
România. Final de 2019. Au trecut alegerile prezidențiale. A trecut Ziua Națională. Românii și-au arătat patriotismul. Și la urne, și în stradă, la manifestările organizate de diverse instituții, de la Administrația Prezidențială, la cea mai mică primărie din țară, de 1 Decembrie.
Noi, românii, indiferent de confesiune, ne pregătim de sărbători. Sărbători în care, măcar teoretic, ar trebui să fim mai buni. Frații din diaspora, mulți dintre ei, revin lângă cei rămași în țară, lângă părinți, lângă bunici, dar și în biserici. Da, în acele biserici pe care tot mai mulți, atât cei rămași, cât și cei plecați, le hulesc și le atacă.
Biserica a ajuns ținta în care toți tragem. Ne revărsăm ura, acolo de unde izvorăște iubirea. După 45 de ani de comunism, în ultimii 30 de ani de democrație, Biserica a devenit, ce oroare!, dușmanul multor români. Nu mai avem loc de preoții care se roagă pentru noi, nu mai avem loc de bisericile în care părinții și bunicii noștri intră cu speranță și îi cer lui Dumnezeu să ne fie bine și să ne ferească de boli. Cum a ajuns dragostea, căci asta înseamnă Biserica, atât de urâtă?
Doi patriarhi, patru președinți. Cum au apărat ultimii Biserica? În ultimii 30 de ani, ani care ar fi trebuit să fie de iubire, Biserica se află sub un asalt continuu. Dacă în comunism ofensiva era dată de stat, în democrație, asaltul e dat de popor. Românii își atacă Biserica, aceeași Biserică pentru care strămoșii lor și-au dat, de multe ori, viața. Continuă să citești OPINIE: CUM DE A RĂMAS BISERICA SINGURĂ