Sf. Cuvios Ioan Casian Romanul

(28/29 Februarie)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Ca şi în alte cazuri deosebite, prin zbaterea lăuntrică şi prin întreaga petrecere duhovnicească a acestui cuvios şi învăţat monah, înalta spiritualitate românească luminează pe dimensiunile universale ale culturii creştine.

Contribuţia Sfântului Ioan Cassianul la organizarea vieţii monahale din Apus (în Galia şi în Spania) a fost unanim recunoscută; bogăţia şi frumuseţea scrierilor sale, de esenţă patristică răsăriteană, deopotrivă elogiate în Apus şi în Răsărit; sfinţenia sa, de-a lungul veacurilor, de nimeni contestată.

Socotind că rostul omului pe pământ este să cunoască şi să îndeplinească voia lui Dumnezeu, el I-a închinat întreaga sa făptură, înveşmântându-se astfel în podoabele unei smerenii desăvârşite.

Absenţa unor date autobiografice precise în opera pe care a lăsat-o, ca şi lipsa altor dovezi certe au dat naştere la numeroase discuţii asupra originii sale etnice şi a locului de naştere. Această lacună a mărturiilor fundamentale se completează printr-o atentă cercetare a textelor unor scrieri ale sale, precum şi prin alte documente secundare.

Gândurile înalte, sfaturile practice de o remarcabilă frumuseţe morală, deşi îi aparţin, sunt atribuite de către cuviosul monah cu precădere, Părinţilor din Răsărit, el menţinându-se în ipostaza de instrument al comunicării. Totuşi, copleşit uneori de duioase amintiri, autorul lasă curgere liberă tonului confesiv. Nostalgia pământului natal, dorul de părinţi, experienţa tragică a înstrăinatului trup uneori în evocări lirice, care-i apropie «frumuseţea surâzătoare a peisajelor» şi «liniştea dulce a întinderilor», realizând pagini de antologie patristică.

«În sufletul nostru, scrie el, apar zilnic noi frământări: ne simţim cu putere împinşi să ne reîntoarcem în provincia noastră şi să ne revedem părinţii». Ceea ce prilejuia mai ales aceste dorinţe era amintirea credinţei şi evlaviei lor. «Mă laud cu aceea că ei nu au pus nicio piedică felului nostru de viaţă. Dimpotrivă, au fost mereu preocupaţi de acest gând, iar insistenţa lor purtare de grijă nu făcea decât să favorizeze progresul nostru. Nicio grijă de lucrurile materiale, nici o greutate în procurarea celor necesare vieţii zilnice nu venea să ne abată atenţia de la cele înalte; ei înşişi, cu bucurie, ne procurau toate cele necesare. Pe deasupra ne-am hrănit sufletul cu nădejdea unor bucurii deşarte. Imaginaţia noastră sconta o recoltă minunată ca şi când am fi putut reuşi să convertim mulţi inşi, ca şi când exemplul nostru şi sfaturile noastre ar fi putut să-i ducă pe calea mântuirii. Atunci s-au perindat pe dinaintea ochilor noştri sufleteşti locurile care cuprindeau moşia primită de la strămoşi cu dealurile lor şi frumuseţea surâzătoare a peisajelor. Ce întinderi pline de o linişte pe cât de dulce, pe atât de folositoare! Ce plăcere pentru un călugăr să trăiască în taina pădurilor, dar încă şi ce uşor!» (1).

«Pământul», cu multiplele sale ipostaze, constituie un element fundamental în trăirile noastre. Evocarea lui semnifică o legătură indestructibilă cu trecutul, cu prezentul, cu viitorul – cu istoria. Şi sentimentul acestei legături cu pământul, în ipostaza de patrie («moşia primită de la strămoşi»), îl poartă nedisimulat, în alcătuirea sa umană, Sfântul Ioan Cassianul.

Se evidenţiază, în această mărturisire, faptul că Ioan Cassianul era străin în Marsilia, unde a scris opera, din care am citat rândurile de mai sus. Dar care este patria sa, la care se gândeşte cu atâta duioşie? El nu o numeşte decât poetic. Răspunsul fără echivoc îl dă Ghenadie, primul său biograf. Acesta, preot tot în Marsilia, format în şcoala monahală a Sfântului Ioan Cassianul, reluând biografia oamenilor iluştri ai Bisericii, întocmită de Fericitul Ieronim până la anul 392; adaugă încă 96 de scriitori. Aici este trecut şi îndrumătorul său duhovnicesc, cu precizarea că este de origine scit – «Scythia Minore, una provinciis Thraciae» (2). Deci aceasta este patria Sfântului Ioan Cassianul: Sciţia Mică, pământ geto-daco-roman, Dacia Pontică, pământ dobrogean, pe care-l cântă întâia oară, cu farmec dureros, poetul Ovidiu exilat aici cu trei veacuri şi jumătate mai înainte. Aici şi-a petrecut copilăria, în regiunea Pontului Euxin, unde oamenii «erau liberi ca marea şi ca vântul». Acest pamânt, cu frumuseţile lui sălbatice, îi aduce adieri de nostalgie în anii bătrâneţii.

Intensitatea vieţii creştine în Sciţia Mică explică apariţia pe aceste meleaguri a unor personalităţi ca Ioan Cassianul, Dionisie Smeritul sau renumiţii episcopi tomitani şi martirii care şi-au dobândit cununa cea neveştejită în acest spaţiu dacoroman.

Deci, după însemnarea întâiului biograf, învăţatul monah s-a născut în Dobrogea. Aproape contemporani şi trăitori în aceeaşi mănăstire, Ghenadie a fost, fără îndoială, bine informat. De altfel aserţiunea sa este confirmată de către Ioan Cassianul însuşi, prin discrete confesiuni şi prin stilul operelor sale. «În chip firesc, limba latină a scrierilor cassiene este o latină a Sciţiei Mici şi a Daciei epocii, caracterizată prin prezenţa unor elemente şi valori specifice» (3). Se adaugă la aceste argumente dragostea autorului pentru Biserica din Constantinopol şi în chip special pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, ortodoxia credinţei în care s-a născut şi combaterea fermă a ereziilor, mai ales a nestorianismului.

Biograful său din Marsilia a consemnat doar patria Sfântului Ioan Cassian, dar nu a precizat localitatea dobrogeană în care s-a născut. Descoperirile savantului român Vasile Pârvan, în anul 1912, au pus – credem – capăt controverselor asupra localităţii naşterii lui Ioan Cassianul. Acesta a descoperit în pădurea Şeremetului (azi, Cassian) două inscripţii care vorbesc de «Cassieni» («Vicus Cassiaci»). Învăţatul călugăr poartă, aşadar, numele locului natal.

Aducându-şi cu duioşie aminte de prietenul său Gherman, care l-a însoţit în lungile sale călătorii prin pustiurile scetice din Egipt, Sfântul Ioan Cassianul scria: «Mă împrietenisem cu el încă de când eram copil de şcoală, apoi la oaste, precum şi în viaţa monahală…». Deci a făcut şcoala în patria sa, şi-a făcut datoria de cetăţean, apoi a intrat în mănăstire.

