Chipul Sfântului Cuvios Vasile Griaznov, Rusia (1 martie)

Icoană de pe site-ul mănăstirii Diveevo

(Sursă: http://www.diveevo.ru/282/)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0395/s0395002.jpg)

Acesta a vieţuit între anii 1816 şi 1869. Nevoinţa sa prin care s-a sfinţit a fost petrecerea monahală în lume. Lucrarea sa cea mai însemnată a fost aducerea stiliştilor la dreapta credinţă.

A fost trecut în rândul sfinţilor la 7 august 1999. Este cinstit ca ocrotitor al celor din lume şi al neguţătorilor.

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0395/s0395001.jpg)

sursa, http://sfintisiicoane.wordpress.com/2011/03/01/chipul-sfantului-cuvios-vasile-griaznov-rusia-1-martie/

1 martie: TROPARUL SF. EVDOCHIA (GREEK)

TROPARUL SFINTEI  EVDOCHIA


01 martie

Οσιομάρτυς Ευδοκία. Αλλάζοντας ζωή η πανέμορφη Ευδοκία αφιερώθηκε στην κατά Χριστόν ζωή και ίδρυσε μοναστήρι. Αποκεφαλίσθηκε επειδή δεν δέχθηκε να επιστρέψει στην οδό της απωλείας (160-170). Continuă să citești 1 martie: TROPARUL SF. EVDOCHIA (GREEK)

SFÂNTA DOMNINA – 1 MARTIE

Pomenirea sfintei Domnina, cea din Cir.

 

Sfânta Domnina se trăgea din părinţi binecredincioşi şi bogaţi. Încă din pruncie afierosindu-se lui Dumnezeu, s-a dedat nevoinţelor pustniceşti şi înfrânării tuturor pornirilor trupului. Căci făcându-şi o colibă lângă grădina maicii sale, a petrecut zi şi noapte în ea, udându-şi cu lacrimi neîncetat nu numai obrajii ci şi veşmintele ei cele din păr, căci de o astfel de îmbrăcăminte se slujea. Către cântările cocoşilor, intrând în biserică, laolaltă cu toată mulţimea credincioşilor, aducea lui Dumnezeu cântare de laudă. Hrana ei era lintea înmuiată în apă; şi a suferit toată osteneala aceasta a postului, cu toate că avea trup firav şi era încă de vie aproape moartă. Îşi acoperea faţa cu multă grijă cu o pânză, încât nici ea nu putea vedea faţa cuiva şi nici cineva pe a ei. Îmbrăcămintea ei de păr o acoperea până la genunchi şi grăia uşor şi gingaş cu toţi cei ce veneau la ea. Deci, petrecând în felul acesta ziua şi noaptea, în cele din urmă s-a ridicat împreună cu faptele ei cele plăcute lui Dumnezeu, la Mirele ei cel iubit, Hristos.

Sinaxar 28/29 februarie: SF. CASIAN ROMANUL ŞI SF. GHERMAN DIN DOBROGEA

Sinaxar 28/29 Februarie

În aceastã lunã, ziua a douãzeci şi opta, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru mãrturisitorul Casian Romanul.

 

Acest sfânt era din cetatea Romei si se trãgea din pãrinti luminati si vestiti. Încã de mic copil el a avut mare dragoste de învãtãturã si de vorbire. Cu râvna si cu ascutirea mintii sale a strãbãtut toatã învãtãtura elineascã, deprinzând în chip desãvârsit filozofia si astronomia, învãtând bine si dumnezeiasca Scripturã, cunoscând-o foarte îndeaproape si desãvârsit. Si vrând sã-si împodobeascã viata cu curãtia fecioriei, iesind din patria sa a intrat într-un schit si s-a fãcut monah, dându-se pe sine la toatã ascultarea. Deprinzându-se acolo cu tot felul de petrecere grea, si obisnuindu-se cu nevointele si pentru multa sa ascultare ajungând la desãvârsitã chibzuialã, s-a retras în sihãstrie si petrecând acolo multi ani si topindu-se pe sine în toatã smerenia, a trecut la mai multã ispitã si nevointã. Continuă să citești Sinaxar 28/29 februarie: SF. CASIAN ROMANUL ŞI SF. GHERMAN DIN DOBROGEA

28/29 februarie: SFÂNTUL CUVIOS IOAN CASIANUL ROMANUL (Viaţa, Slujba, Acatistul)

Sf. Cuvios Ioan Casian Romanul

(28/29 Februarie)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Ca şi în alte cazuri deosebite, prin zbaterea lăuntrică şi prin întreaga petrecere duhovnicească a acestui cuvios şi învăţat monah, înalta spiritualitate românească luminează pe dimensiunile universale ale culturii creştine.

Contribuţia Sfântului Ioan Cassianul la organizarea vieţii monahale din Apus (în Galia şi în Spania) a fost unanim recunoscută; bogăţia şi frumuseţea scrierilor sale, de esenţă patristică răsăriteană, deopotrivă elogiate în Apus şi în Răsărit; sfinţenia sa, de-a lungul veacurilor, de nimeni contestată. Continuă să citești 28/29 februarie: SFÂNTUL CUVIOS IOAN CASIANUL ROMANUL (Viaţa, Slujba, Acatistul)

28/29 februarie: SFÂNTUL CUVIOS GHERMAN DIN DOBROGEA (Viaţa, Slujba)

Sf. Cuvios Gherman din Dobrogea


(28/29 Februarie)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

 

Până în anii din urmă nu s-a scris nimic despre un vrednic fiu al Dobrogei noastre, despre Cuviosul Gherman daco-romanul, deşi numele său era menţionat adesea în opera literară a prietenului său, Sfântul Ioan Casian. Abia în anul 1989, mitropolitul Antonie al Ardealului l-a scos din uitare şi i-a făcut cunoscut chipul luminos de teolog şi de călugăr înduhovnicit.

Puţine date despre viaţa şi cultura acestui mare stră-român se găsesc în cartea lui Ioan Casian intitulată Convorbiri cu Părinţii. De aici aflăm că ei „se împrieteniseră încă de când erau copii de şcoală, apoi în oaste, precum şi în viaţa călugărească”. Continuă să citești 28/29 februarie: SFÂNTUL CUVIOS GHERMAN DIN DOBROGEA (Viaţa, Slujba)

28/29 februarie: TROPARUL SF. CASIAN (GREEK)

TROPARUL SFÂNTULUI IOAN CASIAN

28/29 februarie

Όσιος Κασσιανός ο Ρωµαίος. Ρωµαίος ευγενής και στρατιωτικός. Επισκέφθηκε πολλά µοναστικά κέντρα στην Αίγυπτο και την Μ. Ασία. Σηµαντικός φιλοκαλικός συγγραφέας. Continuă să citești 28/29 februarie: TROPARUL SF. CASIAN (GREEK)

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MĂRTURISITOR PROCOPIE DECAPOLITUL (27 februarie)

ag-Prokopios-Dekapolitis-Servias

ORNAM1

CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MĂRTURISITOR PROCOPIE DECAPOLITUL

Troparul Sfântului Cuvios Mărturisitor Procopie Decapolitul, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Procopie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre. 

Cântarea 1, glasul al 6-lea.

Irmosul:

Ca pe uscat umblând Israel cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind cuprins de dragostea dreptei credinţe şi de Dumnezeiască dorire, ai alungat de la tine, cuvioase, întreitele valuri lumeşti, cântând lui Dumnezeu cântare de biruinţă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Continuă să citești CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL MĂRTURISITOR PROCOPIE DECAPOLITUL (27 februarie)

Pr. Constantin Sturzu: Cina la care s-au întâlnit cananeeanca, vameşul şi fiul risipitor

144059_cina_cea_de_taina

ORNAM1

Cina la care s-au întâlnit cananeeanca, vameşul şi fiul risipitor

pr. Constantin Sturzu
 

Adică împărtăşania nu se dă celui cuminte şi moraliceşte impecabil, dar cu pretenţia că „i se cuvine”, ci se dă celui ce este în permanentă stare de pocăinţă, care are conştiinţa că a „cheltuit în păcate viaţa lui” şi care, la fiecare Sfântă Liturghie, reface traseul fiului risipitor, de la chinuitoarele roşcove ale unei existenţe (încă) în afara lui Dumnezeu, la negrăita veselie a Cinei la care se jertfeşte „viţelul cel îngrăşat”.

Continuăm a comenta, în lumina anului omagial euharistic (2014), pericopele lunii februarie, după ce, într-un articol anterior, am sesizat înţelesuri ale sfintei spovedanii şi ale sfintei împărtăşanii plecând de la cele patru lecturi evanghelice duminicale din luna ianuarie. Prima duminică a lunii februarie ne-a amintit de insistenta rugăciune pe lângă Domnul a unei femei de alt neam decât iudeii (cf. Matei 15, 21-28). Femeia aceasta – cananeeancă – cerea lui „Iisus, fiul lui David” ca fiica sa să fie izbăvită de demonul care o chinuia. Strigătul ei rămâne o vreme fără un răspuns din partea Domnului, Care Îşi continuă drumul „prin părţile Tirului şi ale Sidonului”. Abia când intervin apostolii, Mântuitorul vorbeşte, dar nu direct către ea, ci către ucenici, însă astfel încât răspunsul să fie auzit şi de către această mamă disperată…

La fel se întâmplă şi în taina spovedaniei. Avem în duhovnic un ucenic al Domnuluicare poartă strigătul nostru de implorare a milei. Duhovnicul este, dacă e să ne exprimăm în termenii moderni, o adevărată „interfaţă” între noi şi Dumnezeu, cel care face posibilă comunicarea noastră cu El. De aceea se şi cere să primim orice cuvânt de la spovedanie ca de la Dumnezeu, căci doar aşa el poate deveni lucrător în viaţa noastră (asta, evident, după ce ne-am ales cu grijă acel povăţuitor în care să avem încredere că ne poate ghida spre mântuire). Continuă să citești Pr. Constantin Sturzu: Cina la care s-au întâlnit cananeeanca, vameşul şi fiul risipitor

„PĂCATUL ESTE UN FALIMENT ECONOMIC”: PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA FIULUI RISIPITOR (Luca 15, 11 – 32)

Kiriakodromion-cop-1

PĂCATUL ESTE UN FALIMENT ECONOMIC 

„Şi acolo şi-a risipit averea trăind în dezmierdări” (Luca 15, 13)

Astăzi, iubiţii mei creştini, astăzi este sărbătoarea noastră. Astăzi este sărbătoarea fiului risipitor; şi deoarece toţi suntem fii risipitori, de aceea zic că toţi sărbătorim. Să sărbătorim deci, pentru că nu se cuvine să îl imităm doar până într-un punct pe cel risipitor, ci trebuie să-l imităm până la capăt.

Risipitorul păşea pe drumul cel rău, şi când a ajuns deja pe  marginea prăpastiei şi era gata să cadă în haosul iadului, un gând l-a mântuit. Ce valoare are în lume un gând! De la gând pornesc toate crimele (căderile), dar şi minunile virtuţii. Aşadar, un singur gând a fost suficient, ca un fulger, şi în ultima clipă a făcut o mântuitoare cotitură; a schimbat direcţia, a schimbat drumul, de acolo unde mergea spre iad, s-a întors spre cer.

Tema parabolei risipitorului este nemărginită. Ne prezintă două puteri: o putere este păcatul, iar alta este braţul cel puternic al Domnului, care îl prinde pe păcătos, îl ridică şi îl face copil al lui Dumnezeu şi moştenitor al Împărăţiei Lui. Din toată această minunată parabolă vreau să luaţi aminte doar la un singur lucru.Fiul risipitor_ Continuă să citești „PĂCATUL ESTE UN FALIMENT ECONOMIC”: PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA FIULUI RISIPITOR (Luca 15, 11 – 32)

ARHIM. IOIL KONSTANTAROS: LECTURA APOSTOLICĂ DIN DUMINICA FIULUI RISIPITOR (I Corinteni 6: 12 -20)

fiul-risipitor1

ORNAM1

Între multele teme  pe care  le dezbate Apostolul neamurilor (în Epistolele) către Corinteni se află şi tema foarte serioasă a trupului omenesc. Şi aceasta, pentru că existau unii care,  evident marcaţi de viaţa lor de mai înainte, credeau că erau „liberi” să trăiască cum vor, cu consecinţa ca trupul să şi-l transforme în obiect al cochetăriei şi al exploatării păcatului.

Însă să vedem textul apostolic în traducere şi apoi să ne concentrăm atenţia asupra unui punct foarte serios, pentru că după cum se pare şi în acest caz istoria se repetă:

„12. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.

13. Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.

14. Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea Sa.

15. Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum!

16. Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânată este un singur trup cu ea? „Căci vor fi – zice Scriptura – cei doi un singur trup”.

17. Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El.

18. Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său.

19. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?

20. Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” Continuă să citești ARHIM. IOIL KONSTANTAROS: LECTURA APOSTOLICĂ DIN DUMINICA FIULUI RISIPITOR (I Corinteni 6: 12 -20)

Predica Părintelui Efrem Filotheitul la Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor – Taina pocăinței

Predica Părintelui Efrem Filotheitul la Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor – 

 Taina pocăinței [1]  

efraim1

OMILIA a XVI-a

Iubiții mei fii duhovnicești,

Așa cum știm, bunul Dumnezeu ne-a dăruit taina cea mare a Sfintei Mărturisiri, acest Botez sfânt prin care omul se spală sufletește și devine curat deplin, un om nou în Hristos.

Câtă mulțumire trebuie să-I aducem continuu lui Dumnezeu pentru acest mare dar pe care ni l-a lăsat! Ne-a oferit, adică, inima Lui deschisă, ca să intrăm ușor, ori de câte ori voim ca să ne curățim. Oricât ar păcătui omul, oricât s-ar tăvăli în păcat și și-ar întina sufletul, la un moment dat, poate, cu ușurință să devină alb ca porumbelul și ca zăpada. Există măreție mai mare decât aceasta, fericire mai mare pentru om?

În același timp, se întâmplă și un alt lucru deosebit: bucurie mare se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește (Luca 15, 7). 

Omul plin de păcate nu numai că se mântuiește și devine fericit, dar invită și pe îngeri la prăznuire, se face prilej de bucurie mare.  Are loc o manifestare de laudă a biruinței celei mari înaintea lui Dumnezeu, pentru că au aflat despre pocăința omului păcătos.

Continuă să citești Predica Părintelui Efrem Filotheitul la Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor – Taina pocăinței

Predica Părintelui Efrem Filotheitul la Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor – Slava iubirii deșarte

Predica Părintelui Efrem Filotheitul la Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor 

„Slavă iubirii Tale de oameni, Doamne” [2]

Gheronda-Efrem-Filotheitul

  OMILIA a XXVII-a

Fiii mei binecuvântați,

Dumnezeul nostru este iubire și Cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu în el (I Ioan 4, 16).

Creștinul care nu are iubirea lui Dumnezeu în inima lui nu are în sufletul lui viața în Hristos. Această mare lucrare a lui Dumnezeu, de a Se pogorî, de a lua trup omenesc și de a Se face om, ca să locuiască între noi, să Se apropie de noi, nu este nimic altceva decât expresia iubirii divine față de oameni. Dragostea lui Dumnezeu este cea care ne ocrotește și se îngrijește de toate ale noastre, iar noi, oamenii, păcătuim și-L întristăm pe Creator. De multe ori, ne arătăm necredincioși, dar iubirea Lui de oameni este nemărginită și ne iartă toate. Toți, și cel dintâi eu, am întristat inima lui Dumnezeu, care se numește iubire față de om. De aceea, va trebui să luăm aminte în continuare la viața noastră, să nu-I dăruim din nou amăreala păcatului.

Parabola Fiului risipitor din Evanghelie este expresia exactă a iubirii de părinte a lui Dumnezeu față de omul păcătos. Acolo vedem că fiul risipitor, ce preînchipuie pe orice om de pe pământ, a cerut de la Tatăl său partea ce i se cuvenea din moștenirea părintească. Bineînțeles că a cerut fără minte și fără înțelepciune partea lui, rupându-se de casa părintească, de iubirea și de grija Tatălui. Și, crezând că este capabil să se îngrijească singur de viața lui, a plecat, dar a plătit foarte scump nemintoșenia lui. Așa cum ne relatează Sfânta Evanghelie, fiul risipitor a cheltuit întreaga avere, ducând o viață păcătoasă.

