Părintele Arsenie Pustnicul

Părintele Arsenie Pustnicul

 

Părintele Arsenie Pustnicul (1886 – 1983), cunoscut și sub numele Arsenie Isihastul și Arsenie Spileotul, este unul dintre părinții duhovnicești de seamă care au trăit secolul trecut la Sfântul Munte Athos. Părintele Arsenie Pustnicul a fost, vreme de 40 de ani, împreună-nevoitorul starețului Iosif Isihastul (1897 – 1959).

Părintele Iosif Vatopedinul, care a avut ocazia să viețuiască un timp alături de Părintele Arsenie, mărturisea despre acesta ca s-a regăsit deplin în cuvântul pe care Mântuitorul îl adresează lui Natanael: „Iată cu adevărat un israelit (om) în care nu este vicleșug”.

Părintele Arsenie, asemenea tuturor oamenilor duhovnicești, nu era un om al contradicțiilor, ci un om în care contrariile se uneau armonios prin lucrarea Duhului Sfânt. Deși prin firea sa era simplu, delicat, ascultător, asemenea unui copil, acest lucru nu l-a împiedicat să fie un mare luptător duhovnicesc, un om al asprelor nevoințe, fiind numit de cei care l-au cunoscut un adevărat „războinic al virtuții”.

Continuă să citești Părintele Arsenie Pustnicul

OPINII: ZÂMBETUL PATRIARHULUI IOAN AL X-LEA AL ANTIOHIEI. UN ZÂMBET CU AMAR!

stf_4988

„Ce este zâmbetul?”… E o întrebare pentru care nici măcar știința, până în acest moment, nu are un răspuns mulțumitor. Simplitatea răspunsului o găsim cel mai bine în purtarea de zi cu zi a copiilor noștri. Pentru că eu sunt sinceri când zâmbesc…

Noi, mai puţin. Noi zâmbim „politic corect” ori avem zâmbete „profesionale”.

Unul din regretele depărtării de casă care mă macină, este faptul că nu sunt în Moldova în aceste zile. Fraţilor, la Iaşi, la Botoşani, la Putna, astăzi scrieţi istorie aşa cum a lăsat în istorie urme răbojul unui sirian, Paul de Alep.

De unde ştim că Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi a avut la intrare un turn-clopotniţă impresionant? Sau cum arăta Golia în secolul la XVIII-lea? Da, de la un sirian.

Astăzi un alt sirian a călcat ţărâna istoriei ţării noastre, şi eu nu am fost acolo…deşi de cel puţin trei ani stau zi de zi cu ochii pe cea mai încercată ţară a lumii în ultimii 20 de ani!

Acea Sirie, care a fost leagănul Ortodoxiei. Mai mult de jumătate din ceea ce reprezintă tezaurul și comoara credinţei noastre este de origine siriană. E suficient să amintim despre Sfântul Efrem Sirul, primul poet creștin. Despre sfinții stâlpnici ce și-au petrecut toată viața pe vârful unor stâlpi, de Roman Melodul, primul cântăreț și imnograf creștin și, nu în ultimul rând, de marele Ioan Hrisostom, antiohian prin naștere și cultură. Continuă să citești OPINII: ZÂMBETUL PATRIARHULUI IOAN AL X-LEA AL ANTIOHIEI. UN ZÂMBET CU AMAR!

Să o lăudăm în cântări pe Fericita Agafia căci „celor drepți li se cuvine laudă” (Ps. 32, 1)

Să o lăudăm în cântări pe Fericita Agafia, căci „celor drepți li se cuvine laudă” (Ps. 32, 1)

1

 

Sâmbătă, 24 septembrie, Sfânta Mănăstire cu hramul Adormirea Maicii Domnului din s. Cușelăuca, r. Șoldănești a găzduit un eveniment istoric pentru Biserica și Patria noastră – slujba de canonizare a Fericitei Agafia (Maranciuc).

Numeroși credincioși din toate colțurile țării dar și de peste hotarele ei au poposit la Mănăstirea Cușelăcuca, pentru a înălța rugăciuni și pentre a-i aduce slava cuvenită Fericitei Agafia.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, căruia i-au coliturghisit ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, ÎPS Arhiepiscop Alexei de Balta și Ananiev (Ucraina), PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, PS Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni și PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei.

