Între mitropoliţii de vrednică pomenire ai Transilvaniei de altă dată se numără la loc de cinste şi Sfântul Ierarh şi Mărturisitor Ilie Iorest, care a păstorit la Alba Iulia între anii 1640-1643. Venea în acest scaun după unii mari mitropoliţi, fiind urmat apoi de şi mai vrednicii ierarhi Simion Ştefan (cel care va tipări prima ediţie integrală a Noului Testament în româneşte, în 1648) şi Sfântul Sava Brancovici.

De numele mitropolitului Iorest – ca şi de acela al lui Sava – se leagă acţiunea energică de apărare a Ortodoxiei româneşti din Transilvania, în faţa încercărilor de calvinizare şi de înstrăinare de neam a românilor, pornite de principii şi de superintendenţii calvini de atunci.

Viaţa Sfântului Ilie Iorest poate fi reconstituită numai pe baza câtorva izvoare documentare, într-atât de tulburată i-a fost activitatea. Este vorba de următoarele mărturii: două însemnări pe manuscrise slavone de la mănăstirea Putna, o scrisoare a ierarhilor moldoveni, prin care-l recomandau ţarului Rusiei, şi câteva ştiri ale unor cronicari transilvăneni (1). Din scrisoarea către ţarul Mihail Feodorovici Romanov, cu data de 2 iunie 1645, aflăm că „acest arhiereu cu numele Iorest este născut în părţile ţării ungureşti, dar din copilărie a fost dat la învăţătură şi instruit în ţara noastră, a Moldovei, în mănăstirea Putna, şi în aceeaşi mănăstire a fost călugărit, iar după un timp oarecare, ridicat la treapta preoţiei” (2). Reiese că Iorest era un transilvănean, probabil din părţile învecinate cu Moldova, sau din Maramureş, aşezat de tânăr în ctitoria lui Ştefan cel Mare, unde au vieţuit, în curgerea veacurilor, aţâţia călugări transilvăneni. După ce a învăţat carte şi rânduielile bisericeşti, a fost tuns în monahism, primind numele de Iorest, iar după un timp a fost hirotonit preot, adică ieromonah. Actul hirotoniei sale a putut fi săvârşit, fie de mitropolitul cărturar Anastasie Crimca, acela care păstorea pe atunci în scaunul de la Suceava (c. 1607-1629), fie de fostul episcop Efrem al Rădăuţilor, retras din scaun şi aşezat la mănăstirea Moldoviţa, nu departe de Putna, fie de urmaşul său la Rădăuţi, episcopul Evloghie (1623-1627). Pe ultima filă a unei Psaltiri slavone în manuscris, din veacurile XV-XVI, aflată la Putna, apare şi semnătura: „ieromonah Iorest, vlet 7133 (=1625), noiembrie, 8” (3). Presupunem că aparţinea viitorului mitropolit. Fiind ieromonah în 1625, iar mitropolit în 1640, socotim că s-ai născut prin 1600, deci tocmai în zilele de glorie ale lui Mihai Viteazul, care înfăptuise prima unire politică a celor trei ţări româneşti.

În 1637, un preot, Manoil din Suceava, termina de copiat o lucrare a cunoscutului aghiograf bizantin, Simion Metafrastul (sec. X), în slavoneşte, început, sub îndrumarea mitropolitului Anastasie Crimca şi continuată sub aceea a „ieromonahului Iorest, egumen”, după cum aflăm dintr-o însemnare pe manuscrisul respectiv (azi în Biblioteca Saltâcov – Scedrin din Leningrad) (4). Probabil este viitorul mitropolit, ajuns între timp egumen al ctitoriei şi necropolei lui Ştefan cel Mare; înseamnă că era un călugăr cu alese preocupări cărturăreşti, care va fi avut şi legături cu şcoala miniaturistică de la mănăstirea Dragomirna, îndrumată de mitropolitul Anastasie Crimca.

La 3 septembrie 1640 a trecut la cele veşnice mitropolitul Ghenadie al II-lea al Transilvaniei. Chiar a doua zi, superintendentul confesiunii calvine din Transilvania, Ştefan Katona Geleji, îl informa pe principele Gheorghe Rakoczy I despre decesul mitropolitului, făcând recomandări şi cu privire la condiţiile care ar trebui impuse succesorului său. Dintr-o scrisoare a aceluiaşi superintendent către principe, reiese că au fost recomandaţi trei candidaţi pentru scaunul mitropolitan vacant: Meletie Macedoneanul, egumenul mănăstirii Govora, care tipărise acolo mai multe cărţi în slavoneşte şi în româneşte – susţinut de Matei Basarab -, protopopul din Haţeg, susţinut şi dorit de preoţi, precum şi „un moldovean”, recomandat de Vasile Lupu, care nu era altul decât ieromonahul Iorest (5).

Din corespondenţa ulterioară a lui Geleji cu principele rezultă că n-a găsit nici un candidat pentru ocuparea scaunului mitropolitan din Alba Iulia, care să fie dispus „să-şi schimbe religia din temelie (in fundamentibus)”, recomandându-i să se lucreze progresiv şi cu prudenţă pentru calvinizarea românilor (6). În sfârşit, printr-o altă scrisoare, cu data de 8 octombrie 1640, superintendentul îşi exprima nemulţumirea că principele Gheorghe Rakoczy -, cedând stăruinţelor lui Vasile Lupu -, a recunoscut ca mitropolit al românilor ortodocşi din Transilvania „un moldovean”, adică pe Ilie Iorest (7).

Potrivit tradiţiei, noul mitropolit a fost hirotonit la Târgovişte, în catedrala ctitorită de Neagoe Basarab, de către mitropolitul Teofil care păstorea atunci. Din soborul Sfintei Liturghii vor fi făcut parte sufraganii săi, Ignatie Sârbul de la Râmnic şi Ştefan de la Buzău, ori unii arhierei greci veniţi în Ţara Românească după ajutoare. Fără îndoială că Matei Basarab va fi oferit noului ierarh felurite daruri, aşa cum au primit toţi ceilalţi mitropoliţi ai Transilvaniei. De altfel, se cunosc şi alte danii ale lui Matei Basarab făcute unor biserici româneşti din Transilvania, el fiind şi ctitorul bisericii din Turnu Roşu, lângă Sibiu.

Probabil, cu ocazia recunoaşterii sale în scaun de către principele Gheorghe Rakoczy I, i se vor fi impus unele restricţii – în vederea calvinizării Bisericii româneşti -, aşa cum s-a întâmplat cu toţi mitropoliţii ortodocşi ai Transilvaniei, pe care el nu le-a respectat, cum vom constata în cele ce urmează.

Se cunosc puţine lucruri din activitatea lui ca mitropolit. În 1641 a apărut la Alba Iulia Evanghelia cu învăţătură, dată la tipar încă din timpul înaintaşului său, Ghenadie, fiind terminată, după cum se preciza în prefaţă, în timpul lui „Iorist archimitropolit”. Cartea era o retipărire – aproape pagină cu pagină – a Evangheliei cu învăţătură, tradusă din slavoneşte de preoţii Iane şi Mihai de la biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului şi tipărită de diaconul Coresi, la Braşov, în 1580-1581 (8).

În tot cursul păstoririi, a făcut vizite canonice în eparhia sa – care cuprindea întreagă Transilvania – spre a cunoaşte la faţa locului protopopii şi preoţii, bisericile şi mănăstirile, starea religios-morală a credincioşilor, învăţătura şi starea materială a clerului. De pildă, la începutul lunii iulie 1641, era în părţile Făgăraşului, iar peste câteva zile era la Braşov (9). Potrivit vechiului obicei, va fi convocat, la Alba Iulia, o dată sau de două ori pe an, „soborul mare” al eparhiei, format din protopopi şi din unii preoţi, care va fi luat felurite măsuri de interes general bisericesc. De asemenea a făcut hirotonii de preoţi pentru parohiile eparhiei sale.

Păstoria Vlădicii Iorest ia Alba Iulia n-a fost de lungă durată, căci în februarie 1643 a fost înlăturat în chip brutal din scaun, prin uneltirile cârmuiturilor calvini ai Transilvaniei de atunci. Cauza principală trebuie să o căutăm în aceea că n-a îndeplinit nici una din îndatoririle care i-au fost impuse la numire, ci a rămas statornic în credinţa ortodoxă, împreună cu păstoriţii săi. Presupunem că se va fi împotrivit şi presiunilor, exercitate asupra sa de către superintendentul calvin, de a difuza printre preoţii şi credincioşii săi cunoscutul Catehism calvinesc, redactat în româneşte şi tipărit în 1642, căruia îi va da Varlaam al Moldovei cunoscutul Răspuns din 1645. Vlădica Iorest a fost întărit în convingerile sale ortodoxe şi îndrumat să reziste în faţa tuturor presiunilor nu numai de formaţia sa ortodoxă dobândită la Putna, ci şi de sinodul întrunit la Iaşi, în septembrie-octombrie 1642, care a aprobatMărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă al Kievului. Vreun călugăr de la Putna va fi fost trimis la Alba-Iulia, ca să-l informeze despre cele discutate la Iaşi, de reprezentanţii Patriarhiei Ecumenice, ai Bisericii kieviene şi al Bisericii din Moldova. Este sigur că la înlăturarea mitropolitului Iorest din scaun au stat şi raţiuni de ordin politic, determinate de înăsprirea relaţiilor dintre Gheorghe Rakoczy şi Vasile Lupu, care îl recomandase la ocuparea scaunului mitropolitan (10).

Acuzaţiile care se aduceau neînfricatului apărător al dreptei-credinţe le cunoaştem din scrisoarea ierarhilor moldoveni, cu data de 2 iunie 1645, prin care recomandau ţarului Rusiei pe Ilie Iorest. „Pe urma – precizau ei – dacă au trecut trei ani, a îndemnat diavolul, care urăşte cele bune, pe popa cel mare al craiului cu numele Gheorghe Ciulai, care este. în erezia luterană în care sunt şi craiul şi toţi ungurii, şi l-au defăimat pe acest Iorest, arhiereul creştinilor români, la craiul Rakoczy Gheorghe şi au adus mărturii mincinoase şi i-au făcut mare nedreptate şi i-au luat tot ce avea, l-au legat şi l-au închis în temniţă nouă luni şi a suferit în surghiun şi împreună cu el mulţi preoţi creştini, nu pentru altă vină decât pentru credinţa creştină, voind să-i convertească la luteranism. Şi pentru că nu aveau ce să-i facă, văzând că ţine tare şi neclintit la credinţa sa, însuşi craiul Rakoczy i-a dat, – cu garanţia a 24 de chezaşi -, 1000 de taleri, ca să-i restituie degrabă în vistieria crăiască şi l-a liberat, ca să adune şi să plătească pentru acei chezaşi. De aici, a venit în mănăstirea sa, la Putna…”(11).

Adevăratele motive ale alungării sale din scaun reies şi din spusele tradiţiei, consemnate mai târziu în opere scrise. De pildă, Samuil Micu, în lucrarea sa: Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor, scria că Ilie Iorest „au fost pârât ca cum ar fi om cu viaţă necuviincioasă şi scandalos, pentru care lucru, din po-runca lui Racoţi, domnul Ardealului, la Bălgrad (Alba-Iulia, n.n.) în consistoriu au fost judecat şi lăpădat din episcopie şi dat în mâni mireneşti să se pedepsească. Alţii zic că pentru împotrivirea păstoricească cu care s-au pus împotriva eresului calvinesc şi nu au voit a primi împărtăşirea lui, la carea domnul ţării îl silea, au fost lăpădat din episcopie şi ca să nu vază că pentru credinţă pătimeşte, i-au scornit nume rău şi i-au făcut pâră mincinoasă” (12). Iar Gheorghe Şincai, comentând diploma de recunoaştere în scaun a lui Simion Ştefan, în care Ilie Iorest era prezentat ca om cu viaţă imorală, scria: „Vezi cum se meşteşugea calvinii să tragă la credinţa şi legea lor pe bieţii români din Ardeal! Drept aceia, lesne poţi crede că pe mitropolitul Bălgradului Elia Iorest… nu pentru bârfele ce se scriu în diplomatul acesta s-au lepădat din vlădicie, ci pentru că n-au primit Catehismul (calvinesc, n.n.)” (13).

Însuşi istoricul unit Augustin Bunea, care prezintă tendenţios chipul mitropolitului Iorest, era nevoit să recunoască faptul ca principele calvin Gheorghe Rakoczy I nu putea să-l pedepsească pentru convingerile sale religioase, adică pentru credinţa sa ortodoxă, întrucât prin cunoscutele legiuiri medievale transilvănene Approbatae Constitutionesera oprită asuprirea religioasă şi trecerea forţată la altă confesiune, pe când imoralitatea putea fi pedepsită şi de autoritatea civilă, fie cu moartea, în cazul celor căsătoriţi, fie cu amendă în bani şi bătaie, în cazul celor necăsătoriţi (14). Deci, trebuia găsit un temei legal care să justifice scoaterea mitropolitului din scaun. O îndepărtare pentru credinţa sa ortodoxă ar fi provocat nemulţumirea celor doi domni din Ţara Românească şi Moldova, Matei Basarab şi Vasile Lupu, cu care Gheorghe Rakoczy avea tot interesul să păstreze relaţii de bună vecinătate. Chiar şi faptul că a primit 1000 de taleri din partea lui Rakoczy – sumă enormă pentru acest timp – ca să-şi răscumpere cei 24 de garanţi, trebuie interpretat ca o tactică a aceluia de a fi considerat de vecinii săi ortodocşi ca un principe tolerant în probleme religioase. În afară de aceasta, din diploma de confirmare a lui Simion Ştefan ca mitropolit, din 10 octombrie 1643, reiese că Iorest a fost judecat de un „săbor mare, de toţi protopopii şi preoţii româneşti de legile grecească şi sârbească (ortodoxă, n.n.)”. Desigur, cârmuitorii calvini nu puteau lua singuri hotărâri împotriva lui, pentru ca să nu supere pe cei doi domnitori români; din această pricină, i-au înscenat un proces, în care au apărut ca acuzatori şi judecători proprii săi protopopi, desigur din aceia care erau interesaţi sub raport material în acţiunea prozelitistă calvină. N-ar fi exclus ca între judecătorii lui să fi apărut şi mireni calvini, cum se va întâmpla peste patru decenii, în procesul înscenat mitropolitului Sava Brancovici.

Înlăturat din demnitatea arhierească, Iorest a fost aruncat în închisoare, unde a pătimit timp de nouă luni, împreună cu „mulţi preoţi creştini”, între care vor fi fost şi călugări de la catedrala mitropolitană, care s-au opus acţiunii de calvinizare a românilor. Din moment ce a stat nouă luni închis, înseamnă că a fost eliberat prin noiembrie 1643. După aceea a plecat la Putna, aşa cum aflăm din scrisoarea ierarhilor moldoveni către ţarul Rusiei. Nu mai avem alte ştiri despre el până în iunie 1645, când a plecat în Rusia pentru a strânge banii trebuitori achitării celor 1000 de taleri. Presupunem, însă, că va fi participat la acel sobor al ierarhilor din Moldova şi Ţara Românească – convocat de mitropolitul Varlaam al Moldovei -, ca să ia atitudine împotriva Catehismului cu caracter calvin, tipărit la Prisaca în 1642, şi să aprobe cunoscuta replică a mitropolitului moldovean: Răspuns împotriva Catehismului calvinesc. Păstorind aproape trei ani în Transilvania, Vlădica Iorest va fi putut împărtăşi celor prezenţi amănunte interesante nu numai asupra doctrinei calvine, ci mai ales asupra metodelor prozelitiste folosite de cârmuitorii calvini din Transilvania pentru atragerea românilor la confesiunea lor.

În iunie 1645, Mitropolitul Iorest a plecat în Rusia, pentru a strânge ajutoare, aşa cum făcuseră şi alţi ierarhi şi călugări transilvăneni. Avea asupra lui scrisoarea de recomandare către ţarul Rusiei, Mihail Feodorovici Romanov, dată în Suceava, la 2 iunie 1645. Un astfel de act primise şi din partea lui Vasile Lupu. Era însoţit de călugărul Gherman – desigur din mănăstirea Putna – şi de nepotul său, Jurca. La 28 iunie 1645 era în oraşul de graniţă Putivlia (între Ucraina şi Rusia), iar la 24 august, la Moscova. Prezentându-se la biroul ambasadorilor, a înmânat cele două scrisori şi a declarat că „a fost mitropolit în Alba-Iulia şi din cetatea aceasta l-au alungat ungurii, pentru credinţa ortodoxă şi creştinească, şi i-au făcut multe necazuri. A venit pe urmă în Moldova…, iar de aici a plecat să se închine Maiestăţii Sale Ţarului din Moscova” (15).

