ADUCEREA MOAŞTELOR SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR ÎN CONSTANTINOPOL
Canon de rugăciune la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur (1)
Tropar la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, glasul al 8-lea:
Din gura ta ca o văpaie de foc strălucind harul, lumea a luminat; vistieriile neiubirii de argint lumii a câştigat; înălţimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci, cu cuvintele tale învăţându-ne, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur, roagă pe Hristos Cuvântul să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Cântare să înălţăm popoare…
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Bogăţia sufletului tău ţi-ai încuiat-o în vistieria Duhului, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur; din care îmbogăţeşti Biserica, cu cuvintele tale, care după vrednicie prăznuieşte Dumnezeiasca ta întoarcere.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuvinte de aur ai împodobit, Părinte Hrisostom, Sfinţita Taină a Biserici, pe care mai înainte Hristos din sângiuri a ţesut-o. Pentru aceasta, după vrednicie prăznuieşte Dumnezeiasca ta întoarcere.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Piatră nemişcată te-ai arătat şi stâlp şi temelie Bisericii lui Hristos, Celui Ce este Piatra Cea din capul unghiului; pe Aceea ai zidit cuvintele cele de Dumnezeu cinstitoare, ca pe nişte pietre, înţelepte ierarhe.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce Una Singură nu ştii de nuntă, Cinstită Marie, pururea Fecioară, Maică, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată Stăpân şi eşti mai Înaltă şi mai Aleasă decât toate făpturile, pe tine Nădejde toţi te-am agonisit.
Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este Sfânt ca Domnul…
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu învăţăturile tale cele de aur ai împodobit, înţeleptule, cu aur cununa Bisericii şi buna ei cuviinţă ai făcut-o să strălucească, părinte, cu frumuseţea cuvintelor tale. Pentru aceasta, după vrednicie, te cinstim.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Miresme, cuvioase, ca şi crinii ţarinii sunt aburii ostenelilor tale, prin care ai bineplăcut lui Dumnezeu, ierarhe, împărtăşit fiind de primejdii, de strâmtorări şi de loc îndepărtat.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca nişte flori răspândesc mireasmă roadele cuvintelor tale, picurând şi acum duhovniceşte Dumnezeiasca dulceaţă a înţelepciunii, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur, îmbălsămează-ne pe noi, cu lucrările faptelor bune.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Nedespărţit ai rămas deşi Te-ai Îmbrăcat cu Trup din Fecioară, pentru mine. Pentru aceasta mă închin Ţie, Celui în două firi şi în două voinţe şi în două lucrări, Hristoase.
Cântarea a 4-a. Irmos: Cuvinte din Munte Umbros…
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nou Avraam te-ai arătat ierarhe; ca un alt Isaac, viaţa jertfindu-ţi şi jertfă Tainică de roade ai adus în focul cugetului.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu lui Iacov râvnind, de Dumnezeu purtătorule, scară vieţii celei pline de lucrare te-ai arătat, înălţările Dumnezeieştilor gândiri în inima ta punându-le.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu toiagul cel tainic, adică cu limba, ai despicat tot adâncul Scripturii, de trei ori fericite, trecând ca şi Moise pe oameni la cunoştinţa credinţei.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Vistieria mântuirii tuturor; Bucură-te Izvor Duhovnicesc de tămăduiri. Bucură-te Munte Sfânt, pe care Proorocul mai înainte l-a văzut, Născătoare de Dumnezeu.
Cântarea a 5-a. Irmos: Din noaptea necunoştinţei…
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinţită haina ta împodobind-o cu ostenelile luptelor tale ai arătat ierarhia şi mai strălucitoare, Părinte Hrisostom.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vitejeasca nevoinţă, îndrumătorule în Tainele Dumnezeieşti, bărbăteşte ai adus-o până la capăt, umblând prin cetăţi nelocuite şi prin locuri străine.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu fulgerul cuvintelor ai vestit, cu glas de tunet, Cunoştinţa Cea mai presus de lume, îndrumătorule în cele negrăite, făcând să plouă asupra noastră ploile învăţăturii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fără stricăciune născând Rod Nesemănat, de Dumnezeu Născătoare, numai tu Singură te-ai arătat Fecioară, Prunc purtând la sânul tău.
Cântarea a 6-a. Irmos: Precum ai mântuit…
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din adâncul inimii tale, înţeleptule, ca pe un aur scos din rărunchii pământului, ne-ai agonisit nouă dogmele cele cu totul de aur şi ne-ai lăsat moştenire bogăţia cuvintelor tale.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Preasfântă pomenirea ta prăznuind-o poporul, Părinte Hrisostom, slăveşte pe Domnul, Cel Ce te-a ales pe tine şi te-a chemat la Veşnicele Locaşuri.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu toate că eşti mort, în mormânt, Părinte Hrisostom, dar înviezi în lume, propovăduieşti şi scrii pocăinţa, iertare chezăşuind celor ce se pocăiesc cu căldură.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Celui Ce a şezut în braţele Fecioarei şi în Sânurile Tatălui, Celui Ce S-a îmbrăcat în Trup şi a rămas Neschimbat, ca Unui Dumnezeu şi Domn să ne închinăm.
CONDAC, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească…
Veselitu-s-a în Taină Cinstita Biserică de întoarcerea cinstitelor tale moaşte; şi pe acestea ascunzându-le ca pe nişte aur de mult preţ, dăruieşte celor ce te laudă pe tine neîncetat, prin rugăciunile tale, harul tămăduirilor, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur.
Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii iudei în cuptor…
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Desăvârşit grăitor de cele Dumnezeieşti ai fost cunoscut şi obştesc ocrotitor al celor ce grăiesc în lume, cuvioase i-ai sfătuit la pocăinţă.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca aurul în cuptorul primejdiilor fiind încins, ierarhe, nu te-ai topit, nici n-ai fost mistuit; că fiind pus la încercare, ţi-ai arătat prea bine înrădăcinate ostenelile tale.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nu te-ai dat la o parte, părinte, din faţa primejdiilor, nu te-ai ruşinat de cei puternici, nu ai ales mai mult nedreptatea decât dreptatea, cuvioase şi aceasta o mărturiseşte ţarina văduvei.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Nor Uşor, Bucură-te Uşă prin care a trecut Singur Dumnezeul nostru, Născătoare de Dumnezeu, cu naştere fără stricăciune şi fără sămânţă, din tine Fiu născându-Se, iar nu schimbându-Se.
Cântarea a 8-a. Irmos: De Dumnezeu grăitorii tineri…
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Limba ta cea iscusit grăitoare de Dumnezeu ca o trâmbiţă de aur ferecată, din cer în lume răsunând, ierarhe al Domnului, înşelăciunea a alungat.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinţitorule al Tainelor celor de negrăit, îndrumătorule întru cele de sus şi apărătorule al Preasfintei Treimii nu înceta a te ruga să se mântuiască turma ta.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca cel ce eşti slujitor al Treimii, ierarhe şi împreună locuitor cu Cetele îngerilor, cuvioase, nu înceta rugându-te să se mântuiască robii tăi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
În chip mai presus de fire în pântecele tău zămislind, ai odrăslit Strugurele Cel Nelucrat, Fecioară Maică. Deci după vrednicie, toţi strigăm ţie: Bucură-te!
Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat…
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Altă apă, cu unde aurii te-ai arătat, părinte, cel cu totul de aur; că gura cea de aur şi limba ta cea dulce s-au umplut de noianul învăţăturilor şi udă sufletele cele însetate.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mare nestrăbătută fiind Scriptura, părinte, cutreierată şi bună de plutit ai făcut-o lumii, vetreala cuvântului întinzând şi la cunoaşterea cea nebântuită de valuri mintea ți-ai ridicat.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu, Părinte Ioan Gură de Aur, valuri de apă scoţând din Izvorul Cel de Nedeşertat, râuri de învăţături ai revărsat asupra Bisericii; din care toţi cei însetaţi scoatem ape, cu unde de aur curgătoare.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Rug Aprins de foc şi Nemistuit, mai înainte a văzut, oarecând, Moise; Maica lui Dumnezeu Fecioară, acela a închipuit pântecele tău cel de Dumnezeu Primitor, primind în sine Focul Cel Nestricăcios.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…
Înţelepciunea Cea de sus şi harul cuvintelor celor de la Dumnezeu învăţând, ai strălucit tuturor ca aurul în topitoare; şi pe Sfânta Treime ca pe o Unime ai propovăduit-O şi înşelăciunea iubirii de argint ai săgetat-o cu cuvintele tale. Pentru aceasta şi cu râvnă pe împărăteasa mustrând, pe nedrept ai fost îndepărtat de la turma ta. Fericite Părinte Ioan Gură de Aur, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea.Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…
Pe Unul din Treime mai presus de fire L-ai zămislit, Fecioară şi L-ai născut în chip minunat, mai presus de cuvânt şi de cuget şi ai făcut firea omenească, cea izgonită de demult, părtaşă Firii Celei Dumnezeieşti. Pentru aceasta adunându-ne toţi cei ce ne-am mântuit prin naşterea ta, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, cuvintelor tale urmând, după datorie pe tine te fericim; rugând pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce te măresc cu credinţă ca pe Maica Lui.
