PREDICĂ A EPISCOPULUI IOAN MAXIMOVICI LA 950 DE ANI DE LA ÎNCREŞTINAREA RUSIEI

cneazul-vladimir

Marele Cneaz Vladimir

PREDICĂ A EPISCOPULUI IOAN MAXIMOVICI LA 950 DE ANI DE LA ÎNCREŞTINAREA RUSIEI 

1sf_max_no

„Măreşte cu glasuri de laudă Ţara Rîmleană pe Petru şi Pavel, prin care ai crezut în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; Asia, Efesul, Patmosul – pe Ioan de Dumnezeu Cuvântătorul; India – pe Toma; Egiptul – pe Marcu; toate ţările şi cetăţile şi oamenii îi cinstesc şi îi slăvesc pe fiecare din învăţătorii lor, care i-au învăţat credinţa dreptmaritoare. Să-l lăudăm şi noi, după puterile noastre, cu umile cuvinte de laudă, pe cel ce măreţe şi minunate fapte a săvârşit, învăţătorul şi dascălul nostru, Marele Kagan (Cneaz) al pământului nostru, Volodimir, nepotul bătrânului Igor.” 

Aşa glăsuia Sfântul Ilarion, mitropolitul Kievului, la mijlocul veacului al XI-lea, când trecuse ceva mai bine de jumătate de veac de la încreştinarea Rusiei. Continuă să citești PREDICĂ A EPISCOPULUI IOAN MAXIMOVICI LA 950 DE ANI DE LA ÎNCREŞTINAREA RUSIEI

Împărtășania împlinește nevoile fiecărui suflet

Sf Impartasire_435px-Holy_Communion_icon

Precum dragostea a fost pricina pogorârii Sale pe pământ și S-a dat în mâinile păcătoşilor, asemenea dragostea Îl face de vine în lume în chipul acestei Taine şi Se dă în aceleaşi mâini, și Se face drepţilor întărire, iar păcătoşilor curăţire şi iertare. Continuă să citești Împărtășania împlinește nevoile fiecărui suflet

RUGĂCIUNI CĂTRE MAICA DOMNULUI LA VREME DE BOALĂ

Canon mângâietor către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la toată boala
Facere a Părintelui nostru purtător de Dumnezeu, Ioan al Evhaitelor
Al cărui acrostih

Bolile mele tămăduiește-le, Fecioară, ale monahului Ioan

 

Cântarea I, glas plagal 4

Irmosul:

«Pe Faraon cel ce era purtat în carele de război, l-a cufundat toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni de demult, lovind în chipul Crucii și despărțind marea. Și pe Israel cel fugărit, care mergea pe picioare, l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu».

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi (se repetă după fiecare strofă)

Neputințele mele și bolile, tămăduiește-le, Născătoare de Dumnezeu, ca ceea ce ai născut cu trup pe Dumnezeu Cuvântul, pe Cel ce, cu patimile Lui, a purtat neputințele și bolile tuturor și pe Cel ce vindecă betejunile.

Continuă să citești RUGĂCIUNI CĂTRE MAICA DOMNULUI LA VREME DE BOALĂ

Schitul Sfantul Ilie – Sfantul Munte Athos

Schitul Sfantul Ilie – Sfantul Munte Athos

Schitul Sfantul Ilie este unul dintre schiturile ce inalta rugaciuni Domnului de pe Sfantul Munte Athos. Schitul athonit al Proorocului Ilie depinde de Manastirea Pantocrator si este asezat putin mai sus de aceasta, pana la el facandu-se o jumatate de ora, mers pe jos in directia nord-vest.

Manastirea Pantocrator si Schitul Sfantul Ilie - Muntele Athos

Sfantul Munte Athos se afla in nordul Greciei, in regiunea Macedonia. Muntele Athos este un munte cu inaltimea maxima de 2.033 metri ce isi inalta culmea de piatra pe o peninsula lunga de 60 de kilometri si lata de 8-12 kilometri, aria totala a acestuia fiind de 360 de kilometri patrati.

