Acasă > Cântările Ortodoxiei > 26 octombrie: TROPARUL, CANOANELE ŞI VIAŢA SF. M. MC. DIMITRIE (Gr, Ro, En)

26 octombrie: TROPARUL, CANOANELE ŞI VIAŢA SF. M. MC. DIMITRIE (Gr, Ro, En)

Απολυτίκιο Αγ. Δημητρίου του Μυροβλύτου

26 ΟΚΤΩΒΡΙΟΥ

 

*

Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir (1)

Troparul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, glasul al 3-lea:

Mare apărător te-a aflat în­tru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat şi la luptă îndrăzneţ ai făcut pe Nestor, aşa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Dumnezeiască cunună a muceniciei fiind încunu­nat, lângă Dumnezeu dănţuieşti, strălucind cu Strălucirile cele de acolo, fiind plin de lu­mină, mucenice, pururea lău­date, Sfinte Dimitrie.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe cel ce ai fost mărturisi­tor al adevărului şi până la sân­ge te-ai luptat, fericite, cu răb­dare şi tare împotrivire către tirani ai arătat, Stăpânul te-a primit, mărite.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe aflătorul răutăţii l-ai do­borât la pământ, Sfinte Dimitrie, surpându-l cu muceniceasca ta su­liţă; fiind întărit spre aceasta, fericite, cu Puterile Dumneze­ieştii bunătăţi, cele mai presus de minte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Ce fără de mamă ca un Dumnezeu mai înainte a fost, S-a făcut precum suntem noi fără tată din tine, Născătoare de Dumnezeu Prealăudată, Trup luând după unire, mai presus de cuvânt şi de cuget.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Socotitu-s-a de nimic îna­intea ta poruncile tirani­lor, că pe Cuvântul lui Dumnezeu, purtătorule de chinuri, mai mult decât toţi L-ai cinstit.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfeşnic luminos, în cortul muceniciei ai fost, cu Dum­nezeiască Lumină strălucind, mucenice purtătorule de chi­nuri, Sfinte Dimitrie.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izvor de tămăduiri şi vistie­rie nefurată câştigându-te, de toată veselia s-a îmbogăţit sfin­ţita şi minunată cetatea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tămăduind chipul cel putred al pământenilor, Preacurată, întru aceasta din tine S-a îm­brăcat, rămânând precum a fost Iubitorul de oameni.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Ridicat pe Cruce văzându-Te…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine cel ce ai biruit min­ciuna păgânătăţii, văzându-te Cuvântul lui Dumnezeu Cel Preaînalt, cu mărire te-a încununat, Sfinte Mucenice Dimitrie, pe cel ce cânţi: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndreptat fiind cu Palma Cea de viaţă Purtătoare, ai ajuns la limanurile cele prea line, unde acum, bucurându-te, cânţi Sfinte Dimitrie: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Asupra înşelăciunii biruinţă ridicând, cununa dreptăţii cea de biruinţă ai luat, Mare Mucenice Dimitrie, cântând Ziditorului tău: Slavă Puterii Tale, Doamne!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca Una care eşti mai Sfântă decât toate făpturile, numai tu te-ai învrednicit a fi Maica lui Dumnezeu; că pe Acesta năs­când, lumea ai luminat cu ha­rul cunoştinţei de Dumnezeu.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Tu Doamne, Lumina mea…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Focul Dumnezeieştii dorin­ţe în inimă primind, ai stins focul necredincioasei ne­bunii idoleşti, pururea Mărite Mucenice Dimitrie.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izbăvindu-ne pe noi de pri­mejdii arătate, Sfinte Dimitrie, aco­peră cu rugăciunile tale pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te laudă pe tine.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce cu credinţă şi cu osâr­die aleargă la locaşul tău, Mucenice Dimi­trie, degrabă se mântuiesc de boli şi de patimile cele stricăcioase de suflet.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cuvântul lui Dumnezeu Cel de o Fiinţă cu Tatăl, al tău Fiu este, Maica lui Dumnezeu, mai presus de minte şi de cuvânt, cu tine de o fiinţă fiind.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adunându-ne împreună, cu un glas lăudăm, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, pomenirea ta cea de lumină purtătoare şi plină de minuni şi de darurile Sfântului Duh, preafericite.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dezleagă legăturile greşelilor mele, cu rugăciunile tale, căci ca un nebiruit mucenic ai îndrăzneală către Stăpânul; şi fii mie scăpare şi acoperământ, Sfinte Dimitrie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Neîntinată aflându-te Mirele Cuvântul în mijlocul spinilor, ca un Crin Preacurat şi ca o Floare din văi, o, Maică a lui Dumnezeu, în pântecele tău S-a Sălăşluit.

 

CONDAC, glasul al 2-lea.

Cu curgerile sângiurilor tale, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, Biserica Dumnezeu a înroşit-o, Cel Ce ţi-a dat ţie tărie nebiruită; şi păzeşte cetatea ta nevătămată, căci tu eşti întă­rirea ei.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: În cuptor tinerii lui Avraam…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminat fiind cu Dum­nezeiasca Mărire şi cu harul, mucenice purtătorule de chinuri, străluceşti luminos şi luminezi pe cei ce cântă: Bine­cuvântat eşti, în Biserica Slavei Tale, Doamne!

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca şi cu o porfiră împodobit fiind cu sângele tău, având în loc de sceptru Crucea, împreu­nă cu Hristos împărăteşti acum, Mucenice Dimitrie, cu Împără­ţie nesurpată în veci.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prealuminată Maică Fecioară, pe toţi cei ce te cinstesc pe tine, cea cu totul Adevărată Născă­toare de Dumnezeu, păzeşte-i tu, Ceea ce eşti Binecuvântată între femei, cu totul fără pri­hană, Stăpână.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întunecat-ai, prealăudate, toată nebunia vrăjmaşului, încingându-te cu Puterea cea nebiruită a lui Hristos; şi pur­tător de biruinţă fiind, Muceni­ce Dimitrie, ai cântat: toate lu­crurile, lăudaţi pe Domnul!

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tăria mucenicilor arătând, fericirea mucenicilor, Sfinte Dimitrie, ai moştenit; în baia cea sfântă spălându-te, care nu se întinea­ză cu loviturile cele de a doua oară ale păcatelor şi cu suliţa fiind împuns, ai cântat: toate lucrurile, lăudaţi pe Domnul!

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mulţimea harurilor minuni­lor tale celor mai presus de min­te, pe care ţi-a dat-o Hristos, mărite, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, izvorâtorule de mir, tuturor se arată şi ha­rul tămăduirilor, harul cel mai presus de cuvânt, arătat îl propovăduieşte nouă, celor ce cân­tăm: toate lucrurile, lăudaţi pe Domnul!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Una toate neamurile Fecioara Maică şi Curată de Dumnezeu Născătoare, cu cân­tări să o lăudăm; că aceasta este Solitoarea mântuirii noas­tre, ca Una care a născut pe Cu­vântul, Mântuitorul lumii; Că­ruia cântăm: toate lucrurile, lăudaţi pe Domnul!

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Piatra Cea Netăiată de mână…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rupe legăturile greşelilor celor ce te laudă pe tine, purtătorule de lupte; alină asuprelile patimilor, strică tulbu­rarea eresurilor, potoleşte vifo­rul ispitelor, cu rugăciunile tale.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Roagă-te, Mucenice Dimitrie, să dobândească cununile mă­ririi şi câştigarea Împărăţiei celei Cereşti, cei ce te laudă pe tine; roagă pe Domnul, Dătătorul de viaţă şi Împăratul Puterilor.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndreaptă la cărările cele drepte ale Împărăţiei celei Cereşti, pe sfânta ta turmă, purtătorule de cunună, Mucenice Dimitrie; povăţuieşte-i la păşunea cea de mântuire, la locul cel veşnic.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca pe o Rădăcină, Izvor şi Pricină a Nestricăciunii, te lău­dăm pe tine, Fecioară, toţi cre­dincioşii, cei ce nădăjduim spre tine. Că tu ne-ai izvorât Nemu­rirea Cea Ipostatică.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Cu obiceiurile creştinătăţii îmbogăţindu-te, înşelăciunea păgânătăţii surpând, mucenice, ai călcat îndrăznelile tiranilor şi cu Dumnezeiescul dor, mintea aprinzându-ţi, înşelăciunea idolilor în prăpastie ai afun­dat-o. Pentru aceasta, după vrednicie, răsplătirea nevoinţelor ai luat, facerea de minuni şi izvorăşti tămăduiri, purtătorule de chinuri, Mare Mucenice Dimitrie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Împăratului veacurilor bine plăcând, de către tot sfatul îm­păratului celui fărădelege te-ai ferit, mărite şi celor ciopliţi n-ai jertfit. Pentru aceasta, jertfă pe tine însuţi te-ai adus Cuvântu­lui, Celui Ce S-a jertfit, prea tare pătimind. Pentru aceasta şi cu suliţa în coastă fiind îm­puns, tămăduieşti patimile ce­lor ce vin la tine cu credinţă, purtătorule de lupte, Mare Mucenice Dimitrie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Cutremurului, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce…

Fiindcă Te-ai milostivit şi ne-ai izbăvit pe noi, de mânia Ta cea de nesuferit, ce a venit asupra noastră, noianul iubirii de oa­meni arătându-ne, Hristoase, acum bine mulţumim Ţie. Fereşte-ne pe noi, cei pedepsiţi pentru toate relele noastre, care ne omoară şi caută spre noi milostivindu-Te, Mântuitorule, pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut pe Tine.

