Arhive autor: Ιχθυς

Mitropolitul Augustin de Florina – Predică la Duminica I după Rusalii: Să-L mărturisim pe Hristos

Mitropolitul Augustin de Florina: Predică la Duminica I după Rusalii

Alte articole folositoare pentru această Duminică:

* * *

Să-L mărturisim pe Hristos

„Oricine va mărturisi întru Mine înaintea oamenilor şi Eu voi mărturisi întru el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri…”(Matei 10, 32)

Iubiţii mei, voi încerca să tâlcuiesc în cuvinte simple acest cuvânt al Evangheliei, cu nădejdea că există urechi gata să primească sămânţa cea cerească.

***

Ce înseamnă aceste cuvinte? Dacă-L iubeşti pe Hristos, Îl vei propovădui – Îl vei mărturisi. Şi dacă tu Îl mărturiseşti, te va mărturisi şi El înaintea Tatălui Său celui Ceresc; altfel şi El se va lepăda de tine. Continuă să citești →

PREDICĂ LA DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR A PS SEBASTIAN AL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR: Sfinţi şi Sfinţenie

DUMINCA  I  DUPǍ RUSALII

 A Tuturor Sfinţilor

*

 SFINŢI ŞI SFINŢENIE

            Dreptmăritor creştini,

            Dacă în fiecare zi a anului sărbătorim câte unul, doi, zece, o sută, o mie, 14.000 de prunci ucişi de Irod la 29 decembrie, 20.000 de mucenici ucişi în Nicomidia pe 28 decembrie, iată că astăzi, Sfinţii Părinţi au rânduit să facem pomenirea tuturor sfinţilor la un loc. Este Duminica Tuturor Sfinţilor, zi potrivită să ne întreb cu toţii: ce sunt sfinţii, cine sunt ei, cine poate ajunge sfânt şi ce înseamnă sfinţenia?

            Dacă v-aş întreba pe dumneavoastră, pe fiecare, cine sunt sfinţii, mi-aţi da, cu siguranţă, răspunsuri şi definiţii diferite. Unii aţi spune, de exemplu, că sfinţii sunt acei care au purtat vestea Evangheliei sau învăţătura Domnului până departe, sădindu-o în inimile oamenilor de peste tot pământul de-a lungul vremurilor, iar eu v-aş răspunde că aceia sunt doar o categorie de sfinţi, şi anume Apostolii care au predicat şi au dus până la marginile lumii mesajul învăţăturii Domnului Iisus Hristos.

            Alţii mi-ati răspunde că sfinţii sunt aceia care au cunoscut bineinvatatura Domnului, ba încă dinainte au arătat lucrurile ce aveau să fie, iar eu v-aş spune că aceştia sunt, iarăşi, doar o altă categorie de sfinţi, şi anume aceea a Învăţătorilor sau a Proorocilor care cunoşteau, luminaţi fiind de Duhul Sfânt, mai înainte de a se împlini, adevărul lucrurilor”. Alţii mi-aţi spune că sfinţii sunt acei care au mărturisit pe Hristos şi au constituit pilde vii prin cuvântul lor, prin viaţa şi râvna lor, despre ceea ce înseamnă creştinism şi sfinţenia lui. Şi iarăşi, v-aş răspunde că aceştia sunt doar o ceată a sfinţilor, şi anume aceea a Mărturisitorilor.                 Continuă să citești →

BUCHET DE IMNE LA DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR

BUCHET DE IMNE LA DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR

*

*

SLUJBA PLECĂRII GENUNCHILOR (Vecernia din Duminica Cincizecimii)

SLUJBA PLECĂRII GENUNCHILOR

Vecernia din Duminica Cincizecimii

*

 

După rânduiala din Tipicul Mare al Sfântului Sava (Iaşi, 1816; Suceava, 2002), Ceasul al nouălea se săvârşeşte imediat după Sfânta Liturghie, iar Vecernia se săvârşeşte separat. Paracliserul toacă mai devreme pentru Slujba plecării genunchilor.

