Arhive autor: Admin

PREDICĂ LA ZIUA SF. MARE MUCENIC GHEORGHE. LA MULŢI ŞI BUNI ANI CELOR CE-I POARTĂ NUMELE!

2 Răspunsuri

Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina la 
pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (I)

(23 aprilie)

Mucenicii, dovada Învierii lui Hristos

Pe 23 aprilie, iubiţii mei creştini, Biserica noastră cinsteşte pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Despre el vom vorbi aici. Dar înainte de a vorbi despre Sfântul Gheorghe vom spune câteva cuvinte despre Paşti, pentru că sărbătoarea Sfântului Gheorghe cade de obicei aproape de Paşti şi are o legătură cu marea sărbătoare a Învierii Domnului nostru.

Paştele, sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor. Se bucură îngerii şi arhanghelii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, drepţii de Învierea Domnului. Dar ne bucurăm şi noi, pentru că din mormânt a zburat viaţa cea nemuritoare, iertarea păcatelor noastre, biruinţa şi triumful împotriva păcatului, a morţii şi a lui Lucifer. Precum spune minunat Ioan Gură-de-Aur în cuvântul său catehetic, pe care îl aud toţi cei care rămân până la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii pascale:

Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, căci ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului.

Adică: Toţi cei care sunteţi săraci, nu vă întristaţi, căci bogăţie este Hristos. Toţi cei care sunteţi păcătoşi, ştergeţi-vă lacrimile, căci Hristos vă iartă păcatele. Toţi cei care vă temeţi de moarte, prindeţi curaj, căci Hristos a biruit moartea.  Continuă să citești →

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE, PURTĂTORUL DE BIRUINŢĂ (II)

1 Răspuns

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA

LA  SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE 

Astăzi este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sărbătoarea aceasta coincide cu cel mai frumos anotimp. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine. 

Dar să culegem flori este cel mai uşor lucru. Altceva însă se cuvine să facem astăzi, ceva mult mai înalt. Ce anume? Să cunoaştem cine este Sfântul Gheorghe. Şi la aceasta voi încerca să vă dau un scurt răspuns.  

* * *

Patria Sfântului Gheorghe este Asia Mică. S-a născut în părţile Cezareei şi a fost compatriot cu Sfântul Vasile cel Mare. Părinţii lui erau bogaţi şi nobili. Tatăl lui a fost martirizat pentu Hristos atunci când Sfântul Gheorghe era mic, în leagăn. Mama lui, doar de 20 de ani, era dintre acele mame care cred în Dumnezeu. De aceea nu s-a recăsătorit cum fac astăzi multe, care deşi trupul bărbatului lor nu a putrezit încă în mormânt, ele îşi caută un alt bărbat! În Asia Mică, o singură Cununie exista, una, nu mai multe. Ca şi turturelele: dacă una este omorâtă, perechea ei, nu se înjugă cu altcineva, rămâne singură până la sfârşit şi plânge pe ramuri. Aşa şi atunci. Nu zic că cei care vin la a doua Nuntă păcătuiesc, dar îndeosebi nunta este una, cea pe care o binecuvintează Dumnezeu, Sfânta Treime şi Prea Sfântul Duh. Continuă să citești →

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA A DOUA DUPĂ PAŞTI (A TOMEI): NU ESTE MINCIUNĂ CREDINŢA NOASTRĂ!

Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica lui Toma

Sursa: CARTEA „KIRIAKODROMION AUGUSTINIAN” (92 predici la duminici ale Mitropolitului Augustin de Florina)

Kiriakodromion-cop-1

Legături:

Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica lui Toma 

(Ioan 20, 19-31)

NU ESTE MINCIUNĂ CREDINŢA NOASTRĂ!

Iubiţii mei, astăzi este sărbătoare. Este Duminica a doua a Paştilor sau Duminica lui Toma. Şi se numeşte Duminica lui Toma, pentru că astăzi Biserica noastră a rânduit să se citească Evanghelia care vorbeşte despre Toma.

image1

Ce a fost Toma? Vreun bogat, vreun om de ştiinţă, vreo celebritate a acelor vremuri? Nimic din toate acestea. A fost un sărăcuţ analfabet. Şi totuşi a devenit cunoscut tuturor. Şi dacă oameni mari şi grozavi au fost uitaţi, el trăieşte în memoria tuturor. Ce s-o fi întâmplat? Ceva s-a schimbat în viaţa lui Toma şi sărăcuţul a devenit o mare personalitate. Ce s-a întâmplat?

