și atunci când omul se afla în starea de nestricăciune, fără intervenția și asistența lui Dumnezeu nimic nu putea face. Cu atât mai mult acum, când ne găsim în starea aceasta căzută. Așadar, avem nevoie neapărat de a comunica cu Dumnezeu, avem nevoie de grija lui pentru noi, iar acest lucru nu se poate realiza decât prin rugăciune. Și, din cauză că omul încă resimte efectele căderii, este nevoie de multă rugăciune, de rugăciune neîntreruptă. Acest lucru ne spune și marele învățător și părinte al nostru, Sfântul Apostol Pavel: ,,Stăruiți în rugăciune, priveghind în ea cu mulțumire… Rugați-vă neîncetat, mulțumiți întru toate” (Epistola către Coloseni).

Continuă să citești Despre pocăință și lepădare de sine

Sfințitul Mucenic Grigorie, Luminătorul Armeniei

Sfințitul Mucenic Grigorie, Luminătorul Armeniei

Sfințitul Mucenic Grigorie a trăit în vremea împăratului Dioclețian (284-305 d. Hr). Era part după neam, fiul lui Anak și ruda împăratului Armeniei, Kusaró. Pentru că era creștin, Sfântul a fost prins de împăratul Tiridat, suferind multe pedepse și torturi. După o vreme, aflând acesta că Grigorie era și fiul împăratului Anak al Partei, care îl ucisese pe tatăl său, împăratul Kusaró, l-a legat de mâini și de picioare și l-a aruncat într-o groapă adâncă din orașul Artaxá, care era plină cu fiare sălbatice și reptile veninoase.

Continuă să citești Sfințitul Mucenic Grigorie, Luminătorul Armeniei

Cămaşa Patriarhului Ioan al X-lea – lecţie pentru noi ori sărăcie pur şi simplu?

Cămaşa Patriarhului Ioan al X-lea – lecţie pentru noi ori sărăcie pur şi simplu?

  stf_5170

Am să vă spun o poveste… Se făcea că într-o împărăţie, regele de moarte s-a îmbolnăvit. Doctori, vraci, ghicitori, şamani, toţi căutau vindecarea mai marelui, însă fără izbândă. Până într-o zi când apare de nicăieri un bătrânel într-un toiag, ce a adus o veste bună: „Măria Sa se va vindeca doar dacă va purta o zi cămaşa unui om fericit”.

Sub impulsul momentului, armata întreagă s-a mobilizat să găsească preţiosul leac. Au mers întâi la miniştri ţării – „Dacă mă gândesc bine, nu cred că sunt fericit – grija ţării, a ministerului, a propriilor afaceri, grija de a rămâne în funcţie…”, au spus pe rând toţi miniștrii.

Au mers la boieri…apoi la arendaşi, apoi la ciocoi, apoi la dascăli, la filosofi. Nu era de găsit cămașa omului fericit!

Cu buza umflată, armata se întorcea deznădăjduită – regele era pierdut. La ceas de seară, în drum spre împărăţie, un general a văzut pâlpâind o candelă la un ochi de geam. Un bordei curat văruit, un gard, o portiţă, câteva flori şi două straturi. O mică gospodărie. Când au intrat au găsit un bătrânel ce cina cu baba sa, la lumina candelei. „Moşule, spune mata, eşti fericit?” „Păi cum să nu! Atât timp cât suntem sănătoşi, Dumnezeu ne iubeşte, copii şi nepoţii sunt bine, suntem cei mai fericiţi!”

Continuă să citești Cămaşa Patriarhului Ioan al X-lea – lecţie pentru noi ori sărăcie pur şi simplu?

SFÂNTUL GAVRIIL GEORGIANUL: Acum se încep evenimente importante. Astfel de pericol n-a fost pe pământ de la facerea lumii. Este ultimul…

Coperta_Gavriil-Georgianul111

Adepţii lui antihrist vor umbla dezgoliţi. Creştinii însă vor fi îmbrăcaţi cuviincios. Conform canoanelor bisericeşti femeia nu trebuie să poarte haine bărbăteşti. Îmbrăcămintea omului arată starea lui duhovnicească.

Diavolul are 666 de mreje. În timpurile lui antihrist oamenii vor aştepta salvarea din cosmos. Aceasta va fi cea mai mare înşelare (momeală) a diavolului: omenirea va cere ajutor de la extratereştri, neştiind că aceea sunt demoni.

Despre lupta sfinţilor proroci Enoh şi Ilie cu antihristul se va transmite la televizor.