Sfantul Munte Athos este o republica monastica cu regim administrativ autonom in cadrul Greciei, avand capitala la Careia. Sfantul Munte gazduieste douazeci de manastiri mari, zise imparatesti, cu drepturi egale, care conduc tot Muntele.

Continuă să citești Schitul Sfantul Ilie – Sfantul Munte Athos

Să ne rugăm cât mai des cu Rugăciunea lui Iisus – Sfântul Ignatie Briancianinov

Să ne rugăm cât mai des cu Rugăciunea lui Iisus

Rugăciunea lui Iisus e rugăciunea cea mai folositoare pentru suflet.

Continuă să citești Să ne rugăm cât mai des cu Rugăciunea lui Iisus – Sfântul Ignatie Briancianinov

Dumnezeu nu are trebuinţă de virtutea noastră, ci de smerenie

Dumnezeu nu are trebuinţă de virtutea noastră, ci de smerenie

O spun din experienţă: tot ce am, am de la har. De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc (Psalmi 126, 1). Pe toate le dă Hristos.

Continuă să citești Dumnezeu nu are trebuinţă de virtutea noastră, ci de smerenie

20 iulie 2017: Sfântul Ilie și soldatul care înjura de cele sfinte

Sfântul Ilie și soldatul care înjura de cele sfinte

Preotul i-a spus: „Nu te teme, copilul meu, nu-ți fie frică, dar spune-mi, binecuvântatule, de ce hulești cele sfinte? Pe Hristos, pe Maica Domnului și pe Sfinți?”.

Un soldat era staționat să păzească o baracă și, la miezul nopții, a auzit pașii unei persoane, care se apropia de el. Soldatul a crezut că era un ofițer care, așa cum se obișnuiește, venea să îl verifice. A strigat: „Stai!”, dar din nou a auzit pașii apropiindu-se de el. Pentru a doua oară, a strigat: „Stai! Cine-i acolo?”. Cu arma în mână, nu a primit nici un răspuns. A fost apoi forțat să spună: „Stai sau trag!”.

Continuă să citești 20 iulie 2017: Sfântul Ilie și soldatul care înjura de cele sfinte

19 iulie 2014: TREI ANI DE LA TRECEREA LA CELE VEŞNICE A PĂRINTELUI ARSENIE PAPACIOC: Dacă nu îţi pui problema morţii, nu poţi să rezişti

TREI ANI DE LA TRECEREA LA CELE VEŞNICE A PĂRINTELUI ARSENIE PAPACIOC

19 iulie 2014

*

Părinte Arsenie, dacă este să ne vorbiţi despre sfinţia voastră, cu ce aţi începe?

 

Mă gândesc la împrejurările în care mi-am trăit viaţa. Am trăit şi situaţii când m-am întâlnit în pustie cu fiare sălbatice, cu lupi, cu urşi. Şi nu scăpam dacă nu era ninsoarea aceea grozavă, de nu vedeai la zece metri înainte… Dar toate sunt cu un rost. Mai târziu mi-am dat seama. De ce lupul a luat-o în altă parte şi nu înspre mine. Mai târziu, mi-am dat seama că m-a ferit Dumnezeu.

 

Aşa credeţi că este în viaţa oricui? Sunt normale momentele din viaţă când sufletul se face ţăndări de durere?

 

Absolut. Dar modul în care expuneţi problema este unul disperat. Sufletul nu se face ţăndări niciodată. Se împrospătează, se adaugă. Dacă citiţi „Crimă şi pedeapsă“, romanul lui Dostoievski, personajul Rascolnikov, care a omorât bătrâna se întreba: „La ce bun să mai trăiască baba asta?“ Câte milioane de oameni au murit în Rusia, să piară încă o persoană nu era mare lucru. Dar nu este aşa. În creaţia lui Dumnezeu nu există nimic care să nu fie sub controlul divin. Nu se mişcă fir de păr din capul nostru fără ştirea lui Dumnezeu.