Tropar la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, glasul al 8-lea:
Din gura ta ca o văpaie de foc strălucind harul, lumea a luminat; vistieriile neiubirii de argint lumii a câştigat; înălţimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci, cu cuvintele tale învăţându-ne, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur, roagă pe Hristos Cuvântul să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 3-lea. Irmos: Cel Ce a împreunat apele…
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Gură de Dumnezeu grăitoare, organul cel cu glas de aur, cu strălucirea cuvintelor şi cu rugăciunile tale, luminează-mi mintea, ca să laud pomenirea întoarcerii tale, Sfinte Părinte Ioan, cel ce porţi numele Dumnezeiescului har.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un Luceafăr de dimineaţă, ca un soare ce luminează pe oameni, ca un luminător al dreptei cinstiri de Dumnezeu, apunând sub pământ, cuvioase, după Legile firii, iarăşi ne-ai răsărit nouă, fiilor tăi, trimiţând din belşug strălucirile minunilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu limba ta cea de aur ai umplut toată partea cea de sub soare cu învăţăturile tale; şi cu cântări de aur ai strălucit tuturor razele tămăduirilor, alungând întunericul patimilor cu întoarcerea ta, cuvioase.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ritorisind cele Dumnezeieşti, ai arătat pe Cuvântul Cel Unul cu Ipostasul, cu toate că luând Trup a ieşit Îndoit din cea Curată; pe Aceea o Binecuvântăm şi cu credinţă neîncetat o Mărim, Dumnezeiescule Gură de Aur.
Catavasie, glas 3:
Pământul cel roditor de adâncime, uscat l-a trecut oarecând soarele; căci ca un zid s-a închegat apa de amândouă părţile, trecând poporul marea pedestru şi lui Dumnezeu cu plăcere cântând: să cântăm Domnului, căci cu Slava S-a preaslăvit.
Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce din cele…
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În depărtările surghiunului te-a ascuns pe tine, făclia luminoasă a Bisericii, împărăteasa cea preaorbită; dar Hristos iarăşi te-a pus sfeşnic preaînalt.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Picurând ape de minuni şi revărsând râuri de tămăduiri, te-ai înapoiat, Părinte Hrisostom, la cei ce cinstesc cu credinţă pomenirea întoarcerii tale, Sfinte Ioan Gură de Aur.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Nilul cel ce revarsă undele sale de aur, în cuvinte şi minuni, s-a întors acum; să alergăm cu credinţă şi să ne adăpăm din destul cu toţii, din toate şi să ne săturăm.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Firea pământească nu poate îndestul să te laude pe tine, pe care îngerii dulce te laudă, ca Una ce ai născut în Trup de Dumnezeu. Însă cu credinţă noi, robii tăi, îndrăznim a te lăuda pe tine şi a te mări.
Catavasie:
Întărirea celor ce nădăjduiesc spre Tine, întăreşte, Doamne, Biserica ta, pe care ai câştigat-o cu Scump Sângele Tău.
Cântarea a 4-a. Irmos: Pus-ai spre noi tare dragoste…
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iubitorilor de cuvinte, veniţi cu bucurie să cinstim cu sfinţite cuvinte pe cel ce s-a întors, peSfântul Părinte Ioan Gură de Aur; pe marele împodobitor al cuvintelor, care cu cunoaşterea adâncă a cuvintelor a defăimat cuvintele cele pline de deşertăciune şi bârfeli.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fericitu-ne-ai pe noi cu bogăţia învăţăturilor, Părinte Hrisostom şi ai înfrânat cu putere mâna cea îngreunată de bogăţia lăcomiei, vădind-o în chip lămurit şi după Lege, cu bogăţia Dumnezeiescului har.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arcul celor puternici şi îndrăzneala celor înrobitori s-au sfărâmat; iar tu, întru neputinţa trupului îngereşte vieţuind ai biruit, având rugători pe cei ce mai înainte fuseseră prigonitori, Preasfinţite Hrisostom.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cetele îngereşti cu dulci cântări pe tine te laudă, Fecioară. Că pe Acela, către Care nu pot să privească, din pântecele tău Curat L-ai Născut; care Trup a luat fără de schimbare, Preacurată, Dumnezeiască Mireasă.
Catavasie:
Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase; că ieşind din Chivotul Sfinţirii Tale, din Maică Nevătămată, în Biserica Slavei Tale Te-ai arătat ca un Prunc în braţe purtat; şi s-au umplut toate de lauda Ta.
Cântarea a 5-a. Irmos: Către tine mânec…
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o primăvară te-ai arătat, umplând Tainic de mireasmă mulţimile credincioşilor, cu florile harurilor şi stricând iarna răutăţilor, părinte, cu venirea ta.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeiescul râu, izvorul harurilor, a venit înapoi. Cei însetaţi veniţi de luaţi cu credinţă Apa Vieţii, Dumnezeieşte veselindu-vă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Apunând, te-ai ascuns, vai mie, podoaba mea! Ci, ai venit înapoi, doritorul meu, la vreme, strigă Biserica lui Hristos către tine, părinte, cel ce te-ai întors.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Milostiv fă-mi mie pe Cel Ce a ieşit din pântecele tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană; pe Cuvântul Cel Purtător de Trup, pe Care, în Biserică, ţinându-L în braţe Simeon, ca pe un Făcător L-a Slăvit.
Catavasie:
Când a văzut Isaia, în vedenie pe Dumnezeu pe Scaun Preaînalt, de Îngerii Slavei Înconjurat, a strigat: vai mie, ticălosul! Că am văzut mai înainte pe Dumnezeu Întrupat, pe Cel Ce stăpâneşte pacea şi Lumina Cea Neînserată.
Cântarea a 6-a. Irmos: Adâncul cel mai de jos…
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Despărţitu-te-a de Biserica lui Hristos nebuna împărăteasă, care cu asprime te învinovăţea; dar îndată ea însăşi s-a despărţit; iar tu o învinovăţeşti de-a pururea, arătându-i, în chip minunat, firea de fiară.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Organ al Duhului Făcătorului a toate te-ai arătat, Sfinte Ioan Gură de Aur, răsunând preaplăcut; iar tirana a asurzit ca o aspidă şi cu moarte ticăloasă i s-a răsplătit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu toate că Sfântul Ioan Gură de Aur a murit, dar a învăţat lămurit pe împăraţi că nu pătimeşte moarte; că întâia oară poruncilor lor nu s-a plecat, iar a doua oară pentru rugăciunile lor s-a întors înapoi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Sfântul Ioan Gură de Aur, Unule, cunoscându-te pe Tine, Cel Născut din Fecioară, măcar că ai şi primit Trup şi în două firi ai fost, departe de el ai alungat despărţirea şi amestecarea, Dumnezeule Omule.
Catavasie:
Strigat-a Ţie bătrânul, văzând cu ochii mântuirea care a venit popoarelor de la Dumnezeu: Hristoase, Tu eşti Dumnezeul meu.
CONDAC, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească…
Veselitu-s-a în Taină Cinstita Biserică de întoarcerea cinstitelor tale moaşte; şi pe acestea ascunzându-le ca pe nişte aur de mult preţ, dăruieşte celor ce te laudă pe tine neîncetat, prin rugăciunile tale, harul tămăduirilor, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur.
Cântarea a 7-a. Irmos: Precum de demult cei trei…
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Spunând, înţelepte, că este o faptă de neiertat a lipsi pe văduvă de ale sale, străin de cetatea împărătească te-a făcut pe tine femeia cea preaîndrăzneaţă; însă şi aceea străină s-a arătat de Dumnezeiescul har,înstrăinându-se de bunătăţile înţeleptelor tale învăţături.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Te-ai întors, plăcut ca un soare ascuns în nor, mare luminătorule, luminând cu lumina tainică a învăţăturilor tale cele de aur pe toţi cei luminaţi prin botez, Părinte Ioan Gură de Aur.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Biserica, prăznuind astăzi, strigă ţie: ridic către tine mâinile mele, Părinte Hrisostom, ca să te primesc înăuntrul zidurilor mele pe tine prietenul Mirelui, ca pe o dorire de demult, care te întorci acum plin de strălucire.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca un Cleşte Tainic vii la Biserică purtând Cărbunele Cel Duhovnicesc; pe care Simeon primindu-L din mâinile sale, a luminat, Preacurată şi semnele Patimii Lui le-a proorocit în chip lămurit.
Catavasie:
Pe Tine, Cel Ce ai răcorit în foc pe tinerii cei ce Dumnezeu Te-au numit şi în Fecioară Nepătată Te-ai Sălăşluit, Dumnezeu Cuvântul, Te lăudăm, cântând cu dreaptă credinţă: Binecuvântat eştiDumnezeul părinţilor noştri.
Cântarea a 8-a. Irmos: Cu focul Cel Neacoperit…
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu laptele dreptei cinstiri de Dumnezeu hrăneşti, părinte cuvioase, Biserica, ce te-a hrănit pe tine, răsplătindu-i înşeptit cu pâinea Dumnezeiescului har şi dulceaţă vărsându-i, ca o băutură de tămăduiri, Preafericite Ioan Gură de Aur.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În tot pământul a ieşit, părinte, vestea învăţăturilor tale; iar nebuna împărăteasă a poruncit a te surghiuni; dar s-a înşelat, căci tu, ca un uriaş, care cutreieră Locurile Cereşti, pretutindenea străluceşti cu razele cuvintelor tale.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Să se lumineze astăzi adunarea credincioşilor întâmpinând cu veselie pe cel mai ales dintre dascăli. Că a venit şi este de faţă harul cel îmbelşugat, cu care ne săturăm din destul, bucurându-ne.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Te văd pe Tine în braţe de Maică şi Te ştiu Neapropiat cu firea Dumnezeirii. Deci cum eşti ţinut, Cuvinte, pe mâini Tu, Cel Ce ai în mâini toată zidirea, Dumnezeule Omule a zis Simeon, slăvind Puterea Ta Cea Negrăită.