Primit într-o primă audienţă, el a oferit ţarului părticele din moaştele Sfântului Dumitru din Tesalonic, primind în schimb felurite daruri şi bani. Se pare că a rămas în Moscova până în primăvara anului următor, din moment ce în octombrie 1645 solicita să i se dea lemne de foc, precum şi permisiunea de a cerceta Lavra Sfântul Serghie, împreună cu cei doi însoţitori (16). Fiind om de carte, presupunem că în acest răstimp a luat cunoştinţă de unele lucrări teologice scrise în slavo-rusă, a cercetat renumitele biserici ale Kremlinului şi din oraşul Moscova, cele din Lavra Sfântul Serghie a slujit în diferite biserici şi a cunoscut vlădici, preoţi şi călugări ruşi.

Potrivit obiceiului, la plecare se va fi prezentat din nou ţarului, în aşa numita „audienţă de adio”. Am putea presupune că la reîntoarcere va fi cercetat şi Kievul, unde păstorea mitropolitul de neam român, Petru Movilă (1633-1646). Reîntors în Moldova, desigur va fi trimis cei 1000 de taleri în vistieria principelui Transilvaniei.

Şi-a petrecut restul vieţii în mănăstirea sa de metanie, la Putna, unde s-a ocupat în continuare cu studiul, cu săvârşirea de slujbe şi poate cu copierea de manuscrise. A murit la adânci bătrâneţi, după cum aflării dintr-o însemnare slavonă scrisă pe un Minei manuscris pe ianuarie, de la Putna: „Ca să se ştie când a murit Vlădica Iorist, în anul 7186 (= 1678), luna martie 12” (17). Înseamnă că el îşi doarme somnul de veci alături de marele ctitor al mănăstirii şi apărător al creştinătăţii, Ştefan cel Mare. Probabil că a fost îngropat în afara bisericii, pe latura de sud, unde s-au descoperit mai multe morminte arhiereşti.

Din puţinele izvoare documentare care s-au păstrat, reiese că Mitropolitul Iorest a fost un strălucit promotor al unităţii româneşti, căci, transilvănean fiind, a întreţinut strânse legături cu Moldova, mai ales cu mănăstirea Putna, unde a fost călugărit şi a trăit cea mai mare parte a vieţii, dar şi cu Ţara Românească, unde a fost hirotonit arhiereu. Dar mai presus de toate, a fost un neobosit apărător al Ortodoxiei în Transilvania, suferind, pentru credinţa sa dreptmăritoare, nouă luni de închisoare şi scoaterea silnică din scaunul mitropolitan. Prin stăruinţă în „legea strămoşească”, el a oferit preoţilor şi credincioşilor săi o pildă vrednică de urmat, contribuind la întărirea Ortodoxiei şi la stăvilirea acţiunii de dezbinare sufletească a românilor ortodocşi, patronată de calvini. Dacă la acestea adăugăm şi alesele sale preocupări cărturăreşti, ca şi contribuţia sa la întărirea legăturilor cu Rusia şi cu Biserica Ortodoxă din această ţară, vom avea o imagine şi mai deplină a ierarhului însufleţit de dragoste faţă de Hristos, de pământul strămoşesc şi de neamul său, care a fost Iorest, Mitropolitul Transilvaniei.

Ţinând seama de viaţa sa curată, de năzuinţa după dulceaţa contemplaţiei, dar mai ales de statornicia sa în credinţa pravoslavnică şi de suferinţele îndurate pentru apărarea ei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din 28 februarie 1950, a hotărât, – pe baza unui referat prezentat de mitropolitul de atunci al Transilvaniei, Nicolae Bălan -, ca acest vrednic ierarh să fie cinstit de Biserica noastră ca sfânt mărturisitor al dreptei-credinţe. S-a rânduit ca el să fie prăznuit la 24 aprilie, o dată cu Sfântul Sava Brancovici, urmaş al său, după câteva decenii, care de asemenea a fost întemniţat şi înlăturat din scaun pentru râvna sa întru apărarea credinţei ortodoxe. Canonizarea lor solemnă s-a făcut în catedrala „Reîntregirii” din Alba Iulia, în cadrul unor slujbe săvârşite de un ales sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în ziua de 21 octombrie 1955.

S-a alcătuit tot atunci slujba şi sinaxarul celor doi Sfinţi Mărturisitori, iar ma târziu, slujba Acatistului, care se săvârşesc mereu, mai ales în catedrala episcopală din Alba-Iulia, deci acolo unde au păstorit ei cu trei veacuri şi mai bine în urmă. În numeroase biserici s-a zugrăvit chipul Vlădicăi Iorest, unii din cei care îmbracă haina monahală îşi iau în călugărie numele său, iar bunii creştini se străduiesc să-i urmeze viaţa de muncă, de rugăciune, de sfinţenie şi de râvnă faţă de credinţa strămoşească.

Pr. Prof. Mircea Păcurariu

1. Singura monografie închinată acestui ierarh este aceea întocmită de noi, sub titlul: Mitropolitul Ilie Iorest al Transilvaniei. La 300 de ani de la moartea sa, în „Biserica Ortodoxă Română”, XCVI (1978), nr. 9-10, p. 1149-1163.
2. Dr. Silviu Dragomir, Contribuţii privitoare la relaţiile. Bisericii româneşti cu Rusia în veacul XVII, în „An. Acad. Rom.”, mem. secţ. ist., t. XXXIV (1912), Bucureşti, p. 1168-1169 (şi extrasul, p. 104-105)
3. Pr. Paulin Popescu, Manuscrise slavone din mănăstirea Putna, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXX (1962), nr. 1-2, p. 143 (ms. nr. inv. 582/1863).
4. Însemnarea reprodusă şi de N. Grigoraş, Mitropolitul Anastasie Crimca, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XXXIV (1958), nr. 3-4, p. 311
5. I. Lupaş, Documente istorice transilvane, vol. I, Cluj,1940, p. 204-206, doc. 85 şi 86.
6. Ibidem, p. 209-211, doc. 88.
7. Ibidem, p. 212-213, doc. 90.
8. Ioan Bianu şi Nerva Hodoş, Bibliografia românească veche, tom. I, Bucureşti, 1903, p. 115-118.
9. Ştefan Meteş, Istoria Bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Transilvania, vol. I, ed. a II-a, Bucureşti, 1935, p. 197
10. I. Lupaş, „Suveranitatea” transilvană, moldoveană şi munteană în veacul al XVII-lea, în Studii, conferinţe şi comunicări istorice, vol. IV, Sibiu, 1943, p. 98..
11. Silviu Dragomir, op. cit., p. 1170 (extrasul, p. 106).
12. Samuil Micu, Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor, ed . Cornel Câmpeanu, Bucureşti, 1963, p. 102.
13. G. Şincai, Opere, ed. Florea Fugariu, vol. III, Bucureşti, 1969, p. 55-59.
14. Augustin Bunea, Ierarhia românilor din Ardeal, Blaj, 1904, p. 242-248. Textul legilor respective la Dr. Alexandru Herlea, Dr. Valeriu Şotropa şi Dr. Ioan Floca, Vechile legislaţii transilvane, I. Approbatae Constitutiones, în „Mitropolia Ardealului”, XXI (1976), nr. 7-9, p. 465 şi 536.
15. Silviu Dragomir, ibidem, p. 1077 (extrasul, p. 13).
16. Ibidem, p. 1078-1079 (extrasul, p. 14-15).
17. Pr. Paulin Popescu, op. cit., p. 130 (ms. nr. inv. 577/1863 şi 452/1952); vezi şi întregirile noastre în art. cit., p. 1162, nr. 63

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 395-393 Sfântul Ierarh Iorest

<sus

Viaţa Sfântului Ierarh Sava BrancoviciBiserica Ortodoxă Română din Transilvania de altădată şi-a desfăşurat activitatea în împrejurări deosebit de vitrege, determinate de asupririle naţionale, sociale şi religioase la care era supus poporul nostru. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă a avut un rol covârşitor în istoria lui, fiind – pe atunci – singura instituţie în jurul căreia se desfăşura întreaga viaţă naţională culturală şi religioasă a românilor. Mitropolia Ortodoxă de aici a avut ierarhi de seamă, care şi-au stabilit succesiv reşedinţa la mănăstirea Râmeţ, la Hunedoara, la Feleac lângă Cluj, la mănăstirea de la Geoagiu şi, în cele din urmă, la Alba-Iulia sau Bălgrad, cum se numea pe atunci. O dată cu păstrarea conştiinţei de unitate naţională românească, aceştia şi-au închinat viaţa trăirii credinţei strămoşeşti şi apărării ei faţă de încercările prozelitiste ale catolicilor, până pe la mijlocul secolului al XVI-lea, apoi ale calvinilor, până la sfârşitul veacului următor. Prin atragerea românilor la aceste două confesiuni – mai ales la cea calvină – nu se urmărea altceva decât înstrăinarea acestora de propriul lor neam, contopirea lor în rândul păturii conducătoare maghiare. Rezistând la încercările prozelitiste ale principilor calvini din Alba-Iulia, – Gabriel Bethlen, Gheorghe Rakoczy I, Gheorghe Rakoczy II şi mai ales Mihail Apaffi, toţi din secolul al XVII-lea, – Biserica Ortodoxă Română, cu ierarhii şi preoţii ei, a izbutit să-şi menţină păstoriţii în dreapta-credinţă, înlăturând prin aceasta, şi primejdia înstrăinării lor ca neam.

Între vlădicii care s-au ridicat cu dârzenie împotriva încercărilor de calvinizare a credincioşilor, trebuie aşezat la loc de cinste şi mitropolitul Sava Brancovici. Spre deosebire de alţi ierarhi anteriori, viaţa lui este cunoscută destul de amănunţit din Cronica sârbească scrisă de fratele său Gheorghe (1). Din acest document se poate afla că viitorul mitropolit făcea parte dintr-o veche familie sârbească, se pare originară din părţile Herţegovinei, din localitatea Korenici. Pe la sfârşitul veacului al XVI-lea, această familiei s-a refugiat în părţile Aradului, din pricina expansiunilor otomane. Trăind atâta vreme printre români, familia Brancovici s-a românizat, fapt desprins şi din semnătura mitropolitului, care apare uneori sub forma „Brâncoveanu”. Din această familie au făcut parte mai mulţi episcopi, care i-au servit de model în apărarea Ortodoxiei.

Viitorul mitropolit al Ardealului s-a născut în jurul anului 1620, în Ineu, primind la botez numele Simeon. A învăţat carte în casa părintească, apoi a călătorit prin Ungaria, prin Serbia şi Bulgaria şi, în cele din urmă, s-a îndreptat spre mănăstirea Comana, la sud de Bucureşti, unde se găsea vlădica Longhin, unchiul său. Desigur, acolo şi-a completat şi învăţătura. Aflând de moartea tatălui, a doi fraţi şi a unei surori, s-a reîntors acasă, apoi s-a căsătorit şi a avut copii, dar aceştia au murit de mici.

Între timp, a murit Gheorghe Brancovici, protopopul Ineului, o altă rudenie. Credincioşii de acolo au rugat atunci pe tânărul Simeon să-şi închine viaţa Slujirii lui Dumnezeu ca preot-protopop. Răspunzând stăruinţelor acestora, a plecat la vlădica Longhin, iar de acolo s-au îndreptat împreună spre Târgovişte, ca să-i ceară mitropolitului Ştefan al Ungrovlahiei să-l hirotonească preot. După un nou popas la Comana, preotul Simeon se reîntoarce la turma sa duhovnicească din Ineu. Dar abia ajuns între ai săi, află că soţia îi murise cu puţine zile înainte de hirotonie, iar bătrâna sa mamă se călugărise. A păstorit mai mulţi ani ca preot-protopop în Ineu, îngrijindu-se nu numai de viaţa duhovnicească a păstoriţilor, ci şi de apărarea lor în faţa cotropitorilor turci. De multe ori, căci ei îşi întinseseră stăpânirea până în apropierea Ineului, pe care principele Gheorghe Rakoczy l-a transformat într-o puternică fortăreaţă (în 1552, Banatul şi o parte din Crişana au devenit „paşalâc”, cu centrul la Timişoara) (2).

Dar în vara anului 1656 se petrece o nouă schimbare în viaţa tânărului preot-protopop din Ineu. Murind atunci mitropolitul Simion Ştefan al Transilvaniei, soborul de preoţi şi mireni ortodocşi la Alba-Iulia în vederea alegerii unui nou titular al scaunului mitropolitan a găsit vrednic pentru această înaltă slujire tocmai pe protopopul văduv Simeon Brancovici din Ineul Aradului. Potrivit vechiului obicei, acesta as plecat în Ţara Românească, unde a fost călugărit, sub numele de Sava, în catedrala mitropolitană din Târgovişte, la praznicul Înălţării Sfintei Cruci. Erau de faţă: mitropolitul Ştefan al Ungrovlahiei, unchiul său, Longhin, şi alţi arhierei străini aflaţi atunci în capitală. Trecut prin treptele ierarhice şi monahale, în ziua de 16 septembrie 1656 a fost hirotonit arhiereu în aceeaşi catedrală, încărcat cu daruri, oferite de domnitorul Constantin Şerban-Basarab, s-a reîntors la turma sa duhovnicească, fiind primit cu mare cinste în reşedinţa sa din Alba-Iulia.

Deşi îndelungată, activitatea lui ca mitropolit a fost mult tulburată de acţiunea prozelitistă pe care încercau să o desfăşoare printre românii ortodocşi conducătorii confesiunii calvine maghiare, sprijiniţi de înşişi principii Transilvaniei, dar şi de războaiele şi de schimbările din primii ani ai păstoriei sale.

Pe plan politic, între anii 1657-1662, în Transilvania au avut loc permanente frământări de ordin intern, determinate de luptele pentru putere între diferiţi pretendenţi la conducerea principatului, unii sprijiniţi de turci, alţii de Dieta Transilvaniei. Frământările interne au avut însă şi alte consecinţe şi anume mai multe incursiuni ale forţelor otomane în ţară, în vederea impunerile pe tron a favoritului lor. În astfel de împrejurări, era firesc să ne aşteptăm şi la o serie de neajunsuri pentru mitropolit inevitabile în cazul unor schimbări dese de cârmuituri politici. Sprijinind tendinţa antiotomană a principelui Gheorghe Rakoczy II, contracandidatul său, Acaţiu Barcsay, a înlă¬turat pe Sava din scaun, în iulie 1660, înlocuindu-l cu un cleric rus, Ghenadie, originar din Putivlia, fost preot în Alba-Iulia. Acestuia i s-au impus 13 restricţii, care urmăreau facilitarea acţiunii prozelite calvine; a murit însă la Sibiu în vara aceluiaşi an (3). Abia noul principe, Mihail Apaffi, numit de turci, – un calvin convins – a acordat lui Sava o nouă diplomă de confirmare în scaunul mitropolitan, cu data de 23 aprilie 1662. De-acum înainte, păstorirea lui s-a desfăşurat fără întrerupere, până în 1680, deşi cu multe neajunsuri, pricinuite de refuzul său de a colabora cu principele şi ceilalţi conducători ai confesiunii calvine.

Cu toate că era într-o situaţie grea, mitropolitul Sava a obţinut totuşi din partea lui Apaffi permisiunea de a face o călătorie în Rusia, după ajutoare, aşa cum făcuseră cu câteva decenii în urmă, unchiul său, Longhin, şi mitropolitul Ilie Iorest.

