24 DE ANI DE LA MUTAREA LA CELE VEŞNICE A PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial.
Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune.
Decât ceartă mai bine pagubă.

Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic.
Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poţi câştiga mântuirea. 

Să vă rugaţi să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor veni vremuri foarte grele.
Să nu credeţi că voi n-o să răbdaţi foame. Să vă pregătiţi pentru martiraj.

Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri.

Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşti un necioplit.
Să vă aşteptaţi la întâmplări venite din senin. Că nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale căii acesteia.
Să nu ai nici un amestec cu ai tăi, ca să nu se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu.
Aşa cum ne purtăm cu aproapele, tot aşa se va purta Dumnezeu cu noi.

1910 – 29 septembrie
Se naşte în localitatea Vaţa de Sus (judeţul Hunedoara), într-o familie de ţărani simpli, Iosif şi Cristina, dar credincioşi. Primeşte numele Zian.

1929
Devine absolvent şi şef de promoţie al liceului „Avram Iancu” din Brad. Colegii îl numeau „sfântul”, iar stejarul pe care îl plantează cu colegii la absolvire îi va purta numele, „Gorunul lui Zian”.

1929 – 1933
Urmează cursurile Institutului Teologic din Sibiu, unde este remarcat de profesori ca un student de elită. Aici îi devin cunoscute talentele sale de pictor şi de bun interpret la flaut.

1933
Este trimis la Bucureşti de către Mitropolitul Nicolae Balan pentru a urma Institutul de Belle-Arte. Cu această ocazie participă şi la cursurile de anatomie ale profesorului Francisc Rainer şi la prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. Ajută pe Părintele Dumitru Staniloae la traducerea Filocaliei, realizând grafica primelor patru volume, care au aparut la Sibiu.

1935 – septembrie
Conform documentelor arhivei Arhiepiscopiei Sibiu este hirotonit întru citet şi ipodiacon. Tot atunci este hirotonit diacon celib (cf. P[rintelui Veniamin Tohaneanu).

1939
Merge la Muntele Athos unde stă trei luni. Experimentează viaţa duhovnicească de aici postind 40 de zile.[…….]. Se închinoviază la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.

1940 – 3 mai
Are loc tunderea în monahism, când primeşte numele de Arsenie.

1942 – 10 aprilie
Părintele este hirotonit preot şi numit stareţ al mănăstirii.

1944 
A plecat în Basarabia, la Chişinău, să înveţe pictura bisericească şi poleitul icoanelor. A revenit în ţară în primăvara anului 1945.

1948 – mai
Este arestat şi torturat de Securitate, fiind acuzat că e legionar, lucru pe care Părintele l-a negat, chiar dacă în 1947, cu sprijinul său, la Sâmbăta, s-a ţinut o consfatuire ce a dus la o unitate de luptă a tuturor forţelor anticomuniste din ţară.

1948 – 25 noiembrie
Este mutat la mănăstirea Prislop de Mitropolitul Nicolae Bălan. Mănăstirea era într-o stare jalnică, fiind părăsită de ultimii trei vieţuitori călugari greco-catolici (În 1948 greco-catolicii au revenit la ortodoxie). Este numit stareţ al acestei mănăstiri.

1950
Prislopul devine mănăstire de maici. Părintele Arsenie nu mai este stareţ, ci rămâne duhovnic al mănăstirii, iar stareţa este numită monahia Zamfira.

1951
Părintele este ridicat din nou de Securitate.

1952
Părintele revine la Prislop, după ce a fost condamnat 9 luni (la Ocnele Mari şi la Canal).

1959
Se desfiinţează Mănăstirea Prislop, maicile sunt alungate, la fel şi Părintele Arsenie, căruia i se interzice să mai slujească. Clădirea este transformată într-un cămin de bătrâni până în 1976, când se redeschide mănăstirea.

1961 După o lungă pribegie prin Bucureşti este angajat ca pictor muncitor la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor, participând la slujbe doar ca şi cântareţ.

1968
Este pensionat (o pensie minoră ); începe pictura bisericii de la Drăgănescu, la care va osteni timp de 15 ani, realizând astfel „Capela Sixtină ” a Ortodoxiei româneşti.

1969 – 1989
Deţine un atelier de pictură şi chilie la proaspătul înfiinţat aşezământ mănăstiresc de la Sinaia.

1989 – 28 noiembrie
Părintele încetează din viaţă la Sinaia. Este înmormântat la Prislop în 4 decembrie1989. De atunci şi până azi, credincioşii se adună an de an în număr tot mai mare la mormântul Părintelui pentru parastas, rugăciune şi comuniune.

(sursa: „Mărturii din Ţara Făgăraşului despre
 Părintele Arsenie Boca”
Ed. Agaton, Făgăraş, 2004)

CUVINTE DE FOLOS

Peste tot unde se află Părintele, mulţimi de credincioşi îl căutau spre a-i solicita îndrumare şi binecuvântare, punându-şi libertatea, chiar şi viaţa în pericol, ştiut fiind faptul că Părintelui i se interzicea de către Securitate să stea de vorbă cu oamenii.