În bisericile din parohii, de obicei Slujba plecării genunchilor se face imediat după Sfânta Liturghie (Penticostar, Bucureşti, 1999; Molitfelnic, Bucureşti, 1998; Tipic bisericesc, Alba Iulia, 1999).

[După Tipicul bisericesc (Bucureşti, 1976; Alba-Iulia, 1999), preotul îmbracă toate veşmintele preoţeşti].

Preotul, binecuvintează:

Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin. Apoi se citeşte (sau se cântă): Continuă să citești →

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA SFÂNTA TREIME: „CINE ESTE DUMNEZEU MARE CA DUMNEZEUL NOSTRU?”

PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA SFÂNTA TREIME:

„CINE ESTE DUMNEZEU MARE CA DUMNEZEUL NOSTRU?”

„Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu care faci minuni (singur)” (Psalmul 76, 14-15)

Iubiţii mei, astăzi este mare sărbătoare şi praznic. Este sărbătorit Duhul. Nu doar Duhul. Există duhul cu „d” mic şi Duhul cu „d” mare.

În Sfânta Scriptură duh (cu „d” mic) se numeşte aerul, care este pe de-o parte nevăzut, dar este simţit prin lucrările sale. În alte locuri, duh este numit omul, sufletul omului, mai ales când se au în vedere cele mari şi înalte. De asemenea, duhuri nemateriale se numesc îngerii şi arhanghelii. Dar în vârful tuturor duhurilor imateriale este Dumnezeu. Aceasta este descoperirea Sfintei Scripturi. Acolo, există acel cuvânt foarte important pe care l-a spus Hristos lângă fântâna din Sihar: „Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 23). Duh este Dumnezeu. Şi Duh Sfânt (cu „d” mare) se numeşte în special a Treia Persoană a Dumnezeirii, a Dumnezeului Treimic. Adică Duhul cel Sfânt, pe Care-L sărbătorim astăzi nu este un mit, o poveste, Continuă să citești →

STAREŢUL SOFRONIE SAHAROV CĂTRE ÎPS IEROTEI, MITROPOLIT DE NAVPAKTOS: DOGMA SFINTEI TREIMI ARE LEGĂTURĂ CU VIAŢA NOASTRĂ

STAREŢUL SOFRONIE SAHAROV CĂTRE ÎPS IEROTEI, MITROPOLIT DE NAVPAKTOS:

DOGMA SFINTEI TREIMI ARE LEGĂTURĂ CU VIAŢA NOASTRĂ

Cunosc un om în Hristos

ÎPS I. Vlachos

          ,,Dogma Sfintei Treimi are legătură cu viaţa noastră, de vreme ce omul este zidit după chipul şi spre asemănarea lui Dumnezeu. Care este legătura noastră cu Dumnezeu? Persoana ipostas. Tatăl trăieşte în Fiul şi întru Duhul Sfânt, Fiul trăieşte întru Tatăl şi întru Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt trăieşte întru Tatăl şi întru Fiul. Această unime nu anulează atributele ipostatice speciale ale persoanelor.”

          ,,Şi noi am fost zidiţi ca persoane pentru a avea comuniune cu Dumnezeu treimic. Înăuntrul nostru există principiul personal. După păcat am devenit indivizi, entităţi egoiste, dar acum, uniţi de Hristos, Cel ce lucrează şi activează în noi principiul ipostatic, devenim iarăşi persoane adevărate. Dumnezeu trăieşte în noi şi noi în El. Noi Îl iubim pe Dumnezeu şi pe toţi oamenii. Expresia persoanei lui Dumnezeu este dragostea Sa care a coborât până la iad, iar expresia persoanei noastre este dragostea noastră, care iarăşi coboară până la iad prin micşorarea de sine şi prin lepădarea de sine.”

