Arhive autor: Acvila

Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfântului Apostol Natanael (22 aprilie)

Lasă un răspuns

Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina

la pomenirea Sfântului Apostol Natanael

– 22 aprilie –

MĂRTURISIRE STATORNICĂ 

Pe 22 aprilie este sărbătoarea Sfântului Natanael, unul din cei 12 apostoli ai Domnului. Sărbătorii acestui apostol vom închina această omilie a noastră.

Natanael este un nume evreiesc şi înseamnă „darul lui Dumnezeu”. Omul care îşi îndeplineşte scopul şi păşeşte pe drumul lui Dumnezeu este o binecuvântare, un dar al lui Dumnezeu. Dimpotrivă omul rău nu este o binecuvântare, ci un blestem. Iată doi apostoli, care au trăit lângă Hristos: unul Natanael, altul Iuda. Primul s-a arătat a fi o binecuvântare, al doilea un blestem. Continuă să citești →

22 aprilie: Pomenirea noilor mucenici din Serbia – Sf. Mc. Platon, Ep. de Banja Luka și Sf. Mc. Sava de Gornokarlovatski

2 Răspunsuri

Pomenirea noilor mucenici din Serbia – 22 aprilie


Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, 1946, Serbia a trecut sub jugul comuniştilor şi mulţi au fost cei care s-au opus până la sânge la constrângerile ateilor de a dezrădăcina credinţa poporului şi de a o desfiinţa. Unii dintre aceşti mărturisitori sunt cinstiţi deja de către popor. Continuă să citești →

Arhim. Gheorghios Kapsanis: DOMNUL CEL RĂSTIGNIT ŞI ÎNVIAT UMPLE DE SENS VIAŢA NOASTRĂ

DOMNUL CEL RĂSTIGNIT ŞI ÎNVIAT UMPLE DE SENS VIAŢA NOASTRĂ

eldergeorgios

de Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Gheorghe Kapsanis,
stareţul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie din Sfântul Munte Athos
 
Ce importanţă poate să aibă Crucea şi Învierea lui Hristos pentru lumea noastră astăzi? Pentru lumea care trăieşte drama războiului din Irak. Pentru lumea nedreptăţii, a terorismului celor mari şi puternici şi a terorismului celor mici şi neputincioşi care se împotrivesc celor puternici prin acte sinucigaşe. Pentru lumea care omoară sufletele tinerilor cu depravarea, ateismul şi şomajul, iar trupurile cu drogurile. Pentru întreaga lume care este ameninţată din ce în ce mai mult de catastrofa ecologică şi de „age”.
Această lume L-a răstignit pe Hristos, pe Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului. Dar şi pentru această lume S-a răstignit Hristos. Această lume a venit să mântuiască Hristos. Hristos S-a răstignit şi pentru răstignitorii Săi. Aceasta o arată şi rugăciunea Sa în momentul în care Îl răstigneau: „Părinte, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac”.
Situaţia lumii de atunci şi de astăzi arată cât de necesar era să intervină Dumnezeu ca să dea celor care vor prilej de eliberare de sub stăpânirea celui rău.
Există o mulţime de oameni care de-a lungul veacurilor L-au urmat pe Hristos. Ei nu au vrut să-i răstignească pe semenii lor pentru a limita răul, nici nu au primit (sloganul) că „scopul sfinţeşte mijloacele”, dar au vrut să răstignească răul care exista înlăuntrul lor.
Această luptă au dus-o Apostolii, Mucenicii, Sfinţii Ierarhi, Mărturisitorii, Pustnicii şi smeriţii creştini care trăind în mijlocul lumii aduceau dragostea lui Hristos semenilor lor sacrificându-se pe ei înşişi.
Societatea noastră este bolnavă. Ar fi fost însă şi mai bolnavă, dacă n-ar fi existat creştini care împreună-să-se-răstignească cu Hristos. Continuă să citești →

Axion în Sâmbata Mare

Axion în Sâmbata Mare

Sursa: Psalții Catedralei Patriarhale

Sfânta şi Marea zi de Miercuri

Sfânta şi Marea zi de Miercuri

În Sfânta și Marea Miercuri, Sfinții Părinți au hotărât să se facă pomenirea femeii păcătoase, care a spălat cu mir și cu lacrimi picioarele Domnului.