•Nu greşelile altora ne scot din răbdări, ci puţina noastră răbdare; ne cheltuie şi răbdarea pe care o mai avem.

La mulţi le-a zis: nu plecaţi din ţară că ţara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulţi mucenici.
•Pe călugări îi bagă în iad nimicurile.
•De câte ori încetezi lucrarea cea bună a sufletului, seamănă a lene.
•Ascultarea care mi se dă, aceasta este voia mea.
•Rugăciunea e alimentată de citirea Sfintei Scripturi şi învăţătura de credinţă.
•Omul necurăţat de patimi nu poate să priceapă adevărurile de credinţă.
•Citirea cu socoteală a dumnezeieştilor Scripturi, aprinde şi hrăneşte sufletul cu gândurile lui Dumnezeu, care nu sunt ca gândurile omului.
•Cine se leapădă de sine măcar de atâtea ori cât vin prilejurile pe zi, în chip sincer şi cu convingere, capătă nu numai sporire a puterilor sufleteşti, ci însuşirile lui sufleteşti încep să semene cu ale lui Iisus. Nu mai umblă cu candela stinsă.
•Noi să ne îmbogăţim în Dumnezeu, cugetându-L, iubindu-L, împărtăşindu-ne cu El,
silindu-ne a gândi şi a iubi ca El, în toate împrejurările vieţii. Iată adevărată bogăţie care nu se va lua de la noi.
•Adevărata creştere spirituală e să-ţi cunoşti neputinţele şi să te lupţi cu ele.
•Singura neputinţă pe care ţi-o iartă Dumnezeu este aceea de a nu putea intra prin uşile închise.
•În cartea vieţii te scriu mai ales faptele pe care le-ai făcut plângând.
•Fericit este acela care, zilnic fiind ocărât şi defăimat pentru Dumnezeu, se sileşte spre răbdare; el va dănţui cu mucenicii, cu îndrăzneală va vorbi şi cu îngerii.
•Omul învaţă 6 ani ca să vorbească şi 60 de ani trebuie să înveţe ca să tacă.
•Ascultarea mai mult de Dumnezeu decât de oameni.
•Să cultivăm energia voinţei.
•Cuvintele noastre sunt fiinţe vii şi ne însoţesc până la judecata din urmă, cu calitatea cu care au fost spuse, cu valoarea creştină sau necreştină.
•Să ne preocupe tăcerea. Pălmuirile întinăciunilor să ne menţină în stare de umilinţă şi smerenie.
•Să-L iubim pe Mântuitorul mai mult decât orice.
•Destinul nostru e colosal de înalt: îndumnezeirea.
•Prin supărări, tulburări, ceartă, iuţeală, se pierde o energie bună din noi. Prin dragostea de Dumnezeu se adună o energie foarte binefăcătoare care înlătură şi bolile, iar când se pierde dragostea lui Dumnezeu (energia) apar bolile.
•Îngerul păzitor de la botez este păzitorul legilor dumnezeieşti, pe care omul trebuie să le îndeplinească.
•Nu împrumuta celui rău mintea, ochii, gândurile, nu da degetul că îţi ia mâna toată.
•Numai în Duhul Sfânt poate fi obşte unită. Duhurile au magnetism, cei ce se aseamănă se adună. Scopul creştinului este dobândirea Duhului Sfânt. Trebuie să stai în prezenţa chipului Domnului Hristos din tine, şi în mod sigur aveţi ceva foarte bun în voi. Daţi ajutor acestui element în care existăm, trăim şi suntem. Dacă nu iubeşti, urăşti, critici, tragi sforile. Satana luptă continuu cu legea lui Dumnezeu din inima ta şi îţi îndreaptă iubirea către tine, iubirea de sine şi ajungem până a urî pe Dumnezeu, căci eu-l e ateu. Nu te poţi lua „la trântă” cu el fără „Doamne Iisuse.”, şi nu poţi zice „Doamne Iisuse.” câtă vreme nu eşti sub ascultarea cuiva.
•Faceţi măcar 100 de metanii pe zi, că vă dă sănătate sufletească şi trupească.
•Când îţi aduci aminte de Dumnezeu înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Dumnezeu să-şi aducă aminte de tine.
•Dacă uiţi să zici „Doamne Iisuse.”, zi: „Doamne, nu uita de mine cum uit eu de Tine”.
•Focul sfârşitului va arde totul, numai bunurile spirituale nu. Ce ai pus tu pe mintea ta, cunoştinţele, îmbrăcămintea minţii, nevoinţele, ostenelile, te însoţesc dincolo.
•Eu vă ajut cu smerenia, căci ea are toate darurile. Smerenia e dulama lui Dumnezeu.
•Uscăciunea sufletească nu e deznădejde, ci e una din nevoinţele cele fără de voie, care mai mult spală sufletul decât ostenelile cele de voie.
•Prin nimic nu ne mâhnim mai mult cu mila lui Dumnezeu ca în rugăciunea făcută din durere pentru alţii.
•Cel mai frumos dar pe care-l putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui, pe noi înşine, pe viaţă. Dumnezeu primeşte şi îmbrăţişează, apără şi întăreşte un asemenea dar.
•Acela a cărui inimă s-a făcut una cu Dumnezeu, stă în faţa oamenilor ca o floare supremă a umanităţii.
•Răbdarea răului, iertarea fraţilor şi rugăciunea în ascuns, au putere înaintea lui Dumnezeu.
•Dacă sufletele părăsesc râvna, atunci şi Duhul lui Dumnezeu care le-a fost dat se depărtează.
•Patimile şi faptele [rele] nu scad decât numai când dobândeşti o atenţie neîncetată la tot ce gândeşti. Gândul să ştim să-l măturăm, dacă e de măturat, dacă nu, să-l ajutăm.
•Mare meşter e vicleanul, până şi în poruncile lui Dumnezeu se ascunde.
•Gândirea călugărului e ca o albie între maluri, iar cele două maluri sunt ascultarea şi lepădarea de sine.
•Ca să scapi de uriaşul minţii (de uitare) trebuie să citeşti până la istovire.
•Ori de câte ori ţi se taie capul (căpos) eşti răstignit pe cruce şi aşa îţi trebuie; prin aceasta urmează pe Domnul Hristos.
•Nu primeşti ocara, pierzi mântuirea şi devii jucăria lui sarsailă.
•Lucrul cel mai de folos începătorilor este ocara, că dacă eşti umilit, nu te mândreşti.
•Pe Duhul Sfânt Îl dobândim prin câştigarea prilejurilor, iar când răspundem înapoi celui ce te ocărăşte eşti de partea celui rău şi nu a Duhului Sfânt.
•Feriţi-vă de limbajul vulgar, obişnuiţi-vă cu limbajul cărţilor sfinte. Trebuie curăţată mintea, că limba altfel nu se curăţeşte.
•Răbdând canonul şi zicând: „aşa îmi trebuie”, aşa mi se iartă păcatele.
•Să nu răspunzi cu înţepături, coarne, copite, a nu te apăra, să-ţi îmblânzeşti câinele.
•Ori de câte ori te mândreşti, te aperi şi nu eşti smerit, te atacă şi te pedepseşte vrăjmaşul nocturn, dar cu voia lui Dumnezeu.
•Cei ce ne critică sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă. Îngăduie Dumnezeu să-ţi auzi păcatele tale cele cu mintea. De o ocară nu te speli apărându-te, ci însuşindu-ţi-o.
•Pe vârful limbii călăreşte satana.
•Prin unire se măresc lucrurile mici, prin vrajbă se prăpădesc şi cele mari.
•Luaţi aminte: orânduiala de sine în mănăstirea de obşte e neorânduială.
•Nu cedezi la voia ta şi aşa pierzi vremea şi cu ea mântuirea.
•Aşa de atenţi trebuie să fim cu sufletul nostru, ca şi când am locui în casă cu un şarpe, că aşa şi este.
•Cine nu iubeşte certarea, n-are minte.
•Când ai vreo ispită, nu sta posomorât, că nu e bine. Posomoreala adânceşte ispita şi gândul tot la ea. Fii senin şi nu te lăsa dus în ispită. Ispita nu vine la întâmplare, ci după pofta ta.
Formele în care se dezvoltă Şi se înmulţeşte mândria în suflet

Viaţa duhovnicească are multe greutăţi de învins, mai ales din partea mândriei. Patima importanţei, boala locului de cinste sau a numelui de cinste, boala obrăzniciei, neascultarea, grăirea împotrivă, mutrele, posomorârea, groaza de umilinţă, toate acestea
sunt forme în care se dezvoltă şi se înmulţeşte mândria în suflet. Mândria şi toţi puii ei sunt pricini de conflicte, de nemulţumiri, de făţărnicii, de răcire a dragostei şi de umplere a sufletului de răutate. Sub influenţa acestei patimi mintea alunecă pe panta nebuniei.

Ce e de făcut?

În momente de limpezime de minte – că sunt – să ne dăm seama că la mijloc e o patimă, un duh rău care ne trage de minte cu o logică foarte strânsă, ca să ne scoată afară din ascultarea de Dumnezeu. Să ne dăm seama că mai avem ceva în noi neatins de logica aceasta: conştiinţa. Deci să ascultăm conştiinţa, nu dreptatea noastră. Să căutăm că mai este cineva care ne-ar putea ajuta să ajungem la linişte. Dacă întinzi mâinile către ajutor, vei fi ajutat. Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

articol apărut in nr. 4 al Revistei Atitudini

Sursa: http://www.arsenieboca.ro