  Continuă să citești →

PREDICĂ LA RUSALII: ÎMPĂRŢIREA DUPĂ DUMNEZEU (Mitropolitul Augustin de Florina)

Predică a Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica Cincizecimii

(Ioan 7, 37 – 52; 8, 12)

ÎMPĂRŢIREA DUPĂ DUMNEZEU

„Deci s-a făcut împărţire în mulţime pentru El” (Ioan 7, 43)

* * *

Alte Predici:

* * *

Iubiţii mei, Biserica noastră, Biserica Ortodoxă nu este lucru omenesc; este un aşezământ de Dumnezeu lucrat. Şi astăzi sărbătoreşte ziua ei de naştere. Pe faţada Catedralei Mitropolitane din Florina, a Sfântului Pantelimon, există un mozaic. Reprezintă Biserica în formă de corabie. Cârmaciul ei este Hristos. Ajutoare – apostolii şi clericii. Călători – toţi creştinii, iar vântul favorabil care umflă pânzele ei, este Sfântul Duh. Însă corabia Bisericii de-a lungul veacurilor adeseori pluteşte pe furtuna, care ridică valuri ale rătăcirii şi ale necredinţei. Împărţirile lăuntrice ale ereziilor şi ale schismelor, prigoanele din afară din partea închinătorilor la idoli şi a necredincioşilor, dar şi intervenţiile statului – considerat creştin – provoacă de-a lungul vremurilor naufragiu. Continuă să citești →

Predica a patra la Cincizecime a Sfântului Iustin Popovici: NAŞTEREA BISERICII LUI HRISTOS

Nașterea Bisericii lui Hristos

Predica a patra la Cincizecime (1977)

Iată fraților, praznicul ce ne spune ce este acela omul: ce este acela sufletul omului, ce este aceea mintea omului, ce este aceea inima omului, ce este acela rostul omului.

Marele praznic de astăzi ne spune această taină. Domnul, creându-ne ca oameni, pentru ce ne-a dăruit Duh Sfânt? Ne spune praznicul de astăzi: pentru aceea ca noi să ne desăvârșim sufletul prin Sfântul Duh, să creștem în Duh Sfânt, să mergem cu Sfântul Duh prin această lume și prin toată veșnicia. Bre, omule, nu este o glumă! Dumnezeu nu a glumit atunci când a creat omul. Omul este o taină profundă și măreață, cea mai mare taină dumnezeiască în această lume.

La Înălțare, ce am proslăvit? Am proslăvit pe Domnul Hristos, Care cu trupul S-a urcat și S-a înălțat la Ceruri (Luca 24,51). Ce a spus prin aceasta Domnul? Domnul a spus că trupurile noastre, al meu și al tău și al fiecăruia, voi învia din morți și se vor înălța deasupra tuturor Cerurilor. Domnul a devenit om ca să arate calea omului prin această lume. Și ceea ce s-a întâmplat cu trupul Său, se va întâmpla cu trupul fiecăruia, cu trupul fiecărui om. Continuă să citești →

ACATISTUL SFÂNTULUI DUH

Agio_Pneuma_01

ORNAM1

După rugăciunile începătoare:

Condacele si Icoasele 

Condac 1:

Veniți toți credincioșii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tatalui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca și cu niște ape pămantul de cunoștința lui Dumnezeu și învrednicind de harul cel de viață făcător al învierii și de slava cea de sus pe cei ce aleargă la El întru curățire, sfințind și îndumnezeind pe cei ce strigă: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălașluiește întru noi!

