COMENTARII PATRISTICE LA EVANGHELIA DESPRE JUDECATA UNIVERSALĂ

infricosatoarea-judecata

ORNAM1

DUMINICA ÎNFRICOŞĂTOAREI JUDECĂŢI (Matei 25, 31-46)

 (Mt. 25, 31) Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale.

În pildele rostite mai înainte, atunci când Hristos vorbește despre două persoane, se referă la cele două părți ale omului, cea ascultătoare și cea neascultătoare, însă acum vorbește mai pe înțelesul tuturor și cu cuvinte mai înfricoșătoare.

Nu mai spune că împărăția ce va să vină se asemănă cu aceasta sau cu cealaltă, cum o făcea înainte, ci acum vorbește deschis, arătându-se pe Sine ca Fiul Omului care va veni întru slava Sa. Dacă până acum s-a arătat cum este El necinstit și batjocorit, de-acum înainte situația se schimbă. mustră, judecă și stă așezat pe scaunul slavei.

Și pomenește fără încetare despre slavă deoarece crucea Sa era aproape, un lucru care părea a fi unul de ocară. De aceea, îi duce pe ascultătorii Săi la o cunoștință înaltă, aducându-le înaintea ochilor scaunul de judecată, cu toată lumea adunată în jurul său.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 79.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Continuă să citești COMENTARII PATRISTICE LA EVANGHELIA DESPRE JUDECATA UNIVERSALĂ

22 februarie 2016: În Georgia a fost cinstită prin rugăciune ziua pomenirii părintelui Gavriil (Urghebadze)

229523.b

 

Pe 22 februarie s-au î229521.bmplinit doi ani din ziua aflării moaștelor sfântului părinte Gavriil, cel nebun întru Hristos. La mănăstirea Samtavro a fost oficiată o slujbă praznicală de către duhovnicul acestui așezământ, arhimandritul Lazăr (Gagnidze).

La serviciul divin au participat o mulțime de creștini. Aceasta se datorează faptului că exact în urmă cu doi ani a fost deschis mormântul părintelui Gavriil (Urghebadze) și au fost descoperite sfintele sale moaște.

După slujbă, arhimandritul Lazăr s-a adresat cu o predică celor prezenți. Cu doi ani în urmă se întâmpla ceva de neînchipuit, nemaiauzit în istoria contemporană a Georgiei, a menționat arhim. Lazăr. ,,Ortodocși din toată țara s-au adunat la mormântul părintelui Gavriil cu câteva zile înainte de descoperirea sfintelor sale moaște. Au venit și enoriași din alte țări. Era o sărbătoare a Ortodoxiei!’’

,,În memorie mi s-a întipărit pentru totdeauna fața blândă, senină a părintelui Gavriil. În privirea sa luminoasă nu se zărea nici o urmă a drumului anevoios al vieții, el a dus cu răbdare povara bolii, rămânând liniștit și încredințându-se în totalitate Dumnezeului său’’, a mai adăugat arhimandritul.

Episcopul Mihail (Gabricidze) își amintește de părintele Gavriil în felul următor: ,,Țin minte că înainte de tunderea mea în monahism, eram împreună cu frații duhovnicești într-o dispoziție sufletească foarte bună. Văzând această destindere duhovnicească, părintele Gavriil   s-a adresat către noi aspru, dar cu dragoste: ,,Ce faceți, bandiților? Oare chiar ați hotărât să deveniți călugări? ’’

Apoi ne-a îmbrățișat călduros, zicând: ,,Vă iubesc, pe voi, pe toți, frații mei! Of, câte scârbe și nevoi va trebui să îndurați! ’’

Ochii i s-au umplut de lacrimi. Cine știe ce prevedea el atunci?!

În pofida scârbelor, chinurilor, învinuirilor și înjosirilor, el le răspundea tuturor numai cu dragoste, repetând mereu: Dumnezeu este iubire!’’