Continuă să citești SFÂNTUL GAVRIIL GEORGIANUL: Acum se încep evenimente importante. Astfel de pericol n-a fost pe pământ de la facerea lumii. Este ultimul…

Interviu cu Gheronda Sofronie despre Sfântul Siluan Athonitul

Interviu cu Gheronda Sofronie despre Sfântul Siluan Athonitul

Fericitul Gheronda Sofronie (†1993) considera întâlnirea cu Sfântul Siluan (†1938) drept cea mai mare binecuvântare pe care a primit-o de la Dumnezeu. În interviul care urmează, teologul luminii necreate, omul Cuvântului, Gheronda Sofronie analizează cu deosebită profunzime şi claritate elementele esenţiale ale învăţăturii Sfântului Siluan.

Fericitul Gheronda Sofronie (†1993)

Gheronda Sofronie: După cum scrie un teolog grec, suntem obişnuiţi să ne rugăm către Gheronda Siluan ca şi către un sfânt, dar recunoaşterea oficială a Bisericii, a Patriarhiei Ecumenice, ne oferă acum posibilitatea să o facem nu doar cu inima noastră, în ascuns, ci deschis, în mod public.

Reporter: Chiar biserica mânăstirii voastre este afierosită Sfântului Siluan …

Gheronda Sofronie: Da, cea dintâi ! (râde bucuros). Încă nu este terminată, dar în cea mai mare parte a fost desăvârşită. Aşteptăm să trimită Patriarhul un Mitropolit pentru a o inaugura, ba să vină chiar Patriarhul dacă va voi, pentru că îl iubeşte atât de mult pe Gheronda Siluan, încât în mesajul de Paşti a făcut referire la cuvintele lui „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui !” Acum este foarte cunoscut. Dar dacă el însuşi nu ar fi răspuns unui mare număr de oameni care se rugau lui, atunci această aşezare în rândul sfinţilor nu ar fi putut avea loc. De multe ori s-a arătat ca mijlocitor, iar oamenii au rămas surprinşi de rapiditatea cu care el răspundea rugăciunilor lor.

Rep.: Cunoaşteţi exemple concrete?

Gheronda Sofronie: Să ştiţi că avem multe, dar nu cred că le putem trece în revistă acum. Trebuie să cerem oamenilor să ne scrie, pentru că dacă o facem noi, s-ar putea să scriem poveşti…

Rep.: Dumneavoastră aveţi exemple personale de mijlocire din partea Sfântului Siluan?

Continuă să citești Interviu cu Gheronda Sofronie despre Sfântul Siluan Athonitul

26 septembrie 2016: PREAFERICITUL PĂRINTE ONUFRIE, MITROPOLITUL KIEVULUI ŞI A TOATĂ UCRAINA, A SLUJIT ÎN AJUNUL ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI ÎN LAVRA PEŞTERILOR DIN KIEV (PHOTO)

26 вересня 2016 року, напередодні свята Воздвиження Чесного і Животворящого Хреста Господнього, Блаженніший Митрополит Київський і всієї України Онуфрій очолив всенічне бдіння з чином воздвиження Хреста в Трапезному храмі преподобних Антонія і Феодосія Свято-Успенської Києво-Печерської Лаври. Про це повідомляє Інформаційно-просвітницький відділ УПЦ.

Його Блаженству співслужили архієпископ Макарівський Іларій, архієпископ Ровеньківський і Свердловський Пантелеімон, єпископ Ірпінський Климент, єпископ Бородянський Варсонофій, а також духовенство монастиря.

Після великого славослов’я відбулося винесення Хреста на центр храму, де був звершений чин воздвиження Хреста.

Завтра Його Блаженство звершить Божественну літургію у Хрестовоздвиженському храмі Києво-Печерської Лаври. Початок богослужіння о 6:30.

[huge_it_gallery id=”74″]

Continuă să citești 26 septembrie 2016: PREAFERICITUL PĂRINTE ONUFRIE, MITROPOLITUL KIEVULUI ŞI A TOATĂ UCRAINA, A SLUJIT ÎN AJUNUL ÎNĂLŢĂRII SFINTEI CRUCI ÎN LAVRA PEŞTERILOR DIN KIEV (PHOTO)

Obișnuința și deprinderea fac jugul ușor și povara ușoară

 Obișnuința și deprinderea fac jugul ușor și povara ușoară

Când noi facem fapte rele, El ne răsplătește cu bune răsplătiri, ca să pricepem și să alergăm la pocăință și ca să zicem în sinea noastră, după ce am chibzuit bine, că dacă noi lucrând fapte potrivnice lui Dumnezeu suntem acoperiți de binefacerile Lui, cât bine nu ne va face El dacă vom vrea să împlinim cele iubite Lui.

Fótis Kóntoglou: Sfântul Neofit Zăvorâtul – vlăstar al insulei Ciprului

sf-neofit-22

Sfântul Neofit Zăvorâtul – 12 aprilie/28 septembrie

ORNAM1

Troparul Sfântului Neofit Zăvorâtul, glas I:

Faima Lefkarei şi lauda ciprioţilor, apărătorule al mănăstirii Enklistra, de-Dumnezeu-purtătorule Părintele nostru Neofit, cu bărbăţie te-ai nevoit în postiri, privegheri şi rugăciuni, ca să primeşti dumnezeiescul har, pe care îl dăruieşte credincioşilor racla moaştelor tale. Slavă Celui Ce ne-a hărăzit nouă aceasta! Slavă Celui ce te-a slăvit pe tine! Slavă celui ce dăruieşte prin tine, tuturor, tămăduiri!

*** 

Acest sfânt este vlăstar al insulei Ciprului. S-a născut în anul 1134 în satul Léfkara, care acum se numește Káto Dry, lângă Lárnaka. Satul Káto Dry a fost construit după moartea Sfântului. El se trăgea din neamul Katamoútides, care dăinuiește până astăzi. Încă din frageda sa pruncie a fost chemat de Dumnezeu să devină sfânt. Nu era ca ceilalți copii, care se jucau și se distrau, ci era mai retras, dedicându-se lui Hristos și religiei creștine.

Continuă să citești Fótis Kóntoglou: Sfântul Neofit Zăvorâtul – vlăstar al insulei Ciprului

Interviu cu Starețul Efrem Filotheitul, prietenul lui Dumnezeu

Interviu cu Starețul Efrem Filotheitul, prietenul lui Dumnezeu

Stareţul Efrem: Vedeţi această fotografie a stareţului Iosif isihastul? Am avut un mare stareţ. Era foc-foc, era un fenomen. Numai la cele cereşti se gândea. Cu acestea trăia. Două cuvinte ne spunea mereu: „răbdare, răbdare şi rugăciune”. Chiar şi aici ne ajută atât cât îi îngăduie Pronia lui Dumnezeu. Fiind sub ascultarea lui, niciodată nu ne certam între noi. Din exterior, unii ne creau probleme. Îl calomniau pe stareţ, îl învinuiau, dar stareţul Iosif zicea: „lăsați-i să zică ce vor! Noi să nu spunem nimic!”

R: Noi, părinte, suntem foarte neputincioşi în toate. Ce se va întâmpla cu noi?

Continuă să citești Interviu cu Starețul Efrem Filotheitul, prietenul lui Dumnezeu

SĂRBĂTOAREA SFINTEI PARASCHEVA (Iași, 2016) – comunicat de presă

În fiecare an, sărbătoarea de pe 14 octombrie este o sărbătoare a bucuriei duhovnicești, a credinței vii și mărturisitoare și o dovadă a dragostei poporului român pentru sfinții și Biserica lui Dumnezeu. Această zi și cele premergătoare marii sărbători oferă lecții de viață, prin credința, nădejdea și răbdarea mulțimii mari de pelerini, veniți din toate colțurile țării dar și din afara granițelor ei, ca să o cinstească pe sfânta ocrotitoare a Moldovei.

Icoana Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul și a Sfintei Cuvioase Parascheva

Icoana Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul și a Sfintei Cuvioase Parascheva
ORNAM1

Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul, aduse de la Mănăstirea Sfântul Neofit din Pafos, Cipru.

La evenimentele organizate în perioada 10-16 octombrie 2016, presa va avea acces pe baza acreditărilor de presă, emise la cerere de către Arhiepiscopia Iașilor, conform comunicatului transmis pe data de 6 septembrie a.c.. Precizăm că, fără acreditare, nici o persoană nu va avea acces în spațiile special amenajate pentru reprezentanții presei.

În data de 14 octombrie 2016, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe o scenă amplasată pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, situată în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.

Programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva este disponibil aici, iar informații despre viața Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul se găsesc aici.

Vă rugăm să urmăriți, în această perioadă, secțiunea specială dedicată hramului Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași de pe portalul www.doxologia.ro,  unde vor fi postate informații utile despre evenimentele desfășurate în această perioadă.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor Continuă să citești SĂRBĂTOAREA SFINTEI PARASCHEVA (Iași, 2016) – comunicat de presă

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk: „Tragedia din Siria a fost impusă din exterior”

bolokolamsk-siria

Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk:

 „Tragedia din Siria a fost impusă din exterior”

Luni, 26 septembrie 2016

Thanos Thanopoulos pentru Romfea.gr

Douăzeci de biserici au fost distruse în Alep, Siria, potrivit Vicepreşedintelui Comisiei pentru UNESCO a Federaţiei Ruse şi a Comisiei pentru Colaborarea ruso-siriană, dl. Alexandr Dorohov.

„Alep este un oraş, care era faimos nu doar pentru vestita sa arhitectură şi monumentele culturale, dar era şi un loc în care era un puternic element creştin în acest neam mult-pătimitor. Potrivit unor date recente, douăzeci de biserici au fost distruse”, a declarat dl. Dorohov.

