Arhivă

Arhivă pentru iulie, 2020

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC CALINIC (29 iulie)

iulie 28th, 2020 Fără comentarii

Sf Mc Calinic1

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MUCENIC CALINIC (29 iulie)

Troparul Sfântului Mucenic Calinic, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Calinic, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 4-lea

Irmosul:

Armele lui Faraon şi puterea lui le-a aruncat în mare Cel Tare întru războaie; să-I cântăm cântare nouă, căci cu slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Mucenice Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Punându-te pe căruţă înţelegătoare, cu adevărat ai înecat cetele egipteanului celui înţelegător, în Marea Roşie cea din sângiuirile tale, Sfinte Calinic, Lauda mucenicilor.

Stih: Sfinte Mucenice Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dumnezeiască haină îmbrăcându-te, înţelepte, te-ai dezbrăcat de podoaba cea pământească şi ai alergat în privelişte şi în chip vădit şi pe vrăjmaşul l-ai biruit, preafericite.

Stih: Sfinte Mucenice Calinic, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin legăturile chinurilor tale dezlegând măiestriile cele cu multe împletituri ale vrăjmaşului, l-ai trântit la pământ, ca pe un neputincios şi l-ai sfărâmat cu picioarele tale, Sfinte Calinic.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe tine, pe care te-a văzut mai înainte ceata proorocilor ca o Uşă Cerească şi ca un Rug Nears, te cunoaştem, Maică Fecioară Curată, căci ai născut pe Dumnezeu. Citeşte mai departe…

Categories: Canoane de rugăciune, Rugăciuni Tags:

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA MUCENIŢĂ TEODOTA (29 iulie)

iulie 28th, 2020 Fără comentarii

29_07_agia_theodoti

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTA MUCENIŢĂ TEODOTA (29 iulie)

Troparul Sfintei Muceniţe Teodota, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Teodota, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea

Irmos: Adâncul Mării Roşii…

Stih: Sfântă Muceniţă Teodota, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Muceniţă a lui Hristos, Sfântă Teodota, ceea ce eşti luminată cu strălucirea muceniciei şi a fecioriei, roagă-te pentru cei ce te laudă, să fie luminaţi cu darul dumnezeieştii dări de lumină.

Stih: Sfântă Muceniţă Teodota, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ceea ce te-ai întărit cu Dumnezeiescul Duh şi ai ruşinat mulţimea duhurilor celor viclene, Muceniţă Teodota prealăudată, luminează cu lumini duhovniceşti pe cei ce te laudă pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind împodobită în chip luminat cu învăţăturile cuvintelor celor de Dumnezeu insuflate, după lege ai mers către luptă, Muceniţă Mărită Teodota, pururea pomenită şi ai înnebunit sfaturile celor fără de credinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Adusu-te-ai fecioară pe urma Maicii lui Dumnezeu, cea Aleasă şi Cinstită mai presus de cuget, ca să stai înaintea Împăratului Hristos şi te-ai făcut prinos sfinţit Bisericii celei Cereşti. Citeşte mai departe…

Categories: Canoane de rugăciune, Rugăciuni Tags:

29 iulie: TROPARUL ŞI VIAŢA SFINTEI TEODOTA (Gr, Ro)

iulie 28th, 2020 Fără comentarii

TROPARUL ŞI VIAŢA SFINTEI TEODOTA

 29 iulie

TROPAR AUDIO

Pomenirea Sfintei Mucenite Teodota, împreuna cu fiii sai.

Aceasta sfânta a fost din cetatea Ciliciei, binecredincioasa, si se nevoia la poruncile lui Dumnezeu, învatându-si pruncii spre cunostinta dumnezeiasca pe vremea când traia si Sfânta Mucenita Anastasia. Stapânitorul Lefcait îi facea sila sa si-o ia femeie, dar ea nu a vrut nicidecum. Pentru aceea a fost trimisa catre Nichitie, stapânitorul Bitiniei, care a poruncit sa fie bagata, împreuna cu câte trei pruncii sai, într-un cuptor de foc, unde si-a luat cununa muceniciei. Si se face soborul lor în locul muceniciei lor, ce este la Cambo. Citeşte mai departe…