Într-o zi a auzit că-l cheamă o voce. O voce mai dulce şi decât vocea mamei, o voce care se adresează întregii lumi şi fericiţi sunt toţi aceia care o aud. Este vocea Hristosului nostru. Hristos l-a văzut pe Toma şi a observat că în el se ascunde un diamant. Diamant era dispoziţia lui cea bună. Vino cu Mine, i-a spus Hristos. Şi imediat Toma a lăsat toate şi L-a urmat. A stat lângă el trei ani. A ascultat cuvintele Lui, cuvinte care nu se mai auziseră niciodată în lume. A văzut minunile Lui, care sunt nesfârşite – nenumărate. A văzut sfântă vieţuirea Lui. În felul  acesta a crezut şi a spus: Acesta este Hristos, Cel despre care vorbesc profeţiile că va veni. A crezut că Nazarineanul va zdrobi legiunile Romei, îi va izgoni pe ocupanţi, va aşeza un mare tron, va întemeia un regat, cel mai mare imperiu şi va deveni împăratul umanităţii. Continuă să citești →

Rânduiala bisericească din perioada Penticostarului

Rânduiala bisericească din perioada Penticostarului

penticostar

Miercurea şi vinerea, în perioada Penticostarului (cuprinsă între Învierea Domnului şi Duminica Tuturor Sfinţilor – prima după Rusalii), este „dezlegare la peşte“. Aceasta reprezintă o problemă liturgică de actualitate, deoarece interesează pe mulţi dintre credincioşii Bisericii noastre, în primul rând pentru faptul că această precizare liturgică a fost generalizată şi introdusă în mai toate calendarele bisericeşti. Lămuririle tipiconale indicate în „Rânduielile bisericeşti“, precum şi celelalte menţiuni (ca de pildă, „dezlegările la peşte“) din calendarul bisericesc au drept scop uniformizarea rânduielilor liturgice, menţionate de altfel în diverse tipicuri, cărţi bisericeşti sau de slujbă. Continuă să citești →

PREDICA EPISCOPULUI SEBASTIAN AL SLATINEI LA DUMINICA A DOUA DUPĂ PAŞTI (A LUI TOMA) – NECREDINŢA SAU FRUSTAREA

DUMINICA A II-A DUPǍ PAŞTI

(A Sfântului Apostol Toma)

 

* * * 

Legături:

NECREDINŢA  SAU  FRUSTAREA   

Dreptmăritori creştini,

Învăţătura Bisericii noastre ne arată că, odată încheiată viaţa aceasta, ,,se trage linie” şi că dincolo de mormânt nimeni nu mai poate face nimic, fără Biserica şi urmaşii noştri, prin rugăciunile şi jertfele lor. Această învăţătură izvorăşte şi din atitudinea şi comportamentul Mântuitorului Hristos după învierea Sa din morţi. Ia gândiţi-vă! Înainte de Înviere, Domnul a petrecut în mijlocul tuturor, întâlnindu-se şi vorbind cu toţi, stând de vorbă şi cu cei care Îl ascultau, dar şi cu nemulţumitorii şi susupicioşii farisei, cărturari şi saduchei. Stătea la masă cu vameşii şi cu păcătoşii(Mc.2, 16), vorbea, predica şi Se arăta tuturor, căutând să-i folosească pe toţi. Continuă să citești →

PRAZNICUL ÎNVIERII LUI HRISTOS – O TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ A MITROPOLITULUI IEROTEI DE NAVPAKTOS (I)

Legătură: 

                            ÎNVIEREA LUI HRISTOS

            Învierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din istorie. Este ceea ce diferenţiază creştinismul de orice altă religie. Celelelte religii au capi muritori, în vreme ce Capul Bisericii este Hristos, Care a înviat din morţi. Învierea lui Hristos a însemnat înnoirea firii omeneşti, replămădirea neamului omenesc şi trăirea realităţii eshatologice. Nu putem vorbi despre Înviere în afara Răstignirii, deoarece Răstignirea şi Învierea sunt cei doi poli ai vieţii mântuitoare, aşa cum se cântă în Biserică: ,,a venit, prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui’’, sau: Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea Ta o slăvim’’.