Continuă să citești Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk: „Tragedia din Siria a fost impusă din exterior”

Patriarhul Daniel: Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul este pentru noi o pildă, un model, un exemplu

 Patriarhul Daniel: Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul este pentru noi o pildă, un model, un exemplu

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul este o pildă, un model, un exemplu de a împlini o misiune în condiții foarte grele, atunci când creștinii din Orient și din unele țări din estul Europei au trecut prin multe chinuri, suferințe și mai ales restricții, a afirmat luni, în Catedrala Patriarhală, patriarhul Daniel, după slujba de Te Deum oficiată la sosirea delegației Patriarhiei Antiohiei, condusă de patriarhul Ioan al X-lea, și a delegației Patriarhiei Georgiei, condusă de mitropolitul de Rustavi, Ioan.

Slujba a fost oficiată de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Continuă să citești Patriarhul Daniel: Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul este pentru noi o pildă, un model, un exemplu

Întâlnirea părintelui Efrem Filotheitul cu Gheron Iosif Isihastul

Întâlnirea părintelui Efrem Filotheitul cu Gheron Iosif Isihastul

VIEȚILE PĂRINȚILOR/ EFREM FILOTHEITUL

În toamna anului 1947, la vârsta de 19 ani, tânărul Ioan primeşte binecuvântarea duhovnicului său de a merge în Sfântul Munte pentru a urma viaţa monahală. Ajuns la Muntele Athos, a devenit ucenic al Părintelui Iosif Isihastul, care l-a tuns în monahism în anul 1948, dându-i numele de Efrem.

Pe data de 26 septembrie 1947 a sosit ceasul plecării mele din lume. Dis-de-dimineaţă o corabie m-a adus încet-încet din lume în Muntele cel cu nume Sfânt, în Sfântul Munte Athos.

Când am ajuns la Dafni, portul Sfântului Munte, am coborât din corabie şi m-am urcat în barca ce avea să treacă pe la mănăstirile aflate pe partea vestică a peninsulei, ultima destinaţie fiind exact locul unde trebuia să ajung eu, şi anume Schitul „Sfânta Ana Mică”. Dar de îndată ce am intrat în barcă şi am plecat de la Dafni, a început războiul diavolesc al gândurilor.

Continuă să citești Întâlnirea părintelui Efrem Filotheitul cu Gheron Iosif Isihastul

Rugăciunea Starețului Iosif Isihastul

Rugăciunea Starețului Iosif Isihastul

Trimite pe Preasfântul şi Mângâietorul Tău Duh, ca să mă înveţe, să mă lumineze, să mă acopere spre a nu păcătui, ci a Te iubi din tot sufletul şi inima mea pe Tine, Preadulcele meu Mântuitor şi binefăcător Dumnezeu.

Respectarea rânduielii nu lasă loc de abateri

Respectarea rânduielii nu lasă loc de abateri

Starețul Iosif Isihastul foarte atent ca să nu-i judece pe cei care se sminteau. Pentru aceasta spunea: „Lasă-i să spună ce vor împotriva mea. Aşa cum le sunt ochii, aşa şi văd. Nu sunt de vină oamenii, ci ochii lor care nu văd corect”.

Urâtorul de bine diavolul, care nu suferea petrecerea lui cea după Dumnezeu, văzând că toate atacurile sale împotriva Stareţului au rămas deşarte, a ridicat împotriva sa destui monahi din Sfântul Munte. Erau mulţi cei care veneau din diferite părţi. Însă nu încercau mai întâi să afle care este programul lui, şi fiindcă nu-i primea, se sminteau. Chiar şi părinţii din împrejurimi înfruntau la fel situaţia.

Continuă să citești Respectarea rânduielii nu lasă loc de abateri

O metodă delicată de a tăia vorba deșartă – Gheron Iosif Isihastul

O metodă delicată de a tăia vorba deșartă – Gheron Iosif Isihastul

 Părintele Arsenie mărturisea că: „Am mers la Karyes, ne-am făcut treburile şi ne-am întors, dar nici nu am flămânzit, nici nu am însetat, nici nu am obosit, nici nu am vorbit în deşert”. Aceasta este puterea credinţei şi a tăcerii.

Îşi puneau canon să nu mănânce, nici să bea, nici să vorbească, până când se vor întoarce la coliba lor. Părintele Arsenie mărturisea că: „Am mers la Karyes, ne-a făcut treburile şi ne-am întors, dar nici nu am flămânzit, nici nu am însetat, nici nu am obosit, nici nu am vorbit în deşert”. Aceasta este puterea credinţei şi a tăcerii.

Continuă să citești O metodă delicată de a tăia vorba deșartă – Gheron Iosif Isihastul