  Continuă să citești 19 iulie 2014: TREI ANI DE LA TRECEREA LA CELE VEŞNICE A PĂRINTELUI ARSENIE PAPACIOC: Dacă nu îţi pui problema morţii, nu poţi să rezişti

Stă în puterea noastră ca marile căderi să rămână simple accidente- Părintele Arsenie Papacioc (+19 iulie)

Stă în puterea noastră ca marile căderi să rămână simple accidente

Așa păcătos cum ești, Dumnezeu e cu adevărat Multiubitor.

Un om duhovnicesc nu spune niciodată că nu este un om foarte păcătos. Se vede mai păcătos decât toți. Și totuși se duce la biserică sau, mai bine zis, se pune pe pocăință.

Disprețul ăsta față de tine s-ar putea să fie o stare de autentică smerenie, doar să nu te diluezi în așa hal, încât să nu mai ai nici o nădejde de mântuire, să-ți tai forțele rugăciunilor și nădejdilor, cum zic. Dar dacă te disprețuiești pe tine, asta înseamnă deja o biruință.

(Arhimandrit Arsenie Papacioc, Despre izbăvirea de întristare, Editura Elena, Constanța, 2013, pp. 55-56)

Sursa: https://doxologia.ro/arhimandritul-arsenie-papacioc

Atunci când ne lăsăm pradă tristeții, capitulăm în fața diavolului -Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul /Cuvinte duhovniceşti

Atunci când ne lăsăm pradă tristeții, capitulăm în fața diavolului

Atunci când suntem întristaţi, inima e supusă multor loviri şi războaie ale vrăjmaşilor şi că, mai mult, nici nu putem vedea şi desluşi bine calea adevărată şi drumul faptei bune. Vrăjmaşul nostru, diavolul, urăşte mult pacea noastră (fiindcă e o pace unde locuieşte Duhul lui Dumnezeu, ca să facem lucruri mari).

Da, se cuvine a ne mâhni pentru păcatele noastre, dar cu o întristare paşnică, cum am spus mai înainte de mai multe ori. Şi astfel, fără supărarea inimii, să ne mâhnim, ca orice păcătos, şi să plângem foarte puţin înăuntrul nostru; adică, să simţim compătimire în dispoziţia pioasă a dragostei.

Continuă să citești Atunci când ne lăsăm pradă tristeții, capitulăm în fața diavolului -Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul /Cuvinte duhovniceşti

Sfântul Nicodim Aghioritul: Rugăciune pentru răbdare

Rugăciune pentru răbdare

O, Dumnezeul meu, când se va înarma inima mea cu arma răbdării? Când voi trece prin ispită fără a-mi tulbura inima, ca să dau bucurie Dumnezeului meu? O, iubitele mele suferinți ce mă faceţi asemenea Domnului meu Iisus, cel ce a pătimit pentru mine! O, Iisuse, singura viaţă a sufletului meu! Ajunge-voi oare a odihni între mii de suferinţe pentru mărirea ta? Voi fi fericit, dacă în mijlocul focului necazurilor mă voi aprinde de dorinţa de a suferi chinuri mai mari!

Mâhnirea – Arhim. Simeon Kraiopoulos

Mâhnirea

„Mâhnit este duhul meu în mine şi inima mea s-a tulburat înlăuntrul meu”.


Puţine cuvinte despre mâhnire

„Mâhnit este duhul meu în mine”
„Mâhnit este duhul meu în mine şi inima mea s-a tulburat înlăuntrul meu”. David vrea să spună aici „Duhul meu a fost cuprins de accedie”, adică de tristeţe, de mâhnire, de lipsa poftei de viaţă, de tulburare. A fost cuprins de o asemenea stare, ca şi cum ar fi murit, nu ar mai fi viu, înăuntrul lui nu ar mai exista viaţă. La acest aspect să luăm aminte în mod special, aici vorbeşte David care, aşa cum arată lucrurile, nu se găseşte în boală, ci este din acest punct de vedere un om sănătos trupeşte.