Icos 1:

Îngerii cu fețe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviința datorată Izvorului vieții și Luminii celei Nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslăvim și noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, și cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiți sub adumbrirea Ta cea fericită:
Vino, Lumină Adevărată, Duhovnicească bucurie;
Vino, Nor Purtător de rouă și Negraită Frumusețe;
Vino și primește ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră;
Vino și dă-ne nouă să ne împărtășim de bucuria purcederii Tale;
Vino și înveselește-ne cu îmbelșugarea darurilor Tale;
Vino, Veșnicule Soare neapropiat și întru noi Îti fă locaș;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluieste întru noi! Continuă să citești →

PREDICĂ LA DUMINICA A ŞAPTEA DUPĂ PAŞTI A SFÂNTULUI NICOLAE VELIMIROVICI:Gingăşia lui Hristos

Sfântul Nicolae Velimirovici

Gingăşia lui Hristos

Din “Predici”, Sfantul Nicolae Velimirovici

Duminica a VII-a dupa Pasti

A Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic

Evanghelia despre Rugaciunea Domnului si Mântuitorului nostru pentru noi

Închipuiti-va ca îi vedeti pe ucenicii unui învatator despre care nu ati auzit nimic. Îi vedeti smeriti, cumpatati, întelepti, râvnitori, ascultatori si îndestulati cu toate faptele cele bune care se afla sub soare. Ce vei crede despre învatatorul lor? Fara îndoiala ca vei avea despre el cea mai buna parere cu putinta.

Închipuiti-va ca îi vedeti pe soldatii unei capetenii de osti, despre care nu ati prea auzit. Îi vedeti ca sunt harnici, curajosi, disciplinati, îndestulati de iubire frateasca si bucuria de a se jertfi. Cum îl veti socoti pe mai marele lor? Cu siguranta îl veti socoti vrednic de toata lauda. Continuă să citești →

PREDICA SFÂNTULUI IOAN GURA DE AUR LA DUMINICA A VII-A DUPĂ PAŞTI: Despre egalitatea Tatălui şi a Fiului

PREDICA SFÂNTULUI IOAN GURA DE AUR LA

DUMINICA A VII-A DUPĂ PAŞTI

Sinodul I Ecumenic

Despre egalitatea Tatălui şi a Fiului 

OMILIA  81

“Aratat-am numele Tau oamenilor pe Care Mi i-ai dat din lume. Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat si cuvintul Tau au pazit” (Cap. 17 Vers.6 – Vers. 13).

1.Noile cuvinte de ingaduinta care nu dovedesc nimic, decit numai unirea Tatalui cu Fiul. Alt text care arata egalitatea Tatalui si a Fiului.

2.Iisus Hristos, acomodandu-se cu slabiciunea ucenicilor sai, ii recomanda Tatalui Sau ca si cum n-ar putea sa-i apere El Insusi.

3.A nu fi fiu in intelepciune; sa urmam indemnul apostolului, nu numai pentru a dobindi intelepciunea, ci si pentru a-si orindui bine viata sa. Nu sint ascultate cuvintele ceresti; cei mai multi oameni alearga ca niste copii dupa lucruri pamintesti, si se poarta ca si copiii. Care sint adevaratele bogatii. Indemn la milostenie; milostenia este un medicament tare ce se poate aplica la orice fel de rana. Lauda si roadele milosteniei.

1.Fiul lui Dumnezeu este numit “inger de Mare Sfat” (Is. 9,6): si din cauza invataturii pe care a invatat-o, si mai ales pentru ca El L-a facut pe Tatal cunoscut oamenilor; aceasta o spune acum: “Aratat-am numele Tau oamenilor” (6). Zicind ca a savirsit lucrul arata ca el este acest lucru. Aceasta nu fiindca numele lui Dumnezeu n-ar fi fost cunoscut; Iisus zice: “Te-ai jurat pe numele adevaratului Dumnezeu” (Is. 25,16).

Dar cum am spus eu o mai repet inca, numele lui Dumnezeu le era cunoscut evreilor, si nu la toate popoarele. Ori, Mintuitorul vorbeste acum despre neamuri, si arata ca ele nu-l cunosc numai ca Dumnczeu, ci si ca Tatal: stiind ca El este creatorul, si stiind ca El are un Fiu, acesta nu este acelasi lucru. Continuă să citești →

24 mai: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. SIMEON DIN MUNTELE CEL MINUNAT (Gr, Ro, En)

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. SIMEON DIN MUNTELE CEL MINUNAT

24 MAI

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Simeon din Muntele cel minunat.