Călătoria este descrisă, pe larg în Cronica fratelui său, care-l însoţea, dar poate fi reconstituită şi din alte izvoare. A plecat din Alba-Iulia la începutul anului 1668, trecând prin Iaşi, prin Cracovia, unde; a fost primit de regele Jan Kazimierz al Poloniei, ajungând la Moscova la sfârşitul lunii mai. Aici a fost primit într-o primă audienţă de ţarul Rusiei, Alexei Mihailovici Romanov, care-l primise şi pe Ilie Iorest, şi de la care dobândise mai multe obiecte de cult şi o sumă însemnată de bani (4). În ziua următoare, a depus la biroul ambasadorilor din Moscova un memoriu, care era un adevărat program de luptă anti-otomană, subliniind faptul că sârbii, bulgarii şi românii „sunt în mare lipsă, necaz şi strâmtorare”, dar „cu oaste gata” (5). Mi¬tropolitul Sava a „rămas în această capitală până spre sfârşitul lunii august. În ziua de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel slujise în biserica Uspenia din Kremlin, alături de Patriarhii Paisie al Alexandriei, Macarie al Antiohiei, acela al Moscovei şi de alţi ierarhi, ruşi sau străini, prezenţi la lucrările unui sinod convocat aici în 1666, pentru judecarea fostului Patriarh Nicon. Tot acum a avut prilejul să viziteze marile monumente de artă, mănăstirile şi bisericile din Moscova şi din împrejurimi, a cunoscut ierarhi, stareţi, călugări şi preoţi ruşi. La 2 august 1668 a fost primit într-o nouă audienţă de către ţar, care i-a acordat un ajutor bănesc substanţial pentru Biserica sa; la sfârşitul aceleiaşi luni a dobândit şi un hrisov, prin care i se asigur privilegiul – nu numai lui ci urmaşilor săi în scaun – să meargă în Rusia după milostenie, la fiecare şapte ani (6). Înainte de sărbătorile Crăciunului din 1668 va fi ajuns la reşedinţa sa din Alba-Iulia (7).

După întoarcerea din această călătorie, pentru mitropolitul Sava a început o perioadă de asupriri din partea principelui Mihail Apaffi şi a conducătorilor confesiunii calvine, conştienţi că prin astfel de legături i-a crescut hotărârea de a rezista faţă de noile încercări de calvinizare a Bisericii Ortodoxe. Se adăuga la aceasta şi teama lui Apaffi – om de încredere al turcilor – că Sava urmărise şi interese de natură politică. O primă măsură s-a luat la 20 februarie 1669, când principele, instigat de superintendentul calvin Petru Kovasznai din Alba-Iulia, a dat un decret prin care s-au impus o serie de îndatoriri şi restricţii, urmărindu-se calvinizarea Bisericii româneşti. Între altele, mitropolitul era subordonat superintendentului calvin, atât în hirotonirea preoţilor şi a protopopilor precum şi în destituirea celor nevredri sau reprimirea celor ce făgăduiesc îndreptarea vieţii, în vizitarea canonică a bisericilor, în revizuirea cauzelor grele bisericeşti şi convocarea şi conducerea sinodului general românesc… (8).

La începutul anului 1670, Vlădica Sava a făcut o călătorie în Ţara Românească. Cu acest prilej Antonie Vodă din Popeşti, împreună cu mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei, cu sufraganii acestuia de la Râmnic şi de la Buzău, cu boierii din divan, au acordat o danie anuală de 6000 de bani mitropoliei Transilvaniei. Se continua astfel ajutorarea pe care o dăduseră şi înaintaşii săi, Matei Basarab şi Constantin Şerban, ştiind că aceasta era „ca o corabie ce se leagănă în mijlocul valurilor mării, lipsită de cele din urmă mijloace, stând în mijlocul a tot soiul de eretici de felurite credinţe şi fiind hulită de ei din toate părţile în deosebite chipuri” (9). În 1672 Vlădica Sava sfinţea mănăstirea Moisei din Maramureş, poate renovată atunci, iar peste doi ani, biserica din Vlădeni, lângă Braşov (10).

În anul 1657, „având grijă de lucrurile bisericeşti şi multe lipse a preoţilor, a bisericilor şi a creştinilor”, a adunat în sobor pe toţi „juraţii scaunului şi protopopi”, în mănăstirea-reşedinţă din Alba-Iulia. Cei prezenţi – sub conducerea mitropolitului – au luat o serie de hotărâri, care au ajuns până la noi sub forma a două „aşezăminte soborniceşti”. După cuprinsul lor, aceste hotărâri pot fi împărţite în patru grupe. Cele mai însemnate priveau românizarea slujbelor bisericeşti. Chiar în fruntea hotărârilor soborniceşti se afla dispoziţia: „Cuvântul lui Dumnezeu să se vestească în limba noastră rumăneşte creştinilor în biserică şi unde va trebui şi va fi lipsă”. În continuare, apăreau sub o altă formă, măsuri precise împotriva preoţilor care vor sluji tot în slavoneşte. Trebuie subliniat aici că mitropolitul Sava a fost primul ierarh despre care ştim că a dat dispoziţii, în scris privind săvârşirea slujbelor în româneşte. Reţinem apoi că tot acum s-a hotărât ca „vestirea” sau „predicarea” cuvântului lui Dumnezeu să se facă nu numai în biserică, ci „unde va trebui şi va fi lipsă”, iar cărţile româneşti să se ci¬tească aici, dar „şi într-alte locuri unde va fi lipsă”. Se va fi gândit desigur la cununii, înmormântări ş.a. În a doua listă apare şi îndatorirea preoţilor pentru catehizarea copiilor în biserică, măsură care de asemenea se precizează acum, pentru prima oară, în scris. A doua grupă de hotărâri privea disciplina clerului, prevăzându-se pedepse pentru cei care nesocoteau canoanele şi rânduielile tradiţionale ortodoxe. Alte dispoziţii urmăreau înlăturarea superstiţiilor, îndeosebi a celor legate de cultul morţilor, mult răspândite în veacul al XVII-lea. În sfârşit, altă grupă cuprindea măsurile care priveau întărirea vieţii religios-morale a păstoriţilor săi. În acest scop, ei erau îndatoraţi să cerceteze biserica în Duminici şi sărbători, să înveţe Tatăl nostru, Crezul şi Cele 10 porunci, se împărtăşească de patru ori pe an, să respecte pe preoţi, să-şi trimită copiii la biserică ş.a. Din lectura acestor hotărâri adoptate la soborul din 1675, reiese limpede că mitropolitul Sava era preocupat de ridicarea vieţii moral-duhovniceşti a păstoriţilor săi, dar mai ales de înlocuirea limbii slavone în cult cu cea românească, lucru pe care-l realiza şi marele său contemporan, mitropolitul Dosoftei al Moldovei (11).

În anii următori, datorită înţelepciunii mitropolitului, s-au obţinut din partea lui Mihail Apaffi câteva diplome deosebii de favorabile clerului ortodox. Una dintre ele îi recunoştea toate drepturile şi atribuţiile sale arhiereşti, pe lângă unele înlesniri administrative.

Dar toată această frumoasă lucrare naţională, bisericească şi misionar-socială s-a încheiat în anul 1680, datorită intrigilor noului superintendent, Mihail Tóföi, fost predicator la curtea lui Apaffi, un calvin convins, dar om cult, cu studii în Anglia şi în Germania. Se adăuga şi faptul că tocmai atunci se descoperise un complot îndreptat împotriva lui Apaffi, condus de un magmat ardelean emigrat la Constantinopol, care încercase să înlăture domnia tiranică a principelui. Printre aderenţii acestuia se număra şi Gheorghe Brancovici, lucru pe care-l recunoaşte el însuşi în Cronica sa. N-ar exclus ca la mişcarea anti-apafiană să fi aderat şi mitropolitul Sava, fapt care i-a agravat şi mai mult situaţia. Numai aşa ne putem explica măsurile grabnice de cercetare şi judecare a cazului său.

Din dispoziţia principelui s-a constituit un „scaun de judecată” la Alba-Iulia. Printre membrii lui se numărau câţiva protopopi români filocalvini, ca Ioan Zoba din Vinţ, „împreună cu alţi bărbaţi mireni şi din tagma bisericească ştiutori de legi”, – mai ales maghiari calvini – în total 101 persoane; prim-acuzator era superintendentul Mihail Tóföi, reprezentat prin Ştefan Paloş. În aceeaşi zi s-a semnat sentinţa destituire a mitropolitului – redactată în limba maghiară – din care se constată că era acuzat de o viaţă imorală, că a neglijat mănăstirea din Alba-Iulia şi tipografia. Pe baza acestor învinuiri neîntemeiate, s-a hotărât ca Sava Brancovici „cel până acum vlădică al românilor, să se înlăture şi din dregătoria episcopească şi din cea preoţească, pe temeiul canoanelor 80 şi 81 ale bisericii calvine din Ardeal şi canonul 75 al legii româneşti şi ca persoană infamă, să se dea în mâna magistratului din afară al Măriei Sale Craiului, să facă cu el după Aprobatae constitutiones,, partea I, titlul I, art. 3; însă făcându-se acestea, să fie dator a da seama de averile mănăstirii Bălgradului” (12). Deci un mitropolit ortodox român era judecat după „canoanele” confesiunii calvine maghiare!

În aceeaşi zi, Apaffi a cerut Sfatului orăşenesc din Sibiu să sigileze de îndată bunurile avute de cei doi fraţi Brancovici în casa în care locuiau cu chirie, atunci când treburile îi duceau în acest oraş. Peste câteva zile, au fost trimişi doi oameni de încredere să execute dispoziţia. Pe lângă veşminte şi vase liturgice, obiecte de argintărie, stofe şi săbii, s-au mai găsit trei traiste cu cărţi româneşti, apoi „o ladă mare pestriţă” în care erau 14 saci cu cărţi; tot acolo s-a descoperit „tipografia, împreună cu toate instrumentele şi cu literele româneşti”; într-un alt sac „cărţi româneşti, maghiare şi latine, 66 la număr, şi un ziar cusut în piele” (probabil jurnalul său personal) (13). În acest inventar impresionează numărul mare de cărţi, mai ales româneşti, dar şi maghiare şi latineşti. Alte cărţi existau la mitropolie, după cum aflăm din aşa numitul „zaconic” sau „cartea legilor”, un fel de statut de organizare a Bisericii noas¬tre din Transilvania, din anul 1680 (14).

După judecată, mitropolitul Sava a fost închis, lucru pe care-l mărturisea Apaffi însuşi în scrisoarea adresată, sibienilor în ziua judecăţii. Iar fratele său, Gheorghe, scria că „fiind suferind de boala podagrei, luându-l cu nemiloasă grozăvie din patul de boală, îl aşezară pe un cal şi îl duseră cu aşa batjocură în pretoriul ighemonului, „unde fu închis în temniţă. Pentru ca după legea lor să poată răpi toate averile lui, închiseră în aceeaşi temniţă cu mitropolitul şi pe unicul frate bun al său, pe Gheorghe Brancovici” (15). Cronicarul contemporan maghiar, Mihail Cserei, scria că protopopul filocalvin Ioan Zoba a fost „mituit cu daruri” de principe, ca să-l învinuiască pe Sava de imoralitate. Tot el relata că Apaff şi oamenii lui „au prădat întreagă averea” mitropolitului şi că l-au silit să plătească 3000 de taleri, pentru procurarea cărora a trimis pe fratele său, Gheorghe, în Ţara Românească. Acelaşi Cserei afirmă că, după ce a fost arestat, vlădica – deşi bătrân şi bolnav – a fost scos din închisoare numai în cămaşă şi bătut cu biciul „până ce s-au rupt şi au căzut cămaşa… şi carnea de pe dânsul!” (16). Cronicarul sas, Andrei Gunesch, pe atunci pastor în Petreşti (judeţul Alba), relata şi el că, fiind întemniţat, i s-au aplicat „lovituri enorme”, încît „după puţin timp şi-a dat nefericitul suflet” (17). Mai târziu, Petru Maior scria că „în castelul e la Blaj al principelui Apaffi, din a cărui poruncă lăudatul Sava fu bătut de moarte, după aceia în besearica cea de la Vinţ înaintea a tot norodul fu în chip de despreoţire desfăcut de vestmintele ceale arhiereşti, după aceaia din nou băgat în temniţă şi de acolo scos în toată vinerea, fu bătut cu toiege până la moarte” (18).

La scurt timp după judecarea şi întemniţarea lui Sava, s-au făcut mai multe încercări pentru eliberarea lui. Fratele său, Gheorghe, a solicitat sprijinul domnitorului Şerban Cantacuzino al Ţării Româneşti şi al lui Constantin Brâncoveanul; viitorul domn. Din raţiuni de ordin politic, Mihail Apaffi a eliberat pe mitropolit din închisoare, la o dată pe care nu o cunoaştem.

Bătrân şi bolnav, acesta a trecut la cele veşnice prin aprilie 1683. La 1 mai din acel an, fratele său dăruia o Evanghelie (tipărită la Bucureşti, 1682) bisericii din Veştem, lângă Sibiu, spre pomenirea la Sfânta Liturghie a „răposatului Sava, mitropolitul Ardealului” (19).

Din cele prezentate aci, reiese că acest ierarh a fost o personalitate de seamă a vieţii bisericeşti a românilor transilvăneni. Păstorind aproape un sfert de veac în împrejurări foarte vitrege, a izbuit totuşi să-şi apere clerul şi credincioşii în faţa oricăror încercări de înstrăinare de credinţa strămoşească şi de neamul din care făceau parte. Pentru strădaniile depuse de el în acest scop, dar mai ales pentru suferinţele pe care le-a îndurat spre sfârşitul vieţii, cu demnitate şi răbdare creştinească, fost considerat de urmaşi ca un „mucenic” al legii strămoşeşti. De acest lucru ne încredinţează Samuil Micu, care scria; „Tot norodul şi clerul românesc ca un lucru adevărat ţine, cum de la cei bătrâni au luat (subl. n.s.), că Sava acesta toate întâmplările acestea le-a păţit pentru credinţă, că s-a împotrivit eresului calvinesc şi l-a lepădat şi n-a vrut a se uni cu acela” (20).

Primul cărturar care a ridicat problema canonizării lui a fost August Treboniu Laurian, încă din 1850, când scria: „Sava fu unul din mitropoliţii cei rari şi care merită a fi numărat între sfinţi” (21). Iar după un sfert de veac, profesorul Ioan Al. Lapedatu, din Braşov, propunea: „Spre a-i dovedi toată recunoştinţa, s-ar cuveni ca noi să semăm pe acest mare bărbat ca pe un sfânt al neamului nostru; să-i dăm onoruri de sfânt, căci a murit pentru Biserică fi naţiune” (22). Canonizarea lui s-a făcut însă abia în zilele noastre. Ţinând seama de statornicia sa în dreapta-credinţă şi de pătimirea îndurată pentru apărarea ei, Sfântul Sinod al Bisericii strămoşeşti, în şedinţa din 28 februarie 1850 – pe baza unui referat prezentat de mitropolitul Nicolae Bălan – a hotărât ca râvnitorul vlădică Sava, ca şi înaintaşul său în scaun, Ilie Iorest să fie cinstiţi ca sfinţi mărturisitori, în fiecare an, în ziua de 24 aprilie. Canonizarea lor solemnă s-a făcut în catedrala din Alba-Iulia, în ziua de 21 octombrie 1955. După această dată, s-a întocmit slujba care să fie introdusă în Minei în ziua respectivă, precum şi Acatistul lor, s-au ridicat biserici care au ca ocrotitori fie pe unu din ei, fie pe amândoi, iar chipul lor s-a zugrăvit în numeroase biserici, mai ales din Transilvania.

Cunoscând toate aceste fapte din viaţa Sfântului Ierarh şi Mărturisitor Sava, mitropolitul Transilvaniei, să-i urmăm pilda de trăire în credinţa noastră străbună şi să-l rugăm să mijlocească îndurarea Părintelui ceresc asupra noastră asupra binecuvântatei ţări în care a păstorit el însuşi.