            Deoarece Învierea lui Hristos are o mare însemnătate pentru viaţa credinciosului, în Biserică se vorbeşte în permanenţă despre ea. Nu credem în revoluţii sociale, pentru că cel mai mare bine de pe lume a venit prin Înviere, nu prin vreo răzvrătire a maselor. Dacă înţelegem că Învierea este adevărata revoluţie, atunci am aflat adevărul, deoarece prin Învierea lui Hristos omul şi-a recăpătat locul pe care-l avea cândva, urcând chiar şi mai sus. Cuvântul epanastasi (revoluţie) provine din verbul epanistimi, însemnând revenire la starea anterioară. Îndreptarea şi reaşezarea omului pe locul avut mai înainte s-au făcut prin Învierea lui Hristos.

            Sfântul Apostol Pavel spune în mod clar: Iar dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este credinţa voastră (I Cor.15, 17). Adevărul şi puterea credinţei se datorează marelui eveniment al Învierii lui Hristos. Fără acest adevăr, creştinii sunt mai de plâns decât toţi oamenii (I Cor.15, 19).

  1. De ce Învierea lui Hristos este reprezentată în icoane în chipul pogorârii la Iad

            Biserica prăznuieşte Învierea lui Hristos începând din momentul pogorârii Sale la Iad, unde a slobozit sufletele drepţilor Vechiului Testament de sub stăpânirea morţii şi a diavolului. Aceasta este rânduiala prăznuirii Învierii în Biserica noastră. Aşa cum observăm din textele liturgice, prăznuirea Învierii începe din Vinerea Mare, odată cu slujba Utreniei Sâmbetei Mari, atunci când are loc purtarea Epitafului. Omiliile Părinţilor Bisericii din Vinerea Mare sunt, în realitate, cuvinte purtătoare de lumina biruinţei Învierii.

            Acest lucru se vede şi din hagiografia Învierii. Biserica a stabilit ca imaginea pogorârii lui Hristos la Iad să fie considerată o adevărată icoană a Învierii Mântuitorului. Desigur, există şi icoane ale Învierii care descriu arătarea lui Hristos către mironosiţe şi către ucenici, dar icoana Învierii prin excelenţă este cea a triumfului asupra morţii, care s-a făcut prin pogorârea lui Hristos la Iad, atunci când sufletul Său unit cu Dumnezeirea a purces în lumea întunericului, de unde a eliberat sufletele drepţilor Vechiului Testament care Îl aşteptau pe Izbăvitor.

            Înfăţişarea Învierii sub forma pogorârii lui Hristos la Iad are mai multe motivaţii teologice importante. Prima motivaţie este legată de faptul că nimeni nu L-a văzut pe Hristos în ceasul în care a înviat fiindcă El a ieşit din ,,mormântul închis’’. Venirea îngerului care a dat piatra la o parte de pe mormânt şi cutremurul s-au făcut doar pentru ca mironosiţele să se încredinţeze de faptul că Hristos a înviat. A doua motivaţie se leagă de faptul că Hristos a zdrobit stăpânirea morţii şi a diavolului în ceasul în care sufletul Său unit cu Dumnezeirea S-a pogorât la Iad. Cu alte cuvinte, El a biruit moartea prin propria Sa moarte. Astfel, Tradiţia ortodoxă vădeşte faptul că, prin moartea lui Hristos, stăpânirea  morţii a fost zdrobită cu totul. De aceea, în Biserică se intonează: ,,Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând…’’. Biruinţa lui Hristos asupra morţii a avut loc exact în momentul în care sufletul Său unit cu Dumnezeirea a zdrobit moartea. A treia motivaţie a unei astfel de reprezentări a Învierii provine din faptul că prin pogorârea Sa la Iad Hristos i-a eliberat pe Adam şi pe Eva de sub stăpânirea morţii. Dacă prin căderea lui Adam a căzut întregul neam omenesc, pentru că Adam a fost părintele din care ne-am tras cu toţii, odată cu învierea sa am gustat şi noi din fructele învierii şi ale mântuirii. Datorită legăturilor fireşti care există între descedenţi şi ascendenţi, ceea ce s-a petrecut cu protopărintele nostru s-a petrecut cu întreaga fire omenească.

