1 mai: Noul Mucenic Acachie

1 mai – Noul Mucenic Acachie

 

acachie in

Sfântul Acachie se trăgea din Neohório, în apropiere de Tesalonic şi se numea Athanasie. Din pricina sărăciei, părinţii săi plecaseră din satul lor împreună cu cei trei copii ai lor, Athanasie şi doi fraţi mai mici, mergând la Seres, unde s-au şi stabilit. L-au dat pe Athanasie, în vârstă de nouă ani atunci, la o tăbăcarie, să înveţe arta tăbăcitului. Meşterul la care intrase ucenic credea că-l poate învăţa meserie lovindu-l neîncetat cu varga. Continuă să citești 1 mai: Noul Mucenic Acachie

Sfântul Ignatie Briancianinov: Rugăciunea celui prigonit de oameni

Rugăciunea celui prigonit de oameni

(a Sfântului Ignatie Briancianinov) 

sf-ignatie-briancianinov

Îți mulțumesc Ție, Domnul și Dumnezeul meu, pentru toate cele ce se săvârșesc asupra mea! Îți mulțumesc Ție pentru toate suferințele și ispitele pe care Tu mi le-ai trimis spre curățirea și vindecarea sufletului și a trupului meu, care au fost pângărite și rănite de păcate!

Miluiește și mântuiește acele unelte pe care le-ai folosit pentru lecuirea mea, pe acei oameni care mi-au adus jigniri. Binecuvintează-i pe ei în veacul de acum și în cel ce va să fie! Socotește-le lor drept virtute ceea ce au făcut pentru mine!

Dă-le lor dintru vistieriile Tale cele veșnice răsplată îmbelșugată. Ce Ți-am adus eu Ție? Oare vreo jertfă bineplăcută? Eu Ți-am adus doar păcate, doar călcări ale dumnezeieștilor Tale porunci.

Iartă-mă, Doamne, iartă-mă pe mine, cel vinovat înainte Ta și înaintea oamenilor! Iartă-mă pe mine, cel fără de răspuns! Dăruiește-mi să mă încredințez și întru adevăr să cunosc că sunt păcătos! Dăruiește-mi să mă lepăd de îndreptățirile cele înșelătoare! Dăruiește-mi pocăință! Dăruiește-mi blândețe și smerenie! Dăruiește-mi dragoste către aproapele, atât către cei prin care Tu mă mângâi, cât și către cei ce mă ocărăsc! Dăruiește-mi răbdare întru suferințele mele!

Omoară-mă pentru lume! Taie de la mine voia mea cea păcătoasă și sădește în inima mea voia Ta cea sfântă, ca numai pe aceasta să o împlinesc cu faptele, cu cuvintele, cu gândurile și cu simțurile mele.

Ție Ți se cade slavă pentru toate! Ție Unuia Ți se cuvine slava! Singura mea avere este rușinarea feței și tăcerea buzelor! Stând înaintea feței Judecății Tale întru stricăcioasa mea rugăciune, nu găsesc întru mine nici un lucru vrednic, ci din toate părțile sunt cuprins de mulțimea nenumărată a păcatelor mele, ca de un nor des și ca de o pâclă, având numai această singură mângâiere în sufletul meu: nădejdea întru mila și bunătatea Ta nemărginită. Amin.

Sfântul Ignatie Briancianinov despre înşelarea neamului omenesc

Sfântul Ignatie Briancianinov despre înşelarea neamului omenesc

Ucenicul: Fă-mă să înţeleg întocmai şi în amănunt cele despre înşelare.

