SIMEON KRAIOPOULOS
CĂDEREA OMULUI ÎN IUBIREA DE SINE
Indepartarea omului de Dumnezeu l-a apropiat vătămător de sine, de iubirea sinelui, a confortului, a lucrurilor ușoare și slabe. Astfel s-a ajuns la o societatea bazată pe egoism, avariție si zgârcenie la ură și dispreț. În acestă ecuație Dumnezeu n-a rămas decât acolo unde s-a abătut suferința și omul văzându-se neputincios și în imposibilitatea de a se salva pe sine, în ultimă instanță a apelat și la Dumnezeu. Să luăm aminte la spusele părintelui Simeon Kraiopoulos cu referire la îndumnezeirea omului:
Îndumnezeirea omului. După cele spuse , înțelegem nu doar cât de dificile sunt lucrurile, ci și că,după cum gândim noi și după cum acționăm, probabil lucrăm în zadar și nu putem ajunge acolo unde vrem să ajungem. Nu simțim că sufletul nostru se eliberează, se vindecă, nu simțim că Harul lui Dumnezeu este în adâncurile ființei noastre, că sufletul nostru se sfințește după cum ne-a făgăduit Domnul. Aceasta nu pentru că nu știm. Cunoaștem , dar nu este suficent doar a cunoște. Se întâmplă mai ales pentru că omul, după cădere, s-a întors spre sine. Înainte de cădere omul se mișca spre Dumnezeu fără nici cea mai mică reținere și fără să întâlnească vreo piedică. Întreaga lui ființă se mișca spre Dumnezeu, centrul lui era Dumnezeu, toate erau Dumnezeu. Păcat, îndeosebi, înseamnă că omul L-a lăsat pe Dumnezeu, s-a întors către sine și s-a îndumnezeit pe sine. Poate că această stare în vremurile noastre a ajuns în cel mai rău, cel mai aberant punct!
Odinioară oamenii erau idolatrii. Credeau în diferiți zei și idoli care erau lucruri din afara lor. În vremea noastră omul s-a îndumnezeit pe sine, adică se crede Dumnezeu. Chiar și copilul de grădiniță spune: „Eu nu sunt de acord. Eu nu fac ceea ce-mi spuneți. Eu o să fac ce vreau, o să fac ce-mi place”. Noi credem că cine știe ce am descoperit sau vai, ce importanți vom deveni, dacă gândim și acționăm astfel.
În realitate omul se afundă tot mai mult în abisul, în temnița întunecată al sufletului său.
Îi vedem pe cei care se droghează, pe cei care au idei ciudate, care fac lucruri bizare că întreaga lor viață nu are nici o legătură cu logica. Aceștia se află la extremă. În fapt, cam așa sunt toți oamenii!
SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA – Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009
Sursa:http://www.catehetica.ro