 

Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir (2)

Troparul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, glasul al 3-lea:

Mare apărător te-a aflat în­tru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat şi la luptă îndrăzneţ ai făcut pe Nestor, aşa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea.Irmos: Deschide-voi gura mea…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Partea mea, Sfinte Mucenice Dimitrie şi Dumnezeiască Mărire te fă, că eu sunt oaie din staulul dragostei tale. Pentru aceasta primeşte cântarea mea, purtătorule de cunună, prin care laud astăzi harul mirului tău.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai intrat Sfinte Dimitrie, luminat, în priveliştea mucenicilor, cu untdelemn al virtuţilor ungându-ţi sufletul tău; şi cu chip nou căzând, biruieşti viteazule şi izvor de mir ai arătat trupul tău.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De curgerile întinăciunii şi de mirosul greu al păcatului curăţeşte-mă, Mare Mucenice Dimitrie, rogu-mă şi de patimile cele necurate şi cu mirul tău cu strălucire îmbăl­sămat fiind, fă-mă vrednic lo­caş de Mireasma lui Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca nişte mir, a zis Dumneze­iescul David cu duhul, este uni­rea fraţilor cea frumoasă, mă­rite; căci mirurile tale, înţelep­te, adună făptura cea nou spre unirea Mirului Celui Bun.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce te-ai arătat cu totul fără prihană, Alabastru Mirului Celui Dumnezeiesc şi Vas Preaales al Miresmei lui Hristos, rogu-mă ţie, izbăveşte-mă de mirosul cei greu al patimilor şi de tina păcatelor.

Catavasia:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Pe ai tăi cântăreţi…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Intrat-ai în Izvoarele Cele de viaţă Curgătoare, curăţindu-te cu Dumnezeiescul Botez şi cu sângele mucenicesc spălându-te, Sfinte Mucenice Dimitrie, fire nouă ţi-ai săvârşit, izvor de mir făcându-te.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce eşti mare păzitor al Tesalonicului, ca un mare izvor al Domnului veseleşti luminat cetatea ta cu curgerile mirului şi ca pe nişte Dumnezeieşti Loca­şuri, sfinţeşti toate.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cetatea ta, mucenice, este ca un izvor de ape vii şi vărsând ca nişte curgeri în chip de râu mirurile tale, îneacă mările eresurilor şi ale patimilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mirul Hristos, în sufletul tău, Sfinte Dimitrie, a curs cu înţelegere şi ca nişte miere în buzele tale, iz­vor de mir a turnat, harul Du­hului, pe tine cinstit locaş arătându-te.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată Fecioara strigă către Stă­pânul tuturor şi Fiul său: Bun eşti, Mirele meu, iată Bun şi Fru­mos! Întru Mireasma Mirului Tău, degrab alerg în urma Ta.

Catavasia:

Pe ai tăi cântăreţi, Născă­toare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Sfatul cel neurmat…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un strugure copt pe tine, fericite, culegându-te Hristos din Dumnezeiasca Viţă, te-a stors în teascurile muceniciei şi ca nişte must curgând, te-a făcut Dumneze­iesc izvor de mir.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Unde Te afli Mirele meu? Unde Ţi-ai înfipt cortul întru amiază? Cel încununat cu slavă grăia către Hristos: spre Mireasma Mirurilor Tale alerg, mir luând.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel ce curgerile înşelăciunii le-ai acoperit, Sfinte Dimitrie, cu curgerile sângiurilor tale, usucă şi râurile păcatelor şi ale patimilor mele, cu curgerile mirurilor tale, rogu-mă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Spune-mi mie, Mirele Meu! Spune-mi lămurit unde paşti oile? Mireasa grăia către Mi­rele şi Fiul; că Mireasma Miru­rilor Tale a atras pe toţi cei ce Te iubesc pe Tine.

Catavasie:

Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc al Întrupării Tale, celei de sus, celei din Fecioară, proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Spăimântatu-s-au toate…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Marele între mucenici, Sfântul Dimitrie, cu sângiurile amestecând sudorile luptelor, mir Dumnezeiesc nouă ne-a gătit, bine fierbând doctorie cu Focul Duhului, spre nouă cură­ţire a sufletelor noastre.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rănile trupurilor şi ale sufle­telor le curăţeşti, Mare Mucenice Dimitrie, ca şi cu nişte doctorii lucrătoare, cu mirul cel din mormântul tău, spălând veninul cel înţelegător, prin râvna Stăpânului tău, cu picăturile sângiurilor tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mirul cel mai lucrător decât focul, Sfinte Dimitrie, ajungând la toată Biserica, curge, izvorăşte, viază şi lucrează tainic, celor ce aleargă cu credinţă la el, arzându-le bolile şi gonind demonii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul Sălăşluindu-Se în pântecele tău, Fecioară, L-a făcut Doctorie de mir nou. Pen­tru aceasta, sufletele cele fecio­reşti ale Dumnezeieştilor Sfinţi, în urma ta au alergat cu căldură: Bună eşti, grăind către tine; Bună eşti, Fecioară Stăpână!

Catavasia:

Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Înţelepţii lui Dumnezeu…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În baia Dumnezeiescului Botez spălându-te, te-ai uns, mărite, cu Mirul Duhului; care păzindu-ţi nespurcat sân­gele coastei tale, mir l-a făcut.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scoală, vino aproape de mine, grăieşte sufletului Sfântului Dimitrie, mirele Domnului; să intrăm în cămara cea cu nard şi de Mi­reasma Mirului meu să ne îm­părtăşim.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toate s-au făcut noi, Sfinte Dimitrie, grăieşte ţie Mirele Hristos; iarna a trecut, vino, trandafirul a înflorit. Aleargă, o, prietene, la Mireasma Mirurilor Mele!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Eu, zice cel iubit, eu mirele sârguiesc în urma Ta; că Mi­reasma Mirurilor Tale întrece toate mirurile; ea, care sângele nostru mir l-a făcut.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu moarte moartea s-a stri­cat, Viaţa din mormânt a Răsărit; prin străină naşterea ta, Legile fireşti dezlegându-se; şi sângele mucenicilor mir s-a făcut.

Catavasie:

Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce s-a născut dintr-Însa.

 

CONDAC, glasul al 2-lea.

Cu curgerile sângiurilor tale, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, Biserica Dumnezeu a înroşit-o, Cel Ce ţi-a dat ţie tărie nebiruită; şi păzeşte cetatea ta nevătămată, căci tu eşti întă­rirea ei.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: N-au slujit făpturii…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfitu-ţi-ai sângele tău Împăratului tuturor, Sfinte Dimi­trie, cel ce ai fost mărit în oaste şi în coastă te-ai împuns, urmându-I Lui. Pentru aceasta îţi dă plată potrivită, ca alt mir primindu-te pe tine.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întrupatu-S-a Mirul Cel Ce­resc, Hristos Domnul, pentru iubirea de oameni; şi Sfântul Mucenic Dimitrie, iubindu-L foarte, uns s-a făcut, cu mir nou ungându-se şi trupul lui miruri izvorăşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu mirul bucuriei ungându-mă pe mine Hristos, din robie m-a dezlegat şi din tira­nia cea amară; ci, iarăşi m-am robit cu faptele cele de ruşine. Izbăveşte-mă de robia cea urâtă, Bunule, ungându-mă cu Mirul Tău.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Alegându-te pe tine Mirele Cel Preafrumos al tău Fecioară Stă­până, din seminţia pământeni­lor, frumos ai stat înainte de-a dreapta Lui: vino, Mireasa Mea, din Liban, grăindu-ţi ţie, vino Mireasa Mea şi Maică!