Biserica a rânduit ca pomenirea ei să se facă în această zi, pentru că tot în Miercurea Mare Iuda L-a vândut pe Hristos. Femeia prin pocăință primește iertare, iar Iuda cade rob patimilor. Iuda era dator să lepede gândurile rele din sine, după cum femeia a lepădat păcatele sale.

 Aşadar tema zilei este pocăinţa. Păcătoasa se află în starea cea mai de jos a căderii: desfrânarea, iar Iuda, în starea cea mai de cinste: ucenic al Stăpânului. Pe aceea, pocăinţa o ridică şi o face mironosiţă; pe acesta, îl coboară la cea mai de jos cădere, îl face trădător şi-l duce la spânzurătoare.Cumpăna celor două prăznuiri ale zilei: păcătoasa – ucenicul Iuda este răsturnată de pocăinţă. Aşadar tema zilei este pocăinţa. Păcătoasa se află în starea cea mai de jos a căderii: desfrânarea, iar Iuda, în starea cea mai de cinste: ucenic al Stăpânului. Pe aceea, pocăinţa o ridică şi o face mironosiţă; pe acesta, îl coboară la cea mai de jos cădere, îl face trădător şi-l duce la spânzurătoare. 

Continuare și sursă: Psalții Catedralei Patriarhale

 

Sursa:

Afară din cămara de nuntă a lui Hristos – meditaţie în Sfânta şi Marea Marţi

Afară din cămara de nuntă a lui Hristos – meditaţie în Sfânta şi Marea Marţi

Cuvintele „Nu vă cunosc pe voi” ne arată nouă cel mai dureros adevăr al acestei lumi: nu-l putem cunoaşte pe Dumnezeu, dacă nu-L căutăm în ochii şi mâinile săracilor.

Sfânta şi Marea Marţi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos (Denia de Luni seara) vorbeşte despre fecioarele care aşteptau venirea Mirelui.

Este un fragment de Scriptură care ne arată nouă starea noastră de înstrăinare de har şi modele de urmat pentru a intra împreună cu Hristos pe calea Pătimirilor Sale mântuitoare.

Cele zece fecioare sunt toate dornice să intre la nunta cea de taină a Mirelui ceresc. Aşteaptă cu dor, se gătesc pentru marea întâlnire cu Logodnicul, îşi împodobesc candelele lor. Însă ceva neprevăzut se întâmplă: Mirele întârzie, pregătirea păleşte, oboseala îşi face simţită prezenţa, aşteptarea doare. Îngrijorate de absenţa celui iubit, cele zece fecioare aţipesc şi adorm toate. Este moartea, care vine înaintea parusiei, adormirea necesară a fiecăruia dintre noi în mâinile lui Dumnezeu, chiar dacă aici nu le simţim uneori mângâierea. La miezul nopţii, în prăpastia dintre două zile, la răscrucea vremii şi a firii, iată se aude strigarea cea mare: Iată Mirele vine ieşiţi întru întâmpinarea Lui. Fecioarele îşi freacă ochii plini de somn, se pregătesc de întâlnirea vieţii lor, însă doar cinci dintre ele, jumătate adică, au untelemn de rezervă. Atunci când veniseră, toate erau pline de bucurie şi de lumină de la candele, acum însă, candelele au nevoie de reîmpodobire. Aici se vădeşte limita dăruirii: nu poţi dărui faptele tale bune. Toţi Sfinţii Părinţi sunt de acord că untdelemnul este milostenia, care unge sufletul şi îl luminează cu lumina dăruirii de sine. Poţi da tot ce ai primit în viaţa asta, te poţi ruga pentru toţi, însă mântuirea nu este de vânzare, nu poate fi dăruită de un om altuia. Este netransmisibilă, pentru că e lumina pe care ai strâns-o în suflet prin rugăciune întreaga viaţă şi care te călăuzeşte pe cărările întunericului şi ale morţii. La judecată se va face diferenţa dintre cei care au primit daruri şi le-au străluminat prin bunătate şi cei ce au primit daruri şi le-au ascuns, consumat, epuizat prin plăcere şi păcat. Toţi au primit candele în dar, dar numai unii ştiu să le împodobească, ca să lumineze până la sfârşit.

