3 ianuarie: Sfânta Genoveva de Paris

Sfânta Genoveva de Paris

Sf Genoveva_Paris

Cuvioasa Genoveva s-a născut în jurul anului 422 în Nanterre, la câțiva kilometri vest de Paris, din părinții Severus și Geroncia, oameni cu bună stare materială și credincioși. Copil fiind, Genoveva păștea oile părinților ei pe malurile împădurite ale râului Senna.

La vârsta de opt ani, Dumnezeu a chemat-o pe Genoveva să-I urmeze. Lucrurile s-au petrecut în felul următor: un sinod local din Gallia a hotărât să trimită în Bretania doi episcopi misionari pentru a combate erezia pelagienilor. Era vorba de doi părinți cu viață aleasă, Gherman și Lup.

În timpul călătoriei lor, cei doi au trecut și prin Nanterre, unde au fost întâmpinați de credincioși, care i-au rugat să rămână și să slujească vecernia.

Sfântul Gherman, în timp ce-i binecuvânta pe credincioși, a văzut un chip binecuvântat și, luminat de Duhul Sfânt, a proorocit, spre surprinderea părinților fetei, că acea copilă ,,va fi mare înaintea Lui Dumnezeu și mulți își vor găsi mântuirea prin ea”. Apoi a întrebat-o pe Genoveva: ,,Fiica mea, dorești să te afierosești mireasă neprihănită lui Hristos?”. Sfânta a răspuns: ,,Sfințite stăpâne, tocmai aceasta este dorința inimii mele, mă rog ca Dumnezeu să o plinească”.

Sfântul episcop și-a ținut mâinile sale pe capul copilei cât timp a ținut vecernia, iar la sfârșit le-a spus părinților Genovevei ca a doua zi să vină dis-de-dimineață cu ea la biserică.

A doua zi dimineața, episcopul a întrebat-o: ,,Genoveva, copila mea, îți amintești promisiunea pe care ai făcut-o ieri seară?”. ,,Da, sfințite stăpâne. Făgăduiesc înaintea Domnului că îmi voi închina viața mea, trup și suflet, Domnului, până la sfârșitul vieții mele.” Atunci, Sfântul Gherman i-a dăruit o monedă care avea pe ea încrustat semnul Sfintei Cruci, ca s-o pună la gât în amintirea făgăduinței pe care a făcut-o, spunându-i, de asemenea, să nu se îmbrace niciodată cu haine scumpe, nici să poarte podoabe.

Saint_GenevieveÎntr-o zi de praznic, mama Genovevei, care se pregătea să meargă la biserică, i-a poruncit copilei ca în ziua aceea să rămână acasă. Genoveva s-a mâhnit și i-a reamintit mamei sale despre făgăduința pe care o făcuse Domnului. Mama a ridicat mâna asupra fiicei și a pălmuit-o, dar, în clipa următoare a orbit cu totul. Genoveva a luat un vas cu apă peste care a făcut semnul Crucii, i-a dat mamei să-și spele fața și, cu harul Lui Dumnezeu, a început să vadă din nou.

La vârsta de 15 ani, Genoveva, împreună cu alte două fete mai mari decât ea, a mers la episcopul locului pentru a primi schima monahală. În vremea aceea, în Gallia nu existau mănăstiri de maici, astfel că Genoveva a rămas în casa părinților până ce aceștia au trecut la Domnul, apoi s-a mutat la Paris (fostul oraș roman Lutetia Parisii) – acolo unde locuia cea care îi fusese nașă la intrarea în monahism. Locuind într-o casă aflată pe un deal la poalele căruia curgea râul Senna, a început să practice un post riguros și aspru, mâncând doar pâine și puține legume fierte, o dată la două-trei săptămâni.

Domnul a îngăduit Cuvioasei Genoveva să paralizeze timp de trei zile, când nu a putut să se miște și nici să se ridice din pat, ca și cum ar fi fost moartă. Când și-a revenit, a povestit tuturor celor de față cum un înger al Domnului a luat-o și i-a arătat Raiul și Iadul. Iar Genoveva a povestit pe îndelete cele ce văzuse, insistând mai mult asupra bunătăților de nedescris pe care Dumnezeu le-a pregătit celor drepți.

Încetul cu încetul, Genoveva, această fecioară cu suflet binecuvântat, a primit de la Dumnezeu din belșug roadele Duhului Sfânt pentru nevoința sa: darul lacrimilor, al vederii înainte, al proorociei și al facerii de minuni.

Așa cum se întâmplă de obicei cu oamenii sfinți, duhurile cele rele, văzând că nu o pot învinge pe sfântă, au trimis împotriva ei oameni care s-o vorbească de rău și s-o ponegrească. Astfel că, în anul 445, atunci când venerabilul episcop Gherman, aflat în drum spre Bretania, a trecut și prin Paris, potrivnicii sfintei au pârât-o episcopului. Luminatul ierarh, mergând să cerceteze cele pârâte, a stat și s-a rugat împreună cu Cuvioasa, iar apoi a arătat tuturor celor de față chipul brăzdat de lacrimi al sfintei, semn al harului îmbelșugat pe care Domnul l-a revărsat asupra roabei sale.

Atunci când Atilla, căpetenia hoardelor barbare ale hunilor, s-a apropiat de Paris, locuitorii au fost cuprinși de panică și se pregăteau să părăsească orașul. Sfânta le-a cerut să nu se teamă, pentru că Dumnezeu îi va scăpa dacă se vor pocăi, vor posti și vor pleca genunchiul la rugăciune. Parizienii nu i-au ascultat sfatul, ci s-au ridicat împotriva ei, ba chiar au vrut să o omoare cu pietre, dar Domnul a păzit-o de mânia mulțimii. Cât despre huni, aceștia și-au schimbat direcția și, la 200 de km depărtare de Paris, pe Câmpiile Catalaunice (Chalons), au fost înfrânți de armata romană condusă de generalul Aetius (la anul 451) .

Cuvioasa Genoveva a aflat trecere înaintea Domnului: izgonea demoni, vindeca paralitici, reda lumina ochilor celor fără vedere. Mulțimea minunilor pe care sfânta le-a săvârșit au fost așternute pe hârtie la 18 ani de la trecerea ei la cele veșnice.

Odată, o mamă zdrobită de durere l-a adus la picioarele sfintei pe fiul de patru ani care tocmai murise. Sfânta a pus deasupra copilului mort năframa cu care își acoperea capul și, rugându-se cu lacrimi vreme de mai multe ceasuri, duhul copilului s-a reîntors în trup.

În fiecare an, după tradiția monahală răsăriteană, de la Teofanie și până în Joia Mare, Cuvioasa se zăvora și nu mai primea pe nimeni. Odată, o călugăriță a încercat să vadă pe ascuns cum petrecea Cuvioasa în isihie și, privind pe furiș înăuntru, a rămas fără vedere. După terminarea Postului Mare, Cuvioasa Genoveva a mers la chilia unde viețuia sărmana monahie și, după ce s-a rugat îndelung, a făcut semnul Sfintei Cruci deasupra ei, iar monahia și-a recăpătat vederea.

Cuvioasa Genoveva avea mare evlavie la Sfântul Dionisie, cel dintâi episcop al Parisului, cel care pătimise mucenicește pe Muntele Martirilor (Montmartre), nu departe de locul în care viețuia ea. Cuvioasa îndemnat câțiva părinți să ridice o biserică pe locul unde se afla mormântul Sfântului Dionisie, însă lucrările de construcție s-au oprit la un moment dat din lipsa varului. Cuvioasa le-a spus muncitorilor să se ducă la podul orașului. Acolo, aceștia au întâlnit doi păstori care tocmai povesteau cum descoperiseră în pădure o groapă cu var!

Încet, încet, biserica Sfântului Dionisie a fost ridicată, iar Cuvioasa mergea acolo foarte des pentru a se ruga, mai ales înainte de ziua duminicii, când priveghea întreaga noapte.

Într-o sâmbătă seara, deși afară era furtună, Cuvioasa a plecat, ca de obicei, împreună cu maicile spre biserica Sfântului Dionisie. La un moment dat, felinarul pe care îl aveau s-a stins din cauza vântului foarte puternic. Maicile au început să se teamă, afară era întuneric, pe jos era noroi și nu știau încotro s-o apuce. Cuvioasa Genoveva, mai întâi le-a încurajat, apoi făcând rugăciune, a însemnat felinar cu semnul Crucii. Prin minune, felinarul s-a aprins și, ajutate de lumina lui, au ajuns cu bine și la vreme pentru slujba de priveghere.

Sfânta, împreună cu obștea care se strânsese în jurul ei, mergea adeseori ca să se închine la mormântul Sfântului Martin din Tours, la aproximativ 200 kilometri de Paris, acolo unde se săvârșeau multe minuni.

Odată, fiind Parisul înconjurat și asediat de franci, locuitorii erau în pericol de a muri de foame. Cuvioasa a trimis câteva corăbii să aducă hrană din zonele care nu fuseseră prădate de franci, iar acelea s-au întors în pace, încărcate cu grâne și, așa au scăpat parizienii de la foamete.

Sfântul Simeon Stâlpnicul din Antiohiei (+459) a mărturisit și el despre trecerea pe care Cuvioasa Genoveva o avea înaintea Domnului. Câțiva negustori din Paris călătoriseră în Orient și, atrași de faima Sfântului Simeon Stâlpnicul, au mers să primească binecuvântare de la el. Mare le-a fost, însă, mirarea atunci când sfântul i-a rugat să-i transmită urările lui de bine Sfintei Genoveva, împreună cu cererea de a-l pomeni și pe el la rugăciune!

Sfânta era cunoscută și pentru mărinimia și bunătatea pe care o arăta mai ales celor aflați în închisoare și în robie, al căror număr era foarte mare în acele vremuri tulburi. A mijlocit de multe ori pe lângă Hilderic, regele francilor, pentru a elibera o parte din prizonierii pe care acela îi capturase.

Într-o zi, Hilderic a hotărât să execute mai mulți prizonieri de război pe care îi ținea în temniță. A ieșit pe ascuns din oraș, poruncind ca porțile să fie încuiate, astfel încât nimeni să nu poată ieși să vadă cele ce aveau să se petreacă. Sfânta a aflat despre hotărârea regelui și, în mare grabă, a plecat către locul unde urmau să aibă loc execuțiile. Ajungând înaintea porților ferecate ale Parisului, a făcut semnul Crucii, iar porțile s-au deschis. Ajungând la vreme la locul unde se găseau condamnații, l-a înduplecat încă o dată pe regele idolatru, care i-a lăsat liberi pe cei care îi sortise morții.

Purtătoarea de Dumnezeu și făcătoarea de minuni Genoveva a trecut la cele veșnice în ziua de 3 ianuarie, cel mai probabil în anul 512. Cinstitele sale moaște au fost așezate, mai întâi, în biserica Sfântului Dionisie, iar apoi au fost mutate în biserica Sfântului Ștefan din Paris, în apropierea casei unde, ani de-a rândul, Genoveva i-a adus Mirelui Hristos jertfă nesângeroasă: nevoințele ei ascetice și lacrimile izvorâte din dragoste pentru semeni.

Revista Sfântul Ciprian nr. 216 și 217/1987.

Sursa: pemptousia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

%d blogeri au apreciat: