SFÂNTUL KUKŞA AL ODESSEI
(25 ianuarie 1875 – 24 decembrie 1964)
Proorocia Cuviosului Kukşa al Odesei (1875-1966), canonizat în 1994
Nu peste mult timp va avea loc Sinodul Ecumenic, numit „sfânt”. Însă acest Sinod nu va fi cel de-al optulea, fiind o adunătură de necredincioşi. În cadrul lui toate credinţele se vor uni în una.
Posturile vor fi anulate, călugăria va fi anulată, călugărilor şi episcopilor li se va permite să se căsătorească, iar preoţilor, să se recăsătorească.
Stilul nou va fi introdus în toată Biserica Universală.
Noi însă nu trebuie să acceptăm aceste schimbări.
Fiţi vigilenţi!
Străduiţi-vă să mergeţi la Bisericile lui Dumnezeu acum, cât ele sunt încă ale noastre. Va veni timpul când nu le vom mai putea frecventa. Numai cei aleşi vor înţelege ce se întâmplă. Pe oameni îi vor obliga să se duca la biserica apostată, însa nu trebuie sa mergem într-acolo în nici un caz.
Vă rog, staţi în credinţa ortodoxă până la ultima suflare şi vă veţi mântui.
VIAŢA
Sfantul Kuksa din Odesa este unul dintre sfintii cuviosi ai secolului al XX-lea. Sfantul, dupa numele sau de botez Cosma, s-a nascut in ziua de 25 ianuarie 1875, in satul Arbuzinca, din regiunea Nicolaevsk, Ucraina.
Parintii sai, anume Chiril si Haritina, oameni simpli si credinciosi, au primit de la Dumnezeu patru copii, trei baieti si o fata. Inca de mic, Cosma a simtit multa bucurie in savarsirea rugaciunilor, precum si in vremea sfintelor slujbe, adesea renuntand chiar si la joaca pentru a merge la biserica.
In anul 1895, la varsta de numai 20 de ani, tanarul Cosma va calatori in Tara Sfanta, precum si in Sfantul Munte Athos. Odata ajuns in Sfantul Munte, tanarul s-a oprit indata la Manastirea ruseasca Sfantul Pantelimon, unde, cuviosul staret Misail, ii va spune ca va mai reveni in Sfantul Munte. Astfel, in anul 1896, tanarul Cosma ajunge din nou la manastirea ruseasca athonita, unde va si ramane pentru o vreme, fiind randuit la bucatarie, spre a face prescurile.
Peste cinci ani, in anul 1901, tanarul Cosma este trimis in Tara Sfanta, unde este randuit ca ascultator la Schitul Tebaida; vreme de unsprezece ani, nevoitorul Cosma se va ingriji de primirea pelerinilor la schitul rusesc. Dupa aceasta, el revine in Sfantul Munte, la manastirea ruseasca, unde ramane pana in luna iulie 1913.
In vara anului 1913, cuviosul Cosma este nevoit sa revina in Rusia. Odata ajuns acasa, el se va aseza in renumita vatra duhovniceasca Lavra Pecerska, din Kiev. La numai un an de la sosirea sa in tara, vreme de zece luni, el este randuit ca ingrijitor pe un tren sanitar ce facea ruta intre localitatile Kiev si Lvov. Intorcandu-se in Lavra, el este randuit sa aiba grija de Sfintele Moaste si de candelele din pesteri.
Abia in ziua de 8 aprilie 1931, la varsta de 56 de ani, nevoitorul Cosma este tuns in monahism, primind numele de Kuksa, in cinstea unui mucenic ale carui Sfinte Moaste se aflau in pesterile manastirii. Peste trei ani, in ziua de 3 aprilie, cuviosul Kuksa este hirotonit ierodiacon, iar in ziua de 3 mai este hirotonit ieromonah, adica preot.
In anul 1938, sfantul este prins si condamnat la cinci ani de inchisoare, intr-un lagar din orasul Vilma, regiunea Molotovsk. In ziua de 23 aprilie 1943, cand in biserici era savarsita slujba in cinstea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, cuviosului Kuksa, proaspat eliberat din lagar, i se hotaraste o noua pedeapsa: domiciu fortat in orasul Kungura, regiunea Solikamsk. Din mila lui Dumnezeu, ierarhul din localitate i-a aratat cuviosului Kuksa multa dragoste, drept pentru care el a putut sluji si propovadui nestingherit.
Abia in anul 1948 cuviosul va putea sa isi paraseasca locul in care, pana atunci, fusese obligat sa locuiasca. Intorcandu-se in manastirea mult iubita, Lavra Pecerska, el este randuit ca sa aprinda zilnic lumanarile si candelele din pesteri.
Peste numai trei ani, autoritatile atee au hotarat ca Sfantul Kuksa sa isi paraseasca iarasi manastirea, de asta data el fiind trimis insa tot la o manastire, anume in Lavra Poceaev. Perioada petrecuta in aceasta lavra a fost insa una linistita, Sfintele Moaste si icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului aducandu-i cuviosului multa bucurie. Pentru viata lui curata, Domnul l-a invrednicit pe Sfantul Kuksa de darul inainte-vederii.