Fecioarele neînţelepte pleacă să cumpere untdelemn, însă ratează sosirea întru slavă a Mirelui, şi întorcându-se găsesc uşa încuiată. Aici nici măcare rugăciunea: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă nu mai are efect. Cuvintele „Nu vă cunosc pe voi” ne arată nouă cel mai dureros adevăr al acestei lumi: nu-l putem cunoaşte pe Dumnezeu, dacă nu-L căutăm în ochii şi mâinile săracilor. Nu putem susţine că-L ştim, dacă nu L-am căutat la cei ce vând untdelemn, adică la sărmanii acestei lumi. Hristos este acolo în piaţă: El este fiecare sărac, sărman sau bolnav, vânzător al luminii care ne ţine întru fiinţă „atunci când toate luminile acestei lumi se vor fi stins”. Şi mai e ceva: nu putem găsi nicăieri untdelemn pentru candela inimii noastre, decât în lumea celor năpăstuiţi. Acolo este singura sursă de ulei a lumii, acolo unde plângerea şi foamea, sărăcia şi durerile pregătesc pe cei sărmani pentru o veşnicie de fericire. Hristos nu le cunoaşte pe cele neînţelepte pentru că n-au fost să-şi cumpere untdelemn la vreme, de acolo de unde izvorăsc durerile acestei lumi. Dacă nu participăm la suferinţa lumii alinând-o, nu putem spune că suntem prieteni de familie sau cunoştinţe cu Dumnezeu. Milostenia este aşadar singura poartă către cer, începătura zidirii noului pământ în mâinile frânte de durere ale celor sărmani.

Sursa: DOXOLOGIA.ro

Lunea Mare – Cămara Ta, Mântuitorul Meu

Lunea Mare – Cămara Ta, Mântuitorul Meu

        „Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte.”
Sursa:  Catedrala Patriarhală București via Trinitas TV

Săptămâna Sfintelor Pătimiri – frumusețea și măreția slujbelor specifice acestor zile

   DESPRE FRUMUSEȚEA ȘI MĂREȚIA SLUJBELOR DIN SĂPTĂMÂNA SFINTELOR PĂTIMIRI

 

Tainele cultului ortodox ating punctul lor culminant şi puterea lor cea mai mare în slujbele săptămânii sfinte şi în săptămâna ce-i urmează, a Paştilor. Frumuseţea, bogăţia şi puterea acestor slujbe pun stăpânire pe suflet în mod irezistibil şi-l avântă într-un torent mistic. Măreţia şi frumuseţea mistică a slujbelor săptămânii Sfintelor Pătimiri lucrează asupra inteligenţei, sentimentului şi imaginaţiei tuturor celor ce sunt prezenţi la săvârşirea lor.

