O VEDENIE 

Iubiţii mei, în Sfânta Scriptură Îl auzim pe Domnul că îi fericeşte pe cei care, deşi nu L-au văzut, au crezut în El: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”. Acest cuvânt Hristos l-a spus având înainte necredinţa lui Toma, care, ca să creadă că Hristos a înviat, a vrut să-L vadă pe Hristos cu ochii săi şi să-L atingă cu mâinile. Ciudată a fost această pretenţie a lui Toma, pentru că, dacă toţi ar fi cerut la fel, ar fi trebuit ca Hristos să rămână trupeşte pentru totdeauna aici pe pământ şi fiecare curios să se ducă şi să ceară dovezi şi minuni că El este Hristos. Toma ar fi trebuit să se limiteze la cu mărturia celorlalţi ucenici, care îi confirmau că Hristos a înviat.

Milioane şi zeci de milioane sunt acei oameni, care au trăit acum, după slăvita Înviere şi Înălţare a lui Hristos, şi nu au văzut cu ochii lor trupeşti pe Hristos, nu L-au atins cu mâinile lor, şi totuşi au crezut în El mai mult decât a crezut Toma. Hristos nu mai este acum pe pământ ca atunci, există însă ca Dumnezeu şi-n mii de feluri ştie să convingă orice suflet bine intenţionat că El este adevăratul Dumnezeu. Hristos cel nevăzut devine văzut ochilor sufleteşti ai credincioşilor. Cei care Îl văd aşa cred şi strigă ca şi Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28).

Unul din sufletele alese, care au crezut în Hristos, L-au iubit şi au sacrificat toate pentru slava Lui, este şi Sfânta Irina, marea muceniţă, a cărei sfântă pomenire o prăznuieşte Biserica noastră pe 5 mai.

***

Sfânta Irina nu a trăit în epoca lui Hristos, cum au trăit Toma şi mironosiţele. A trăit 300 de ani după slăvita Înviere şi Înălţare a lui Hristos. A trăit într-o ţară îndepărtată din Orient, unde, după Tradiţie, au propovăduit Toma şi ucenicii lui. A trăit în Persia, actualul Irak, care atunci era – şi continuă şi astăzi din nefericire să fie – o ţară închinătoare la idoli. N-a reuşit acolo răspândirea credinţei creştine. Puţine sunt persoanele care au primit credinţa lui Hristos. Şi acestea, când au fost descoperite, şi-au găsit moartea mucenicească. Penelopa – aşa era primul nume al Irinei – aparţinea unei bogate familii idolatre din Persia. Unica şi scumpa fiică, împodobită cu multe daruri, era persoana pe care tatăl ei nu doar că o iubea, dar o şi adora. Pentru ea a zidit un turn renumit. Dascălul ei era un bătrân înţelept, Apellianos. Penelopa, izolată de restul lumii, nu avea nicio idee despre Hristos. Dar Hristos, Care cunoaşte inimile alese, nu a lăsat-o să trăiască în întunericul ruşinoasei idolatrii.

Într-o zi, pe când stătea în turn, Penelopa a avut o vedenie. A văzut un porumbel că ţinea în plisc o ramură de măslin şi dădea ocol turnului; intră pe fereastră în turn şi şi-şi lasă ramura de măslin pe o masă de aur şi pleacă. A văzut apoi un vultur că vine şi lasă pe aceeaşi masă o cunună de flori. La sfârşit, a văzut şi un corb cum a intrat pe altă fereastră a turnului şi a lăsat pe aceeaşi masă un şarpe.

