TROPARUL ŞI VIAŢA SF. IPATIE
31 MARTIE
Acest mare plăcut al lui Dumnezeu, Ipatie, Sfîntul episcop al cetăţii Gangrelor, din ţara Paflagoniei, a fost unul din cei trei sute şi optsprezece Sfinţi Părinţi care au luat parte la întîiul a toată lumea Sinod, ce s-a adunat în Niceea la anul 325, pe vremea împărăţiei marelui Constantin (306-337), la care, cu ceilalţi Sfinţi Părinţi, ajutînd dreapta credinţă şi fiind plin de Duh Sfînt, l-au mustrat pe Arie pentru eres şi l-au dat anatemei. Şi avea de la Dumnezeu mare putere în facerea de minuni, pentru că tămăduia toate neputinţele şi izgonea diavolii. Aşa, într-un sat, apele cele amare care curgeau din munţi, le-a făcut dulci; şi în alt loc a scos cu rugăciunea un izvor de ape calde, spre tămăduirea oamenilor.
Umblînd el într-o noapte întunecoasă, aproape de un rîu, se arătau lumini aprinse din ape, luminîndu-i calea, ca să nu alunece şi să cadă în repejunile apelor. A omorît apoi un balaur înfricoşător, pentru că, după moartea marelui Constantin, împărăţind fiul său Constantie (337-361), un foarte mare balaur s-a tîrît în palatul împărătesc, neştiut de unde, păzind cămările cele de vistierie, în care era aurul şi toată bogăţia împărătească. Şi, punîndu-şi capul în uşă, nu lăsa pe nimeni să se apropie.
De acest lucru împăratul înspăimîntîndu-se, a rugat prin scrisorile sale pe sfinţitul lui Dumnezeu, Ipatie, ca să vină în Constantinopol, căci era slăvit numele sfîntului pentru minunile ce le făcea cu darul lui Hristos. Cînd a venit sfîntul, împăratul l-a întîmpinat şi pînă la pămînt i s-a închinat şi cu toată cinstea l-a primit, rugîndu-l ca prin rugăciune să izgonească pe balaurul acela din vistieriile împărăteşti, pe care nici o putere omenească nu putea să-l alunge, deşi mulţi din duhovniceasca rînduială, înarmîndu-se cu rugăciunea, se ispiteau asupra lui, însă nimic n-au sporit; ba unii chiar au şi pătimit de la balaur.
Sfîntul Ipatie a zis: „Nu poate rugăciunea noastră, o, împărate; însă poate credinţa ta către Dumnezeu!” Şi, închinîndu-se pînă la pămînt, s-a rugat multă vreme. După aceea, sculîndu-se, a zis către împărat: „În mijlocul alergării de cai, unde este chipul tatălui tău, porunceşte să se pregătească un cuptor şi să-l aprindă foarte tare şi să aştepte pînă ce voi veni acolo”. Deci, îndată pregătindu-se cuptorul şi aprinzîndu-l, făcătorul de minuni, Sfîntul Ipatie, luînd toiagul său cel arhieresc, a mers la cămările împărăteşti şi, porţile vistieriilor deschizîndu-le, a bătut mult pe balaur cu toiagul. Şi tot poporul împreună cu împăratul priveau de departe, fiind cuprinşi de frică şi de cutremur, pentru că vedeau că nu iese balaurul şi acum ziua se sfîrşea şi aşteptau cu toţii ca să fie omorît sfîntul de către balaur, precum aceasta şi la alţi preoţi s-a mai întîmplat. Iar arhiereul, ridicîndu-şi ochii la cer şi chemînd pe Domnul într-ajutor, şi-a băgat toiagul în gura balaurului şi a zis: „În numele Domnului meu Iisus Hristos, urmează-mi mie!”
Iar balaurul, apucîndu-se cu dinţii de toiag, urma pe sfînt ca un rob legat, căci cu adevărat îl legase cu dumnezeiasca putere, marele făcător de minuni. Şi, ieşind fericitul din vistieriile împărăteşti, tot locul alergării de cai şi tîrgul l-a înconjurat, ducînd pe balaur. Iar cei ce priveau, văzînd pe balaurul acela ţinîndu-se de toiag şi tîrîndu-se, s-au înspăimîntat şi s-au mirat foarte tare, pentru că balaurul era foarte înfricoşat, avînd lungime de şaizeci de coţi.
Apropiindu-se sfîntul de cuptorul cel aprins care ardea cu mare văpaie, a zis către balaur: „În numele lui Hristos, pe Care şi eu cel neînsemnat Îl propovăduiesc, îţi poruncesc să intri în mijlocul focului acestuia”. Iar înfricoşatul balaur plecîndu-se, s-a aruncat cu mare repeziciune în cuptorul cel înfocat şi a ars în mijlocul cuptorului, iar toţi oamenii care cu spaimă priveau la aceasta, preamăreau pe Dumnezeu că, pe acest luminător şi făcător de minuni, adică pe Sfîntul Ipatie, în zilele lor l-a arătat lumii.
Atunci, împăratul a dat mare mulţumire lui Dumnezeu şi plăcutului Său, Sfîntului Ipatie, şi-l cinstea pe fericitul ca pe un tată al său. Şi a poruncit să zugrăvească pe o scîndurică chipul sfîntului şi în vistieriile împărăteşti chipul aceluia să-l pună spre gonirea puterii celei potrivnice. Iar pe sfîntul, cinstindu-l cu daruri şi cu dragoste sărutîndu-l, l-a eliberat întru ale sale.
Dar, pe cînd mergea sfîntul la scaunul său, nişte oameni înrăutăţiţi care erau de eresul lui Novaţian, cu zavistie multă aprinzîndu-se asupra arhiereului lui Dumnezeu, s-au ascuns în calea lui la un loc strîmt, lîngă o rîpă de munte şi lîngă un mal, înarmaţi fiind cu săbii şi cu ciomege. Apoi deodată, fără de veste, năvălind asupra lui ca nişte fiare sălbatice şi dîndu-i multe bătăi, de pe malul cel înalt l-au aruncat în prăpastia aceea. Iar sfîntul, fiind abia viu, şi-a înălţat mîinile în sus şi, ridicîndu-şi ochii la cer – precum altă dată Sfîntul întîiul Mucenic Ştefan -, se ruga pentru cei ce l-au ucis şi zicea: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” Şi, încă rugîndu-se, o femeie ce ţinea de eresul lui Arie, luînd o piatră, a lovit pe sfîntul tare în cap şi l-a omorît. Iar sufletul lui cel sfînt, îndată ieşind din legăturile trupeşti, s-a suit la Dumnezeu.
După aceea ucigaşii, luînd trupul sfîntului, l-au ascuns în nişte paie ce se întîmplaseră acolo aproape şi s-au dus. Dar n-a zăbovit asupra lor pedeapsa lui Dumnezeu, răsplătind sîngele cel nevinovat. Căci mai întîi pe femeia aceea a apucat-o duhul cel necurat, chiar în acel loc, şi o muncea pe dînsa şi cu aceeaşi piatră cu care l-a omorît pe sfînt îşi bătea pieptul său neîncetat; şi toţi s-au îndrăcit şi pătimeau cumplit.
Mai tîrziu plugarul ale căruia erau paiele, neştiind nimic despre uciderea cea nedreaptă ce se făcuse, a mers ca să ia paie pentru animalul său şi a auzit glas de îngeri cîntînd şi se minuna. Iar pe cînd lua paie, a găsit trupul cel mort tot rănit de bătăi şi mult s-a înspăimîntat. Şi, cunoscînd pe episcopul său, Sfîntul Ipatie, a alergat la sătenii săi şi a vestit degrabă în toată cetatea. Apoi îndată locuitorii cetăţii Gangrelor, adunîndu-se, au mers cu multă tînguire şi au luat cinstitul trup al sfîntului părinte şi al lor păstor şi l-au îngropat cu cinste la un loc însemnat. Iar femeia cea ucigaşă urma trupul sfîntului care se ducea la îngropare şi se bătea cu piatra aceea cu care ucisese pe arhiereul lui Dumnezeu, mărturisind înaintea tuturor păcatul său. Iar după ce s-a îngropat sfîntul său trup, femeia aceea s-a tămăduit de muncirea diavolească, asemenea şi ceilalţi care luaseră parte la ucidere şi se îndrăciseră.
Deci toţi au dobîndit tămăduire la mormîntul sfîntului, care, şi după moarte arătîndu-şi bunătatea sa vrăjmaşilor, i-a făcut sănătoşi. Şi alte minuni şi tămăduiri li s-au arătat oamenilor, care veneau cu credinţă la mormîntul sfîntului, prin rugăciunilor lui cele sfinte.
Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Ipatie, Episcopul Gangrei
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Ipatie, Episcopul Gangrei, glasul al 4-lea:
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm!
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din pruncie fiind luminat cu Lumina Preasfintei Treimi, cugetătorule de Dumnezeu ierarhe, te-ai hrănit cu laptele cel de viaţă al credinţei, strălucind prin virtuţi.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu înţelegerea şi cu harul fiind împodobit, prin postiri şi osteneli ai înfrânat poftele trupului, cugetătorule de Dumnezeu preafericite şi ţi-ai împodobit sufletul cu virtuţi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca un soare strălucind, cu viaţa ta cea luminată, ai luminat toată Biserica lui Hristos, părinte, cu razele minunilor tale, ierarhe.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Iată, proorociile proorocilor au luat, cu adevărat, sfârşit întru tine. Că, zămislind fără de sămânţă pe Cuvântul, L-ai născut Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.
Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti Întărirea…
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Adăpându-te din Scripturi, te-ai făcut lemn al vieţii, preaînţelepte, la roadele căruia nu aleargă vrăjmaşul Evei.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu rugăciunile tale cele de Dumnezeu înduplecătoare, oprind cântările cele nelegiuite, ai îngrădit gurile, precum zice Proorocul.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe femeile cele neruşinate le-ai zdrobit înţelepţeşte, împreună cu izvorul, aducând în chip minunat înţelepţire celor nerecunoscători.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Casă a Sfântului Duh şi chip al rugăciunii te-ai făcut, lauda ierarhilor şi slava mucenicilor, Sfinte Ipatie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Neslujind legilor firii de Maică, ai născut pe Mântuitorul. Căci legile firii se înnoiesc întru tine.
Irmosul:
Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Luminarea celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucirea Duhului sălăşluindu-se din belşug întru tine, părinte, te-a arătat stâlp purtător de lumină, luminând lumea cu învăţături Dumnezeieşti.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu liniştea cuvintelor tale, ai potolit iarna cea idolească şi cu biruinţele smereniei ai veştejit semeţia păgânătăţii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătatu-te-ai, Sfinte Părinte Ipatie, oglindă neîntinată a Preasfintei Treimi, căci ai iubit a vedea, în chip curat, cunoştinţa Dumnezeului nostru.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cât de Uimitoare şi de Preaslăvită este Taina naşterii tale! Căci ai născut mai presus de fire pe Ziditorul, Preacurată.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin, pe mine ticălosul? Ci, mă întoarce, Te rog şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având dorirea spre apa Dumnezeieştii suiri, părinte şi poftind după Frumuseţea Cea Nematerialnică a Raiului, te odihneai în locuri pline de flori, care mărturiseau prin închipuire Locaşurile cele de acolo.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nevoindu-te cu Privirile Cele Nematerialnice şi cu faptele, tu ai părăsit grijile cele materialnice ale sufletului ca pe o povară şi dănţuind în pustiuri ca şi într-o grădină, ai dobândit din destul harul Duhului Sfânt.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Sporindu-ţi turma, părinte, cu verdeaţa Dumnezeieştilor tale învăţături, ai întemeiat Biserici cinstite întocmai ca nişte staule, întru care, aducând oile cele cuvântătoare, preafericite, le-ai izbăvit de fiarele lui Arie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Singură ai născut, Fecioară şi Singură te-ai arătat fără ispită bărbătească, Preacurată. Căci, primind în pântecele tău pe Cuvântul Cel fără început al Tatălui, L-ai hrănit cu lapte, Fecioară, Minune Înfricoşătoare! Că ai rămas Fecioară şi ai înnoit hotarele firii.
Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Râul aprinzând pâraie înflăcărate de lumină, Sfinţite Mucenice Ipatie, îţi arătau ţie, celui ce treceai în noapte, calea, închipuind tuturor strălucirea sufletului tău.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dătătorul de viaţă, Hristos Dumnezeu, lucrând minuni prin tine, a arătat apa comoară de vindecări, făcând prin rugăciunile tale, Sfinte Ipatie, amărăciunea ei dulceaţă de minuni.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Lucrător de minuni mai presus de fire te-ai arătat, Sfinte Ipatie; căci, primind de la Dumnezeu harul vindecărilor, ai fost ca un izvor dăruind tuturor din destul ape Dumnezeieşti de mântuire.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prin rugăciunile tale, Curată, smulge-mă pe mine din primejdii şi din nevoi şi te rog miluieşte-mă. Că tu eşti Zid Nesfărâmat, Liman, Acoperământ şi Întărire Nerobită.
Irmosul:
Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă dintru adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat, auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele.
CONDAC, glasul 1.
Cu curăţirea cea sufletească Dumnezeieşte într-armându-te şi rugăciunea cea neîncetată având-o ca pe o suliţă în mâini, cu tărie ai biruit cetele demonilor, Sfinte Sfinţite Părinte Ipatie; roagă neîncetat pe Hristos Dumnezeu, pentru sufletele noastre.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Tinerii cei ce merseseră din Iudeea în Babilon, oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului au călcat-o în picioare, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Însuţi lucrător de negrăite minuni făcându-te de către Hristos, lumea ai luminat cu fapta şi cu cuvântul, ierarhe şi ai învăţat-o a striga cu evlavie: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cel înecat întru adâncul necredinţei, punând lanţuri de deznădăjduire celor căzuţi în patimile necinstei, a stins pocăinţa; pe care tu ierarhe, strălucind-o credincioşilor, ai ars pe Novat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Maica Cuvântului, pe Curata Născătoare de Dumnezeu şi Ocrotitoarea noastră, prin care călcăm în picioare supărările vrăjmaşilor, o lăudăm şi grăim: Binecuvântată eşti, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu în Trup.
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Împăratul Cerurilor…
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Jertfele cele fără de sânge, cu curăţie le-ai adus Preasfintei Treimi, preafericite şi te-ai făcut junghiere Domnului, prin mucenicie.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îmbrăcămintea ta cea sfinţită înroşind-o în propriul tău sânge, cu râvnă, ai primit îndoită cunună, de Dumnezeu purtătorule sfinţite mucenice.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Ca un mucenic al lui Hristos, asemănându-te milostivirii Lui, murind, te rugai pentru ucigaşii tăi, ca ei să dobândească mântuire.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Zămislit-ai mai presus de cuvânt pe Cuvântul în pântece şi născându-L, iarăşi eşti Fecioară. Căci toate ale tale sunt mai presus de fire, Născătoare de Dumnezeu.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Împăratul Cerurilor, pe Care Îl laudă Oştile Îngerilor, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!
Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-au de aceasta cerurile…
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin virtuţile tale închipuind pe Moise, l-ai întrecut pe el cu minunea, lovind cu îndrăzneală pe balaur cu toiagul tău, l-ai tras ca într-o undiţă din cămările cele împărăteşti, mistuindu-l cu foc ca pe un organ al răutăţii, întărindu-te cu dreapta credinţă, Părinte Ipatie.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pentru Hristos fiind acoperit cu pietre de ticăloşii ucigaşi, Sfinte Sfinţite Mucenice Ipatie, ai înecat în râurile sângelui tău învăţăturile cele potrivnice lui Dumnezeu ale păgânului Novat, propovăduind celor greşiţi că vor dobândi iertarea datoriilor prin pocăinţă, părinte înţelepte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Stând înaintea Făcătorului şi Stăpânului tuturor, Sfinte Sfinţite Ierarhe şi Mucenice Ipatie, nu înceta a te ruga pentru noi, ca să ne izbăvească din ispite şi din necazuri, pe cei ce cu dragoste curată săvârşim sfântă pomenirea ta şi cu cântări Dumnezeieşti te lăudăm pe tine, prealăudate.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Înfumurarea şi îndrăzneala celor potrivnici şi sfaturile celor rău credincioşi, Ziditorule, nimiceşte-le, Cel Ce Te-ai născut din Fecioara. Iar adunarea credincioşilor o întăreşte neclintită, caun Dumnezeu, înălţându-i fruntea şi cu credinţa întărind-o, ca toţi să Te slăvim pe Tine.
Irmosul:
Spăimântatu-s-au de aceasta cerurile şi marginile pământului s-au minunat; că Dumnezeu S-a arătat oamenilor Trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceasta, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile Cetelor Îngereşti şi omeneşti te mărim.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…
Dogmele credinţei întărindu-le, cuvioase, ai propovăduit pe Cuvântul de o Fiinţă şi împreună Veşnic cu Tatăl. Pentru aceasta şi turma ta păstorind-o cu dreapta credinţă, ai ruşinat gândul cel cu judecată rea al lui Arie. Drept aceea, mutându-te acum către Hristos, roagă-te pentru noi toţi.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…
Cu Dumnezeiască naşterea ta ai înnoit, Preacurată, firea cea muritoare şi stricată de patimi a oamenilor şi ai ridicat pe toţi din moarte la Viaţa Nestricăciunii. Pentru aceasta, după datorie toţi te fericim, Fecioară Preamărită, precum mai înainte ai zis.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…
Fecioară Preacurată, Maica lui Hristos Dumnezeu, sabie a trecut prin Preasfântul tău suflet când ai văzut Răstignit de voie pe Fiul şi Dumnezeul tău. Pe Care nu înceta a-L ruga, Binecuvântată, să ne dăruiască nouă iertare de greşeli.
Ο Άγιος Υπάτιος ήταν επίσκοπος Γαγγρών στα χρόνια του Μεγάλου Κωνσταντίνου και συμμετείχε στην Α’ Οικουμενική Σύνοδο στη Νίκαια (325 μ.Χ.), κατά της πλάνης του Αρείου. Βασανίσθηκε από ειδωλολάτρες με ξύλα και πέτρες και τον άφησαν μισοπεθαμένο. Στο τέλος Θανατώθηκε διά λίθου.
Commemorated on March 31
Saint Hypatius the Healer of the Caves, attained glory through his severe fasting and prayerful vigilance. By night he stood at prayer, slept very little, and ate only bread and water.
St Hypatius devoted himself entirely to the service of the sick, and received from God the gift of healing. Those sick with various illnesses often hastened to his prayerful intercession.
The memory of St Hypatius is celebrated also on August 28, on the Synaxis of the Saints of the Far Caves.
Ἀπολυτίκιον
Ἦχος δ’. Ταχὺ προκατάλαβε.
Ὁσίως ἱέρευσας, τῷ ἐπὶ πάντων Θεῶ, καὶ πρόεδρος ἔνθεος, τῆς Ἐκκλησίας Γαγγρῶν, ἐδείχθης Ὑπάτιε, Ὅθεν θαυματουργίαις, διαλάμπων ποικίλαις, σύνθρονον τῷ Τεκόντι, τὸν Υἷον ὠμολώγεις, δι’ ὃν καὶ χαίρων ἤθλησας, Ἱερομάρτυς ἔνδοξε.