Απολυτίκιο Αποστόλου Κορδάτου – 21 ΣΕΠΤΕΜΒΡΙΟΥ
TROPARUL ŞI VIAŢA SF. AP. CODRAT
21 septembrie
Pomenirea Sfântului Apostol Codrat.
Sfîntul Apostol Codrat era unul din cei şaptezeci de apostoli. El a propovăduit cuvîntul lui Dumnezeu în Atena şi în Magnesia, unde a fost şi episcop şi pe mulţi i-a adus cu învăţăturile sale la lumina dumnezeieştii cunoştinţe şi a fost după cuvîntul lui Sirah: „Ca o stea de dimineaţă în mijlocul norilor”. Pentru că norii întunecoşi păgîneşti nedumnezeieşti erau cele străine faţă de lumina dreptei credinţe. Şi şedea poporul acela în întuneric şi în umbra morţii. Iar sfîntul apostol Codrat, cu cuvîntul lui Dumnezeu strălucindu-le lor ca o lumină mare, le-a luminat lor întunericul, a surpat jertfele cele spurcate, a sfărîmat idolii şi a risipit capiştele cele drăceşti cu rugăciunea. Şi precum steaua magilor celor de la răsărit, aşa şi el a arătat popoarelor calea cea spre Hristos. Şi precum luceafărul cel de dimineaţă aduce după sine soarele, aşa şi el a adus în lume lumina cea mare a credinţei şi a luminat sufletele omeneşti cele întunecate. Dar întunericul totdeauna urăşte lumina. Pentru că cei fără de Dumnezeu, văzîndu-şi idolii călcaţi de sfîntul Codrat, şi duhurile izgonite şi păgînătatea lor dezrădăcinată, au rînduit prigoană mare asupra apostolului şi ca pe un alt Ştefan au voit să ucidă cu pietre pe sfîntul Codrat. Dar, lovit fiind cu pietre, a fost păzit viu cu darul lui Hristos.
Apoi l-au pus în legături, şi l-au chinuit cu foame multă vreme. Pentru că ticăloşii închinători de idoli au oprit hrana trupească de la acesta, care hrănea sufletele lor, nu cu hrană pieri-toare, ci cu hrana care duce la viaţa veşnică. Şi chinuind cu foamea pe sfîntul, ei înşişi piereau de foamea aceea, pentru care scrie: „Nu foame de pîine, ci foame de auzirea cuvîntului Domnului”. Deci, neputînd ca să omoare cu foamea pe acesta, care de-a pururea se întărea de sus cu dumnezeiască hrană, singur a murit cu cea veş-nică moarte. Iar sfîntul Codrat, deşi a murit după multe munci, sufletul lui viază în mîinile lui Dumnezeu şi nu se atinge de el chinul; şi-a sfîrşit nevoinţa muceniciei, pe vremea împăratului Adrian (117-138), şi a început viaţă veşnică la Împăratul măririi Iisus Hristos. Cu Dînsul a pătimit, cu Dînsul se şi măreşte în împărăţia Lui. Iar sfîntul lui trup s-a aşezat în Magnesia, şi izvorăşte multe tămăduiri neputincioşilor.
Τὰ θεόπνευστα λόγια τοῦ Ἀποστόλου τοῦ Θεοῦ, Πέτρου, συμβουλεύουν: «Ἕτοιμοι ἀεὶ πρὸς ἀπολογίαν παντὶ τῷ αἰτούντι ὑμᾶς λόγον περὶ τῆς ἐν ὑμὶν ἐλπίδος μετὰ πραΰτητος καὶ φόβου», ποὺ σημαίνει, νὰ εἶστε πάντοτε ἕτοιμοι γιὰ νὰ ἀπολογηθεῖτε καὶ νὰ ὑπερασπίσετε τὴν ἀλήθεια τοῦ Εὐαγγελίου στὸν καθένα πού σᾶς ζητᾶ λόγο καὶ ἀπόδειξη γι’ αὐτὰ ποὺ ἐλπίζετε νὰ ἀπολαύσετε στὸ μέλλον, καὶ γιὰ τὰ ὁποία μας περιγελοῦν οἱ ἄπιστοι. Νὰ ἀπολογηθεῖτε ὅμως, χωρὶς ἐξάψεις καὶ φανατισμό, ἀλλὰ μὲ πραότητα καὶ μὲ φόβο Θεοῦ.â
Ἕνας τέτοιος μέγας ἀπολογητὴς ἦταν καὶ ὁ ἀπόστολος Κοδρᾶτος. Ἄνδρας σεμνός, σοφός, πολυμαθέστατος καὶ μὲ ἄριστη διαλεκτικὴ ἱκανότητα. Ἔγινε ἐπίσκοπος Ἀθηνῶν, στὴν πόλη ποὺ ἀνθοῦσαν ἀκόμα οἱ διάφορες φιλοσοφικὲς σχολὲς καὶ χρειαζόταν ἐπίσκοπος μὲ μεγάλη ἀπολογητικὴ ἱκανότητα.
Ὁ Κοδράτος ἔχοντας αὐτὰ τὰ προσόντα, ἐργάστηκε μὲ ζῆλο, προσευχὴ καὶ πραότητα. Ἔτσι κατάφερε νὰ φωτίσει σὲ πολλοὺς τὸν δρόμο τῆς Ἀλήθειας καὶ νὰ φιμώσει τοὺς φιλοσοφοῦντες. Αὐτοί, μὴ μπορώντας νὰ τὸν ἀντιμετωπίσουν μὲ λόγια, τὸν ἔδιωξαν μὲ τὴ βία ἀπὸ τὴν Ἀθήνα.
Τὸ φρόνημα, ὅμως, τοῦ Κοδράτου δὲν κάμφθηκε. Πῆγε στὴν Μαγνησία τῆς Μ. Ἀσίας, ὅπου μὲ παρρησία κήρυξε καὶ ἐκεῖ τὸ Εὐαγγέλιο. Ἔγραψε, μάλιστα, καὶ ἀπολογία γιὰ τὸ χριστιανισμὸ στὸν Ἀδριανό. Ἡ ἀπάντηση τοῦ Ἀδριανοῦ ἦταν νὰ τὸν φονεύσει. Ἔτσι ὁ μέγας ἀπολογητὴς πῆρε τὸ στεφάνι τοῦ μαρτυρίου.
Ἀπολυτίκιον. Ἦχος α’. Τοῦ λίθου σφραγισθέντος.
Σοφίας ταῖς ἀκτῖσι φαιδρύνας σου τὸν βίον, εἴλκυσας τοῦ Πνεύματος μάκαρ τὴν πυρίπνοον χάριν, καὶ ηὔγασας δόγματα ζωῆς, Κοδρᾶτε ὡς Ἀπόστολος Χριστοῦ· διὰ τοῦτο ὡς φωστῆρά σε ἀπλανῆ, γεραίροντες ἐκβοῶμεν· δόξα τῷ σὲ δοξάσαντι Χριστῷ, δόξα τῷ σὲ στεφανώσαντι, δόξα τῷ ἐνεργοῦντι διὰ σοῦ, πᾶσιν ἰάματα.
Κοντάκιον. Ἦχος πλ. δ’. Ὡς ἀπαρχὰς τῆς φύσεως.
Ὡς Ἱεράρχην τίμιον, καὶ Ἀθλητὴν στερρότατον, ἡ οἰκουμένη προσάγει σοι Κύριε, Κοδρᾶτον τὸν Ἀπόστολον· καὶ τοῖς ὕμνοις γεραίρει τὴν σεπτὴν αὐτοῦ μνήμην, αἰτοῦσα πάντοτε πταισμάτων ἄφεσιν, δι’ αὐτοῦ δωρηθῆναι, τοῖς μέλπουσι τοῦτον Εὔσπλαγχνε.
Μεγαλυνάριον.
Ἱερῶν δογμάτων ὑφηγητά, στόμα εὐσεβείας, πνευματέμφορον καὶ τερπνόν, κοινωνὲ Μαρτύρων, Ἀπόστολε Κοδρᾶτε, μετάδος τῇ ψυχῇ μου, ἐκ τῆς σῆς χάριτος.
Saint Quadratus, Apostle of the Seventy preached the Word of God at Athens and at Magnesia (eastern peninsula of Thessaly), and was Bishop of Athens. His biographer called him „a morning star” among the clouds of paganism. He converted many pagans to the true faith in Christ the Savior, and his preaching aroused the hatred of the pagans. Once, an angry mob fell upon the saint to pelt him with stones. Preserved by God, St Quadratus remained alive, and they threw him into prison, where he died of starvation. His holy body was buried in Magnesia.
In the year 126, St Quadratus wrote an Apologia in defence of Christianity. Presented to the emperor Hadrian (117-138), the Apologia affected the persecution of Christians, since the emperor issued a decree saying that no one should be convicted without just cause. This Apologia was known to the historian Eusebius in the fourth century. At the present time, only part of this Apologia survives, quoted by Eusebius: „The deeds of our Savior were always witnessed, because they were true. His healings and raising people from the dead were visible not only when they were healed and raised, but always. They lived not only during the existence of the Savior upon the earth, but they also remained alive long after His departure. Some, indeed, have survived to our own time.”
St Quadratus is also commemorated on January 4.