4 iulie: SFÂNTUL MIHAIL HONIATUL, MITROPOLITUL ATENEI, PRIGONIT DE CATOLICI ÎN SECOLUL 13.

SFÂNTUL MIHAIL HONIATUL, MITROPOLITUL ATENEI

*

4 IULIE

(1138 – 1222)

Sfântul Mihail a fost ultimul Mitropolit al Atenei (1182-1204 d. Hr.), înainte de cucerirea francă catolică. Învăţatul mitropolit şi frate al istoricului Nichita Honiatul, care adora trecutul slăvit al Atenei, a fost acela care a apărat-o nu numai de vrăjmaşi şi de atacuri, ci şi de impozitarea ei de către funcţionarii de stat. Scrisorile sale constituie un bogat izvor de informaţii referitoare la Attika sfârşitului de secol XII şi începutului de secol XIII. În aceste scrisori, se observă o dispoziţie agresivă la adresa Atenei, însă, la o privire mai atentă, uşor te încredinţezi de o adevărată şi profundă iubire atât faţă de cetate, cât şi faţă de poporul ei.
În anul 1203 d. Hr., a apărat cu succes cetatea care era pusă în pericol de ocupantul peninsulei, Leon Sgouros. Puţin mai târziu, în anul 1204, imediat după cucerirea francă (catolică), s-a auto-exilat în Kea, neîncetând, însă, nici de acolo să lupte şi să-şi apere turma. Mai târziu, s-a dus în Mănăstirea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, aproape de Termopile, unde a şi murit în anul 1222 d. Hr.
Slujba Sfântului a fost scrisă de Marele Imnograf al Bisericii Alexandrinilor, dl. Haralambis Bousias.
Pomenirea sa este amintită împreună cu cea a Sfântului Andrei Criteanul şi într-un Codice Vatopedin cu o slujbă comună.

Tropar

Glasul al V-lea, Pe Cuvântul cel împreună fără de început…

Strălucind prin virtute şi prin sfinţenie, prin păstoreasca ştiinţă şi viaţă plină de har, ai fost celor din Atena stâlp şi ocrotitor, o, Honiate Mihail, preaviteazule ierarh şi arhipăstor prea mare; pentru aceasta şi harul de-a te ruga neîncetat ai luat.

Condac, glasul al VIII-lea, Apărătoare Doamnă…

Pe Ierarhul Atenei cel prea învăţat, pe Dascălul cel iubitor de oameni, pe uşurătorul celor din nevoi şi râvnitorul celor ce se nevoiesc în peşteri, pe Mihail Honiatul luminat să-l lăudăm cu cântări cuviincioase, psalmodiind cu credinţă: Bucură-te, preadumnezeiescule părinte.

SURSA: „Noi pagini de sinaxar”, vol. 1.