222237.p_Moastele Sf Gavriil_Foto Arhimandritul John Mchedlishvili

222238.p_Moastele Sg Gavriil_Foto Arhimandritul John Mchedlishvili

Sfintele moaste ale Sfantului Gavriil Georgianul intr-o noua racla.

Foto: Arhimandritul Иоанн Мчедлишвили Continuă să citești 22 februarie 2016: În Georgia a fost cinstită prin rugăciune ziua pomenirii părintelui Gavriil (Urghebadze)

CLERICII CARE NU-ȘI DAU SEAMA DE PREZENȚA UNUI SFÂNT NU SUNT PĂRINȚI DUHOVNICEȘTI! (new)

GAVRIIIL

”Jurnalistul: Când a devenit părintele Gavriil sfânt?
Părintele Gheorghe: Părintele Gavriil nu „a devenit”, ci s-a născut sfânt. Auzi?! Părintele Gavriil era sfânt şi atunci când preoţii din Georgia nu-l împărtăşeau. Ai înţeles? El era şi a rămas preot şi în vremea în care l-au oprit de la îndatoririle sale preoţeşti. Ai înţeles? Când aveți de gând să vă treziţi? Nu se cuvine ca prigoanele părintelui Gavriil să trezească rațiunea şi să deştepte duhovniceşte poporul georgian? Într-adevăr, nu înţelegeţi ce vă spun?! În ce stare am fost şi mai suntem?! Pe părintele Gavriil, pe acest adevărat duhovnic, pe marele sfânt din Georgia nu îl împărtăşeau! Şi cine? Înşişi preoţii georgieni! Sau nu cumva de către episcopii georgieni îi fusese interzis să săvârşească îndatoririle sale cele sfinte?! E nevoie de multă înţelepciune? Faptele vorbesc singure! Ce se întâmplase? Nu-l înţelegeau pe Gavriil sau nu-l suportau? Dacă spun că nu-l înţelegeau, eu vă voi spune următoarele: dacă un episcop sau un preot nu înţelege cu ochii duhului şi ai sufletului prezenţa sfântului, ci se limitează la comportamentul lui exterior, acest cleric nu poate fi considerat părinte duhovnicesc”.

Traducere: https://acvila30.ro/ ; fragment din cartea Μαλχάζι Τζινόρια “Ο Άγιος Γαβριήλ ο διά Χριστόν σαλός και Ομολογητής!”
Copyright

Continuă să citești CLERICII CARE NU-ȘI DAU SEAMA DE PREZENȚA UNUI SFÂNT NU SUNT PĂRINȚI DUHOVNICEȘTI! (new)

21 februarie: Sfântul Eustathie, Arhiepiscopul Antiohiei celei Mari

Sfântul Eustathie, Arhiepiscopul Antiohiei celei Mari

Sf Evstatie, Arhiep Antiohiei

Sfântul Eustathie al Antiohiei, Minologhionul Împaratului Vasile al II-lea, sec. al XI-lea

Sfântul Eustathie s-a născut în anul 260 în Sidi, ținut al Pamfiliei (unii, însă, consideră că era de fel din cetatea Fillipi a Macedoniei). El fost una dintre marile personalități bisericești ale veacului al III-lea şi s-a distins prin lupta și răbdarea lui pentru învățătura dreaptă a Evangheliei. La început, în perioada în care a luat parte la Sinodul Ecumenic de la Niceea, Sfântul Eustathie a slujit ca episcop în cetatea Berrias din Siria, iar în anul 323 a fost ales Arhiepiscop al Antiohiei Mari.