            Din aceste motive, cea mai reprezentativă icoană a Învierii este pogorârea lui Hristos la Iad. Aşadar, după cum vom vedea şi în continuare, punctul central al Învierii este omorârea morţii şi izbăvirea de diavol. În Biserică se cântă: ,,Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului”. Izbăvirea de Iad şi desfiiţarea morţii constituie înţelesul adânc al sărbătorii Învierii.

  1. Ce este Iadul Continuă să citești →

VLĂDICA AUGUSTIN DE FLORINA – "Vă dau canon cu epitrahilul: Înainte de a începe să mâncaţi, să deschideţi Evanghelia lui Ioan, să citiţi capitolul 20, şi apoi ca nişte creştini să şedeţi la masă, pe care fie ca Domnul să o binecuvinteze".

CELE TREI PAŞTI 

O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase, o, Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Puterea, dă-ne nouă mai adevărat să ne împărtăşim cu Tine în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale

(Cântarea a IX -a din Canonul Paştilor) 

Sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor este luminata zi de astăzi. Cel mai răspândit nume al ei din vremurile cele mai vechi este „Paşte”. „Facem Paştele”, „sărbătorim Paştele”, spunem. Ce înseamnă Paşte? Având în vedere tradiţia Bisericii şi învăţătura Părinţilor distingem trei Paşti.  Continuă să citești →

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR: Sâmbăta Mare – Biruința asupra morții

Sâmbăta Mare: Biruința asupra morții 

Astăzi Domnul nostru s-a pogorât la Iad. Astăzi a zdrobit porțile de aramă și zăvoarele de fier ale acestuia. Observați exprimarea precisă: nu a spus că a deschis porțile, ci că le-a zdrobit, pentru a pierde cu totul închisoarea sufletelor. Nu a deschis zăvoarele, ci le-a sfărâmat, pentru ca închisoarea să rămână neputincioasă. Bineînțeles, acolo unde nu există nici o încuietoare sau poartă, dacă cineva intră, nu este împiedicat să iasă. Deci, atunci când Hristos nimicește ceva, nimeni nu poate să refacă acel lucru.

invierea_domnului.1

Împărații nu fac ceea ce a făcut Hristos atunci când vine vorba de eliberarea de prizonieri, ci dau porunci și lasă la locul lor atât porțile cât și gărzile, arătând prin aceasta că este posibil să intre din nou înăuntru aceia care au fost eliberați sau alții în locul lor. Dar Hristos nu procedează în acest fel. Dorind să arate că strică moartea cu totul, a zdrobit porțile de aramă ale acesteia. Și le-a numit de aramă, nu pentru că erau făcute din cupru, ci mai degrabă pentru a arăta duritatea și intransigența morții. Și ca să se știe despre cupru și fier că exprimă rigiditatea și duritatea, ascultați ce se spune despre cineva încruntat: “Nervii tăi sunt de fier și gâtul și fruntea de aramă”. Și s-a spus astfel nu pentru că ar fi avut, literal, nervii de fier sau fruntea de aramă, ci pentru a arăta cum este să fii aspru, încruntat și dur.

Vreți să aflați cât de aspră, rigidă și nepăsătoare este moartea? Niciodată nu a izbutit cineva să elibereze vreun prizonier al morții, până când nu a venit Domnul Îngerilor și a silit-o. În primul rând, a prins și a închis moartea și pe urmă i-a luat acesteia ceea ce îi aparținea. De aceea adaugă: “Comorile care se află în întuneric sunt ascunse și nu se văd”. Cu toate că se referă la un singur lucru, are două înțelesuri. Adică, există locuri întunecate, care pot fi luminate dacă punem în ele sfeșnic și lumină.

Întinderile Iadului au fost foarte întunecate și mohorâte, nepătrunzând în ele niciodată raze de lumină, de aceea le-a numit întunecate și nevăzute. În realitate, au fost întunecate până în momentul în care a coborât asupra lor Soarele Dreptății și cu lumină strălucitoare le-a luminat și a făcut din Iad, Cer. Deoarece, acolo unde se află Hristos, locul acela se transformă în cer. Este firesc să numească Iadul o comoară întunecată de mare preț, fiindcă acolo este adunată multă bogăție.

