Nicolae Steinhardt: Femeia Hananeanca

Femeia Hananeanca

Etapele teribilului examen caruia Domnul o supune pe femeia hananeanca din tinutul Tirului si al Sidonului se enumera precum urmeaza:

Prima: neluarea in seama, ignorarea.

Ea ii tine calea, topita de nefericire, striga si-L implora; El insa nu-i raspunde nici un cuvant (Matei 15, 23).

O nesocoteste, o dispretuieste, ba se poate spune ca o si batjocoreste, caci ce jignire e mai crunta decat a vorbi cuiva si a nu primi raspuns, nici macar adresandu-ti-se un cuvant de suparare ori facandu-ti-se o dojana?

Continuă să citești Nicolae Steinhardt: Femeia Hananeanca

Comentarii patristice la Evanghelia despre Zaheu vameșul

Zaheu_D32

ORNAM1

Comentarii patristice la Evanghelia despre Zaheu vameșul 

Duminica a 32-a după Rusalii (Ev. Luca 19, 1-10) 

(Lc. 19, 1) Şi intrând, trecea prin Ierihon.

Și iată un bărbat cu numele Zaheu. Zaheu în sicomor; orbul lângă drum (Lc. 18, 35). Domnul așteaptă pe cel către care să-și reverse mila și onorează pe celălalt cu strălucirea șederii în casa sa. Pe unul îl întreabă înainte de a-l vindeca și intră ca un oaspete nepoftit în casa celuilalt. Hristos știa că plata gazdei sale avea să fie una din belșug. Deși Hristos încă nu auzise pe Zaheu invitându-L, auzise voința sa cea bună.

(Sfântul Ambrozie al Milanului,Tâlcuire la Evanghelia după Luca 8.82, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

Continuă să citești Comentarii patristice la Evanghelia despre Zaheu vameșul

Sfântul Ambrozie al Mediolanului: Erezia este dureroasă, arată nesupunere și își pronunţă singură sentinţa

Erezia este dureroasă, arată nesupunere și își pronunţă singură sentinţa

Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. (Ioan 20, 23)

Ei confirmă că arată măreaţă cinstire pentru Dumnezeu, Căruia Lui doar Îi rezervă puterea de a ierta păcatele. Dar într-adevăr, nimeni nu Îi face rana mai mare decât aceia care aleg să încalce poruncile Lui şi să respingă lucrarea încredinţată lor. Pentru că Însuşi Domnul a spus în Evanghelie: „Luaţi Duh Sfânt; cei cărora le veţi ierta păcatele, se vor ierta şi celor cărora le veţi ţine, ţinute vor fi.” Cine este cel care Îl cinsteşte pe El mai mult, cel care se supune poruncilor Lui sau cel care le nesocotește? Biserica își manifestă superioritatea prin ambele: prin ţinerea şi prin iertarea păcatelor.

Continuă să citești Sfântul Ambrozie al Mediolanului: Erezia este dureroasă, arată nesupunere și își pronunţă singură sentinţa

Comentarii patristice la Schimbarea la Față a Domnului

Schimbarea la Față a Domnului – Comentarii patristice 

Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos: Tâlcuiri ...

S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.

Ev: Matei 17, 1-9 

(Mt. 17, 1) Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte.

Cu adevărat, într-un eveniment ca acesta ni se pune înainte rațiunea, armonia și pilda, căci după șase zile, ni se arată slava Domnului. Fără îndoială că trecerea celor șase sute de ani prefigurează slava împărăției cerurilor. Iar sus au mers trei, care să prefigureze pe cele trei neamuri din Sem, Ham și Iafet, făcându-se cunoscută prin aceasta alegerea viitoare a oamenilor de către harul divin.

(Ilarie de Poitiers, La Matei 17.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 17, 1) Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte.

Acum se pune întrebarea cum i-a dus Hristos într-un munte înalt după șase zile, în timp ce Evanghelistul Luca vorbește de opt zile. Răspunsul este simplu: Matei numără doar zilele de la mijloc, în timp ce Luca adăugă și pe prima și pe ultima zi (pentru a face să se potrivească intervalul de șase zile de la Mt. 17, 1 cu cel de opt zile de la Lc. 9, 28, Ieronim afirmă că Matei numără doar zilele care sunt întregi pe când Luca, aplicând criteriul sinecdotic, numără și bucățile de zi de dinaintea și de după cele șase zile – n.tr.), pentru că nici Luca nu spune că Iisus a luat după opt zile pe Petru, Iacov și Ioan, ci ca la opt zile(Lc. 9, 28).

Continuă să citești Comentarii patristice la Schimbarea la Față a Domnului

21 iulie: Talcuire la vedenia prorocului Iezechiel – Sfantul Nicolae Cabasila

Talcuire la vedenia prorocului Iezechiel

Talcuire la vedenia prorocului Iezechiel

Explicarea sensului ei in marturia Dumnezeiestilor Scripturi

1. Toata prorocia si vedenia au fost icoane ale venirii Mantuitorului. De aceea zice Domnul: „Toti prorocii au prorocit pana la Ioan.” (Mt 11,13), aratand ca tema a prorocilor este El insusi. Dar si de altundeva din cuvintele Scripturii se arata ca toata Scriptura se primeste pentru Mantuitorul, caci El zice: „Cercetati Scripturile, pentru ca in ele veti gasi viata vesnica.” (In 5, 39) numind „viata vesnica” cunoasterea Lui. „Caci aceasta e viata vesnica – zice Domnul catre Tatal – sa Te cunoasca pe Tine, Singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (In 17, 3).

De altfel toata Scriptura se spune ca se primeste pentru mantuirea oamenilor, iar mantuirea oamenilor e Hristos insusi. „Caci mantuirea, zice El, vine de la iudei.” (In 4, 22). „Si a zis sufletului meu: Mantuirea ta Eu sunt.” (Ps 34,3). Iar „mantuitor” si „mantuire” Scriptura (cf. Lc 2, 30; 3, 60 etc) numeste in general pe Hristos, si numai El e adevarata mantuire. Lucru evident, fiindca nimeni nu s-ar fi mantuit daca n-ar fi venit Mantuitorul. Caci zice Apostolul: „Toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu, mantuindu-se in dar prin harul Lui.” (Rm 3, 23), aratand prin aceasta harul Botezului.

Continuă să citești 21 iulie: Talcuire la vedenia prorocului Iezechiel – Sfantul Nicolae Cabasila

Comentarii Patristice la Duminica a 6-a după Paști (Vindecarea orbului din naştere)

 Comentarii Patristice la Duminica a 6-a după Paști

(Vindecarea orbului din naştere)

 

Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic.  

Duminica a 6-a după Paști (Ev.: Ioan 9, 1-38)

Ioan 9, 1

Semnificaţia orbirii din naştere

(Ioan 9, 1) Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere.

Ai auzit acea istorie din Evanghelie unde ni se spune că Domnul Iisus, trecând pe cale, a văzut pe un om care era orb din naştere. De vreme ce Domnul nu l-a trecut cu vederea, nu vrea ca nici noi să trecem cu vederea istoria acestui om, pe care Domnul l-a considerat vrednic de atenţia Lui. În particular, trebuie să observăm faptul că el a fost orb din naştere. Acesta este un punct important.

Continuă să citești Comentarii Patristice la Duminica a 6-a după Paști (Vindecarea orbului din naştere)

Comentarii Patristice la Evanghelia din Duminica Mironosițelor

Comentarii Patristice la Evanghelia din Duminica Mironosițelor 

duminica_a_iii-a_dupa_pasti_-_a_mironositelor_2
 

Duminica a 3-a după Paști (Ev. Marcu 15, 43-47; 16,1-8) 

(Mc. 15, 43) Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.

În ceasul al șaselea a fost răstignit. În ceasul al nouălea Și-a dat duhul. Înainte de apusul soarelui a fost înmormântat. În ziua Sabatului a fost în pământ, în mormântul în care Iosif din Arimateea Îl așezase. Continuă să citești Comentarii Patristice la Evanghelia din Duminica Mironosițelor

Călăuza duhovnicească – Despre gânduri și lupta cu ele

Despre gânduri și lupta cu ele

”În minte şi în inimă nu trebuie să lăsăm absolut nici un gând, nici rău, nici bun, pentru că acest loc aparţine doar harului lui DumnezeuAstfel, noi nu mai putem să adăugăm altceva.”

Armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minţii şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos. (II Cor. 10,4-5)

Aproape cu toţii socotim că gândurile sunt ceva simplu şi firesc şi pentru aceasta cu naivitate ne încredinţăm lor. Insă nu trebuie să le dăm crezare, nici să le primim pe ele. În minte şi în inimă nu trebuie să lăsăm absolut nici un gând, nici rău, nici bun, pentru că acest loc aparţine doar harului lui Dumnezeu… Astfel, noi nu mai putem să adăugăm altceva. Să iubim pe Hristos şi să ne încredinţăm Lui în toate, fără cea mai mică îndoială! Iar a ne smeri, în cazul dat, devine firesc; şi firească se arată şi restabilirea în lăuntrul nostru a harului celui dumnezeiesc, care ni s-a dat tocmai pentru smerenie.

