Arhivă

Arhivă pentru iunie, 2017

Creștinul și aproapele

iunie 19th, 2017 Fără comentarii

Creștinul și aproapele

În învăţătura creştină, aproapele nu este doar cel apropiat spaţial sau social, rudenia, cel de acelaşi neam sau religie şi cu aceleaşi opinii. Prin asemenea delimitări era prezentat aproapele la evrei, unde şi iubirea se subordona nevoii autoconservării poporului şi supravieţuirii lui într-o lume idolatră. În învăţătura creştină, însă, aproapele nu este definit prin elemente exterioare, ci este creat prin iubire şi este slujit cu dăruire de sine şi jertfa. Aproapele nu se dă, ci se face. Aproapele este virtual orice om, chiar şi vrăjmaşul. Dar şi vrăjmaş este virtual orice om, mai ales cel apropiat spaţial. Când îţi priveşti semenul ca pe un mijloc de afirmare sau evidenţiere al eu-lui tău, îl consideri iad sau chiar diavol. Când, însă, te oferi pe tine însuţi semenului din iubire, abia atunci devine cu adevărat aproape al tău şi îl consideri rai sau chiar Hristos.

Relevant pentru chestiunea aceasta este răspunsul dat de Hristos învăţătorului de lege care L-a întrebat: «Cine este aproapele meu?». Hristos îi spune cunoscuta pildă a samarineanului milostiv, înfăţişează nonsensul discriminărilor obiective ale oamenilor şi, în final, îl întreabă pe învăţătorul de lege: «Cine dintre aceştia trei (adică dintre preot, levit şi samarinean) ţi se pare că s-a făcut aproapele celui căzut între tâlhari?». Aici Hristos răspunde la întrebarea învăţătorului de lege inversându-i formularea lui. În vreme ce învăţătorul de lege întrebase cine este aproapele său, Hristos răspunde întrebându-l cine devine aproapele semenului lui. Inversarea întrebării duce firesc la răspunsul: aproapele este fiecare om, când ne apropiem de el «făcând milă cu el».

Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos, ORTODOXIE Tags:

Un nume pentru veșnicie

iunie 19th, 2017 Fără comentarii

Un nume pentru veșnicie

La şase ani, m-am hotărât să devin un sfânt. A fost prima mea decizie importantă. Am fost nevoit să o iau. Iată de ce. Intr-o zi, am întrebat-o pe mama:

– Care este ziua mea aniversară?

– De ce mă întrebi?, mi-a răspuns ea.

Era din nou mânioasă. Ii puneam întrebări la care nu avea răspuns, căci nu aveam zi aniversară.

Nu sărbătorim niciodată ziua naşterii noastre trupeşti. Nu este un eveniment care merită să fie transformat în zi de sărbătoare. Nici de a ne aminti de el în fiecare an.

Venim pe lume în acelaşi fel ca toate mamiferele. Şi aceasta este mai ales umilitor pentru noi. La început, n-a fost aşa. După izgonirea din Rai, oamenii vor începe să se înmulţească la fel ca animalele. întru început, înmulţirea pe cale sexuală nu era cunoscută. Adam nu a cunoscut-o pe Eva decât după cădere. „Există nenumărate făpturi cereşti care se înmulţesc fără să cunoască împreunarea.” La origine, omul făcea parte dintre aceste creaturi. împreunarea este o boală contactată în Rai, spune Sfântul Sofronie al Ierusalimului, dar ea nu era cunoscută în Rai.

Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos, ORTODOXIE Tags:

Despre bârfă și vorbire deșartă – Stareța Taisia

iunie 15th, 2017 Fără comentarii

Despre bârfă și vorbire deșartă

Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. (Matei 12, 36)

Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. (Matei 12, 36)

Te plângi, soră, de încercările care te împresoară şi care se iscă, după cum spui tu, din anumite neînţelegeri, din bănuiala şi indiscreţia care apar în conversaţii. Ultima, cred, este efectiv pricina covârşitoare a tuturor ispitelor tale şi izvorul tuturor răutăţilor. Pe tema aceasta, aş vrea să-ţi scriu câteva cuvinte despre paguba pricinuită de bârfă şi de vorbirea fără rost, atât de obişnuită între voi. Este un lucru pe care nici chiar tu nu-l bagi de seamă: vorbeşti prea mult fără a cugeta dacă este sau nu de trebuinţă, de folos sau păgubitor, ci doar de dragul de a vorbi ceva. Ca şi cum ţi-ar fi teamă de tăcere, lucru care, de fapt, este întâia datorie a unei maici, condiţia de bază a izbânzii şi a încununării întregii sale vieţi.