Categories: Cântările Ortodoxiei Tags:

29 iulie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. CALINIC (Gr, Ro, En)

iulie 28th, 2020 Fără comentarii

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. CALINIC 

29 iulie

TROPAR AUDIO

Sfîntul Mucenic Calinic s-a născut în părţile Ciliciei şi a fost crescut în religia creştină. Venind el în vîrsta bărbatului desăvîrşit, a văzut mulţi oameni lepădîndu-se de Stăpînul Hristos şi trecînd la religia păgînă. Deci, întunecîndu-se ei de drăceasca înşelăciune, crezînd pietrelor celor fără suflare şi aducînd jertfe spurcate idolilor, plîngea pentru pierderea lor. El a început a-i învăţa la arătare cunoştinţa adevărului, întorcînd pe mulţi elini de la rătăcirea lor către Hristos Dumnezeu. Deci, mergînd prin multe cetăţi şi sate şi propovăduind cuvîntul lui Dumnezeu, s-a dus în Ancira, cetatea Galatiei, căutînd mîntuirea sufletelor omeneşti.

Petrecînd el multă vreme acolo şi ostenindu-se întru buna vestire a lui Hristos, a cîştigat lui Dumnezeu pe mulţi. Apoi, fiind prins de cei necredincioşi, a fost dus la judecată înaintea unui ighemon cu numele Sacherdon, om prea aspru şi slujitor aprins al diavolilor, vrăjmaşul lui Hristos şi cumplit muncitor al creştinilor. Deci, toţi păgînii strigau către judecători, zicînd: „Acesta este Calinic, care a venit din alte ţări în cetatea noastră şi învaţă poporul să nu aducă jertfe zeilor, nici să li se închine lor şi pe mulţi îi duce în urma înşelăciunii sale”. Citeşte mai departe…

Categories: Cântările Ortodoxiei Tags:

28 iulie: CUVIOSUL MUCENIC IGNATIE DIN POLONIA, CARE UCIS DE CATOLICI S-A SĂVÂRŞIT

iulie 27th, 2020 Fără comentarii

CUVIOSUL MUCENIC IGNATIE DIN POLONIA

*

Monahul Ignatie s-a născut în deceniul anului 1860. Simţind chemare spre viaţa monahală, a intrat în mănăstirea Sfântului Onufrie de la Ghiableţna, unica mănăstire din regiunea Helm, care nu a cedat niciodată în istoria ei în faţa uniaţiei. După ce a trecut perioada de încercare canonică, a devenit monah, primind numele de Ignatie.

În anii grei pentru Ortodoxie, ce au venit după Primul Război Mondial până la sfârşitul celui de-al Doilea, părintele Ignatie era unul din cei mai îmbunătăţiţi şi vârstnici monahi din mănăstire, care prin rugăciunile şi sfaturile sale, îi întărea pe pelerinii ortodocşi ce veneau să se închine la icoana făcătoare de  minuni a Sfântului Onufrie.

Când a început cel de-al Doilea Război Mondial, viaţa monahilor în mănăstire a devenit insuportabilă, din cauza numeroaselor atacuri ale rebelilor romano-catolici (papistaşi), care prădau mănăstirea şi îi ameninţau pe monahi cu moartea, dacă n-ar fi plecat din mănăstirea lor de metanie. Citeşte mai departe…

Categories: Pagini de Sinaxar Tags:

28 iulie: TROPARUL ŞI VIAŢA CUV. IRINA DIN HRISOVALANT (Gr, Ro, En)

iulie 27th, 2020 Fără comentarii

TROPARUL ŞI VIAŢA CUV. IRINA DIN HRISOVALANT

28 iulie

TROPAR AUDIO

 Pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Irina, care era din Capadocia si se afla în Manastirea lui Hrisovalant.