În cadrul serviciului divin a fost săvârșită ultima panihidă pentru Fericita Agafia, după care, în mod solemn a fost dat citirii Tomosul de Canonizare și citită viața pe scurt a Sfintei Fericitei Agafia. Momente unice, de aleasă bucurie duhovnicească au trăit ierarhii, preoții și credincioșii, când a fost intonat pentru prima data Troparul Sfintei, timp în care Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir dimpreună cu soborul de arhierei au dat cinstea cuvenită, închinându-se la racla cu moaștele Sfintei Fericitei Agafia.

După Sfânta Liturghie, a fost oficiat un Tedeum de mulţumire pentru binecuvântările revărsate de Dumnezeu asupra Bisericii noastre și a poporului binecredincios, „Este un eveniment foarte important pentru viața noastră spirituală – canonizarea Fericitei Agafia, care de azi devine o mare mijlocitoare între poporul nostru binecredincios și bunul Dumnezeu”, a menționat în rostirea prediactorială Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Totodată, Mitropolitul Vladimir a venit și cu un cuvânt de mulțumire pentru toți cei implicați, ani la rând în procesul de cercetare a dosarului de canonizare a ascultătoarei Agafia (Maranciuc), în special Egumenei Vera (Spinei), stareța Mănăstirii Cușelăuca, membrilor comisiei pentru canonizarea Sfinților din Rep. Moldova și președintelui acestei comisii, Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni.

La final, Mitropolitul, ierarhii, preoții și credincioșii, împliniți duhovnicește, în liniște și după rânduiala cuvenită s-au închinat moaștelor Sfintei Fericitei Agafia, ce au fost așezate într-o raclă.

Data de pomenire a Sfintei Fericitei Agafia a fost stabilită ziua trecerii sale la cele veșnice 9 (22) iunie.

Să ne bucurăm împreună că ne-am învrednicit de încă o rugătoare la Dumnezeu pentru noi. Să o lăudăm în cântări pe Fericita Agafia căci „celor drepți li se cuvine laudă” (Ps. 32, 1)

Sfântă Fericită Agafia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Sursahttp://mitropolia.md/sa-o-laudam-in-cantari-pe-fericita-agafia-caci-celor-drepti-li-se-cuvine-lauda-ps-32-1/

Înălţarea Sfintei Cruci – Comentarii patristice

Înălţarea Sfintei Cruci – Comentarii patristice

 

Şi ducându-Şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota, unde L-au răstignit, şi împreună cu El pe alţi doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisus.

 

Înălţarea Sfintei Cruci (Ev. Ioan 19, 6-11, 13-20, 25-28, 30-35)

 

(In. 19, 6) Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nicio vină.

Abel a fost pizmuit de Cain și după aceea a fost a omorât.

Același lucru l-a suferit și Hristos: Deși a iubit pe cei invidioși, ei s-au mâniat, chiar și atunci când El le-a arătat dragostea Sa.

Hristos i-a vindecat pe cei bolnavi și în loc de mulțumire, suferă și este răstignit.

Toate pentru ca Adam să se ridice.

Adunarea de nelegiuiți, mâniată de mulțimea minunilor, a strigat: Omoară-L, răstignește-L! în timp ce-L dădea în mâinile lui Pilat pe Creatorul a toate;

L-au dat în mâinile judecătorului pe Cel care va judeca și pe regi și pe țărani;

Osânditul judecă pe Dreptul Judecător;

Cel necunoscut (se face referire la Pilat despre care nu s-a auzit în aceeași măsură ca despre Hristos – n.tr.) amenință cu moartea pe Mântuitorul ca pe un tâlhar!

Iar El, ca să sufere, îndură în tăcere fără a spune niciun cuvânt.

Ca Adam să se ridice.

(Sfântul Roman Melodul, Condac despre Pătimirile lui Hristos 20, 5-6, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(In. 19, 6) Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină.