Biografii lui mai adaugă că descindea dintr-o familie cu bună stare materială şi aleasă poziţie socială. Părinţii îşi puteau îngădui să-l trimită la o şcoală din Tomis sau din alt centru important din Sciţia Mică, unde putea afla dascăli de cultură clasică. Nu se ştie unde şi-a făcut studiile, dar este sigur că a avut o educaţie aleasă. Cunoştea bine literatura latină şi greaca. El singur mărturiseşte că uneori, în timpul cântării psalmilor, îi reveneau în memorie versurile poeţilor antici, tulburându-l. Avea preferinţe pentru clasicii latini: Virgiliu, Horaţiu, Cicero etc (4). Într-una din mănăstirile dobrogene şi-a putut face el iniţierea în cinul sfinţit şi a agonisit cultura teologică pe care a desavârşit-o apoi în marile centre monahale din Răsărit. Cert este că neliniştile tinereţii nu-l mâna spre desfătări şi viaţă uşoară, pe care condiţiile materiale le puteau îngădui, ci îl îndreaptă spre înfrânare şi studiu.

Cu această experienţă dobândită, tânărul daco-roman se desprinde de cuibul părintesc şi îşi ia zborul spre înălţimile Duhului. Râvnind şi implorând «harul de Sus», fără de care nimic nu se poate săvârşi, se îndreaptă cu mare încredere spre înţelepţii pustiului, pentru a-şi dobândi libertatea spiritului în aspra nevoinţă a schimniciei.

Însoţit de fratele său întru zel duhovnicesc, Gherman, şi de o soră a sa, el îşi începe lungile călătorii în Răsărit, pe la anul 380. În Palestina se stabileşte, împreună cu Gherman pe care mai târziu îl va numi «Sfântul Gherman» (5), într-o mănăstire din apropierea Betleemului.

Pentru a dobândi cunoştinţe noi şi a înainta în virtute, spre anul 385, el caută deşertul Egiptului, o adevărată patrie a monahismului comunitar. Aici se afla elita duhovnicească, adevăraţi atleţi ai virtuţii acelei epoci. Istoria bisericească a păstrat nume vestite de asceţi, ca Pavel Tebeul sau Pahomie cel Mare autorii primelor orânduieli monahale, pe care le-au urmat şi completat Sfântul Vasile cel Mare, Fericitul Augustin şi, în mare măsură, chiar Sfântul Ioan Cassianul.

După ce s-a desăvârşit timp de şapte ani prin şcoala Părinţilor din Egipt, s-a înapoiat în Palestina, de unde se reîntoarce în Egipt. Dar pustiurile Egiptului, prielnice sihastrelor vieţuiri, sunt bântuite de la o vreme de întrebări şi controverse teologice, iscate între ereticii origenişti şi ortodocşi, din care au apărut secte fanatice şi agresive, uitate curând de istorie. Sistemele de viaţă monahală diferite – unii călugări sihaştri, iar alţii în obşte – au tulburat de asemenea liniştea pustiului.

1. Conlaţiunea XXIV, 1, în Migne, P.L., 49, col, 976-979.
2. Migne, P.L., 49, 10. art. Ioannis Cassiani, abbatis Marssiliensis.
3. Î.P.S. Mitropolit Nestor Vornicescu, Primele scrieri patristice în literatura noastră, sec. IV-XVI, Craiova, 1984, p. 64.
4. P. Godet, art. Jean Cassien, în Dict. de theol. cath., vol. II/2, Paris, 1923, col. 1824.
5. Filocalia, trad. de Pr. prof. dr. D. Stăniloae, vol. 1, Sibiu, 1946, p. 125.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 221-224 Sfântul Ioan Cassianul

SLUJBA PREACUVIOSULUI IOAN CASIAN ROMANUL

Se cuvine a şti că:

Dacă este an bisect, în ziua de 29 februarie, se cântă rânduiala care urmează mai jos; iar dacă nu este an bisect, această rânduială o citeşte în seara de 28 februarie, la Pavecerniţă.

LA VECERNIE

După Psalmul 103 se cântă „Fericit bărbatul…”
La Doamne, strigat-am…, se pun stihiile pe 8:
3 stihiri din Octoih sau din Triod şi 5 stihiri ale Cuviosului, glasul al doilea: Însuşi glasul

Îngereşte vieţuind pe pământ, de Dumnezeu insuflate, fericite, te-ai numărat cu cetele celor fără de trup; că ridicând Crucea pe umerii tăi, cuvioase, ai urmat Dumnezeului tuturor; şi prin ostenelile înfrânării, omorând patimile cele pierzătoare de suflet, te-ai făcut năstrapă şi vas curat al Duhului; pentru aceasta strigăm ţie: roagă-te pentru toţi cei ce te laudă pe tine (de două ori).

Lipindu-te pururea de Dumnezeu cu postiri şi cu privegheri, te-ai arătat mai presus de orice poftă, fericite; şi luminându-te necontenit cu propăşiri bune, ai izvorât râuri de învăţături, care adapă inimile credincioşilor şi lămuresc cunoştiinţa mântuirii, de Dumnezeu insuflate Casian. Pentru aceasta strigăm ţie: roagă-te pentru toţi cei ce te laudă pe tine (de două ori).

De sus fiindu-ţi luminat înţelepţitul tău cuget, părinte, a strălucit lumină de învăţătură, prin care se luminează adunarea călugărilor, izbăvindu-se de întunecarea patimilor. Pentru aceasta se prăznuieşte totdeauna sfânta pomenire a ta, slăvind pe Domnul slavei, Cel ce pururea te-a mărit pe tine, cel ce te-ai luptat şi ai biruit pe şarpele cel mult meşteşugăreţ.

Slavă… ultima stihiră; Şi acum …,
a Născătoarei de Dumnezeu

Trecut-a umbra Legii, când Darul a venit; că precum rugul cel aprins nu se mistuia, aşa şi tu, Fecioară, ai născut şi Fecioară ai rămas. În locul stâlpului de foc, a răsărit Soarele Dreptăţii; în locul lui Moise, Hristos, mântuirea sufletelor noastre.

VOHOD – Lumină lină…
Prochimenul zilei şi Paremiile

Din înţelepciunea lui Solomon, citire:
(III, 1-9)

Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi chinul nu se va atinge de ele. În ochii celor fără de minte, drepţii sunt morţi cu desăvârşire şi ieşirea lor din lume li se pare mare nenorocire. Şi plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace. Chiar dacă, în faţa oamenilor, ei au îndurat suferinţe, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi fiind pedepsiţi cu puţin,- mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare şi i-a găsit vrednici de El. Ca pe aur în topitoare, aşa i-a lămurit, şi ca pe, o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Străluci-vor în ziua răsplătirii şi ca nişte scântei care se lasă pe mirişte, aşa vor fi. Judeca-vor neamurile şi stăpâni vor fi peste popoare şi Domnul va împărăţi întru ei, în veci. Ei vor înţelege adevărul, ca unii care şi-au pus încrederea în Domnul; cei credincioşi vor petrece cu El în iubire, căci harul şi îndurarea sunt partea aleşilor Lui.

Din înţelepciunea lui Solomon, citire:
(V, 15 -VI, 3)

Drepţii în veac vor fi vii şi la Domnul este plata lor, şi purtarea de grijă pentru dânşii de la Cel Preaînalt. Pentru aceea, vor primi din mâna Domnului împărăţia frumuseţii şi cununa cea strălucitoare, căci El îi va ocroti cu dreapta Sa şi cu braţul Său; asemenea unui scut, îi va acoperi. El va face arme din mânia Sa şi cu ele va întări făptura mâinilor Sale ca să răsplătească vrăjmaşilor. Din dreptate El îşi va face platoşă şi din judecata cea nefăţarnică îşi va face coif. Din sfinţenia Sa va face pavăză nebiruită; iar din cumplita Sa mânie va face sabie ascuţită şi lumea va porni război împreună cu El împotriva celor fără de minte. Săgeţile fulgerului Său vor porni bine îndreptate şi vor lovi în ţintă, zburând din arcul puternic încordat al norilor. Mânia Lui, ca o praştie, va azvârli noian de grindină; apele mării se vor întărâta asupra lor şi râurile îi vor îneca vijelios. Duhul puterii dumnezeieşti se va ridica împotriva lor şi ca viscolul îi va vântura. Astfel fărădelegea va aduce pustiire pe pământ şi răutatea va răsturna scaunele celor puternici. Ascultaţi, deci regilor, şi înţelegeţi, luaţi învăţătură, voi, care judecaţi marginile pământului. Băgaţi în urechi, voi cei ce stăpâniţi peste mulţimi şi care vă mândriţi cu mulţimea popoarelor voastre. Pricepeţi că stăpânirea vi s-a dat de la Domnul şi puterea de la Cel Preaînalt, Care va cerceta faptele voastre şi va pune la încercare gândurile voastre.

