ASOCIAŢIILE DE CÂNTĂREŢI BISERICEŞTI
De indiferenţa capilor bisericeşti şi a autorităţilor superioare faţă de starea precară, fie materială sau instructivă, atât de dăunătoare prestigiului credinţei noastre strămoşeşti, cei dintâi sezizaţi au fost înseşi psalţii, din toate unghiurile ţării.
De aceea la primul apel, lansat de psaltul Pană Brăneanu, se instituie, în Bucureşti, în principiu, la 22 Iunie 1888, Societatea cântăreţilor bisericeşti din România, cu numele de „Ioan Cucuzel”, care la 27 Decembrie acelaşi an, se constituie după toate formele statutare, iar abia, după 16 ani, la 16 Februarie 1904, e recunoscută, prin decretul regal No.584, ca persoană morală şi juridică, în limitele statutelor, care cuprind 82 articole şi sunt publicate în statistica Cassei Bisericei, creată în 1904.
Alături de societatea „I. Cucuzel”, la 30 Septembrie 1910, se pun bazele societăţii cântăreţilor bisericeşti „Ieromonahul Macarie”, alegându-şi comitetul conducător în frunte cu profesorul I. Popescu- Pasărea. Tot în acest timp, în Bucureşti, fiinţează societatea cântăreţilor „Crucea”. Se vede că din cauza prea multelor veleităţi demnitare, se uitase scopul primordial, pentru care se înfiinţase asociaţia în 1888; de aceea, însăşi autoritatea bisericească, mitropolia Ungro-Vlahiei, conştientă de foloasele unei asemenea societăţi, constituită pe baze serioase, cu ordinul 6528 din 16 Decembrie 1910, hotărăşte trecerea şi unificarea societăţii „Crucea” cu societatea „ Ioan Cucuzel”, ca una ce e recunoscută ca persoană morală.
Cele două asociaţii rămase, „Macarie” şi „Cucuzel”, ignorând totuşi cauza principală, care ar fi trebuit să le unească, cu idei antagoniste, propagate în cele două reviste „Glasul Stranei” şi Cucuzel”, infiltrează, tot mai mult, ura şi intriga, între membrii acelor două asociaţii. De aceea, la 1 Ianuarie 1915, în urma unei înţelegeri prealabile între comitetele celor două societăţi din Bucureşti, se hotărăşte, în principiu, unirea celor două societăţi într’o singură societate cu numele de „Macarie”, încetarea apariţiei buletinului „Glasul Stranei” şi recunoaşterea, ca organ cultural, revista „Cultura”.
Evenimentele cauzate de războiul realizării idealului naţional, au întârziat definitivarea hotărîrii provizorii din 1915, şi abia la 23 Septembrie 1920, în Bucureşti, prin o prealabilă înţelegere între cei doi preşedinţi ai societăţilor „Macarie” şi „Cucuzel”, se hotăreşte şi se admite, de adunările generale, contopirea lor în ,.Asociaţia generală a cântăreţilor bisericeşti din România Cucuzel”, sub preşedinţia d-lui Popp-Vica, inspector general în Ministerul Cultelor şi Artelor, care după un an demisionează, urmându-i la preşidenţie I. Popescu-Pasărea.
Pentru binele cântăreţilor, pentru progresul lor cultural şi profesional, se tranşează definitiv chestiunea unirii, care…
–