Pilat, după numai cele câteva cuvinte pe care le auzise, a vrut să-I dea drumul lui Iisus, însă mulțimea s-a aprins și mai tare, spunând: Răstignește-L. Și de ce doreau ei atât de mult să-L omoare într-un chip ca acesta? Pentru că era o moarte rușinoasă. Ei se temeau că după aceea, cineva își va aminti de El și de aceea voiau să-I aplice o pedeapsă care era în același timp și un blestem. Ei nu știau că Adevărul este preaslăvit de piedicile pe care le întâlnește.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan 84,2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(In. 19, 6) Când L-au văzut deci arhiereii şi slujitorii au strigat, zicând: Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! Zis-a lor Pilat: Luaţi-L voi şi răstigniţi-L, căci eu nu-I găsesc nici o vină.

Diavolul nu a fost nicicând într-o stare mai proastă decât a fost în acea zi. Căci, în timp ce aștepta să câștige pe Hristos, a pierdut și pe cei pe care îi dobândise deja pentru că în clipa în care trupul Său a fost pironit pe cruce, cei morți au înviat. Atunci moartea a fost rănită, primind o lovitură a morții dintr-un trup mort… întrucât diavolul ar face tot ceea ce îi stă în putință să-i convingă pe oameni că Iisus nu a murit, ci că el (Satana – n.tr.) deține puterea. Oricine poate vedea că vremea de după înviere este presărată de dovezi (că Hristos a înviat din morți – n.tr.), însă în ceea ce privește moartea Sa, nici o altă vreme decât clipa morții nu poate oferi alte dovezi despre aceasta. Așadar, Iisus a trebuit să moară în public, în fața tuturor, iar învierea Sa nu a fost la fel, deoarece El știa că timpul care se va scurge mai apoi va aduce mărturie de la sine pentru aceasta. Lucru minunat este că, în timp ce lumea privea (cum Hristos este răstignit – n.tr.), șarpele a fost zdrobit de cruce.

Privește cum diavolul a încercat ca Hristos să moară în taină. Ascultă-l pe Pilat spunând:Luați-L voi și-L răstigniți, căci nu găsesc în El nici o vină, stând împotriva mulțimii într-o mie de feluri. Și din nou iudeii i-au spus: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce! (Mt. 27, 40). Iar când a primit o lovitură de moarte, pentru că nu s-a coborât de pe cruce, a fost îngropat.

Continuă să citești Înălţarea Sfintei Cruci – Comentarii patristice

CA ASTĂZI, ÎN 1983, A ADORMIT ÎN DOMNUL BĂTRÂNUL ARSENIE DIN PEȘTERĂ, împreună nevoitor timp de 40 de ani cu Gheron Iosif Isihastul

Bătrânul Arsenie Spileotul (1886-1983)

 

3-Arsenios-monahos-Dionysiatis-1886-1983-by-Zoran-Purger-2

Pururea pomenitul Bătrân Arsenie Spileotul (adică ”al peșterilor”) era de origine din Pont. La vârsta tinereții, arzând de dumnezeiasca râvnă, a plecat pe jos din Rusia spre Constantinopol, iar de acolo, cu vaporul, la Sfintele Locuri, unde, vreme de zece ani, a slujit neobosit la Biserica Preasfântului Mormânt și în alte locuri de închinare.

Acolo, prin dumnezeiasca iconomie, a cunoscut cu un mare și vestit nevoitor din Eghina, Bătrânul Ieronim, de la care a luat primele lecții ale vieții de nevoință mai înalte.

ieronymos-tis-aiginas

Dar acest suflet însetat, arzând de dragostea după Dumnezeu, zicând dimpreună cu psalmistul David: ”Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă” (Ps 62: 2-3), a părăsit zgomotele lumii și s-a mutat la Athos, în Grădina Maicii Domnului.

Predându-se cu totul călăuzirii Preasfântului Duh, la început a petrecut câțiva ani la Sfânta Mănăstire Stavronikita, unde a și primit sfânta schismă, cu numele Arsenie (după ce mai înainte era Anatolios, căci așa fusese numit la rasoforia săvârșită la Ierusalim).

 

Folosindu-se de libertatea pe care i-o oferea sistemul idioritmic după care funcționa pe atunci mănăstirea Stavronikita, s-a predat unor lupte ascetice aspre și înalte.

Foarte curând însă, setea după nevoință l-a făcut, în urma înștiințării de sus, să părăsească viața de mănăstire și să se mute pe vârful Athosului, căutând nevoitori mai înaintați, care, prin învățătura și pilda lor să îi fie călăuze spre desăvârșire.

Domnul, văzând dorul lui sincer, nu a întârziat să i-l arate pe cel dorit: acesta era un alt tânăr, care căuta și el, urmărind exact același scop și având același dor. Acești doi tineri s-au întâlnit pentru prima oară acolo sus, pe vârful Athonului. Și întocmai precum magnetul atrage și se unește cu fierul, în același chip Preasfântul Duh i-a atras unul către altul. De atunci, uniți în Duhul, cei doi tineri au rămas nedespărțiți, după făgăduința pe care și-au dat-o, până când moartea i-a despărțit. Acest tânăr era cel care avea să devină marele nevoitor niptic al secolului XX, Gheron Iosíf Isihastul.

Cei doi, pe atunci încă tineri, au adunat precum albinele tot ceea ce avea mai bun pustia Sfântului Munte, pentru a dobândi prea dulcile roade ale Sfântului Duh.

L-au cunoscut mai întâi pe vestitul Bătrân Daniil Katunakiotul, apoi pe Bătrânul Calinic Isihastul, pe Gherasim, pe Ignatie și celelalte flori binemirositoare ale pustiei.

daniil katounakiotul

Pururea pomenitul Iosíf scrie într-o scrisoare: ”toate peșterile din Athos m-au primit ca vizitator, pas cu pas…, ca să găsesc duhovnic care să mă învețe vederea cea cerească și practica”.

Astfel, căutând, au găsit și cel mai ales trandafir al pustiei, pe Părintele Daniil Isihastul, sus în peștera Sfântului Petru Athonitul.

Nevoitorul acesta liturghisea în fiecare seară la miezul nopții, iar liturghia dura 3-4 ore, pentru că din multa străpungere a inimii și din simțirea tainei, liturghia se săvârșea cu multe întreruperi și totdeauna podeaua se umplea de multele lui lacrimi. Acest Bătrân era înzestrat cu multe harisme, printre care și harisma înainte-vederii. Trăia tot anul cu mâncare uscată și mânca o dată în zi.

De la acesta, cei doi nevoitori, Iosíf și Arsenie, au luat rânduiala de a mânca o singură dată în zi mâncare uscată, precum și rânduiala privegherii neîncetate.

Pe durata privegherii, Bătrânul Arsenie făcea, asta mulți ani la rând, după cum el însuși mi-a mărturisit, 3000 de metanii mari, iar restul privegherii ședea în picioare. În ce privește odihna, mulți ani cei doi asceți nu au fost găzduiți de vreun pat. După obositoarea priveghere de toată noaptea, ofereau un mic tribut trupului așezându-se pe un scaun spre a se odihni.

Iar în ce privește mâncarea? În fiecare zi același fel de mâncare, iar meniul de bază îl constituia posmagul, de multe ori mucegăit și cu viermi. Sâmbăta și duminica, dacă găseau, mâncau și altceva, dar iarăși o singură dată în zi.

paraclisul cinstitului inaintemergator de la schitul sf vasile

În afară de acestea, Gheron Arsenie se îngrijea și de lucrul de mână. Trăind primii ani acolo sus pe stâncile de la Sfântul Vasilie, cobora și urca vreme de o oră sau două panta abruptă, aduând provizii nu doar pentru ei, ci și pentru toți nevoitorii. Căra pe umeri pietre și diferite materiale pentru întreținerea și repararea colibelor și teraselor de piatră.

Pentru că muncile acestea erau mai presus de puterile omenești, întrebându-l odată pe Bâtrân despre aceasta, mi-a mărturisit că îndată ce pomenea binecuvântarea lui Gheronda, îndată încărcătura se ușura și o putere mai mare decât el îl împingea, așa încât suia cu mare ușurință acea pantă și asta chiar în toiul arșiței de foc a verii, având rugăciunea neîncetată pe buze.

Cât despre grădină? Vreme de mulți  ani, cei doi nevoitori, iarnă-vară, trăiau zdrențăroși și desculți, în așa hal, încât mulți îi socoteau ”nebuni”. Însă nu erau nebuni după lume, ci erau nebuni după Hristos.

Lor li se potrivea cuvântul Apostolului: ”au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi; ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului” (Evrei 11: 37-38).

paraclisul cinstitului inaintemergator de la pesterile de la Aghia Ana mica

Acești doi mari nevoitori, după ce au trăit douăzeci de ani sus la Schitul Sfântului Vasilie, în anul 1938 au hotărât să coboare la Sfânta Ana Mică, dimpreună cu restrânsa lor obște care se atașase de ei. La Sfânta Ana Mică au rămas până în 1953, când s-au mutat și mai jos, la Nea Skiti.

04 a

Marele nevoitor Iosíf Isihastul a trecut la cele cerești în anul 1959. Nu m-am învrednicit să îl cunosc. M-am învrednicit însă ca, în anul 1964 să îl cunosc pe Bătrânul Arsenie. Virtutea pururea pomenitului Bătrân al meu, Părintele Haralambie, ucenic al Bătrânului Arsenie, dar și unchi și naș al lui după trup, prin dumnezeiescul har, m-au atras ca de atunci să rămân cu ei până la cuviosul lor sfârșit.

synodeia-geronta-asreniou-hilandarino kelli agiou nikolaou mpourazeri 1967-1979 IN

Alături de Bătrânul Arsenie am trăit 18 ani încheiați. I-am cunoscut virtutea, roadele bogate ale Duhului Sfânt, dragostea, bucuria, pacea și altele, dar înainte de toate fericita lui simplitate și nerăutatea, directețea, sinceritatea și marea lui smerenie, cugetul de mare războinic al virtuții și altele.

În încheiere, citez câteva frânturi din prologul cărții ”Bătrânul Arsenie Spileotul”, scrisă de un al membru ales al obștii sale, pururea pomenitul Gheronda Iosíf Vatopedinul:

”Despre Bătrânul Arsenie este valabil cuvântul evanghelic care zice: «Iată, cu adevărat, israelitean întru care nu este vicleşug» (Ioan 1: 47). Era din fire direct, simplu, fără de răutate, blând, ascultător și, prin excelență, un războinic al virtuții și sărac de bunăvoie cum rareori întâlnești.

Când priveghea, de cu seară începea cu mii de îngenunchieri și stătea în picioare toată noaptea până în zori. De multe ori, nu înțelegea să se dezlipească de rugăciune. Ne apropiam de fereastră. Era în extaz.

– Gheronda, a venit vremea pentru lucru!

După ce își venea în fire, Bătrânul răspundea cu simplitate:

– S-a făcut deja ziuă?”.

Cu acest sfânt Bătrân am trăit trei ani la Nea Skiti, 12 ani la chilia Bourazeri a Mănăstirii Hilandar și ultimii trei ani ai vieții sale la Sfânta Mănăstire Dionysiou, unde pururea pomenitul meu Părinte duhovnicesc, Haralambie, a fost chemat să ajute preluând toiagul egumeniei. Această mănăstire este închinată cinstirii numelui Înaintemergătorului.

În toți anii vieții sale, Bătrânul Arsenie l-a avut ca apărător pe Marele Înaintemergător. Acolo, deci, la Mănăstirea Dionysiou, la plinirea zilelor, cu sfârșit cuvios, și-a dat ultima suflare în ziua de 15 septembrie 1983, în mâinile Sfântului Ioan Botezătorul.

Veșnică să-i fie pomenirea!

kideia-gerontos-arseniou-hsyhastou

Să avem parte de binecuvântarea lui!

 

14 sept. 2000: AFLAREA CINSTITELOR MOAȘTE ALE SFINTELOR STAREȚE DE LA DIVEEVO ALEXANDRA, MARTA ȘI ELENA

Sfanta Alexandra Schimonahia, Stareta si Intemeietoarea Manastirii Diveevo

Imagini pentru ALEXANDRA DE LA DIVEEVO

Sfânta schimonahie Alexandra, pe numele de mireancă Agatha Semionovna Melgunova, s-a născut la începutul secolului al XVIII-lea în Rusia. Pe când trăia în lume, ea era o proprietară înstărită de pământuri din ţinuturile Iaroslavl, Vladimir si Riazan. A rămas văduvă de tânără şi s-a hotărât să intre în mănăstirea de maici „Florovski” din Kiev, unde a fost tunsă în monahism în jurul anului 1760, sub numele de Alexandra. Avea multă râvnă pentru cele duhovniceşti şi ducea o viaţă ascetică.