Din înţelepciunea lui Solomon, citire:
(IV, 7-15)

Cel drept, chiar când apucă să moară mai devreme, dă de odihnă. Bătrâneţile cinstite nu sunt cele aduse de o viaţă lungă, nici nu le măsori după numărul anilor înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor înseamnă o viaţă neîntinată plăcut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit şi, fiindcă trăia între păcătoşi, l-a mutat de pe pământ. A fost răpit, ca mutate, să nu-i schimbe mintea sa, înşelăciunea să nu-i amăgească sufletul. Căci vraja viciului întunecă cele bune şi ameţeala poftei schimbă gândul cel fără de răutate. Ajungând curând la desăvârşire, dreptul a apucat ani îndelungaţi. Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutăţii. Neamurile văd, dar nu pricep nimic şi nu-şi bat capul cu aşa ceva, că adică harul lui Dumnezeu şi mila Lui sunt cu aleşii Săi şi că poartă grijă de Sfinţii Săi.

LA LITIE
Stihira hramului
Slavă…, glasul al 5-lea:

Cuvioase Părinte, glasul Evangheliei l-ai vestit tuturor oamenilor, învăţându-ne pe noi, mare dascăle, să ne împodobim obiceiurile şi deprinderile mai bune să le facem şi cu raza cunoaşterii de Dumnezeu mintea să ne luminăm. Şi acum sălăşluind în ceruri şi îndulcindu-te de pomul vieţii, roagă pe Dumnezeu, Preacuvioase Casiane, pentru noi cei ce săvârşim cu credinţă pomenirea ta.

Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi glas:

Să trâmbiţăm cu trâmbiţă de cântări, că Împărăteasa a toate, Maica-Fecioară, privind de sus, încununează cu binecuvântări pe cei ce o laudă pe dânsa. Împăraţii şi credincioşii să alerge împreună şi să o laude cu cântări pe Împărăteasa, care a născut pe Împăratul, Cel ce bine a voit a libera, cu iubirea de oameni, pe cei stăpâniţi odinioară de moarte. Păstorii şi învăţătorii, adunându-ne, să lăudăm pe Preacurata Maica Bunului Păstor, sfeşnicul cel lucitor ca aurul, norul cel purtător de lumină, pe cea mai desfătată decât cerurile, chivotul cel însufleţit, scaunul Stăpânului cel în chipul focului, năstrapa de aur cea de mană primitoare, uşa cuvântului cea încuiată, izbăvirea tuturor creştinilor; şi cu cântări de Dumnezeu cuvântătoare lăudând-o, aşa să zicem: cămară a Cuvântului, învredniceşte-ne pe noi smeriţii de Împărăţia cerurilor; că nimic nu este cu neputinţă mijlocirii tale.

LA STIHOAVNĂ
Se pun stilurile din Octoih sau Triod
Slavă…, glasul al 6-lea:

Cuvioase Părinte Casiane, în tot pământul a ieşit vestirea faptelor tale; pentru aceasta ai aflat plata ostenelilor tale; taberele demonilor le-ai pierdut, cetele îngereşti le-ai ajuns, a căror viaţă fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Hristos Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.

Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi glas:

Făcătorul şi Izbăvitorul meu, Hristos Domnul, din pântecele tău ieşind, Preacurată, întru mine îmbrăcându-Se, din blestemul cel dintâi pe Adam l-a slobozit, cu îngerul: Bucură-te! Bucură-te, Stăpână, folositoarea şi acoperământul şi mântuirea sufletelor. Pentru aceasta ţie, Preacurată, ca Maicii lui Dumnezeu şi Fecioarei cu adevărat, grăim fără tăcer noastre!

Acum slobozeşte…

La binecuvântarea pâinilor, troparul Cuviosului, glasul 1:

Părinte sfinte al Bisericii nedespărţite şi teologule al virtuţilor creştine; fiu al pământului românesc şi mare dascăl, al monahilor latini, Cuvioase Ioane Casian, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi (de două ori).

Troparul Cuviosului Ioan Casian
Şi acum …, a Născătoarei, acelaşi glas:
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te… (o dată).

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul…, se cântă troparul sfântului (de două ori);
Slavă… Şi acum…, al Născătoarei:

Gavriil zicând ţie, Fecioară: Bucură-te! odată cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor, întru tine, chivotul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai cuprinzătoare decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Făcătorul tău. Slavă Celui ce S-a sălăşluit întru tine; slavă Celui ce a ieşit din tine; slavă Celui ce ne-a izbăvit pe noi, prin naşterea ta. (o dată).

După Catisma întâi, se cântă Sedealna, glasul 1:
Podobie: Mormântul Tău…

Viaţă plină de cucernicie vieţuind pe pământ, te-ai arătat locaş al Duhului, luminând, fericite, pe cei ce vin la tine cu credinţă. Pentru aceasta roagă pe Stăpânul tău, să lumineze sufletele noastre, ale celor ce te lăudăm pe tine, Casiane, de Dumnezeu înţelepţite, părintele nostru.

Slavă…, tot aceasta;
Şi acum…, a Născătoarei:

Maica a lui Dumnezeu, te ştim noi toţi, cei ce cu dragoste alergăm la bunătatea ta, care te-ai arătat fecioară cu adevărat şi după naştere; că pe tine te avem păcătoşii folositoare, pe tine te-am câştigat izbăvire în ispite, una cu totul fără de prihană.

După Catisma a doua, se cântă Sedealna, glasul al 8-lea:
Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Crucea Domnului luând, înţelepte, şi Lui până la sfârşit urmându-I, gândul nu şi l-a întors spre lume, de Dumnezeu înţelepţite; cu înfrânarea şi cu ostenelile ai omorât patimile şi te-ai gătit pe tine însuţi biserica Domnului tău. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Slavă…, tot aceasta;
Şi acum…, a Născătoarei:

Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislind în chip de negrăit Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cel ce ţine toate, şi în braţe ai avut pe Cel ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană tuturor, pe Făcătorul făpturii şi Domnul. Pentru aceasta te rog, Preacurată Fecioară, şi cu credinţă strig către tine, ca să mă izbăvesc de greşeli, când va fi să stau înaintea feţei Ziditorului meu. Stăpână, Fecioară curată, ajutorul tău să mi-l dăruieşti atunci; că toate le poţi câte le voieşti.

Polieleul
Mărimurile:

Stih 1: Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi El a căutat spre mine şi a auzit rugăciunea mea.

Stihiră:

Fericimu-te pe tine, Preacuvioase Părinte Casiane, şi cinstim sfântă pomenirea ta, povăţuitorule al călugărilor şi împreună-vorbitorule cu îngerii.

Altă Stihiră:

Veniţi, toate cetele călugărilor să lăudăm pe marele Casian, zicând: pe povăţuitorul călugărilor.