Continuă să citești 21 februarie: Sfântul Eustathie, Arhiepiscopul Antiohiei celei Mari

21 februarie: SFÂNTUL IERARH EUSTATIE (Viaţa, Canonul)

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. EVSTATIE  

Filogonie, arhiepiscopul Antiohiei, murind, a luat după dînsul scaunul acest fericit Evstatie, bărbat cu adevărat vrednic de o dregătorie ca aceasta, ca unul ce era vestit, cu viaţă sfîntă, cu înţelepciune şi cu mare rîvnă pentru dreapta credinţă, care a şi fost arătată la întîiul Sinod de la Niceea, al Sfinţilor Părinţi, pe vremea împărăţiei lui Constantin cel Mare. Nevoindu-se cu Sfinţii Părinţi asupra lui Arie, a vădit eretica părere hulitoare a aceluia care zicea că Fiul lui Dumnezeu este făptură, iar nu făcător, străin de părinteasca cinste şi putere. Deci, Sfîntul Eustatie ruşinînd şi dînd blestemului acel hulitor eres şi mărturisind pe Fiul că este de o fiinţă cu Tatăl, a pornit pe eretici spre zavistie, dar mai ales pe Eusebie al Nicomidiei şi pe Teognie al Niceei.

După moartea marelui Constantin, luînd împărăţia Constandie, fiul său, a luat şi eresul lui Arie şi, foarte mult apărîndu-l, a dat putere arienilor ca să izgonească şi să facă rău Bisericii dreptcredincioşilor; întărind erezia cu acea fără de lege şi nedreaptă stăpînire.

Atunci, Eusebie al Nicomidiei, cel mai sus pomenit, după izgonirea Sfîntului Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului, mergînd la Ierusalim cu Teognie al Niceei, a intrat în Antiohia şi acolo, adunînd sinod nedrept asupra arhiereului lui Hristos, Eustatie, l-a scos din scaun şi din cinste l-a lepădat, scornind asupra lui pricini nedrepte. Pe de o parte ziceau că n-ar crede drept, ci eretice, ca şi Sauelie; iar pe de alta, cum că ar petrece în necurăţie. Continuă să citești 21 februarie: SFÂNTUL IERARH EUSTATIE (Viaţa, Canonul)

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI EVSTATIE (21 februarie): ADEVĂRUL VA STRĂLUCI

Sf Eustatie

ADEVĂRUL VA STRĂLUCI

Iubiţii mei, cei care merg regulat la biserică şi urmăresc Dumnezeiasca Liturghie aud Crezul. În vremurile de demult Crezul nu-l spunea doar cântăreţul, ci îl spunea toată Biserica, iar în Biserica Rusă până astăzi, când spun Crezul, toţi îngenunchează. Este unul din cele mai sfinte momente ale Dumnezeieştii Liturghii. Este ca şi cum s-ar înălţa în clipa aceea steagul Bisericii. Şi steagul ei este Crezul. Prin Crez mărturisim credinţa noastră în Treimea-Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, şi ne delimităm de toate celelalte religii, dar şi de biserica papistaşă (romano-catolică), care a adăugat în Crez cuvinte care nu existau în original. Crezul acesta se aude de veacuri în Biserica Ortodoxă şi se va auzi până la sfârşitul veacurilor. Crezul are o istorie. S-a scris în anul 325 d.Hr. S-a scris de către Sfinţii Părinţi şi Dascăli ai Bisericii, care s-au adunat la cel dintâi Sobor Ecumenic de la Niceea, în Asia Mică, şi au condamnat pe Arie. Acest eretic nega dumnezeirea lui Hristos şi negându-l pe Hristos, nega şi Sfânta Treime, iar învăţătura lui sfârşea în idolatrie.

Crezul l-au scris 318 Sfinţi Părinţi. Între ei erau şi Sfântul Nicolae, Sfântul Spiridon, Sfântul Atanasie şi alţi Sfinţi Părinţi, care în anii prigoanelor fuseseră întemniţaţi pentru Hristos şi suferiseră înfricoşătoare chinuri din partea prigonitorilor credinţei. Între Sfinţii Părinţi care au semnat Crezul a fost şi Sfântul Evstatie, care este sărbătorit pe 21 februarie. Sfântului Evstatie deci îi vom închina această predică. Continuă să citești PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI EVSTATIE (21 februarie): ADEVĂRUL VA STRĂLUCI

21 februarie: Icoana Maicii Domnului Kozelsciansk

Icoana Maicii Domnului Kozelsciansk (21 februarie)

Această icoană fu proslăvită pentru harul facerii de minuni la sfârşitul veacului al XIX-lea, chiar dacă este mai veche de atât. Obârşia icoanei este necunoscută, ştim despre ea numai că a fost făcută în Italia şi a fost adusă în Rusia  de una dintre însoţitoarele împărătesei Elisabeta (1741-1761).