Catavasia:

N-au slujit făpturii cuge­tătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înălţând pe Hristos în Bise­rică, gâtlejul tău s-a învă­ţat adevărul; gura ta a grăit cuvintele înţelepciunii, fălcile tale s-au arătat pahare de mi­resme. Pentru aceasta, Hristos te-a arătat lumii izvor de mir Dumnezeiesc.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Puterea cuvintelor tale, purtătorule de cunună, care ca nişte săgeţi ale Celui Puternic în mâinile tale de departe se în­vârtea, cel împotrivă luptător al tău îngrozind-o, ţi-a împuns coasta cu suliţă lungă. Însă, întorcându-se marea mirurilor tale, l-a înecat ca pe egipteni.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Marele păstor al Tesalonicului, mântuitorul de primejdii cel preaales, apărătorul cel prea tare a toată Biserica, ca un părinte iubitor de fii, fiilor îşi dă coasta ca un sân hrănitor de suflet, care mirul ca nişte lapte îl dăruieşte.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

De boli şi de neputinţele cele grele şi de pândirile demonilor ai mântuit, Mare Dimitrie, cu stropirile mirului tău casa cea părintească, pe care ai iubit-o, cinstind vârtutea părinţilor; la care ne aduni pe noi cei ce lăudăm harul tău.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bogăţie Nouă, o, de Dum­nezeu Născătoare şi Mărire avându-te toţi, cei ce te cinstim pe tine, cu credinţă la tine alergăm, cu dragoste te rugăm: izbăveşte-ne de osânda cea din veacul ce va să fie, învrednicindu-ne Desfătării Celei Veşnice şi Măririi, în Locaşurile drepţilor.

Catavasie:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Tot neamul pământesc…

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pământul şi cerul se minu­nează de lucrul tău, Sfinte Dimi­trie. Că în trup viaţa tuturor ce­lor buni ai împodobit-o cu po­doaba cea după chip, preabunu­le, luminat ungând-o. Şi trupul vopsindu-ţi cu sângirile, ca un împărat luminos cu mir te-ai uns.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să te îmbraci în haina de care s-a dezbrăcat de demult Adam cel vechi, Sfinte Dimitrie, în Adam cel nou te-ai îmbrăcat şi pielea trupului, bucurându-te, ai lepădat-o. Pentru aceasta cu miresme şi cu cununi ţi s-a încredinţat Împărăţia cea Lu­minoasă.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mintea nu este îndestulată şi cuvântul omenesc nu poate spune cinstitele cele mai presus de fire şi măririle cu care te-ai uns, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, izvorâtorule de mir, împârăţind neîncetat cu Hristos, fericite. Şi mirul cel ce curge mai presus de fire din moaştele tale, este semn prealuminat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Turma pe care Hristos a răs­cumpărat-o cu sângele Său, pătimitorule şi tu cu cuvinte sfin­ţite şi cu legi şi cu sângiuri ai aşezat-o. Încă şi acum cu mirurile tale şi cu minunile hră­nind-o, în veci nevătămată pă­zeşte-o de eresurile cele cum­plite, prealăudate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cântările cele slabe şi rugă­ciunile noastre primindu-le, Stăpână, împrăştie norul pri­mejdiilor celor amare, celor împreună şi osebite ale noastre. Potoleşte viforul Bisericii, Preacurată, risipeşte oştirile barba­rilor şi ne izbăveşte de pedeap­sa ce va să fie.

Catavasie:

Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Cu obiceiurile creştinătăţii îmbogăţindu-te, înşelăciunea păgânătăţii surpând, mucenice, ai călcat îndrăznelile tiranilor şi cu Dumnezeiescul dor, mintea aprinzându-ţi, înşelăciunea idolilor în prăpastie ai afun­dat-o. Pentru aceasta, după vrednicie, răsplătirea nevoinţelor ai luat, facerea de minuni şi izvorăşti tămăduiri, purtătorule de chinuri, Mare Mucenice Dimitrie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Împăratului veacurilor bine plăcând, de către tot sfatul îm­păratului celui fărădelege te-ai ferit, mărite şi celor ciopliţi n-ai jertfit. Pentru aceasta, jertfă pe tine însuţi te-ai adus Cuvântu­lui, Celui Ce S-a jertfit, prea tare pătimind. Pentru aceasta şi cu suliţa în coastă fiind îm­puns, tămăduieşti patimile ce­lor ce vin la tine cu credinţă, purtătorule de lupte, Mare Mucenice Dimitrie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Cutremurului, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce…

Fiindcă Te-ai milostivit şi ne-ai izbăvit pe noi, de mânia Ta cea de nesuferit, ce a venit asupra noastră, noianul iubirii de oa­meni arătându-ne, Hristoase, acum bine mulţumim Ţie. Fereşte-ne pe noi, cei pedepsiţi pentru toate relele noastre, care ne omoară şi caută spre noi milostivindu-Te, Mântuitorule, pentru rugăciunile Celei ce Te-a născut pe Tine.

 Sfîntul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezînd în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfînt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea păgînilor împăraţi. Temîndu-se de groaznica prigonire a nelegiuiţilor, ţinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ al credinţei lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar alta a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi aducea tămîie şi se ruga împreună cu soţia sa cea de o credinţă, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru cei de sus, Fiului Său Unul născut şi Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era şi milostiv către săraci şi aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, şi pentru aceasta erau în mare mîhnire şi se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea moştenitori casei lor.

După multă vreme au fost auziţi, pentru că, aducîndu-şi aminte Cel Preaînalt de rugăciunile şi de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest sfînt şi vrednic de fericire Dimitrie, la a cărui naştere s-a veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor, care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăţ, mulţumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Apoi cînd copilul a ajuns în vîrstă, ca să poată cunoaşte şi să înţeleagă adevărul, l-au dus părinţii în casa lor de rugăciune şi, arătîndu-i sfintele icoane, i-au zis: „Aceasta este icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pămîntul şi aceasta este icoana Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea lui Dumnezeu”. Deci, I-au învăţat pe el sfînta credinţă, spunîndu-i toate cele ce luminează cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi toate cele privitoare la deşertăciunea necuraţilor zei păgîni şi a idolilor cei neînsufleţiţi. Iar Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar mai ales din darul lui Dumnezeu, care începuse a lucra într-însul. El cu tot sufletul a crezut în Dumnezeu şi, închinîndu-se sfintelor icoane, le-a sărutat cu osîrdie. Părinţii lui, chemînd în taină un preot şi pe cîţiva creştini, prieteni ai lor, în acea ascunsă cămară de rugăciune, au botezat pe fiul lor în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Copilul, luînd Sfîntul Botez, a învăţat cu amănuntul Legea lui Dumnezeu. El creştea cu anii şi cu înţelepciunea, mergînd cu fapte bune ca pe o scară, din putere în putere, şi era în el darul lui Dumnezeu care îl lumina şi îl făcea înţelept. După ce a ajuns la vîrsta cea desăvîrşită, părinţii lui s-au dus din vremelnica viaţă, lăsîndu-l pe Sfîntul Dimitrie moştenitor nu numai al averilor, ci şi al faptelor lor cele bune.

Auzind atunci împăratul Maximilian despre moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dînsul pe fiul acestuia, pe Sfîntul Dimitrie, şi, văzîndu-i înţelepciunea şi vitejia in război, l-a făcut antipat şi i-a încredinţat lui Tesalonicul, zicîndu-i: „Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigîndu-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit”. Sfîntul Dimitrie, luînd de la împărat dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetăţeni şi îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum şi a învăţa pe toţi credinţa. El a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducîndu-i pe ei la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi dezrădăcinînd închinarea la idoli. Apoi, nu după multă vreme s-a făcut cunoscut împăratului Maximilian că Dimitrie, antipatul, este creştin şi pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l împăratul, s-a mîniat foarte tare.

Întorcîndu-se atunci de la războiul pe care l-a purtat cu sciţii şi cu sarmaţii, pe care i-a supus sub stăpînirea împărăţiei Romei şi venind biruitor, a făcut din cetate în cetate praznice şi jertfe idoleşti, apoi a venit şi în Tesalonic.