Ce este înşelarea ?

stignatiusbrianchaninov Stareţul: Înşelarea este vătămarea firii omeneşti prin minciună. Înşelarea este starea în care se află toţi oamenii, până la unul, stare născută din căderea proto-părinţilor noştri. Cu toţii suntem în înşelare (începutul celui de-al treilea Cuvânt al Preacuviosului Simeon Noul Teolog, ed. Pustiei Optina, 1852). Conştiinţa acestui fapt este cea mai de nădejde pavăză împotriva înşelării. Cea mai mare înşelare este a te crede liber de înşelare. Cu toţii suntem înşelaţi, cu toţii suntem amăgiţi, cu toţii ne aflăm într-o stare mincinoasă, având nevoie să fim sloboziţi de către adevăr; iar Adevărul este Domnul nostru Iisus Hristos (Ioan 8, l4-32).

Să ne facem ai acestui Adevăr prin credinţa în El; să strigăm prin rugăciune către acest Adevăr – şi El ne va scoate din prăpastia amăgirii de sine şi a amăgirii de către demoni. Continuă să citești Sfântul Ignatie Briancianinov despre înşelarea neamului omenesc

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI (2011)

1.1

PREDICĂ LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI

Moto: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti ca să nu-ţi fie ceva mai rău” (Ioan, 5:14).

         Hristos a înviat!

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos,

Aceia dintre voi care ați invitat preotul să vă sfinţească apa acasă, pentru a vă binecuvânta casa, sunteţi familiari cu pericopa evanghelică de astăzi. Trebuie să fiţi familiari, pentru că acest fragment evanghelic este citit la slujba Binecuvântării Apei. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit la Ierusalim la scăldătoarea Vitezda – Poarta Oilor. Acest loc era unul murdar, mizerabil, unde bolnavii, între care erau mulţi păgâni, zăceau. Chiar până în ziua de astăzi pe pereţii scăldătorii se văd inscripţii păgâne prin care se mulţumea zeilor pentru că au fost vindecaţi. Continuă să citești Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI (2011)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI (2014)

3

PREDICĂ LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI

          Moto: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău” (Ioan, 5:14).

Hristos a înviat!

          Iubiți frați și surori întru Hristos,

Pericopa evanghelică de astăzi ne spune că Iisus a venit într-o Sâmbătă la o scăldătoare care se numea Bethzatha, care înseamnă Casa Măslinului, sau Bethesda, care înseamnă Casa Milei. Acolo, El l-a văzut pe un om care era slăbănog, paralizat, de treizeci și opt de ani. Fiindu-I milă de el, Iisus l-a întrebat: „Voiești să te faci sănătos?” (Ioan, 5:6). „Ce întrebare fără sens?” ar putea spune cineva.  Dar această întrebare nu ar mai fi considerată fără sens dacă țineți în minte că anumiți oameni se glorifică într-o boală care concentrează atenția oamenilor asupra lor. Continuă să citești Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI (2014)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI (2012)

2

PREDICĂ LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI

Moto: „Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa” (Ioan, 5:7).

Hristos a înviat!

    Iubiți frați și surori în Hristos,

O femeie care devenise văduvă de puțin timp i-a spus preotului ei: „Mă simt în închisoare și nu pot ieși din ea. Sunt în închisoarea singurătății. Zilele trec greu. Cel mai rău timp al zilei este ora 6:00 seara când soțul meu obișnuia să vină acasă de la birou. Obișnuiam să aștept auzirea sunetului făcut de cheie în ușa apartamentului. Acum ora șase vine și cheia nu se mai aude în încuietoare, nici fața lui cu care eram așa de familiarizată, nimeni pentru care să pregătesc masa. Deschid televizorul pentru a urmări știrile de la ora șase dar, practic, nu le aud pentru că sunt atât de singură. Vreau doar să mor!” Continuă să citești Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI (2012)