Pr. Prof. dr. Mircea Păcurariu

1. Publicată – în traducere românească – de Dr. Silviu Dragomir, Fragmente din „Cronica” lui Gheorghe Brancovici, în „Anuarul Institutului de Istorie Naţionali din Cluj”, vol. II (1924), Bucureşti, p 1-70 (şi extras). Până în prezent s-au publicat mai multe monografii asupra activităţii mitropolitului Sava, citate în articolul nostru: Mitropolitul Sava Brancovici. La 300 de ani de la moartea sa. În „Biserica Ortodoxă Română”, an CI (1983), nr. 3-4, p. 225-247
2. Amănunte, în Cronica lui Gheorghe Brancovici, în traducerea Dr. S. Dragomir, p. 52-55
3. Amănunte la Ioan Lupaş, Principele ardelean Acaţiu Barcsai şi mitropolitul Sava Brancovici, în vol. Studii, conferinţe şi comunicări istorice, I, Bucureşti, 1928, p. 181-189.
4. Dr. Silviu Dragomir, Relaţiile Bisericii româneşti cu Rusia în secolul al XVII-lea, în „An. Acad. Rom.”, mem. secţ. ist., t. XXXIV (1912), p. 116-119, anexele XXV şi XXVI.
5. Ibidem, p. 119-121, anexa XXVII
6. Ibidem, p. 112-124, anexa XXIX.
7. Victor Câmpineanu, Mitropolitul Sava Brancovici. Legăturile cu Rusia şi lupta sa împotriva cotropitorilor turci, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXIII: (1955), nr. 6, p. 562-564
8. Vasile Mangra, Mitropolitul Sava al 11-lea Brancovici (1656-1680), Arad, 1906, p. 67-69 (textul latin la p. 163-166).
9. I. Lupaş, Documente istorice transilvane, vol. I, Cluj, 1940, p. 322-327
10. Ştefan Meteş, Istoria Bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Transilvania, ed. a II-a, Sibiu, 1935, p. 287
11. Hotărârile soborului sunt publicate de Timotei Cipariu, Acte şi fragmente, Blaj, 1855, p. 145-150; Vasile Mangra, ibidem, p. 79-82 (analiza lor la p. 82-92).
12. Sentinţa – în traducere românească – la V. Mangra, op. cit., p. 101-104 (textul original la p. 169-172); date asupra procesului la Şt. Meteş, ibidem, p. 293-295.
13. Vezi Ioan Lupaş, Locuinţa sibiană a mitropolitului Sava Brancovici, în „Revista teologică”, XXXVII (1947), nr. 7-10, p. 278-280.
14. Cf. Pr. Mihai Colotelo, Zaconicul Sfântului Ierarh Sava Brancovici, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXIX (1961), nr. 7-8, p. 755-774.
15. Dr. S. Dragomir, Fragmente din „Cronica” lui Gh. Brancovici, p. 64.
16. Reproduse de G. Şincai, Hronica, Bucureşti, 1886, p. 205-206 şi ediţia Florea Fugariu, Bucureşti, 1969, p. 173-174.
17. Marina I. Lupaş, Mitropolitul Sava Brancovici, Cluj, 1939, p. 82.
18. Petru Maior, Istoria Besearicei românilor…, Buda, 1813, p. 79: textul e reprodus şi de V. Mangra, op. cit., p. 138.
19. N. Iorga, Studii şi documente, vol. XIII, Bucureşti, 1906, p. 201-202
20. V. Margra, ibidem, p. 138
21. A. T. Laurian, Documente istorice despre starea politică şi ieratică a românilor din Transilvania, Viena, 1850, p. 129-130.
22. Reprodus la Ioan Lupaş, Cronicari şi istorici români din Transilvania, vol. I, Craiova, 1933, p. 290-295

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 406-415, Sfântul Sava, Mitropolitul Transilvaniei

 

 Slujba

SE CUVINE A ŞTI:

De va fi hram şi de va vrea cel mai mare, se face priveghere, iar slujba Sfântului Mucenic Sava Stratilat şi a preacuvioasei maicii noastre Elisabeta, din această zi, se citeşte la Pavecerniţa.

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 6:
trei ale Triodului (ori ale Penticostarului) şi trei ale Sfântului, glasul al 8-lea

Podobie: O, preaslăvită minune…

Cuvioase părinte Teodor, dar ales te-ai adus pe tine lui Dumnezeu, având priveghere de toată noaptea şi dragoste, îndeletnicire cu cele dumnezeieşti, smerire desăvârşită, nădejde, credinţă şi curăţie, milosârdie desăvârşită, înfrânare adevărată şi rugăciune, care te arată ca un stâlp foarte luminos.

Cugetătorule de Dumnezeu, părinte Teodor, căutând a te îmbrăca cu podoabă adevărată, şi cu îmbrăcăminte de mântuire, prin cuget binecredincios, nu ai încetat a-ţi acoperi trupul totdeauna cu zdrenţe de păr, şi întărindu-te cu puterea dumnezeiescului Duh, ai despuiat uneltirile celui ce ne-a despuiat pe noi.

Ca un sărac cu duhul te-ai adus pe tine jertfă vie şi prinos deplin şi dar cinstit Dumnezeului nostru, Celui ce S-a întrupat din Maica preacurată şi pentru noi a sărăcit. Pentru aceea ai primit desfătarea cerurilor, preafericite, către care pururea mijloceşte rugându-te, să ne miluiască pe noi.

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 4, glasul al 2-lea:
Podobie: Cu ce cununi de laude…

Veniţi astăzi, credincioşilor, să lăudăm pe preafericiţii ierarhi ai lui Hristos, care, ca nişte neînfricaţi luptători ai dreptei credinţe, toate uneltirile vrăjmaşilor asupritori au biruit şi au luat de la Dumnezeu cununa biruinţei celei nemuritoare. Drept aceea, acum se roagă Domnului pentru mântuirea sufletelor noastre.

Mai scumpă decât aurul şi chiar decât viaţa a fost pentru voi, prealuminaţi mărturisitori ai lui Hristos, dreapta credinţă a poporului celui binecredincios. Pentru aceea, prigoniri şi bătăi şi temniţa aţi răbdat, dar credinţa aţi păzit, săvârşind alergarea acestei vieţi vremelnice. Rugaţi-vă dar, pentru noi ca prin rugăciunile voastre, să păzim credinţa neschimbată şi să dobândim cununa măririi celei veşnice.

Învăţători şi îndreptători ai poporului în dreapta credinţă aţi fost, preamăriţilor ierarhi ai Ardealului, păzind grâul curat al Ortodoxiei neamestecat cu neghina ereticeştilor înţelesuri. Drept aceea, cinstiţi sunteţi de toată turma cea dreptcredincioasă, pentru care rugaţi-vă Domnului ca s-o păzească neclintită în credinţa cea strămoşească.

Preafericite Ioreste şi preaminunate Sava, cei ce v-aţi arătat vrednici povăţuitori ai poporului dreptcredincios şi mărturisitori fără prihană ai lui Hristos, izbăviţi, prin rugăciunile voastre, de viforul patimilor, din scârbe şi din nevoi, pe cei ce aleargă sub acoperământul vostru.

Slavă…, glasul 1:

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi acum, voi cei ce aţi suferit bătăi, batjocuri şi chinuri pentru dreapta credinţă a lui Hristos; că lui Dumnezeu aţi bineplăcut şi poporului dreptcredincios ca nişte luceferi ai credinţei aţi strălucit. Iar noi, cei ce umblăm întru lumina mărturisirii voastre celei vitejeşti, preamărind pomenirea voastră, lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce este minunat întru sfinţi.

Dacă suntem după Paşti:
Şi acum…, a praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare se cântă;
Slavă… Şi acum…, şi se repetă stihira:
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi…

La stihoavnă

Stihirile, glasul al 3-lea:
Podobie: Mântuieşte-mă, Doamne…

Bucură-te, preafericite Iorest, cel ce te-ai învrednicit a pătimi necazuri fără de număr pentru dreapta credinţă a lui Hristos; că împreună pătimind cu Hristos, împreună cu El te-ai şi preamărit, ca un ucenic adevărat al Domnului.

Stih: Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere.

Bucură-te, Sava preacinstite, că ai ruşinat îndrăzneala cea fără de minte a ereticilor asupritori şi ai stat fără abatere lângă poporul cel dreptcredincios, mărturisind neînfricat pe Hristos! Pentru aceea, cu laude prăznuim cinstită pomenirea ta.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi se vor bucura.

Mântuiţi-ne de viforul ispitelor, care ne tulbură pe marea acestei vieţi, preacinstiţilor mărturisitori ai dreptei credinţe, Iorest şi Sava, prin rugăciunile voastre înaintea Domnului.

Slavă…, glasul al 4-lea:

Viaţa voastră, preafericiţilor, vrednică de laudă este, că aţi fost cu adevărat păstori ai turmei celei dreptcredincioase şi sufletul v-aţi pus pentru oi, următori fiind Păstorului celui Mare, Căruia rugaţi-vă să se mântuiască sufletele noastre.

Dacă suntem după Paşti:
Şi acum…, a praznicului,

Iar dacă suntem în Postul Mare:
Şi acum…, a Născătoarei.

Troparul, glasul al 8-lea:

Mărturisitori ai Ortodoxiei şi buni arhipăstori ai Bisericii lui Hristos, îndreptători ai poporului, preafericiţi ierarhi purtători de biruinţă, Iorest şi Sava, cei ce v-aţi învrednicit de cununa vieţii, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre.

Dacă suntem după Paşti:
Slavă… Şi acum…, al praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare:
Slavă… Şi acum…, al Născătoarei.

LA VECERNIA MARE

După obişnuitul Psalm, se cântă: Fericit bărbatul…, starea întâi.

La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 8: trei ale praznicului şi cinci ale sfinţilor

(trei ale Sfântului Iorest şi două ale Sfântului Sava, dacă suntem după Paşti.
Dacă suntem în Postul Mare se pun numai ale sfinţilor, repetându-le pe primele trei).

Stihirile Sfântului Ierarh şi Mărturisitor Iorest, glasul al 4-lea:

Podobie: Ca pe un viteaz…

Odrăslit din viaţa cea dreptmăritoare a românilor ardeleni, cuvioase Iorest, ostenitu-te-ai din tinereţile tale întru învăţătura Scripturilor Sfinte, întru dreapta predanie a părinţilor şi întru îmbunătăţită râvnă a chipului celui călugăresc. Drept aceea, ai crescut ca un pom înverzit lângă izvoarele apelor, bogată roadă duhovnicească aducând. Pentru aceasta, bucurându-ne de nevoinţele vieţii tale, cu cântări de laudă te cinstim.

Cunoscându-ţi înţelepciunea cugetului şi înălţimea vieţuirii celei duhovniceşti, poporul cel dreptcredincios te-a ales mai mare al păstorilor dreptmăritori în cetatea Bălgradului; şi prin tine, mult-pătimitorule Iorest, puterea Ortodoxiei s-a adeverit împotriva tuturor uneltirilor vrăjmaşe, rămânând neclintit pe temelia cea nestricată a dreptei credinţe şi mărturisind lămurit adevărul ei cel dumnezeiesc. Pentru aceasta, cu dragoste mărim pomenirea ta, slăvind pe Hristos, Cel ce a lucrat minunat prin tine, sfinţitule mărturisitor al dreptei credinţe.

Pe cât ai câştigat iubirea poporului, prin lumina ce ai revărsat în sufletul lui şi prin bunătatea cu care l-ai mângâiat în necazuri, pe atât s-au întărâtat împotriva ta, fericite Iorest, cei ce pizmuiau adevărul dreptei credinţe a poporului cel mult încercat. Drept aceea, pentru credinţa ta cea neclintită şi pentru dragostea ta de popor fost-ai aruncat în temniţă; şi batjocuri şi bătăi şi chinuri de multe feluri ai răbdat, învrednicindu-te de cununa cea neveştejită a mărturisitorilor lui Hristos.

Alte stihiri, ale Sfântului Ierarh şi Mărturisitor Sava, glasul al 2-lea:

Podobie: Când de pe lemn…

Următor credinţei şi pătimirilor marelui mărturisitor şi ierarh Iorest ai fost, preafericite Sava. Că privind înainte spre veselia cea nematerialnică a sfinţilor şi spre mărirea cea mai luminată decât soarele, întru care strălucesc toţi cei ce se îndulcesc de vederea frumuseţii celei dumnezeieşti, nicidecum nu te-ai clintit din dreapta credinţă, răbdând chinuri fără de număr şi grele prigoniri. Pentru aceasta, minunându-ne de îndelungata ta răbdare, te fericim ca pe un adevărat mărturisitor al lui Hristos.

Mare apărător al Ortodoxiei şi al poporului dreptcredincios te ştim pe tine, sfinţit mărturisitor Sava. Că viaţa ta ţi-ai pus ca să dobori tirania cea păgânească a agarenilor şi grele pătimiri ai suferit de la cei rău credincioşi. Dar nici temniţa, nici bătăile, nici biciuirea, nici foamea, nici rănile, nici moartea nu te-au putut despărţi de dreapta credinţă a turmei tale. Pentru aceasta, mărind cu bucurie prealuminată pomenirea ta, te rugăm, fericite Sava, prin rugăciunile tale izbăveşte din nevoi şi strâmtorări pe toţi cei ce prăznuim cu dragoste pomenirea ta.

Slavă…, glasul al 4-lea:

Pe prealuminaţii ierarhi ai Ardealului, pe vitejii mărturisitori ai Ortodoxiei, adunându-ne acum, o, iubitorilor de praznic, cu dumnezeieşti laude să-i cinstim, zicând: Bucură-te, părinte Iorest, cel tare în credinţă, care cu învăţăturile tale ai călăuzit turma ta la păşunea cea aleasă a Ortodoxiei şi sufletul ţi-ai pus pentru oi. Bucură-te preafericite Sava, apărătorul adevărului şi al celor năpăstuiţi, cel ce ai ruşinat prin înţelepciunea şi statornicia ta pe asupritorii poporului drept-credincios.

Dacă suntem după Paşti:
Şi acum…, a praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare se cântă:
Slavă… Şi acum…, şi se repetă stihira:

Pe prealuminaţii…

VOHOD: Lumină lină…,

Prochimenul zilei

PAREMIILE

Din cartea Pildelor, citire:
(cap. III si VIII)

Pomenirea dreptului cu laude şi binecuvântarea Domnului pe capul lui. Fericit este omul care a aflat înţelepciunea şi muritorul care a dobândit pricepere. Că mai bună este neguţătoria acesteia, decât vistieriile aurului şi argintului; şi mai scumpă este decât pietrele cele de mult preţ; şi tot ce este scump nu este vrednic de ea. Pentru că lungimea zilelor şi anii vieţii sunt în dreapta ei şi în stânga ei bogăţie şi slavă. Că din gura ei iese dreptate; legea şi mila pe limbă le poartă. Deci, ascultaţi-mă pe mine, o, fiilor, că lucruri de cinste vreau să vă spun. Şi fericit este omul care căile mele va păzi. Că ieşirile mele sunt ieşiri de viaţă şi se găteşte vrerea de la Domnul. Pentru aceasta vă rog pe voi şi pun înainte glasul meu, fiilor omeneşti; că eu, înţelepciunea, am tocmit sfatul şi ştiinţa şi gândul eu l-am chemat. Al meu este sfatul şi întărirea, a mea este priceperea şi a mea este tăria. Eu pe cei ce mă iubesc pe mine, îi iubesc; şi cei ce mă caută vor afla dar. Înţelegeţi, dar, cei fără de răutate, chibzuială, şi cei neînvăţaţi, puneţi la inimă. Ascultaţi-mă pe mine iarăşi, că lucruri de cinste vreau să vă spun. Şi voi scoate din buzele mele cele drepte, că adevărului se va pleca grumazul meu, şi urâte sunt înaintea mea buzele mincinoase. Că dreptate sunt toate graiurile gurii mele, nimic nu este într-însele strâmb, nici încâlcit. Toate sunt drepte celor ce înţeleg şi netede celor ce află cunoştinţă. Că vă învăţ pe voi adevărul, ca să fie în Domnul nădejdea voastră şi să va umpleţi de Duh.

