Arhivă

Arhivă pentru august, 2021

PĂRINȚII S-AU ÎNTORS CU SFINTELE MOAȘTE ÎN MĂNĂSTIREA CUVIOSUL DAVID DIN EVVIA

august 5th, 2021 Fără comentarii

Joi, 5 august 2021, s-au întors Sfintele Moaște și Cinstitul Cap al Cuviosului David în Sfânta sa Mănăstire din Evia.

Mai precis, Egumenul Mănăstirii, Gheronda Gavriil, cu puțin timp înainte de Liturghia înainte-prăznuirii Schimbării la Față a Mântuitorului, a făcut o procesiune în jurul bisericii mari cu Sfintele Moaște și cu Sfintele Icoane, slăvindu-L pe Dumnezeu și cinstindu-i pe Sfinți, pentru că Mănăstirea a fost salvată în chip minunat.

Amintim că focul s-a stins la câțiva metri de Sfânta Mănăstire a Cuviosului David, așa încât toți au vorbit despre o minune a Maicii Domnului și a sfinților.

Categories: Anunţuri, Minuni, Moaşte Tags:

Mitropolitul Augustin de Florina: PREDICĂ LA SCHIMBAREA LA FAŢĂ – ASCULTARE FAŢĂ DE VOIA LUI DUMNEZEU

august 5th, 2021 1 comentariu

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA

PREDICĂ LA SCHIMBAREA LA FAŢĂ 

Alte predici:

* * *

ASCULTARE FAŢĂ DE VOIA LUI DUMNEZEU

„Şi iată glas din nori zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultaţi!”

(Matei 17, 5)

Religia noastră, iubiţii mei, este singura adevărată în lume. Pe cât se deosebeşte diamantul de pietriş, atât se deosebeşte religia noastră de toate religiile din lume. Şi este singura adevărată, pentru că Cel care a întemeiat Sfânta noastră Biserică nu este un om, ca noi toţi, ci este Dumnezeu şi om, Dumnezeu-Om. Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu. O strigă îngerii şi arhanghelii, proorocii, miriade de oameni. O strigă şi nenumăratele minuni pe care le-a făcut, le face şi le va face până la sfârşitul veacurilor. Iar una din cele mai mari minuni ale Sale este aceasta pe care o sărbătorim astăzi: Schimbarea la Faţă. Să vedem în câteva cuvinte această minune şi ce anume ne învaţă.

Când Hristos s-a născut din Preasfânta, s-a arătat în lume ca un om comun, ca cel mai sărac om. Noi toţi avem o căsuţă; nimeni nu este fără acoperiş. El nu a avut unde să locuiască. Când cineva a vrut să-L urmeze, Hristos i-a spus: „Păsările şi vulpile au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul” (Matei 8, 20; Luca 9, 58). Haine scumpe n-a purtat. Bani în buzunar nu a avut, pe jos mergea din sat în sat ca să propovăduiască Evanghelia. Aşadar, văzându-L oamenii aşa, nu au putut să-şi imagineze că sub această înfăţişare smerită se ascunde dumnezeiasca măreţie, se ascunde Dumnezeirea. Citeşte mai departe…