In primavara anului 1957, cuviosul Kuksa ajunge intr-o manastire din eparhia Cernauti, inchinata Sfantului Ioan Evanghelistul. In acest loc de nevointa, sfantul va sta pana in anul 1960, cand obstea de monahi este mutata in Lavra Poceaev, pentru a fi intemeiata o noua obste de maici. Datorita acestui lucru, Sfantul Kuksa este mutat la Odesa, in Manastirea Adormirea Maicii Domnului, unde va trai pana la sfarsitul vietii.
In ziua de 24 decembrie 1964, fiind in Odesa, cuviosul ieromonah Kuksa adoarme in Domnul, la varsta de 89 de ani. Sfantul si-a cunoscut clipa mortii sale. Lucrurile s-au intamplat precum a spus sfantul, caci autoritatile atee, temandu-se ca nu cumva sa se adune mult popor la inmormantarea cuviosului, au ordonat ca nimeni sa nu anunte oficial moartea parintelui, ci sa il ingroape in taina, cat mai repede.
Canonizarea cuviosului Kuksa, savarsita de catre Biserica Ortodoxa din Ucraina, a avut loc la peste 30 de ani de la adormirea acestuia, anume in toamna anului 1994, in ziua de 22 octombrie.
Teodor Danalache – crestinortodox.ro
ÎNVĂŢĂTURI
1. Sfantul Kuksa simtea o bucurie pentru si in timpul rugaciunii , pentru mersul la Biserica si la sfanta Liturghie inca din anii copilariei si adolescentei cind fugea de jocurile copilariei si distractii.
2. Iubirea fata de aproapele nu a fost lasata la o parte ci se revarsa mai ales catre oamenii necajiti si bolnavi. Astfel stiind un om posedat de duh necurat, el s-a dus la un staret rugindu-l sa-l ajute. Staretul I-a poruncit sa se roage impreuna cu el. Dupa vindecare staretul I-a spus profetic:”Numai pentru ca tu l-ai adus la mine, vrajmasul se va razbuna pe tine:vei fi prigonit intraga viata”.
3. Intarea in viata monahala si viata imbunatatita a sfantului a fost prevestita de doua intamplari minunate din timpul pelerinajului sau la Locurile Sfinte. Astfel faptul ca va avea multi fii duhovnicesti a fost prevestita de caderea in apa Siloamului. Exista acolo o traditie ca femeile care nu puteau sa aibe copii si intrau prima Dumnezeu avea sa le daruiasca prunci. Faptul ca harul lui Dumnezeu se va pogor peste el cu bogatie a fost vestita in biserica Invierii Domnului unde cadendela de la mormintul Domului s- a revarsat peste el.
4. Zicea Sfantul despre viata sa la muntele Athos:
– Pina la 12 noaptea la ascultare, iar la primul ceas din noapte alergam la staretul Melchisedec sa invat a ma ruga.
5. Povesteste sfantul ca anii de detentie au fost foarte grei, trebuind sa taie lemne in padure timp de 14 ore pe zi, mincarea fiind putina si de proasta calitate. Cu toate acestea Domnul si-a aratat iubirea fata de el iubirea de Pasti. “Eram atit de slabit si de infometat, incit ma clatina vintul. Soarele stralucea, pasarile cintau, zapada deja incepea sa se topeasca. Am mers de-a lungul sirmei gimpate, nemairabdind foamea, iar dincolo de sirma ghimpata bucatarul aducea de la bucatarie pentru paznici un platou cu placinta. Deasupra noastra zburau corbii. Eu ma rugam: “corbule, corbule, tu, care ai hranit pe proorocul Ilie in pustie, adu-mi si mie o bucata de placinta !”.Deodata, aud deasupra capului:”Crau, crau!” – si ;la picioare a cazut o placinta. Corbul furase de pe tava purtata pe cap de bucatar. Am ridicat placinta de pe zapada si, cu lacrimi, I-am multumit lui Dumnezeu”.
6. Tot din anii de inchisoare isi amintea sfantul cum s-a impartasit cu Sfantul Trup si Singe al Mintuitorului Hristos. Episcopul Antonie I-a timis un colet cu pesmeti si cu o suta de particele uscate din Sfantul Impartasanie.Controlorii nu au descoperit, socotindu-le ca pesmeti. Parintele Kuksa nu a tinut darul primit doar pentru el, ci a spus altor preoti ci credinciosi, hotarind o zi anume in care aveau sa se impartaseasca. “Am facut un epitrahil dintr-un stergar-povesteste parintele- pe care am desenat pe el Sfantul Cruce. Citind rugaciunile de tebuinta, am binecuvintat Sfintele Daruri si le-am luat cu noi, ascunzindu-le pe sub haina.Preotii s-au ascuns dupa lastarisuri.Monahii si monahiile, ca sa nu fie observati, alergau catre noi, iar noi, acoperindu-I pe ei cu epitrahilul-stergar, le dadeam iertarea si dezlegarea pacatelor. Astfel, intr-o dimineata, in drumul catre munca, s-au impartasit deodata o suta de oameni”.