În realitate, tot neamul omenesc, care forma avuția lui Dumnezeu, a fost prădat de către diavol, care l-a înșelat pe cel Întâi zidit și l-a supus morții. Despre faptul că neamul omenesc era avuția lui Dumnezeu, ne arată și Sfântul Apostol Pavel atunci când spune că:  “Domnul este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă”.

La fel precum un rege, care prinde un hoț care a tâlhărit și a luat tot ce se găsea prin orașe, ascunzându-se în peșteri, unde a strâns averea furată, așa a făcut și Hristos: l-a prins, l-a închis, l-a pedepsit și i-a luat comoara. Prin moartea Lui, Domnul a închis pe tâlhar și pe cel legat, adică pe diavol și pe moarte, și a adus toată comoara, adică Neamul omenesc, în vistieriile Împărătești. Același lucru ne spune și Sfântul Apostol Pavel: “Domnul nostru ne-a izbăvit din robia noastră, din întuneric, și ne-a adus în Împărăția iubirii Lui”.

De admirat este faptul că Însuși Împăratul s-a îngrijit de acest lucru, pe când nici un alt rege nu a găsit de cuviință să facă ceva asemănător, poruncind slujitorilor lui să elibereze pe cei întemnițați. Aici, însă nu s-a întâmplat așa, a venit Însuși Împăratul la cei închiși în temniță și nu s-a rușinat nici de închisoare, nici de cei întemnițați, pentru că era cu neputință să se rușineze Creatorul.

A zdrobit porțile și a sfărâmat zăvoarele, a pus stăpânire pe Iad și a făcut nevăzută toată straja și, fiindcă a supus și moartea, a revenit apoi la noi. Tiranul a fost luat prizonier și legat strâns. Însăși moartea și-a aruncat armele sale, a alergat neînarmată și s-a supus Împăratului.

Ați văzut ce victorie strălucită? Ați văzut biruințele Crucii? Îngăduiți-mi să vă spun ceva mult mai admirabil. Dacă veți afla cum a învins Hristos, admirația voastră va deveni mai mare. Cu armele cu care diavolul biruia, cu aceleași a fost el supus de către Hristos. După ce l-a prins (Hristos), cu armele lui, cu acelea l-a și învins.

Și ascultați cum: Fecioara, lemnul și moartea au fost simbolurile înfrângerii noastre. Fecioară a fost Eva, deoarece nu cunoscuse încă pe bărbatul ei. Lemn a fost Pomul [cunoștinței binelui și răului], și moarte, pedeapsa lui Adam. Dar, iată că, Fecioara, lemnul și moartea, simbolurile înfrângerii, au devenit simboluri ale biruinței. Pentru că în locul Evei este Maria, în locul lemnului cunoștinței binelui și răului este lemnul Crucii, iar în locul morții, pedeapsa lui Adam – moartea lui Hristos. Vedeți cum diavolul a fost învins cu armele cu care altădată a biruit el?

continuare la http://www.pemptousia.ro/2013/05/sambata-mare-biruitorul-mortii/

SĂ NE RUGĂM ÎMPREUNĂ ÎN SFÂNTA ŞI MAREA MIERCURI!

SĂ NE RUGĂM ÎMPREUNĂ ÎN SFÂNTA ŞI MAREA MIERCURI!

FemeiaMir

Denia de Marţi seara

LA UTRENIE
S E D E L N E, glasul al 3-lea:

Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, şi s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul greu al răutăţilor; iar ucenicul cel nemulţumitor, suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat pe el şi s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pentru dragostea banilor. Slavă, Hristoase, milostivirii Tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin

Glasul al 4-lea:

Iuda cel înşelător poftind iubirea de argint, a gândit cu vicleşug să Te vândă, Doamne, pe Tine, comoara vieţii. Pentru aceasta şi îmbătându-se, a alergat la iudei şi a zis călcătorilor de lege: Ce vreţi să-mi daţi, şi eu, îl voi da pe El vouă, ca să-L răstigniţi?

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin

Glasul 1:

Păcătoasa ştergând cu căldură preacuratele Tale picioare, cu părul capului ei, şi din adânc suspinând, a grăit cu plângere: Îndurate, nu mă lepăda, nici nu mă urî, Dumnezeul meu, ci mă primeşte pe mine, ceea ce mă pocăiesc, şi mă mântuieşte, ca un iubitor de oameni.

