Care este legătura dintre Taina Împărtăşaniei şi celelalte Taine ale Bisericii?

Anul omagial euharistic 

Pr. lect. dr. Vasile Gavrilă
 

Unanim, în Răsăritul ortodox, este recunoscut locul central pe care îl ocupă Dumnezeiasca Euharistie; din nefericire, însă, din cauza slăbirii conştiinţei euharistice, şi din cauza teologiei scolastice, Euharistia nu mai este abordată ca Taină a Tainelor, ci ca una dintre cele şapte Taine ale Bisericii. Însă Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie, sau Taina Împărtăşirii, este, indiscutabil, inima trupului eclesial, spaţiul de manifestare a Preoţiei lui Hristos. Liturghia poate fi definită, în mod esenţial, ca: locul şi modalitatea proprii Duhului Sfânt, de aceea ea devine lucrare a Duhului, iar Duhul este dar al Liturghiei (Andrei Scrima); este necesar să definim Liturghia pentru a-i înţelege locul în teologie şi-n viaţa Bisericii şi pentru a-i intui profunda legătură cu toate Tainele Bisericii. Părinţii Bisericii, începând cu Dionisie Areopagitul, continuând cu Sfântul Maxim Mărturisitorul şi Nicolae Cabasila, au definit Liturghia ca Taină a Tainelor, fără a se teme că prin asta ar leza principiul hristocentric, fiindcă, dimpotrivă, îl întăresc şi liturgic deoarece Liturghia ni-L oferă direct şi nemijlocit pe Însuşi Hristos, Mântuitorul lumii.

Dacă acceptăm că întreaga viaţă liturgică a Bisericii a început cu Cina cea de Taină şi îşi are izvorul în moartea şi Învierea Domnului, recunoscând că Cina şi Liturghia sunt identice, pentru că „pe Sfânta Masă nu e ceva mai puţin. Căci nu a făcut-o pe aceea Dumnezeu şi pe aceasta omul, ci şi pe aceasta tot Dumnezeu“ (Sf. Ioan Gură de Aur), că „Liturghia nu e lucru nou, ci e Liturghia care are loc în cer şi noi suntem cu Cel ce este în cer” şi „că toate Sfintele Cine ale Bisericii nu sunt decât una şi aceeaşi Cină eternă şi unică, aceea a lui Hristos în cămara de sus“ (Paul Evdokimov), atunci înţelegem motivul pentru care jertfa nesângeroasă de pe Sfintele Altare (Dumnezeiasca Liturghie) şi chiar întreaga rugăciune a Bisericii poartă numele de Mulţumire (Euharistie): pentru că ea reprezintă cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru lume.

Nicolae Cabasila afirmă că Sfânta Împărtăşanie este culmea vieţii în Hristos, pentru că, prin împărtăşire, are loc o încorporare a noastră în Hristos, şi a Lui în noi, cvasifizică, devenind, astfel, actul central  al cultului creştin. În fiecare Taină a Bisericii, creştinii participă la toate actele mântuitoare ale Domnului şi, întrucât inima acestor acte este moartea şi Învierea, prin toate Tainele participăm la moartea şi Învierea Lui, dar în diferite grade.

De aceea, în raport cu problema noastră, putem stabili două principii:

1. Unitatea indiscutabilă a tuturor Tainelor Bisericii, în Hristos Iisus, a Cărui moarte şi Înviere reprezintă energia tuturor;

2. Dumnezeiasca Liturghie şi, deci, Sfânta Împărtăşanie reprezintă încununarea tuturor, deplinătatea Harului, pentru că, după Nicolae Cabasila, scopul Liturghiei este „iertarea păcatelor, moştenirea Împărăţiei cerurilor şi altele asemenea”.

Aşadar, pentru că Euharistia are în centrul ei jertfa, moartea şi Învierea Domnului, devine centru al vieţii liturgice a Bisericii şi încununarea acesteia, încât „aproape nu se poate săvârşi vreo slujbă ierarhică – afirmă Sfântul Dionisie Areopagitul – fără ca atotdumnezeiasca Euharistie să nu încununeze, în mod concentrat, prin sfânta ei săvârşire, cele ce s-au săvârşit prin fiecare în parte, adunând în unitate cele ce s-au săvârşit şi prin darul venit de la Dumnezeu al Tainei desăvârşitoare, desăvârşind comuniunea cu Dumnezeu, a celui ce le-a primit pe toate“.

În toate Tainele, primim Harul ce izvorăşte din Harul de pe Golgota; Liturghia însă, nefiind simbol al jertfei, ci o jertfă adevărată, ca acea de pe Golgota, ni-L dăruieşte chiar pe Cel Înviat; deci, nu mai devenim părtaşi morţii, îngropării, învierii şi unei vieţi mai bune, ci-L primim chiar pe Dătătorul acestora.