7. O fapta minunata a Sfantului era compatimirea si dragostea fata de oamenii pacatosi. El spunea:”Si eu sunt pacatos si iubesc pe cei pacatosi. Nu e om pe pamint care sa nu fi gresit. Numai Dumnezeu singur este fara de pacat, iar noi toti suntem pacatosi”.
8. Pentru viata sa curata Dumnezeu la inzestrat pe Cuviosul Kuksa cu darul inaintevederii. Aceasta se vede si din intimplarea urmatoare.Cuviosul a primit din partea mitropolituluiIoan al Kievului sa savirseasca in taina tunderea in monahism. O roaba a Domnului a primit de la el tunderea in monahism si la un moment dat s-a indoit de ea si s-a dus la staret sa se lamureasca. Vazindu-l pe Cuvios, nu a apucat sa-I spuna ceva, ca si a primit raspunsul:
-Spune, Maria, daca se pregateste o mincare buna si se serveste intr-un vas de aur, si aceeasi mincare se pune intr-o strachina si se aseaza una linga alta, isi schimba gustul mincarea din pricina ca este pusa in strachina?
– Nu, nu se schimba, a raspuns monahia.
– Iata, astfel si cei ce primesc tunderea in minastire si se imbraca in haine monahale sunt asemenea vaselor de aur, iar cei ce primesc aceasta in taina, imbracindu-se precum cei din lume, sunt asemenea vaselor de argila;insa ei, in fata lui Dumnezeu, sunt tot monahi ca si cei din minastire si harul coboara asupra lor la fel la tunderea in vita monahala.
9. Tinerilor sfantul le poruncea sa-si infrineze simturile, mai ales vederea, si le poruncea sa se roage astfel: “Maica Domnului, pazeste-ma pe mine in curatenie sufleteasca si trupeasca”.
10. Despre mersul la biserica sfantul invata ca nu trebuie sa ne grabim spre biserica, chiar daca se intimpla sa intirziem, ci sa mergem fara graba, facind linistiti rugaciunea. Iar daca se intimpla sa mergem impreuna cu cineva, atunci sa nu mergem alaturi, ci la o oarecare distanta, ca sa nu vorbim si sa facem rugaciunea lui Iisus pe cale.
11. Un ucenic l-a intrebat pe Cuviosul Kuksa cit ar trebui sa doarma monahul. Si I-a raspuns: o jumatate de ceas, motivind cu viata Sfantul Achachie unde se spune ca dormea foarte putin.Ucenicul nu a crezut cuvintele sfantului.Dimineata insa, nu a putut sa se scoale din pat din cauza durerilor de spate. A fost chemata salvarea si a fost dus la spital, unde timp de sase zile nu a dormit. A venit la el un anume professor care I-a spus:
-Noi te lecuim si nimic nu ajuta. Iti aduci cumva aminte din ce cauza te-ai imbolnavit?
– Mi-am adus aminte, a raspuns ucenicul. Si I-au venit in minte invataturile primite de la Sfantul Kuksa.
12. Sfantul Kuksa sfatuia ca toate lucrurile noi si alimentele, dimineata si seara inainte de culcare sa stopim camera sau chilia cu aghiasma. Un alt ucenic povesteste ca la intrebat pe Cuviosul Kuksa de ce trebuie stropita chilia cu ahiasma. Si I s- a raspuns ca este de folos. Si la trei zile de la aceasta discutie stind in chilie cu sfantul, ucenicul a vazut ca in timp ce acesta stropea cu aghiasma toti demonii alergau cu spor spre usa, insa nu reuseau, fiindca cadeau unul cite unul.
13. Se spune despre acest sfant ca in fata cuiva nu se lingusea si nu cauta sa placa oamenilor, nu se temea sa demaste pe pacatos, nu se uita la rangul lui, ci il mustra cu delicatete si cu dragoste ca sa-I trezeasca constiinta si sa-l miste catre pocainta.
14. Povesteau ucenicii ca el nu era prea vorbaret.Invatatura lui era scurta si continea tot ceea ce este de folos pentru mintuire.
15. Spunea sfantul:”Domnul nu-I lasa pe ai Sai, numai ca e nevoie sa nu uitam ca toti umblam in fata Lui.Cei ce nadajduiesc in Domnul nu se vor lipsi de tot binele”
16. Isi aminteau ucenicii sai ca in timpul Liturghiei, stind in fata Sfantul Mese, el se schimba complet la fata, facindu-se asemenea luminii “celei de sus”.
17. sfantul Kuksa asemenea Sfantul Serafim de Sarov, la intilnirea cu oamenii obisnuia sa-I intimpine cu salurul pascal:Hristos a Inviat!