Catavasie:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
În focul cel mistuitor uniţi fiind tinerii, cei ce au fost cei dintâi în cinstirea de Dumnezeu, dar de văpaie, nefiind vătămaţi, cântare Dumnezeiască au cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Minune nouă şi lui Dumnezeu…
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Oastea îngerilor, adunarea proorocilor şi Dumnezeiasca ceată a Apostolilor şi a mucenicilor împreună cu noi se bucură cu veselie, făcându-se părtaşi praznicului, preafericite şi darul cântărilor tale socotindu-l a fi al lor; căci viaţa tuturor ai avut-o întruchipată întru tine.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iată a strălucit lumina lumii, Dumnezeiasca făclie cea preaînaltă; iată s-a vădit noianul cel dătător de dulceaţă al Dumnezeieştilor haruri. Veniţi, fraţilor, să ne săturăm de lumină; să ne încălzim şi să ne adăpăm inimile toţi, cu cântări mărind pe cel cu graiul de aur.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cântarea aceasta pe care o aduce ţie, preafericite, întocmai ca doi bănuţi, săracul şi ticălosul meu suflet, cel jalnic văduvit de toate bunătăţile, dar plin de bogăţia dorului Dumnezeiesc, primeşte-o, ca unul ce urmezi Bunătatea Dumnezeiască, răsplătindu-mi mie harul cel bogat în daruri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Zis-a Simeon: umblând tremur, dar ţinând în braţe, Fecioară, pe Cel Născut al tău, Cel Ce cu căutătura face tot pământul să se clatine, mă simt puternic. Şi de trupul cel îngrozitor, dezlegându-mă, Dumnezeieştile proorocii adeverindu-se, duc, bucurându-mă şi celor din iad, ca izbăvire, bunele vestiri.
Catavasie:
În Lege, în umbră şi în Scriptură închipuire vedem noi, credincioşii, toată partea bărbătească, ce deschide pântecele, Sfânt lui Dumnezeu este. Deci pe Cuvântul Cel mai înainte născut, pe Fiul Tatălui Celui fără de început, Cel Întâi-Născut din Maică, fără ispită bărbătească, Îl slăvim.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…
Înţelepciunea Cea de sus şi harul cuvintelor celor de la Dumnezeu învăţând, ai strălucit tuturor ca aurul în topitoare; şi pe Sfânta Treime ca pe o Unime ai propovăduit-O şi înşelăciunea iubirii de argint ai săgetat-o cu cuvintele tale. Pentru aceasta şi cu râvnă pe împărăteasa mustrând, pe nedrept ai fost îndepărtat de la turma ta. Fericite Părinte Ioan Gură de Aur, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea.Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…
Pe Unul din Treime mai presus de fire L-ai zămislit, Fecioară şi L-ai născut în chip minunat, mai presus de cuvânt şi de cuget şi ai făcut firea omenească, cea izgonită de demult, părtaşă Firii Celei Dumnezeieşti. Pentru aceasta adunându-ne toţi cei ce ne-am mântuit prin naşterea ta, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, cuvintelor tale urmând, după datorie pe tine te fericim; rugând pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce te măresc cu credinţă ca pe Maica Lui.
* * *
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Pe Faraon, cel ce era în car, l-a scufundat oarecând toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni; care a lovit în chipul Crucii şi a despărţit marea, iar pe fugarul Israel, cel ce mergea pedestru, l-a mântuit; pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Izbăvirea din blestemul cel de demult şi Izvorul Binecuvântării; Bucură-te Maica Vieţii, ruinarea iadului şi omorârea morţii; Bucură-te Dezlegarea întristării şi Vatra Bucuriei cea Desfătată; Bucură-te Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te cea cu totul fără prihană, Carul Cuvântului Cel Cuvântător şi Însufleţit. Bucură-te Carul cel Vestit al lui David, Car de zeci de mii de ori înmulţit; Bucură-te Ceea ce eşti fără de asemănare mai presus decât Heruvimii şi pe Serafimi covârşeşti.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Dumnezeiască Mireasă, Ceea ce eşti mai Sfântă decât Puterile Îngereşti. Bucură-te Ceea ce eşti mai Înaltă decât toată firea cea zidită. Bucură-te Cămară a lui Dumnezeu. Bucură-te Scaun de foc. Bucură-te Sfeşnic Strălucitor; Bucură-te cea cu mii de nume Numită, Stăpână.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Nespurcată, care ai odrăslit din rădăcina toiagului lui Iesei. Bucură-te odrăslirea toiagului lui Aaron, cel ce mai înainte te-a închipuit tainic şi adânc; că precum acela rod a rodit, aşa şi tu ai Înflorit pe Hristos.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Doamne, Cel Ce ai făcut acoperişul bolţii cereşti şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte cu dragostea Ta, că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, unule Iubitorule de oameni.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Stăpână, Scutul cel Preatare al credincioşilor; Bucură-te Apărătoarea cea Puternică. Bucură-te Sprijinitoare. Bucură-te Ajutătoarea păcătoşilor. Bucură-te Zidul celor ce te cheamă pe tine. Bucură-te Bucuria lumii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Sprijinitoarea cea Preatare a mântuirii oamenilor. Bucură-te Chemarea înapoi a lui Adam şi a Evei, prin care au căpătat buna moştenire cea de demult. Bucură-te Ceea ce iarăşi ai deschis Raiul.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Rugul cel Nears; Bucură-te Car de Lumină. Bucură-te Norul Soarelui; Bucură-te Scaunul Împăratului Cel Preaslăvit şi pretutindeni Vestit. Bucură-te Cetate Însufleţită a lui Hristos, Dumnezeului Celui Viu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Curată Stăpână Maică, Ceea ce nu ştii de nuntă. Bucură-te Câmp Nearat şi Nemuncit, ce ai Rodit pe Lucrătorul tuturor. Bucură-te Pământule, care ai Răsărit Adevărul.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu eşti Puterea mea, Tu eşti Dumnezeul meu, Tu eşti Bucuria mea, Cel Ce Sânurile Părinteşti nu le-ai părăsit şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te de Dumnezeu Născătoare, Răsărit al Strălucirii Părinteşti şi al Soarelui Celui ce a Răsărit din Tatăl mai înainte de Luceafăr; Bucură-te Nor Uşor şi Însufleţit, Fecioară Maică. Bucură-te Binecuvântată; Bucură-te Preamărită, cu totul fără de prihană.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tu eşti, Stăpână, Cădelniţa de aur a Cărbunelui Celui Neapropiat şi fără de materie, întru care s-a ars zapisul rupt al neascultării lui Adam. Pentru aceasta: Bucură-te, strig Tie, cea prin care s-a dat tuturor Bucuria, Desfătarea şi Mângâierea.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tu eşti Mărirea, Cinstea şi Lauda oamenilor şi Cununa şi Diadema Îngerilor; pentru aceasta pământul şi Cerul alcătuind laolaltă o singură Biserică desăvârşit unită, strigă Ţie: Bucură-te! Bucură-te Stăpâna lumii! Bucură-te Ajutătoarea tuturor oamenilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tu eşti Tronul cel Cinstit, pe care Solomon mai înainte l-a zugrăvit, înconjurat de şaizeci de puternici. Bucură-te Fecioară, Chivotul cel cu aur Poleit al Sfinţeniei Celei Duhovniceşti; Bucură-te Cleşte Dumnezeiesc. Bucură-te Rug Purtător de Foc; Bucură-te Uşă şi Scară şi Punte.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumina Cea Neapusă şi m-a acoperit pe mine, ticălosul, întunericul cel străin? Ci, Te rog întoarce-mă şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Prin stăpânia duhurilor celor rele şi prin oastea celor înrobitori din văzduh, dă-mi să trec, fără de supărare, în vremea ieşirii mele; ca să strig tie cu bucurie: Bucură-te Stăpână; Bucură-te Nădejdea cea Neînfruntată a tuturor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca Singura ce ai zămislit Bucuria; Bucură-te Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Bucură-te Preacurată. Bucură-te Floarea cea plăcut mirositoare a curăţiei, cea în chipul porfirei. Bucură-te Trandafirul Fecioriei cel roşu la înfăţişare şi Mireasma cea Binemirositoare a lui Dumnezeu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Duhovnicească Năstrapă, din care a curs Mirul Cel cu bun miros. Bucură-te Dumnezeiască Fântână, care ai izvorât Apa Cea Vie. Bucură-te Vie Nelucrată, care ai rodit Strugurele vieţii, Stăpână.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Uşă Neumblată prin care a străbătut Hristos Domnul. Bucură-te Ceea ce ai deschis uşile Raiului cu naşterea ta. Bucură-te cea prin care se bucură cerul şi pământul se veseleşte, cea care cele de sus cu cele de jos le-ai împreunat.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Rugăciune voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune întristările mele; că s-a umplut de răutăţi sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat. Ci, ca Iona mă rog Ţie: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Vas Însufleţit, Stăpână, care cu roşeala de purpură a Preacuratelor tale sângiuri, ai înroşit mantia cea de porfiră a Împăratului tuturor. Bucură-te Prealăudată, care ai acoperit goliciunea lui Adam.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pâinea cea văzută întăreşte, în chip firesc, inimile oamenilor, Fecioară; şi Sfânt numele tău cel Lăudat dă putere sufletelor creştineşti. Pentru aceasta toată limba strigă Ţie cu bucurie: Bucură-te.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Sfeşnic ce Străluceşti ca aurul; Bucură-te Chivotul cel de Dumnezeu Încăpător. Bucură-te Cort; Bucură-te Munte Sfânt; Bucură-te Cetate Însufleţită a Dumnezeului Celui Viu. Bucură-te Cămara lui Hristos; Bucură-te Dumnezeiască Biserică, mult Luminoasă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Preacurată cu totul fără prihană, Floarea cea Aleasă a firii; Bucură-te Cinstea obştească a neamului omenesc şi Harul cel dat de Dumnezeu. Bucură-te Ceea ce ai cinstit, cu naşterea ta, firea omenească cea necinstită.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat, oarecând, în Babilon. Pentru aceasta tinerii în cuptor, cu bucurie săltând ca într-o grădină verde, au cântat: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Stăpână, Fecioară şi Maică, Ceea ce Singură nu ştii de bărbat şi Singură eşti Nevătămată, Născătoare de Fiu, care nu ştii de nuntă. Bucură-te Taină Minunată şi Înfricoşătoare; Bucură-te Desfătarea îngerilor; Bucură-te Bucuria oamenilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Sioane, Cetate Însufleţită a Împăratului împăraţilor, Hristos, de care s-au grăit lucruri preaslăvite. Bucură-te Dumnezeiască Mireasă; Bucură-te Scară prin care ne suim de pe pământ la Cer şi din stricăciune la Viaţă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Gradină de Dumnezeu Sădită, Pajişte bine Mirositoare şi de Dumnezeu Lucrată te-ai arătat, Fecioară, Floarea nemuririi Înflorind. Pentru aceasta cu un glas strigăm Ţie: Bucură-te Dătătoare de Bucurie; Bucură-te Izvorul Dulceţii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preacinstită Stăpână, izbăveşte-mă de necinstea patimilor, ca să-ţi strig Ţie cu bucurie: Bucură-te! Bucură-te Izvorul Neprihănirii; Bucură-te Vistieria a toată Curăţia. Bucură-te Vasul lui Dumnezeu; Bucură-te Cămara lui Hristos.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Binecuvântaţi tineri, cei întocmai trei la număr cu Treimea, pe Făcătorul Dumnezeu Părintele; lăudaţi pe Cuvântul Cel Ce S-a pogorât şi focul în rouă l-a prefăcut şi preaînălţaţi pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viaţă, tuturor, întru toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Ceea ce ai odrăslit Toiag din rădăcina lui Iesei; Bucură-te Ceea ce neudat ai Înflorit Floarea Cea Frumoasă, pe Hristos; Bucură-te Munte Gras; Bucură-te Muntele lui Dumnezeu cel Umbrit, întru care bine a voit a locui Cuvântul Cel mai înainte de toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Alungă patimile, care înconjoară smeritul meu suflet şi care cumplit mă împresoară, cu toiagul cel de fier al sprijinirii tale celei tari, ca pe nişte câini ce latră şi ca pe nişte fiare ce răcnesc, ca să strig Ţie: Fecioară, Bucură-te!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Înfrumuseţatu-te-ai toată, Ceea ce eşti între femei Preafrumoasă, născând pe Hristos, Cel mai Împodobit cu frumuseţile decât fiii omeneşti. Pentru aceasta: Bucură-te, strigăm Ţie, bucurându-ne; Bucură-te de Dumnezeu Născătoare, Curată, Ceea ce eşti plină de har. Bucură-te Ceea ce eşti mai Mărită decât toată făptura.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te de Dumnezeu Născătoare, pe care Daniel mai înainte te-a văzut Munte Netăiat, din care s-a Tăiat Piatra Cea din capul unghiului; Bucură-te Cleşte Purtător de Cărbune şi de Dumnezeu Primitor; Bucură-te Ceea ce eşti mai Sfinţită decât îngerii cei nematerialnici; Bucură-te Ceea ce eşti mai Cinstită decât toată făptura.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Spăimântatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre; cum Cel Preaînalt, de bunăvoie, S-a pogorât până în Trup, din pântece Fecioresc făcându-Se Om; drept aceea pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu credincioşii să o mărim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Iată toate neamurile te fericesc pe tine, cea pururea Fericită, precum mai înainte ai zis, de la Dumnezeiescul Duh, Născătoare de Dumnezeu; şi Ţie, ca Celei ce ai născut Bucuria, strigăm: Bucură-te! Bucură-te Vistieria Vieţii; Bucură-te Izvorul care izvorăşti nouă Miere sufletească.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Îndreptat-ai, Stăpână fără de prihană, căderea strămoşului Adam; şi întristarea stramoaşei Eva în bucurie ai schimbat-o. Pentru aceasta Ţie, ca Celeia ce eşti Pricina Bucuriei, strigăm: Bucură-te! Bucură-te Veselia credincioşilor; Bucură-te Bucuria creştinilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cuvine-se să strigăm Ţie: Bucură-te! Căci în tine întru totul S-a sălăşluit Bucuria Cea pururea Veşnică, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare. Bucură-te Raiul Desfătării; Bucură-te Izvorul Nemuririi, cel cu undă de aur; Bucură-te Ceea ce reverşi Nectar adevărat.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Străbate inima mea cu dulcea săgeată a dorului tău, Prealăudată şi mă sileşte să te laud întotdeauna şi să strig Ţie: Bucură-te! Bucură-te Liman Lin; Bucură-te Mare Mreadulce şi Neumblată, care ai înecat pe faraonul cel neduhovnicesc.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea.Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…
Pe Unul din Treime mai presus de fire L-ai zămislit, Fecioară şi L-ai născut în chip minunat, mai presus de cuvânt şi de cuget şi ai făcut firea omenească, cea izgonită de demult, părtaşă Firii Celei Dumnezeieşti. Pentru aceasta adunându-ne toţi cei ce ne-am mântuit prin naşterea ta, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, cuvintelor tale urmând, după datorie pe tine te fericim; rugând pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce te măresc cu credinţă ca pe Maica Lui.
Iarăşi praznic strălucit şi pricinuitor de bucurie, iarăşi sărbătoare mult luminoasă a cuprins Biserica noastră, care pierde iarna mîhnirii şi gerul păcatului; iarăşi prăznuim pomenirea dascălului şi a părintelui celui cu gura de aur, a cărui vestire, ca şi a fericiţilor apostoli, a străbătut cu adevărat toate marginile lumii, şi a umplut toate cetăţile; ba chiar toate ţările s-au săturat de graiurile lui cele preastrălucite şi aurite. Iată a sosit privighetoarea cea mult glăsuitoare, prevestind taina cea mare a Învierii celei de obşte, ca pe dumnezeiasca primăvară; iar prin tăcerea lui de puţină vreme arată înnoirea cea nemărginită a vîrstei celei după Hristos şi a tinereţilor celor duhovniceşti.
A venit iarăşi gura de aur, care, după puţină tăcere, grăieşte acum cu adevărat cuvinte mai dulci decît fagurele de miere, mai scumpe decît pietrele cele nepreţuite şi cu adevărat mai trebuincioase decît aurul. Limba care grăia cîndva măririle darului, fiind lovită de duh ca de un arcuş, şi ca pana scriitorului ce scrie iscusit, şi pe Dumnezeu cel întrupat îl vesteşte nouă. Iată marele stîlp al Bisericii, turnul bunei credinţe, cel neclătinat, şi luminătorul cel ne-stins, care a fost prigonit mulţi ani pentru Hristos, şi ascuns pentru pizma vrăjmaşilor, acum s-a arătat, după 30 de ani şi a strălucit mai mult decît soarele cel simţit.
Acum iarăşi a venit după îndelungate şi amare izgoniri, sau mai bine să le zic dulci; căci pentru Hristos le-a pătimit. A venit iarăşi la turma sa, după strălucita moarte şi a intrat în cetate cu cinste şi cu dreptate, de la care cu nedreptate a fost izgonit mai înainte.
Dar să povestim de la început după rînduială, istoria întoarcerii, ca mai mult să vă bucuraţi şi să vă veseliţi. Şi să arătăm cine au fost pricinuitorii prin care s-a făcut aducerea sfintelor moaşte ale Hrisostomului, cum şi cînd s-a făcut. Căci despre petrecerea lui cea minunată, cum şi despre ispitele ce a pătimit în acea nedreaptă izgonire, am scris deplin în ziua a treisprezecea a lunii noiembrie, şi ajung acelea să înţeleagă fiecare cum era minunatul Hrisostom în fapta cea bună.
După fericita lui moarte, dumnezeiescul lui suflet s-a dus în ceruri, bucurîndu-se, iar mult pătimitorul şi mucenicescul lui trup a fost îngropat în Comane, de cei împreună călători cu dînsul, adică de ucenicii şi prietenii lui; care împreună au călătorit cu dînsul în izgonire, care ca nişte recunoscători şi mulţumitori către dascălul lor, nu s-au lenevit, ci s-au dus la Roma, unde era episcop într-acea vreme Sfîntul Inocenţiu (401-417), iar împărat Onoriu (395-423), fratele lui Arcadie (395-408), cărora le-au povestit de la început toate muncile şi nedreptăţile ce le-a pătimit Sfîntul Ioan de la împărăteasa Eudoxia şi de la episcopii cei nesfinţiţi. Aceia au dat mulţime de aur la doi bărbaţi netrebnici ca să ucidă pe cel numit „gură de aur” şi decît aurul mai cinstit.
Dar Dumnezeu, ca un drept judecător, n-a lăsat a se săvîrşi o ucidere ca aceasta nedreaptă. Asemenea le-a povestit şi cîte semne s-au întîmplat în împărăteasca cetate după izgonirea cea nedreaptă a sfîntului, adică cutremurul cel mare, care a surpat palatul cel împărătesc şi mai toată cetatea; înfricoşata grindină ce a căzut acolo şi a făcut atîta pagubă şi pierzare cetăţii; apoi a spus despre statuia de argint a nelegiuitei Eudoxia, care s-a sfărîmat, cum şi despre dumnezeiescul foc, care a ieşit din scaunul sfîntului şi a vătămat biserica; şi cum de acolo focul s-a întors prin minune asupra palatului împărătesc şi pînă la trei ceasuri din zi a ars de tot casa aceea mare şi prea frumoasă. Atunci tot poporul s-a mîhnit şi a strigat, zicînd: „Cu dreptate este a se prăpădi toată cetatea, de vreme ce a fost izgonit acela, care o cîrmuia şi o păzea”.