Păcatul naște însă moartea – plata păcatului este moartea (Romani 6, 23). El aduce moartea sufletească, dar de multe ori se face cauză și a morții trupești. Fiul risipitor, după ce a risipit tot ce avea, a ajuns să pască porcii și să trăiască împreună cu dobitoacele. La fel și creștinul, când primește prin Sfântul Botez drept moștenire harul lui Dumnezeu și se desparte după aceea de El, rupând orice legătură cu Dumnezeu Tatăl, ajunge vas al diavolului, al păcatului, „făptură risipitoare“, îndepărtată de Dumnezeu și căzută continuu din păcat în păcat. Parabola ne spune din nou că, la un moment dat, fiul și-a revenit în sine, a înțeles greșala lui. Când săvârșea păcatul, se pare că era în afara lui, în afara rațiunii, a cumințeniei și a cumpătării. Hristos ne spune că acesta și-a venit în sine și s-a gândit: Continuă să citești Predica Părintelui Efrem Filotheitul la Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor – Slava iubirii deșarte

27 februarie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. PROCOPIE (Gr, Ro, En)

TROPARUL SFÂNTULUI PROCOPIE

27 FEBRUARIE

 

Ţara Decapoliei, care se numeşte astfel după numărul celor 10 cetăţi, este lîngă marea Galileii. Despre ea se pomeneşte în Evanghelia Sfîntului Marcu, că a venit Iisus la marea Galileii, care este între hotarele Decapoliei. Din acele părţi era de fel Cuviosul Procopie Mărturisitorul, care, petrecînd mai întîi în viaţa monahicească şi cercînd toată pustnicia cu dinadinsul şi împodobindu-se cu desăvîrşită curăţie, era vestit între cuvioşii părinţi. Iar cînd s-a ivit eresul luptării contra sfintelor icoane, al cărui iscoditor a fost Leon Isaurul, nelegiuitul împărat al grecilor, care pe sfintele icoane şi pe cei ce le cinsteau şi se închinau lor îi numea închinători de idoli şi pe mulţi din credincioşii împăraţi şi arhierei şi pe popoarele cele numite cu numele lui Hristos, care au fost mai înainte de el şi păzeau cu dreaptă credinţă închinarea icoanelor le da anatemei, singur fiind blestemat de toţi.

  Continuă să citești 27 februarie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. PROCOPIE (Gr, Ro, En)

27 februarie: În această zi, pomenirea Sfântului Rafael (Rafail), Episcop de Brooklyn (+ 1915).

ikona_rafaila_bruklinskogo_s_moshchami

ORNAM1

RafaelSfântul nostru părinte Rafail s-a născut în Siria în anul 1860 din părinţi ortodocşi evlavioşi, Michael Hawaweeny şi cea de-a doua soţie a lui, Mariam, fiica unui preot din Damasc. Nu se ştie data exactă a naşterii sale dar este undeva în jurul zilei lui onomastice, Sinaxarul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu toate Puterile cele fără de trup ale cerului (prăznuiţi în 8 noiembrie).  Datorită persecuţiilor violente împotriva creştinilor, în care au pierit martirizaţi şi preotul de parohie, Sf. Iosif al Damascului împreună cu tovarăşii săi, familia Hawaweeny a fost obligată să fugă în Beirut ca să se salveze. Acolo a văzut viitorul sfânt lumina zilei şi nu în oraşul părinţilor săi. Într-adevăr, după cum decurgea copilăria sfântului, el nu avea să-şi găsească locul lui în lume, căutând permanent un loc ce avea să-i fie hărăzit. (Evrei 13:14).

De Bobotează, în 1861, a fost botezat cu numele de Rafla, iar mai târziu în acea primăvară familia s-a putut reîntoarce în Damasc. Copilul a făcut clasele primare şi a învăţat bine, dar în 1874 Michael Hawaweeny nu a mai putut asigura financiar educaţia sa. Din fericire situaţia a fost salvată de diaconul Atanasie Atallah (mai târziu Mitropolit al Homsului), care l-a recomandat pe Rafla Patriarhului Hieroteus (Ierotei) al Antiohiei, să fie acceptat ca student la seminar din partea Patriarhiei, ca să devină preot.

El a fost un student atât de bun încât a fost selectat ca profesor-asistent în 1877, iar în următorul an a fost numit profesor de arabă şi turcă. În 28 martie, 1879 a fost tuns călugăr de către Patriarhul Hieroteus, fiind asistentul personal al Preasfinţitului. Continuă să citești 27 februarie: În această zi, pomenirea Sfântului Rafael (Rafail), Episcop de Brooklyn (+ 1915).