Simeon StilitulAcest cuvios a trăit în zilele bătrânului Iustin, şi a fost născut în Antiohia Siriei, din tatăl Ioan, care era din Edesa, şi din maica Marta, fiind crescut în aceeaşi cetate a Antiohiei. Iar cele de aci înainte toate lucrurile minunate se spune că unele s-au întâmplat, iar altele au fost făcute de el, mai presus de om.

Zămislirea lui din pântece s-a făcut prin rugăciune. Şi făcându-se de şase ani, el a defăimat toate cele de jos, s-a suit la munte şi îndată s-a obişnuit şi s-a deprins cu petrecerea cea grea şi cu răbdarea. Şi avea adesea dumnezeieşti vedenii şi îngereşti arătări, care-I îndreptau spre cele ce trebuia a face, îl învăţau cu deosebirea între cele bune şi intre cele rele, adică cele bune să aleagă şi de cele rele să fugă. Şi înfrângând cele ale trupului şi hrănindu-se nu cu omenească hrană, ci cu nemuritoare ce i se da de la cer, aşa a petrecut până la ieşirea din trup. Continuă să citești →

24 mai: Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat, un mare nevoitor de la şase ani

Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat

(24 Mai), un mare nevoitor de la şase ani

  

Iar împlinirea bunei plăceri să-ți fie rugăciunea cu vărsarea lacrimilor și psalmodia să aibă străpungere. Cuvintele și fapta, ca și cum ar fi ale îngerilor care stau de față, să se acorde într-o singură voie de a plăcea lui Dumnezeu.

 

Într-una din zile a cerut copilul de la unul dintre cei care veniseră la el să-i aducă lui funie groasă care i-a și fost adusă, și luând-o și-a înfășurat-o strâns pe tot trupul. Trecu astfel o vreme încât carnea a fost cheltuită până la coaste din pricina strânsorii și a durității funiei și sângele curgea șiroaie și-l făcea să se lipească de stiharul său de păr. Răbda însă cu râvnă, disprețuind asemenea dureri. Miros greu ajungea până la bătrân și la frații care se apropiau, și se întrebau pe bună dreptate de unde este o asemenea duhoare, și îl întrebau și pe el despre aceasta. Continuă să citești →

Acatistul Sfântului necunoscut de la Mănăstirea Neamț (24 mai 1986)

Acatistul Sfântului necunoscut de la Mănăstirea Neamț

(24 mai 1986)

în timp de grea încercare sufletească
 
Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)
Rugăciunile începătoare, obligatorii: Continuă să citești →

23 mai – SFÂNTUL CUVIOS EVMENIE SARIDAKIS

Bătrânul Evmenie, descendent al unei familii numeroase și sărace, s-a născut la 1 ianuarie 1930, în satul Ethia din insula Creta. Părinții săi îmbunătățiți și credincioși, Gheorghe și Sofia Saridakis, i-au dat la Sfântul Botez numele Constantin. Rămas orfan de tată la numai doi ani, Constantin își dorea de mic să devină monah, căci nu era ca ceilalți copii de vârsta lui, ci avea obiceiul de a sta mult timp în biserica satului și în cele din împrejurimi, unde se ruga și petrecea serile în privegheri. În iarna anului 1944, pe când stătea la gura sobei împreună cu cele două surori și cu mama sa și mâncau gogoși, a fost pătruns de o lumină care l-a umplut de bucurie, spunându-le surorilor sale: „Mă voi face monah!” Avea paisprezece ani atunci. Și, într-adevăr, în anul 1947 a mers și s-a închinoviat la Mănăstirea „Sfântul Nichita” din Ahendria, o mică mănăstire cioplită în peșteră, care se află în partea sudică a Cretei, către golful libian. Stareț al mănăstirii era Părintele Ierotei, și împreună cu el viețuiau alți doi monahi, cărora micul Constantin le slujea cu multă supunere.