Cea care avea icoana se căsători cu un militar din Ucraina, luând icoana cu sine. În veacul al XIX-lea, a aparţinut familiei contelui Vladimir Kapnist, care o păstra cu evlavie în satul Kozelscina, guberia Poltava. În Săptămâna brânzei a Postului Mare din anul 1880, Maria, fiică a contelui Vladimir, îşi fractură piciorul. Doctorul satului spuse că nu este grav.  Nici dorctorul Grube, vestit chirurg din Harkov, nu socoti accindentul grav, punând numai un pansament şi recomandând băi fierbinţi şi suplimente de fier. Pentru că Maria mergea anevoios, i se făcu un pantof special cu benzi din metal pentru piciorul vătămat. La sfârşitul postului, nu se văzu nici o ameliorare. Continuă să citești 21 februarie: Icoana Maicii Domnului Kozelsciansk

Mesajul imnelor Triodului

Mesajul imnelor Triodului

 

Mesajul frumoaselor cântări ale Triodului se concentrează asupra pocăinţei izvorâta din iubire, a regăsirii sensului existenţial pierdut, a întoarcerii acasă la Tatăl nostru al tuturor, a revenirii la starea de împăcare și comuniune cu Dumnezeu: „…Pentru aceasta să postim, credincioşilor, de mâncărurile cele ce strică și de patimile cele pierzătoare, ca să culegem viața din dumnezeiasca cruce și împreună cu tâlharul cel cu minte să ne întoarcem la patria cea dintâi…”.

(se cântă la Vecernia de Miercuri, în a doua săptămână a Postului Mare)

Citind sau ascultând cu inima smerită mişcătoarele imne ale Triodului, creştinul poate înţelege chemarea la mântuire sau la întoarcerea în raiul comuniunii cu Dumnezeu.

CONTINUARE

.

Sursa: http://psaltiicatedraleipatriarhale.wordpress.com

PREGĂTIRE PENTRU ÎNVIEREA LUI HRISTOS

scara-virtutilor-sucevita_w2000_h1500_q100
ORNAM1

Biserica Ortodoxă a rânduit, ca o mamă iubitoare, din grijă pentru fiii ei credincioşi, perioada deosebită a Triodului, cu o durată de 70 de zile, în care un loc deosebit îl ocupă Postul Patruzecimii sau al Paştilor, după care urmează Săptămâna Pătimirilor lui Hristos, înainte de marele praznic al Învierii. Rânduielile, cântările şi rugăciunile deosebite ale acestei perioade sunt înscrise în cartea de cult numită Triod.

Triodul a primit această denumire de la cântările canoanelor, care sunt, de cele mai multe ori, în număr de trei, mai ales în Săptămâna Mare, după cum ne spune Patriarhul Nichifor Xantopol (sec. XIV) în Sinaxarul din Duminica Vameşului şi a Fariseului, cu care începe această perioadă. Perioada aceasta a Triodului este împărţită, în mod tradiţional, în două: prima parte a Triodului o reprezintă slujbele din săptămânile începând cu Duminica Vameşului şi a Fariseului până la vinerea din ajunul Sâmbetei lui Lazăr, iar a doua parte- de la Sâmbăta lui Lazăr până la Miezonoptica de Paşti, numită şi Paştile Crucii. Cântările din duminicile Triodului sunt aşezate alături de cele ale Octoihului, adică ale Învierii, iar în zilele de rând aproape că rămân doar cele din Triod. Canoanele de la Utrenie şi de la Vecernie din zilele de rând, în toată perioada postului conţin nu nouă sau mai bine zis opt cântări, pentru că a doua este omisă conform tradiţiei, ci doar trei, ceea ce a şi dat numele Triodului, după cum am mai spus. În afară de aceasta, ultimele două cântări, a opta şi a noua, îşi păstrează totdeauna locul în canoane, iar prima se schimbă zilnic astfel: lunea este prima cântare, marţea a doua, miercurea a treia, joia a patra, vinerea a cincea, iar sâmbăta a şasea şi a şaptea. Continuă să citești PREGĂTIRE PENTRU ÎNVIEREA LUI HRISTOS