Dacă gândul nostru primeşte confirmare prin credinţă, nimeni nu poate să-l schimbe pe el atunci… Noi vom avea gânduri bune doar atunci când le vom vedea pe toate curate. Inima curată şi gândurile curate aduc sănătatea sufletească. Gândul rău împiedică harul lui Dumnezeu.Aceia care au gânduri bune, gândesc şi văd totul bun…

Continuă să citești Călăuza duhovnicească – Despre gânduri și lupta cu ele

Cuvinte din înțelepciunea sfinților

Cuvinte din înțelepciunea sfinților

De se va întâmpla o bucurie, să presupunem că mâhnirea nu e departe de noi; iar dacă a sosit necazul, să aşteptăm bucuria. Să luăm pildă de la cei ce înoată pe mare. Când asupra lor se ridică un vânt puternic şi e furtună, ei nu-şi pierd nădejdea în mântuirea lor, ci se împotrivesc valurilor, aşteptând o vreme liniştită. Iar când vine liniştea, ei aşteaptă furtuna; şi de aceea sunt întotdeauna veghetori, pentru ca vântul ce se ridică pe neaşteptate să nu-i prindă nepregătiţi şi să nu-i arunce în mare. Sfântul Efrem Sirul

Oare meşterul care face lucruri de aur, aruncând preţiosul metal în foc, îl uită acolo? Nu, el îl păzeşte şi îl preţuieşte foarte mult. El stă în aşteptare la gura cuptorului, observă cu băgare de seamă metalul şi, de îndată ce vede că chipul său se răsfrânge în aurul topit, el trage încheierea că treaba este terminată şi stinge focul. Aşa întocmai şi Mântuitorul veghează asupra cuptorului nenorocirii, în care creştinii trebuie să fie curăţaţi, neîngăduind nici cea mai mică suferinţă de prisos şi aşteptând numai ca chipul Lui să se răsfrângă în inimile lor. Şi copiii Lui ies de acolo ca aurul curăţit de şapte ori. Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei

Nimic nu apleacă sufletul atât de mult spre iubirea de înţelepciune ca necazul. Sfântul Ioan Gură de Aur

Continuă să citești Cuvinte din înțelepciunea sfinților

Bucurați-vă pururea! de PROTOIEREU ALEKSANDR ŞARGUNOV

Bucurați-vă pururea!

La celebrarea praznicului plin de veselie al Sfântului Nicolae, care vesteşte apropiata sărbătoare a Naşterii lui Hristos, Biserica ne aminteşte ca întotdeauna să ne bucurăm: „Bucuraţi-vă pururea!” Anume, astfel scrie Sfântul Apostol Pavel şi parcă, temându-se să nu fie neînţeles, adaugă: „Şi iarăşi spun: bucuraţi-vă!” Nu mă îndoiesc că, auzind aceste cuvinte, unii vor crede că Apostolul Pavel a fost puţin naiv ori că a fost entuziasmat cumva de o anumită stare în acea zi când a scris aceste cuvinte.

Pentru că este cu neputinţă să ne bucurăm întotdeauna.

Este cu neputinţă deoarece viaţa nu ne bucură întotdeauna, pentru că cele care ni se întâmplă ne fac uneori să plângem, pentru că ni se întâmplă adeseori să avem parte de înfrângeri, să fim răniţi, zdrobiţi, înşelaţi, săgetaţi pur şi simplu. Din acest motiv nu ne bucurăm, ci ne întristăm.

Continuă să citești Bucurați-vă pururea! de PROTOIEREU ALEKSANDR ŞARGUNOV

Evanghelia după Sfântul Luca – Nikolaos Matsoukas

Evanghelia după Sfântul Luca

Evanghelia lui Luca, cu toate că presupune ca unul din izvoarele sale Evanghelia după Marcu, are o particularitate vizibilă între Evangheliile sinoptice. Luca însuşi, care scrie Evanghelia după toată probabilitatea în Efes după anul 70 d.Hr. ca însoţitor al Apostolului Pavel, joacă un rol important în transmiterea creştinismului, având legături serioase cu personalităţi din lumea păgână. Felul în care este relatată Evanghelia vădeşte un scriitor dotat cu capacităţi interpretative în domeniul evenimentelor istorice şi cu o evidentă erudiţie. De aceea limba lui este foarte îngrijită, cu cuvinte greceşti care se apropie de nivelul clasic. Astfel, simplitatea şi eleganţa exprimării lui Luca sunt răpitoare, fără ca aceasta să însemne că Matei şi Marcu nu-l concurează în exprimare fermecătoare.