Din cartea Pildelor, citire:
(X, 32-XI, 12)

Gura dreptului izvorăşte înţelepciune şi buzele oamenilor înţelepţi ştiu darul cel bun. Gura înţelepţilor ne învaţă înţelepciune şi dreptatea mântuieşte pe dânşii din moarte. Sfârşindu-se omul drept, nu-i piere nădejdea; că fiul drept se naşte întru viaţă. Şi întru bunătăţile sale va culege roada dreptăţii. Lumina drepţilor este de-a pururea şi de la Domnul vor afla dar şi slavă. Limba înţelepţilor ştie cele bune şi în inima lor odihneşte înţelepciunea. Iubeşte Domnul inimile cele cuvioase şi primiţi sunt Lui toţi cei fără prihană în cale. Înţelepciunea Domnului luminează faţa celui priceput; că soseşte la cei ce o doresc mai înainte de ce o cunosc pe dânsa. Cel ce mânecă la dânsa nu va osteni şi cel ce priveghează pentru dânsa degrabă fără de grijă va fi. Că pe cei vrednici ei, singură umblă împrejur căutându-i şi în cărări se arată lor cu bună priinţă; pe înţelepciune niciodată nu o biruieşte răutatea. Pentru aceasta am fost şi iubitor frumuseţii ei; şi am iubit-o şi am căutat-o pe dânsa din tinereţile mele. Şi am căutat-o să o aduc mie mireasă. Ca pe Stăpânul tuturor am iubit-o, că ea învaţă ştiinţa lui Dumnezeu şi alege lucrurile Lui. Ostenelile ei sunt faptele bune, că ea învaţă curăţenia şi înţelepciunea, dreptatea şi bărbăţia, decât care mai de folos nimic nu este în viaţa oamenilor; şi de pofteşte cineva multă ştiinţă, ştie cele trecute şi cele ce vor să fie le semuieşte, ştie tălmăcirea cuvintelor, şi dezlegările vorbelor celor ascunse, semne şi minuni mai înainte ştie, şi întâmplările vremilor şi ale anilor şi tuturor este sfetnic bun. Că nemurirea este într-însa şi slavă întru împărtăşirea cuvintelor ei. Pentru aceasta am făcut vorbă către Domnul, şi m-am rugat Lui şi am zis dintru toată inima mea: Dumnezeule al părinţilor şi Domnul milei, Cel ce ai făcut toate cu Cuvântul Tău şi cu înţelepciunea Ta ai rânduit pe om ca să stăpânească făpturile cele făcute de Tine şi să cârmuiască lumea întru cuviinţă şi dreptate, dă-mi înţelepciunea care şade pe scaunele Tale şi nu mă lepăda pe mine dintre slugile Tale, că eu sunt robul Tău şi fiul slujnicei Tale. Trimite-o pe dânsa din ceruri, de la locaşul Tău cel sfânt şi de la scaunul slavei Tale, ca fiind cu mine întru osteneli, să mă înveţe ce este plăcut înaintea Ta; şi să mă îndrepteze spre cunoştinţă, şi să mă păzească întru slava sa. Că gândurile celor muritori toate sunt cu temere şi cu greşeala cugetele lor.

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:
(IV, 7-15)

Dreptul când ajunge să se sfârşească, întru odihnă va fi. Că bătrâneţile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se numără cu numărul anilor. Ci cărunteţele sunt înţelepciunea oamenilor, şi vârsta bătrâneţilor viaţa nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, l-a iubit; şi vieţuind între păcătoşi, s-a mutat. Răpitu-s-a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui, sau înşelăciunea să înşele sufletul lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune şi neînfrânarea poftei schimbă gândul cel fără de răutate. Sfârşindu-se curând a plinit ani îndelungaţi. Că plăcut era Domnului sufletul lui; pentru aceea s-a grăbit a-l scoate pe dânsul din mijlocul răutăţilor. Iar popoarele văzând, n-au cunoscut, nici au pus în gând una ca aceasta; că dar şi milă este întru cuvioşii Lui şi cercetare întru aleşii Lui.

LA LITIE

Stihira hramului, apoi stihirile sfinţilor, glasul l, însuşi glasul:

Cu cântări de laudă să cinstim măritul praznic al ierarhilor dreptcredincioşi şi să preamărim nevoinţele lor. Că aceştia ne stau nouă înainte, ca nişte făclii nestinse, care, risipind întunericul necunoştinţei, ne învaţă a ne închina după cuviinţă lui Dumnezeu şi se roagă Domnului pentru sufletele noastre.

Glasul al 2-lea:

Pe ierarhii lui Hristos, Iorest şi Sava, toţi să-i lăudăm. Că au surpat toate uneltirile celor rătăciţi de la dreapta credinţă şi au întărit nestrămutat în sufletul poporului credinţa cea drept-slăvitoare. Drept aceea, cu mărire şi cu cinste fiind încununaţi, se veselesc acum în ceruri şi se roagă pentru sufletele noastre.

Glasul al 6-lea:

Pe pătimitorii lui Hristos şi pe luminătorii poporului, pe Iorest, împreună cu Sava, credincioşii cu cântări să-i cinstim; şi să strigăm lui Hristos cu bucurie: Milostive Doamne, pentru rugăciunile îndelung-răbdătorilor Tăi mărturisitori, dă poporului Tău celui dreptcredincios, pace, iertare de păcate şi mare milă.

Slavă…, glasul al 8-lea:

Prealăudaţilor mitropoliţi ai Ardealului, voi aţi păstorit Biserica lui Hristos întru întreaga înţelepciune şi întru credinţa cea neschimbată. Pentru aceasta nicidecum nu v-aţi abătut de la învăţătura cea strămoşească, îndrumând necontenit oile cele cuvântătoare la izvoarele vieţii celei veşnice. Iar noi, cei ce prăznuim mărita voastră pomenire, ne rugăm să ne izbăviţi din valurile ispitelor celor amăgitoare, întărindu-ne întru predania părinţilor noştri, preafericiţilor şi pururea lăudaţilor ierarhi mărturisitori ai lui Hristos.

Dacă suntem după Paşti:
Şi acum…, a praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare, se cântă:
Slavă… Şi acum… şi se repetă stihira:
O, prealăudaţilor mitropoliţi…

La stihoavnă
Stihirile, glasul al 5-lea:
Podobie: Bucură-te, cămara cea cu bun miros…

Bucură-te, părinte Iorest, păstorule preaînţelept, făclie prealuminoasă, cetatea cea tare a dreptei credinţe. Bucură-te, stâlp de foc, care ai călăuzit poporul prin pustia cea arzătoare a eresurilor şi l-ai dus spre pământul făgăduinţei. Bucură-te, îţi cântă toată turma cea dreptmăritoare şi se roagă ţie, să se izbăvească din toate nevoile.

Stih: Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele, pricepere.

Bucură-te, minunate ierarhe Sava, steaua cea prealuminoasă, care ai luminat întreg poporul dreptcredincios cu nevoinţele luptelor tale şi ai ruşinat pe cei rătăciţi. Bucură-te stâlp al adevărului, dintru care strălucirea cea cerească a Ortodoxiei a biruit năvala celor rău-grăitori şi sufletul credincioşilor de frumuseţea ei cea de negrăit l-ai îndulcit. Bucură-te, dar, în cămările veseliei celei veşnice şi te roagă Domnului pentru întărirea dreptei credinţe şi mântuirea sufletelor noastre.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi se vor bucura.

Bucuraţi-vă, prealăudaţilor pătimitori ai lui Hristos, Iorest şi Sava, trâmbiţele adevărului, mărturisitorii Ortodoxiei! Bucuraţi-vă păstori adevăraţi ai poporului! Că nici îngrozirea chinurilor, nici legăturile, nici temniţa, nici ocara, nici rănile n-au putut slăbi tăria sufletelor voastre. Drept aceea, vă cinstim după vrednicie şi lăudăm întru cântări pomenirea voastră.

Slavă…, glasul al 3-lea:

Să se veselească pământul cel binecuvântat al Ardealului şi tot poporul cel dreptmăritor să cânte cu bucurie! Că iată, din sânul lui au răsărit ca nişte stele preastrălucite minunaţii mărturisitori ai lui Hristos, care prin nevoinţele lor cele preaminunate, ne învaţă să mărturisim neschimbat adevărul Ortodoxiei şi se roagă pentru sufletele noastre.

Dacă suntem după Paşti:
Şi acum…. a praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare, se cântă:
Slavă… Şi acum…, şi se repetă stihira:
Să se veselească pământul…

La binecuvântarea pâinilor: troparul sfinţilor (de două ori)

(vezi la Vecernia mică) şi Născătoare de Dumnezeu… (o dată).

LA UTRENIE

La: Dumnezeu este Domnul…, dacă suntem după Paşti,
se cântă troparul praznicului (de două ori),
Slavă…, al sfinţilor, Şi acum…, al praznicului.

Iar dacă suntem în Postul Mare se cântă troparul sfinţilor (de două ori),
Slavă… Şi acum…, al Născătoarei.

După Catisma întâi,
Ectenia mică şi
Sedealna, glasul al 3-lea:

Podobie: De frumuseţea fecioriei…

Cu dumnezeieştile daruri fiind împodobiţi, Sava şi Iorest, mărturisitori neînfricaţi ai dreptei credinţe, aţi înfrumuseţat Biserica Ardealului cu strălucirea bunătăţilor; şi turma cea încredinţată vouă de Hristos, de lupii cei răpitori o aţi păzit, îngrădind-o cu pravila dumnezeieştilor rânduieli, ca nişte păstori adevăraţi, preafericiţilor.
Minunate sunt nevoinţele voastre, preafericiţilor, pentru slava lui Hristos, Celui închinat în dreapta mărturisire a credinţei. Pentru aceasta, preaslăvind pe Hristos, întâmpinăm cu cântări duhovniceşti preacinstită prăznuirea voastră.

Dacă suntem după Paşti:
Şi acum…, a praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare, se cântă:
Slavă… Şi acum…, şi se repetă stihira:
Minunate sunt nevoinţele voastre…

După Catisma a doua,
Ectenia mică şi
Sedealna, glasul 1:

Podobie: Mormântul Tău…

Pe slăviţii ierarhi ai Bisericii şi pe apărătorii dreptei credinţe, pe Iorest împreună şi pe Sava, cu cântări după cuviinţă să-i lăudăm; că în viforul prigoanelor ereticeşti, ca pe un diamant nepreţuit Legea strămoşească curată o au păzit şi sufletul şi-au pus pentru mărirea Bisericii lui Hristos şi mântuirea noastră.

Slavă…

Ca nişte luminători adevăraţi ai Ortodoxiei aţi strălucit în vremuri de grele încercări pentru poporul dreptcredincios, neînfricaţilor mărturisitori ai lui Hristos. Pentru aceasta, prăznuim cu dragoste sfântă pomenirea voastră.

Dacă suntem după Paşti:
Şi acum…, a praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare, se cântă:
Slavă… Şi acum…, şi se repetă stihira:
Ca nişte luminători…

Polieleul

Stihirile mărimuri:
Stihira 1 (a Sfântului Iorest):

Mărimu-te pe tine, sfinte ierarhe al lui Hristos, Iorest, cel ce întru dreapta credinţă ai întărit Biserica ta şi fără prihană ai păzit-o.

Altă stihiră (a Sfântului Sava):

Mărimu-te pe tine, ierarhe al lui Hristos, Sava, apărătorule al dreptei credinţe şi cinstim sfântă pomenirea ta.

Stihira amândurora:

Veniti toţi pământenii să lăudăm pe Iorest şi pe Sava, zicând: pe apărătorii dreptei credinţe…

Stihuri:

1. Auziţi acestea toate popoarele. Ascultaţi toţi cei ce locuiţi în lume.
2. Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere.
3. Doamne, iubit-am bunăcuviinţa casei Tale şi locul sălăşluirii slavei Tale.
4. Gura dreptului grăieşte înţelepciune şi limba lui rosteşte dreptate.
5. Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auzul rău nu se va teme.
6. Fericiţi sunt cei ce locuiesc în Casa Ta, în vecii vecilor, Te vor lăuda.

Slavă… Şi acum…

După polieleu şi stihirile mărimuri,
ectenia mică şi
Sedealna, glasul al 4-lea:

Podobie: Degrab ne întâmpină…

Privind la bunătăţile voastre, prealăudaţilor pătimitori ai lui Hristos, nu ştim care dintre acestea să le mărim mai mult: înţelepciunea cea adânc cunoscătoare a tainelor Ortodoxiei, răbdarea cea fără de sfârşit, muceniceasca îndrăzneală sau neclintita tărie a credinţei. Ci, o, preafericiţilor ierarhi, primiţi această laudă a noastră ce cu osârdie o aducem.

Slavă…

De dragostea lui Hristos fiind cuprinşi şi de poporul cel dreptcredincios fiind nedespărţiţi, nu v-aţi temut nicidecum să mărturisiţi adevărul şi sufletul v-aţi pus pentru turma lui Hristos. Primiţi acum, preafericiţilor mărturisitori ai Ortodoxiei, smerita noastră cântare şi rugaţi-vă Domnului pentru izbăvirea sufletelor noastre.

Şi acum…, a praznicului (sau a Născătoarei).

Apoi Antifonul 1, al glasului 4.

PROCHIMEN, glasul al 4-lea:
Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi se vor bucura.

Stih: Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere.

Toată suflarea…

Evanghelia de la Luca (XXI, 12-19):
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: păziţi-vă de oameni…
(Vezi Evanghelia de marţi în săptămâna a 2-a după Rusalii).

Dacă suntem după Paşti: Învierea lui Hristos…,

Iar dacă suntem în Postul Mare, se zice numai
Psalmul 50.

Slavă…, glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile mărturisitorilor Tăi, Iorest şi Sava, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegea mea.

Stihira, glasul al 6-lea:

Preafericiţi nevoitori ai dreptei credinţe, Iorest şi Sava, cu adevărat păstori preabuni ai Bisericii lui Hristos aţi fost, risipind toate uneltirile vrăjmaşilor şi călăuzind turma cea încredinţată vouă la păşunea cea aleasă a Ortodoxiei, pe care rugaţi-vă s-o păzim curată şi neschimbată.

CANOANELE

Se pun trei canoane: Canonul Triodului (ori al Penticostarului),
Canonul Sfântului Iorest, pe patru, şi Canonul Sfântului Sava, pe patru.

Canonul Sfântului Iorest
Cântarea 1, glasul al 8-lea:

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat…

Slavă aduc lui Dumnezeu, Celui închinat în trei Ipostasuri, că a revărsat dar îmbelşugat peste Iorest, marele mărturisitor al credinţei; şi mă rog Lui să-mi dăruiască şi mie nevrednicului, har din destul, spre a lăuda după vrednicie pe acesta. Mare şi nespusă este înălţimea vieţuirii tale, fericite Iorest, că ai ajuns a fi preamărit şi cinstit de întreg poporul cel dreptcredincios. Pentru aceea, neputincioase sunt cuvintele noastre a te lăuda după cuviinţă; ci primeşte, o, pătimitorule al lui Hristos, şi această puţină osteneală a noastră ce cu dragoste o aducem ţie.
Socotindu-ne nevrednici a-ţi aduce cuviincioasă laudă, pururea pomenite ierarhe al lui Hristos, ne rugăm ca prin mijlocirea ta, să ni se dea nouă iertare de păcate şi mare milă.

A Născătoarei:

Roagă-te, Maică a lui Hristos Dumnezeu, să fie blând şi milostiv credincioşilor Cuvântul pe Care L-ai născut şi a venit la noi trupeşte, că pe tine te avem apărătoare şi ocrotitoare.

Canonul sfântului Sava
Cântarea 1, glasul al 4-lea:

Irmos: Adâncul Mării Roşii…

De la Dumnezeu luând darul cel dătător de lumină ierarhe Sava, şi luminător arătându-te, ne străluceşti nouă ca un păstor adevărat al Bisericii lui Hristos. Deci, după vrednicie te lăudăm. Cum vom lăuda pe Sava, bunul luptător al Ortodoxiei, şi în ce cuvinte vom cânta nevoinţele lui cele mai presus de cuvânt? Ci, o, tu, pătimitorule al lui Hristos, primeşte şi această laudă ce aducem ţie.

Slavă…

Nu ştim ce să lăudăm mai mult întru tine, mărturisitorule al dreptei credinţe, că în toate întreci pe cei muritori. De aceea şi noi acum, mărindu-te pe tine, preamărim pe Dumnezeu, Cel ce Se arată minunat întru sfinţii Săi.

Şi acum…, a Născătoarei:

Toate armele înşelătorului vrăjmaş, Preacurată Fecioară, desăvârşit au lipsit, de când a fost rănit cu suliţa Cuvântul Cel ce S-a sălăşluit în pântecele tău cel neîntinat cu a Cărui dulce dorire ne rugăm să se umple acum şi inimile noastre.

Dacă suntem după Paşti se cântă Catavasiile praznicului: Ziua învierii…;
Iar dacă suntem în Postul Mare se pun Catavasiile de rând din Triod.

Această rânduială este valabilă pentru toate cântările canonului.

Canonul Sfântului Iorest
Cântarea a 3-a:

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut cele deasupra crugului ceresc…

Răsărit-ai din tulpina neamului românesc din Ardeal, fericite Iorest, şi ai fost crescut cu înţelepciune întru legea cea dreptmăritoare a Răsăritului. Drept aceea, toţi credincioşii din ţara aceasta cinstesc pomenirea ta cu dragoste. Din pruncie te-ai arătat râvnitor întru învăţătura sfinţilor. De aceea părinţii tăi, urmând chemării lui Hristos, ce zice: lăsaţi pruncii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca acestora este împărăţia cerurilor, te-au trimis la mănăstirea Putna, dăruindu-te lui Hristos şi Bisericii Lui, preafericite. În tinereţile tale, ai crescut ca un măslin bine roditor, nevoindu-te întru toată osteneala călugăriei după vrednicie, sfinţite mărturisitorule al lui Hristos, spre lauda Bisericii şi a poporului ce te-a odrăslit.

A Născătoarei:

Decât heruvimii şi decât serafimii mai înaltă te-ai arătat, Născătoare de Dumnezeu. Că tu ai primit în pântecele tău pe Dumnezeul cel neîncăput, ceea ce eşti fără prihană. Pentru aceasta toţi credincioşii pe tine, curată, cu cântări te fericim.

Canonul Sfântului Sava

Irmos: Se veseleşte de Tine, Biserica Ta…

Mlădiţă răsărită din viţa dreptmăritoare a Brâncovicilor, din pruncie te-ai arătat a fi dăruit cu multă înţelepciune şi cu nestinsă tragere spre învăţătură şi spre viaţa cea duhovnicească. În tinereţile tale, ai petrecut ani îndelungaţi la Mănăstirea Comana, unde ca dintr-un fagure al duhovniceştii îndulciri ţi-ai hrănit sufletul cu vieţuirea cea prealuminată în Hristos.

Slavă…

Iscusit ai fost şi în învăţătura de carte şi în viaţa cea duhovnicească şi ai cunoscut dreapta credinţă a poporului românesc de pretutindeni. Drept aceea, te-ai alipit de Hristos şi de turma ta, dreptcredincioasă, pururea pomenite.

Şi acum…, a Născătoarei:

Îngerul Gavriil bucuria cea mai presus de cuvânt ţi-a vestit ţie: Bucură-te, locaşul lui Dumnezeu, întru care a Se sălăşlui a binevoit.

Catavasia

Dacă suntem în timpul praznicului, se pune aici şi condacul şi icosul sfântului
(vezi mai departe Cântarea a 6-a).

SEDEALNA
Sfântului Iorest, glasul al 3-lea:

Podobie: De frumuseţea fecioriei…

Chemat fiind din pruncie, te-ai făcut pe tine luminător celor dreptcredincioşi; că păstor al lor fiind ales, ai păzit credinţa nevătămată şi toate meştesugirile ereticilor le-ai spulberat, al Ortodoxiei mărturisitor fiind. Pentru aceasta, toţi credincioşii cu bucurie duhovnicească prăznuim cinstită pomenirea ta, preafericite Iorest.

Slavă…, a Sfântului Sava, acelaşi glas şi podobie:

Fost-ai ca un stâlp neclintit al Ortodoxiei şi ca o cetate nebiruită, mult-pătimitorule şi prealăudate Sava; şi cu îndrăzneală ai călăuzit turma ta la izvoarele apei celei netulburate de gâlceava eresurilor, propovăduind predania cea adevărată şi nespăimântându-te nicidecum de puterea şi de vicleşugul celor potrivnici. Pentru aceasta, preaslăvind pe Hristos, Cel ce a lucrat minunat întru tine, lăudăm după cuviinţă vredniciile tale.

Dacă suntem după Paşti:
Şi acum…, a praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare, se cântă:
Şi acum…, a Născătoarei.

Cu supunere îmbrătişez şi cu dragoste dau închinăciune, cu credinţă, preacuratei şi dumnezeieştii tale icoane, Preacurată, din care izvorăsc tămăduiri sufletelor şi trupurilor celor ce te laudă pe tine, Stăpână, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

Canonul Sfântului Iorest
Cântarea a 4-a:

Irmos: Tu eşti tăria mea, Doamne…

Vestea vredniciilor tale ajuns-a din Ţara Moldovei la fraţii tăi cei de un neam şi de o credinţă din Ţara Ardealului. Drept aceea, preoţii şi poporul întreg într-un glas pe tine te-au ales să le fii întâi-stătător în cetatea Bălgradului, prealăudate Iorest. Dumnezeu te-a chemat, prin glasul poporului, şi te-a pus păstor al oilor cuvântătoare, celor împresurate de multe ispite şi primejdii de la vrăjmaşii hrăpitori şi rău nărăviţi.
În duhul tău laolaltă s-au adunat sufletele fraţilor tăi ardeleni, din al căror trunchi ai odrăslit, ale fraţilor moldoveni, care te-au adăpat din izvoarele înţelepciunii dumnezeieşti şi ale vieţuirii celei călugăreşti, şi ale fraţilor munteni de unde ai primit pecetea arhieriei, închipuind unitatea duhului şi a credinţei poporului în dreapta credinţă.

A Născătoarei:

Tu eşti lauda credincioşilor, ceea ce nu ştii de mire, zid şi liman; căci către Fiul tău rugăciuni aduci, ceea ce eşti cu totul fără prihană; şi mântuieşti din primejdii pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te cinstesc, Născătoare de Dumnezeu curată.

Canonul Sfântului Sava

Irmos: Văzându-Te înălţat…

Soborul Inăului şi poporul întreg, cunoscând destoinicia ta nu numai în ştiinţa de carte şi în viaţa cea duhovnicească, ci şi călăuzirea oamenilor spre mântuire, cu sărbătorească bucurie te-au ales întâi-stătător, ca să-i îndrumezi prin vitregia vremii la lumina cea neînserată a fericirii veşnice. Povăţuit de unchiul tău, crescut-ai din tinereţe întru nevoinţe mănăstireşti; dar voia lui Dumnezeu o chemare mai înaltă ţi-a hărăzit; pentru aceea, arhierie ai primit de la mitropolitul Ţării Româneşti, preafericite Sava.

Slavă…

Încă tânăr fiind, soborul preoţilor şi al mirenilor, adunat în cetatea de scaun, cu voia lui Dumnezeu, te-a ales pe tine, fericite Sava, mitropolit al Ardealului, ca pe cel mai învrednicit de o cinste ca aceasta.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cu naşterea Fiului tău, Fecioară, a încetat blestemul Evei. Pentru aceea, cu veselie mărturisindu-te pe tine, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te fericim.

Catavasia.

Canonul Sfântului Iorest
Cântarea a 5-a:

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta…

Dintru început, ierarhe Iorest, luminător te-ai arătat poporului, tipărind sfinte cărţi de învăţătură duhovnicească, bucuria ta fiind întărirea legii strămoşeşti şi a credinţei celei dreptmăritoare.
Că învăţător şi îndreptător al poporului te cinstim pe tine, mărite Iorest, cu adevărat, că ai alungat întunericul neştiinţei cu lumina predaniilor pravoslavnice, cu cuvântul şi cu fapta, stâlp strălucitor fiind.
Apărător al celor dosădiţi, împotriva celor asupritori te ştim pe tine, mult-milostive Iorest, că inima ta ţi-ai dat din iubire spre mângâiere duhovnicească turmei tale.

A Născătoarei:

Ceea ce ai agonisit, ca o Maică, îndrăzneală către Fiul tău, Preacurată, purtarea de grijă pentru noi cei de un neam nu o trece cu vederea, rugămu-ne. Că noi, creştinii, pe tine una către Stăpânul rugătoare milostivă te-am pus înainte.

Canonul Sfântului Sava

Irmos: Tu, Doamne, lumina mea…

Veselitu-s-au cu multă şi negrăită bucurie voievodul Ţării Româneşti şi toţi vlădicii de alegerea ta, ierarhe Sava, ca mitropolit al Ardealului; şi cunoscând deplina ta vrednicie, sfinţirea ta au prăznuit-o cu strălucire de negrăit, preamărind pe Hristos. Poporul întreg tresălta de bucurie, lăudând pe Hristos, când te-a văzut chip îmbunătăţit stând pe scaunul vredniciilor lui Iorest, bine ştiind că vrednic urmaş al lui vei fi cu adevărăt, fericite Sava.

Slavă…

Cine te-a întrecut pe tine, prealăudate Sava, întru evlavie, întru curăţia vieţii, întru smerenie? Sau cine era mai presus de tine, întru cunoaşterea dumnezeieştilor învăţături şi întru viaţa duhovnicească? Drept aceea, toţi ne bucurăm, că cinsteşti cu adevărat treapta în care ai fost chemat.

Şi acum…, a Născătoarei:

Tirania morţii ai călcat-o, Maica lui Dumnezeu, născând Viaţa cea nemuritoare, Preacurată; pentru aceasta ţie strigăm: Bucură-te, de Dumnezeu Născătoare Prealăudată.

Catavasia

Canonul Sfântului Iorest
Cântarea a 6-a:

Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…

Nicidecum n-ai primit neghina ereticească s-o semeni printre spicele grâului celui ales al Bisericii, cum voiau cei rău-credincioşi. Drept aceea, turma ta te cinsteşte acum, preafericite Iorest! Vifor cumplit s-a ridicat împotriva dreptei tale credinţe, neclintit stâlp al Bisericii, voind a te îndupleca spre rătăcirea ereticilor. Dar laudă şi măresc vitejia ta. Să se minuneze toţi creştinii de tăria sufletului tău! Că legături, bătăi şi închisoare ai răbdat pentru turma ta şi pentru credinţa cea curată a Răsăritului; şi în lanţuri ai fost pus, ca să zugrăveşti castelul, tu, cel întru care chipul lui Hristos s-a zugrăvit cu vopselele frumoase ale chinurilor.

A Născătoarei:

Izbăveşte-ne de cumplitele greşeli cu rugăciunile tale, Născătoare de Dumnezeu curată, ca să dobândim dumnezeiasca strălucire a Fiului lui Dumnezeu, Cel ce S-a întrupat din tine negrăit, Preacinstită.

Canonul Sfântului Sava

Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne…

Mângâiere ai fost pentru greu apăsatul popor, preafericite Sava, ca o lumină în sfeşnic pe toţi luminând. Ajutor frăţesc ai primit din marea ţară a Pravoslaviei, când ai căutat la cei de o credinţă, cu noi, ocrotirea Bisericii tale, preasfinte ierarhe şi mărturisitorule al lui Hristos, Sava.

Slavă…

O, cum se-nfrăţesc prin Ortodoxie popoarele toate, simţindu-se una întru Hristos Iisus. Drept aceea, te rugăm, preasfinţite părinte Sava, să întăreşti, cu ocrotirea ta, frăţia între dreptcredincioşii creştini de pretutindeni.

Şi acum…, a Născătoarei:

Luminează cu Cel născut al tău toate marginile, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, că tu te-ai arătat curată din veac, răsărind pe Soarele dreptăţii.

Catavasie

Dacă suntem în timpul praznicului, se pune aici condacul şi icosul praznicului,
Iar condacul Sfântului se pune după Cântarea a 3-a, înainte de Sedealnă.

CONDACUL, glasul al 4-lea:

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Ierarhilor preaîncuviinţaţi ai dreptei credinţe şi apărători ai Bisericii lui Hristos, ocrotiţi pe toţi cei dreptcredincioşi, care cântă pururea: Bucuraţi-vă Iorest şi Sava, minunaţi mărturisitori ai Domnului.

ICOS

Veniţi toţi iubitorii de praznic şi mai ales cei ce locuiţi în Ţara Ardealului, că adunându-ne împreună, să cinstim cu luminate cântări pe Iorest cel mult-râvnitor şi pe Sava, noul apărător al dreptei credinţe! Că aceştia au ruşinat pe cei rău-credincioşi, priveghind ca, neamestecate cu neghina eresului, holdele însutit roditoare ale dreptei credinţe să crească; şi sufletul lor şi-au pus pentru Biserica lui Hristos. Iar acum se roagă pentru toţi cei ce cântă: Bucuraţi-vă Iorest şi Sava, minunaţi mărturisitori ai dreptei credinţe.

SINAXAR

În această lună, ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Sfântului Ierarh Iorest, mitropolitul Ardealului.

Acest Sfânt Ierarh, mărturisitor al dreptei credinţe pe pământul românesc, a fost mitropolit al Ardealului între anii 1640 şi 1643. S-a născut în Ţara Ardealului, din părinţi dreptcredincioşi. Din copilărie a intrat în Mănăstirea Putna din Moldova. Aici a deprins meitesugul scrierii frumoase şi al zugrăvirii de icoane.

Primind apoi îngerescul chip, s-a învrednicit de harul preoţiei. Pentru învăţătura lui iscusită şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, Dumnezeu a rânduit să fie ales în scaunul de mitropolit al Ardealului. Luptând cu bărbăţie împotriva calvinilor abătuţi de la dreapta credinţă, care căutau să surpe Ortodoxia din sufletele românilor, a tipărit cărţi bisericeşti de învăţătură şi a cercetat sat cu sat povăţuind şi îndrumând pe fiii săi duhovniceşti. În această luptă nu l-au înfricoşat nici ameninţările, nici opreliştile craiului Ardealului şi ale căpeteniilor calvineşti. Pentru aceasta, curând au născocit împotriva sfântului ierarh pâri mincinoase, au adunat sobor şi l-au scos din scaun, aruncându-l în temniţă. Nouă luni a stat sfântul în temniţă, legat cu lanţuri grele la mâini şi la picioare. Din când în când, era scos din temniţă la privelişte, înaintea bisericii sale din Bălgrad; şi era batjocorit, despuiat de haine şi bătut cu nuiele pe trupul gol. Dumnezeu însă n-a voit ca acest cuvios al Lui să fie dat pierzării. A fost slobozit din temniţă, în schimbul unui preţ de o mie de taleri. Cum nu avea de unde să-i plătească, a pus 24 de chezaşi, iar el a plecat în Moldova şi apoi în Rusia, unde a adunat aceşti bani pentru despovarărea chezaşilor. Peste 10 ani, în 1656, Dumnezeu l-a rânduit să păstorească episcopia Huşilor şi după puţină vreme s-a săvârşit în pace.

Tot în aceasta zi săvârşim şi pomenirea fericitului Ierarh Sava din neamul Brancovici, mitropolitul Ardealului.

Fericitul părintele nostru Sava s-a născut în întâiul pătrar al veacului al XVII-lea, în Inăul Ardealului, din părinţi de neam bun şi creştini evlavioşi, Ioan şi Maria. Din botez a primit numele Simeon. Mai multe din rudele sale, după tată, au fost episcopi sau protopopi ai cetăţii Inăului. Mai bine cunoscut este episcopul Longhin, fratele lui Ioan Brancovici. Tânărul Simeon a început învăţătura de carte în casa părintească, iar adâncirea în Sfintele Scripturi şi pravila vieţii mănăstireşti le-a deprins în Mănăstirea Comana din Ţara Românească, de la unchiul său, arhiereul Longhin, care se aşezase în această mănăstire. Murind tatăl său de năpraznica molimă a ciumei, Simeon a fost chemat acasă şi rugat să se căsătorească. El a împlinit dorinţa mamei sale şi după puţin timp a fost ales protopop al Inăului, primind darul preoţiei. Rămas însă văduv după scurtă vreme, frumoasele sale însuşiri sufleteşti, dovedite în vrednicia de protopop, precum şi viaţa sa pilduitoare l-au înălţat pe scaunul Mitropoliei Ardealului, văduvit prin adormirea întru Domnul a mitropolitului Simeon Ştefan, în anul 1656.

Măritul Sava a păstorit Biserica Ortodoxă din Ardeal cu neînfricată bărbăţie şi cu mare vrednicie timp de 24 de ani, în împrejurări grele. În tot timpul păstoriei sale, sfântul s-a străduit necontenit să ridice Biserica şi să o ţină în albia dreptei credinţe a Răsăritului, ferind-o de toate uneltirile eresului calvinesc. Râvna cea mare a sfântului Sava pentru Ortodoxie i-a adus duşmănia şi prigoana căpeteniilor calvineşti şi a craiului de atunci al Ardealului. Aceştia voiau să strecoare cu viclesug, în cărţile bisericeşti ale românilor, învăţături rătăcite şi pierzătoare de suflet.

Iubirea fierbinte şi grija pentru Biserică, precum şi durerea pentru suferinţele credincioşilor l-au călăuzit pe osârduitorul vlădică să călătorească în anul 1668 până la Moscova pravoslavnică. La curtea ţarului, sfântul Sava a stăruit pentru mântuirea creştinilor asupriţi de turci. De la Moscova, sfântul s-a întors cu multă cinstire. Câţiva ani mai târziu s-a pornit asupra sa cumplita prigoană din partea căpeteniilor calvine şi a craiului. El a fost trimis în judecată, osândit împotriva canoanelor, pentru nişte vini născocite. Cu silnicie şi mărturii mincinoase soborul nelegiuit l-a osândit pe nedrept, scoţându-l din scaunul vlădicesc. A fost aruncat apoi în temniţa craiului şi a suferit batjocuri, biciuiri şi loviri de toiege.

Neclintit a rămas sfântul în credinţa sa, ca o stâncă bătută de valurile mării. A suferit şi a pătimit pentru Ortodoxie. După cumplite chinuri, sfântul a fost slobozit din temniţă, dar aşa de slăbit, că s-a mutat curând către Domnul, în luna aprilie 1683. Sfântul s-a săvârşit, având cugetul împăcat că el s-a luptat lupta cea bună, a păzit credinţa şi a apărat turma. Pentru jertfa lui curată, Domnul l-a învrednicit de cununa neveştejită a sfinţeniei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin!

Canonul Sfântului Iorest
Cântarea a 7-a:

Irmos: Tinerii evreieşti au călcat…

Cu ce graiuri vom lăuda neclintita ta statornicie în credinţă? Că toate încercările şi amăgirile ereticilor ca o pleavă fără de preţ nu le-ai luat în seamă, prealăudate Iorest. Împreună cu tine pătimit-au şi preoţii şi mulţimea de credincioşi, arătând lămurit că turma şi păstorul una sunt şi că nici bunătăţile acestei lumi şi nici prigonirile vrăjmaşilor nu pot despărţi poporul dreptcredincios de credinţa lui. Prigoane nespuse ai îndurat de la asupritori, preafericite, luptându-te cu vitejie pentru adevărul Ortodoxiei; şi cununa de mărturisitor prealuminat ai luat, întărind pe toţi credincioşii spre îndrăznirea în lupta cea bună.

A Născătoarei:

Pe Maica cea preacurată şi preasfântă să o lăudăm, că printr-însa izvorăşte nouă harul darurilor celor mai presus de minte, că din izvorul dumnezeieştii bunătăţi, pe care cu neîncetate cântări să o fericim.

Canonul Sfântului Sava

Irmos: În cuptor tinerii lui Avraam…

Ca o corabie în mijlocul valurilor înviforate ale mării, aşa era Biserica ta, mult-ostenitorule Sava, pândită fiind de tot felul de primejdii. Năpăstuită şi apăsată de nedreptăţi era turma ta, ierarhe Sava! Că nici o milă nu avea de nicăieri, fără numai milostivirea cea fără de margini a lui Hristos.

Slavă…

Îndurat-ai năpăstuiri, viclene uneltiri, mincinoase pâri, ameninţări nenumărate, preafericite Sava! Ci ai stat neclintit împotriva prigonitorilor Ortodoxiei, ca o stâncă tare din muntele cel sfânt al Domnului.

Şi acum…, a Născătoarei:

Ceea ce eşti locaş sfinţit şi dumnezeiesc al Celui preaînalt, bucură-te, că prin tine s-a dat bucurie, Născătoare de Dumnezeu, celor ce strigă: Binecuvântată eşti tu între femei, ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Catavasia

Canonul Sfântului Iorest
Cântarea a 8-a:

Irmos: De şapte ori cuptorul…

Slobozit ai fost, după multe şi felurite chinuri, dar în ţara păstoriei tale nu ai mai putut sta şi poporul întreg cu durere te-a petrecut spre surghiun, pe tine, păstorul său. Cât de luminată este cu adevărat dragostea între fraţi! Că marea Biserică pravoslavnică din Răsărit, dintru dărnicia credincioşilor săi strâmtorarea ta şi a poporului dreptcredincios o a uşurat. Cum vom preamări după cuviinţă acest dar nepreţuit al iubirii de fraţi? Cu adevărat Hristos e viu în Biserica Sa şi călăuzeşte viaţa credincioşilor Săi.

A Născătoarei:

Râu pururea curgător ne izvorăşte nouă, celor ce năzuim la tine, Maica Luminii! Din care luând dar din destul, lăudăm naşterea ta, Preacurată, şi o înălţăm întru toţi vecii.

Canonul Sfântului Sava

Irmos: Mâinile întinzându-şi…

Ca odinioară Daniil în groapa leilor, aşa erai tu, ierarhe Sava, în mijlocul adunării celor nelegiuiţi şi a vrăjmaşilor ce se aruncau asupra ta cu mincinoase grăiri. Aruncat fiind în focul chinurilor, ca şi tinerii în cuptorul cel de foc, şi tu Sava, îndelung-răbdătorule, n-ai încetat a mărturisi pe Hristos.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, Domnul.

Îngerii în cer se minunează de vitejia luptelor tale şi Hristos te încununează acum cu cununa cea neveştejită a măririi celei veşnice; pentru aceea cânţi neîncetat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Şi acum…, a Născătoarei:

Locaş luminii celei neapuse te-ai făcut, Preacurată, că ai născut Lumina celor din întuneric şi din umbră, care luminează pe toţi cu darul cunoştinţei de Dumnezeu. Căruia neîncetat credincioşii cântă: Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare prea-înălţaţi pe Hristos întru toţi vecii!

Catavasia

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Canonul Sfântului Iorest
Cântarea a 9-a:

Irmos: Spăimântatu-s-au de aceasta…

Viaţa ta a luminat vieţile credincioşilor ca o stea strălucitoare; şi numele tău a răsunat, cu vestire mare, până dincolo de marginile pământului românesc. Drept aceea, pomenirea vredniciilor tale nu s-a stins, ierarhe Iorest. Îndulcindu-te de frumuseţea cea prealuminoasă a lui Hristos, celor ce se nevoiesc a te lauda şi mărturisirea ta a o urma, dă-le acum belşug de har din lumina ta. Cântând, te rugăm: Mijloceşte neîncetat pentru Biserică, Ortodoxiei biruinţă să se dăruiască asupra protivnicilor, mântuire credincioşilor şi pace lumii, prealuminate Iorest.

A Născătoarei:

O, ce înfricoşătoare minune! Că tu, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, născând pe Dumnezeu-Cuvântul, ai arătat taina cea mai înainte de neamuri şi de veacuri, ascunsă întru Dumnezeu, Cel ce a zidit toate.

Canonul Sfântului Sava

Irmos: Eva, cu adevărat…

Pe podoaba ierarhilor ardeleni pravoslavnici, Sava pătimitorul, pe stâlpul adevărului şi întărirea Bisericii, pe apărătorul Ortodoxiei şi luptătorul cel încununat cu slavă, toţi credincioşii îl mărim cu un glas, aducând lui Hristos laudă în veci. Păstor şi învăţător înţelept te-ai arătat, ca o ancora tare, păstrând corabia Bisericii nesmulsă de valurile ereticeşti; şi prin nevoinţele tale de viteaz mărturisitor, lămurit diamantul credinţei tale ai vădit. Pentru aceasta credincioşii după cuviinţă te laudă.

Slavă…

De sus spre noi, cei ce-ţi cântăm ţie, priveşte cu milostivire, pururea mărite mărturisitorule al lui Hristos! Poporului drept-credincios dăruieşte-i pace şi biruinţă, iar nouă tuturor iertare de păcate şi bogată milă.

Şi acum…, a Născătoarei:

Inima mea cea neroditoare de fapte bune, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, arat-o de roadă aducătoare, Fecioară, ceea ce te-ai născut din cea stearpă, prin rânduiala Celui ce a făcut toate cu voia, ca să te măresc pe tine, cea Prealăudată.

Catavasia

LUMINÂNDA

Podobie: Cu ucenicii să ne suim…

Ai adevărului Ortodoxiei preaînţelepţi şi preaviteji apărători v-aţi arătat, surpând prin nevoinţele voastre toate ereticeştile înşelăciuni; şi poporului aţi fost luminători, mult-pătimitorilor ierarhi şi mărturisitori ai Domnului.

Slavă…

Urmând ierarhilor mărturisitori ai lui Hristos, Iorest şi Sava, împotrivitu-v-aţi tuturor amăgirilor şi prigonirilor ereticeşti; şi aţi luat cununa biruinţei de la Hristos, Căruia rugaţi-vă să se mântuiască sufletele noastre.

Dacă suntem după Paşti:
Şi acum…, a praznicului;

Iar dacă suntem în Postul Mare, se cântă:
Şi acum…, a Născătoarei:

Cu laude de mulţumire te lăudăm, Fecioară, strigându-ţi cu dragoste împreună cu îngerii: Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, bucură-te, Maică nenuntită a Împăratului slavei.

LA LAUDE

Stihirile pe 8: ale praznicului pe 4 şi ale sfinţilor pe 4, glasul al 4-lea;

Podobie: Cel ce eşti chemat de la Cel de sus…

Cu strălucirea minunatelor tale nevoinţe, ierarhe Iorest, toată Biserica Ardealului se împodobeşte şi cu dreapta credinţă se înfrumuseţează; şi prăznuieşte cu bucurie întru tot cinstită pomenirea ta, cel ce eşti laudă poporului dreptcredincios, luminat şi bun apărător al Ortodoxiei.

Pătimind mult pentru credinţă, mărturisitorule al lui Hristos, Sava, ca un păstor adevărat şi ca un stâlp neclintit al Bisericii te-ai arătat, cu lumina adevărului dumnezeiesc risipind negura înşelăciunii şi luminând căile mântuirii poporului tău. Pentru aceasta mulţimea credincioşilor cu mare bucurie te cinsteşte pe tine.

Pe Iorest, podoaba ierarhilor ardeleni, veniţi cu toţii să-l lăudăm, că biruitor s-a făcut asupra amăgirilor deşarte cu puterea crucii şi nu s-a spăimântat nici de focul cel arzător al chinurilor; ci nebiruit întru dreapta credinţă a stat, ca un adevărat mărturisitor al lui Hristos. Pentru aceasta, acum se bucură cu cetele sfinţilor în ceruri şi se roagă Domnului pentru sufletele noastre.

Trâmbiţa cea netăcută a adevărului, mult-pătimitorule Sava, astăzi la ospăţ cheamă Biserică. Luminat să prăznuim toţi credincioşii pomenirea bunului păstor; adunându-ne, să cinstim cu cântări sfinţitele lui nevoinţe, că prin rugăciunile lui să luăm de la Hristos Dumnezeu mare milă.

Dacă suntem după Paşti, se cântă aşa cum este arătat aici:
Slavă… Sosit-a vremea pomenirii… Şi acum… a praznicului.

Iar dacă suntem în Postul Mare, se cântă:
Slavă… Şi acum… Sosit-a vremea pomenirii…

Slavă…, glasul al 5-lea:

Sosit-a vremea pomenirii măriţilor ierarhi ai lui Hristos, care luminează pe cei credincioşi! Că aceştia, ca nişte adevăraţi păstori, următori s-au făcut Mai-marelui păstorilor, mărturisind fără schimbare învăţătura cea curată a Domnului; şi viaţa lor şi-au dat pentru păzirea turmei celei dreptcredincioase în staulul Ortodoxiei. Pentru aceasta să preamărim în cântări duhovniceşti cinstită pomenirea ierarhilor lui Hristos, cei ce s-au înveşmântat în mărirea cea veşnică.

Şi acum…, a praznicului.

Doxologia mare

După Sfinte Dumnezeule…, troparele, după rânduială, apoi ecteniile, şi otpustul.

LA LITURGHIE

La Fericiri, dacă suntem după Paşti, se pune Canonul praznicului, cântarea de rând, pe patru;

Iar dacă suntem în Postul Mare se pune cântarea de rând, pe patru, din Canonul Triodului.

Apoi din Canonul sfinţilor,
Cântarea a 3-a, pe patru.

Prochimenul, glasul al 2-lea: Domnul este tăria şi lauda mea, şi mi-a fost mie spre mântuire.

Stih: Certând, m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat.

Apostolul din Epistola către Efeseni (VI, 10-17): Fraţilor, întăriţi-vă în
Domnul şi întru puterea tăriei lui…
(caută la Duminica a 27-a după Rusalii),

Aliluia, glasul al 2-lea: Auză-te Domnul în ziua necazului.

Stih: Doamne, mântuieşte pe împăratul şi ne auzi pe noi, în orice zi te vom chema.

Evanghelia de la Luca (XII, 8-12):
Zis-a Domnul către ucenicii Săi: oricine va mărturisi pentru Mine…
(caută Evanghelia a doua de la 21 octombrie).

CHINONICUL

Întru pomenire veşnică va fi dreptul şi de nume rău nu se va teme.

Sursa: Mineiul (lunile ianuarie-iulie), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2001

După obişnuitul început, se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Adunaţi-vă toţi fiii Bisericii celei dreptmăritoare la pomenirea fericiţilor Ierarhi Iorest şi Sava, care adevărului au slujit şi Biserica lui Hristos cu pilda vieţii şi cu învăţăturile dreptei credinţe o au împodobit. Cu credinţă şi cu evlavie, cinstind ostenelile lor, să-i lăudăm, zicând: Bucuraţi-vă, luminaţi ierarhi şi ai Adevărului mărturisitori!

Icosul 1

Cel ce a ales şi a chemat pe ucenicii Săi la propovăduire, Acela te-a ales şi pe tine, Sfinte Ierarhe Iorest, să propovăduieşti adevărul dreptei credinţe celor de tine păstoriţi şi spre întoarcerea celor rătăciţi, pentru care şi noi cu evlavie te lăudăm, zicând:

Bucură-te, cel ce din Sfântul Botez cu numele de Ilie te-ai chemat;
Bucură-te, că aceluia cu râvnă pentru adevăr ai urmat;
Bucură-te, că din copilărie dreapta credinţă ai moştenit;
Bucură-te, că la vremea cuvenită o ai şi mărturisit;
Bucură-te, că din Ardeal ai răsărit;
Bucură-te, că şi în Moldova cu învăţături sfinte te-ai împodobit;
Bucură-te, că în mănăstirile Moldovei te-ai iscusit;
Bucură-te, că în Mănăstirea Putna zugrăvirea icoanelor ai învăţat;
Bucură-te, că după dar icoană dumnezeiască te-ai arătat;
Bucură-te, că pe Hristos Iisus din toată inima L-ai iubit;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui prigoana ai suferit;
Bucură-te, râvnitorule al dreptei credinţe; 
Bucură-te, Ierarhe Ioreste, preafericite!

Condacul al 2-lea

Rază duhovnicească din familie aleasă ai strălucit şi Biserica lui Hristos cu învăţăturile tale o ai împodobit; iar acum în Biserica cea biruitoare din cer cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Amanetul dreptei credinţe, din Sfântul Botez, Sava, ai luat şi la vreme potrivită duhovnicească bogăţie Bisericii lui Hristos ai adunat, pentru care te lăudăm:

Bucură-te, că din părinţi binecredincioşi ai răsărit;
Bucură-te, că mărgăritarul dreptei credinţe din pruncie l-ai moştenit;
Bucură-te, că strămoşii tăi cu arhieria au strălucit;
Bucură-te, vlăstar ales şi de neam preacinstit;
Bucură-te, a Ardealului duhovnicească stâncă;
Bucură-te, că din copilărie Sfintele Scripturi ai învăţat;
Bucură-te, că asemenea cerbului celui însetat la izvoarele Scripturilor ai alergat;
Bucură-te, că prin citirea lor sufletul ţi-ai luminat;
Bucură-te, că pentru înţelegerile cele sfinte te-ai desfătat;
Bucură-te, că în Sfintele Scripturi comori de vindecări ai aflat;
Bucură-te, că prin aceste comori multe suflete ai vindecat;
Bucură-te, slugă bună şi credincioasă a Marelui Împărat;
Bucură-te, Ierarhe Sava, care lui Hristos ai urmat!