TRICÂNTAREA
Cântarea a 3-a, glasul al 2-lea

Irmosul: Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei; că s-a veselit duhul meu a cânta: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, şi nu este drept afară de Tine, Doamne.

În deşert şi cu minte înrăutăţită se adună adunarea celor fără de lege, ca să Te dovedească vrednic de pierzare pe Tine, Hristoase, Mântuitorule căruia cântăm: Tu eşti Dumnezeul nostru, şi nu este sfânt afară de Tine, Doamne.
Sfatul cel cumplit al celor fără de lege, fiind cu suflet împotrivitor lui Dumnezeu, se sfătuieşte să ucidă ca pe un netrebnic pe Hristos cel drept; Căruia cântăm: Tu eşti Dumnezeul nostru, şi nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

C O N D A C, glasul al 4-lea

Mai mult decât desfrânata făcând fărădelege, ploi de lacrimi nicicum nu Ţi-am adus, Bunule; dar cu tăcere rugându-mă, cad către Tine, sărutând cu dragoste preacuratele Tale picioare. Ca să-mi dai iertare de greşeale ca un Stăpân, mie, celui ce grăiesc: Mântuitorule, de întinăciunea faptelor mele curăţeşte-mă.

I C O S

Femeia care era mai înainte desfrânată, degrab s-a arătat înţeleaptă, urând lucrurile păcatului celui ruşinos şi plăcerile trupului; aducându-şi aminte de ruşinea cea mare şi de osânda pedepsei, pe care o vor răbda desfrânatele şi risipitorii, dintre care cel dintâi fiind eu, mă îngrozesc; dar petrec în obiceiul cel rău, eu nebunul. Iar femeia cea desfrânată temându-se şi sârguindu-se, a venit degrabă grăind către Izbăvitorul: Iubitorule de oameni şi îndurate, izbăveşte-mă de întinăciunea faptelor mele.

Continuă să citești →

7 aprilie: Sfântul Cuvios Sava cel Nou din Kalimnos, Grecia

sf-sava-din-kalymnos-1

 Acest cuvios părinte s-a născut în anul 1862 în Herakleitsa, într-o familie săracă, fiind singurul fiu al părinţilor săi, Constantin şi Smaragda. La Botez primi numele Vasile.

Încă de la fragedă vârstă înflăcărându-i-se inima de dorul pentru o viaţă mai înaltă închinată Domnului, părăsi în taină casa părintească pornind spre Sfântul Munte Athos. Astfel, la vârsta de 12 ani intră în obştea Schitului Sfânta Ana. Odată cu ascultările împlinite la schit, deprinse meşteşugul pictării icoanelor şi cântarea psaltică. Continuă să citești →

Sfântul Nicolae Velimirovici – PREDICĂ LA DUMINICA A VI-A DIN POSTUL MARE (DUMINCA FLORIILOR)

Sfantul Nicolae Velimirovici

Evanghelia despre impartirea turmei inaintea Pastorului

duminica-floriilor-2015-floriile-t

Legături:

DUMINICA A VI-A DIN POSTUL MARE

(DUMINICA FLORIILOR)

Sv Nicolaj VelimiroviciCine aduce bucurie casei? Oaspetele binevenit.
Cine aduce si mai mare bucurie casei? Un prieten al casei.
Cine aduce cea mai mare bucurie casei? Gospodarul care se întoarce acasa, dupa o lipsa îndelungata.

Fericite mâinile care L-au primit pe Domnul nostru Iisus ca pe Oaspetele binevenit!
Fericite buzele care L-au întâmpinat pe El ca pe un Prieten!
Fericite sufletele care s-au închinat Lui ca Gospodar, cu o cântare de bun venit!

Dar unii nu-L cunosteau pe El, nici nu-L primeau pe El, fie ca oaspete, prieten ori gospodar, ci au luat pietre în mâinile lor ca sa le arunce în El si cu sufletele lor cele muritoare au pus la cale moartea trupului Lui.