18. sfantul a cunoscut clipa mortii sale. Shimonahia Anghelina isi aminteste:”Batiuska (Parintele) spunea adeseori: “Kuksa nu ajunge la 90 de ani. Il vor ingropa, se pare, repede, repede si –arata cu mainile- vor lua cazmalele si vor sapa”. Si intr-adevar puterea atee temindu-se de poporul ce urma sa vina la inmormintare, a ordonat ca oficiile postale din Odessa sa nu primeasca vreo telegrama cu vestea mortii parintelui. Au incercat ca sa nu fie inmormintat in minastirea Adormirea Maicii Domului ci in orasul lui de nastere, dar staretul minastirii le-a raspuns: “Patria monahului este manastirea”. Atunci I s-a pus in vedere ca in doua ore cuviosul Kuksa sa fie ingropat in cel mult doua ore.
Minuni si vindecari
Rugaciune catre Sfantul Kuksa
ACATISTUL
CONDACUL I
Alesule factor de minuni si preaslavite marturisitor al lui Hristos, pentru noi pururea rugator, preacuvioase parinte Kukşa, slavind pe Dumnezeu Cel ce Te-a proslavit pe tine, cantare de lauda iti aducem tie, noi nevrednicii. Iar tu, ca cel ce ai multa indrazneala catre Domnul, de toate ispitele si necazurile slobozeste-ne pe noi, cei ce-ti cantam: Bucura-te, cuvioase Parinte Kukşa, facatorule de minuni si marturisitor al lui Hristos.
ICOSUL I
Inger in trup, rastignit lumii viclene, te vedem pe tine fericite Parinte Kukşa, caci sfintilor mucenici te-ai asemanat care prin credinta au biruit imparatii, au facut dreptate, au dobandit fagaduintele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au imputernicit din slabi ce erau s-au facut tari la razboi, au intors taberele vrajmasilor pe fuga. De aceea iti cantam cu evlavie:
Bucura-te, ales sa fii sfesnicul plaiurilor noastre;
Bucura-te, ca prin nevointele si minunile tale ai intarit credinta ortodoxa;
Bucura-te, ca pe aceasta ai marturisit-o pina la sange si cazne;
Bucura-te, bun urmator vietilor marilor sfinti ai Rusiei;
Bucura-te, ca in vremea tulbure si impotriva lui Dumnezeu luptatoare, te-ai aratat ca un diamant neclintit;
Bucura-te, ca te-ai invrednicit de daruri negraite;
Bucura-te, al monahilor indrumator si povatuitor plin de har;
Bucura-te, ca ai invatat cu intelepciune pe cei ce au venit la tine, sa iubeasca binele;
Bucura-te, cuvioase Parinte Kukşa, facatorule de minuni si marturisitor al lui Hristos.
CONDACUL II
Vazand mama ta ca ai fost ales de ceruri, ca din tinerete duh peste tine s-a pogorat, se bucura si slavea in inima ei pe Dumnezeul Cel minunat intru sfintii Sai. Te-a binecuvantat icoana Maicii Domnului Kazanskaya sa propasesti ingusta si grea viata monahala si te-a adus rod bineinmiresmat Domnului. De aceasta icoana nicicand nu te desparteai, astfel purtand binecuvantarea maicii tale pe caile vietii si cu umilinta cantand Domnului: Aliluia!
ICOSUL II
Agonisind constiinta luminata de la Atotmilostivul Mantuitor, toate frumusetile lumii acesteia din tineretile tale le-ai urat, luand crucea si urmand lui Hristos. Venind in pelerinaj in sfantul oras Ierusalim si sarutand locul pe care a patimit Domnul, ai fagaduit sa porti crucea in cinul monahicesc. Laudind a ta bunavoire iti cantam tie:
Bucura-te, ca ai primit binecuvantarea sfintei cetati;
Bucura-te , ca de Ierusalimul cel ceresc cu sufletul te-ai lipit;
Bucura-te, ca de semne ceresti in acest pelerinaj te-ai invrednicit;
Bucura-te, ca apa Siloamului in care ca prin minune primul ai intrat, ti s-a facut baie nasterii de-a doua spre imbracaminte de nestricaciune;
Bucura-te, ca prin aceasta ai fost insemnat ca vei creste multe roade duhovnicesti;
Bucura-te, ca la Mormantul Domnului uleiul din candela peste tine s-a revarsat pe neasteptate;
Bucura-te, ca de la acest untdelemn multi oameni atingandu-se de tine s-au miruit;
Bucura-te, ca prin aceasta minune ai fost semn al harului nesecat ce se va darui prin tine celor drepti;
Bucura-te, cuvioase Parinte Kukşa, facatorule de minuni si marturisitor al lui Hristos.