Cu toate acestea, pentru că simte mai departe răutatea vrăjmaşului, nebunia lui pierzătoare, crede că a ajuns pe o cale fără ieşire, lipsit de apărare, părăsit, însingurat, că nu se mai poate sprijini pe nimeni.

De aceea se mâhneşte duhul şi se tulbură sufletul lui. Acesta, vă repet, se simte un om normal, care nu are stări de boală şi este, din acest punct de vedere, perfect sănătos.

Continuă să citești Mâhnirea – Arhim. Simeon Kraiopoulos

Domnul ne vrea să fim întregi ai Lui! -Arhimandritul Dometie Manolache -Cuvinte duhovniceşti

Domnul ne vrea să fim întregi ai Lui!

Zice Sfântul Pavel că pentru cei curați toate sunt curate și sfinte. Pentru ei nimic nu este greu, căci toate le pot în Iisus Hristos care este veșnic cu ei; Domnul ne vrea să fim întregi ai Lui, întregi la minte și întregi la trup.

Continuă să citești Domnul ne vrea să fim întregi ai Lui! -Arhimandritul Dometie Manolache -Cuvinte duhovniceşti

Sfântul Andrei Rubliov, mâna Sfantului Duh

Sfântul Andrei Rubliov, mâna Sfantului Duh

Sfantul Andrei Rubliov, mana Sfantului Duh

Sfantul Andrei Rubliov – scurta biografie

Sfantul Andrei Rubliov a fost canonizat in anul 1988 de catre Biserica Ortodoxa Rusa, fiind praznuit la data de 4 iulie. Despre viata sfantului nu se cunosc foarte multe lucruri. Nu stim locul unde s-a nascut, iar data nasterii a fost stabilita, cu aproximatie, intre 1360 si 1370. Se stie ca a fost calugar la manastirea Sfantul Andronic din Moscova.

Debutul activitatii sale este legat, in primul rand, de Manastirea Sfintei Treimi, infiintata de Sfantul Serghie de Radonej. Fara indoiala, si-a facut ucenicia intr-un atelier de icoane din cadrul acestei manastiri, deoarece el este numit “iconograful Radonejului”. O cronica a vremii mentioneaza, in acest sens: “Sfantul parinte Andrei de la Radonej, iconarul supranumit Rubliov, a pictat un mare numar de icoane, toate facatoare de minuni…”

Continuă să citești Sfântul Andrei Rubliov, mâna Sfantului Duh

Descoperirea gândurilor -Jean-Claude Larchet

Descoperirea gândurilor

Descoperirea gandurilor

Descoperirea gândurilor urcă până în primele veacuri ale creştinismului.1 Ea este încă şi azi în vigoare în Biserica Ortodoxă, chiar dacă o aflăm numai în mănăstiri sau la mirenii cu o înaltă vieţuire duhovnicească.

Cu toate că seamănă cu Spovedania, descoperirea gândurilor se deosebeşte net de ea.

Mai întâi, Spovedania este o Taină, descoperirea gândurilor, nu. Aşa că pentru ea nu se cere neapărat un preot, ci un părinte duhovnicesc, simplu monah de-ar fi, vrednic de ea numai prin viaţa sa îmbunătăţită. De obicei, creştinul se spovedeşte şi-şi descoperă gândurile înaintea aceluiaşi om, care, fireşte, este preot, dar poate să meargă şi la o altă persoană pentru descoperirea gândurilor.2

Continuă să citești Descoperirea gândurilor -Jean-Claude Larchet

Arhimandritul Damaschin Luchian, ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor

Arhimandritul Damaschin Luchian, ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuților

În şedinţa de lucru a Sfântului Sinod din 4 iulie 2017, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române l-au ales pe Arhim. Damaschin Luchian pentru a ocupa funcţia de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Monahul Iosif Dionisiatul: Este atât de greu să cerem iertare?

Este atât de greu să cerem iertare?