Aceasta era firea Dumnezeiasca a Domnului Hristos, ca, oriunde Se arata El – Dumnezeu în trup omenesc – oamenii se desparteau de-a dreapta si de-a stânga Lui, asa cum se vor desparti ei când va veni El în ziua cea de pe urma a istoriei lumii acesteia. Si pâna în ziua de astazi, când vorbirea dintre oamenii din lume se îndreapta catre Domnul nostru Iisus, acestia se despart la stânga si la dreapta. Continuă să citești →

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAVPAKTOS: ÎNVIEREA LUI LAZĂR ŞI INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM (o tâlcuire patristică a praznicului) (Integral)

    ÎNVIEREA LUI LAZĂR ŞI INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM

 Betania-Ierusalim, Betleem-Betania

Încă de la început am afirmat că există o strânsă legătură între sărbătoarea învierii lui Lazăr şi intrarea triumfătoare a lui Hristos în Ierusalim. Învierea lui Lazăr a fost preînchipuirea învierii cea de a treia zi a lui Hristos şi a învierii de obşte a oamenilor, iar primirea triufală a lui Hristos în Ierusalim s-a datorat tocmai faptului că iudeii trăiau încă sub impresia acestui fapt nemaiauzit.

Într-o predică rostită în duminica Floriilor, Sfântul Chiril al Alexandriei se referă la legătura, dar şi la diferenţa dintre cele două sărbători împărăteşti. Ieri, spune el, adică în sâmbăta lui Lazăr, sărbătorea Betania, iar astăzi, El însuşi vine spre moarte. Ieri îl învia pe mortul de patru zile, astăzi vine în Ierusalim ca să învieze din morţi după trei zile.

Continuă să citești →

DIN JURNALUL UNUI EPISCOP-ASCET: GHERASIM PUTNEANUL, VICAR AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR (+ 2004)

Vineri, 13 martie 1992

 

            Zi de primăvară, cam rece şi secetoasă. Iată cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la al treilea vol. jurnal în care mai însemnez câte ceva din viaţa de toate zilele. Sîntem în prima săptămînă a Marelui Post. Zilele acestea n-am plecat nicăieri, ci am stat pe lîngă biserică. Aici, la Catedrală, în Buzău, se obişnuieşte să se citească Canonul Mare de către ierarh însoţit de câte doi preoţi, unul de-a dreapta şi celălalt de-a stînga. Ierarhul citeşte o pesnă şi apoi preoţii cîte una şi aşa pînă la sfîrşit. Irmoasele şi stihurile se cîntă la strană de cîntăreţi, elevi şi credincioşi într-un anumit fel. Condacul ,,Suflete al meu” se cîntă foarte frumos, duios. Se continuă cu Pavecerniţa mare şi la cîntarea ,,Cu noi este Dumnezeu” este o plăcere să le asculţi cum se cîntă de toţi cei de la strană. După Pavecerniţă în aceste zile se rosteşte un Cuvînt de către predicatorul rînduit. Iau parte f. mulţi credincioşi şi-i bine că vin.

 

   Luni, 16 martie 1992

 

            Ieri, Duminică am liturghisit la o parohie din Vrancea – Buda Corbiţe, o biserică de lemn, pictată, dar afectată de cutremur. Preot este A. Haliciu, care nu prea era cunoscut ca un preot de ispravă. În seminar a fost cam zurbagiu, a şi rămas repetent şi a mai minţit, că aşa îi este firea. M-am dus cu strîngere de inimă că n-o să găsesc prea bine. Spre bucuria mea a fost că l-am găsit destul de bine. Biserica, deşi este afectată, dar curăţenie peste tot. Avea Sfintele Taine, Sf. şi Marele Mir. Lipsea ilitonul. Cântăreţii ştiu tipic şi Sf. Liturghie a fost cîntată de toţi oamenii din partea stîngă (spre strană). I-am vizitat casa parohială, care-i bine amplasată, cu faţa la soare, are boltă de vie şi totul era bine. Am fost cu Păr. Prof. Ioan Popa, care îl ştia pe preot de cînd era la seminar şi s-a mirat de felul cum s-a prezentat. Bănuiesc că soţia are mare rol, că l-a putut oarecum echilibra. Are două fetiţe, de 10 şi 6 ani.