Prin baia Botezului, ne curăţim de orice păcat şi ne naştem la viaţa în Hristos; prin Taina Mirului ne facem părtaşi la darurile cele dumnezeieşti; prin Taina Pocăinţei ne reînnoim Haina Botezului; prin Taina Nunţii pregustăm fericirea celor chemaţi la Cina Nunţii Mielului (Apoc. 19, 9); prin Taina Maslului primim Harul vindecării; prin Taina Preoţiei, cei aleşi primesc Harul împlinirii Sfintelor Taine; însă, prin Sfânta Cuminecătură, dobândim părtăşie la însăşi viaţa Domnului Hristos. De aceea, „Euharistia este Taina care încoronează Botezul şi Mirungerea, nu numai ca plenitudine a puterii şi a vieţii celei noi, începută virtual prin Botez şi având în ea puterea virtual, dezvoltată prin Mirungere. Euharistia implică în ea puterea morţii depline faţă de existenţa separată de Dumnezeu, începută prin Botez şi dezvoltată prin Mirungere“ (pr. Dumitru Stăniloae).

De aceea, din perspectiva teologiei liturgice, abordarea teologică ar trebui să înceapă nu cu Botezul, ci cu Euharistia, pentru că tocmai Euharistia dă sensul şi dimensiunea cosmică vieţii creştine dăruite prin Botez. De asemenea, perspectiva finală tot Euharistia o dă, nu ca într-un cerc închis, ci ca într-o spirală (scară) a desăvârşirii, pentru că ea, Euharistia, se raportează direct la Împărăţia cerurilor, încorporând toate Tainele Bisericii, cărora le dă puterea ce vine din Trupul şi Sângele lui Hristos, toate împlinite în Taina Bisericii.

Din perspectiva vieţii bisericeşti şi a misiunii Bisericii în lume, Liturghia este mediul în care Hristos este prezent între oameni, în modul cel mai accentuat, cu învăţătura, jertfa şi Învierea Lui; prin Liturghie, Mântuitorul Îşi continuă viaţa şi faptele Lui mântuitoare pe pământ. Liturghia menţine unitatea de credinţă şi spiritualitate a unui neam.

Din perspectivă liturgică, trebuie să afirmăm că, aşa cum Taina Hirotoniei a rămas până astăzi, proniator şi paradigmatic, încorporată ca rânduială, în rânduiala Liturghiei, aşa au fost toate Tainele, iniţial: încorporate în Liturghie. Ne vom referi, în continuare, doar la Tainele pe care le-am cercetat în acest sens şi despre care avem informaţii bazate pe documente.

Referitor la Taina Botezului, ştim cu toţii că Botezul, în „perioada de aur“ a Bisericii şi Liturghiei, se săvârşea în noaptea pascală, Liturghia fiind baptismală, iar Botezul devenind pascal (Alexander Schmemann). Bucuria Învierii era bucuria celor care „în Hristos s-au botezat, în Hristos s-au şi-mbrăcat“, ca să umble „întru înnoirea vieţii“. Există documente, insuficient cercetate şi lămurite, care atestă o rânduială a Botezului încorporată în rânduiala Dumnezeieştii Liturghii, care aşteaptă să fie scoasă la lumină şi pusă în valoare.

Taina Cununiei are o perspectivă mai fericită, deoarece, în urma publicării, de către Sfântul Nicodim Aghioritul, a unui Arhieratikon care cuprinde „Slujba Cununiei alăturată Dumnezeieştii Liturghii“, susţinută şi de cercetarea unor codici mai vechi de către subsemnatul (cel mai vechi, din a doua jumătate a secolului al VIII-lea, Codex Barberinus Graecus 336), ar putea fi săvârşită în cadrul Liturghiei ca şi Taina Hirotoniei.

Taina Hirotoniei se păstrează integrată în Liturghie; credem că aceasta a fost purtarea de grijă a Duhului Sfânt, pentru a nu îngădui ca şi această Taină, care este Taina Preoţiei lui Hristos, să fie eliminată din Liturghie.

Separarea Tainelor şi abordarea lor teologică şi ruperea Tainelor de Dumnezeiasca Liturghie considerăm că reprezintă cauza majoră a crizei teologice şi a crizei duhovniceşti care se simte astăzi în Biserică. Pentru înţelegerea corectă a teologiei sacramentale ar fi necesar să se plece de la trăirea vie a Bisericii şi de la tradiţia concretă liturgică, şi nu de la definiţii proprii, apriorice şi abstracte, susţinute adesea de tradiţii noi, intrate în viaţa Bisericii în perioadele mai dificile ale acesteia. 

sursa: ziarul Lumina