10 februarie 2020: Prima Sfântă Liturghie în biserica mănăstirii ortodoxe de maici din Kidmali, Tanzania

prima_manastire_ortodoxa_din_tanzania

În biserica mănăstirii de maici din Kidamali, Tanzania, a fost oficiată luni prima Sfântă Liturghie.

Liturghia a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Agathonikos, Episcop de Arusha și Tanzania Centrală, împreună  cu un sobor de ieromonahi din Grecia și preoți tanzanieni, informează Doxologia.ro.

Prima mănăstire ortodoxă din Tanzania are hramurile „Sfântul Arhanghel Mihail” și „Sfântul Paisie Velicikovski de la Mănăstirea Neamț”. La construcția lăcașului de cult au contribuit și unele mănăstiri și parohii din Arhiepiscopia Iașilor.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a vizitat comunitatea ortodoxă din Tanzania în 2010 și 2011, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Dimitrie, Mitropolit de Irinoupolis și Seychelles, din cadrul Patriarhiei Alexandriei.

După oficierea slujbei a fost pusă piatra de temelie pentru noul corp de chilii și anexe, necesare așezământului monahal.

Din obștea monahală fac parte și două monahii din România: Monahia Irina și Rasofora Sofronia. Continuă să citești 10 februarie 2020: Prima Sfântă Liturghie în biserica mănăstirii ortodoxe de maici din Kidmali, Tanzania

Uşile pocăinţei deschide-ne nouă…

186022input_file0090207_w700_h661_q100

Uşile pocăinţei deschide-ne nouă…

Diac. Ciprian Bâra

Duminica Vameşului şi a fariseului, denumită astfel după Evanghelia rânduită a se citi la Sfânta Liturghie, deschide timpul liturgic al Triodului, un timp al efortului ascetic susţinut, o şcoală anuală a pocăinţei în care nădăjduim să învăţăm smerenia şi să ne adâncim credinţa. Toate acestea pentru a recunoaşte în noi curăţia dobândită la luminarea baptismală, iar cu fiecare ceas al slujbelor să înţelegem că sărbătoarea Învierii care ne întâmpină la finalul acestui minunat pelerinaj este mult mai mult decât una dintre sărbători, mult mai mult decât o comemorare anuală a unui eveniment trecut. Este Marele Praznic în care ne întâmpină însuşi Hristos cel Înviat.

Perioada liturgică a Triodului este o perioadă de adâncă invitaţie la asceză, căinţă şi rugăciune şi de redescoperire a felului ortodox de a fi, şi se deschide cu o vreme pregătitoare pentru Postul Mare alcătuită din Duminicile Vameşului şi a fariseului, a Fiului risipitor, a Înfricoşătoarei Judecăţi şi a Izgonirii lui Adam din Rai. Continuă să citești Uşile pocăinţei deschide-ne nouă…

Predică a Sfântului Ignatie Briancianinov la Duminica Vameșului și Fariseului: DESPRE FELUL DE A FI AL VAMEŞULUI ŞI CEL AL FARISEULUI