Continuă să citești Evanghelia după Sfântul Luca – Nikolaos Matsoukas

Invitație la cina macabră – Comentariu la Apocalipsa de Savvas Agouridis

Invitație la cina macabră

Invitatie la cina macabra

Din pricina armamentului ceresc al lui Mesia nu mai este necesară descrierea luptei. Nimicirea oastei adversarului este sugerată, chiar înainte de începerea luptei, de „glasul puternic” al îngerului care „stă” în soare sau lângă soare (este vorba de îngerul din 18, 1) şi care cheamă păsările care consumă cadavre şi care zboară spre înaltul cerului să se adune la cina pe care le-a pregătit-o Dumnezeu din trupurile „împăraţilor, ale căpeteniilor de oşti şi ale celor puternici, ale cailor şi călăreţilor”, în plus, „trupurile” fie ale celor liberi fie ale sclavilor, fie că aparţin unei clase sociale mai mari fie mai mici. Evident, această cină este prezentată în contrast cu cina nunţii pe care o oferă Mielul celor drepţi (19, 9). Toate categoriile de oameni din dezastrul înfăţişat în cap. 6, 15 (în afară de cei mai mici şi mai mari) sunt reprezentate şi aici. Felul acesta de moarte, prin a fi mâncaţi de păsări, este cel mai înjositor din cele câte există. Şi această imagine este luată de la proorocul Iezechil 39, 4, 17-20, unde avem războiul împotriva lui Gog. Profetul Ioan insistă asupra următorului fapt: Toate profeţiile îşi găsesc împlinirea la sfârşitul timpurilor. Altfel, de ce ar fi fost scrise? Ioan le adună pe toate! „Cădea-vei (…) tu şi toate oştirile tale şi popoarele cele ce sunt cu tine; şi te voi da spre mâncare la tot felul de păsări de pradă şi fiarelor câmpului… spune la tot felul de păsări şi tuturor fiarelor câmpului; adunaţi-vă şi mergeţi … la jertfa Mea, pe care o voi înjunghia Eu pentru voi, la jertfa cea mare din munţii Israelului, şi veţi mânca acolo carne şi veţi bea sânge… şi veţi mânca grăsimi până vă veţi sătura… şi vă veţi sătura la masa mea de cai şi de călăreţi, de războinici şi de tot felul de ostaşi”.

Continuă să citești Invitație la cina macabră – Comentariu la Apocalipsa de Savvas Agouridis

Păcatele împotriva dragostei către aproapele – ARHIMANDRIT SERAFIM ALEXIEV

Păcatele împotriva dragostei către aproapele

”Într-adevăr, înfricoşătoare sunt păcatele împotriva dragostei de Dumnezeu şi de aproapele! Şi încă şi mai înfricoşătoare sunt urmările lor! Ieşirea este una singură – să nu dăm voie diavolului să ne facă potrivnici dragostei, căci cel ce urăşte pe aproapele său şi îi face lui rău, îşi urăşte sufletul său!

Pacatele impotriva dragostei catre aproapele

Dumnezeu doreşte să-L iubim nu numai pe El, Izvorul dragostei, ci şi pe aproapele nostru, zidit asemenea nouă, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi aşezat în legătură cu noi, ca să ne nevoim împreună în virtute şi dragoste frăţească. Sfântul Antonie cel Mare a spus: „De (legătura ta cu) aproapele atârnă viaţa şi moartea ta. Dacă dobândim pe fratele, vom dobândi pe Dumnezeu; dar dacă smintim pe fratele, vom păcătui împotriva lui Hristos”. Aceasta se tâlcuieşte: Dumnezeu a aşezat viaţa noastră veşnică şi fericirea în legătură cu dragostea către aproapele. Pe cât iubim pe aproapele nostru, pe atâta dăm sens existenţei noastre pământeşti. Pe cât ne jertfim pentru cei din jur, pe atâta intrăm în fericită părtăşie cu Hristos, Cel Ce Şi-a jertfit viaţa Sa pentru noi.

Continuă să citești Păcatele împotriva dragostei către aproapele – ARHIMANDRIT SERAFIM ALEXIEV

Dumnezeu Și-a dorit o desfrânată- Sfântul Ioan Gură de Aur

Dumnezeu Și-a dorit o desfrânată

Dumnezeu Si-a dorit o desfranata

Dumnezeu Și-a dorit pentru Sine o desfrânată.

Cum, Dumnezeu Și-a dorit o desfrânată? Da, o desfrânată. Despre firea noastră vorbesc.

O desfrânată Și-a dorit Dumnezeu? Omul dacă își dorește o desfrânată este condamnat, iar Dumnezeu Își dorește o desfrânată!?

Și încă foarte mult! Omul își dorește o desfrânată ca să devină desfrânat, în timp ce Dumnezeu Își dorește o desfrânată ca să o preschimbe în fecioară. Dorința omului este pierzanie, în timp ce dorința lui Dumnezeu este mântuire pentru cea dorită…

Unul ca Acesta Și-a dorit o desfrânată!? Învață așadar cele ale dumnezeirii și înțelepțește-te în cele ale dumnezeirii. Află cine era și cine a devenit pentru tine, și nu încurca lucrurile… El era înalt, ea smerită; înalt nu cu statura, ci cu firea. Neprihănit era, nepieritoare ființa Lui, nestricăcioasă Îi era firea, neajuns cu gândul, nevăzut, de necuprins cu mintea, de nepătruns, pururi fiind, același fiind, biruind orice gând, întrecând orice cugetare, cu neputință a-L vedea, ci numai a crede. Îl văd îngerii și se cutremură. Heruvimii se acoperă cu aripile lor, la vederea feței Lui toate se tem și se înfricoșează. De Își aruncă privirea Sa spre pământ, îl face de se cutremură. De Se îndreaptă către mare, marea se face uscat. El face să apară râuri în pustiu…

Continuă să citești Dumnezeu Și-a dorit o desfrânată- Sfântul Ioan Gură de Aur

Veşnicia va fi moştenită când credinţa va fi trăită – Fericitul Augustin Comentarii patristice

Veşnicia va fi moştenită când credinţa va fi trăită

Când credinţa noastră este trăită şi ajunge să fie adevărul, atunci veşnicia va stăpâni moartea noastră de acum schimbată.

(In. 17, 3) Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.

Continuă să citești Veşnicia va fi moştenită când credinţa va fi trăită – Fericitul Augustin Comentarii patristice

Cunoaşterea deplină aduce slavă deplină – Fericitul Augustin Comentarii patristice

Cunoaşterea deplină aduce slavă deplină

Dacă cunoaşterea lui Dumnezeu este viaţa cea veşnică, cu cât creştem în această cunoaştere, cu atât facem progrese măreţe în viaţă.

Dacă cunoaşterea lui Dumnezeu este viaţa cea veşnică, cu cât creştem în această cunoaştere, cu atât facem progrese măreţe în viaţă. Şi nu vom muri în viaţa cea veşnică care trebuie să vină. Pentru că atunci, când acolo va fi lipsa morţii, cunoaşterea lui Dumnezeu va fi desăvârşită. Apoi, Dumnezeu va fi pe deplin preaslăvit, pentru că atunci va fi preaslăvirea deplină, aşa cum este exprimată în greacă prin cuvântul doxa… Dar preaslăvirea a fost definită de antici ca slavă și laudă la un loc. Dar, dacă slava cuiva depinde de ceea ce se spune despre el, cum va fi Dumnezeu preaslăvit când El Însuşi va fi văzut? Şi aşa este scris în Scriptură, Fericiţi sunt cei ce locuiesc în casa Ta. Te vor lăuda în vecii vecilor (Psalmul 83, 5). Acolo unde va fi deplină cunoaşterea de Dumnezeu, lauda Lui va continua și fără sfârşit. Pentru că dacă cunoaşterea este deplină, atunci și lauda va fi de asemenea deplină şi desăvârşită.

(Fericitul Augustin, Tratat la Evanghelia după Ioan 105, 3, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

https://doxologia.ro/biblioteca/comentarii-patristice

Luarea-aminte: Jean-Claude Larchet

Luarea-aminte

În urma păcatului, omul a ajuns la o cunoaştere confuză a binelui şi răului, stabilind drept criterii ale acestora plăcerea şi, respectiv, durerea, în loc de a avea drept criteriu unic împlinirea voii lui Dumnezeu.

Luarea-aminte

Prin păcat puterea de cunoaştere omenească a devenit bolnavă. Înstrăinându-se de Dumnezeu şi îndreptându-se spre realităţile sensibile, omul a ajuns să nu mai ştie de Dumnezeu, să nu-L mai cunoască nici pe El, nici adevărata natură a făpturilor create. Abia la capătul nevoinţelor, adică după ce se va curaţi de toate patimile sale, va ajunge omul să se tămăduiască de această îndoită neştiinţă: mai întâi, cea legată de raţiunile duhovniceşti ale făpturilor, iar atunci îşi va redobândi înţelepciunea (acosta); apoi va ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu , primită prin darul Sfântului Duh, potrivit vredniciei sale. Atunci îşi va recăpăta omul sănătatea deplină a puterii sale de cunoaştere.

Dar în lucrarea sfintelor nevoinţe ale desăvârşirii, încă de la început, omul trebuie mai întâi să-şi recapete buna folosire a facultăţilor de cunoaştere, de care are nevoie în împlinirea ei; iar dreapta şi cuvenita folosire a puterii de cunoaştere se manifestă în primul rând în virtutea numită de Sfinţii Părinţi „luare-aminte”.

Continuă să citești Luarea-aminte: Jean-Claude Larchet

Virtuțile timpului vieții

Virtuțile timpului vieții

Virtuţile timpului vieţii sunt cele care ne fac sa nu trăim cu strâmtorare în această lume, ci să putem oarecum să scăpăm de legăturile şi robia timpului. Puţin mai înainte am spus frumoasa şi, cu siguranţă, cunoscuta nouă, tuturor, rugăciune a Sfântului Efrem [Sirul], Doamne şi Stăpânul vieţii mele… Astfel, această rugăciune spune într- un punct al ei: duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-l mie, slugii Tale. Cu alte cuvinte, ne-am rugat ca să ne dea Dumnezeu duhul, dispoziţia şi gândirea celor patru virtuţi la care tocmai ne-am referit. Astă-seară, dintre acestea alegem răbdarea. Răbdarea este prima virtute din familia virtuţilor timpului.

Răbdarea. De multe ori, noi nu avem răbdare, dar nici nu înţelegem ce este răbdarea. Şi, cu toate acestea, este o mare virtute! Am auzit în Evanghelia din Lunea cea curată54, rostită la Pavecerniţă, că este descris sfârşitul lumii, sfârşitul istoriei, adică ceea ce numim A Doua Venire (pericopa se află atât în Evatighelia după Sfântul Evanghelist şi Apostol Matei, cât şi în Evanghelia după Sfântul Evanghelist şi Apostol Luca). În aceste istorisiri, Sfinţii Evanghelişti prezintă foarte frumos, cu puţine cuvinte, dar în imagini expresive, cum se va petrece sfârşitul lumii.

Continuă să citești Virtuțile timpului vieții

Numai Dumnezeul cel Viu ar putea vorbi aşa

Numai Dumnezeul cel Viu ar putea vorbi așa

Dar acum, tuturor, El le dă acelaşi Dar al Duhului şi spune: Dacă cineva este însetat, să vină la mine şi să bea.

(Ioan 7, 46) Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om.

Continuă să citești Numai Dumnezeul cel Viu ar putea vorbi aşa

Duhul este și al Fiului și El Îl împărtășește

Duhul este și al Fiului și El Îl împărtășește

Prin cine atunci şi de la cine este că Duhul trebuie să fie dat, decât prin Fiul, căruia de asemenea Duhul îi aparţine?(In. 20, 22) Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt!

Hristos a dat Duhul ucenicilor, arătând dumnezeirea Lui şi măreţia Lui, făcându-le cunoscut că nu era inferior, ci egal cu Duhul. Şi astfel, El a dat Duhul, spunând: Luaţi Duh Sfânt şi Eu L-am trimis şi Acela Mă va slăvi şi Câte va auzi vă va vesti…(Ioan 16, 14). Prin cine atunci şi de la cine este că Duhul trebuie să fie dat, decât prin Fiul, căruia de asemenea Duhul îi aparţine? Şi când am fi putut noi să-L primim, decât numai atunci când Cuvântul a devenit om?

(Sfântul Atanasie cel Mare, Discurs împotriva arienilor 1. 12. 50,traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

http://www.doxologia.ro/biblioteca/comentarii-patristice