CONDACUL III
Puterea Celui de Sus te-a harazit, fericite, cand in pamintul Maicii Domnului, pe sfantul munte Athos te-ai facut locuitor, ca sa te arati adevarat ascultator Egumenei tuturor manastirilor, preasfintei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu; ai cunoscut nevointele ascezei, crescand pe scara faptelor bune si neincetat strigand Intemeietorului ascezei, Hristos: Aliluia!
ICOSUL III
Avand adevarata grija de mantuirea sufletului, te-ai lepadat de propria vointa, ca s afaci ascultare sfintilor parinti athoniti, si sa capeti cugetare intru Hristos. Pentru aceasta ti-a trimis Dumnezeu un avva iscusit si nemincinos, anume pe pustnicul Melchisedec si sub a lui obladuire ai crescut din putere in putere pe scara virtutilor, invednicindu-te a fi tuns in monahism. Minunindu-ne de atita staruinta, cu umilinta strigam:
Bucura-te, lauda sfantului munte Athos;
Bucura-te, al Egumenei tuturor manastirilor nevoitor preaiubit;
Bucura-te, al cuviosilor parinti athoniti ucenic si urmator;
Bucura-te, al nevointelor lor sarguincios oglinditor;
Bucura-te, ca ai dus lupta nevazuta impotriva duhurilor rautatii;
Bucura-te, ca ai fost daruit cu rugaciunea mintii;
Bucura-te, ca incepatorului monahismului rusesc, cuviosului Antonie te-ai asemanat;
Bucura-te, ca ai adus blagoslovenia athonita la Kiev;
Bucura-te, cuvioase Parinte Kukşa, facatorule de minuni si marturisitor al lui Hristos.
CONDACUL IV
Vifor de ispite cumplite a pornit dusmanul neamului omenesc, ca sa semene ranchiuna in Sfantul Munte si sa te scoata pe tine din Athos. Iar tu precuvioase, cu smerenie ai rabdat aceasta prigoana si venind in orasul cel ales de Dumnezeu, te-ai salasuit in lavra stintilor Antonie si Teodosie din Kiev, ca impreuna cu sfintii, prezenti aici prin sfintele lor moaste, sa canti cantarea Preasfintei Treimi: Aliluia.
IRMOSUL IV
Auzit-au, parinte prealudate, calugarii din Lavra Pecerska despre viata ta cea bineplacuta lui Dumnezeu si vazand statornicia ta intru credinta, se minunau de atita nazuinta catre desavarsirea ta, vrand ei a-ti urma intru toate. Insa atunci cind diavolul a imprastiat neghinele eresurilor in sanul bisericii, te-ai aratat din nou stalp al curateniei Ortodoxiei, parinte, caci si pe frati intarindu-i mereu auzi acestea:
Bucura-te, luminator al credintei ortodoxe;
Bucura-te, ravnitor al predaniilor parintesti;
Bucura-te, stalp de foc care arati calea mantuirii in mijlocul intunericului ateismului;
Bucura-te, ca in vremea inmultirii pierzatoare a eresurilor ai induplecat prin rugaciune pe fratii intru credinta;
Bucura-te, ca ai aratat tuturor exemplul de adevarata inchinare Dumnezeului Celui viu;
Bucura-te, cel ce ai stins cu roua marturisirii tale cuptorul cel preaincins al luptei impotriva lui Dumnezeu;
Bucura-te, caci si celor din Lavra Pecerska te-ai asemanat, precuviosule, marturisitorule si mucenice Kuksa;
Bucura-te, caci si nevointele cuviosilor din lavra Kievului ai mostenit;
Bucura-te, cuvioase Parinte Kukşa, facatorule de minuni si marturisitor al lui Hristos.
CONDACUL V
Stea de Dumnezeu indrumata in intunericul pacatelor omenesti te-ai aratat, sfinte, luminand orasul si oamenii cu razele multor minuni. Asadar si de proorocia ierarhului Serafim al Poltavei te-ai invrednicit, cand acest staret de Dumnezeu inteleptit, binecuvantadu-te cu arhiereasca blagoslovenie a zis: ”In aceste pesteri si tie ti s-a facut lacas!”, dandu-ti astfel de inteles ca Domnul te va preamari prin aflarea moastelor tale cele neputrezite. Vazand noi acum implinirea acestei prorociri, cu evlavie sarutam sfintele tale moaste cantand: Aliluia!
IRMOSUL V
Vazandu-te nelegiuitii a fi ravnitor al dreptei credinte, s-au gandit sa te nimiceasca, te-au dat chinurilor si in temnita te-au inchis. Tu insa, ca un mucenic tare, statornic ai ramas dispretuind navalirile diavolesti, privind catre Dumnezeiescul Patimitor si urmand indelung-rabdarii Sale. Pentru aceasta, te fericim asa:
Bucura-te, ca ai mers pe urmele Domnului pina la chinurile Golgotei;
Bucura-te, ca prin marturisire te-ai luminat;
Bucura-te ca de la luptatorii impotriva lui Dumnezeu multe chinuri ai suferit;
Bucura-te, ca aceia catre talhari si criminali ca pe un miel la lupi te-au aruncat;
Bucura-te, ca pe acestia ca pe niste fiare salbatice prin smerenia ta i–ai imblanzit;
Bucura-te, ca geruri aspre si lihniri cumplite in taigaua Siberiei ai suferit;
Bucura-te, caci si tie, precum lui Ilie ti-a trimis Domnul printr-un corb hrana;
Bucura-te, ca te-a izbavit de boala grea pentru care urma sa mori;
Bucura-te, cuvioase Parinte Kukşa, facatorule de minuni si marturisitor al lui Hristos.