27 februarie: SFÂNTUL RAFAIL DIN BROOKLYN (HAWAWEENY)

st_rafail_brooklyn

ORNAM1

Viaţa Părintelui nostru celui între sfinţi Rafail Hawaweeny, „bunul păstor al oii celei pierdute în America”, a cărui sfinţenie a fost proclamată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din America în ziua de miercuri, 29 martie
a anului 2000 şi a cărui prăznuire se face în ziua de 27 februarie

de Episcopul Vasile (Essey)

În ultimele zeci de ani ale secolului al XIX-lea, America a primit în braţele ei deschise un aflux constant de emigranţi din Orientul Mijlociu. Cunoscuţi sub numele generic de „sirieni”, mulţi dintre aceşti emigranţi, de credinţă ortodoxă şi de cultură arabă, şi-au lăsat oraşele şi satele de baştină pentru a căuta orizonturi noi şi mai luminoase în Lumea Nouă. Pe măsură ce creştea numărul lor în America, la fel creştea şi nevoia lor de a avea un conducător spiritual. Deşi nu cunoaştem în ce fel, aceşti noi americani au aflat despre un tânăr şi cuminte preot sirian, părintele Rafail (Hawaweeny), care era în acea vreme arhimandrit şi profesor de limba arabă la Academia Teologică din Kazan, în Rusia imperială. Cu ajutorul liderului lor etnic, Dr. Ibrahim Arbeely, l-au contactat pe tânărul preot, cerându-i să vină în America, pentru ca să le fie păstor şi conducător spiritual. Continuă să citești 27 februarie: SFÂNTUL RAFAIL DIN BROOKLYN (HAWAWEENY)

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI TEOCLIT (26 februarie): UN MAG DEVINE CREŞTIN

Sursa: Cartea Flori înmiresmate

coperta_flori-inmiresmate

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA

POMENIREA SFÂNTULUI TEOCLIT:

UN MAG DEVINE CREŞTIN

Iubiţii mei, unul din cei mai sălbatici prigonitori ai creştinilor a fost Nero. Nero era împărat la Roma în anul 67 d.Hr. A decretat prigoană împotriva creştinilor. Mulţi au mărturisit atunci. În această omilie vom vorbi despre o familie, care a trăit în epoca lui Nero şi toată a primit martiriul pentru Hristos.

***

În Africa, într-o mare cetate, în Cartagina, actualmente Tunezi, slujea un general viteaz. Numele lui era Victor.
Victor se deosebea de toţi ceilalţi generali ai garnizoanei din Cartagina. Era creştin. Era credincios împăratului pământesc, dar mai credincios era Împăratului ceresc, Hristos. Viteaz în lupte, dar mai viteaz în lupta pe care o dădeau creştinii pentru credinţa lor. Gura nu şi-o ţinea închisă; propovăduia cu credinţă pe Hristos. În armată, Victor era un exemplu luminos de general creştin. Dar când s-a decretat prigoana împotriva creştinilor, conducătorul politic al Cartaginei l-a chemat, i-a citit edictul şi i-a spus: Victore, ştiu bine în ce crezi. Ştiu şi faptul că nu doar tu, ci şi mama ta şi fratele tău sunt creştini şi încearcă să-i facă şi pe alţii creştini. Pretutindeni propovăduiesc. Dar acum, că a venit edict de la Roma, te-am chemat să-ţi spun că cel mai bine pentru tine şi pentru familia ta este să-L lăsaţi pe Hristos şi să jertfiţi idolilor… – Nu!, răspunde Victor ighemonului. Nu ne vom lepăda de credinţa noastră nici eu, nici mama mea, nici fratele meu.
Continuă să citești PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI TEOCLIT (26 februarie): UN MAG DEVINE CREŞTIN

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA SFÂNTA MUCENIŢĂ FOTINI (26 februarie)

fotini-665x1024

Iubiţii mei, unul din cei mai sălbatici prigonitori ai creştinilor a fost Nero. Nero era împărat la Roma în anul 67 d.Hr. A decretat prigoană împotriva creştinilor. Mulţi au mărturisit atunci. În această omilie vom vorbi despre o familie, care a trăit în epoca lui Nero şi toată a primit martiriul pentru Hristos.

***

În Africa, într-o mare cetate, în Cartagina, actualmente Tunezi, slujea un general viteaz. Numele lui era Victor. Victor se deosebea de toţi ceilalţi generali ai garnizoanei din Cartagina. Era creştin. Era credincios împăratului pământesc, dar mai credincios era Împăratului ceresc, Hristos. Viteaz în lupte, dar mai viteaz în lupta pe care o dădeau creştinii pentru credinţa lor. Gura nu şi-o ţinea închisă; propovăduia cu credinţă pe Hristos.

În armată, Victor era un exemplu luminos de general creştin. Dar când s-a decretat prigoana împotriva creştinilor, conducătorul politic al Cartaginei l-a chemat, i-a citit edictul şi i-a spus:

Victor, ştiu bine în ce crezi. Ştiu şi faptul că nu doar tu, ci şi mama ta şi fratele tău sunt creştini şi încearcă să-i facă şi pe alţii creştini. Pretutindeni propovăduiesc. Dar acum, că a venit edict de la Roma, te-am chemat să-ţi spun că cel mai bine pentru tine şi pentru familia ta este să-L lăsaţi pe Hristos şi să jertfiţi idolilor…

– Nu!, răspunde Victor ighemonului. Nu ne vom lepăda de credinţa noastră nici eu, nici mama mea, nici fratele meu. Suntem hotărâţi să le sacrificăm pe toate pentru Hristos.

Dar înainte de a purcede la mucenicie, să vedem cine era mama lui Victor. Dacă vreţi să aflaţi, deschideţi Evanghelia după Ioan la capitolul 4. Acolo veţi vedea că o femeie foarte păcătoasă, care s-a dus la amiază la fântâna din satul ei ca să ia apă, a întâlnit un necunoscut. Necunoscutul era Hristos. Hristos a deschis o discuţie cu ea. Femeia îl întreba şi Hristos răspundea. Şi femeia se minuna. Pentru prima oară în viaţă auzea astfel de cuvinte. Femeia a crezut şi de atunci şi-a schimbat viaţa şi a devenit o credincioasă uceniţă a lui Hristos. Aceasta este samarineanca, care atunci când a crezut în Hristos s-a numit Fotini. Aceasta este mama lui Victor, care slujea în Cartagina. Iar Sfânta Fotini, precum zice sinaxarul, avea cinci surori, care şi ele au crezut în Hristos. Numele lor erau: prima Fotini, a doua Anatoli, a treia Foto, a patra Fotis, a cincea Paraschevi şi a şasea Kiriaki.

Continuă să citești PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA SFÂNTA MUCENIŢĂ FOTINI (26 februarie)

26 februarie: Sfântul Nou Mucenic Ioan tâmplarul din Constantinopol, Turcia

Sfântul Nou Mucenic Ioan tâmplarul din Constantinopol, Turcia

(26 februarie)

Sf Nou Mc Ioan tamplarul din Constantinopol, Turcia (1575) 1.1

Sfântul Ioan tâmplarul sau calfa s-a născut și a crescut în mahalaua Galata din Constantinopol, unde lucra ca tâmplar de mobilă. Din pricina măiestriei sale lucra adesea pentru mulți musulmani de vază și având inimă milostivă, cu banii primiți pentru munca sa, săvârșea multe binefaceri.

Într-una din zile, un dregător musulman îi ceru să-l ia ucenic pe nepotul său. Deci tânărul îl însoțea pe Ioan la feluritele sale treburi și astfel merseră și la palatul sultanului, unde Ioan avea de lucru. La palat, tânărul începu a pizmui viața dusă de pajii sultanului și curând crescu în el dorința de a intra în rândurile lor. Astfel, îi spuse unchiului său că l-a rugat pe Ioan să pună o vorbă bună pe lângă dregătorii pe care ajunsese să-i cunoască la palat. Făcând aceasta Ioan, ucenicul său primi într-adevăr o slujbă la palat. Nu după multă vreme, tânărul ajunse la un rang înalt în slujba sultanului.

Continuă să citești 26 februarie: Sfântul Nou Mucenic Ioan tâmplarul din Constantinopol, Turcia