Adânc înrădăcinată este în oameni dragostea de vorbe deşarte, goale, de discuţii fără rost; şi a devenit pentru ei cel mai iubit mod de petrecere a timpului. Se pare că nu prea ştim şi nu prea credem că vorba fără rost este un păcat, şi încă un păcat grav, care naşte o mulţime de alte păcate: certuri, conflicte, bârfe, calomnii, osândiri, înjosiri şi alte asemenea. Cu adevărat, feluritele neînţelegeri care umplu viaţa omenească şi răbufnesc afară, toate tulburările liniştii lăuntrice a sufletului au drept izvor aceeaşi vorbire fără rost care se insinuează în toate aspectele vieţii de zi cu zi, ca şi cum ar fi o nevoie şi un bun indispensabil al acesteia. Dacă există vreun păcat ori vreo patimă care ştie cum să îmbrace o formă atrăgătoare, atunci, cu siguranţă, aceasta este vorbirea deşartă.

Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos, ORTODOXIE Tags:

Veşnicia va fi moştenită când credinţa va fi trăită – Fericitul Augustin Comentarii patristice

iunie 15th, 2017 Fără comentarii

Veşnicia va fi moştenită când credinţa va fi trăită

Când credinţa noastră este trăită şi ajunge să fie adevărul, atunci veşnicia va stăpâni moartea noastră de acum schimbată.

(In. 17, 3) Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.

Citeşte mai departe…

Categories: COMENTARII PATRISTICE, ORTODOXIE Tags:

Cunoaşterea deplină aduce slavă deplină – Fericitul Augustin Comentarii patristice

iunie 15th, 2017 Fără comentarii

Cunoaşterea deplină aduce slavă deplină

Dacă cunoaşterea lui Dumnezeu este viaţa cea veşnică, cu cât creştem în această cunoaştere, cu atât facem progrese măreţe în viaţă.

Dacă cunoaşterea lui Dumnezeu este viaţa cea veşnică, cu cât creştem în această cunoaştere, cu atât facem progrese măreţe în viaţă. Şi nu vom muri în viaţa cea veşnică care trebuie să vină. Pentru că atunci, când acolo va fi lipsa morţii, cunoaşterea lui Dumnezeu va fi desăvârşită. Apoi, Dumnezeu va fi pe deplin preaslăvit, pentru că atunci va fi preaslăvirea deplină, aşa cum este exprimată în greacă prin cuvântul doxa… Dar preaslăvirea a fost definită de antici ca slavă și laudă la un loc. Dar, dacă slava cuiva depinde de ceea ce se spune despre el, cum va fi Dumnezeu preaslăvit când El Însuşi va fi văzut? Şi aşa este scris în Scriptură, Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta. Te vor lăuda în vecii vecilor (Psalmul 83, 5). Acolo unde va fi deplină cunoaşterea de Dumnezeu, lauda Lui va continua și fără sfârşit. Pentru că dacă cunoaşterea este deplină, atunci și lauda va fi de asemenea deplină şi desăvârşită.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 105, 3, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

https://doxologia.ro/biblioteca/comentarii-patristice

Categories: COMENTARII PATRISTICE, ORTODOXIE Tags:

Dacă relaţia dintre om şi îngerul păzitor se rupe, omul rătăceşte, iar diavolul vine şi câştigă fără luptă – Arhimandritul Iustin Pârvu

iunie 15th, 2017 Fără comentarii

Dacă relaţia dintre om şi îngerul păzitor se rupe, omul rătăceşte, iar diavolul vine şi câştigă fără luptă

Dumnezeu i-a dat omului umilinţa, smerenia, i-a dat greutăţile ca să se călească, să înveţe ascunzişurile vieţii. Îngerul îl ajută să treacă peste toate, între om şi înger trebuie să se stabilească o relaţie care să dureze până la mântuirea sufletului. Dacă relaţia dintre om şi înger se rupe, omul rătăceşte, îngerul se depărtează, diavolul vine şi câştigă fără luptă.

Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos, ORTODOXIE Tags:

„Nu avem noi aceeaşi bărbăţie, dar harul lui Dumnezeu este acelaşi” – Arhimandritul Iustin Pârvu

iunie 15th, 2017 Fără comentarii

„Nu avem noi aceeaşi bărbăţie, dar harul lui Dumnezeu este acelaşi”

Niciodată harul lui Dumnezeu nu lipseşte din viaţa unui popor. Pentru că prezenţa celor de dincolo este cu noi, este aici. Şi la noi, în celule, când murea câte un deţinut, pentru noi era în acelaşi timp şi o întărire, o bucurie, simţeam rugăciunile celui care ajungea la Dumnezeu şi ne dădea tărie.

– Românul a învăţat că din această criză nu vom putea scăpa niciodată decât ridicând mâinile la cer şi plecând genunchii noştri la pământ. Şi cu cât putem ţine noi mâinile mai mult la înălţime, cu atât Dumnezeu va veni cu mila Sa peste noi. Românul nostru este obişnuit cu viaţa aspră, este obişnuit să urce iarna culmile munţilor. Românul va reuşi, poate alţii nu vor reuşi.

Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos, ORTODOXIE Tags:

Cum trebuie să ne alegem îndrumătorul -Arhimandrit loan (Krestiankin)

iunie 14th, 2017 Fără comentarii

Cum trebuie să ne alegem îndrumătorul

Cum trebuie să ne alegem îndrumătorul, ce reguli trebuie să respectăm în alegerea lui şi ce calităţi trebuie să aibă îndrumătorul ales. Părerea Cuvioşilor loan Casian şi Petru Damaschin despre posibilitatea greşelilor în cadrul alegerii, învăţătura altor Sfinţi Părinţi: a lui loan Scărarul, Vasile cel Mare, Efrem Sirul, Simeon Noul Teolog, Nichifor Monahul

Atât de mare este nevoia de a te lăsa îndrumat de cineva. De aceea, nicidecum nu trebuie să te laşi îndrumat fără nicio alegere şi de către cine se nimereşte.

Mulţi dintre bătrâni, precum se spune la Sfântul loan Casian, în loc de folos – vătămare, şi în loc de mângâiere – întristare pricinuiesc celor ce îi întreabă, şi acest lucru este adeverit printr- un exemplu.

Petru Damaschin spune despre sine că el însuşi de multe ori a suferit vătămare de la cei pe care i-a întrebat; de aceea, scrie: „Nu oricine este bătrân cu anii este deja capabil de îndrumare; ci cel care a ajuns la despătimire şi a primit darul deosebirii. Este bine să nu ascunzi gândurile tale de către părinţi. Dar să nu le destăinui oricui ţi- ar ieşi în cale, ci să le vesteşti bătrânilor duhovniceşti, care au darul deosebirii şi nu celor ce nu-s decât albiţi de vreme. Căci mulţi, uitându-se la vârstă, şi-au mărturisit gândurile lor, dar în loc să primească tămăduire, au căzut în deznădejde pentru neiscusinţa bătrânilor”.

Citeşte mai departe…

Categories: Cuvinte de folos, ORTODOXIE Tags:

Paraclisul Sfântului Ierarh Luca, arhiepiescopul Crimeii

iunie 11th, 2017 Fără comentarii

Paraclisul Sfântului Ierarh Luca, arhiepiescopul Crimeii

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru … Împărate ceresc… Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru… Că a Ta este împărăţia… Doamne miluieşte (de 12 ori). Slavă… Şi acum… Veniţi să ne închinăm (de 3 ori), Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea… Dumnezeu este Domnul… (de 3 ori).

Apoi troparele acestea, glasul al 4-lea:

Pe steaua cea de Dumnezeu cinstită mărind, care a strălucit în zilele cele mai de pe urmă, pe lauda ierarhilor şi slava credincioşilor, podoaba doctorilor şi sprijinul ortodocşilor, pe cel de aceeaşi lucrare şi nume cu al treilea Evanghelist, pe Luca  cel sfinţit cu laude să-l cinstim.

Slavă…, Şi acum…

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Apoi Psalmul 50 Citeşte mai departe…

Categories: ORTODOXIE, Rugăciuni Tags:

Luarea-aminte: Jean-Claude Larchet

iunie 9th, 2017 Fără comentarii

Luarea-aminte

În urma păcatului, omul a ajuns la o cunoaştere confuză a binelui şi răului, stabilind drept criterii ale acestora plăcerea şi, respectiv, durerea, în loc de a avea drept criteriu unic împlinirea voii lui Dumnezeu.

Luarea-aminte

Prin păcat puterea de cunoaştere omenească a devenit bolnavă. Înstrăinându-se de Dumnezeu şi îndreptându-se spre realităţile sensibile, omul a ajuns să nu mai ştie de Dumnezeu, să nu-L mai cunoască nici pe El, nici adevărata natură a făpturilor create. Abia la capătul nevoinţelor, adică după ce se va curaţi de toate patimile sale, va ajunge omul să se tămăduiască de această îndoită neştiinţă: mai întâi, cea legată de raţiunile duhovniceşti ale făpturilor, iar atunci îşi va redobândi înţelepciunea (acosta); apoi va ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu , primită prin darul Sfântului Duh, potrivit vredniciei sale. Atunci îşi va recăpăta omul sănătatea deplină a puterii sale de cunoaştere.

Dar în lucrarea sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, încă de la început, omul trebuie mai întâi să-şi recapete buna folosire a facultăţilor de cunoaştere, de care are nevoie în împlinirea ei; iar dreapta şi cuvenita folosire a puterii de cunoaştere se manifestă în primul rând în virtutea numită de Sfinţii Părinţi „luare-aminte”.

Citeşte mai departe…