Απολυτίκιο του Αγ. Σώζοντος – 07 ΣΕΠΤΕΜΒΡΙΟΥ

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. SOZONT

7 septembrie 

 Pomenirea Sfântului Mucenic Sozont.

Maximian, ighemonul Ciliciei, cînd a intrat în cetatea Pompeiopol, făcîndu-se praznic idolului de aur, a adus multe jertfe. Era acolo un tînăr cu neam din Licaonia, anume Sozont, creştin cu credinţă, cu deprinderi bune, plin de lucruri bune, pentru că învăţa ziua şi noaptea legea Domnului. Acesta, păscînd oile cele ne-cuvîntătoare, pe cele cuvîntătoare le povăţuia la păşunea cea bună; pentru că unde era el cu oile, acolo se adunau la dînsul şi ceilalţi păstori, copii şi bărbaţi, şi îi învăţa pe ei să cunoască pe unul Dumnezeu. Aşa, pe mulţi a adus la Sfîntul Botez, pentru că darul Domnului nostru Iisus Hristos era întru dînsul.
Odată, păscînd oile pe lîngă un izvor unde se afla un stejar mare, a adormit cu somn dulce şi a avut o vedenie dumnezeiască, care îl chema pe el la nevoinţa mucenicească, şi i s-a mai spus că acel loc are să fie multora de folos, pentru că se va sfinţi cu darul cel ce se coboară de sus şi mulţi vor afla mîntuire printr-însul şi vor preamări Sfînta Treime. Deci, sculîndu-se din somn bunul păstor, a încredinţat altora oile şi a lăsat în locul acela arcul său şi trei săgeţi spre pomenirea sa, iar el singur a intrat în cetatea Pompeiopol şi a văzut păgînătatea ce se înmulţea şi sfînta credinţă scăzînd, şi l-a durut inima de aceasta. Intrînd în capiştea idolească, unde se găsea un idol de aur, a luat de la dînsul o mînă şi, sfărîmînd-o, a împărţit-o la săraci. Apoi fiind mare tulburare în cetate pentru mîna cea de aur care se luase de la idol, mulţi erau cercetaţi şi chinuiţi. Dar Sfîntul Sozont, nevrînd ca altcineva să pătimească pentru vina lui, a mers singur la ighemonul Maximian şi s-a dat pe faţă. „Eu sînt – zise el – cel ce am luat mîna idolului vostru, pe care am zdrobit-o, iar aurul l-am dat celor ce aveau trebuinţă”.
Fiind cercetat pentru ce a îndrăznit a face un lucru ca acela şi a aduce necinstire idolului lor, a răspuns : „Am făcut aceasta ca să vă încredinţaţi de puterea cea slabă a idolului vostru. Cînd am luat mîna de pe dînsul, el nu s-a împotrivit. Să fi zis ceva!? Nici că l-a durut şi nici nu a suspinat. Şi cum putea să se împotrivească fiind mut şi fără de suflet ? Că de ar fi fost Dumnezeu adevărat şi viu, mi s-ar fi împotrivit şi nu s-ar fi lăsat să-i fac rău. Iar eu, cunoscîndu-l pe el că este idol, iar nu Dumnezeu, i-am sfărîmat mîna; ba încă era să-l zdrobesc cu totul, ca să nu vă mai închinaţi lucrului cel făcut de mîini omeneşti care, deşi are ochi, urechi, mîini şi picioare, nici nu vede, nici n-aude, nici nu grăieşte, nici nu pipăie, nici nu umblă şi nici nu poate să-şi ajute lui ceva, cînd l-ar bate cineva sau l-ar preface în bucăţi”.
Auzind aceasta, ighemonul a poruncit ca să-l lungească pe el fără milă. Deci, mai întîi, l-au spînzurat şi cu drugi de fier peste coaste l-au strujit; apoi încălţîndu-l cu încălţăminte de fier care avea piroane ascuţite pe dinăuntru, l-au pornit prin cetate, iar sfîntul preumblîndu-se astfel, slăvea pe Hristos Dumnezeu. După aceasta, iarăşi îl spînzurară pe lemn şi cu toiege de fier foarte tare îl bătură, cît nu numai trupul, ci şi oasele i-au sfărîmat. În acele munci sfîntul şi-a dat duhul în mîinile lui Dumnezeu. Apoi, văzîndu-l pe el prigonitorii că murise, l-au luat de pe lemn, după porunca ighemonului şi au făcut foc mare ca să-i ardă trupul pentru a nu fi cinstit de credincioşi. Şi cînd aruncară în foc trupul lui, cel mult pătimitor, deodată se făcură fulgere şi tunete groaznice şi a căzut ploaie mare cu grindină, încît îndată focul s-a stins. Iar poporul ce se afla acolo s-a răspîndit de frică şi a rămas trupul sfîntului întreg. Şi, venind noaptea, credincioşii vroiau să ia sfintele lui moaşte, dar nu puteau fiind întuneric mare. Şi mîhnindu-se ei foarte tare de aceasta, iată în miezul nopţii, o lumină din cer a strălucit peste moaşte pe care, luîndu-le credincioşii, le-au îngropat cu cinste. Iar de la mormîntul lui multe minuni se făceau şi nu numai de la mormînt, ci şi de la izvorul cel de sub stejar, unde sfîntul, dormind, a avut vedenia aceea. Asemenea felurite tămăduiri se dau bolnavilor, cu darul lui Hristos şi cu rugăciunile sfîntului pătimitor. Pentru aceea, mai pe urmă s-a zidit acolo o biserică în numele lui, spre lauda întru dînsa a unuia în Treime adevăratului Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în Veci. Amin.

Ὁ Ἅγιος Σώζων, καταγόταν ἀπὸ τὴν πόλη Λυκαονία τῆς Μ. Ἀσίας.

Βοσκὸς στὸ ἐπάγγελμα, γρήγορα βαπτίστηκε χριστιανὸς καὶ πῆρε τὸ ὄνομα Σώζων. Ἦταν ἄνθρωπος ἐνάρετος καὶ θεοσεβής. Μελετοῦσε τὶς ἅγιες γραφὲς καὶ κήρυττε τὸ λόγο τοῦ Εὐαγγελίου.

Κάποια μέρα μπῆκε σὲ ἕναν εἰδωλολατρικὸ ναὸ ὅπου εἶδε ἕνα ἄγαλμα φτιαγμένο ἀπὸ χρυσό. Ὀργίστηκε μὲ τὴν σκέψη ὅτι πολλοὶ ἄνθρωποι πεθαίνουν ἀπὸ τὴν πεῖνα, καὶ οἱ εἰδωλολάτρες φτιάχνουν πολυτελὴ εἴδωλα. Ἔτσι ἔκοψε τὸ ἕνα χέρι τοῦ ἀγάλματος καὶ ἀφοῦ τὸ πούλησε μοίρασε τὰ χρήματα στοὺς φτωχοὺς χριστιανούς.

Ὁ ἡγεμόνας τῆς περιοχῆς ὅταν ἔμαθε τί εἶχε συμβεῖ ἄρχισε νὰ συλλαμβάνει καὶ νὰ τιμωρεῖ χριστιανούς. Ὁ Σώζων τότε παρουσιάστηκε στὸν ἡγεμόνα καὶ ὁμολόγησε μὲ θᾶρρος καὶ χωρὶς νὰ ἔχει μετανιώσει.
Ἔπειτα ἀπὸ πολλὰ βασανιστήρια παρέδωσε τὸ πνεῦμά του μαρτυρικὰ στὸν Θεό.

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος α’. Τῆς ἐρήμου πολίτης.
Δι’ ὀμφὴς οὐρανίου πιστωθεὶς πρὸς τὰ κρείττονα, τοὺς τῆς εὐσεβείας ἀγῶνας, ἀπτοήτως διέδραμες· καὶ ὤφθης τοῦ Σωτῆρος κοινωνός, ἀθλήσας Μάρτυς Σώζων ἀνδρικῶς· διὰ τοῦτο διασώζεις ἐκ πειρασμῶν, τοὺς πίστει προσιόντας σοι. Δόξα τῷ παρασχόντι σοι ἰσχύν, δόξα τῷ σὲ στεφανώσαντι, δόξα τῷ ἐνεργούντι διὰ σοῦ, πᾶσιν ἰάματα.

Κοντάκιον. Ἦχος γ’. Τῆς ἐρήμου πολίτης.
Νεανίας ἄλκιμος, ὡς ἐπιστὰς τῷ σταδίῳ, στρατιώτης ἄριστος τοῦ Ζωοδότου ἐδείχθης· τούτου γάρ, τὴν δυναστείαν διεζωσμένος, ἔλυσας, τῶν παρανόμων τὰς ἐπινοίας, καὶ νομίμως ἐναθλήσας, Σῶζον θεόφρον, σώζεις τοὺς δούλους σου.

Μεγαλυνάριον.
Σώζων τοῦ Σωτῆρος ὁ ἀριστεύς, ὁ τὰς παρατάξεις, διολέσας τῶν δυσμενῶν, σῶζε τοὺς δούλους, τῆς τούτων ἐπηρείας, Χριστὸν καθικετεύων, σωθῆναι ἅπαντας.

The Martyr Sozon, a native of Lykaonia, was a shepherd. He read the Holy Scriptures attentively, and he loved to share his knowledge about the One God with the shepherds who gathered together with him. He brought many to the faith in Christ and to Baptism. 

One night, as he sat under an oak tree, he had a vision foretelling his martyrdom for Christ. He went to the city of Cilician Pompeiopolis, where a festal pagan celebration was being prepared for a golden idol, standing in a pagan temple. 

Unseen by anyone, St Sozon went into the pagan temple and broke off the idol’s hand, then he smashed it and gave the gold to the poor. The missing hand of the idol caused an uproar and commotion in the city. Many were under suspicion, and were subjected to interrogation and torture. 

Not wanting to be the cause of suffering for other people, St Sozon went to the emperor Maximian (284-305) and declared that it was he who broke the hand of the idol. 

„I did this,” he said, „so that you might see the lack of power of your god, which offered me no resistance. It is not a god, but a deaf and dumb idol. I wanted to smash it all into pieces, so that people would no longer worship the work of men’s hands.” 

The emperor in a fitful rage commanded that St Sozon be tortured mercilessly. They hung him up and struck him with iron claws, and then they put iron boots in which there were nails on his feet and took him through the city. 

After this they again suspended him and beat him with iron rods until his bones broke. In these terrible torments St Sozon gave up his spirit to God. By decree of the emperor, slaves lit a fire to burn the body of the martyr, but suddenly lightning flashed, it thundered loudly, and rain poured down over the fire. 

Christians took the body of the martyr by night and buried it. By his grave and at the place where he had the vision, many of the sick were healed. A church was built later in memory of the sufferings of the holy martyr.