Pe lîngă acestea, au povestit încă şi reaua pătimire, luările în batjocură, chinurile care le-au pricinuit acei ucigaşi şi fără de omenie ostaşi care l-au dus în surghiun, unde l-a primit tot Răsăritul, ca pe un înger al lui Dumnezeu. Apoi au povestit cum i s-au arătat lui cu minune, slăviţii Apostoli Petru şi Ioan, precum şi toate celelalte care au urmat în surghiun, pînă la fericita lui adormire.
Acestea auzindu-le romanii s-au întristat, dar apoi s-au bucurat. S-au întristat zic, că acei ostaşi răi şi fără de omenie au pricinuit sfîntului atîtea chinuri, răutăţi, ocări şi batjocuri, de care toată lumea s-a îngrozit, dar s-au şi bucurat că sfîntul, în toate acele chinuri grele şi cumplite, a rămas neplecat şi neclintit; şi a ieşit biruitor strălucit şi neînfrînt. Iar mai vîrtos papa şi împăratul cu totul s-au aprins de dumnezeiasca rîvnă şi au scris amîndoi scrisori, cu multă asprime, mustrînd nelegiuirea lui Arcadie.
Apoi, papa i-a trimis o înfricoşată afurisenie, zicînd astfel: „Sîngele dreptului Ioan strigă către Dumnezeu asupra ta, împărate Arcadie, precum de demult sîngele lui Abel a strigat asupra lui Cain, ucigătorul de frate; căci în vremea de pace ai ridicat prigoană asupra Bisericii, izgonind pe păstorul şi arhiereul ei cel adevărat, cu care împreună chiar pe Hristos Dumnezeu, vai! L-ai izgonit şi ai vîndut turma lui Hristos năimiţilor arhierei, şi nu adevăraţilor păstori!
Dar eu nu mă întristez pentru Sfîntul Ioan, căci fericitul şi de trei ori fericitul Ioan, pentru isprăvile lui cele mari şi pentru nenumăratele chinuri, pe care nu pe bună dreptate le-a răbdat, a luat moştenire în împărăţia lui Dumnezeu, cu apostolii şi cu mucenicii; ci mă mîhnesc pentru pierzarea ta, căci, pentru ca să faci voia unei femei rele şi nebune, ai lipsit lumea de învăţăturile cele cu miere curgătoare şi de viaţă făcătoare ale lui Ioan de trei ori fericitul.
Pentru aceasta şi eu preaumilitul, căruia mi s-a încredinţat scaunul Romei, te canonisesc pe tine şi pe femeia ta şi vă îndepărtez de la Sfînta Împărtăşire a dumnezeieştilor Taine ale lui Hristos. Şi care va îndrăzni a vă împărtăşi pe voi, să fie caterisit şi neiertat; iar dacă voi veţi sili pe cineva ca să vă împărtăşească, defăimînd această apostolească poruncă şi aşezămînt, să fiţi ca vameşii şi ca păgînii cu adunarea necredincioşilor şi să stea păcatul vostru înainte, iar în ziua dreptei judecăţi să vă luaţi pedeapsa cea cuviincioasă; căci nici una din cele ce sînt ale voastre, nu vor putea să vă ajute, nici averile voastre, nici slava, nici stăpînirea şi nici însăşi vrednicia împărătească.
Iar pe Arsachie (404-405), pe care l-aţi pus pe scaunul Sfîntului Ioan, pe acesta îl caterisim împreună cu toţi aceia care s-au împărtăşit cu dînsul. Căci în chip prea nelegiuit a luat vrednicia arhieriei, el nevrednicul. Iar pe Teofil, nu numai îl caterisim, ci îl şi afurisim, să fie anatematizat şi străin de Hristos. Acestea, precum le legăm noi pe pămînt, să fie legate şi în ceruri, precum se zice în Sfînta Evanghelie”.
Acestea a scris sfinţitul Inocenţiu. Iar împăratul Onorie a scris şi el altă scrisoare, zicînd astfel: „Frate Arcadie, nu ştiu ce lucrare potrivnică şi drăcească te-a plecat să te încredinţezi unei femei rele şi răzvrătite, care te-a îndemnat să faci nişte lucruri ca acestea, pe care nici un alt împărat creştin dreptcredincios nu le-a făcut niciodată; şi pentru care te osîndesc şi te prihănesc toţi preacuvioşii episcopi cei de aici, că ai scos pe marele arhiereu al lui Dumnezeu, fără judecată, fără socoteală şi fără rînduială, din scaunul lui, şi l-ai omorît cu chinurile pe care i le-au dat robii tăi cei răi, în nedreptul surghiun, unde l-ai trimis.
Apoi pe arhiereii şi slujitorii pe care ţi i-a trimis de aici Biserica romanilor, pentru cinstea ta, spre întărirea şi adeverirea dreptei judecăţi, atîta i-ai defăimat, încît i-ai şi închis în temniţă, le-ai luat banii ce aveau de cheltuială, încît ei se primejduiau să moară şi de foame. N-ai băgat în seamă cît de puţin poruncile apostoleşti, ci pe cei cuvioşi şi sfinţi, cu necinste i-ai scos din scaunele lor, şi cu nedreptate i-ai osîndit, în depărtate surghiuniri şi în grele munci, iar pe cei nevrednici i-ai hirotonisit; deci, sîrguieşte-te frate, nu cu cuvintele, ci cu lucrurile a cinsti pe Dumnezeu şi pe oameni prin îndreptarea greşelilor tale; ştiind că rugăciunile preoţilor întăresc şi îndreptează împărăţia noastră”.
Arcadie, primind scrisorile şi înţelegînd puterea cuvintelor lor, s-a rănit foarte mult de săgeţile certării şi ale canonisirii; iar somnul cel adînc al trîndăviei, care era asupra lui, scuturîndu-l, căci se deşteaptă sufletele cele trîndave de certările cele mai aspre, întîi a pedepsit pe acei care au făcut rău arhiereilor romani, pe unii i-a bătut, iar pe alţii i-a omorît şi a spînzurat pe lemne trupurile lor. Iar pe rudeniile Eudoxiei, care au ajutat la scoaterea sfîntului din scaun, i-a scos din dregătorii şi le-a luat toate averile.
Încă nici spre a sa femeie nu s-a milostivit nicidecum, ci cu mîinile sale a bătut-o fără milă şi a închis-o într-o casă de desfrînare şi de necinste, poruncind ca nimeni să nu meargă la dînsa să o cerceteze şi să i se facă vreo mîngîiere, astfel că dînsa, din nemăsurată mîhnire şi ruşine, a căzut în boală grea. Apoi, prinzînd pe Mina, Teotechi şi pe Ishirion, nepoţii lui Teofil, pe Severian al Gabalilor şi pe Archie al Beriei, – care se întîmplaseră a fi într-acea vreme acolo în cetate, i-a legat şi i-a trimis cu mare defăimare la papa Inocenţiu, scriindu-i şi o scrisoare cu multă smerenie pentru dezvinovăţirea lui, zicînd unele ca acestea:
„Eu, o! arhiereule al lui Dumnezeu, nimic n-am ştiut din cele cîte s-au lucrat contra arhiereilor trimişi de la voi. Şi după ce m-am înştiinţat, am omorît pe aceia care i-au nedreptăţit pe ei. Nici de scoaterea marelui Ioan n-am fost vinovat, ci ticăloşii episcopi, care arătînd nişte canoane oarecum bisericeşti, au primit păcatul asupra necuratelor lor suflete şi, crezînd lor, am dat acea nedreaptă hotărîre, pentru care aceia mai mult decît noi sînt vinovaţi. Deci, trimit cuvioşiei tale pe răul Acachie, pe Severian şi pe rudeniile răului Teofil şi îi voi scrie şi lui ca şi acela să vină cu sila acolo, cît mai degrabă, cînd îi vei pedepsi după măsura celor îndrăznite şi lucrate de dînşii; iar pe noi ne iartă, prin părinteasca ta iubire de oameni ce ai asupra noastră şi să nu ne mai lipseşti de sfinţita împărtăşire a Preacuratelor şi de viaţă făcătoarelor Taine. Căci şi pe Eudoxia cu necinste am pedepsit-o şi greu am bătut-o, din care cauză a căzut în grele boli şi zace la pat. Deci, nu ne pedepsi mai mult, cinstite părinte, că nici Stăpînul nu osîndeşte de două ori pentru un păcat; mai ales cînd ne pocăim din toată inima noastră; se cuvine dar, după nemărginita milostivire a lui Dumnezeu, să ne ierţi şi cuvioşia ta”.
Apoi a scris şi fratelui său Onorie, deosebit, ca să mijlocească pe lîngă papa şi să-i trimită iertare.
Deci, primind papa scrisorile lui Arcadie, s-a veselit foarte mult pentru smerenia împăratului şi a scris către preacinstitul Proclu, ucenicul Sfîntului Ioan Gură de Aur, care era atunci episcop al Cizicului, să meargă la Constantinopol, ca să dezlege pe împăraţi de afurisenie şi să-i împărtăşească cu dumnezeieştile Taine; apoi, să ţină loc de patriarh, ca un epitrop, pînă ce va cerceta despre Atic cu de-amănuntul. A scris deosebit iarăşi şi către Arcadie, înştiinţîndu-l că a primit pocăinţa lui şi că îi va mijloci iertăciune; apoi să poruncească să scrie numele Sfîntului Ioan în sfinţitele table, şi să trimită pe Teofil la Tesalonic, unde avea de gînd să meargă şi papa, pentru oarecare pricină.