***

***

Slujbele sunt pline de frumuseţe poetică şi imnografică, de pătrundere a stărilor sufleteşti, de un real şi zguduitor dramatism. În această săptămână, urmărim pas cu pas şi devenim solitari cu patimile Mântuitorului Hristos. Îmbrăcate în veşmântul plin de poezie al imnografiei creştine şi învăluite în misterul creat de frumoasa psalmodie ortodoxă, pătimirile lui Hristos devin pătimirile noastre, ca participanţi activi la cultul divin, gustând din plin atmosfera care se răspândeşte în locaşul de cult. Caracteristica esenţială a aceste săptămâni o reprezintă slujbele divine ce se săvârşesc în acest interval de timp şi care îi dau unicitate. Este vorba, în primul rând, de minunatele slujbe ale deniilor, care se săvârşesc seara şi care de fapt sunt utrenii de a doua zi. Ele ne duc cu gândul la primele veacuri creştine, când cultul divin se săvârşea seara, spre ziua următoare, creând acea atmosferă de mai apropiată comuniune cu Dumnezeu şi de meditare la viaţa de apoi. 

Mai multe informații, aici:

Frumusețea Slujbelor din Săptămâna Mare

 

LUNEA CEA MARE – ”Iată, Mirele vine…”

LUNEA CEA MARE – ”Iată, Mirele vine…”

Primele trei zile ale Săptămânii Patimilor (sau Săptămânii Mari) ne amintesc de ultimele porunci/sfaturi/îndrumări lăsate de Hristos ucenicilor Săi. Acestea sunt învățăturile amintite în slujba Ceasurilor (ținute după rânduiala din Postul Mare), urmate de Obedniță și de Vecernia unită cu Liturghia Darurilor mai înainte sfințite (zisă a sfântului Grigorie Dialogul, papa Romei).

Slujba Utreniei (numită denie) săvârșită în serile Duminicii Floriilor și a zilelor de luni și marți din Săptămâna Patimilor sunt grupate în jurul temei Mirelui, inspirate din Pilda celor zece fecioare (Matei 24, 1-13) care cheamă la pregătirea pentru A Doua Venire a lui Hristos, căci „în mijlocul nopții vine furul”.

Stihiri la utrenie (stihologia)

„Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iară nevrednic este iarăşi pe carele [îl] va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii, şi afară de împărăţie să te încui. Ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.”

.

„Cinstitele patimi au răsărit lumii în această zi, ca nişte lumini de mântuire, că Hristos merge să pătimească din bunătatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma, primeşte a Se răstigni pe lemn, ca să mântuiască pe om.”

.

„Judecătorule cel nevăzut, cum Te-ai văzut cu trup şi mergi să Te ucizi de oameni fără de lege, judecând judecata noastră cu patima Ta! Pentru acesta, laudă, mărire şi slavă înălţând stăpânirii Tale, Cuvinte, cu un glas le aducem Ţie.””Ziua aceasta luminat aduce începuturile patimilor Domnului; veniţi dar, iubitorilor de prăznuire, să-L întâmpinăm cu cântări. Că Ziditorul merge să ia răstignire, întrebări şi bătăi, judecându-Se de Pilat. Şi încă lovindu-Se de la rob cu palma peste cap; toate va să le rabde, ca să mântuiască pe om. Pentru aceasta strigăm: Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule, dăruieşte iertare de greşale celor ce se închină cu credinţă preacuratelor Tale patimi.”

 

SĂPTĂMÂNA SFINTELOR PĂTIMIRI

        Iată-ne ajunşi la ultima treaptă a urcuşului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în faţă! De astăzi începe Sfânta şi Marea Săptămână a Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos.
     Timpul acesta este cel mai preţios din tot cursul anului şi, de aceea, fiecăreia dintre zilele acestei săptămâni, încă din vechime, i s-a dat numele de „mare şi sfântă”. Şi, cu adevărat, zilele acestea sunt mari, pentru măreţia lucrurilor ce s-au săvârşit într-însele! Cu adevărat ele sunt sfinte, pentru curăţia cu care le petrec adevăraţii creştini şi pentru sfinţenia pe care ele o pot aduce tuturor celor ce le petrec cum se cade!
       În timpul ei ne reamintim si retrãim ultimele zile din viaţa Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune si dramã lãuntricã, într-o stare de sobrietate şi mãreţie în acelaşi timp, de tristeţe, dar şi de bucurie, de pocãinţã, dar şi de nãdejde.
      Iată pentru ce Sfânta Biserică acum, la începutul acestor zile măreţe şi sfinte, ne deşteaptă auzurile noastre printr-un deosebit îndemn, chemându-ne să le petrecem cu vrednicie. Şi, pentru ca îndemnul acesta să fie ascultat şi urmat de noi, Sfânta Biserică ni-l adresează chiar în numele şi din partea Domnului nostru Iisus Hristos:  „Mergând Domnul spre patima cea de bunăvoie, a zis Apostolilor pe cale: Iată ne suim in Ierusalim, şi se va da Fiul omului, precum scrie pentru Dânsul. Veniţi dar, şi noi cu gânduri curate să mergem împreună cu El şi-mpreună să ne răstignim şi să murim pentru desătările lumeşti, ca să viem împreună cu Dânsul.” (Stihirea I de la Vecernie).
        Să ne silim în aceste zile să jertfim cea mai mare parte din timp Domnului şi numai foarte puţină lumii. Să ne hotărâm a ne aduna toate cugetele şi simţirile şi să le îndreptăm după Domnul, Care merge spre patima cea de bunăvoie. 
(Sf. Inochentie al Odessei)
 
 
           Multe sunt articolele ce descriu specificul Săptămânii Sfintelor Pătimiri. Vă recomandăm următoarele articole ce reuşesc să transmită într-un mod deosebit semnificaţia şi importanţa acestor mari şi sfinte zile:
 
     * Săptămâna Sfintelor Pătimiri – pridvorul Sfintelor Paști. Preafericitul Părinte Daniel ne vorbește despre Săptămâna Sfintelor Pătimiri și despre ce învață creștinul în ultimele zile de urcuș spre Înviere.
           *  Frumusețea slujbelor din Săptămâna Mare – „Cântările duhovniceşti produc în noi o liniştire lăuntrică. De asemenea, monotonia şi tristeţea acestor slujbe dobândesc o nouă semnificaţie, sunt transfigurate …” 

Deniile din Săptămâna Patimilor

Deniile din Săptămâna Patimilor

2P20150225-VSNF3100-1200

Deniile sunt slujbe specifice Postului Mare. Cuvântul Denie provine din cuvântul vdenia şi înseamnă slujba Utreniei săvârşită seara, fără a fi însă unită cu Vecernia şi cu Litia, ca în cazul Privegherii din ajunul duminicilor, a sărbătorilor împărăteşti şi a sfinţilor cu priveghere. Denia, ca slujbă de dimineaţă săvârşită seara, are ca scop transformarea întunericului serii în lumină liturgică, ca simbol al trecerii sufletului, prin rugăciune, pocăinţă şi postire, de la întunericul păcatului la lumina vieţuirii sfinte potrivit Evangheliei lui Hristos. Deniile sunt (…) o formă de priveghere prelungită a zilei, ca umplere a serii cu lumina duhovnicească a rugăciunii şi a cântării. Cu alte cuvinte, denia face ca seara să fie ziuă şi lumină de priveghere. […] Ele conţin multă lumină şi multă hrană duhovnicească pentru urcuşul interior al sufletului spre marea şi sfânta sărbătoare a Învierii Domnului. 

Continuă să citești →

SĂ NE RUGĂM ÎMPREUNĂ ÎN DUMINICA FLORIILOR!

SĂ NE RUGĂM ÎMPREUNĂ ÎN DUMINICA FLORIILOR!

CANONUL PRAZNICULUI

  Cântarea 1, glasul al 4-lea

Irmosul

Arătatu-s-au ale adâncului izvoare umejunii neîmpărtăşite şi s-au descoperit temeliile mării celei învăluite de vifor; căci cu voia o ai certat pe dânsa, şi pe poporul cel ales l-ai mântuit, cel ce-Ţi cântă cântare de biruinţă, Doamne.

Din gura pruncilor, celor fără de răutate şi a celor ce sug, lauda robilor Tăi ai plinit; ca să sfărâmi pe vrăjmaşul, şi să răscumperi cu pătimirea Crucii căderea lui Adam celui de demult, şi prin lemn să-l înviezi pe el, pe cel ce-Ţi cântă cântare de biruinţă, Doamne. Continuă să citești →

26 martie: Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil

Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil

sfantul-arhanghel-gavriil

A doua zi după Buna Vestire a Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, Biserica a hotărât a sărbători Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil cu cântări de laudă, cinstind pe bunul vestitor de bucurie. Pentru că se cuvine aceluia a fi cinstit de noi după vrednicie, ca cel ce a slujit taina mântuirii noastre, aducând Fecioarei celei fără de prihană vestire despre întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, în preacuratul ei pântece.

Continuă să citești →

Buna Vestire, începutul mântuirii noastre

La 25 martie, Biserica dreptmăritoare prăznuieşte Buna Vestire, una din sărbătorile mari închinate Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, zi de mare bucurie duhovnicească. În cele ce urmează vă prezentăm un articol semnat de părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, publicat în Ziarul Lumina’, din data de 24 martie 2011. Articolul dedicat sărbătoarei Bunei Vestiri este intitulat Buna Vestire, începutul mântuirii noastre:

De demult, în Paradis, printr-o femeie a intrat păcatul în lume. La ‘plinirea vremii’, tot printr-o femeie, păcatul trebuia biruit. Continuă să citești →

SFÂNTUL IUSTIN CEL NOU DE LA CELIE: PREDICĂ LA DUMINICA A PATRA DIN POST (A SFÂNTULUI IOAN SCĂRARUL)

Sfantul Ioan al Scarii1

De ce Biserica îl aşează pe acest sfânt în mijlocul Postului, ca pe cea mai sfântă icoană, ca să privească toţi la el? Sfântul Ioan Scărarul. Cine este acesta?

Este omul care a trăit şi a scris „Scara Raiului”, care a trăit suişul omului din iad până în cer, până în rai. El a trăit Scara de pe pământ până la cer, scara care se întinde din adâncul iadului omului până în culmea raiului. A trăit şi a scris. Om foarte învăţat, foarte citit. Om care şi-a dus sufletul pe calea lui Hristos, care l-a dus cu totul din iad în rai, de la diavol la Dumnezeu, de la păcat la nepăcătuire şi care, cu dumnezeiască înţelepciune, ne-a descris toată această cale, adică ce trăieşte omul luptându-se cu orice diavol care se află în spatele păcatului.

Cu păcatul ne luptă diavolul, şi pe mine, şi pe tine, fratele meu şi sora mea. Te luptă cu orice păcat. Nu rătăci, nu te înşela! Nu crede că vreo putere mică se aruncă asupra ta. Nu! El te atacă, el se aruncă asupra ta! Chiar dacă este doar un gând necurat, doar un gând, să ştii că el se năpusteşte asupra ta. Gând de mândrie, de poftă rea, de iubire de argint… O mulţime nenumărată de gânduri vin asupra ta din toate părţile. Şi tu, ce eşti tu?

O, Scară a Raiului! Cum, părinte Ioane, ai putut să aşezi această Scară a Raiului între pământ şi cer? Demonii nu au rupt-o, nu au tăiat-o, nu au spart-o? Nu!… Postul lui era o flacără, un foc, un incendiu. Ce diavol l-ar fi răbdat? Toţi fugeau panicaţi, toţi demonii fugeau vânaţi de slăvita şi dumnezeiasca lui rugăciune, toţi demonii fugeau de postul lui, toţi demonii dispăreau la rugăciunea lui înflăcărată.

Scara Raiului! Continuă să citești →