Nu i-a fost însă rânduit să rămână mult în mănăstirea de metanie. Maica Domnului i-a apărut într-o vedenie şi i-a spus că este aleasă să întemeieze o mănăstire nouă. A întreprins multe pelerinaje şi, sub îndrumarea Maicii Domnului, Maica Alexandra a reuşit să găsească locul ales pentru viitorul lăcaş de rugăciune: satul Diveevo din provincia Nijni-Novgorod. În acele vremuri, nu departe, înflorise şi mănăstirea de călugări din Sarov, care avea mulţi pustnici ce vieţuiau după reguli aspre.

Sub îndrumarea acestor pustnici, Maica Alexandra a închegat o mică comunitate de ucenice lângă biserica ridicată în cinstea icoanei Maicii Domnului din Kazan, din apropierea Sarovului. Primirea pelerinilor, lucrul mâinilor, sărăcia de bună voie şi neîntrerupta rugăciune a lui Iisus  iată ce a insuflat Maica Alexandra obştii din Kazan  „os din osul si carne din carnea deşertului Sarov”.

Faptele cele bune făcute în taină

Maica Alexandra şi-a donat toată averea sa: jumătate pentru construirea şi renovarea bisericilor, iar cealaltă jumătate pentru a ajuta orfanii, văduvele şi oamenii săraci. Pe sine se întreţinea de pe urma muncii mâinilor sale. Curăţa staulul vitelor, spăla haine; nu se dădea în lături de la orice muncă, indiferent cât ar fi fost de grea. Smerenia sa adâncă şi faptele ei bune făcute în taină i-au impresionat pe ţăranii care trăiau în Diveevo.

Maica Alexandra a fost cunoscută şi cinstită încă din timpul vieţii ca fiind foarte iscusită în viaţa duhovnicească. Îi călcau pragul tot felul de oameni – de la cei simpli, până la cei sus puşi. Cu toţii doreau să-i asculte îndemnurile şi să-i primească binecuvântarea.

Cu două săptămâni înainte de moarte, ea a fost tunsă în marea schimă îngerească. Tot în această perioadă, a prezis construcţia unei mari mănăstiri şi tulburările care vor avea loc cu acest prilej. Domnul a chemat-o la Sine în ziua de 13 iunie 1789.

Minunile şi vindecările Sfintei schimonahii Alexandra de la Diveevo

Mărturiile despre minunile şi vindecările făcute de Maica Alexandra după moartea sa începuseră să apară la scurt timp şi să fie lăsate în scris în mănăstirea de la Diveevo.

În 1879, locotenentul în rezervă F.N. Sergeyev era la un pas de moarte, suferind cumplit de o boală incurabilă. La îndemnul Sfântul Serafim de Sarov, el a mers la Mănăstirea Diveevo pentru a se unge cu mir ce izvora din moaştele Sfintei Alexandra. În acel moment, el însuşi i-a văzut sfintele moaşte: scheletul întreg, oasele de culoarea chihlimbarului, iar din craniu izvora sfântul  mir din trei părţi: din mijlocul frunţii şi din cele două orbite. S-a întors acasă complet sănătos, slăvind pe Dumnezeu, Care face minuni prin sfinţii Săi.

Unei femei grav bolnave, Sfânta Alexandra i-a poruncit în vis să meargă la Sfântul Serafim de Sarov ca să se vindece, iar aceasta ascultând, a primit tămăduire. Sfânta Alexandra face minuni şi prin icoana sa de la Mănăstirea Diveevo, care a început sa fie cinstită drept făcătoare de minuni.

„Până în ziua de astăzi îi sărut urmele picioarelor ei”

Însuşi Sfântul Serafim de Sarov vorbea despre Maica Alexandra, încă din timpul vieţii ei, cu o profundă cinstire. „Îmbrăcămintea ei avea multe cârpeli, şalul îi era vechi, iar ochii ei erau mereu înlăcrimaţi. Până în ziua de astăzi îi sărut urmele picioarelor ei.”

După adormirea ei în Domnul, tot Sfântul Serafim mărturisea că Sfânta Alexandra se află lângă tronul lui Dumnezeu şi că într-o zi a învăţat-o pe o soră rămasă la Diveevo să le ceară tuturor să i se roage astfel, îngenuncheaţi la mormântul ei: „Maica şi stăpâna noastră, iartă-mă şi roagă-te pentru mine. Aşa cum ai fost iertată de Domnul, aşa să fiu şi eu iertată, şi adu-ţi aminte de mine în faţa tronului lui Dumnezeu”.

Sfânta Alexandra Schimonahia, Stareța și Întemeietoarea Mănăstirii Diveevo este cinstită pe data de 13 iunie, iar  părticele din sfintele ei moaște se păstrează la Mănăstirea Frumoasa din Iași și la Schitul ”Sfântul Gheorghe-Cloșca” din județul Constanța.

 

SFÂNTA SCHIMONAHIE MARTA

Maria Semenovna Meliukova  a avut o legatura duuhovniceasca apropiata cu Sf Serafim si cu ucenicul sau. Ea s-a alaturat obstii in 1823 si la varsta de 13 ani si-a luat asupra-si votul tacerii. „Intotdeauna se afla  in  profunda si neintrerupta rugaciune” Viata sa ascetica intrecea in strictete cele mai aspre vieti ale surorilor sale si ascultarea sa fata de Sf. Serafim era nestramutata. Era atat de apropiata duhovniceste de Sf. Serafim incat parintele i-a dezvaluit toate tainele despre viitorul manastirii si toate descoperirile primite de la Nascatoarea de Dumnezeu. Dupa moartea sa la 21 august 1829, Sf. Serafim a dezvaluit maicilor din Diveevo ca a tuns-o in marea schima  si ca acum „sufletul ei era in Imparatia Cerurilor, alaturi de Sfanta Treime, la tronul Domnului si toti vor fi ajutati prin ea!”

Toti s-au bucurat atunci ca s-a ivit in ceruri o noua mijlocitoare pentru manastire si pentru intreaga lume, in timp ce staretul Serafim a chemat pe toti la inmormantarea schimonahiei Marta, promitandu-le celor prezenti iertarea pacatelor. In timpul inmormantarii, batrana Praskovya Semenovna, sora raposatei, a vazut clar pe usile imparatesti pe Imparateasa Cerurilor  si pe maica Marta stand in aer. Praskovia Semenovna a inceput apoi sa faca pe nebuna, sa profeteasca si sa-si rupa hainele. Apoi, toti au auzit tipetele si scrasnetele iesirii demonilor. Cand a aflat acestea, Sf. Serafim a zis: „Acesta a fost Dumnezeu si Imparateasa Cerurilor care au vrut sa preacinsteasca pe Fecioara Maria și pe maica Marta. Si daca eu, sarmanul Serafim, am fost la inmormantare, am vazut cum multi au primit vindecare de la duhul ei!” Mai tarziu, prin Sfantul Duh, Sfantul Serafim a primit inca o data incredintarea ca maica Marta „ se afla in Imparatia Cerurilor, langa Tronul Domnului si langa Imparateasa Cerurilor, alaturi de sfintele fecioare! Este o mijlocitoare pentru toata omenirea!” Si a indemnat pe toti sa se roage la mormantul ei.

SFÂNTA CUVIOASĂ ELENA

Elena Vasilievna Manturova a continuat traditia Maicii Alexandra cu binecuvantarea Sfantului Serafim. Domnul a osebit-o pentru Sine. Avand inca din copilarie „ un caracter extrem de vesel, dragoste de lume, de socializare si o atractie pentru distractie” ea se pregatea sa se marite cand, dintr-o data, fara nici un motiv anume si-a respins mirele. Curand, Domnul si-a condus aleasa in afara lumii, aratandu-i intr-o viziune un sarpe monstruos gata sa o devoreze, dar fu salvata de Maica Domnului. Apoi Elena Vasilievna a fagaduit sa mearga la manastire. A respins viata lumeasca in totalitate, citea mult din operele Sfintilor Parinti, se ruga si  muncea. Trei ani a pregatit-o Sf. Serafim pentru intrarea ei in obste, fapt petrecut in anul 1825. El a proorocit calea vietii sale si i-a poruncit sa urmeze intocmai viata maicii Alexandra. Maica Elena petrecea in rugaciune neincetata, in contemplare si tacere deplina.  O data, cand Elena o cauta pe sora sa de chilie Ustinia, care era bolnava de tuberculoza, aceasta a fost luata in Rai si i-a spus ca Domnul le gatise loc pentru amindoua.

Viata ei a luat sfarsit intr-un mod minunat: sub ascultarea Sf. Serafim, ea a murit in locul fratelui sau Mihai Vasilievici Manturov.

Фрагмент росписи Казанского сабора. Преподобный<br /><br /><br /><br /> Серафим Саровский благословляет Елену Дивеевскую: http://diveevo52.ru/

Inainte de moarte, ea a fost dusa in incaperile raiului, unde l-a vazut pe Dumnezeu sub chipul unui foc de nedescris, unit cu Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu care i-a aratat lotul de pamant al prezentelor, fostelor si viitoarelor maici din Diveevo. Ea a adormit intru Domnul  pe 28 mai 1832, iar in timpul inmormantarii a zambit de trei ori in sicriu ca si cum ar fi fost vie.  Curand Sf. Serafim a aratat ca Sfanta maica Elena „ se numara printre cei care sunt vrednici sa stea  alaturi de Sfanta Treime, ca si fecioară” si ca este in ceata de fecioare a Imparatesei Cerurilor, iar Dumnezeu o daruise pe Sf. Marta cu sfinte moaste nestricacioase pentru ascultarea ei desavarsita.

Портрет монахини Елены (Мантуровой): http://diveevo52.ru/

„În timpul deshumării Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni a avut loc o minune”

Interviu cu PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, președinte al Comisiei de Canonizare a Mitropoliei Moldovei

Recent, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a canonizat primii sfinți basarabeni: Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni și Cuvioasa Agafia de la Cușelăuca. Potrivit Preasfințitului Petru, președintele Comisiei de Canonizare, în prezent sunt examinate și dosarele altor candidați la sanctificare. În interviul de mai jos, Episcopul explică motivele canonizării celor doi și spune cine sunt următorii moldoveni, care ar putea fi ridicați la treapta de sfinți. – Preasfințite Petru, câte persoane sunt propuse astăzi pentru canonizare în R. Moldova şi cine sunt acestea? – Mai întâi aş vrea să menţionez că, pentru fiecare persoană propusă spre canonizare, se întocmește un dosar cu informaţii despre viaţa pe care a dus-o şi despre sfârşitul său pământesc. Dosarele sunt înaintate Mitropoliei de către eparhiile din care au făcut parte cei propuși spre canonizare, fiind apoi repartizate Comisiei de Canonizare. După ce le analizează minuțios, Comisia le prezintă Patriarhiei Moscovei, unde sunt examinate de specialiști din Rusia, Ucraina, Belarus, RM, Kazahstan și Estonia. Dacă, de exemplu, un dosar este incomplet, acesta ne este reîntors pentru a fi adus în ordine. Continuă să citești „În timpul deshumării Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni a avut loc o minune”

Sfântul Nicolae Velimirovici: Predică la Sfânta Cruce

Sfântul Nicolae Velimirovici: Predică la Sfânta Cruce

Evanghelia despre cruce şi mântuirea sufletului (Marcu 8, 34-38; 9,1)

Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; iar cine va pierde viaţa sa, pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va scă­pa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-si pierde su­fletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta des­frânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.

Mare e puterea adevărului, şi nimic pe lume nu-i poate lua ade­vărului puterea.

Mare e puterea tămăduitoare a adevărului, şi nu-i suferinţă sau slăbiciune pe lume pe care adevărul să n-o poată tămădui.

Continuă să citești Sfântul Nicolae Velimirovici: Predică la Sfânta Cruce