Nişte porunci ca acestea primindu-le împăratul şi avînd dorinţă ca să împlinească fără lipsă toate cîte a scris papa, îndată a scris o înfricoşată scrisoare lui Teofil, zicînd aşa: „Toate marginile lumii le-ai tulburat, cel ce eşti decît toţi oamenii mai cumplit; tu, vicleanule, ai luat de la sine-ţi stăpînire satanicească şi n-ai băgat în seamă nici legile bisericeşti, nici stăpînirea împărătească, de care nu vei scăpa tu, necuvioase; deci, scoală-te îndată, fără de nici o pricinuire de boală trupească şi purcede la Tesalonic, ca să te judece episcopul Romei”.
Teofil, primind scrisoarea împărătească şi văzînd poruncile cele înfricoşate ale stăpînitorului, s-a cutremurat foarte. Dar n-a putut să meargă acolo unde i-a scris, căci Dumnezeu a trimis celui cumplit o boală foarte cumplită, chinuindu-se de împietrirea udului; şi mărturisea fapta cea rea pe care a făcut-o sfinţitului pătimitor Ioan Hrisostom, pentru care cu dreptate se pedepsea cel nedrept, pînă cînd cel rău şi nelegiuit şi-a dat sufletul. Şi nu numai atît, ci şi alţii care s-au unit la surghiunirea Sfîntului Ioan, chinuindu-se în multe feluri de boale trimise de la Dumnezeu şi cumplit muncindu-se, rău au murit; iar mai vîrtos ticăloasa Eudoxia a căzut în boala sîngelui, chinuindu-se cumplit, încît a cunoscut, nemernica, că pătimea pentru cele lucrate de dînsa asupra Sfîntului Ioan. Pentru aceea, chemîndu-l cu glas jalnic, a dat înapoi via văduvei şi celelalte, pe care cu nedreptate le luase; şi în astfel de chinuri a murit.
Dar nici după moarte n-a rămas fără pedeapsă, căci îi sălta mormîntul şi se clătina, făcînd spaimă neasemănată celor ce priveau. Care clătinare şi cutremur a ţinut 33 de ani, pînă cînd s-au adus din surghiun sfintele moaşte ale sfîntului. Şi a lăsat Eudoxia patru fete şi anume: Pulcheria, Fulchia, Arcadia şi Maria, cum şi un fiu, cu numele Teodosie. Arcadie trăind la împărăţie 14 ani, s-a săvîrşit cînd era de opt ani Teodosie cel Mic. Iar surorile lui nu s-au măritat şi Pulcheria ocîrmuia împărăţia, pînă cînd a venit tînărul în vîrsta cea legiuită.
Deci, făcîndu-se împărat Teodosie cel Tînăr (408-450), în Constantinopol era arhiepiscop Sfîntul Proclu (434-446), ucenicul Sfîntului Hrisostom, care a îndemnat pe împărat şi i-a dat multe sfătuiri duhovniceşti, ca să trimită oameni cucernici în Comane şi să aducă sfintele moaşte ale Sfîntului Ioan Gură de Aur, părintele său cel duhovnicesc, spre mîngîierea cetăţii, şi pentru ca să înceteze şi cutremurarea mormîntului, căci pînă atunci mormîntul Eudoxiei încă tremura.
Ascultînd împăratul Teodosie sfătuirea cea folositoare a patriarhului, a trimis oameni îndemînatici şi cucernici, pentru acest lucru, care nu în puţine zile ajungînd în Comane şi sosind la biserica Sfîntului Mucenic Vasilisc, au întrebat pe locuitorii cei de acolo ca să le arate mormîntul sfîntului şi să ia moaştele. Iar ei auzind că se lipsesc de o vistierie nepreţuită ca aceasta peste măsură s-au întristat şi s-au amărît; însă n-au îndrăznit a se împotrivi poruncii împărăteşti, ci i-au dus la mormîntul fericitului.
Apoi, ridicînd piatra, ca să scoată afară, toate sfintele moaşte, au stat nemişcate, o! minune, şi n-au putut atîţia oameni să le mişte din loc. De aceea s-au întors trimişii la împărat, propovăduind în toată cetatea această minune. După aceea, împăratul şi toţi cei mai cucernici ai cetăţii au făcut mai întîi rugăciuni de obşte către Domnul ca să-i învrednicească, ca un milostiv, de cel dorit.
Iarăşi a trimis apoi împăratul cu multă evlavie pe aceiaşi soli, ca să aducă pe sfîntul; către care a scris şi o rugăciune în chip de epistolă într-acest fel: „Către dascălul cel a toată lumea şi patriarhul Ioan Hrisostom, scrie împăratul Teodosie. Eu socotind, nu din necredinţă, ci din nepedepsirea şi neluarea aminte a mea că cinstitele moaşte se află ca şi trupurile celorlalţi oameni, neîmpărtăşite de dumnezeiescul dar, am trimis să le aducă cum s-ar întîmpla, fără cuviinciosa evlavie; pentru aceasta, cu dreptate n-am dobîndit aceea, pentru ce m-am sîrguit. Deci, acum iarăşi scriu către sfinţenia ta, ca şi cum ai fi viu, această rugăciune, cerînd să ne ierţi pentru necunoştinţa cea mai dinainte şi să binevoieşti a veni cu pace într-ale tale, ca să te primească cu multă dorire şi osîrdie fiii tăi, căci dorim foarte mult iertarea păcatelor prin rugăciunile tale cele bine primite”.
Deci, luînd trimişii cartea cea de rugăciune, au plecat la drum. Ajungînd la locul unde erau moaştele sfîntului, au făcut precum le-a poruncit împăratul şi prăvălind piatra de pe mormînt, au văzut iarăşi o altă minune: adică a ieşit din mormînt o lumină negrăită cu multă strălucire şi o bună mireasmă neasemănată, în care sfîntul nu se arăta ca un mort, ci strălucit la faţă, plin de veselie. Apoi, îndată s-a dat de bunăvoie şi fără de împiedicare l-au ridicat. Atunci s-au făcut multe minuni către cei ce l-au sărutat cu credinţă, iar mai ales era acolo un om şchiop, în mijlocul mulţimii celei adunate, care cu multă osteneală făcînd loc, a apropiat de picioarele lui haina sfîntului şi îndată s-a tămăduit.
Punînd sfintele moaşte în sicriul poleit cu aur, pe care îl aduseseră, au pornit la drum cu sîrguinţă; petrecîndu-l cu cîntare de psalmi, cu făclii şi cu tămîieri, iar cînd era să se apropie de o cetate sau de vreun sat, ieşea spre întîmpinare tot poporul; şi astfel îl petrecea fiecare cetate, spre cealaltă, pînă ce au ajuns la Calcedon. Auzindu-se în cetatea împărătească de venirea sfintelor moaşte, toţi au alergat, tineri şi bătrîni, cu multă dorire, ca să-l întîmpine precum se cădea. Şi s-a umplut toată marea de corăbii, încît se părea ca un pămînt uscat. Deci, a mers şi patriarhul Proclu cu împăratul, avînd osebită corabie, împodobită şi plină de aromate binemirositoare pentru mult pătimitoarele şi mult cinstitele moaşte.
Atunci s-a făcut furtună mare şi toate caiacele şi luntrele s-au risipit, unele la un loc, altele în alt loc, precum le mîna vîntul; numai corabia aceea pe care o aveau pregătită pentru sfintele moaşte, n-a putut vîntul s-o zbuciume, nici s-o abată într-altă parte, ci alerga împotriva valurilor, ca şi cum ar fi fost însufleţită şi cu simţire; şi o! minune, că alergînd spre pămînt, s-a dus la via văduvei şi a stat acolo aşteptînd sfintele moaşte. Zic despre văduva aceea, pentru care părintele văduvelor şi părtinitorul sărmanilor cel prea cald, a băut paharul umilinţei, care pe aceia care îl beau, îi face părtaşi ai fericirii celei cereşti.
Vezi, o! omule, cum pietrele şi lemnele sprijină şi ajută păstorului celui cuvîntător? Vezi cum chiar cele nesimţitoare şi necuvîntătoare prihănesc fapta cea necuvîntătoare şi nedreaptă a celor cuvîntători, care au făcut-o asupra celui drept? Dar acestea s-au întîmplat astfel cu dumnezeiască şi negrăită iconomie; că iată iarăşi s-a făcut linişte adîncă în mare, că iarăşi s-a umplut marea de corăbii şi de caiace, ca şi mai înainte. Iar cînd aceia care aduceau cinstitele moaşte au ajuns la locul unde era via văduvei, corabia cea împotmolită şi pregătită pentru sfîntul, a plecat de la sine, în chip minunat, şi chema în chip negrăit sfintele moaşte. Mare eşti Doamne şi minunate sînt lucrurile Tale!