Dimitrie, încă înaintea venirii împăratului în Solun, a încredinţat toată averea sa unui credincios slujitor al său, pe care îl chema Lupul, şi l-a însărcinat cu toată bogăţia ce rămăsese de la părinţii lui, aurul, argintul, pietrele de mare preţ, şi hainele, să le împartă în grabă la cei cărora le trebuiau şi la săraci, zicînd: „Împarte bogăţia cea pămîntească, ca să căutăm pe cea cerească”. Iar el s-a pus pe rugăciuni şi pe post, pregătindu-se înainte pentru a primi cununa cea mucenicească. Împăratul a întrebat dacă sînt adevărate cele auzite despre Dimitrie. Iar Dimitrie, stînd înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că el este creştin şi a defăimat închinarea de idoli cea păgînească. Atunci împăratul a poruncit să fie dus nu în temniţa cea de obşte, ci într-un loc mai defăimat, într-o baie mare şi veche, care era aproape de palatele unde şedea împăratul. L-au pus, deci, pe sfînt în cămările acelei băi, care era adîncă şi în care, intrînd el, se ruga, grăind ca David: „Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte Doamne, ca să îmi ajuţi mie, grăbeşte, că Tu eşti răbdarea mea Doamne, Doamne, nădejdea mea din tinereţile mele. Spre Tine m-am întărit din pîntece, din sînul maicii mele, Tu eşti acoperitorul meu pînă ce voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea, cînd voi cînta Ţie şi limba mea toată ziua va învăţa dreptatea Ta”.

Sfîntul Dimitrie şedea acolo în temniţă ca într-o cameră luminoasă, cîntînd şi slăvind pe Dumnezeu. Apoi sfîntul a văzut o scorpie înaintea sa, care voia să-l muşte de picior; iar el, însemnîndu-se cu semnul crucii şi după ce a zis: „În numele lui Hristos care a zis să călcăm peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului”, a călcat peste scorpia aceea. Stînd aşa în temniţă, a fost cercetat de îngerul lui Dumnezeu care i s-a arătat întru lumină mare, cu o preafrumoasă cunună din Rai, şi i-a zis lui: „Pace ţie, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie! Îmbărbătează-te şi te întăreşte şi biruieşte pe vrăjmaşii tăi”. Zicîndu-i acestea, i-a şi pus cununa pe cap. Iar sfîntul a răspuns: „Mă bucur întru Domnul şi mă veselesc întru Dumnezeu, Mîntuitorul meu”. Şi sfîntul se aprindea cu inima către dragostea lui Dumnezeu, voind să-şi verse cu osîrdie sîngele său pentru Dînsul.

În acea vreme împăratul se îndeletnicea cu jocuri publice şi cu privelişti; pentru că împăraţii elinilor, în vremea de demult, aveau obiceiul ca atunci cînd intrau într-o cetate puneau pe oameni să se lupte, aruncau pietre şi săreau, apoi aruncau cu suliţe la semn şi se luptau cu pumnul. Acest fel de lupte se numeau pentatlon şi cei care ar fi biruit în aceste cinci lupte primeau daruri de la împărat. Împăratul a vrut să vadă aceste cinci feluri de lupte şi s-a aşezat la un loc înalt ca să-i vadă pe luptători, între care era şi vestitul Lie, din neamul vandalilor. Acesta era înalt cu trupul, puternic cu virtutea şi înfricoşat la chip, căruia i-a făcut un loc înalt de privelişte. Împăratul se bucura, văzînd cum acel Lie se luptă cu oamenii cei viteji şi îi ucidea pe ei, aruncîndu-i de sus în suliţe: Mai era acolo şi tînărul creştin Nestor, cunoscut Sfîntului Dimitrie. Acela, văzînd pe Lie că ucide pe mulţi şi mai ales că îi pierde pe creştini fără cruţare, s-a aprins de rîvnă şi, vrînd să se lupte cu Lie, a alergat la Sfîntul Dimitrie care era în temniţă şi i-a spus lui despre luptătorul Lie că a ucis mulţime de creştini. Nestor cerea de la dînsul binecuvîntare şi rugăciuni, ca să-l poată birui pe acel nemilostiv ucigaş de oameni. Sfîntul Dimitrie, însemnîndu-l pe el cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: „Du-te şi îl vei birui pe Lie, mărturisind pe Hristos”. Apoi Nestor a alergat în acel loc şi cu mare glas a strigat: „O, Lie! Vino să ne luptăm amîndoi!”. Împăratul, şezînd la loc înalt şi privind pe oameni luptîndu-se, dacă a văzut pe Nestor tînăr şi frumos la faţă, fiind cam de douăzeci de ani, l-a chemat la dînsul şi i-a zis: „Tinere, pentru ce nu-ţi cruţi viaţa ta? Oare nu vezi pe cîţi i-a biruit Lie şi cît sînge a vărsat? Nu îţi este milă de frumuseţea ta şi de tinereţea ta? Dacă eşti sărac, vino să te îmbogăţesc, numai nu te duce să te lupţi cu Lie, că o să-ţi pierzi viaţa”. A răspuns Nestor: „Împărate, eu sărac nu sînt, nici nu vreau să-mi pierd viaţa, ci vreau să mă lupt cu Lie şi să-l biruiesc pe el”.

Acestea zicîndu-le, strigă: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!” Apoi a început să se lupte cu potrivnicul, pe care, trîntindu-l jos în suliţele cele ascuţite, l-a omorît. Împăratul s-a mîhnit foarte tare de pierderea lui Lie, mai mult decît dacă ar fi căzut el din împărăţia sa. Chemînd la el pe Nestor, i-a zis: „Tînărule, cu ce farmece l-ai biruit pe Lie? EI a omorît atîţia oameni mai puternici decît tine şi tu cum l-ai omorît pe dînsul?” Sfîntul Nestor a răspuns: „Împărate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, am făcut aceasta”. Acestea dacă le-a auzit păgînul împărat, s-a mîniat foarte tare şi a poruncit unui boier pe care îl chema Marchian, să-l scoată pe Nestor afară de poarta cea de aur şi să-i taie capul cu cuţitul. În acest chip s-a sfîrşit Sfîntul Nestor, după cuvîntul Sfîntului Dimitrie.

Nu s-a mîngîiat împăratul pentru pierderea lui Lie, căci toată ziua şi toată noaptea era mîhnit. Apoi aflînd că Dimitrie a fost pricinuitorul morţii lui Lie, a poruncit să-l ucidă pe el cu suliţele. „Precum Lie a fost aruncat în suliţe de Nestor şi a murit, aşa şi Dimitrie să fie străpuns cu suliţele, ca de aceeaşi moarte să moară cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie” – aşa zicea împăratul. Dar s-a înşelat nebunul împărat, socotind că sfinţii mor cu aceeaşi moarte ca şi păcătoşii, pentru că moartea păcătoşilor este cumplită, iar a sfinţilor este cinstită înaintea Domnului.

Începînd a se lumina de ziuă, in ziua de douăzeci şi şase a lunii octombrie, au intrat ostaşii în temniţă şi, aflîndu-l pe Sfîntul Dimitrie stînd la rugăciune, l-au împuns pe el cu suliţele. Întîia suliţă cu care a fost împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce. Căci sfîntul, cum a văzut pe ostaşi, singur a ridicat mîna dreaptă şi aceştia I-au şi împuns. Astfel, închipuind patima lui Hristos Domnul, Cel împuns cu suliţa, sfîntul şi-a dat în mîinile Lui cinstitul său suflet. Iar trupul lui care zăcea pe pămînt fără cinste, mergînd noaptea un oarecare dintre credincioşi, l-a luat în taină şi l-a îngropat.

Cînd Sfîntul Dimitrie a fost străpuns de suliţe în temniţă de către ostaşi, era de faţă la moartea lui şi credinciosul său slujitor, cel pomenit mai înainte, Lupul. Acela a luat haina stăpînului său cea înmuiată în sînge. La fel şi inelul lui l-a înmuiat în sînge şi multe minuni făcea cu haina şi cu inelul, tămăduind toate bolile şi gonind duhurile cele viclene, încît s-a dus vestea minunilor prin tot Solunul şi toţi bolnavii alergau la dînsul. Aflînd despre acestea Maximilian, a poruncit ca să-l prindă pe fericitul Lupul şi să-i taie capul. Şi astfel, sluga cea bună şi credincioasă a sfîntului s-a dus la Domnul după stăpînul său, adică după Sfîntul Dimitrie, căci unde este stăpînul, acolo să fie şi sluga lui.

Apoi, nu după multă vreme, a început prigoana asupra creştinilor. Deasupra mormîntului Sfîntului Dimitrie era zidită o biserică mică, în care se săvîrşeau multe minuni şi bolnavii primeau tămăduire. Atunci, un boier din cei mari, slăvit şi credincios, din părţile Iliricului, pe nume Leontie, fiind cuprins de o boală grea şi nevindecabilă, a alergat cu credinţă la Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie. Cînd au ajuns la biserica sfîntului, l-au aşezat în acel loc unde se aflau în pămînt moaştele mucenicului şi îndată acesta a primit tămăduire şi s-a sculat sănătos, mulţumind lui Dumnezeu şi preamărind pe Sfîntul Dimitrie, plăcutul Lui. Acesta a vrut să zidească sfîntului o biserică mare şi frumoasă în semn de mulţumire.

Dărîmînd biserica cea mică, cînd s-a început temelia celeilalte biserici, au fost găsite moaştele Sfîntului şi Marelui Mucenic Dimitrie întregi şi nestricate, din care au izvorît mir frumos mirositor şi a umplut toată cetatea de mireasmă bună. Apoi s-a adunat tot poporul şi cu bucurie au luat din pămînt moaştele sfîntului şi s-a tămăduit mulţime de bolnavi, prin ungerea cu mirul care izvora. Leontie, bucurîndu-se, nu atît pentru sănătatea sa, cît pentru aflarea sfintelor moaşte, degrabă a săvîrşit lucrul pe care îl începuse şi a ridicat în acel loc o biserică preafrumoasă în numele Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie. Într-însa a pus cinstitele lui moaşte, într-o raclă ferecată cu aur şi împodobită cu pietre de mare preţ. Apoi, cumpărînd sate şi vii, le-a dat bisericii spre întreţinerea celor ce sluţeau în ea. Leontie, întorcîndu-se la locul său, a vrut să ia cu sine o parte din moaştele sfîntului, ca să zidească. o biserică şi în patria sa. Dar sfîntul, arătîndu-i-se în vis, i-a zis să nu îndrăznească a lua ceva din moaştele lui. Atunci el a luat numai giulgiul cel înmuiat în sîngele sfîntului şi, punîndu-l în racla de aur, a plecat: Multe minuni s-au făcut pe cale cu acel giulgiu, prin puterea rugăciunilor sfîntului, căci trecînd el un rîu mare şi foarte tulburat de o furtună, pentru care era cuprins de mare frică, i s-a arătat Sfîntul Mucenic Dimitrie, zicîndu-i: „Racla cu giulgiu ia-o în mîinile tale şi nu te teme”. Astfel făcînd el, a reuşit să treacă împreună cu însoţitorii săi, fără primejdie rîul acela. Ajungînd în patria sa a zidit o preafrumoasă biserică în cinstea sfîntului mucenic. Acolo s-a vindecat Marin, eparhul Iliricului, care era plin de răni din cap şi pînă la picioare. De asemenea, au mai fost tămăduiţi unul căruia îi curgea sînge din nări şi unul îndrăcit a fost izbăvit şi multe alte minuni se săvîrşeau acolo cu ajutorul rugăciunilor sfîntului. Însă multe minuni se făceau în Tesalonic, acolo unde se aflau moaştele lui cele sfinte.

Apoi a fost o foamete mare în Tesalonic, încît mureau oamenii din pricina lipsei de hrană. Sfîntul mucenic Dimitrie, nesuferind să vadă oamenii din cetatea sa pierind de foame, s-a arătat pe mare corăbierilor, înconjurînd limanurile, adăposturile şi ostroavele, apoi a poruncit corăbierilor care duceau grîu să meargă în Tesalonic. Astfel a izbăvit cetatea sa de foamete.

Cînd dreptcredinciosul împărat Iustinian a zidit o preafrumoasă biserică în Constantinopol, în numele înţelepciunii lui Dumnezeu, Biserica Sfînta Sofia, a trimis în Tesalonic bărbaţi cinstiţi ca să aducă de acolo o parte din moaştele Sfîntului Mucenic Dimitrie, pentru împodobirea şi sfinţirea acelei biserici noi. Ajungînd trimişii la Tesalonic şi apropiindu-se de cinstita raclă a sfîntului, deodată a ieşit foc din raclă, dogorind pe toţi şi un glas înfricoşat din acel foc, zicea: „Să nu îndrăzniţi”. Toţi cei ce erau acolo au căzut de frică şi, luînd numai ţărînă din acel pămînt, s-au dus la împărat. Spunîndu-i cele ce s-au petrecut, s-au mirat toţi de cele ce au auzit. Iar ţărîna luată de la mormîntul sfîntului mucenic a dat-o jumătate împăratului, iar cealaltă jumătate au pus-o în cămara unde se păstrau vasele bisericii.

Altădată un tînăr, pe care îl chema Onisifor, era rînduit la biserica Sfîntului Dimitrie să aprindă lumînările şi să îngrijească candelele. Acela, fiind îndemnat de diavol, fura lumînările şi le vindea în taină şi îşi făcea cîştig necinstit. Iar sfîntul, nesuferind un lucru rău ca acesta ce se făcea în biserica lui, i s-a arătat în vis lui Onisifor, şi fapta cea rea a lui a mustrat-o cu iubire de oameni, zicîndu-i: „Frate Onisifore, nu-mi este plăcut lucrul pe care îl faci tu, că furi lumînările şi faci pagubă celor ce le aduc, dar mai ales ţie. Că celui ce face unele ca acestea îi creşte osîndirea. Deci lasă-te de aceste apucături rele şi te pocăieşte”. Onisifor, sculîndu-se din somn, s-a ruşinat de fapta sa şi se temea. Dar după o vreme a uitat învăţătura mucenicului şi a început obiceiul său cel rău, de a fura lumînările. Odată, unul din dreptcredincioşii cetăţeni, sculîndu-se foarte de dimineaţă, a venit la biserică şi a adus nişte lumînări foarte mari pe care, aprinzîndu-le, le-a dus la mormîntul Sfîntului Mucenic Dimitrie, apoi, rugîndu-se, s-a dus. Iar Onisifor, mergînd spre acele lumînări, şi-a întins mîna să le ia şi îndată a auzit un glas din mormîntul sfîntului mucenic, zicîndu-i: „Iarăşi faci acelaşi lucru rău?” Onisifor, fiind lovit de acest glas, a căzut rău la pămînt şi zăcea ca un mort, pînă ce a venit unul din clerici care l-a ridicat pe el, uimit de spaimă. Apoi, abia venindu-şi în fire, şi-a mărturisit înaintea tuturor păcatul şi le-a povestit despre arătarea cea dintîi a sfîntului în vis, cît şi cea despre a doua mustrare a mucenicului şi toţi s-au înspăimîntat, auzind aceasta.

De multe ori Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie şi-a izbăvit cetatea Solunului de năvălirea şi de asuprirea barbarilor. In vremea împăratului Mavrichie, fiind război cu arabii şi cetatea Solunului fiind înconjurată şi tare bătută de barbari, atunci era în cetate un om temător de Dumnezeu şi foarte îmbunătăţit, care se numea Ilustrie. Acesta, venind noaptea în biserica Marelui Mucenic Dimitrie, în pridvor fiind, se ruga cu toată tăria lui Dumnezeu şi purtătorului de chinuri al lui Hristos pentru apărarea cetăţii sale şi i s-a făcut o vedenie înfricoşată. A văzut doi tineri luminaţi, ca unii din cei ce stau înaintea feţei împăratului, venind în biserica sfîntului. Aceia erau îngerii lui Dumnezeu în faţa cărora s-au deschis uşile singure şi ei au intrat înăuntru. Apoi a intrat şi Ilustrie după dînşii, vrînd să vadă ce va fi. Iar cei ce intraseră, cu glas mare au zis: „Unde este stăpînul cel ce locuieşte aici?”. Şi iată, s-a arătat alt tînăr, ca un slujitor, zicînd: „Ce aveţi cu el?” Iar ei au zis: „Domnul ne-a trimis la dînsul ca să-i spunem un cuvînt”. Iar slujitorul, arătînd spre mormîntul sfîntului, a zis: „Aici este”. Iar ei au zis slujitorului: „Spune-i despre noi”. Şi mergînd, slujitorul a ridicat perdeaua şi a ieşit Sfîntul Dimitrie în întîmpinarea lor, cu acel chip precum era zugrăvit pe icoană.

Era luminat ca soarele, încît nu-i era cu putinţă lui Ilustrie să privească la dînsul, ci tremura de frică, văzînd ceea ce se petrecea.

Apoi, cei ce au venit l-au sărutat pe Sfîntul Dimitrie, iar el a grăit către dînşii: „Vă mulţumesc, dar pentru ce aţi venit la mine?” Iar cei ce veniseră au răspuns: „Stăpînul ne-a trimis pe noi la sfinţia ta, poruncindu-ţi ca să-ţi laşi cetatea şi să mergi la Dînsul, vrînd ca să o dea pe ea vrăjmaşilor”. Acestea auzindu-le mucenicul, a lăcrimat, plecîndu-şi capul. Iar slujitorul zicea către cei ce au venit: „Dacă aş fi ştiut că venirea voastră îmi aduce întristare, nu aş fi spus Stăpînului meu de voi”. Apoi Sfîntul Mucenic Dimitrie a început a grăi: „Oare aşa voieşte Domnul şi Stăpînul tuturor ca această cetate, pe care a răscumpărat-o cu sînge, să o dea în mîna vrăjmaşilor, celor ce nu-L cunosc pe El şi nu cred într-Însul, nici nu cinstesc numele cel sfînt al Lui?” Iar cei ce veniseră i-au răspuns: „De nu ar fi voit aşa Stăpînul nostru, nu ne-ar fi trimis pe noi la sfinţia ta”.

Iar el le-a zis: „Mergeţi, fraţilor, să spuneţi Stăpînului meu că aşa zice Dimitrie, robul Său: Ştiu îndurările Tale, iubitorule de oameni, Stăpîne, Doamne, care covîrşesc păcatele noastre, încît chiar fărădelegile a toată lumea nu biruie milostivirea Ta. Tu pentru păcatele noastre Ţi-ai vărsat Sîngele Tău, şi Ţi-ai pus sufletul pentru noi. Deci, arată-Ţi mila Ta şi spre această cetate şi să nu porunceşti să o las pe ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de strajă cetăţii acesteia, Ţie mă voi asemăna, Stăpînul meu, căci îmi voi pune sufletul pentru cetăţeni. Şi de vor pieri aceştia, să pier şi eu cu dînşii. Dar să nu pierzi, Doamne, cetatea în care se pomeneşte numele Tău cel sfînt, căci cu toate că a greşit poporul Tău, totuşi nu s-a depărtat de la Tine şi Tu singur eşti Dumnezeul celor ce se pocăiesc”. Apoi l-au întrebat cei ce veniseră: „Aşa să răspundem din partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?” A zis Dimitrie: „Da, fraţilor, aşa să-I spuneţi. Pentru că ştiu că nu pînă la sfîrşit se va iuţi, nici în veac se va mînia”. Acestea zicîndu-le, a intrat în mormînt şi s-a închis în sfinţita raclă. Iar cei ce au vorbit cu dînsul s-au făcut nevăzuţi. Toate acestea Ilustrie le-a văzut şi le-a auzit în vedenia aceea, apoi, sfîrşindu-se vedenia, şi-a venit în fire. Şi se minuna foarte tare şi, căzînd la pămînt, a mulţumit sfîntului pentru că are grijă de cetate şi el roagă pe Stăpînul să nu fie daţi în mîinile vrăjmaşilor lor. Iar a doua zi a spus toate acestea poporului şi-l întărea spre vitejeasca împotrivire asupra vrăjmaşilor.

Auzind acestea, cu lacrimi strigau către Dumnezeu, cerînd milă, iar pe sfîntul mucenic Dimitrie îl chemau ca să le fie întotdeauna în ajutor, după cum şi pînă aici s-au păzit întregi prin apărarea lui. Deci, îndată s-au dus vrăjmaşii de la zidurile cetăţii cu ruşine, neputînd să ia cetatea cea păzită de marele plăcut al lui Dumnezeu, şi s-au întors deşerţi în ale lor. Astfel îşi apăra cetatea sa Sfîntul Mucenic Dimitrie.

Apoi pe mulţi i-a eliberat din robia barbarilor, căci arătîndu-i-se unui episcop care era prins de barbari şi legat, l-a dezlegat de legături şi l-a dus pînă la Tesalonic. După aceea, năvălind barbarii în hotarele Tesalonicului şi robind mulţi oameni dimprejurul cetăţii, au luat pe două fecioare frumoase şi, ducîndu-le în pămîntul lor, le-au dăruit stăpînitorului. Amîndouă erau iscusite la lucrul gherghefului, făcînd în cusături tot felul de flori şi de pomi, păsări, fiare şi chipuri omeneşti. Înştiinţîndu-se stăpînitorul de meşteşugul lor, le-a zis: „Am auzit că în pămîntul vostru este un Dumnezeu mare, anume Dimitrie, şi face multe minuni. Deci să-mi coaseţi pe pînză curată chipul aceluia, ca şi eu să mă închin lui”. Iar fecioarele i-au zis: „Dimitrie nu este Dumnezeu, ci mare slugă a lui Dumnezeu şi ajutor al creştinilor. Noi nu îndrăznim a face aceasta, stăpînitorule, pentru că ştim că nu voieşti ca să-l cinsteşti, ci să-l batjocoreşti”. Iar stăpînitorul a zis: „În mîinile mele este viaţa şi moartea voastră, alegeţi voi ce voiţi: sau să faceţi ceea ce vă poruncesc şi să fiţi vii, sau dacă nu împliniţi porunca, să muriţi îndată”. Iar ele, de frica morţii, au început să coase pe o pînză subţire chipul Sfîntului Mucenic Dimitrie. Sosind ziua sfintei lui pomeniri, au terminat de cusut chipul mucenicului şi noaptea, şezînd fecioarele la gherghef, s-au plecat peste chipul acela şi au început să plîngă, zicînd: „Să nu te mînii pe noi, mucenice al lui Hristos, pentru că ştim că nelegiuitul stăpînitor are să batjocorească sfîntul tău chip. Să ştii că noi nu am voit să închipuim sfînta ta faţă, dar fără de voie am făcut aceasta, temîndu-ne de moartea cea cumplită”. Astfel plîngînd deasupra chipului, au adormit. Şi precum oarecînd îngerul a luat pe Avacum, aşa şi sfîntul Dimitrie, luînd pe acele fecioare cu chipul, le-a dus în acea noapte în Tesalonic, cînd era praznicul său, şi le-a pus în biserică lîngă mormîntul sfîntului, pe cînd se făcea cîntarea cea de toată noaptea.

Poporul, văzînd această minune, s-a mirat, iar fecioarele acelea, deşteptîndu-se, au strigat: „Slavă lui Dumnezeu! Dar unde ne aflăm?” Şi li se părea că sînt în vis. Apoi, cunoscînd cu adevărat că sînt în Tesalonic şi văzînd mormîntul sfîntului şi popor mult stînd în biserică, cu mare glas au mulţumit izbăvitorului lor, Sfîntului Mucenic Dimitrie şi toate cele întîmplate le-au spus tuturor. Şi s-au bucurat solunienii de această minune preaslăvită şi au prăznuit cu bucurie ziua Sfîntului Dimitrie, iar chipul cel cusut l-au pus înaintea altarului.

În vremea în care era să se predea Tesalonicul în mîinile agarenilor (turcilor), mergînd cîţiva creştini cucernici la Tesalonic în ziua praznicului Sfîntului Mare Mucenic al lui Hristos, Dimitrie, erau pe drumul cel împărătesc care duce la Vardari, acolo unde se uneşte drumul ce vine de la Tesalonic cu drumul ce vine de la Larisa. Aceia au văzut aievea un om în chip de ostaş, care venea de la Tesalonic şi un altul în chip de arhiereu, care venea pe drumul de la Larisa şi s-au întîlnit amîndoi. Mai întîi ostaşul a zis către arhiereu: „Bucură-te Ahilie, arhiereul lui Dumnezeu!”. Arhiereul a răspuns: „Bucură-te şi tu, ostaşule al lui Hristos, Dimitrie”. Iar creştinii aceia auzind astfel de nume, au stat cu frică la o parte ca să vadă sfîrşitul. A zis iarăşi ostaşul către arhiereu: „De unde vii, arhiereule al lui Dumnezeu, şi unde te duci?” Atunci Sfîntul Ahilie a lăcrimat şi i-a zis: „Pentru păcatele şi fărădelegile lumii, mi-a poruncit Dumnezeu să ies din Larisa, pe care o păzeam, căci are de gînd s-o dea în mîinile agarenilor. Deci, am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi va porunci”. „Dar tu, a zis Ahilie, de unde vii ostaşule al lui Hristos, Dimitrie? Te rog spune-mi?!”.

Atunci a lăcrimat şi Sfîntul Dimitrie şi i-a zis: „Eu tot asemenea am pătimit, arhiereule Ahilie. De multe ori am ajutat tesalonicenilor şi i-am izbăvit din robie, de primejdie aducătoare de moarte şi de toată neputinţa. Însă acum, pentru multele păcate şi fărădelegile lor, S-a depărtat Dumnezeu de la dînşii şi mi-a poruncit să-i las, ca cetatea să fie cucerită de agareni. Deci, pentru aceasta am ascultat porunca Lui şi îndată am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi va porunci”. Zicînd acestea, amîndoi şi-au plecat capetele la pămînt şi au plîns, iar după aceea s-au sărutat şi şi-au luat ziua bună unul de la altul şi îndată s-au făcut nevăzuţi. Cînd au văzut această minune, creştinii aceia n-au mai îndrăznit să se ducă la Tesalonic, ci s-au întors înapoi, povestind vedenia şi minunea aceea.

După aceasta, n-a trecut o lună şi Tesalonicul, precum şi Larisa, au fost cucerite de turci. Apoi multe alte minuni a făcut sfîntul, spre slava lui Dumnezeu în Treime, Căruia se cade cinste, mulţumită şi închinăciune de la toată făptura, în veci. Amin.

 

În această zi se mai aminteşte şi de marele cutremur care a fost la Constantinopol în timpul împărăţiei lui Leon Isaurul.

 

Tot în această zi s-a mutat la Domnul Cuviosul părinte Atanasie din Michidia, care a trăit în mănăstirea din Vitenia, plăcînd lui Dumnezeu desăvîrşit. Apoi, cu porunca lui Dumnezeu, a crescut pe mormîntul lui un chiparos, chiar din pieptul cuviosului, care tămăduia cu frunzele sale toate neputinţele. (Vezi despre aceasta, în ziua a opta a lunii aprilie, la viaţa cuviosului Nichita Mărturisitorul.)

Ὑψηλόβαθμος ἀξιωματικός του ρωμαϊκοῦ στρατοῦ, ἔζησε καὶ μαρτύρησε ἐπὶ τῶν αὐτοκρατόρων Διοκλητιανοῦ καὶ Μαξιμιανοῦ, περίοδος φοβερῶν διωγμῶν ἐναντίον τῶν χριστιανῶν.

Ὁ Δημήτριος, ὁ ὁποῖος καταγόταν ἀπὸ εὐσεβῇ οἰκογένεια τῆς Θεσσαλονίκης δὲν φοβήθηκε τὶς διαταγὲς τῶν αὐτοκρατόρων καὶ συνέχιζε νὰ κηρύττει τὸ Εὐαγγέλιο. Αὐτή του ἡ δράση τὸν ὁδήγησε μπροστὰ στὸν Δοκλητιανό, ὁ ὁποῖος διέταξε τὴν φυλάκισή του.

Στὴν φυλακὴ ἦταν ἕνας νεαρὸς χριστιανὸς, ὁ Νέστορας, ὁ ὁποῖος θὰ ἀντιμετώπιζε σὲ μονομαχία τὸν φοβερὸ μονομάχο τῆς ἐποχῆς Λυαῖο. Ὁ νεαρὸς χριστιανὸς πρὶν τὴ μονομαχία ἐπισκέφθηκε τὸν Δημήτριο καὶ ζήτησε τὴν βοήθειά του. Τὸ ἀποτέλεσμα ἦταν ὁ Νέστορας νὰ νικήσει τὸν Λυαῖο καὶ νὰ προκαλέσει τὴν ὀργὴ τοῦ αὐτοκράτορα. Διατάχθηκε νὰ θανατωθοῦν καὶ οἱ δυὸ, Νέστορας καὶ Δημήτριος.

Σήμερα ὁ Ἅγιος Δημήτριος τιμᾶται ὡς πολιοῦχος Ἅγιος τῆς Θεσσαλονίκης.
Ἡ μεταφορὰ τῆς εἰκόνας τοῦ Ἁγίου Δημητρίου στὴν Κωνσταντινούπολη ἔγινε τὸ ἔτος 1149 ἀπὸ τὸν βασιλιὰ Μανουὴλ Κομνηνό. Καὶ ἡ εἰκόνα μεταφέρθηκε ἀπὸ τὴν Θεσσαλονίκη στὴν Ἱερὰ Μονὴ Παντοκράτορος τῆς Κωνσταντινούπολης, ἐπὶ ἡγουμενίας Ἰωσήφ.

 

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος γ’. Θείας πίστεως.
Μέγαν εὕρατο, ἐν τοῖς κινδύνοις, σὲ ὑπέρμαχον, ἡ οἰκουμένη, Ἀθλοφόρε τὰ ἔθνη τροπούμενον. Ὡς οὖν Λυαίου καθεῖλες τὴν ἔπαρσιν, ἐν τῷ σταδίῳ θαρρύνας τὸν Νέστορα, οὕτως Ἅγιε, Μεγαλομάρτυς Δημήτριε, Χριστὸν τὸν Θεὸν ἱκέτευε, δωρήσασθαι ἡμῖν τὸ μέγα ἔλεος.

 

Κοντάκιοv αὐτόμελον. Ἦχος β’.
Τοῖς τῶv αἱμάτων σου ῥείθροις Δημήτριε, τὴv Ἐκκλησίαν Θεὸς ἐπορφύρωσεν, ὁ δούς σοι τὸ κράτος ἀήττητοv, καὶ περιέπων τὴν πόλιν σου ἄτρωτοv· αὐτῆς γὰρ ὑπάρχεις τὸ στήριγμα.

 

Μεγαλυνάριον.

Τὸν μέγα ὁπλίτην καὶ Ἀθλητήν, τὸν στεφανηφόρον, καὶ ἐν Μάρτυσι θαυμαστόν, τὸν λόγχῃ τρωθέντα, πλευρὰν ὡς ὁ Δεσπότης, Δημήτριον τὸν θεῖον, ὕμνοις τιμήσωμεν.

 

Ἔτερον Μεγαλυνάριον.
Μύρον γεωργήσας πνευματικόν, τῷ ἐπουρανίῳ, μύρῳ Μάρτυς δι’ ἀρετῶν, μύρων κρήνη ὤφθης, ζωοποιῶν ἐν κόσμῳ, Δημήτριε Μαρτύρων, τὸ ἀκροθίνιον.

The Great Martyr Demetrius the Myrrh-gusher of Thessalonica was the son of a Roman proconsul in Thessalonica. Three centuries had elapsed and Roman paganism, spiritually shattered and defeated by the multitude of martyrs and confessors of the Savior, intensified its persecutions. The parents of St Demetrius were secretly Christians, and he was baptized and raised in the Christian Faith in a secret church in his father’s home, 

By the time Demetrius had reached maturity and his father had died, the emperor Galerius Maximian had ascended the throne (305). Maximian, confident in Demetrius’ education as well as his administrative and military abilities, appointed him to his father’s position as proconsul of the Thessalonica district. The main tasks of this young commander were to defend the city from barbarians and to eradicate Christianity. The emperor’s policy regarding Christians was expressed simply, „Put to death anyone who calls on the name of Christ.” The emperor did not suspect that by appointing Demetrius he had provided a way for him to lead many people to Christ. 

Accepting the appointment, Demetrius returned to Thessalonica and immediately confessed and glorified our Lord Jesus Christ. Instead of persecuting and executing Christians, he began to teach the Christian Faith openly to the inhabitants of the city and to overthrow pagan customs and idolatry. The compiler of his Life, St Simeon Metaphrastes (November 9), says that because of his teaching zeal he became „a second Apostle Paul” for Thessalonica, particularly since „the Apostle to the Gentiles” once founded at this city the first community of believers (1 Thess. and 2 Thess.). 

The Lord also destined St Demetrius to follow the holy Apostle Paul as a martyr. When Maximian learned that the newly-appointed proconsul was a Christian, and that he had converted many Roman subjects to Christianity, the rage of the emperor know no bounds. Returning from a campaign in the Black Sea region, the emperor decided to lead his army through Thessalonica, determined to massacre the Christians. 

Learning of this, St Demetrius ordered his faithful servant Lupus to distribute his wealth to the poor saying, „Distribute my earthly riches among them, for we shall seek heavenly riches for ourselves.” He began to pray and fast, preparing himself for martyrdom. 

When the emperor came into the city, he summoned Demetrius, who boldly confessed himself a Christian and denounced the falsehood and futility of Roman polytheism. Maximian gave orders to lock up the confessor in prison. An angel appeared to him, comforting and encouraging him. 

Meanwhile the emperor amused himself by staging games in the circus. His champion was a German by the name of Lyaeos. He challenged Christians to wrestle with him on a platform built over the upturned spears of the victorious soldiers. A brave Christian named Nestor went to the prison to his advisor Demetrius and requested a blessing to fight the barbarian. With the blessing and prayers of Demetrius, Nestor prevailed over the fierce German and hurled him from the platform onto the spears of the soldiers, just as the murderous pagan would have done with the Christian. The enraged commander ordered the execution of the holy Martyr Nestor (October 27) and sent a guard to the prison to kill St Demetrius. 

At dawn on October 26, 306 soldiers appeared in the saint’s underground prison and ran him through with lances. His faithful servant, St Lupus, gathered up the blood-soaked garment of St Demetrius, and he took the imperial ring from his finger, a symbol of his high status, and dipped it in the blood. With the ring and other holy things sanctified by the blood of St Demetrius, St Lupus began to heal the infirm. The emperor issued orders to arrest and kill him. 

The body of the holy Great Martyr Demetrius was cast out for wild animals to devour, but the Christians took it and secretly buried it in the earth. 

During the reign of St Constantine (306-337), a church was built over the grave of St Demetrius. A hundred years later, during the construction of a majestic new church on the old spot, the incorrupt relics of the holy martyr were uncovered. Since the seventh century a miraculous flow of fragrant myrrh has been found beneath the crypt of the Great Martyr Demetrius, so he is called „the Myrrh-gusher.” 

Several times, those venerating the holy wonderworker tried to bring his holy relics, or a part of them, to Constantinople. Invariably, St Demetrius made it clear that he would not permit anyone to remove even a portion of his relics. 

It is interesting that among the barbarians threatening the Romans, Slavs occupied an important place, in particular those settling upon the Thessalonian peninsula. Some even believe that the parents of St Demetrius were of Slavic descent. While advancing towards the city, pagan Slavs were repeatedly turned away by the apparition of a threatening radiant youth, going around on the walls and inspiring terror in the enemy soldiers. Perhaps this is why the name of St Demetrius was particularly venerated among the Slavic nations after they were enlightened by the Gospel. On the other hand, the Greeks dismiss the notion of St Demetrius being a Slavic saint. 

The very first pages of the Russian Primary Chronicle, as foreordained by God, is bound up with the name of the holy Great Martyr Demetrius of Thessalonica. The Chronicle relates that when Oleg the Wise threatened the Greeks at Constantinople (907), the Greeks became terrified and said, „This is not Oleg, but rather St Demetrius sent upon us from God.” Russian soldiers always believed that they were under the special protection of the holy Great Martyr Demetrius. Moreover, in the old Russian barracks the Great Martyr Demetrius was always depicted as Russian. Thus this image entered the soul of the Russian nation. 

Church veneration of the holy Great Martyr Demetrius in Russia began shortly after the Baptism of Rus. Towards the beginning of the 1070s the Dimitriev monastery at Kiev, known afterwards as the Mikhailov-Zlatoverkh monastery, was founded, The monastery was built by the son of Yaroslav the Wise, Great Prince Izyaslav, Demetrius in Baptism (+ 1078). The mosaic icon of St Demetrius of Thessalonica from the cathedral of the Dimitriev monastery has been preserved up to the present day, and is in the Tretiakov gallery. 

In the years 1194-1197 the Great Prince of Vladimir, Vsevolod III the Great-Nest (Demetrius in Baptism) „built at his court a beautiful church of the holy martyr Demetrius, and adorned it wondrously with icons and frescoes.” The Dimitriev cathedral also reveals the embellishment of ancient Vladimir. The wonderworking icon of St Demetrius of Thessalonica from the cathedral iconostas is located even now in Moscow, at the Tretiakov gallery. It was painted on a piece of wood from the grave of the holy Great Martyr Demetrius, brought from Thessalonica to Vladimir in 1197. 

One of the most precious depictions of the saint, a fresco on a column of the Vladimir Dormition cathedral, was painted by the holy Iconographer Andrew Rublev (July 4). 

The family of St Alexander Nevsky (November 23 also venerated St Demetrius. St Alexander named his eldest son in honor of the holy Great Martyr. His younger son, Prince Daniel of Moscow (March 4), built a temple dedicated to the holy Great Martyr Demetrius in the 1280s. This was the first stone church in the Moscow Kremlin. Later in 1326, under Ivan Kalita, it was taken down and the Dormition cathedral was built in its place. 

The memory of St Demetrius of Thessalonica is historically associated in Rus with the military, patriotism and the defense of the country. This is apparent by the saint’s depiction on icons as a soldier in plumed armor, with a spear and sword in hand. There is a scroll (in later depictions) on which is written the prayer of St Demetrius for the salvation of the people of Thessalonica, „Lord, do not permit the city or the people perish. If You save the city and the people, I shall be saved with them. If they perish, I also perish with them.” 

In the particular spiritual experience of the Russian Church, veneration of the holy Great Martyr Demetrius of Thessalonica is closely linked with the memory of the defense of the nation and Church by the Great Prince of Moscow, Demetrius of the Don (May 19) . „An Account of the Life and Repose of the Great Prince Demetrius of the Don, Tsar of Russia,” written in the year 1393, already regards the Great Prince as a saint, as also do other old Russian histories. Great Prince Demetrius was a spiritual son and disciple of St Alexis, Metropolitan of Moscow (February 12), and a disciple and associate of other great figures of prayer in the Russian Land: St Sergius of Radonezh (September 25), Demetrius of Priluki (February 11), St Theodore of Rostov (November 28). The Account states: 

He [Great Prince Demetrius] worried much about the churches of God, and he held the territory of the Russian land by his bravery: he conquered many enemies who had risen against us, and he protected his glorious city Moscow with wondrous walls. …The land of Russia prospered during the years of his reign. 

From the time of the building of the white-walled Kremlin (1366) by Great Prince Demetrius, Moscow was called „White-Stoned.”

By the prayers of his Heavenly patron, the holy warrior Demetrius of Thessalonica, Great Prince Demetrius, in addition to his brilliant military victories, also gained the further prominence of Russia. He repelled the onslaught of the Lithuanian armies of Olgerd (1368, 1373), he routed the Tatar army of Begich at the River Vozha (1378), and he smashed the military might of all the Golden Horde at the Battle of Kulikovo Field on September 8, 1380 (the Feast of the Nativity of the Most Holy Theotokos), set between the Rivers Don and Nepryadva. The Battle of Kulikovo, for which the nation calls him Demetrius of the Don, became the first Russian national deed, rallying the spiritual power of the Russian nation around Moscow. The „Zadonschina,” an inspiring historic poem written by the priest Sophronius of Ryazem (1381) is devoted to this event. 

Prince Demetrius of the Don was greatly devoted to the holy Great Martyr Demetrius. In 1380, on the eve of the Battle of Kulikovo, he solemnly transferred from Vladimir to Moscow the most holy object in the Vladimir Dimitriev cathedral: the icon of the Great Martyr Demetrius of Thessalonica, painted on a board from the grave of the saint. A chapel dedicated to the Great Martyr Demetrius was built at Moscow’s Dormition Cathedral. 

The St Demetrius Memorial Saturday was established for churchwide remembrance of the soldiers who fell in the Battle of Kulidovo. This memorial service was held for the first time at the Trinity-St Sergius monastery on October 20, 1380 by St Sergius of Radonezh, in the presence of Great Prince Demetrius of the Don. It is an annual remembrance of the heroes of the Battle of Kulikovo, among whom are the schemamonks Alexander (Peresvet) and Andrew (Oslyab). 

St Demetrius is regarded as a protector of the young, and is also invoked by those struggling with lustful temptations.

Categories: Cântările Ortodoxiei Tags:
  1. Nici un comentariu momentan.
  1. Nici un trackbacks momentan.