DESPRE DEZNĂDEJDE

DESPRE DEZNĂDEJDE

Deznadejdea

Deznadejdea este pierderea increderii in bunatatea si milostivirea lui Dumnezeu. Sunt persoane care considera ca pacatele lor sunt prea mari pentru a putea fi iertate de Dumnezeu. Din acest motiv renunta la pocainta si refuza sa puna inceput bun in viata lor. Insa a crede ca avem pacate care sa biruiasca iubirea de oameni a lui Dumnezeu, e asemanator cu a spune ca daca aruncam un pumn de nisip in mare, ea se va murdari. Sfantul Luca al Crimeei afirma “ca marea va spala acel nisip murdar, si el va pieri in adancul ei fara fund. Iar milostivirea lui Dumnezeu este fara margini, este nemasurat mai mare decat oceanul nesfarsit, si in aceasta milostivire dumnezeiasca putem cu usurinta ineca toate pacatele grele daca ne vom pocai pentru ele din toata inima”.
Continuă să citești DESPRE DEZNĂDEJDE

Evanghelia, scrisoare de dragoste

Evanghelia, scrisoare de dragoste

Evanghelia toata se adreseaza tuturor oamenilor. Cum, dar, sa credem ca vreo parte a Sfintei Scripturi nu ne este adresata ?! Nu s-ar intrista, oare, Dumnezeu, daca am nesocoti scrisoarea Sa de dragoste ?!

Sfanta Scriptura, Filocalia, Patericele, Limonariul, Sbornicul, Vietile Sfintilor si toate celelalte carti ale Bisericii lui Hristos se afla la indemana fiecarui crestin, spre a lua din ele cunoastere adevarata si putere de viata.

Patericul pastreaza consemnata peste ani credinta si dragostea unor oameni simpli, calugari sau oameni casatoriti, iar rugaciunea neincetata (a inimii) este o lucrare a tuturor, ca si dragostea si lepadarea de lume.

Continuă să citești Evanghelia, scrisoare de dragoste

Pr. Cleopa Ilie: OMUL FĂŢARNIC

Pr. Cleopa Ilie: OMUL FĂŢARNIC

Omul făţarnic întotdeauna una are în inimă şi alta pe limbă, una are în minte şi alta la arătare. Omul făţarnic nu are nici min­tea sănătoasă, nici inima, nici arătarea, ci toate îi sunt stricate cu aluatul acesta care creşte din vicleşugul inimii lui. Una spune, alta gândeşte, una te sfătuieşte, alta plănuieşte, una îţi arată că este şi alta este de fapt. Continuă să citești Pr. Cleopa Ilie: OMUL FĂŢARNIC

Părintele Sofian Boghiu: „Doamne, împlinește rugăciunea mea după voia Ta!”

B O Rusiei

Continuă să citești Părintele Sofian Boghiu: „Doamne, împlinește rugăciunea mea după voia Ta!”

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL în Duminica Mironosiţelor (2015)

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

în Duminica Mironosiţelor  (26 aprilie 2015): 

PFdaniel

Hristos a înviat! 

În Duminica a treia după Sfintele Paşti, numită şi Duminica Mironosiţelor, prăznuim pomenirea femeilor purtătoare de mir sau de aromate, care s-au dus, la revărsatul zorilor, să ungă trupul Domnului Iisus Cel răstignit şi pus în mormânt, dar care pe neaşteptate au devenit mărturisitoare ale Învierii Sale. Femeile mironosiţe, numite în Slujba Învierii, pe bună dreptate, uceniţele Domnului, au dovedit un mare curaj al credinţei şi al mărturisirii, prin faptul că dragostea lor pentru Domnul Iisus Hristos a fost mai puternică decât teama pricinuită de cei care L-au condamnat la moarte şi L-au răstignit.  Continuă să citești Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL în Duminica Mironosiţelor (2015)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA SFÂNTULUI APOSTOL TOMA (I)

30-4

PREDICĂ LA DUMINICA SFÂNTULUI APOSTOL TOMA

      „A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

(Ioan, 20:28)

Hristos a înviat!

          Iubiţi fraţi şi surori în Hristos,

Astăzi este Duminica Sfântului Apostol Toma. Pericopa evanghelică de astăzi ne-a spus că Hristos Cel înviat i S-a arătat acestuia într-un mod special. Zece dintre ucenici erau împreună când Iisus, după ce a cucerit moartea, a venit la ei şi le-a oferit pacea Sa cerească: „Pace vouă!” (Ioan 20:19). Toma nu era prezent. Când a sosit, şi ceilalţi ucenici i-au spus că L-au văzut pe Domnul, el a spus: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan, 20:25).

Toma a spus acestea pentru că, pentru el Crucea a fost singurul lucru pe care l-a aşteptat. De aceea, el este uluit, pus în încurcătură de miracolul Învierii. Amintiţi-vă, când Hristos le-a spus ucenicilor Săi că trebuie să meargă în Betania pentru că prietenul lor Lazăr a murit, reacţia lui Toma a fost: „Să mergem şi noi şi să murim cu El” (Ioan, 11:16). Continuă să citești Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA SFÂNTULUI APOSTOL TOMA (I)

Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA SFÂNTULUI APOSTOL TOMA (II)

1.1

PREDICĂ LA DUMINICA SFÂNTULUI APOSTOL TOMA

Moto: Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!” (Ioan, 20: 29).

Hristos a înviat!

    Iubiți frați și surori în Hristos,

Aș vrea să încep cuvântul de astăzi prin a vă împărtăși o istorioară despre un savant iudeu. El și-a arătat nervozitatea față de oficialii de la vamă. Într-o zi, unul dintre oficiali i-a zis: „Domnule, nu vă îngrijorați, relaxați-vă!” Ei, bine, această invitație amabilă l-a făcut pe savant să mediteze asupra sensului ei și a ajuns la o destul de surprinzătoare concluzie. Spun „o surprinzătoare concluzie” în special pentru că el nu era Creștin. El a gândit că aceasta este exact ceea ce a făcut Iisus dacă cineva re-trăiește evenimentele și cuvintele Lui la primul Paști – care pentru noi, cei ce credem în El – este cea mai importantă zi din Istoria umană. El a concluzionat că Iisus Hristos le spune celor ce cred în El: „Relaxați-vă! Eu am înviat!” Continuă să citești Pr. Dr. Dumitru Măcăilă: PREDICĂ LA DUMINICA SFÂNTULUI APOSTOL TOMA (II)

Botezuri pe malul râului Oubangui (FOTO)

baptisis 2

 

Botezuri pe malul râului Oubangui (FOTO)

 

Luni, 16 aprilie 2018

Sâmbătă, 14 aprilie 2018, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Pantelimon de Brazzaville şi Gabon a sosit cu avionul în oraşul Impfondo din nordul Congo pentru a vizita Comunitatea parohiei „Cinstitul Înaintemergător – Sfântul Nicolae”.

La aeroportul orașului, Înaltpreasfinţitul a fost întâmpinat de Preacucernicul presbiter Timotei Ndzebe și de membrii ai Comitetului parohial.

După vizita de închinare în Sfânta Biserică „Cinstitul Înaintemergător – Sfântul Nicolae”, prima biserică ortodoxă din nordul Congo-ului, a mers pe malurile râului Oubangui – care delimitează în mod oficial o parte a granițelor de stat ale Republicii Congo (Brazzaville) și Republica Populară Congo (Kinshasa) – unde a oficiat botezul noilor convertiți indigeni de toate vârstele, proveniți din triburile Bandou și pigmeilor.

Ziua s-a încheiat cu o colaborare de mai multe ore şi o comunicare duhovnicească cu mult-îndrăgitul paroh, pr. Timotei.

 

baptisis 1

baptisis 1

baptisis 1

baptisis 1

baptisis 1

baptisis 1

traducere, www.acvila30.ro ; sursa: http://www.romfea.gr/patriarxeia-ts/patriarxeio-alexandreias/21290-baptiseis-stis-oxthes-tou-potamou-oumpangki-foto

Interviu cu părintele Ieremia de la Putna, doctor în matematică la Universitatea Berkeley din California, SUA

Matematica şi viaţa în Hristos pot părea multora fără nici o legătură una cu alta. Pentru părintele Ieremia de la Putna, cu un doctorat în matematică dat în SUA, la Berkeley, această lipsă de legătură este doar aparentă. Este ca şi cum două curbe nu se intersectează deloc în planul real –, cel al privirii superficiale, al prejudecăţii, al ignoranţei –, dar au o multitudine de intersecţii în planul complex – cel al realităţii adevărate, profunde. Interviul de mai jos e o scurtă pledoarie la studiu şi seriozitate în viaţa duhovnicească.

parintele-ieremia-manastirea-putna

Părinte Ieremia, cum a venit pasiunea pentru matematică?

Mi-a plăcut matematica din primii ani de şcoală, deşi în familia mea nu a existat vreo tradiţie în acest sens. Am început să merg la olimpiade începând cu clasa a IV-a. Anii au trecut, am dat, firesc, la matematică în Bucureşti, unde am intrat fără examen de admitere, pentru că eram olimpic. Am optat pentru Secţia de cercetare. Absolvenţii de după 1989 ai acestei secţii au creat o pârtie către străinătate. S-a creat un renume că matematicienii români sunt buni. Şi, într-adevăr, au fost unii foarte buni la început, spărgătorii de gheaţă, care au plecat în America, iar noi am urmat acest drum deja bătătorit de ei. Este un proces standard de a aplica, trimiţând dosarul la mai multe universităţi din America. Am fost primit la University of California at Los Angeles (UCLA) şi la University of California at Berkeley (UC Berkeley). Am ales-o pe ultima pentru că avea un prestigiu mai mare. Continuă să citești Interviu cu părintele Ieremia de la Putna, doctor în matematică la Universitatea Berkeley din California, SUA

Nevinovata grijă pentru lucruri uneori chiar foarte mărunte poate zădărnici cea mai importantă coordonată a duhovniciei, care este rugăciunea

Nevinovata grijă pentru lucruri uneori chiar foarte mărunte poate zădărnici cea mai importantă coordonată a duhovniciei, care este rugăciunea

Nicușor Deciu

„Am atâtea lucruri de făcut, atâtea probleme de rezolvat pentru ziua de mâine; copiii, serviciul, telefoane de dat, de făcut aprovizionarea casei etc., simt că-mi plesneşte capul!“ De câte ori nu am auzit şi nu am rostit aceste cuvinte, aproape fără a conştientiza că acest lucru este de fapt o nesocotire a îndemnului Mântuitorului de a nu ne îngriji de ziua de mâine (cf. Matei 6, 34). Cu toată consimţirea asupra valabilităţii poruncii dumnezeieşti, sunt absolut sigur că oricine, cel puţin într-o anumită perioadă a vieţii, face teribila experienţă a grijilor, a îngrozitoarei presiuni pe care acestea le exercită asupra sufletului omenesc. Dar socotesc că fie şi numai o singură şi neînsemnată grijă este în stare să dărâme un suflet necăjit sau neputincios, care nu sesizează pericolul ascuns în spatele strategiei grijii. Aceasta pentru că totdeauna grija te propulsează prin aspectul ei activ în viitor. Grija ne scoate din momentul prezent şi ne secătuieşte de energie prin amplificarea de necontrolat a gândurilor şi a planurilor pentru ceea ce vom face cândva, lipsindu-ne de trăirea deplină aici şi acum. De aceea şi Mântuitorul nu învaţă să nu ne îngrijim de anumite lucruri necesare, complicate sau de mare importanţă, ci de nimic din cele ale lumii, dându-ne în acest fel soluţia pentru felul cum poate fi retezat din rădăcină tot stresul cotidian. Şi înclin să cred că la fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte atitudinea faţă de proiectele pe termen lung care vizează afaceri sau persoane. Continuă să citești Nevinovata grijă pentru lucruri uneori chiar foarte mărunte poate zădărnici cea mai importantă coordonată a duhovniciei, care este rugăciunea

Paştele Blajinilor

Pastele Blajinilor


In credinta populara, in lunea dupa duminica Tomei, se sarbatoreste Pastele Blajinilor. In folclor, Blajinii mai sunt cunoscuti si sub numele de Rohmani. Potrivit credintei populare, Blajinii fac parte din cei dintai oameni de pe pamant. Traiesc fara femeile lor, convietuiesc cu ele numai 30 de zile pe an in vederea procreatiei. Blajinii, incapabili de a face rau, s-ar afla dincolo de lumea vazuta, pe unde se varsa Apa Sambetei, in delta ei, pe Ostroavele Albe. Preocuparile Blajinilor sunt postul si rugaciunile pentru cei vii. Desi sunt virtuosi, nu stiu cum sa calculeze data Sfintelor Pasti. Oamenii le vestesc acestora ca a venit Pastele prin intermediul apei, aruncand pe ea coji de oua rosii. Continuă să citești Paştele Blajinilor

Sfântul Nicolae Velimirovici: Despre încercarea lui Toma

Sfântul Nicolae Velimirovici

 Despre încercarea lui Toma

d-a-2-a-_a-tomei_fresca-poceaev
Fresca – Poceaev

Domnul meu şi Dumnezeul meu (Ioan 20: 28).

Când Maria Magdalena a auzit glasul Celui înviat cu inima ei, ea a strigat: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Când Saul a văzut lumina orbitoare de pe drumul Damascului şi a auzit cuvintele Celui înviat, el a adeverit: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Când păgânii, uluiţi, vedeau cum mii de nenumărate mii de mucenici merg cu bucurie la chinuri, şi îi întrebau Cine este Acest Hristos pentru care sunt fericiţi să moară, ei răspundeau într-un glas: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Când înţelepţii lumii acesteia ridiculizau oştirile de nevoitori ai pustiei văzute sau gândite, întrebându-i Cine este Acela pentru care iau asupra lor o viaţă atât de groaznică, ei cu toţii răspundeau cu acest răspuns: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Continuă să citești Sfântul Nicolae Velimirovici: Despre încercarea lui Toma

Proslăvirea monahiei de neam împărătesc, CUVIOASA ANASTASIA DIN KIEV

O NOUĂ RUGĂTOARE ÎN CERURI:
CUVIOASA ANASTASIA DIN KIEV
(Pomenirea Sfintei Cuvioase Anastasia se face Joi în Săptămâna Luminată şi în ziua aflării moaştelor ei, 20 octombrie/2 noiembrie)

Iarăşi ne bucură Domnul!… Şi ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă?… Odinioară, am păşit pe urmele acestei plăcute a lui Dumnezeu. Nu ştiam nimic despre ea, dar ea – după mai bine de un secol de la naşterea ei în Cer,  ne-a deschis larg uşile ospitalităţii Mănăstirii ei de pe pământ – „Pokrovskii Manastâr” sau „Mănăstirea Acoperământului”. Şi astăzi, cine ajunge în Kiev şi nu are unde să poposească peste noapte, este îndrumat spre Mănăstirea Matuşkăi celei Mari, unde nepoatele duhovniceşti ale monahiei de viţă regală, oferă o ospitalitate avraamică tuturor pelerinilor. Dar atenţie!, dacă nu faceţi corect semnul crucii, veţi fi mustraţi pentru asta şi catehizaţi…
Dacă în vremea aceea ne-am bucurat de ospitalitatea Matuşkăi celei Mari, şi n-am ştiut să-i mulţumim, astăzi ne bucurăm de proslăvirea ei în rândul sfinţilor şi ca un mic prinos de mulţumire, scriem aceste rânduri pentru a o face cunoscută lumii ca maică nevoitoare în timpul vieţii pământeşti, iar astăzi sfântă rugătoare în ceruri pentru tot sufletul creştinesc cel necăjit şi întristat. Continuă să citești Proslăvirea monahiei de neam împărătesc, CUVIOASA ANASTASIA DIN KIEV