Condacul al 3-lea

Vestea vieţii tale celei îmbunătăţite, Sfinte Ierarhe Iorest, a strălucit până departe şi toţi cei ce auzeau de petrecerea ta cea sfântă Îl lăudau pe Dumnezeu din inimă şi cântau: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Voievodul Moldovei, Vasile Lupu, cucerindu-se de sfinţenia vieţii tale, te numea pe tine, Ierarhe Iorest, foarte credincios şi preacinstit părinte. Iar noi, nevrednicii, cu evlavie te lăudăm:

Bucură-te, a Ardealului făclie prealuminoasă;
Bucură-te, a Moldovei odraslă duhovnicească;
Bucură-te, a monahilor podoabă încuviinţată;
Bucură-te, a dreptei credinţe pravilă întemeiată;
Bucură-te, că în inimă pe Hristos L-ai purtat;
Bucură-te, că lui Hristos neîncetat te-ai rugat;
Bucură-te, că numele lui Hristos pururea pe limbă îl aveai;
Bucură-te, că întru rugăciuni şi postiri pururea petreceai;
Bucură-te, că lumina vieţii tale multora le-a fost de folos;
Bucură-te, că tainica ta sfinţenie Domnul la lumină o a scos;
Bucură-te, al monahilor prea-ales părinte;
Bucură-te, că ierarhilor sfinţi ai fost următor întru ispite;
Bucură-te, Ierarhe Ioreste, preafericite!

Condacul al 4-lea

Învăţat-ai din copilărie rânduiala pravilei călugăreşti în Mănăstirea Comana şi toate ispitele ţi-au venit ţie prin rudenii, dar ele nu au fost în stare să te despartă de dragostea lui Hristos şi de a-I cânta Lui: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Strălucind cu lucrarea poruncilor lui Hristos-Dumnezeu, chemat ai fost, Sfinte Sava, la darul preoţiei, şi prin mâinile Mitropolitului Ştefan al Târgoviştei ai fost hirotonit; pentru aceasta primeşte şi de la noi aceste smerite cântări:

Bucură-te, că întru preoţie cu sfinţenie şi cu cinste ai vieţuit;
Bucură-te, că şi cu vrednicia de protoiereu ai fost cinstit;
Bucură-te, că nu multă vreme în această dregătorie ai stat;
Bucură-te, că Domnul la mai mare treaptă te-a chemat;
Bucură-te, că tot poporul te-a ales pentru arhierie;
Bucură-te, că Mitropolia Bălgradului ţi s-a încredinţat spre păstorire;
Bucură-te, căci craiul Ardealului alegerea ta o a întărit;
Bucură-te, că în Ţara Românească spre hirotonie ai călătorit;
Bucură-te, că la Mitropolia Târgoviştei ai fost hirotonit;
Bucură-te, că Hristos, pe tine, ierarhe, cu slavă şi cu cinste te-a încununat;
Bucură-te, că Mitropolitul Ştefan la plecare cu daruri te-a încărcat;
Bucură-te, că la sosirea ta la Bălgrad tot poporul s-a bucurat;
Bucură-te, Ierarhe Sava, care lui Hristos ai urmat!

Condacul al 5-lea

Prigoană mare pornindu-se în Ardeal asupra binecredincioşilor creştini din partea calvinilor eretici, tot poporul s-a bucurat de alegerea ta, ierarhe, ca mitropolit şi a dat slavă lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Stătut-ai pe scaunul Mitropoliei Ardealului ca făclia în sfeşnic, pe toţi luminând şi la adevărata credinţă pe toţi povăţuindu-i; pentru care şi noi te lăudăm aşa:

Bucură-te, păstorule cel bun al turmei lui Hristos;
Bucură-te, că a ta turmă de la lupi o ai scos;
Bucură-te, că momelile ereticilor nu te-au biruit;
Bucură-te, că de ameninţările lor nu te-ai îngrijit;
Bucură-te, căci cu râvna adevărului te-ai înarmat;
Bucură-te, că pe ereticii calvini foarte i-ai înfruntat;
Bucură-te, că prin aceasta Marelui Atanasie te-ai asemănat;
Bucură-te, că pentru mărturisirea adevărului cu lanţuri ai fost legat;
Bucură-te, că pentru dreapta credinţă în temniţă ai fost aruncat;
Bucură-te, că prin aceasta Marelui Pavel te-ai asemănat;
Bucură-te, că toate vicleşugurile calvinilor de tine au fost descoperite;
Bucură-te, al Ortodoxiei părinte;
Bucură-te, Ierarhe Ioreste, preafericite!

Condacul al 6-lea

La praznicul înălţării Sfintei Cruci ai fost tuns în călugărie, lepădându-te de sine şi de toate cele ale lumii şi luând crucea ai urmat lui Hristos şi din inimă l-ai cântat: Aliluia!

Icosul al 6-lea

După rânduiala sfintelor canoane fiind numit arhiereu, te-ai întors de la Târgovişte cu multe daruri în eparhia ta, unde clericii şi poporul te-au primit cu litie şi cu cântări, lăudând pe Dumnezeu; iar noi către tine zicem aşa:

Bucură-te, că din Ţara Românească cu îndoite daruri te-ai întors;
Bucură-te, fericite ierarhe al lui Hristos;
Bucură-te, că poporul cel binecredincios te aştepta cu multă nerăbdare;
Bucură-te, că sosind, pe toţi i-ai îndulcit cu arhierească binecuvântare;
Bucură-te, că soborul clericilor te-a primit cu multă cinstire;
Bucură-te, că toţi s-au bucurat de a ta sosire;
Bucură-te, că prinţul Ardealului ţi-a iscălit hrisov de întărire;
Bucură-te, că soboare de preoţi ai adunat;
Bucură-te, că la apărarea dreptei credinţe pe toţi i-ai chemat;
Bucură-te, căci cu credinţa ta pe toţi i-ai luminat;
Bucură-te, că de aceasta ereticii calvini foarte s-au tulburat;
Bucură-te, că a te schimba pe tine din scaunul arhieresc au încercat;
Bucură-te, Ierarhe Sava, care lui Hristos ai urmat!

Condacul al 7-lea

Propovăduit-ai necontenit şi neobosit şi cu mare cinste şi râvnă cuvântul lui Dumnezeu spre a feri turma ta de eresul calvinilor, şi pe toţi îndemnându-i la dreapta credinţă, i-ai învăţat să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Hristos, Mântuitorul nostru, căutând spre sfintele tale rugăciuni, din temniţă te-a scos spre folosul Bisericii Sale. Iar noi, slăvindu-te, către tine zicem aşa:

Bucură-te, că pentru adevăr în temniţă ai stat;
Bucură-te, că acolo din toată inima lui Dumnezeu te-ai rugat;
Bucură-te, că Dumnezeu a căutat spre rugăciunile tale;
Bucură-te, căci cu a Sa milă te-a scos de la închisoare;
Bucură-te, că după ieşirea din temniţă la Mănăstirea Putna ai plecat;
Bucură-te, că văzând mănăstirea ta cea dragă te-ai bucurat;
Bucură-te, că acolo multă linişte ai aflat;
Bucură-te, că şi de la Putna spre Iaşi ai călătorit;
Bucură-te, al românilor sfânt preaiubit;
Bucură-te, că şi voievodul Vasile foarte s-a bucurat de a ta sosire;
Bucură-te, căci cu toţii au adus lui Dumnezeu rugăciuni de mulţumire;
Bucură-te, neobosit râvnitor al dreptei credinţe;
Bucură-te, Ierarhe Ioreste, preafericite!

Condacul al 8-lea

Privegheat-ai cu multă grijă lângă turma ta cea duhovnicească, la vreme de furtună şi de încercare pe toţi îmbărbătându-i să ţină dreapta credinţă a lui Hristos-Dumnezeu şi să-I cânte laudă: Aliluia!

Icosul al 8-lea 

Căpeteniile ereticilor calvini cu multă viclenie căutau asupra ta spre a te izgoni din scaunul tău, dar tu, adevăratul păstor, până la moarte lângă turmă cu sufletul ai stat şi pentru oile tale ţi-ai dat sufletul. Drept aceea şi noi, smeriţii, te lăudăm aşa:

Bucură-te, adevărat arhiereu al lui Iisus Hristos;
Bucură-te, far al Bisericii mult-luminos;
Bucură-te, al cetăţii Inăului prea cuvios;
Bucură-te, că viclenia ereticilor o ai vădit;
Bucură-te, că ereticii au ridicat asupra ta mare prigoană;
Bucură-te, că în faţa lor ai rămas zid de aramă;
Bucură-te, că pentru adevăr mult ai suferit;
Bucură-te, că de sobor mincinos ai fost osândit;
Bucură-te, că bolnav fiind, în temniţă ai fost aruncat;
Bucură-te, că în temniţă mult ai fost încercat;
Bucură-te, că momelile ereticilor le-ai lepădat;
Bucură-te, că slava deşartă o ai defăimat;
Bucură-te, Ierarhe Sava, care lui Hristos ai urmat!

Condacul al 9-lea

Întărindu-te cu scrisori din partea voievodului şi a arhiereilor Moldovei, spre binecuvântatul ţar al Rusiei ai călătorit, Ioreste, care a înţeles prigoana ce ai suferit pentru dreapta credinţă şi cu multă cinste te-a primit, slăvind pe Dumnezeu şi Lui cântându-I: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Citind ţarul Mihail îndreptările tale şi înţelegând nevoile care te-au adus la el, cu multe daruri te-a încărcat, lăudând buna ta credinţă; pentru care şi noi, cu laude te cinstim, zicând aşa:

Bucură-te, Ierarhe Ioreste, care adevărului ai slujit;
Bucură-te, că puternic dreapta credinţă o ai mărturisit;
Bucură-te, că slujind adevărului de toţi ai fost cinstit;
Bucură-te, că în prigoană nu ai slăbit;
Bucură-te, că în furtuna încercărilor te-ai lămurit;
Bucură-te, căci cu inimă tare toate necazurile le-ai răbdat;
Bucură-te, stâlp al bunei credinţe mult încercat;
Bucură-te, că iarna vieţii cu drag o ai suferit;
Bucură-te, că dragostea de Hristos în necazuri te-a întărit;
Bucură-te, că în necazuri te-ai veselit;
Bucură-te, sadule de Hristos sădit;
Bucură-te, mângâierea sufletelor celor asuprite;
Bucură-te, Ierarhe Ioreste, preafericite!

Condacul al 10-lea

În fiecare vineri erai scos din temniţă şi bătut cu bice până la sânge de vrăjmaşii adevărului. Iar tu, mărturisitorule al dreptei credinţe, ai rămas nemişcat în adevăr şi lui Dumnezeu Îi cântai: Aliluia!

Icosul al 10-lea

În temniţa cea din Vinţ, Sava, ai petrecut şi în fiecare vineri cu toiege erai bătut. Iar tu, adevăratule păstor, ca un stâlp ai rămas nemişcat şi pildă vie turmei tale te-ai arătat. Auzi-ne şi pe noi care cu evlavie te lăudăm aşa:

Bucură-te, că adesea bătut cu bice ai fost;
Bucură-te, că prin aceasta i-ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, căci cu bătăi şi cu biciuiri hainele tale erau sfâşiate;
Bucură-te, căci cu sângele tău hainele tale erau adăpate;
Bucură-te, că până la sânge adevărul l-ai mărturisit;
Bucură-te, că în dreapta credinţă ai rămas neclintit;
Bucură-te, că suferinţele sfinţilor le-ai încercat;
Bucură-te, că sfinţilor cu viata le-ai urmat;
Bucură-te, că acum cu sfinţii eşti numărat;
Bucură-te, că Biserica Ardealului o ai luminat;
Bucură-te, al Bisericii stâlp nemişcat;
Bucură-te, al turmei cuvântătoare păstor adevărat;
Bucură-te, Ierarhe Sava, care lui Hristos ai urmat!

Condacul al 11-lea

Faptele tale cele bune, Ierarhe Iorest, nu s-au măsurat cu lungimea vremii, ci cu râvna cea aprinsă a inimii tale pentru dreapta credinţă. Căci, puţină vreme păstorind, împreună cu sfinţii te-ai învrednicit a fi şi a-I cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Trei ani Biserica Ardealului o ai păstorit şi cu mare sârguinţă de cuvântătoarele oi te-ai îngrijit. Drept aceea, după cuviinţă, te lăudăm, zicând către tine aşa:

Bucură-te, neobosit păstor al turmei lui Hristos;
Bucură-te, că turma ţi-ai îmbogăţit-o cu mare folos;
Bucură-te, că după pravilă Bisericii dreptmăritoare ai slujit;
Bucură-te, că predania Sfinţilor Părinţi foarte o ai cinstit;
Bucură-te, că după putere lor le-ai urmat;
Bucură-te, că rătăcirea calvinilor o ai mustrat;
Bucură-te, că pe poporul cel dreptcredincios cu învăţătura l-ai luminat;
Bucură-te, că dreapta credinţă l-ai învăţat;
Bucură-te, că de eresuri ca de foc pe popor l-ai ferit;
Bucură-te, că dreptmăritoarea credinţă foarte o ai cinstit;
Bucură-te, că Sfintei Evanghelii ai urmat cu cinstire;
Bucură-te, că învăţăturile ei pururea le aveai în minte;
Bucură-te, Ierarhe Ioreste, preafericite!

Condacul al 12-lea

După multe chinuri şi suferinţe, ai fost scos din temniţă, Ierarhe Sava; dar, fiind foarte slăbit, îndată către Domnul te-ai mutat ca să iei plată pentru ostenelile tale şi să cânţi împreună cu toţi sfinţii: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Rămas-ai statornic şi nemişcat ca un zid de apărare al credinţei celei strămoşeşti, până în sfârşit dreapta credinţă mărturisind şi cu cinste chemarea ta săvârşind; pentru care şi noi te cinstim aşa:

Bucură-te, căci viaţa ta toată lui Hristos o ai încredinţat;
Bucură-te, că a ta păstorie cu cinste o ai terminat;
Bucură-te, că turma cea încredinţată ţie nu o ai părăsit;
Bucură-te, adevăratule păstor şi nu năimit;
Bucură-te, că lupta cea bună te-ai luptat;
Bucură-te, că dreapta credinţă până la urmă o ai păstrat;
Bucură-te, că adevăraţilor păstori cu râvnă ai urmat;
Bucură-te, că împreună cu ei tu eşti numărat;
Bucură-te, că Hristos pe tine te-a încununat;
Bucură-te, căci cu viaţa ta Mitropolia Ardealului ai luminat;
Bucură-te, că pildă bună păstorilor le-ai dat;
Bucură-te, căci cu pilda vieţii tale pe toţi i-ai învăţat;
Bucură-te, Ierarhe Sava, care lui Hristos ai urmat!

Condacul al 13-lea

O, preafericiţilor Ierarhi ai lui Hristos, Iorest şi Sava, primiţi, vă rugăm, smeritele noastre rugăciuni şi cereţi de la Domnul Dumnezeu să dăruiască Bisericii Sale întărire, iar nouă, păcătoşilor, iertare de păcate şi mare milă, ca împreună cu voi să-I cântăm cântarea: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori) 

Apoi se zic iarăşi 

Icosul 1: „Cel ce a ales… ” şi 
Condacul 1: „Adunaţi-vă toţi fiii Bisericii…” 

Şi apoi se citeşte această 

RUGĂCIUNE

O, Sfinţilor ai lui Dumnezeu Ierarhi, Iorest şi Sava, care pentru dragostea lui Hristos şi pentru mărturisirea dreptei credinţe aţi suferit temniţe, bătăi şi multe alte necazuri şi întru toate aţi rămas statornici, mulţumind lui Dumnezeu, rugaţi-vă acum şi pentru noi, nevrednicii, neputincioşii şi păcătoşii, ca să ne dea şi nouă răbdare şi statornicie în necazuri, în ispite, în încercările cele de multe feluri care ne bântuie în toată vremea, dar mai ales să ne ajute să fim statornici până la sfârşit în dreapta credinţă ortodoxă în care ne-am născut. Dumnezeu, Cel ce este minunat întru sfinţii Săi, să arate şi prin mijlocirea voastră minunatele Sale sprijiniri şi grabnicul Său ajutor către noi, binecredincioşii, care vă punem pe voi mijlocitori către El, la orice cerere vom face spre folosul mântuirii. Ca dobândind fiecare cele de folos să slăvim pe Bunul Dumnezeu, Cel închinat în Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa: Acatistier, Acatiste alcătuite de Arhimandritul Cleopa Ilie, Ed. Mănăstirea Sihastria 2005, p. 153-166 Acatistul Sfinţilor Ierarhi Iorest şi Sava