IrinaSfânta Irina traia in Capadocia, in sânul unei familii instarite si de neam ales, in vremea de dupa moartea imparatului iconoclast Teofil (842). Teodora, asigurând regenta, cauta in intreaga Imparatie o sotie pentru fiul sau, imparatul Mihail al III lea (842-867). Remarcata de trimisii Curtii pentru frumusetea sa si pentru nobletea deprinderilor sale, Irina fu trimisa la Constantinopol impreuna cu sora sa, care s-a casatorit mai târziu cu imparatul Bardas, fratele Teodorei. Fiind in trecere pe lânga Muntele Olimp din Bitinia, facu o vizita sfântului Ioanichie  cel Mare (cf. 4 noiembrie) care o saluta prezicându-i ca avea sa devina Stareta a Manastirii lui Hrisovalant. Providenta impiedicase casatoria ei cu imparatul si cu inima usurata si plina de bucurie ea isi imparti averea si se retrase la manastirea lui Hrisovalant, ctitorita de patriciul Nicetas (Nicolae), in apropierea rezervorului de apa ce poarta numele lui Aspar, intr-un loc placut, departe de pietele publice si de locurile zgomotoase. Cu ocazia consacrarii in monahism, preafericita taie, odata cu podoaba parului sau, orice legatura care o mai tinea legata de lume si se deda cu sârguinta lucrarii ascezei, stiind ca in masura in care trupul este slabit, omul interior se reînnoieste si se apropie de Dumnezeu. Invesmântata cu o singura tunica, pe care o schimba o data pe an, hranindu-se doar  cu pîine si apa,  se supunea de bunavoie, cu bucurie, la tot ce i se oferea, fara sa se împotriveasca sau sa cârteasca.  Cainta ei neincetata ii umplea inima de bucurie si facea sa-i straluceasca fata ; asemeni unui pamânt fertil, ea rodea fructele imbelsugate ale sfintelor virtuti. Le privea pe toate maicutele ca pe niste regine si se considera slujitoarea lor, dedându-se celor mai grele munci pentru a le ajuta. Citeşte mai departe…

Categories: Cântările Ortodoxiei Tags:

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN LA POMENIREA SF. M. MC. PANTELIMON (27 iulie)

iulie 26th, 2020 Fără comentarii

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN LA

POMENIREA SF. M. MC. PANTELIMON

 – 27 iulie –

Legături:

 

A FOST PRIGONIT DIN INVIDIE

„Că ştia că din invidie L-au dat în mâna lui.” (Matei 27,18)

Şi iarăşi, iubiţii mei, cinstim sfânta pomenire a Marelui Mucenic Pantelimon. Tema noastră va fi întrebarea: Care este pricina prigoanei Sfântului Pantelimon? La aceasta vom da un scurt răspuns.

***

Sfântul Pantelimon a trăit şi s-a nevoit în epoca prigoanelor, când la Roma era împărat Diocleţian. S-a născut în Nicomidia, din Asia Mică. Tatăl său era idolatru, iar mama lui era dintre femeile care sădeau adânc în inima copiilor lor credinţa în Hristos. Aşadar, Sfântul Pantelimon a fost învăţat adevărurile credinţei de mama lui.

Era inteligent, binecrescut. Avea înclinaţie spre studiu. A studiat medicina lângă distinşi oameni de ştiinţă. S-a dovedit un medic excepţional. Mulţi medici existau atunci, după cum există şi astăzi. Însă rar se întâmplă să găseşti un medic creştin. Majoritatea sunt necredincioşi, materialişti. Şi măcar de-ar fi valoroşi?… Dumnezeu să vă păzească să nu ajungeţi pe mâinile lor. Sfântul Pantelimon era diferit. Prin ce era diferit? Era diferit în trei puncte.

 Mai întâi, în ceea ce priveşte banul. Ceilalţi erau iubitori de arginţi. Profitau de pe urma bolnavilor şi adunau comori. Sfântul Pantelimon era dezinteresat, ideolog. El îşi exercita ştiinţa ca pe o misiune. Îl vedeau noaptea, vizitând colibele ca un înger. Dacă ceilalţi mergeau doar la casele celor mari, el mergea în cartierele sărace şi îi slujea pe cei bolnavi. Citeşte mai departe…

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC ŞI TĂMĂDUITOR PANTELIMON (27 iulie)

iulie 26th, 2020 Fără comentarii

pantelejmon

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC ŞI TĂMĂDUITOR PANTELIMON (27 iulie)

Troparul Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, glasul al 3-lea:

Purtătorule de chinuri, Sfinte şi Tămăduitorule Pantelimon, roagă pe Milostivul Dumnezeu să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Cântarea 1, glasul al 2-lea

Irmosul:

Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon puterea cea preaîntrarmată; iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel prearău Domnul Cel Preaslăvit, căci cu slavă S-a preamărit.

Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Apropiindu-te de Hristos de bunăvoie, mai înainte de sfârşitul tău cel întru Hristos, ai înviat un mort oarecând; şi acum, preafericite şi pe mine cel omorât cu muşcarea păcatului, mă înviază cu rugăciunile tale, Sfinte Pantelimon.

Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răsărit-ai ca o stea purtând în tinereţe minte de bătrân şi de Dumnezeu gânditoare; iar prin frumuseţea trupului podoabă sufletească agonisindu-ţi, Cuvântului Celui Preaslăvit te-ai arătat preafrumos.

Stih: Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitor Pantelimon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Omorându-te pentru lume şi întru Hristos îmbrăcându-te, preafericite, prin baia Botezului, te-ai făcut organ de Dumnezeu purtător şi vas lucrării Duhului, pe toţi vindecând şi bolile tuturor tămăduind.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înţelepciunea prietenă ţie câştigându-ţi şi părtaş vieţii aducându-te, de la dânsa te-ai cinstit şi cu cununa darurilor te-ai împodobit, cu luminarea dumnezeieştilor raze, fericite, strălucind.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu binecuvântări, Preacurată Cinstită, ai încununat firea cea blestemată de Făcătorul pentru neascultare, Ceea ce ai născut pe Hristos şi din stricăciune ai slobozit-o. Pentru aceasta, bucurându-ne, toţi credincioşii pe tine te fericim. Citeşte mai departe…

Categories: Canoane de rugăciune, Rugăciuni Tags:

ACATISTUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC ŞI TĂMĂDUITOR PANTELIMON (27 iulie)

iulie 26th, 2020 Fără comentarii

Св.Пантелејмон

ACATISTUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC ŞI TĂMĂDUITOR PANTELIMON (27 iulie)

Troparul Sfântului Mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon, glasul al 3-lea:

Purtătorule de chinuri, Sfinte şi tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condacul 1

Înaintea celui cu chip şi nevinovăţie îngerească, a vrednicei slugi a Domnului nostru, care prin nestrămutată credinţă s-a învrednicit a sta alături de scaunul nemuritorului Împărat, Pantelimon, ridicăm rugăciunile noastre şi cerem să ne asculte durerile şi cu puterea ce-i este dată de la Dumnezeu ca un doctor fără de arginţi, să ne cerceteze degrab şi să înlăture de la noi bolile sufleteşti şi trupeşti, ca izbăviţi cu platoşa bunătăţii sale, în tresăltări de bucurie, să-i cântăm: Bucură-te, Mare Mucenice şi tămăduitorule Pantelimoane! Citeşte mai departe…

Categories: Acatiste, Rugăciuni Tags:

27 iulie: Sfântul Nou Mucenic Hristodul din Valta, Kassandra, Grecia

iulie 26th, 2020 Fără comentarii

Sfântul Nou Mucenic Hristodul din Valta, Kassandra, Grecia

(27 iulie)

Sf Nou Mc Hristodul din Valta, Kassandra (1777) 1.1

(Sursă: http://proskynitis.blogspot.ro)

Acesta era de obârșie din satul Valta care se afla în ținutul Kassandra, Grecia. Copil fiind încă, se duse la Tesalonic unde ajunse ucenic la un croitor care lucra cu lână. Fiind în Tesalonic, sfântul Hristodul făcea adesea călătorii împreună cu ceilalți croitori. Într-una din călătorii în insula Chios, aduse o cruce mare pe care o dărui bisericii Sfântului Atanasie din Tesalonic, fiindcă era prieten cu paraclisierul bisericii.

Citeşte mai departe…

Categories: Pagini de Sinaxar Tags: