(Grupul Nectarie Protopsaltul)
Binecuvantarile Învierii (argon), glas 1 tetrafon, de Macarie Ieromonahul
Partitură preluată din „Anastasimatar”, Macarie ierom., Ed. Bizantina si Fundatia Stavropoleos, 2002.
Psalt Liviu Cruceru
Axion în Sâmbata Mare
Sfantul Grigorie a fost cel de-al 234-lea Patriah al Constantinopolului, si cel de-al 5-lea care a purtat acest nume, ocupand pentru trei perioade de timp distincte tronul patriarhal: 1797-1798, 1806-1808, 1818-1821. A primit moarte muceniceasca in timpul Razboiului Grec de Independenta din 1821, la porunca Sultanului Mahmud al II-lea, fiind spanzurat de poarta principala a Patriarhiei Ecumenice, in noaptea Invierii Domnului. In 1921 a fost canonizat de Biserica Ortodoxa a Greciei, fiind sarbatorit ca etnomartir (Εθνομάρτυρας), pe data de 10 aprile.
Sfantul Grigorie al V-lea, dupa numele de mirean Georgios Aggelopulos, s-a nascut in localitatea Dimitsana intr-o familie saraca. Primele studii le-a urmat scoala din locul natal iar din 1756 a invatat pentru doi ani in Atena. Cu ajutorul unchiului sau, a reusit sa studieze pentru inca cinci ani in Scoala Teologica din Smyrna. Tanarul Georgios, prin firea sa, nu era numai inclinat catre cunoastere si invatatura, ci si catre viata contemplativa, acestica. Continuă să citești
În Sfânta și Marea Miercuri, Sfinții Părinți au hotărât să se facă pomenirea femeii păcătoase, care a spălat cu mir și cu lacrimi picioarele Domnului.
Biserica a rânduit ca pomenirea ei să se facă în această zi, pentru că tot în Miercurea Mare Iuda L-a vândut pe Hristos. Femeia prin pocăință primește iertare, iar Iuda cade rob patimilor. Iuda era dator să lepede gândurile rele din sine, după cum femeia a lepădat păcatele sale.
Aşadar tema zilei este pocăinţa. Păcătoasa se află în starea cea mai de jos a căderii: desfrânarea, iar Iuda, în starea cea mai de cinste: ucenic al Stăpânului. Pe aceea, pocăinţa o ridică şi o face mironosiţă; pe acesta, îl coboară la cea mai de jos cădere, îl face trădător şi-l duce la spânzurătoare.Cumpăna celor două prăznuiri ale zilei: păcătoasa – ucenicul Iuda este răsturnată de pocăinţă. Aşadar tema zilei este pocăinţa. Păcătoasa se află în starea cea mai de jos a căderii: desfrânarea, iar Iuda, în starea cea mai de cinste: ucenic al Stăpânului. Pe aceea, pocăinţa o ridică şi o face mironosiţă; pe acesta, îl coboară la cea mai de jos cădere, îl face trădător şi-l duce la spânzurătoare.
Continuare și sursă: Psalții Catedralei Patriarhale
Sursa:
Sfîntul Apostol Irodion era de neam din Tarsul Ciliciei, ruda Sfîntului Apostol Pavel şi slujitor al Sfinţilor Apostoli în toate. El a fost pus episcop de dînşii al Neopatarelor şi pe mulţi din elini i-a întors prin sfînta lui învăţătură la Hristos. Pentru acest lucru pizmuindu-l evreii, au năvălit asupra lui împreună cu slujitorii de idoli şi l-au muncit tare, căci unii îl băteau pe Sfîntul Irodion, unii cu pietre îi sfărîmau gura, iar alţii cu lemne îl loveau peste cap. După aceea cu un cuţit a fost lovit, fiind ca şi mort scăldat în sînge. Socotind că a murit, l-au lăsat şi s-au dus, dar Sfîntul Apostol, cu darul lui Dumnezeu rămînînd viu, a propovăduit după aceea Cuvîntul Domnului în Roma, împreună cu Sfîntul Apostol Petru. Continuă să citești
7 APRILIE
O femeie, Teoclia, din Perga Pamfilei, fiind dreptcredincioasă şi temătoare de Dumnezeu cu toată casa sa, făcea milostenii multe şi avea viaţă cinstită. Apoi, fiind însoţită cu un bărbat cinstit şi cu rangul de senator şi patriciu, nu a născut fii mulţi ani, căci era stearpă. După aceea a zămislit, cerînd de la Dumnezeu dezlegarea nerodirii sale prin rugăciuni. Cînd purta în pîntece pe cel zămislit, bărbatul ei a murit lăsîndu-i bogăţie mare. Iar ea, după ce a născut fiu, i-a pus numele Caliopie şi l-a crescut în învăţătura cărţii, sîrguindu-se să-l înveţe bine frica de Dumnezeu şi toată înţelepciunea dumnezeieştilor Scripturi. Dar în vremurile acelea cei mai mulţi oameni se închinau şi aduceau jerfe necuraţilor idoli. Iar Sfîntul Caliopie se îndeletnicea totdeauna cu rugăciuni şi cu postiri. Continuă să citești
LUNEA CEA MARE – ”Iată, Mirele vine…”
Primele trei zile ale Săptămânii Patimilor (sau Săptămânii Mari) ne amintesc de ultimele porunci/sfaturi/îndrumări lăsate de Hristos ucenicilor Săi. Acestea sunt învățăturile amintite în slujba Ceasurilor (ținute după rânduiala din Postul Mare), urmate de Obedniță și de Vecernia unită cu Liturghia Darurilor mai înainte sfințite (zisă a sfântului Grigorie Dialogul, papa Romei).
Slujba Utreniei (numită denie) săvârșită în serile Duminicii Floriilor și a zilelor de luni și marți din Săptămâna Patimilor sunt grupate în jurul temei Mirelui, inspirate din Pilda celor zece fecioare (Matei 24, 1-13) care cheamă la pregătirea pentru A Doua Venire a lui Hristos, căci „în mijlocul nopții vine furul”.
„Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iară nevrednic este iarăşi pe carele [îl] va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii, şi afară de împărăţie să te încui. Ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.”
.
„Cinstitele patimi au răsărit lumii în această zi, ca nişte lumini de mântuire, că Hristos merge să pătimească din bunătatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma, primeşte a Se răstigni pe lemn, ca să mântuiască pe om.”
.
„Judecătorule cel nevăzut, cum Te-ai văzut cu trup şi mergi să Te ucizi de oameni fără de lege, judecând judecata noastră cu patima Ta! Pentru acesta, laudă, mărire şi slavă înălţând stăpânirii Tale, Cuvinte, cu un glas le aducem Ţie.””Ziua aceasta luminat aduce începuturile patimilor Domnului; veniţi dar, iubitorilor de prăznuire, să-L întâmpinăm cu cântări. Că Ziditorul merge să ia răstignire, întrebări şi bătăi, judecându-Se de Pilat. Şi încă lovindu-Se de la rob cu palma peste cap; toate va să le rabde, ca să mântuiască pe om. Pentru aceasta strigăm: Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule, dăruieşte iertare de greşale celor ce se închină cu credinţă preacuratelor Tale patimi.”
6 aprilie
Ţara Frigiei şi satul ce se numea dumnezeiesc, a fost patria Sfîntului Eutihie, pe care el îngrădindu-l cu ziduri de piatră, a zidit o biserică mare în numele Sfinţilor patruzeci de Mucenici şi a făcut acolo locaş de rugăciune pentru călugări, care petreceau viaţa îngerească în rînduiala monahicească, pentru ca nu numai cu numele, ci şi cu lucrul să fie satul acela dumnezeiesc şi s-a întemeiat ca o cetate puternică, cu sîrguinţa sfîntului. Părinţii lui au fost Alexandru, ostaş şi Sinezia, fiica unui cinstit şi îmbunătăţit preot Isihie, care slujea în biserica Augustopoliei.
Sinezia, cînd purta în pîntece pe acest dreptcredincios rod, odihnindu-se într-o noapte, a văzut o lumină negrăită strălucind şi s-a înspăimîntat, apoi gîndea în sine, ce să însemne aceasta. Dar a fost ca o însemnare a luminii celei duhovniceşti, care avea să se nască dintr-însa, adică a luminătorului multora, care erau în întunericul rătăcirii. Pentru că Domnul pe robul său, precum altădată pe Ieremia Proorocul, mai înainte de a ieşi din pîntecele maicii sale, l-a sfinţit şi l-a însemnat să fie mare Arhiereu şi lumina lumii. Şi s-a botezat pruncul de moşul său mai sus amintit, adică de prezbiterul Isihie, şi l-a dat la învăţătura cărţii, căci se arătau din copilăreasca lui vîrstă semnele rînduielii ce avea să fie în el. Continuă să citești
Οι Άγιοι Μάρτυρες κατάγονταν από την Κόρινθο. Όπου συνελήφθησαν κατά το (249 – 251 μ.Χ.) για την πίστη τους στον Χριστό. Μετα από φρικώδη βασανιστήρια έλαβαν το στεφάνι του μαρτυρίου.
Ἀπολυτίκιον
Ἦχος β’. Θείας πίστεως.
Θείας πίστεως, τὴ ἀναλάμψει, ὁ ἐπτάριθμος, Μαρτύρων δῆμος, ὡς λυχνία ἀνεδείχθης ἐπτάφωτος, ταὶς τῶν ἀγώνων ἐνθέοις λαμπρότησι, φωταγωγοῦντες τοὺς πίστει κραυγάζοντας. Θεῖοι Μάρτυρες, Χριστῷ τῷ Θεῷ πρεσβεύσατε, δωρήσασθαι ἠμὶν τὸ μέγα ἔλεος.