Stihuri:

Stih 2. Genunchii mei au slăbit de post şi trupul meu s-a istovit din lipsa untului de lemn (Ps. 1.08,23)
Stih 3. Pentru cuvintele buzelor Tale eu am păzit căi aspre (Ps. 16,4)
Stih 4. Schimbat-ai plângerea mea întru bucurie, rupt-ai sacul meu şi m-ai încins cu veselie (Ps. 29,11)
Stih 5. Să ştiţi că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al său (Ps. 4,3)
Stih 6. Cântaţi Domnului cei cuvioşi ai Lui şi lăudaţi pomenirea sfinţeniei Lui (Ps. 29,4)

Slavă…, glasul 1:

Slavă Ţie, Treime Sfântă: Părinte, Cuvinte şi Duhule Sfinte, zicând: Slavă Ţie, Dumnezeule.

Şi acum…, acelaşi glas:

Bucură-te, ceea ce eşti cu dar dăruită, Marie, Domnul este cu tine, zicând: Şi prin tine cu noi.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie Dumnezeule (de trei ori).

După Polieleu se cântă Sedealna, glasul al 4-lea:
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Răsărind ca un soare, cuvioase, împrăştii raze strălucitoare la toată lumea, cu învăţăturile tale, dumnezeiescule Casiane, lauda plină de înţelepciune dumnezeiască a cuvioşilor.

Slavă…, tot aceasta; Şi acum…, a Născătoarei:

Primind rugăciunea noastră, a celor ce scăpăm sub acoperământul tău, Preacurată Fecioară, nu înceta a te ruga Iubitorului de oameni să mântuiască pe robii Tăi.

Apoi Antifonul întâi al glasului al 4-lea.

PROCHIMEN, glasul al 4-lea:
Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.

Stih: Ce voi răsplăti Domnului, pentru toate câte mi-a dat mie.

Toată suflarea.

Evanghelia de la Luca (VI, 17-23):

În vremea aceea, a stat Iisus la loc şes, unde erau mulţi dintre ucenicii Lui…
(caută la 6 decembrie).

Psalmul 50
Slavă…, glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile Cuviosului Casian, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta…

Stihiră, glasul al Vl-lea:

Cuvioase Părinte, în tot pământul a ieşit vestirea faptelor tale; pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale; taberele demonilor le-ai pierdut, cetele îngereşti le-ai ajuns, a căror viaţă fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Hristos Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.

CANOANELE

Se pun două canoane: Canonul din Octoih sau din Triod pe 6 şi al sfântului pe 4.

Canonul Sfântului
Alcătuire a lui Iosif.

Cântarea 1, glasul al 2-lea
Irmos: Întru adânc a aşternut…

Încununându-ţi viaţa cu dumnezeieşti fapte bune, Cuvioase Casian, ai purces către Dumnezeu, Căruia te rugăm să ceri izbăvire de greşeli, pentru noi, cei ce lăudăm cu credinţă sfântă mutarea ta. Cu aplecarea cea în tot chipul către Dumnezeu, te-ai ferit de toate bolile cele tulburătoare, vrednicule de sfinţenie şi te-ai făcut lumină, îndumnezeindu-te prin împărtăşirea cu cele fără de materie. Pentru aceasta te cinstim şi prăznuim pomenirea ta.

Slavă…

Făcutu-te-ai doctor sufletelor, fericite Casian, îndreptând prin har, cu dumnezeieştile tale învăţături, cugetele sihaştrilor şi arătându-le calea cea mai bună, care duce la viaţa veşnică, purtătorule de Dumnezeu, preafericite.

Şi acum…, a Născătoarei:

Mai presus de toată făptura văzută şi nevăzută, te-ai arătat, curată; că ai născut pe Ziditorul, precum a binevoit a Se întrupa în pântecele Tău. Pe Acela roagă-L, cu îndrăzneală, să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea a 3-a:
Irmos: Înflorit-a pustiul…

Hristos, lumina celor din întuneric, te-ai arătat pe tine, prealăudate, stea întru înălţime luminătoare Bisericii, podoaba sihaştrilor, preaînţeleptule părinte. Urmând Celui ce a primit Crucea şi a mântuit lumea, mărite Casian, te-ai răstignit lumii şi patimilor, biruind vicleniile demonilor.

Slavă…

Umplându-ţi-se inima de înţelepciune, preaînţeleptule, ai izvorât adânc de învăţătură, prin Duhul Sfânt adăpând cetele sihaştrilor.

Şi acum…, a Născătoarei:

Tămăduieşte, te rog Preacurată, prin dumnezeieştile tale mijlociri, sufletul meu care s-a îmbolnăvit de patimile şi de năvălirile de tot felul, ale demonilor celor prea răi.

Irmosul:

Înflorit-a pustiul ca şi crinul, „Doamne, Biserica din păgâni, cea stearpă, prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea”.

SEDEALNĂ, glasul al 4-lea:
Podobie: Cel ce Te-ai înălţat…

Ajungând la cuvioşie, te-ai dăruit lui Dumnezeu, şi luminat fiind cu felurite bunătăţi, fericite Casian, ai strălucit ca soarele, luminând neîncetat cu lumina dumnezeieştilor tale învăţături inimile tuturor celor ce te cinstesc, roagă-te neîncetat lui Hristos, pentru cei ce cu dragoste fierbinte te laudă pe tine.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei:

Către Născătoarea de Dumnezeu, acum cu osârdie să alergăm noi păcătoşii şi smeriţii cu pocăinţă să cădem, strigând din adâncul sufletului: Stăpână, milostiveşte-te spre noi; sârguieşte că pierim de mulţimea păcatelor, nu întoarce pe robii tăi deşerţi; că numai pe tine ajutoare te avem.

A Crucii şi a Născătoarei:

Pe Tine, Cel ce Te-ai născut din Tatăl Cel fără de început, văzându-Te pe Cruce spânzurat. Ceea ce Te-a născut fără de durere, Hristoase, a strigat: vai mie, Preaiubite Iisuse! Cum ai fost răstignit de bunăvoie acum, Fiule, de cei fără de lege, Cel ce eşti slăvit de îngeri, ca un Dumnezeu? Te laud pe Tine, Îndelung-răbdătorule.

Cântarea a 4-a:
Irmos: Venit-ai din Fecioară…

Prin nevoinţele tale supunând săltările trupului, cuvioase, ai descoperit cu sfinţitele tale învăţături toate vicleniile şi cursele înşelătorului. De bunăvoie mort făcându-te pentru lume, ai primit moştenire viaţa cea viitoare; şi ai scris carte spre povăţuirea şi desăvârşirea călugărilor; pururea pomenite Casian.

Slavă…

Sălăşluitu-s-a harul Duhului în sufletul tău, preafericite; şi te-ai arătat mai presus de toate simţirile trupului şi de cursele înşelătorului prea cunoscător.

Şi acum…, a Născătoarei:

În chip de negrăit ai născut pe Cel mai presus de vreme, făcându-Se sub vreme, Care a luminat pe cuvioşii cei ce au biruit prin credinţă şi a smerit pe şarpele, începătorul răutăţii, Preacurată Fecioară.

Cântarea a 5-a:
Irmos: Mijlocitor Te-ai făcut…

Răpitu-te-ai, purtat fiind de faptele tale bune, de Dumnezeu insuflate; şi te-ai odihnit, bucurându-te, în locaşurile cereşti, culegând răsplătirile potrivite cu ostenelile tale.
Cu neprihănit cuget văzând, ca printr-o oglindă, frumuseţea lui Hristos, ai stat nemişcat ziua şi noaptea, primind de acolo arătările cele dumnezeieşti, pururea pomenite.

Slavă…

Adăpându-te din izvoarele lacrimilor, purtătorule de Dumnezeu părinte, ca un pom cu cunună înaltă, ai adus roade faptele cele bune care veselesc dumnezeieşte cugetele tuturor.

Şi acum…, a Născătoarei:

Răsărind din tine Viaţa cea mai presus de cuget, Fecioară, a ucis pe vrăjmaşul, cel ce ne-a omorât pe noi toţi; şi a dat viaţa lumii, care neîncetat te laudă pe tine.

Cântarea a 6-a:
Irmos: De adâncul greşelilor…

Pe calea cea strâmtă ai umblat, părinte, şi prin cuvintele tale ai arătat-o pe ea tuturor; pe care cei ce umblă cu bine, intră întru desfătarea raiului. Viaţa ta a fost cuvioasă şi sfârşitul fericit şi cinstit, părintele nostru Casian, împreună-grăitorule cu sfinţii îngeri.

Slavă…

Somnul leneviei l-ai lepădat şi priveghind în cugetări adânci la cele dumnezeieşti şi în fapte, ai vieţuit pe pământ îngereşte, de Dumnezeu purtătorule, fericite.

Şi acum…, a Născătoarei:

Ca pe o desăvârşită, ca pe o preafrumoasă dorindu-te Iisus, Făcătorul frumuseţii, S-a născut din tine cu trup, Preacurată; şi m-a îndumnezeit pe mine, din milostivirea Sa cea nemăsurată.

Irmosul:

De adâncul greşelilor fiind „înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule scoate-mă”.

lipseşte

Condacul, glasul al 3-lea:

Făcându-te cuvios, te-ai dat lui Dumnezeu şi luminându-te cu faptele cele bune, mărite Casian, ca un soare ai strălucit, cu lumina învăţăturilor tale celor dumnezeieşti, luminând inimile credincioşilor celor ce pururea te cinstesc. Pentru aceasta cu dinadinsul, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, pentru cei ce te laudă pe tine, cu dragoste fierbinte.

Cântarea a 7-a:
Irmos: Porunca cea potrivnică…

Îndumnezeit fiind cu totul prin plecările cele prealuminate, luminător neapus te-ai arătat, de Dumnezeu înţelepţitule. Pentru aceasta ai fulgerat cuvântul mântuitor, care luminează înţelegerile noastre, ale tuturor celor ce te lăudăm pe tine. Limba ta ca o trestie întingându-se în cerneală, a scris arătat legea cea mântuitoare şi a pus-o izvod, cu care se îndreptează toate adunările călugărilor, pururea bucurându-se, preafericite.

Slavă…

Înţelegeri mântuitoare şi graiuri care gonesc din inima necunoştinţa, din destul ai izvorât, cuvioase părinte, de Dumnezeu înţelepţitule. Pentru aceasta cu credinţă cinstindu-te, săvârşim preasfântă pomenirea ta.

Şi acum…, a Născătoarei:

Făcutu-te-ai cămară a dumnezeieştii slave şi scaun în chip de foc, pe care S-a odihnit Cuvântul, întrupându-Se din bunătatea Sa cea desăvârşită. Pe Acela roagă-L, Preacurată, să Se milostivească şi să ne miluiască pe noi.

Cântarea a 8-a:
Irmos: Pe Dumnezeu, Cel ce S-a pogorât…

Strălucind ca o stea cu cuvântul şi cu fapta, părinte Casian, ai luminat toate marginile pământului; dând la o parte negura necunoştinţei şi îndemnând totdeauna a cânta: binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul. Murind, ai apus ca un soare, preafericite, lăsând în urma ta, ca nişte raze de lumină neapuse, cuvintele tale care luminează sufletele noastre, ale celor ce săvârşim cu credinţă sfânta pomenire a ta, preafericite părinte, purtătorule de Dumnezeu.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Dezlegat fiind acolo de trup, preafericite, te desfătezi nespus de frumuseţile cele duhovniceşti, şi te-ai făcut vrednic să priveşti ceea ce oştile îngerilor privesc, cântând:

Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul.

Şi acum…, a Născătoarei:

Arătatu-te-ai mai desfătată decât cerurile, Fecioară, că în chip de nespus ai încăput pe Cel neîncăput, şi în chip de negrăit ai născut pe Cel îndoit cu firile, dar având, cum se cuvine lui Dumnezeu, un singur Ipostas.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-L şi preaînălţându-L întru toţi vecii. Pe Dumnezeu, Cel ce S-a pogorât în cuptor al cel cu foc, la tinerii iudei şi văpaia întru răcoare a prefăcut-o, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a:
Irmos: Fiul Părintelui…

Tărie s-a dat ţie de la Dumnezeu ca să pierzi căpeteniile stăpânitorului lumii; pentru aceea făcând cu adevărat vitejie preamare, părinte, de Dumnezeu purtătorule, te-ai numărat cu cetele cuvioşilor, bucurându-te. Ca un trandafir cu mireasmă plăcută, cuvintele de Dumnezeu insuflate ale dumnezeieştii tale limbi ne răspândesc nouă bun miros. Că tu te-ai făcut miros plăcut lui Dumnezeu, Celui ce S-a întrupat pentru noi, din mila cea nemăsurată, preacinstite, purtătorule de Dumnezeu.

Slavă…

Să săltăm, oamenilor, dănţuind duhovniceşte, veselindu-ne acum întru pomenirea lui Casian; să cântăm lui Dumnezeu cu laudă, Celui ce este minunat întru sfinţi şi sfinţeşte pe cei ce-L cinstesc pe Dânsul cu credinţă.

Şi acum…, a Născătoarei:

Înnoit-ai firea strămoşului, care era stricată, născând mai presus de fire pe Ziditorul a toată firea şi fecioară rămânând; pe Care văzându-L odinioară spânzurat pe Cruce, te văitai, Preasfantă Maică Fecioară.

Irmosul:

Fiul Părintelui Celui fără de început, Dumnezeu şi Domnul, întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze pe cele întunecate şi să adune pe cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea prealăudată o mărim.

LUMINANDA
Podobie: Femei auziţi…

Curăţindu-ţi cugetul de tulburarea patimilor, Cuvioase, limpede ai primit dumnezeieştile arătări ale prealuminatei şi ale întreit-strălucitoarei Dumnezeiri, Preafericite Casiane, cel ce eşti luminarea pustnicilor; si acum nu înceta a te ruga pentru noi, de Dumnezeu purtătorule.

Slavă… Şi acum… din Octoih sau Triod,

LA LAUDE

Se pun stilurile pe 4, glasul al 8-lea:
Podobie: O, preaslăvită minune…

Cuvioase Părinte Casiane, cele de pe pământ lăsând, ai urmat lui Hristos, mărite, nesocotind cele stricăcioase mai presus decât pe cele ce vor să fie. Şi locuind în pustiu, ca într-o cetate, ai nimicit taberele demonilor. O, cine ar putea spune, pururea mărite, căldura sufletului tău, cea cu adevărat către Domnul? (de două ori).

Cuvioase Părinte Casiane, dreptar te-ai arătat călugărilor şi lauda şi mireasma ortodocşilor şi luminoasă făclie lumii. Că în peşteră locuind, de înfricoşările vicleanului vrăjmaş nu te-ai spăimântat; o, darul ce este întru tine, fericite, prin care în chip vădit ai călcat toata trufia demonilor! Cuvioase Părinte Casiane, cu adevărat sufletul la Dumnezeu ţi-ai înălţat; şi cu pustnicia, sfinte, simţirile ţi-ai curăţit, şi cu neîncetate rugăciuni, preafericite, de viaţa cea nemuritoare te-ai învrednicit. O, podoaba a pustnicilor, prealăudate! Pe tine Hristos te-a primit, bucurându-Se, în locaşurile cele nematerialnice.

Slavă…, glasul al 8-lea:

Mulţimile călugărilor pe tine, îndrumătorule Casiane, te cinstim. Că prin tine am cunoscut cu adevărat a umbla pe cărarea cea dreaptă. Fericit eşti, că lui Hristos ai slujit şi ai biruit puterea vrăjmaşului! Cel ce eşti cu îngerii împreună-vorbitor şi împreună-locuitor cu drepţii şi cu cuvioşii; cu aceia roagă-te Domnului să miluiască sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Stăpână primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.

DOXOLOGIA MARE, troparul Cuviosului, ecteniile şi otpustul.

La Fericiri se pun: din Canonul cuviosului Cântările a 3-a şi a 6-a, pe 8.
Prochimen, glasul al 7-lea: Drepţii să se bucure de izbânda lor.

Stih: Cântaţi Domnului cântare nouă. Cântaţi laudele în adunarea credincioşilor.

Apostolul din Epistola către Galateni (V, 22; VI,1):
Fraţilor, roada Duhului…
(caută sâmbata în săptămâna a 27-a după Rusalii).

Aliluia, glasul 1: Fericit bărbatul care se teme de Domnul.
Stih: De la răsăritul soarelui până la apus, lăudat este numele Domnului.

Evanghelia de la Matei (XI, 27-30):
Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Toate-Mi sunt date de către Tatăl Meu…
(caută joi în săptămâna a 4-a după Rusalii)

CHINONICUL

Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auzul rău nu se va teme.

ACATISTUL

După obişnuitul început, se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Pentru iubirea desăvârşită viaţa cea stricăcioasă lăsând, pe de-a-ntregul te-ai adus lui Hristos cel dorit. Căci arvuna Duhului luând, ai întărit Biserica întru dragostea Preasfintei Treimi şi chipul vieţii monahiceşti ca o flacără l-ai răspândit să lumineze marginile lumii. Pentru aceasta te lăudăm pe tine şi cu mulţumire cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţă de mult preţ a neamului românesc!

Icosul 1

Din Dobrogea şi neamul străromân moştenirea pământească ai luat, şi învăţătură aleasă la şcolile timpului dobândind te-ai aprins de dorirea dumnezeiască. Drept aceea toate lăsând, ai urmat lui Hristos împreună cu prietenul tău Gherman. Aşa ai ajuns călugăr într-o mânăstire din Betleeem, ştiinţa duhovnicească în lucrarea vieţii de obşte deprinzând. Pentru aceasta după cuviinţă îţi strigăm:

Bucură-te, dorire după Hristos
Bucură-te, cugetare învăpăiată de har
Bucură-te, agonisire a aurului Scripturii
Bucură-te, păzire a curăţiei inimii
Bucură-te, însetare după lumina sfinţeniei
Bucură-te, închinătorule în duh şi adevăr
Bucură-te, nădejde a înfierii dumnezeieşti
Bucură-te, simţire a tainei peste fire
Bucură-te, dragoste apostolică şi rai al smereniei
Bucură-te, minte mişcată de suflarea Duhului Sfânt
Bucură-te, suflet şi trup făcute cer nou şi pământ nou
Bucură-te, isihie, liturghisire neîncetată
Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!

Condacul al 2-lea

Cu râvnă sfântă ai plecat ai plecat împreună cu Gherman în sihăstriile Egiptului în căutarea sfinţilor pustnici. Şi împărtăşindu-vă de taina vieţii lor ascunse cu Hristos în Dumnezeu, aţi păzit cuvintele lor în inimă, cu bucurie cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Moştenire sfântă ne-ai lăsat, Părinte Ioane, celor încercaţi de multe dureri, lipsuri şi ispite, în Aşezămintele şi Convorbirile duhovniceşti. Aşa ne-ai învăţat să murim păcatului ca Domnul să ne fie lumina şi viaţa şi bucuria veşnică. Pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, pâine a smereniei şi vin al iubirii de Dumnezeu
Bucură-te, dar adus pe altarul cel mai presus de ceruri
Bucură-te, zugrav iscusit al dragostei Sfintei Treimi
Bucură-te, tâlcuitor al purtării de grijă dumnezeieşti
Bucură-te, călăuză de la iadul deznădejdii la raiul smereniei
Bucură-te, chip luminat de prezenţa lui Hristos
Bucură-te, carte vie în care se scriu cuvintele Duhului
Bucură-te, memorie făcută pământ de rai
Bucură-te, chivot al voii dumnezeieşti
Bucură-te, voire închinată la hotarul veşniciei
Bucură-te, locaş însufleţit al vederii Lui Dumnezeu
Bucură-te, conştiinţă a chipului lui Dumnezeu
Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!

Condacul al 3-lea

De la Avva Pafnutie ai învăţat a face loc în vasul pământesc slavei Sfintei Treimi prin întreită renunţare: la bunurile şi măririle lumeşti, la obiceiurile, patimile şi atracţiile vechi ale trupului şi sufletului şi la toate cele trecătoare. Şi astfel jertfă vie aducându-te cântai cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 3-lea

La sfatul Avvei Iosif, şapte ani ai rămas în Egipt împreună cu Sfântul Gherman, culegând de la sfinţii nevoitori roadele Pomului vieţii. Apoi aţi ajuns în pustia Sketică, unde cerul şi pământul sărbătoreau pregustarea întâlnirii celei de la hotarul veşniciei.

Bucură-te, braţe libere de griji şi dobândiri trecătoare
Bucură-te, braţe întinse pe crucea dragostei
Bucură-te, braţe deschise spre a îmbrăţişa necuprinsul
Bucură-te, braţe ce cuprind lumea şi o aduc lui Dumnezeu
Bucură-te, vas al comorilor pustiei
Bucură-te, vas al moştenirii sfinte
Bucură-te, loc al păcii
Bucură-te, icoană vie, vedere din locul lui Dumnezeu
Bucură-te, trup purtat de suflet
Bucură-te, suflet purtat de harul lui Dumnezeu
Bucură-te, pământ urcat la cer
Bucură-te, cer întrupat
Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!

Condacul al 4-lea

Din pricina învinuirilor nedrepte la care erau supuşi monahii din Egipt aţi părăsit locul pustniciei şi aţi plecat la Constantinopol, la Sfântul Ioan Gură de Aur. De la el ai primit harul slujirii diaconeşti şi lângă el ai sporit în cuvânt şi în har, în lucrare şi în isihie. Iar după exilul lui ai ajuns la Roma împreună cu Gherman, spre a vesti pătimirile părintelui celui de Dumnezeu insuflat al Bisericii, împreună cu care în duh neîncetat cântaţi: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Mare a fost dragostea ta pentru dumnezeiescul Părinte în mâinile căruia te-ai adus ca o prescură lui Hristos. Aşa te-ai încredinţat lui Dumnezeu, învăţând pătimirea de bunăvoie pentru dragostea Lui şi iubirea de vrăjmaşi, pentru care, minunându-ne, îţi cântăm:

Bucură-te, primire a cuvântului din gura cea cu totul de aur
Bucură-te, ucenic crescut prin har la măsura de fiu
Bucură-te, fiu îmbrăcat în slava părintelui tău
Bucură-te, fiu al lui Dumnezeu născut în Duhul
Bucură-te, urmare a părintelui tău în adâncurile tainei dumnezeieşti
Bucură-te, urmare a lui în adâncurile suferinţei
Bucură-te, urmare a lui în slava învierii
Bucură-te, creştere în Trupul lui Hristos la măsura desăvârşirii
Bucură-te, rod al Liturghiei dumnezeieşti
Bucură-te, ascultare mişcată de nădejde, credinţă şi iubire
Bucură-te, deprindere a lucrării teandrice
Bucură-te, conştiinţă mărturisitoare a pecetei dumnezeieşti
Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!