Apoi, punînd cinstitele moaşte în corabia cea pregătită, împăratul avea dorire a merge la palatul împărătesc, dar precum se vede, n-a voit Sfîntul Hrisostom, fiindcă Helespontul cel repede curgea împotriva lor. De aceea s-au dus la biserica Sfîntului Apostol Toma, care se numeşte Amantiu, precum a iconomisit dumnezeiasca pronie. Deci, intrînd în biserică sfintele moaşte, împăratul şi-a luat de pe cap coroana cea împărătească, pentru smerenie şi, închinîndu-se, a sărutat frumoasele şi evangheliceştile picioare ale marelui Ioan şi le-a udat, ca şi păcătoasa pe ale lui Hristos, cu prea fierbinţi lacrimi, cu plîngeri din inimă şi cu tînguiri; apoi cerea milă şi iertare pentru maica sa, zicînd astfel:
„Iartă, o! sfinte al lui Dumnezeu, fărădelegea care te-a nedreptăţit, milostiveşte-te spre dînsa, o! preamilostivule; şi precum cînd ai trăit tu, ai împrăştiat şi ai izgonit departe de fiii tăi patima pomenirii de rău, cu toată puterea, astfel şi acum, urmînd pilda nepomenirii de rău, iartă fărădelegea maicii mele; şi ca semn că te-ai milostivit spre dînsa şi ai iertat-o, fă să înceteze tremurarea mormîntului”.
Astfel s-a rugat binecredinciosul şi preacucernicul împărat Teodosie. Iar cuviosul i-a ascultat rugăciunea lui, şi ca o vistierie şi dascăl al milostivirii s-a milostivit spre cea nemilostivă şi a oprit cutremurul mormîntului ei. Deci, au făcut priveghere de toată noaptea în biserica aceea, preamărind pe Domnul şi pe sfîntul Lui.
Apoi l-au dus în biserica cea mare pe sfîntul, în dumnezeiescul scaun, au făcut şi acolo asemenea doxologie, ca şi mai înainte; apoi au pus în careta împărătească cinstitele şi sfintele moaşte şi s-a suit în caretă şi patriarhul Proclu. Iar împăratul, clericii, tot sfinţitul sobor şi toată suita mergeau înainte cu lumînări şi cu tămîieri. Iar toată cheltuiala a făcut-o împăratul cu neasemănată dărnicie, dînd la toată mulţimea făclii cu îndestulare. Şi era adunată toată cetatea, încît umplea toate drumurile, uliţele, casele, fiind ca albinele mulţime nenumărată. Iar aerul, de mulţimea aromatelor, tămîierilor şi a mirurilor ce se vărsau, era atît de bine mirositor, încît se arăta ca un rai. Şi atîta cinste i-au făcut, încît, precum spun alţii, altă dată nu s-a făcut altui om, nici vreunui împărat, nici vreunui patriarh sau altuia dintre sfinţi.
Deci, cu astfel de cinste l-au dus la sfînta biserică a Sfinţilor Apostoli, ca pe un alt apostol al lui Hristos, împăratul mergînd înainte, preoţii lăudîndu-l şi boierii binecuvîntîndu-l, iar popoare nenumărate închinîndu-se, şi bucurie aducînd la toată lumea. Şi nu numai oamenii, ci şi rîndurile sfinţilor şi cetele îngerilor socotesc că s-au adunat şi împreună au petrecut cinstitele moaşte ale aceluia care era de o rîvnă şi de un cuget cu dînşii. Iar cînd au aşezat pe sfîntul în scaunul cel arhieresc, toţi au strigat cu mare glas către bunul păstor, zicînd: „Ia-ţi scaunul tău, sfinte”.
Atunci, nepomenitorul de rău Ioan, deschizîndu-şi gura cea de aur izvorîtoare şi mişcîndu-se buzele cele de miere curgătoare, o! minunile Tale, Hristoase, Împărate, a strigat: „Pace tuturor, dragoste şi milă să fie la tot poporul şi Eudoxiei iertare!”. Cine a văzut, sau cine a auzit din veac o minune mai înfricoşată ca aceasta? Trup mort după 33 de ani, care avea dezlegate organele, să sloboadă glas desluşit şi bine grăitor! Cu adevărat, drepţii în veci sînt vii, deşi cei fără de minte socotesc ieşirea lor pedepsire.
Acest mîntuitor glas, care ca din cer a ieşit din gura cea de foc purtătoare şi cu totul aurită, a unit Biserica, care era dezbinată mai înainte; pe cei rău credincioşi i-a povăţuit la credinţa cea dreaptă, pe cei binecredincioşi, mai întemeiaţi i-a făcut, iar pe cei ce vrăjmăşeau şi urau pe sfîntul, în dragoste negrăită i-a prefăcut. Şi ca să zic pe scurt, pe toţi i-a adunat şi într-o glăsuire şi unire i-a adus. Apoi, au pogorît sfintele lui moaşte şi le-au pus în mijlocul bisericii, ca să le sărute tot poporul, spre sfinţirea sufletelor lor. Şi atîta se înghesuiau şi se călcau unii pe alţii, şi o! minune, că nimeni nu s-a vătămat din acea înghesuire; căci cum ar fi fost cu dreptate să se vatăme, cei ce se înghesuiau pentru credinţa către sfîntul?
După ce au săvîrşit cîntarea de laudă, împăratul şi patriarhul au ridicat pe sfîntul, l-au dus în Sfînta Sfintelor şi l-au pus în părţile de-a dreapta, în 27 ale lunii ianuarie. După aşezarea cinstitului trup, au adus nişte oameni cucernici pe un bolnav, care avea mîinile şi picioarele veştejite, care nicidecum nu se mişca; că atît de subţiri şi de neputincioase erau, încît se vedeau ca nişte trestii, fiind numai pielea şi oasele; şi îndată ce s-a apropiat de mormînt, mai înainte de a ruga pe sfîntul, s-a tămăduit minunat şi umbla fără împiedicare şi cu mîinile lucra.
Această veste a străbătut în toată cetatea, numai într-o zi, şi se adunau toţi bolnavii şi îşi luau sănătatea cea dorită, slăvind pe Dumnezeu; apoi, mulţumind sfîntului, se întorceau bucurîndu-se. Şi nu numai atunci, ci şi pînă astăzi, toţi care se apropie de mormîntul lui cu credinţă, de orice boală ar avea, cu sufletul sau cu trupul, îndată capătă dorita vindecare.
Astfel preamăreşte Dumnezeu pe robii Săi şi aici în lumea aceasta şi în ceea ce va să fie îi face moştenitori ai Împărăţiei Sale. Pe care, facă-se ca noi toţi s-o dobîndim întru Hristos, Domnul nostru, Căruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
Ὁ ἱερὸς Ἰωάννης ὁ Χρυσόστομος, ἐπειδὴ δὲν ἔκανε διακρίσεις ἀνάμεσα στὰ πρόσωπα στὴν ἀπόδοση τοῦ δικαίου καὶ ἔλεγχε καὶ τὴν ἴδια τὴν βασίλισσα Εὐδοξία γιὰ τὶς παρανομίες καὶ τὶς ἀδικίες της, ἐξορίσθηκε δύο φορές, ἀλλὰ καὶ πάλι ἀνακλήθηκε ἀπὸ τὴν ἐξορία. Ἐξορίστηκε ὅμως καὶ πάλι γιὰ τρίτη φορά.
Ἡ ἔκπτωση τοῦ ἱεροῦ Χρυσοστόμου ἀπὸ τὸν Πατριαρχικὸ θρόνο προκάλεσε σχίσμα μέσα στὴν Ἐκκλησία. Ὀπαδοί του, ποὺ καλοῦνταν «Ἰωαννίτες», δὲν ἀναγνώριζαν τὸν διάδοχό του, παρὰ τὶς ἐπίμονες συστάσεις νὰ ὑπακούσουν στοὺς νέους ἐκκλησιαστικοὺς ἄρχοντες καὶ νὰ διαφυλάξουν τὴν ἑνότητα τῆς Ἐκκλησίας.
Ὁ Ἅγιος Ἰωάννης ὁ Χρυσόστομος ὁδηγήθηκε στὴν Κουκουσὸ καὶ ἀπὸ ἐκεῖ στὴν Ἀραβισσὸ καὶ ἔπειτα, στὶς 10 Ἰουνίου τοῦ ἔτους 404 μ.Χ., στὴν Πιτιούντα τοῦ Πόντου. Ἡ πορεία του μέχρι ἐκεῖ, ἦταν ὄχι μόνο περιπετειώδης, ἀλλὰ κυριολεκτικὰ μαρτυρική, γεμάτη ἀπὸ κακουχίες καὶ δεινοπαθήματα.
Ἐκεῖ λοιπόν, στὴν Πιτιούντα, ὁ ἔνσαρκος Ἄγγελος κλήθηκε ἀπὸ τὸν πάντων Δεσπότη στὶς αἰώνιες σκηνές, τὸ ἔτος 407 μ.Χ., ἐνῶ τὸ ἅγιο σκήνωμά του ἐνταφιάσθηκε στὰ Κόμανα τοῦ Πόντου μαζὶ μὲ τὰ ἅγια λείψανα τῶν Ἁγίων Μαρτύρων Βασιλίσκου καὶ Λουκιανοῦ, καθὼς εἶχε ἀποκαλυφθεῖ σὲ αὐτὸν ἀπὸ αὐτοὺς τοὺς ἴδιους διὰ νυκτερινῆς ὀπτασίας, ὅταν ἀκόμη ζοῦσε.
Τὸ σχίσμα τῶν «Ἰωαννιτῶν» ἀποκαταστάθηκε μὲ τὴν ἀνακομιδὴ τῶν ἱερῶν λειψάνων τοῦ Ἁγίου στὴν Κωνσταντινούπολη, τὸ ἔτος 438 μ.Χ., ἐπὶ Πατριάρχου Πρόκλου. Ἡ μεταφορὰ τῶν ἱερῶν λειψάνων ἀπὸ τὰ Κόμανα συνοδεύτηκε ἀπὸ μία ἐπιστολὴ – διαταγὴ τοῦ αὐτοκράτορα Θεοδοσίου Β’, υἱοῦ τοῦ Ἀρκαδίου καὶ τῆς Εὐδοξίας, ἡ ὁποία ἔγραφε:
«Ἐπιστολὴ Βασιλέως Θεοδοσίου πρὸς τὸν Οἰκουμενικὸ Πατριάρχην, Διδάσκαλο καὶ Πνευματικὸ Πατέρα Ἰωάννη τὸν Χρυσόστομο.