Să prefere veşnicia în iad, decât să spună „iartă-mă” sau „bună ziua”. Iată în ce întuneric trăim unii dintre noi, odihnindu-ne numai în tipuri şi forme, fără să ne dăm seama că de fapt încălcăm porunca Domnului referitoare la iubirea față de vrăjmaşi.

Odată, Stareţul a avut de înfruntat un caz asemănător. Cineva se „mărturisea” şi se împărtăşea la fiecare cincisprezece zile după trei zile de post, dar nu vorbea cu nişte persoane de mai mulţi ani. De îndată ce Stareţul a aflat despre aceasta de la un al treilea, l-a chemat pe acela şi l-a sfătuit să se împace cu fraţii cu care era învrăjbit, dar nu a fost cu putinţă să-l înduplece. Atunci Stareţul a fost nevoit să-l con­strângă atât de mult, încât l-a înfricoşat spunându-i că de nu se va împăca cu aceia, înainte de a se împăr­tăşi, va merge în iad. Iar cel care pretindea că se mărturisea i-a spus aceste cuvinte înfricoşătoare: „Mai bine să merg în iad, decât să vorbesc cu aceşti ticăloşi!”.

Continuă să citești Monahul Iosif Dionisiatul: Este atât de greu să cerem iertare?

Sfântul Sfinţit Mucenic SAVA (Trlaich), Episcop de Gornokarlovaţky, care a fost schingiuit de romano-catolici

„…Arhiepiscopul romano-catolic al Zagrebului, Aloysius Stepinac, concluzionând, i-a spus vlădicăi Sava să părăsească Karlovaţ-ul croat, altfel urmează să fie lichidat. Vlădica i-a răspuns: „Chiar dacă mă va costa capul, eu nu-mi voi abandona poporul”.

În curând s-a adeverit că arhiepiscopul catolic nu a glumit.”

GORNOKARLOVATSKY, eparhie a Bisericii din Serbia este situată pe teritoriul contemporan al Croaţiei şi include zona cea mai vestică a sârbilor ortodocşi din secolul al XV-lea. Evoluţia populaţiei ortodoxe a fost accelerată la începutul secolului al XVI-lea, când sârbii de la învecinarea Dalmaţiei cu Bosnia s-au stabilit   acolo, fugind de opresiunea turcilor. Peste timp, regiunea militară, aşa-numită a Krainei, a fost formată, servind ca aripă protectoare de expansiunea turcilor  pentru Imperiul Austro-Ungar. Sârbii care trăiau în Kraina serveau în armata Austriei şi primeau privilegii speciale de la împăraţi şi la acel timp Kraina a fost una dintre cele mai mari şi prospere Episcopii a Bisericii.

Totuşi, prozelitismul romano-catolic şi răspândirea  uniatismului de-a lungul secolelor a fost o constantă primejdie pentru sârbi şi, mai mult decât atât, au fost nevoiţi să lupte pentru privilegiile şi puritatea credinţei lor. În secolul al XX-lea, nici Biserica nu a făcut excepţie de la aceasta, fiind supusă la numeroase încercări. În timpul celui de-al II-lea război mondial, eparhia Gornokarlovaţky s-a regăsit pe teritoriu ca marionetă a statului independent croat, suferind aşa cum nu s-a mai văzut până atunci. Se pare că cel mai mare şi mai diabolic rău asupra Croaţiei fasciste este destinul crud pe care îl are. Evident, tragedia a fost aceea că eparhia se situa în centrul noului stat format, foarte aproape de capitala Croaţiei – Zagreb. În timpul genocidului care a avut loc între 1941 şi 1945, 65 preoţi ortodocşi au fost ucişi de către ustaşi, 116 biserici au fost complet distruse, alte 39 deteriorate şi peste 160 biblioteci parohiale şi mănăstireşti au fost complet sau parţial distruse. Continuă să citești Sfântul Sfinţit Mucenic SAVA (Trlaich), Episcop de Gornokarlovaţky, care a fost schingiuit de romano-catolici

Sunt plin de mândrie și de iubire de sine – fragment Pelerinul Rus

Sunt plin de mândrie și de iubire de sine

”Deşi, în afară, arăt o oarecare smerenie, totuşi în sinea mea îmi pun toate faptele pe seama propriilor mele puteri şi mă socot, faţă de ceilalţi, cel mai bun sau, cel puţin, nu mai rău decât ei. Dacă văd la mine un neajuns, caut să mi-l îndreptăţesc, să-l acopăr cu o aparentă necesitate sau nevinovăţie.