Condacul al 5-lea

Harul liturghisirii preoţeşti l-ai îmbrăcat la Roma, după care ai revărsat în cuprinsul Galiei izvoarele vii şi bogăţia darurilor pustiei. Pe toate le-ai rânduit cu dreaptă socoteală după firea şi puterea celor ce primeau, treptele nevoinţei şi contemplării săpând spre suirea neînşelată la măsura desăvârşirii. Iar cei ce luau de la tine cu credinţă leacurile duhovniceşti şi urmau căile vindecării de păcate cu mulţumire strigau: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Plecând din inima neamului şi pământului românesc, drumul tău a unit ca o cruce de taină Răsăritul şi Apusul Bisericii drept-slăvitoare, spre slava Sfintei Treimi. Aşa pretutindeni ai împărţit cu bună pricepere comorile pustniciei, întărind pe toţi în conştiinţa menirii de taină a asemănării dumnezeieşti. Pentru aceasta îţi strigăm:

Bucură-te, surpătorule al celor opt patimi de căpătâi
Bucură-te, sfărâmare a zăvoarelor păcatului
Bucură-te, privire ce spulberă negrele întunecimi
Bucură-te, pajişte împodobită cu florile ştiinţei
Bucură-te, minte văzătoare prin ocheanul inimii
Bucură-te, inimă văzătoare prin lumina Duhului
Bucură-te, rodire a Împărăţiei prin adâncă răbdare
Bucură-te, dobândire a Duhului prin înfrânare
Bucură-te, înălţare peste tulburările patimii prin umilinţă
Bucură-te, dobândire a harului prin milostivire
Bucură-te, priveghere întru cunoştinţa prezenţei lui Hristos
Bucură-te, tăcere lucrătoare a cuvântului dumnezeiesc
Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!

Condacul al 6-lea

Mare este ajutorul tău, Sfinte, către noi, cei loviţi de tot felul de ispite şi necazuri, care te chemăm cu credinţă şi urmăm călăuzirile tale de Dumnezeu insuflate. Şi cu toate că suntem nevrednici, cu mijlocirile tale îndrăznim să întoarcem prin pocăinţă viaţa noastră spre Hristos, Răsăritul cel de Sus şi Izvorul milostivirii, cântând împreună cu tine: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Greu este jugul lăcomiei ce înăbuşă râvna dumnezeiască şi se face pricină a înclinărilor pătimaşe, drept aceea ne-ai învăţat, Părinte Ioane, a-l schimba pe jugul cel uşor al curăţiei inimii prin stingerea îmboldirilor aprinse ale trupului, mărturisirea conştiinţei şi umilinţa ce vine din ascultare. Iar prin postul sufletului şi trupului să arătăm dorul după dumnezeiasca împărtăşire în libertatea duhului, de care şi noi însetând cântăm:

Bucură-te, cercetare a conştiinţei ce smulgi spinii păcatului
Bucură-te, răbdare şi osteneală ce chemi mintea din cutreierul nestatornic
Bucură-te, căinţă a inimii ce sfărâmi împietrirea sufletului
Bucură-te, frică de Dumnezeu ce nu părăseşti cuvântul dragostei Lui
Bucură-te, rugăciune stăruitoare ce răzbaţi prin viforul ispitelor
Bucură-te, hrănire din laptele Scripturii şi mierea Tradiţiei sfinte
Bucură-te, postire născătoare de cumpătare şi înnoire a simţurilor
Bucură-te, vedere a lumii în icoana iubirii dumnezeieşti
Bucură-te, feciorie lucrătoare a tainei întrupării lui Dumnezeu
Bucură-te, punere a nădejdii în milostivirea de Sus
Bucură-te, închinare de sine primitoare a lucrării Sfintei Treimi
Bucură-te, curăţire a altarului lăuntric spre primirea Tainelor dumnezeieşti
Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!

Condacul al 7-lea

Urmând predania bătrânilor ne-ai învăţat atât curmarea mişcărilor demonice împotriva firii cât şi supunerea mişcărilor fireşti faţă de voia şi lucrarea dumnezeiască mai presus de fire. Şi îndemnai astfel să ne împlinim menirea, depăşind cele ale firii în Trupul lui Hristos şi în unire cu Sfânta Treime, cântând împreună cu sfinţii: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Ai vădit, părinte Ioane, lucrarea duhurilor răutăţii ce însoţesc cele opt patimi de căpătâi: duhul lăcomiei, duhul desfrânării, duhul iubirii de argint, duhul mâniei, duhul tristeţii, duhul neliniştii, duhul slavei deşarte şi duhul trufiei. Şi curăţind rănile patimilor, ai pus peste ele balsamul virtuţilor şi legătura dragostei, ca să aflăm vindecare şi mângâierea desăvârşirii, cu bucurie cântând:

Bucură-te, păzire a inimii de răsărirea gândurilor răutăţii
Bucură-te, gătire prin înfrânare a locaşului slavei
Bucură-te, feciorie, taina naşterii duhovniceşti
Bucură-te, trup şi suflet făcute icoană a sălăşluirii dumnezeieşti
Bucură-te, sfinţire a omului întreg după voia Sfintei Treimi
Bucură-te, nimicire a idolilor gândiţi şi simţiţi înaintea chipului lui Dumnezeu
Bucură-te, dezlipire cu duhul de agonisiri şi sălăşluire în hotarul veşniciei
Bucură-te, blândeţe şi răbdare întru nădejde, pământ al rodirii sfinte
Bucură-te, lepădare a întristării lumii pentru întristarea după Dumnezeu
Bucură-te, întristare zămislită din pocăinţă şi dorirea desăvârşirii
Bucură-te, isihie, rod al credinţei lucrătoare prin iubire
Bucură-te, micşorare de sine pentru arătarea slavei lui Dumnezeu
Bucură-te, surpare prin smerenie a înălţărilor trufiei
Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!

Condacul al 8-lea

Ai înfiinţat la Marsilia, Cuvioase Ioan, două mânăstiri de obşte, una de bărbaţi şi una de femei, răsădind cu duhovnicească pricepere tradiţia monahală a părinţilor din Egipt în specificul locului şi firii locuitorilor din Galia. Pe acestea trecându-le prin inima ta de Părinte şi firea neamului românesc, s-a arătat unicul chip al Împărăţiei într-o nouă icoană a cântării neîncetate de: Aliluia!

Icosul al 8-lea

La rugămintea Sfântului Castor ai alcătuit, Părinte, Aşezămintele Cenobitice, arătând că măsura desăvârşirii stă în împlinirea poruncii dumnezeieşti cu dreaptă socoteală şi după putere, chiar dacă mijloacele nu sunt aceleaşi. Aşa ai arătat că pogorămintele referitoare la orânduirea vieţii creştine nu înseamnă o schimbare a ţintei, nici a treptelor de atins, ci o împropriere a tradiţiei Bisericii în diferite caractere unite în aceeaşi icoană a comuniunii în Duhul Sfânt.