CONDACUL VI
De Dumnezeu purtatorule Parinte, propovaduitor al harului Dumnezeiesc te-ai aratat, blandule pastor, cand ai primit tainic de la episcopul Antonie, Sfintele Daruri, cele trimise tie intr-o legatura. Impartasindu-te cu evlavie cu acestea, n-ai uitat nici de fratii si surorile intru calugarie, acestia impreuna cu tine fiind intemnitati, i-ai spovedit pe ascuns si i-ai facut partasi ai Sfintelor si de viata facatoarelor ale lui Hristos Taine. A fost aceasta Trapeza precum Cina cea de taina a ucenicilor lui Hristos Dumnezeu, ca Pastele luminat in mijlocul intristarii, ca Cincizecimea ce a revarsat peste ei limbile de foc ale Duhului. Afland atita mila, inaltau calda multumire Dumnezeului si placutului Sau, candand: Aliluia!
ICOSUL VI
Lumina milostivirii a luminat peste tine Hristos Izbavitorul, cand in ziua Marelui Mucenic Gheorghe purtatorul de biruinta, ai fost eliberat din temnita intunecata; caci, desi vrajmasul vroia sa te doboare, ai ramas nebiruit. Trecand acestea la noi incercari ai fost supus parinte cuvioase, caci ai fost expulzat mai departe, ducand acolo lipsuri si nevoi, neavand unde sa-ti pleci capul. Pentru aceasta cantam tie:
Bucura-te, al dreptilor biblici urmatorule;
Bucura-te, ca ai urmat viata celor ce au pribegit in piei de oaie si in piei de capre;
Bucura-te, ca asemenea celor lipsiti, stramtorati si rau primiti ai fost;
Bucura-te, ca asemenea celor de care lumea nu era vrednica, ai ratacit in pustii, in pesteri si in crapaturile pamantului;
Bucura-te, ca si tie ca si acestora, marturisiti fiind prin credinta, ti s-a daruit fagaduinta;
Bucura-te, ca darul negrait al facerii de minuni a fost trimis tie de la Domnul spre inzestrare;
Bucura-te, ca Dumnezeu odihna ti-a gatit tie trimitandu-ti vaduva precum lui Ilie;
Bucura-te, ca si prin tine, ca prin Ilie, de mari binecuvantari se invredniceau casele care te primeau;
Bucura-te, cuvioase Parinte Kukşa, facatorule de minuni si marturisitor al lui Hristos.
CONDACUL VII
Vrand Domnul Atotvazatorul sa te arate pe tine luminator plaiului acela, nu te-a ascuns, ci ca pe un sfesnic mare te-a asezat, din nou intorcandu-te in Lavra Kievului ca sa ajuti lumea. Oamenii dreptmaritori, ca pe o piatra pretioasa avandu-te, se bucurau nespus si inaltau cantarea de multumire Domnului: Aliluia!
ICOSUL VII
Creeatorul si Stapanul tuturor minunilor, noi minuni ne-a aratat prin tine, cucernice, ca pe toti cei ce veneau la tine din toate partile ii tamaduiai, pe indraciti de duhurile rele ii slobozeai, pe cele viitoare le prooroceai, bubele pacatelor vadite le faceai, tuturor daruind cele de folos spre mantuire. Crestinii fiind izbaviti prin tine de atitea necazuri, cu bucurie iti cantau:
Bucura-te, ca mare facator de minuni a aflat intru tine Sfanta Biserica;
Bucura-te, ca slava minunilor tale a rasarit peste tot pamintul;
Bucura-te, ca esti doctor al sufletelor si al trupurilor noastre;
Bucura-te, al pocaintei dreptule invatator;
Bucura-te, ca esti schivnic vazator cu duhul si plin de sfintenie;
Bucura-te, staret blajin si cumpatat;
Bucura-te, izgonitor neinfricosat al demonilor;
Bucura-te, ca dracii, nesuferind lumina chipului tau,
Bucura-te, ca dracii, nesuferind lumina chipului tau, departe de la tine fugeau;
Bucura-te, cuvioase Parinte Kukşa, facatorule de minuni si marturisitor al lui Hristos.
CONDACUL VIII
Pribegind si multe scarbe suferind, parinte fericite, ai implinit asupra-ti cuvintele apostolului, ca cei ce vor sa petreaca viata in buna credinta prigoniti vor fi.