139428_vamesul-si-fariseul

ORNAM1

Iubiţi fraţi! În Evanghelia care s-a citit astăzi, am auzit pilda Domnului nostru Iisus Hristos despre vameş şi fariseu. Din ce pricină a spus Domnul această pildă? El a spus-o pentru oamenii care, amăgiţi şi înşelaţi de părerea de sine, se întemeiază şi nădăjduiesc în dreptatea lor, în faptele lor bune, privesc spre ceilalţi oameni de la înălţimea părerii lor de sine şi amăgirii lor de sine, îi defăima – adică au o părere proastă despre ei, îi dispreţuiesc, îi osândesc, îi vorbesc de rău atât în taină, în sufletul lor, cât şi la arătare, înaintea oamenilor. Din ce pricină a rânduit Sfânta Biserică să se citească această Evanghelie înainte de intrarea în arena Postului Mare? Ca să ne păzească de părerea de sine şi defăimarea aproapelui, care nu lasă nicidecum simţământul pocăinţei să fie însuşit de inimă, iar dacă postul nu e împodobit cu rodul pocăinţei, nevoinţa postirii rămâne deşartă. Şi nu numai atât: ea ne aduce vătămare, întărind în noi părerea de sine şi încrederea în sine. Aşa sunt toate nevoinţele trupeşti şi faptele bune cele văzute. Dacă socotim că săvârşindu-le aducem jertfă lui Dumnezeu, nu că îi plătim dintr-o datorie cu neputinţă de plătit, faptele bune şi nevoinţele noastre devind în noi părinţi ai trufiei pierzătoare de suflet. Continuă să citești Predică a Sfântului Ignatie Briancianinov la Duminica Vameșului și Fariseului: DESPRE FELUL DE A FI AL VAMEŞULUI ŞI CEL AL FARISEULUI

SFÂNTUL ISIDOR PELUSIOTUL DESPRE IUBIREA DE ARGINŢI

30

ORNAM1

Boala cea cumplită şi anevoie de vindecat a iubirii de câştig nu se curmă altfel decât dacă cel stăpânit de ea se depărtează de gândul că va găsi câştig acolo unde i se pare lui… fiindcă, de fapt, va găsi foarte mare pagubă. Iar dacă cineva nu crede ce spun eu, are tot temeiul să creadă ceea ce spune Dumnezeiescul Judecător, Care a zis: Ce folos este omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? (Mt. 16, 26). Dacă va înceta, puţin câte puţin, să adune şi va începe să împartă altora, se va întoarce la sănătatea desăvârşită. 

(Cuviosul Isidor Pelusiotul, Cum să biruim iubirea de arginți, Editura Sophia, București, 2013, p. 105)

Dacă, văzând că te îneci în bogăţia nedreaptă, te vei socoti fericit, iar pe cei ce filosofează, văzându-i că se luptă cu sărăcia cum s-ar lupta cu o fiară cumplită, să ştii că ceea ce crezi despre ei păţeşti de fapt tu. Iar dacă nu simţi așa, nu este de mirare, fiindcă și îndrăciții, făcând în nebunia lor ceea ce fac, se fericesc pe sine, iar pe cei sănătoşi îi batjocoresc.

Toţi cei ce pun deoparte şi strâng bogăţii sunt săraci, şi chiar mai rău decât toți săracii, fiindcă vor fi aruncaţi în mormânt goi ca hoiturile aruncate în drum. 

(Cuviosul Isidor Pelusiotul, Cum să biruim iubirea de arginți, Editura Sophia, București, 2013, p. 128)

Dintre oamenii iubitori de agonisire şi asupritori, unii ştiu că păcătuiesc, pe când alţii habar nu au că păcătuiesc fară vindecare. Fiindcă a nu simţi boala de care eşti cuprins este o mare nesimţire, care se încheie prin nesimţirea și omorârea sufletească desăvârşită. De aceea, pentru aceştia trebuie mai ales să ne pară rău, fiindcă a face răul este lucru mai vrednic de jale decât a îndura răul. Cei ce fac răul sunt ameninţaţi de cea mai mare primejdie, pe când paguba celor ce-l suferă priveşte numai averea. Pe lângă asta, cei ce fac răul nu simt îndoita lor omorâre, fiindcă înţelegerea lor este nedesăvârşită, pruncească. Copiii foarte mici nesocotesc lucruri cu adevărat de speriat, vârându-şi adesea mâinile în foc; în schimb, văzând o mască goală, o nălucă, se înspăimântă şi se cutremură. Ceva asemănător se întâmplă şi cu iubitorii de agonisire: temându-se de sărăcie, care nu este de temut, ci mai degrabă slujeşte drept prilej pentru paza gândurilor şi cugetarea smerită, pun mare preţ pe bogăţia nedreaptă, care e mai cumplită decât focul, fiindcă preface în pulbere şi gândurile, şi nădejdile celor care o au. 