 

                 Luni, 23 martie 1992

 

            În perioada de cînd am consemnat ultima dată am fost în Arhiepiscopia Sucevei ca invitat de Î.P.S. Pimen, ca să fiu de faţă la preluarea casei preoţeşti (Hotel) ce a fost luată abuziv de regimul trecut. Timpul de 15 ani, de cînd am plecat din Mănăstirea Putna, m-a îmbătrânit atît pe mine, cît şi pe cei de acolo, că nu ne-am mai cunoscut unii pe alţii (mă refer la o parte din personalul care deservea Hotelul, cînd eram la  Putna). Iată ce face bătrîneţea, te schimbă, te schimonoseşte, de nu te mai recunoşti. Ce taină mai este şi aceasta! Din om zdravăn, voinic, te vezi un ribigit, un om căruia îi lipseşte vlaga, curajul de muncă. Îi rămîn amintirile şi experienţa în viaţă, pe care poţi s-o foloseşti, dacă eşti solicitat, iar dacă nu, asişti cu neputinţă la toate scenele din activitatea cotidiană şi te miri sau enervezi cînd vezi că lucrurile nu merg deloc bine. Rămîne singura mîngîiere cînd poţi să fii în legătură cu Dumnezeu prin rugăciune, prin cititul diferitelor cărţi religioase şi în special Sf. Scriptură şi prezenţa cît mai deasă la pravilă.

SURSA: JURNAL III 

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA LA DUMINICA A PATRA DIN POST: DESPRE EDUCAŢIA COPIILOR

DIN  PREDICA LA EVANGHELIA DIN 

DUMINICA A PATRA DIN POSTUL MARE

Marcu 9, 17-31

17. Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. 18.Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. 19.Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. 20.Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. 21.Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. 22.Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. 23.Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. 24.Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele. 25.Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! 26.Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. 27.Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare. 28.Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? 29.El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post. 30.Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. 31.Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia”.

 „DIN COPILĂRIE” 

„Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din copilărie” (Marcu 9, 21)

Evanghelia, iubiţii mei, Evanghelia vorbeşte despre un tânăr nefericit şi despre un tată şi mai nefericit. […]

Dar se naşte o întrebare. Hristos ca Dumnezeu ce era, cunoştea cu siguranţă ceasul şi chiar clipa în care demonul se sălăşluise în inima tânărului. Dar de vreme ce cunoştea – întreabă mulţi – de ce a pus această întrebare? Dascălii Evangheliei, răspunzând la această întrebare, spun că Hristos a pus această întrebare nu pentru Sine Însuşi, ci pentru că voia să înveţe lumea ce mare importanţă are vârsta copilăriei. Omul de mic – putem să spunem chiar din leagăn, în funcţie de educaţia pe care o primeşte – se obişnuieşte la bine sau la rău. Şi, de aceea, toţi cei care au copii au o uriaşă răspundere pentru educaţia lor. Continuă să citești →

PREDICA EPISCOPULUI SEBASTIAN AL SLATINEI LA DUMINICA A 4-A DIN POST – POSTUL DEPLIN ŞI RUGǍCIUNEA ADEVǍRATǍ

Vindecarea fiului demonizat – Mc. 9, 17 – 32 

POSTUL DEPLIN ŞI RUGǍCIUNEA  ADEVǍRATǍ 

„Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post!” (Mc.9, 29)

            Dreptmăritori creştini,

            În pericopa evanghelică pe care am citit-o astăzi aţi putut auzi cu toţii cum un om a venit la Mântuitorul, rugându-L să-i vindece copilul demonizat care cădea deseori la pământ, zbătându-se şi făcând spume la gură, căci diavolul care sălăşluise în el de multe ori încercase să-l omoare.

            S-a apropiat, aşadar, omul acesta de Domnul Hristos cu durere, zicând: „Doamne, de poţi face ceva, ajută-ne, fiindu-ţi milă de noi! Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede!” Iar acela a dat un răspuns cât se poate de interesant:,,Cred Doamne, ajută necredinţei mele!”

            Aparent este vorba de o exprimare greşită, sau un răspuns lipsit de logică, dacă nu cumva cuvintele acestea antinomice ale bietului om, simplu dealtfel, ascund altceva!… Şi ce ar putea ascunde oare? Ei bine, ascund credinţa, pentru că a zis : „Cred Doamne”, şi mai ascund smerenia, pentru că a adăugat:”…ajută necredinţei mele!” Este, dacă vreţi, o prezentare a credinţei în haina smereniei. Şi-a îmbrăcat omul nostru credinţa în veşmântul umil al smereniei. Continuă să citești →