Sfântul Nou Mucenic Pavel din Peloponez (†1818)
22 mai
Noul Mucenic Pavel era originar din satul Sopotó sau Aroanía din provincia Kalávryta. Părinții săi era săraci, însă deosebit de evlavioși. La botez a primit numele Panaghiótis. De la o vârstă fragedă, și-a părăsit satul natal și a plecat în Patra, unde a învățat meseria de cizmar. După paisprezece ani petrecuți în acest oraș, s-a întors în locurile natale, stabilindu-se în Kalávryta. Aici și-a închiriat un atelier în care a început să practice meseria pe care o deprinsese încă din anii copilăriei. La un moment dat, întrucât a refuzat să plătească mărirea de chirie pe care i-o ceruseră proprietarii, a fost închis în temniță. Atât de hotărât era să nu plătească mai mult decât căzuseră de acord de la bun început, încât le-a zis: «Nici dacă mă fac turc nu vă plătesc mai mult». Într-un târziu, a cedat amenințărilor proprietarilor și a plătit suma pe care i-o ceruseră.
După această întâmplare, a plecat în Trípoli, unde, împreună cu doi prieteni, cutreierau satele zicând că sunt turci, fiindcă în felul acesta mâncau și beau gratis. Dându-și seama la un moment dat de decăderea spirituală în care căzuse, s-a dus și s-a spovedit de mai multe ori la doi duhovnici, semn că nu-și putea găsi liniștea. După ce l-au consolat și mângâiat, duhovnicii l-au îndemnat să nu deznădăjduiască, ci să-și pună nădejdea în mila și milostivirea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Panaghiótis nu-și putea găsi liniștea, fapt pentru care a plecat în Sfântul Munte, la mănăstirea Marea Lavră. Acolo l-a întâlnit pe monahul Timotei, originar din părțile lui, care l-a luat cu el, ca să-i fie ajutor la bucătărie.
După câțiva ani s-a călugărit, primind numele Pávlos. În continuare, l-a urmat pe bătrânul său, Timotei, la mănăstirea Sfântul Pantelimon (Rosikón), unde a petrecut trei ani în post, priveghere și metanii. Încet-încet, a început să se aprindă în inima sa dorința de mucenicie. Întrucât, însă, părinții mănăstirii și Gheronda Timotei încercau să-l împiedice de la acest gând, a plecat la Schitul Aghia Ana, unde a intrat sub ascultarea lui Gheronda Ananía, căruia i-a spovedit dorința sa de mărturie și mucenicie. Pe atunci avea 25 de ani. La început, Gheronda Ananía nu era de acord cu dorința sa, însă, văzându-i neclintirea după ce l-a supus la anumite încercări duhovnicești, l-a lăsat să plece cu acordul comun al părinților schitului. Între timp, Pavel primise și schima mare.
După ce a plecat din Sfântul Munte, inițial a intrat în mănăstirea Méga Spílaio (Marea Peșteră), unde a rămas patruzeci de zile. Apoi s-a dus în Náfplio, în Peloponez, unde se afla un văr de-al său turcit, pe care a reușit să-l întoarcă la credință. Însoțit de acesta, a mers în Trípoli. Înfățișându-se înaintea muftiului, i-a cerut să judece următorul caz, însă întru dreptate și adevăr: «Când eram mic» – a început să-i povestească – «aveam un vas de aur, împodobit cu pietre prețioase. Însă cineva m-a înșelat și mi l-a luat, dându-mi în locul său un alt vas de imitație. Nu e corect să-l iau înapoi?». «Desigur că e corect», i-a răspuns muftiul. «Scrie-mi pe foaia aceasta despre ce vas este vorba». După ce-a scris tot, Pavel s-a dus direct la pașă și i-a înmânat foaia. De îndată ce a citit conținutul foii, pașa l-a întrebat: «Cine este cel care te-a nedreptățit?». «Chiar tu», i-a răspuns sfântul. «Eu? Eu nu te-am mai văzut niciodată», se răsti pașa la el. «Cel care a fost înaintea ta, acela m-a înșelat», a zis atunci cu seninătate Pavel. «Mi-a furat credința adevărată și, în locul ei, mi-a dat credința mincinoasă a lui Mohamed». Scrâșnind din dinți, Pașa i-a strigat: «Vino-ți în fire și mărturisește de bună-voie credința musulmană, că altfel te ard de viu». «Chiar de-ar fi să mă omori de zeci de mii de ori, eu tot nu mă voi lepăda de credința creștină», i-a răspuns sfântul. Continuarea şi sursa: pemptousia.ro