(Cuviosul Isidor Pelusiotul, Cum să biruim iubirea de arginți, Editura Sophia, București, 2013, p. 104)

Aproape oricare altă patimă îşi are treapta vârstei sale depline, ca să zic aşa; cunoaşte şi o vreme a împuţinării puterilor, cunoaşte şi saţ, ajunge singură la sfârşit — însă cumplita dragoste de multa agonisire, nefiind înnăscută, ci adusă în suflet de undeva din afară, nu cunoaşte istov, nu ştie de veselie, nu i se împuţinează puterile, nu se satură, ci întotdeauna se străduie să devină mai tânără şi mai samavolnică. Întrucât, nu cu alte patimi, ci cu sine însăşi se întrece, şi se sileşte să se biruie pe sine. Mai degrabă va atinge cineva ceea ce este de neatins decât să simtă saturare această patimă; tocmai de aceea, socotind câştigul – nu ştiu de ce – drept împuţinare şi micşorare, înteţeşte foc tot mai mare, care, zic unii, s-a atins şi de sufletul tău. Aşadar, stinge-l mai repede — iar dacă nu-l vei stinge, şi aici vei duce viață care nu seamănă a viață, și dincolo vei fi tras la grea răspundere.

(Cuviosul Isidor Pelusiotul, Cum să biruim iubirea de arginți, Editura Sophia, București, 2013, p. 121)

Cântare de lauda către Dreptul Simeon – ocrotitorul copiilor

Sf. Nicoale Velimirovici : Cântare de lauda către Dreptul Simeon – ocrotitorul copiilor

simeon9 (1)

 

Atotputernice Doamne, miluiește și mântuiește,

Ține această mică flăcăruie de viață.

Asemenea luminii unei candele

Este viața acestui copil,

Iar vânturile lumii cumplite sunt,

Chiar și pentru strălucitoarele stele.

Un foc mic se păstrează sub cenușă,

Iar sub mâna Ta, sufletul omului.

O, Doamne, mântuiește-ne, miluiește-ne și ne ușurează

Trecerea prin această viață.

Așa s-a rugat și Prorocul David, deși el era torță strălucitoare.

Păzește sufletul și cugetul copiilor

De toată întinarea cea rea a păcatului.

Sufletul lor ușor ar pieri

Dacă Tu, Doamne, nu l-ai apăra ca un Puternic.

O, Stăpâne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi și acum,

Ține această mică flăcăruie în viață!

Pentru rugăciunile Sfântului Tău, Dreptul Simeon,

Cel care în brațele sale pe Pruncul Iisus l-a primit.

Amin!

 

Cinstea de care se bucură Sfântul şi Dreptul Simeon

SAg SImeon

Cât de marea este cinstea dată în ceruri Sfântului Simeon, Primitorul de Dumnezeu, care a ținut în brațele sale pe Mântuitorul lumii, este dovedită clar de momentul relatat în viața  Sfântului Petru Atonitul, prăznuit pe 12 iunie.

Călugărul Petru din muntele Athos, de neam grec, a trăit în Constantinopol, fiind comandant în armata imperială. În anul 667, fiind trimis la război în Siria, Petru a fost luat prizonier și a fost închis într-o fortăreață din orașul Samaria, aflată pe râul Eufrat. Continuă să citești Cinstea de care se bucură Sfântul şi Dreptul Simeon