După patru ani, în anul 1951, a fost tuns monah și a primit numele Sofronie, iar în anul 1959 a plecat în armată, deoarece pe atunci stagiul militar era obligatoriu pentru toți, chiar și pentru monahi. În timpul serviciului militar s-a instalat febra, care nu-l slobozea, și a prezentat primele  simptome de lepră. „Simțeam că cineva îmi înfige o grapă de fier în spate și trage carnea jos de pe mine”, ne spunea. Și zicea în sinea sa: „Dar ce am de mă doare așa? Maica Domnului, ce durere este aceasta? În viața mea n-am mai simțit o astfel de durere!” După multe examene medicale, un doctor i-a spus: „Ascultă, soldat Saridakis, trebuie ca în clipa aceasta să vină poliția și serviciul sanitar, și să te ducă în Atena, căci te-ai molipsit de boala Hansen, de lepră.” Cum a auzit această neplăcută veste a spus: „Vorbești serios, doctore? Am lepră? Voi purta această mare cruce?” „Da”, i-a răspuns doctorul. Și de bucurie, Constantin a căzut din pat!

„Bine, dar de ce te-ai bucurat atât, Părinte?”, l-am întrebat odată. Și mi-a dat un răspuns de mare însemnătate: „Pentru că atunci când Dumnezeu îți trimite o mare boală, înseamnă că e o cruce mare. Și dacă o rabzi, cu puterea lui Dumnezeu, o cruce mare aduce o mare înviere! Când am fost diagnosticat  cu boala Hansen, m-am rugat și a zis: «Dumnezeul meu, nu sunt vrednic să port o cruce atât de mare! Atât de mult mă iubești? Îți mulțumesc foarte mult! Numai ajută-mă să o rabd!»”

„Bine”, zic, „dar nu sufereai?” Și mi-a răspuns: „Ba, ți-am spus, sufeream! Dar, pe cât de mult sufeream cu trupul, pe atât de mult se veselea inima!”

Vedeți, o abordare atât de diferită a suferinței și a bolii, față de cea pe care o avem noi de obicei. Mai mult, Bătrânul Evmenie mi-a încredințat și următoarele –  și vedeți răutatea și invidia diavolului! Îndată ce acesta a arătat atât de multă bucurie pentru că este lepros, doctorii au plecat. Și cum aștepta să vină și să-l transporte la leprozeria din Atena, locul din jurul patului său s-a umplut de drăcușori, care, ca să-l sperie, îl atacau și ajungeau până aproape de trupul său. Însă o forță nevăzută îi arunca înapoi. Și l-am întrebat: „Ce ai făcut atunci, Părinte?” „Și mai mult mă bucuram”, mi-a răspuns, „și ziceam: «Ce frumos, ce frumos! Harul lui Dumnezeu este cu mine! Nici pe Satana nu-l lasă să se apropie de mine». Și am prins mult curaj în clipa aceea! Am înțeles cât de puternică este credința noastră! ”

Astfel, în anul 1957, Bătrânul Evmenie a fost transferat la leprozeria din Atena. Dar pentru că din anul 1947 se descoperise remediul potrivit pentru vindecarea leprei, cu care Bătrânul fusese diagnosticat la timp, treptat s-a vindecat. Cu toate acestea, chiar dacă s-a vindecat, a rămas în leprozerie pentru a sluji leproșilor.

Odată cu sosirea Cuviosului Nichifor în leprozerie și la recomandarea scrisă a Sfântului Antim către el, monahul Sofronie l-a făcut pe Cuvios, Bătrânul său. Își făceau separat slujbele și rugăciunile, posteau și nu mâncau carne, cu toate că doctorii le spuneau să mănânce. Și, cu timpul, viețuirea sfântă a celor doi monahi a ajuns la urechile multor oameni credincioși, care, atunci când îi cercetau pe leproși, urmăreau să-i întâlnească și pe cei doi sfinți, pentru folosul lor sufletesc.

(Mitropolitul Neofit de Morfu)