25 mai şi 10 octombrie:

SINAXA CELOR ŞAPTE SFINŢI DIN VOLÂNIA

1) CUVIOSUL PĂRINTELE NOSTRU IOV DE LA POCEAEV

Cuviosul Iov a fost fiul unei familii evlavioase din Pocuţia Galiţiei. De mic copil a arătat o mare râvnă pentru faptele bunei-cinstiri. La vârsta de 9 ani şi-a părăsit vatra părintească şi a intrat în Mânăstirea Schimbării la Faţă a Mântuitorului din Ugornişka, în Carpaţi.

În această mânăstire, copilaşul a arătat o deosebită smerită cugetare şi o desăvârşită tăiere a propriei voi. Tot timpul liber pe care-l avea îl închina rugăciunii şi citirii scrierilor folositoare de suflet. Faima despre asprimea luptei lui ascetice şi despre râvna cu care se ruga, s-a întins în toată Rusia Apuseană. În acea epocă, apărătorul Ortodoxiei Constantin Constantinovici, Principe de Ostrog, a întemeiat o mânăstire la Duben, închinată Înălţării Cinstitei Cruci, ca să apere poporul de încercările prozelitiste desfăşurate de polonii şi iezuiţii de confesiune romano-catolică. L-a chemat pe Iov să ia egumenia mânăstirii, în care monahii respectau predania ascetică ortodoxă cu toată stricteţea. Iov a rămas 22 de ani în fruntea obştii. Ardea însă de dorul de a-şi petrece viaţa de simplu monah şi, într-o zi, a plecat pe ascuns şi a intrat în Lavra Poceaev din Volânia. Însă şi acolo virtuţile lui n-au putut rămâne ascunse şi împreună-nevoitorii săi i-au cerut să preia egumenia. Spre sfârşitul vieţii, Iov a luat marea schimă îngerească şi a rămas zăvorât, păzind un canon foarte aspru. A adormit în Domnul în anul 1651, la vârsta de 100 de ani. Opt ani mai târziu, în 1659, moaştele lui s-au aflat nestricate şi au fost aşezate în Lavra Poceaev.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”)

2) POMENIREA CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU ŞTEFAN DIN LAVRA PEŞTERILOR DIN KIEV,  EPISCOP DE VLADIMIR

          Cuviosul Ştefan a fost îmbrăcat în schima monahală de către Sfântul Teodosie al Kievului (pomenit pe 3 mai), iar la porunca Stareţului a fost numit tipicar, răspunzând de buna-rânduială a slujbelor în Lavra Peşterilor şi de învăţarea fraţilor. Virtuţile pustniceşti şi smerita sa cugetare au trezit respectul împreună-nevoitorilor lui, încât a fost ales într-un singur glas urmaş al Sfântului Teodosie. A terminat biserica mare şi clădirile noii mănăstiri, unde s-a stabilit obştea, lăsând câţiva fraţi în vechile Peşteri, ca să păzească moaştele Sfinţilor Părinţi.

          Sub călăuzirea Cuviosului Ştefan, Marea Lavră a Peşterilor a funcţionat cu bună-rânduială, total fidelă aşezămintelor Sfinţilor Antonie şi Teodosie, până când, într-o zi, prin lucrarea diavolului, s-au iscat neînţelegeri între monahi. Tulburarea a luat nişte proporţii atât de mari, încât monahii l-au prins pe egumen şi l-au izgonit din mănăstire. După modelul ocrotitorului său, Sfântul Întâi-Mucenic Ştefan, Cuviosul egumen nu a băgat în seamă răul  şi s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Fapte 7, 60).

          Cu sprijinul generoşilor binefăcători şi cu rugăciunile Sfinţilor Antonie şi Teodosie, Ştefan a întemeiat atunci o altă mănăstire la Klovo, nu foarte departe de Lavră, pe care a închinat-o Punerii Cinstitului Brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în Vlaherne şi în care se aplica cu stricteţe Tipicul Cuviosului Teodosie. Obştea s-a înmulţit curând, iar faima cuviosului s-a întins în toată Rusia, încât atunci când Episcopul de Vladimir din Volânia a adormit, cuviosul a fost ales urmaş al său. Noul ierarh a fost un model de virtute pentru turma sa, care îl iubea şi îl respecta mult.

          Când monahii Lavrei au vrut să aducă moaştele Sfântului Teodosie din Peşteri în biserica mare a Lavrei (14 august), cuviosul Ştefan s-a dus acolo din Vladimir, cinstindu-l pe părintele său duhovnicesc. Ajungând în mănăstirea sa din Klovo, a văzut deodată o lumină strălucitoare alcătuită din mii de lumânări, deasupra peşterii sfântului şi, crezând că a început slujba, s-a grăbit împreună cu ucenicul său Clement, egumen de Klovo. Când a ajuns însă în peşteră, nu a văzut nicio lumânare şi a înţeles că se învrednicise să contemple dumnezeiasca slavă, care iradia din moaştele Sfântului Teodosie. S-a întors apoi în Vladimir, şi a continuat să-şi păstorească turma. A adormit cu pace după o îndelungată şi jertfelnică slujire episcopală (1094). 

3) POMENIREA SFÂNTULUI AMFILOHIE, EPISCOP DE VLADIMIR

La început monah în Lavra Peşterilor din Kiev, Sfântul Amfilohie a ajuns Episcop de Vladimir (Volânia) în anul 1105.Turma lui doar ce fusese recent luminată cu Sfântul Botez şi încă mai era sub stăpânirea superstiţiei şi a obiceiurilor păgâne, iar sfântul a fost nevoit să se lupte cu stăruinţă şi răbdare ca să le întărească credinţa. În anul 1122, s-a retras în Lavra Peşterilor din Kiev, unde a adormit în pace.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”) 

4) SFÂNTUL TEODOR (AL CĂRUI NUME MONAHAL A FOST TEODOSIE), PRINCIPE DE OSTROG (POMENIT SINGUR PE 28 AUGUST)

Biserica Ortodoxă între Răsărit şi Apus

Exemplul Sfântului Teodor, Cneaz de Ostrog, 

 făcătorul de minuni din Lavra Peşterilor din Kiev

„Chiar şi musulmanii sunt blânzi şi buni în comparaţie cu aceşti oameni care poartă crucea lui Hristos pe umerii lor.”

(Nichita Choniates despre jefuirea Constantinopolului, capitala creştinătăţii, ce s-a făcut în 1204 de către cruciaţii romano-catolici)

„Mai bine să văd turbanul musulman în mijlocul oraşului decât mitra latină.”

(Marele Duce Lukas Notaras, după Sinodul de la Florenţa, în 1452)

Sfântul Alexandru Nevsky a preferat „supunerea politică în faţa păgânilor decât ce ar fi simţit că presupune capitularea spirituală faţă de Biserica Romei”… „Mahomedanii au fost în secolul al XV-lea mult mai toleranţi faţă de creştinism decât au fost creştinii occidentali unii cu alţii din timpurile Reformei şi până în secolul al XVII-lea”… „Nu e de mirare că ortodocşii, văzând ce se întâmplă în Polonia (în secolul al XVII-lea), au preferat conducătorii mahomedani decât pe cei romano-catolici”.

(Episcopul Kalistos Ware, „The Ortodox Church”, pp. 92, 96 şi 105; ediţia întâi)

Sfântul Teodor, Cneazul Ostrogului[1], este unul dintre marii sfinţi din Mica Rusie, adică din Ucraina apuseană de astăzi. El este vestit nu doar pentru construirea de biserici, ci şi pentru apărarea Ortodoxiei în Volhynia, atât împotriva papistaşilor (catolicilor) violenţi, cât şi a sălbaticilor tătari.

Provenea din familia Sfântului Vladimir, cel întocmai cu Apostolii, prin strănepotul acestuia, Sviatopolk-Mihail, Cneazul Turovului (1080-1093), iar ulterior Mare Cneaz al Kievului (1113). Sfântul Teodor este menţionat pentru prima oară în 1386, când regele polonez Jagiello şi Cneazul lituanian Vitovt au confirmat succesiunea sa ereditară în Ostrog şi i-au încredinţat regiunile Zaslava şi Korets. În 1410 cneazul Teodor a luat parte la bătălia împotriva cavalerilor teutoni catolici de la Grunwald. În 1422, din simpatie pentru Ortodoxia din Boemia, cneazul i-a sprijinit pe husiţi în lupta lor împotriva împăratului german Sigismund. El i-a instruit pe husiţi în strategiile militare ruseşti. După ce învinsese armatele poloneze de mai multe ori, în 1432 Sfântul Teodor l-a constrâns pe regele Jagiello să garanteze prin lege libertatea Ortodoxiei în Volhynia.

În 1435, cneazul Svidrigailo, temându-se de puterea crescândă a aliatului său, l-a întemniţat pe Sfântul Teodor, însă oamenii care îl iubeau s-au răsculat, iar acesta a fost eliberat. Sfântul Teodor l-a iertat pe Svidrigailo, iar mai târziu a venit în ajutorul acestuia în lupta sa contra alianţei lituaniano-poloneze. În 1438, cneazul a luat parte la bătălia împotriva tătarilor, apărând în felul acesta Ortodoxia de incursiunile păgânilor. În 1440, la înscăunarea regelui polonez Cazimir, fiul cel mai mic al lui Jagiello, Sfântul Teodor a obţinut dreptul de a guverna ca vice-rege peste Vladimir, Dubno şi Ostrog. El a devenit de asemenea proprietarul unor domenii foarte vaste în cele mai bune zone ale provinciilor Podolia şi Volhynia.

Puţin după 1441, Sfântul Teodor a renunţat la slava pământească şi la dregătoriile lumeşti cu care fusese investit, pentru a intra în Mănăstirea Lavra Peşterilor din Kiev. Aici a luat numele de Teodosie şi s-a nevoit pentru mântuirea sufletului până la sfârşitul vieţii. Anul trecerii sale la Domnul nu este cunoscut, dar cu siguranţă el se situează în a doua jumătate a secolului al XV-lea, la o vârstă înaintată[2]. A fost înmormântat în Peşterile de Departe ale Mănăstirii, iar în 1638 ieromonahul Atanasie Kal’nophysky consemnează că moaştele sale încă se aflau acolo nestricate. Ziua sa de prăznuire este 11/24 august.

Sfinte Cneaz Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, sursa: „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”)