CATOLICI, VENIŢI-VĂ ÎN FIRE! AŢI FOST DUŞI ÎN RĂTĂCIRE! 

PRIMIŢI CREDINŢA SFINŢILOR PAPI ORTODOCŞI, PĂRINŢII VOŞTRI!

26 SEPTEMBRIE

POMENIREA SFÂNTULUI EUSEBIU, ORTODOXUL PAPĂ AL ROMEI

Papa Eusebiu era grec de neam şi medic de profesie, ajungând al 3o-lea episcop al Bisericii Romei (numărându-l de la Sfântul Lin, care a fost primul episcop al Romei, şi nu de la Sfântul Petru, care a fost Apostol, nu episcop sau papă) care îl și venerează ca sfânt. (Astăzi, Biserica Ortodoxă a Romei este alcătuită din minoritatea ortodoxă şi multinaţională a Italiei, chiar dacă oficial nu s-a numit aşa, aşteptând întoarcerea celor căzuţi de la Adevăr. De ce de atâtea veacuri Biserica nu a consacrat în Roma episcop ortodox de Roma? Poate ar trebui să o facă acum? Dacă am face-o, am cădea în greşeala papei care în Răsărit a creat patriarhate uniate, pe care patriarhul Ghenadios Scholarios le numea idoli de patriarhate. Biserica a lăsat acest gol, ca să existe conştiinţa clară a acestei realităţi, a acestui gol, ca Roma să înţeleagă că trebuie să se întoarcă în Biserică.)
Sfântul Eusebiu a slujit ca episcop  Biserica din Roma doar câteva luni: de la 18 aprilie până la 17 august al anului 309 sau 310.

BiografiaDetaliile slujirii sale pot fi doar deduse din epitaful de opt versuri ( hexametri compus de Papa Damas I pentru mormântul său.
DAMASO VESCOVO FECE – Heraclie nu voia ca Lapșii să facă pocăință pentru păcatele lor. Eusebiu însă îi învăța pe acei nenorociți să plângă păcatele lor. Odată cu intensificarea dezbaterilor și credincioșii s-au împărțit în două tabere. Răzvrătiri, crime, războaie, dezbinări, certuri. Pe neașteptate amândouă taberele au fost expulzate de crudul tiran (Maxențiu), în ciuda faptului că papa păstrase – pe cât i-a fost în putință – legăturile păcii. Bucuros a îndurat exilul din dragoste pentru Domnul, și pe rocile Siciliei a lăsat lumea și viața. AD EUSEBIO VESCOVO E MARTIRE

Numai grație unor antice transcrieri acest epitaf a ajuns la noi. Câteva fragmente ale originalului ca și o copie de marmură din sec. al VI-lea – construită pentru înlocuirea originalului distrus – a fost găsită de istoricul italian Giovanni Battista De Rossi în capela papală, din catacombele romane ale Sfântului Calist. Din acest epitaf reiese că dezbinările grave din interiorul bisericii romane cu privire la reprimirea apostaților (numiți lapși), din persecuția precedentă (și care crease deja tensiuni grave și pe timpul Papei Marcel I), au continuat sub Eusebiu. El, într-adevăr, a reconfirmat poziția Bisericii romane față de apostați, care nu trebuiau excluși definitiv de la comuniunea ecleziastică, dar puteau fi reprimiți numai după ce au făcut pocăința adecvată (Eusebius miseros docuit sua crimina flere).

Acest punct de vedere a fost contestat de o fracțiune de creștini care-l aveau în frunte pe un oarecare Heraclie. Nu se știe cu certitudine dacă acesta și susținătorii săi sprijineau un punct de vedere mai rigid decât cel al lui Novațian sau dacă se situau pe o interpretare mai îndurătoare a legii. A doua ipoteză pare să fie mult mai probabilă: Heraclie era probabil reprezentantul unei fracțiuni de apostați care cereau insistent reintegrarea imediată în corpul Bisericii. Damasus a tratat cu termeni foarte duri conflictul care a urmat (seditcio, cœdes bellum, discordia, lites). Pare probabil ca Heraclie și grupul său de susținători să fi încercat să obțină cu forța readmiterea lor la Sfintele Taine, atitudine care i-a făcut pe susținătorii papei Eusebiu să reacționeze. Din cauza acestor contraste, atât Eusebiu, cât și Heraclie au fost exilați de Împăratul Maxențiu. Eusebiu a fost deportat în Sicilia, unde a și murit la puțin timp. Trupul său neînsuflețit a fost readus la Roma, probabil pe 26 septembrie a anului 311 conform izvorului: Depositio Episcoporum – Conținutul „Cronografia” de la anul 354, și a fost depus într-un mormânt din Catacombale sf. Calist, aproape de mormântul papei Caius.

Cultul

Atitudinea sa fermă pentru apărarea disciplinei bisericești și, mai ales, exilul la care a fost condamnat au fost datele sufficiente ca să fie cinstit ca martir, chiar dacă a murit de moarte bună în ocnele siciliane.

Este pomenit pe 26 septembrie.