Penelopa s-a speriat. Nu putea să-şi explice ce înseamnă cele pe care le-a văzut. Dar Apellianos, dascălul ei înţelept, credea în Hristos şi în vedenia Penelopei a găsit prilejul să o înveţe marea taină a creştinismului. Tot ce-ai văzut – i-a zis – nu este întâmplător. Este un glas din cer, care te cheamă să crezi şi tu. Porumbelul pe care l-ai văzut înseamnă curăţia ta feciorelnică. Şi ramura de măslin înseamnă Botezul creştin, care aduce omului mesajul păcii, că adică a încetat urgia lui Dumnezeu împotriva păcătosului şi păcătosul care s-a botezat devine din vrăjmaş copil iubit de Dumnezeu. Când te vei boteza, pacea va veni şi peste tine, dar şi cinste şi slavă, deoarece vulturul pe care l-ai văzut însemnează biruinţa şi coroana împletită cu flori însemnează slava cu care vei fi încoronată. Dar biruinţa, slava şi cinstea nu vin aici. Vin ca o răsplată după osteneli şi jertfe. Aşadar vei suferi multe pentru credinţa ta şi aceasta înseamnă şarpele, pe care corbul l-a lăsat pe masa de aur.

Penelopa a fost mişcată de explicaţia vedeniei. Lacrimi de bucurie curgeau din ochii ei. Duhul cel Sfânt a luminat-o în clipa aceea să înţeleagă, cum că în afară de această lume materială există şi o lume duhovnicească, cum că bucuria nu locuieşte în turnuri şi palate. Bucuria, adevărata bucurie, se găseşte undeva în altă parte: se găseşte în viaţa cea nouă, pe care a adus-o Hristos. Hristos este pacea. Hristos este bucuria. Hristos este bogăţia şi viaţa veşnică. Toate sunt deşertăciune fără Hristos. Hristos este totul. Penelopa a găsit ceea ce dorise. O dorinţă vie s-a născut în inima ei: să se boteze cât mai curând. S-a botezat în ascuns de tatăl ei. Şi-a schimbat numele, a primit un nou nume, numele de Irina.

Dar nu a trecut mult timp şi tatăl ei închinător la idoli a aflat că unica lui copilă a părăsit idolatria şi a devenit creştină. Creştină, fiica bogatului arhonte? Acest lucru era de nesuferit pentru tatăl închinător la idoli. Şi precum tatăl Sfintei Varvara, când a aflat că fiica lui a devenit creştină, s-a mâniat şi a vrut să o omoare şi doar un fulger l-a împiedicat, ca să nu devină criminalul copilului lui, aşa şi în cazul Sfintei Irina. Tatăl s-a mâniat, s-a năpustit să o omoare, dar mâna Domnului nu a îngăduit crima. Sfânta Irina a scăpat. A fugit de sub stăpânirea tatălui ei. S-a dus într-un loc îndepărtat. A devenit un misionar, un sfânt apostol. A propovăduit cu credinţă pe Hristos şi mii de bărbaţi, copii şi femei au crezut în Hristos. În cele din urmă, în încercarea ei de a-L propovădui pe Hristos în toate părţile lumii, şi-a găsit sfârşitul mucenicesc.

Astfel, vedenia pe care a văzut-o de mică în turn s-a împlinit.

***

Iubiţii mei! În afara oraşului Florina este zidită o bisericuţă frumoasă a Sfintei Irina. A fost zidită acolo unde este suburbia noilor luminaţi (botezaţi de curând), a celor 100 de athingheni, care au crezut în Hristos şi s-au botezat în râul Sakuleva, care trece prin oraş. S-au botezat în ziua sărbătorii Sfintei Irina, pe 5 mai 1968. De aceea s-a şi zidit în suburbie biserica Sfintei Irina, şi în fiecare an se face Liturghie arhierească şi aceşti oameni săraci şi dispreţuiţi se adună în biserică şi îi mulţumesc lui Dumnezeu care i-a scos din întunericul necunoştinţei şi i-a adus la lumina lui Hristos.

Fie ca Hristos, prin mijlocirile marii muceniţe Irina, să-i ocrotească pe aceşti oameni, ca şi alţii din neamul lor să creadă şi să vină lângă Hristos.

Mitrop. Augustin Kandiotis