Bucură-te, iconar fidel erminiilor sfinte
Bucură-te, zugrav al aceluiaşi chip într-o nouă icoană
Bucură-te, înzestrare a Galiei cu armătură duhovnicească
Bucură-te, cuvânt purtător al apei duhovniceşti a pustiei
Bucură-te, începător al monahismului din Apus
Bucură-te, vistierie a comorilor Răsăritului
Bucură-te, purtător al Căii, Adevărului şi Vieţii
Bucură-te, cuvântător de Dumnezeu din plinătatea harului
Bucură-te, lucrător al curăţirii dumnezeieşti
Bucură-te, zugrav al contemplării dumnezeieşti
Bucură-te, liturghisitor al unirii dumnezeieşti
Bucură-te, candelă nestinsă la icoana Întrupării
Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!

Condacul al 9-lea

Mare taină e libertatea omului dată în însăşi pecetea chipului divin, desăvârşită în dialogul dragostei şi împreună-lucrarea cu Dumnezeu. Iar viaţa veşnică este însăşi părtăşia la iubirea Sfintei Treimi, în bucuria veşnică şi pacea cântării de: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Râvnei Sfinţilor Capadocieni şi a Sfântului Ioan Gură de Aur ai urmat ridicând cuvântul împotriva celor ce susţineau o separare adâncă între firea omenească şi harul divin. Aşa ai arătat că, deşi tot darul desăvârşit şi tot harul vin de la Dumnezeu, libertatea omului zidit după chipul Lui este chemată să răspundă şi să conlucreze cu harul pentru a produce în suflet roadele virtuţilor şi a se împlini în împărtăşirea dumnezeiască.

Bucură-te, urmaş adevărat al Sfinţilor Apostoli
Bucură-te, ferire de învrăjbire cu smerenie evanghelică
Bucură-te, depărtare cu duhul de tulburare şi certuri
Bucură-te, primire a harului pe măsura credinţei
Bucură-te, învăţătură temeluită pe cuvântul lui Dumnezeu
Bucură-te, împreună-lucrător cu Hristos
Bucură-te, statornicie în dreapta credinţă
Bucură-te, pace nesurpată şi blândeţe moştenitoare a raiului
Bucură-te, mărturisire a vieţii ca dialog şi participare
Bucură-te, învăţător al nevoinţei duhovniceşti
Bucură-te, laudă a milostivirii dumnezeieşti
Bucură-te, zugrăvire a chipului omului după erminia Sfinţilor Părinţi
Bucură-te, liturghisire a darului şi primire a harului lui Dumnezeu
Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!

Condacul al 10-lea

Stâlp al Bisericii te-ai arătat, Părinte Ioane, când la cererea viitorului papă Leon cel Mare al Romei ai alcătuit o ultimă scriere: Despre Întruparea Domnului, împotriva lui Nestorie, punând o piatră de temelie pentru Sinodul al III-lea Ecumenic din Efes, ţinut cu un an mai târziu. Pentru aceasta ca pe un dumnezeiesc părinte şi alăută a dogmelor insuflate te cinstim, şi împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Pe Maica Domnului ai mărturisit-o Născătoare de Dumnezeu iar pe Hristos Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Aşa ai arătat că îndumnezeirea nu este o simplă imitare săvârşită de om ca după un model exterior, ci rodul lucrării divine împărtăşite în taina dragostei. Pentru aceasta îţi strigăm:

Bucură-te, alăută a tainei Treimii
Bucură-te, piatră a mărturisirii Întrupării
Bucură-te, piatră la temelia Bisericii
Bucură-te, laudă a naşterii dumnezeieşti din Fecioară
Bucură-te, cinstitor al măririi Născătoarei de Dumnezeu
Bucură-te, conglăsuitor cu Apostolii
Bucură-te, râu al teologhisirii insuflate
Bucură-te, călăuzitorule pe calea mântuirii
Bucură-te, apărătorule al dreptei credinţe
Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu şi grabnic ajutătorule
Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu şi degrab luminătorule
Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu şi de oameni
Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!

Condacul al 11-lea

Până la capăt ai rămas statornic în dreapta credinţă a Bisericii, păzind nesecat izvorul isihiei dumnezeieşti, Cuvioase Ioan Casian, drept pentru care încă în viaţă fiind ai fost cinstit ca sfânt şi după mutarea ta izvoare de har ai revărsat spre mângâierea celor ce cântă: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cum vom putea lăuda după vrednicie minunile tale, Părinte Ioane, că nu ne laşi în grelele încercări la care suntem supuşi şi ca pe o gură de rai ne-ai lăsat sfintele tale moaşte, spre mărturia vieţii nestricăcioase întru slava Sfintei Treimi. Fii dar grabnic sprijinitor şi tămăduitor al celor ce aleargă la tine şi cu credinţă cântă:

Bucură-te, chip împlinit în asemănarea dumnezeiască
Bucură-te, rod al pomului Vieţii
Bucură-te, prescură liturghisită de Hristos a neamului românesc
Bucură-te, purtător al crucii de moştenire a acestui pământ
Bucură-te, purtător al crucii omenirii suferinde
Bucură-te, izvor al tămăduirii
Bucură-te, părinte ce naşti în fii duhul mântuirii
Bucură-te, inimă de părinte, îmbrăţişare peste fire
Bucură-te, inimă de fiu în care bate dumnezeiasca iubire
Bucură-te, grijă părintească faţă de toţi cei necăjiţi
Bucură-te, ieşire în căutarea celor rătăciţi
Bucură-te, întâmpinare a fiilor risipitori
Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!

Condacul al 12-lea

Cu adevărat vă cinstim, Sfinte Ioane şi Sfinte Gherman, împreună cu primul vostru dascăl şi învăţător, Sfântul Ierarh Teotim I al Tomisului, ca pe o icoană a Sfintei Treimi zugrăvită în vetrele sihăstreşti ale Dobrogei. Căci moştenirea acestui neam şi pământ o aţi urcat la cer şi luminători lumii v-aţi arătat, unind sfinţenia vieţii, cultura aleasă şi teologia insuflată în taina cântării de: Aliluia!

Icosul al 12-lea

În multe stânci şi peşteri, văi şi sate, locuri de închinare şi sfinte locaşuri a răsunat numele tău, Sfinte Ioane, pecetluind în frumuseţea peisajului legătura veşnică de iubire pe care o ai cu acest pământ şi neam. Drept aceea după cuviinţă te cinstim şi cu mulţumire îţi cântăm:

Bucură-te, singurătate cu Dumnezeu ce îmbrăţişezi lumea
Bucură-te, dăruire de sine nevoinţei isihaste
Bucură-te, luminătorule al pustiei
Bucură-te, rugăciune pentru lumea deznădăjduită
Bucură-te, semănătorule al chipului Împărăţiei
Bucură-te, vistier al comorilor pustiei
Bucură-te, făclie nestinsă în sfeşnicul Bisericii
Bucură-te, grabnic ajutător al celor deznădăjduiţi
Bucură-te, mângâietorule al celor întristaţi
Bucură-te, iscusit grădinar al inimilor
Bucură-te, surpător al curselor diavoleşti
Bucură-te, îndemnător spre cele mai presus de fire
Bucură-te, libertate transfigurată prin iubire
Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!

Condacul al 13-lea

O, Sfinte Părinte Ioan Casian, nu ne lăsa pe noi, păcătoşii, care în neputinţe şi patimi cumplite ne zbatem, şi nu îndrăznim a căuta la faţa lui Dumnezeu din cauza fărădelegilor şi împietririi ce ne apasă, revarsă spre noi cu harul ce ţi s-a dat milostivirea dumnezeiască spre tămăduire, luminare şi înmulţirea dragostei întru slava Preasfintei Treimi, ca să cântăm cu mulţumire: Aliluia!
(acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic iarăşi

Icosul 1: “Din Dobrogea şi neamul străromân…” şi
Condacul 1: “Pentru iubirea desăvârşită…”

Preluare: Sfinţi Români