Asisjderea si pe tine, dusmanii Domnului care erau la putere, te-au izgonit din Lavra Pecerska, dar prin pronia Domnului, aceasta prigoana te-a adus in Lavra Poceaevului, ca si acolo sa luminezi prin trairea ta, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL VIII
Fratii Sfantului munte Poceaev te-au intalnit cu freamat de bucurie, vazand in tine un preot cinstit, infrumusetat cu nevointele calugaresti si cununi mucenicesti. De aceea te cinsteau cu astfel de cuvinte:
Bucura-te, ca de insasi Preacurata Nascatoarea de Dumnezeu, care a lasat pe acest munte urma talpii sale si icoana facatoare de minuni, ai fost primit;
Bucura-te, ca muntele acesta ca un al doilea Athos, pentru tine s-a facut;
Bucura-te, ca sfantului egumen Iov, al Lavrei din Poceaev, intru toate te-ai asemanat,
Bucura-te, ca asijderea lui ai luptat impotriva sciziunilor;
Bucura-te, ca pe cei orbiti de eresurile pierzatoare ii intorceai intru Una Adevarata Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca Biserica;
Bucura-te, ca la Dumnezeiasca Euharistie asemenea ingerilor, inconjurat de lumina, Domnului slujeai;
Bucura-te, ca si fiilor tai duhovnicesti ai daruit harul convorbirii in rugaciune cu Dumnezeu.
Bucura-te, asadar ca prin a lor fierbinte rugaciuni de boala cea grea si moartea grabnica ai fost izbavit;
Bucura-te, cuvioase Parinte Kukşa, facatorule de minuni si marturisitor al lui Hristos.
CONDACUL IX
Toata firea omeneasca s-a mirat de marea bunavointa a lui Dumnezeu asupra ta rugatorule fericite, caci pe Domnul Slavei Cel necuprins, pe care nici ingerilor a-L vedea nu este cu putinta, mereu Il vedeai cu ochii duhovnicesti atintind mintea la cele de sus si cantand intotdeauna Creatorului Tau: Aliluia!
ICOSUL IX
A ritorisi nu erai iscusit, parinte smerit, dar ca pe Maria Egipteanca, Dumnezeu te lumina cu Duhul Sau, caci Evanghelia si Psalmii lui David, pe de rost ii stiai, toata slujba bisericeasca in memorie o aveai si slujeai fara sa te poticnesti; chiar neavand studii de teologie, Sfanta Scriptura o talcuiai ca un teolog iscusit, descoperind adancurile sfinte ale tainelor lui Dumnezeu. De aceea, minunandu-ne cantam tie:
Bucura-te, ca ai fost harazit cu intelepciunea cea de sus;
Bucura-te, luminatule cu Duhul Sfant;
Bucura-te, ca in neputinta ta puterea Lui Dumnezeu s-a descoperit;
Bucura-te, ca de bogatia cuvintelor tale cei saraci cu duhul se imbogatesc;
Bucura-te, ca de invataturile tale parintesti cei flamanzi si insetati hranindu-se se satura;
Bucura-te, ca lucrand ai invatat a dispretui trupul caci este trecator;
Bucura-te, ca prin pilda ta pe multi ai ridicat a cauta la suflet, la lucrul cel nemuritor;
Bucura-te, ca pentru aceasta impreuna cu ingerii se bucura duhul tau;
Bucura-te, cuvioase Parinte Kukşa, facatorule de minuni si marturisitor al lui Hristos.
CONDACUL X
Mantuire si de moartea vesnica izbavire te-ai facut tuturor celor ce veneau la tine, sfinte parinte, scotandu-i din patimile pacatelor si inaltandu-i la Imparatia Cerurilor, unde si tu acum stai impreuna cu toti sfintii inaintea tronului Domnului Puterilor, rugandu-te pentru noi, fiii tai duhovnicesti, si viersuind lui Dumneu: Aliluia!
ICOSUL X
Intru tot erai intru cele de sus, avva preaminunate, dezbracandu-te de omul cel vechi si de faptele lui, imbracandu-te intru Hristos, pe care L-ai iubit din toata inima. Pentru aceasta ti s-a dat mult har de la Domnul, ca toti in rugaciuni sa te cheme asa:
Bucura-te, lucrator neadormit, care ai adus multa roada;
Bucura-te, al parintilor din vechime Antonie, Pahomie si Macarie ucenic si urmas in calugarie;
Bucura-te, ca asemenea Sfantului Serghie de Radonej slujitor sarguincios al Sfintei Treimi ai fost;
Bucura-te, ca si Sfantului Serafim de Sarov te-ai asemanat – salutandu-i pe toti cu pascala bucurie: ”Hristos a inviat”
Bucura-te, ca al doilea Ambrozie de la Optina ai fost, pe toti numindu-i a fii copiii tai;
Bucura-te, ca si cuviosului Siluan Athonitul in cugetarea teologica ai urmat;
Bucura-te, ca ai agonisit duhul pacii si in jurul tau cu miile s-au mantuit credinciosii;
Bucura-te, ca prin tine Domnul a aratat ca nu s-au imputinat in Sfanta Rusie cuviosii;
Bucura-te, cuvioase Parinte Kukşa, facatorule de minuni si marturisitor al lui Hristos.
CONDACUL XI
Cantare de umilinta iti aduceau locuitorii orasului Odessa, precuvioase Kuksa, caci lor Domnul te-a daruit pe tine, aparator si acoperitor, pazindu-i de multele necazuri si de stihiile ispitelor. Asadar, si manastirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului, in care se odihnesc astazi moastele tale, s-a inzestrat cu numele tau, cantand cantarea de lauda si de multumire: Aliluia!
ICOSUL XI
Candela preluminoasa care izvoraste uleiul harului tamaduitor s-au aratat a fiii cinstitele tale moaste, cuvioase, caci de la ele curg siroiuri de minuni, neputintele izgonind, de pe patul mortii ridicand, sufletele inveselind si toate nascocirile diavolesti biruind. Pentru acestea si parintii si fratii manastirii Sfintei Adormiri, slujind zi de zi tedeumuri in fata raclei cu sfintele tale moaste, cu multa dragoste iti inalta:
Bucura-te, locas infrumusetat al Duhului Sfant;
Bucura-te, tamaie binemirositoare a faptelor celor bune;
Bucura-te, chivot cinstit al comorilor nesecate;
Bucura-te, vas de mult pret al darurilor nesfarsite;
Bucura-te, ca prin neputreziciunea moastelor tale, te-a preamarit Dumnezeu;
Bucura-te, ca prin izvorarea minunilor de Domnul inaltat ai fost;
Bucura-te, ca nimeni in desert sau neauzit nu pleaca de la moastele tale;
Bucura-te, ca tamaduitoarele tale moaste sint pentru Odessa scut de aparare si infrumusetare;
Bucura-te, cuvioase Parinte Kukşa, facatorule de minuni si marturisitor al lui Hristos.
CONDACUL XII
Trimite-ne noua har, parinte cinstite, cerand ajutorul lui Dumnezeu, ca sa ne putem invata din indreptarile tale, sa facem voia Mantuitorului cea buna si desavarsita, si petrecand in cuviosie si dreptate, sa ne invdrednicim impreuna cu tine in viata ce va sa fie sa cantam Facatorului cantarea nesfarsita: Aliluia!
ICOSUL XII
Cantand viata ta curata si cu frica de Dumnezeu, laudam marturisirile, bolile tale si truda ta, cinstim virtutile calugaresti, preainaltam nazuinta in rugaciune si indraznirea catre Domnul. Caci tu cu grija parinteasca ai pastorit turma dreptilor pe toti inteleptindu-i; slavim infranrea trupului si petrecerea fara cartire a tuturor scarbelor, care pentru dragostea Domnului le-ai suferit, parinte sfinte. Si ai aparut noua, celor ce traim in vremurile din urma, ca un sfesnic care arde si incalzeste, ca putin macar sa ne bucuram de lumina lui. Nu ne lasa pe noi orfani, invredniceste-ne de ocarmuirea ta spre desavarsirea duhovniceasca si pururea iti vom canta:
Bucura-te, ca in ceata sfintilor si a cuviosilor ai fost primit;
Bucura-te, ca in Ierusalimul cel de sus ai urcat;
Bucura-te, ca in cartea vietii cu litere de aur numele tau e scris;
Bucura-te, ca impreuna cu toti cei bineplacuti lui Dumnezeu, ai intrat la nunta Mielului;
Bucura-te, ca haina ta cea de nunta gatita, mai mult decit zapada s-a albit;
Bucura-te, ca ai mostenit ca un biruitor cununa adevarului;
Bucura-te, ca stand inaintea tronului stapanului esti pentru noi cald mijlocitor;
Bucura-te, ca pentru toti cei ce cheama numele tau sfintit in ajutor cu indrazneala mijlocesti;
Bucura-te, cuvioase Parinte Kukşa, facatorule de minuni si marturisitor al lui Hristos.
CONDACUL XIII
O, preacuvioase si de Dumnezeu purtatorule parintele nostru Kuksa, cel ce esti mare nevoitor si de minuni facatorule!Priveste spre noi, cei ce sintem inconjurati de pacate si poticniti in intunericul necunostintei; cu mijlocirea ta cea bineplacuta lui Dumnezeu, salasuieste frica Domnului in inimile noastre, intaritarile trupului omoara-ni-le, de ispite pazeste-ne, ortodoxia o intareste, ca in cucernicie si bunacredinta sa petrecem putinul zilelor noastre; si izbavindu-ne de vesnicele chinuri, sa ne invrednicim in viata cea fara de sfarsit impreuna cu tine sa-L slavim pe Dumnezeu, cel in Treime inchinat, cantandu-I: Aliluia! Aliluia! Aliluia! (acest Condac se repeta de 3 ori)
Apoi iarasi Icosul I si Condacul I…