Toate faptele mele dovedesc următorul lucru: ori de câte ori găsesc în mine ceva bun, doresc să-l scot la iveală, ca să mă proslăvesc în faţa altora sau să mă îndulcesc în lăuntrul meu. Deşi, în afară, arăt o oarecare smerenie, totuşi în sinea mea îmi pun toate faptele pe seama propriilor mele puteri şi mă socot, faţă de ceilalţi, cel mai bun sau, cel puţin, nu mai rău decât ei. Dacă văd la mine un neajuns, caut să mi-l îndreptăţesc, să-l acopăr cu o aparentă necesitate sau nevinovăţie. Mă supăr pe cei care nu mă respectă şi îi socotesc nişte nepricepuţi, care nu ştiu să preţuiască oamenii. Mă laud cu binefacerile mele, cârtesc şi mă bucur de nenorocirile vrăjmaşilor mei, iar înfrângerile suferite în lucrările începute de mine mă necăjesc. Şi, chiar atunci când îmi dau silinţa să fac ceva bun, am în vedere ori lauda, ori folosul meu trupesc, ori mângâierea ce vine din partea lumii. Într-un cuvânt, eu cioplesc mereu în mine însumi un idol propriu, în faţa căruia săvârşesc o neîntreruptă slujbă, căutând în toate faptele mele fie o plăcere pentru simţuri, fie o hrană pentru patimile şi poftele mele iubitoare de desfătări.

Din toate cele înşirate până aici, văd că sunt mândru, neînfrânat, lipsit de credinţă, neiubitor de Dumnezeu şi urător de aproapele. Ar putea fi o stare mai păcătoasă decât aceasta ? Starea duhurilor întunericului e mai bună decât a mea, căci dracii, chiar dacă nu-L iubesc pe Dumnezeu, îl urăsc pe om, trăiesc şi se hrănesc cu mândrie, cel puţin, însă, cred şi se cutremură. Dar eu ? Poate exista oare o soartă mai grea decât cea care mă aşteaptă ? Şi pentru care alte pricini hotărârea judecăţii va fi aspră, dacă nu pentru o astfel de viaţă dezordonată şi nechibzuită, pe care o trăiesc eu însumi ? !

Continuă să citești Sunt plin de mândrie și de iubire de sine – fragment Pelerinul Rus

Să nu ne mândrim pentru virtuți ‒ avem atâtea slăbiciuni! – Sfântul Nicolae Velimirovici

Să nu ne mândrim pentru virtuți ‒ avem atâtea slăbiciuni!

Cu cât căutăm mai mult să scoatem la arătare virtuţile noastre, cu atât mai puternic ies la iveală, în faţa noastră, slăbiciunile şi relele potrivnice. 

Cu cât ne arătăm mai înţelepţi în faţa oamenilor, cu atât ne simţim mai proşti în faţa noastră înşine. Cu cât căutăm mai mult să scoatem la arătare virtuţile noastre, cu atât mai puternic ies la iveală, în faţa noastră, slăbiciunile şi relele potrivnice.

Un soldat a mărturisit prietenului său că, ori de câte ori a scos la iveală vitejia lui din război, de atâtea ori, fără să vrea, a răsărit în sinea lui şi chipul tuturor înfrângerilor şi slăbiciunilor din viaţa lui.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învăţături despre bine şi rău, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, p. 30)

https://doxologia.ro/sfantul-nicolae-velimirovici