Ἐπειδή, Πάτερ τίμιε, θεωρήσαμε τὸ σῶμά σου νεκρό, ὅπως συμβαίνει μὲ τὰ ἄλλα, θελήσαμε ἁπλῶς νὰ τὸ πάρουμε καὶ νὰ τὸ μεταφέρουμε πρὸς ἐμᾶς. Γι’ αὐτὸ καὶ δικαίως ἀστοχήσαμε στὸν πόθο μας.
Ἀλλὰ σὺ τουλάχιστον, Πάτερ τιμιότατε, ποὺ δίδαξες σὲ ὅλους τὴν μετάνοια, συγχώρησέ μας ποὺ σὲ παρακαλοῦμε καὶ σὰν παιδιὰ ποὺ ἀγαπᾶμε τοὺς πατέρες μας ἐπίδωσέ μας τὸν ἑαυτό σου καὶ εὔφρανε μὲ τὴν παρουσία σου αὐτοὺς ποὺ σὲ ποθοῦν».
Αὐτὴ τὴν ἐπιστολὴ τοῦ αὐτοκράτορα τὴν πῆγαν στὸν Ἅγιο καὶ τὴν τοποθέτησαν πάνω στὴν λάρνακά του. Τότε ὁ Ἅγιος ἔδωσε τὸν ἑαυτό του στοὺς ἀπεσταλμένους τοῦ αὐτοκράτορα καὶ ἔτσι αὐτοὶ μετέφεραν τὴν λάρνακα ποὺ περιεῖχε τὸ ἅγιο λείψανο στὴν Κωνσταντινούπολη, χωρὶς νὰ κοπιάσουν καθόλου. Ἡ ὑποδοχὴ τῶν ἱερῶν λειψάνων τοῦ Ἁγίου ὑπῆρξε παλλαϊκή. Σύσσωμος λαός, κλῆρος καὶ μοναχοί, μὲ ἐπικεφαλῆς τὸν αὐτοκράτορα, τοὺς αὐλικούς, τὴ σύγκλητο καὶ ὅλους τους ἄρχοντες, ὑποδέχθηκαν καὶ προσκύνησαν μὲ σεβασμὸ τὰ λείψανά του. Μὲ πολὺ εὐλάβεια μετέφεραν ἀρχικὰ τὴ λάρνακα στὸ ναὸ τοῦ Ἀποστόλου Θωμᾶ, στὰ Ἀμαντίου, ἔπειτα δὲ στὸ ναὸ τῆς Ἁγίας Εἰρήνης. Ἐκεῖ ἔβαλαν τὸ ἅγιο λείψανο πάνω στὸ σύνθρονο καὶ ἅπαντες ἐβόησαν: «Ἀπόλαβε τὸν θρόνο σου, Ἅγιε». Στὴ συνέχεια ἡ λάρνακα τοποθετήθηκε σὲ αὐτοκρατορικὴ ἅμαξα καὶ μεταφέρθηκε στὸ περιώνυμο ναὸ τῶν Ἁγίων Ἀποστόλων. Ἐκεῖ ἔβαλαν τὸ ἅγιο λείψανο πάνω στὴν ἱερὴ καθέδρα καὶ ἔγινε τὸ θαῦμα: ὁ Ἅγιος ἐπεφώνησε πρὸς τὸν λαὸ τὸ «Εἰρήνη πᾶσι». Ἔπειτα τὸ ἐναπέθεσαν μέσα στὸ Ἅγιο Βῆμα, κάτω ἀπὸ τὴν Ἁγία Τράπεζα.
Ἡ Σύναξη τοῦ Ἁγίου Ἰωάννου τοῦ Χρυσοστόμου ἐτελεῖτο στὸ πάνσεπτο ναὸ τῶν Ἁγίων Ἀποστόλων. Ἱερὰ λείψανα τοῦ Ἁγίου Ἰωάννου τοῦ Χρυσοστόμου ἀφιέρωσε διὰ χρυσοβούλλου στὴ Μονὴ Μεγίστης Λαύρας τοῦ Ἁγίου Ὄρους ὁ αὐτοκράτορας Ἰωάννης Τσιμισκὴς (969 – 976 μ.Χ.) καὶ τεμάχιο τῆς ἀριστερᾶς χειρὸς ὁ Ἀνδρόνικος ὁ Παλαιολόγος (1282 – 1328), διὰ χρυσοβούλλου, τὸν Ἰούλιο τοῦ ἔτους 1284, στὴ Μονὴ Φιλοθέου του Ἁγίου Ὅρους. Ἐπίσης, τμήματα τοῦ ἱεροῦ λειψάνου φυλάσσονται στὶς μονὲς Βατοπαιδίου, Ἰβήρων, Ἁγίου Διονυσίου καὶ Δοχειαρίου.
Ἀπολυτίκιον Ἦχος πλ. δ’.
Ἡ τοῦ στόματός σου καθάπερ πυρσὸς, ἐκλάμψασα χάρις τὴν οἰκουμένην ἐφώτισεν, ἀφιλαργυρίας τῷ κόσμῳ θησαυροὺς ἐναπέθετο, τὸ ὕψος ἡμῖν τῆς ταπεινοφροσύνης ὑπέδειξεν. Ἀλλὰ σοῖς λόγοις παιδεύων, Πάτερ, Ἰωάννη Χρυσόστομε, πρέσβευε τῷ Λόγῳ Χριστῷ τῷ Θεῷ, σωθῆναι τὰς ψυχὰς ἡμῶν.
Ἔτερον Ἀπολυτίκιον τῆς ἀνακομιδής. Ἦχος δ’. Ταχὺ προκατάλαβε.
Ὡς πλοῦτον οὐράνιον, ἐκ τῶν Κομάνων ποτέ, τὴν θήκην μετήγαγον, τοῦ σοῦ λειψάνου σοφέ, πρὸς πόλιν βασίλειον· ταύτης οὖν ἐκτελοῦντες, τὴν ἀνάμνησιν πόθῳ, μέλπομεν Ἱεράρχα, τὴν δοθεῖσάν σοι χάριν, δι’ ἧς ἡμᾶς ῥυθμίζεις, Ἰωάννη Χρυσόστομε.
Κοντάκιον. Ἦχος α’. Χορὸς Ἀγγελικός.
Εὐφράνθη μυστικῶς, ἡ σεπτὴ Ἐκκλησία, τῇ ἀνακομιδῇ, τοῦ σεπτοῦ σου λειψάνου, καὶ τοῦτο κατακρύψασα, ὡς χρυσίον πολύτιμον, τοῖς ὑμνοῦσί σε, ἀδιαλείπτως παρέχει, ταῖς πρεσβείαις σου, τῶν ἰαμάτων τὴν χάριν, Ἰωάννη Χρυσόστομε.
Μεγαλυνάριον.
Ἤκεν ἐκ Κομάνων λαμπροφανῶς, τὸ σεπτόν σου σκῆνος, ὡς ἑστία ἁγιασμοῦ, τέρπον καὶ πλουτίζον, χαρίτων χρυσουργίᾳ, τὴν Ἐκκλησίαν πᾶσαν, Πάτερ Χρυσόστομε.
Saint John Chrysostom This great ecumenical teacher and hierarch died in the city of Comana in the year 407 on his way to a place of exile. He had been condemned by the intrigues of the empress Eudoxia because of his daring denunciation of the vices ruling over Constantinople. The transfer of his venerable relics was made in the year 438, thirty years after the death of the saint during the reign of Eudoxia’s son emperor Theodosius II (408-450).
St John Chrysostom had the warm love and deep respect of the people, and grief over his untimely death lived on in the hearts of Christians. St John’s disciple, St Proclus, Patriarch of Constantinople (434-447), during services in the Church of Hagia Sophia, preached a sermon praising St John. He said, „O John, your life was filled with sorrow, but your death was glorious. Your grave is blessed and reward is great, by the grace and mercy of our Lord Jesus Christ O graced one, having conquered the bounds of time and place! Love has conquered space, unforgetting memory has annihilated the limits, and place does not hinder the miracles of the saint.”
Those who were present in church, deeply touched by the words of St Proclus, did not allow him even to finish his sermon. With one accord they began to entreat the Patriarch to intercede with the emperor, so that the relics of St John might be brought back to Constantinople.
The emperor, overwhelmed by St Proclus, gave his consent and gave the order to transfer the relics of St John. But those he sent were unable to lift the holy relics until the emperor realized that he had sent men to take the saint’s relics from Comana with an edict, instead of with a prayer. He wrote a letter to St John, humbly asking him to forgive his audacity, and to return to Constantinople. After the message was read at the grave of St John, they easily took up the relics, carried them onto a ship and arrived at Constantinople.
The coffin with the relics was placed in the Church of Holy Peace (Hagia Eirene). When Patriarch Proclus opened the coffin, the body of St John was found to be incorrupt. The emperor approached the coffin with tears, asking forgiveness for his mother, who had banished St John. All day and night people did not leave the coffin.
In the morning the coffin was brought to the Church of the Holy Apostles. The people cried out, „Father, take up your throne.” Then Patriarch Proclus and the clergy standing by the relics saw St John open his mouth and say, „Peace be to all.” Many of the sick were healed at his tomb.
The celebration of the transfer of the relics of St John Chrysostom was established in the ninth century.
Pingback: PELERIN ORTODOX » PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA PERICOPA EVANGHELICĂ CE SE CITEŞTE LA POMENIREA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR