Sfântul Iacob s-a născut la 20 ianuarie 1719 într-o familie dreptcredincioasă din Bucovina. Crescând în duhul adevăratei evlavii, la numai 12 ani a intrat în viaţa monahală. Formarea sa duhovnicească este legată de obştea Mănăstirii Putna și a Sihăstriei Putnei, dar şi de Mitropolitul Antonie al Moldovei (1730-1740), al cărui ucenic a fost (acelaşi mitropolit care, în Kiev, l-a convins pe viitorul sfânt Paisie de la Neamț să vină în Moldova pentru a se forma duhovniceşte). Continuă să citești
A fost hirotonit destul de târziu, la vârsta de 49 de ani, iar slujirea sa preoțească a avut loc în greii ani 1930. Dar toate acestea ar fi putut să nu se fi întâmple…
Copilăria
Viitorul sfânt ierarh s-a născut în 1851 la Luțk în familia unui diacon. Numele său lumesc este Alexandru Petrovsky, fiul lui Teofan. Informațiile despre viața lui înainte de 1899 sunt destul de scunde. Se știe că tatăl său a murit devreme, că a absolvit clasa a IV-a la Seminarul Teologic din Volyn, că din 1892 a predat la școala parohială din sat. Knyaghinino, raionul Dubensky. Dar în 1892 avea deja 41 de ani. Ce a făcut după ce a absolvit seminarul? Unde a lucrat, ce fel de viață a dus, a fost căsătorit, a umblat la biserică? Din păcate, se poate doar specula pe această temă.
Se știe că și-a iubit foarte mult mama, care l-a crescut fără tată. Dar și mama lui a murit, după care Alexandru a început, după cum spun sursele, să trăiască o „viață risipită”. Nu se știe exact când a murit mama și cât timp a petrecut viitorul sfânt ierarh într-o astfel de „viață risipită”.
Dacă adunăm o imagine a vieții unei persoane din informații atât de slabe, s-ar putea dovedi ceva de genul acesta. Deoarece nu există informații despre frații lui Alexandru sau despre soția și copiii lui, cel mai probabil a trăit singur cu mama sa. Și din moment ce tatăl său a murit devreme, mama lui și-a îndreptat toată dragostea și grija maternă doar asupra lui, la care Alexandru a răspuns cu aceeași dragoste și afecțiune puternică.
De obicei, acest lucru îl împiedică pe un bărbat care este deja destul de matur să își întemeieze propria familie. Psihologii de familie sunt foarte familiarizați cu astfel de cazuri. „Mama italiană” este din această operă. Dar să nu mergem atât de departe în presupunerile noastre. Vom nota că atunci când mama lui a murit, Alexandru și-a pierdut cea mai apropiată ființă și poate singura sa persoană apropiată. Acest lucru a devenit o încercare atât de dificilă pentru el, încât nu a putut să suporte consecințele și a început să ducă o „viață risipită”, care poate fi înțeleasă ca beție și altele asemenea. Și acesta este un moment duhovnicesc foarte important.
În astfel de încercări se dezvăluie ce este cel mai principal pentru om, fără de care el nu poate trăi. Dacă pierde acest lucru, atunci orice sprijin în viață, întreg sensul vieții dispare pentru el.
În viața Preacuviosului Varsanufie de Optina, care a trăit cam în același timp cu Sfântul Ierarh Alexandru din Harkov, există o poveste despre cum în tinerețe a cunoscut o fată care și-a iubit foarte mult logodnicul, iar când acesta a murit, ea însăși s-a transformat mental într-un cadavru viu.
Devenit deja monah, cuviosul Varsanufie le-a spus fiilor săi duhovnicești: „Dacă aș întâlni-o pe această fată acum, aș ști ce să-i spun. Ia-și spune: „Ați fost iubită? Și ca urmare a acestei iubiri a rămas doar o melancolie și pustiire, și ziceîi că nu veți mai iubi pe altul? Aș dori să vă dau un sfat: să vă dăruiți inima altei persoane, știți cui – lui Hristos, iar El o va umple de lumină și bucurie în loc de întunericul și melancolia care a rămas în urma iubirii unui om”.
Același lucru s-a întâmplat și în viața lui Alexandru. După moartea mamei sale, el a fost copleșit de întuneric și melancolie. Există doar două căi de ieșire din această stare: fie în sus către Dumnezeu, fie în abisul păcatului. Alexandru a urmat a doua cale, dar apariția miraculoasă a mamei sale decedate l-a îndreptat către prima.
Odată, după o petrecere, când s-a întors acasă noaptea târziu și s-a culcat în camera lui, a visat că mama lui a intrat și a spus: „Lasă toate acestea și intră într-o mănăstire”. Și Alexandru a găsit puterea să facă asta.
Viața monahală
La 1 septembrie 1899, Alexandru Petrovsky a intrat în mănăstirea Sfânta Treime Derman și a început, de asemenea, să lucreze ca profesor la școala parohială locală. La 9 iunie 1900, a dat jurământul monahal, păstrându-și vechiul nume. Puțin peste o lună, la 15 august 1900, a fost hirotonit la gradul de ierodiacon. Iar trei luni mai târziu, la 29 octombrie 1900, a devenit ieromonah. Totodată, a început să îndeplinească cele mai înalte ascultări în mănăstire, în calitate de econom și veșmântar, iar din 18 noiembrie 1900, și îndatoririle de stareț.
O asemenea „ascensiune rapidă în carieră” poate fi explicată prin faptul că în acei ani erau puțini oameni educați capabili să îndeplinească ascultari responsabile în mănăstiri. Frații erau în mare parte oameni de rând, iar motivația lor pentru viața monahală a fost, ca să spunem așa, diferită. În viitor, ieromonahul Alexandru va fi deseori transferat în diferite funcții bisericești cu ascultari responsabile legate de bani și putere. Acest lucru ne permite să tragem o concluzie despre onestitatea, integritatea lui, precum și despre capacitatea sa de a conduce oameni.
În 1901, ieromonahul Alexandru a fost transferat la mănăstirea Teofaniei din Kremeneț în funcția de trezorier. Și aici a început să lucreze ca profesor al Legii lui Dumnezeu într-o școală parohială și a devenit un participant activ la obștea mănăstirei Teofaniei de la Kremeneț, care a fost angajată în apărarea Ortodoxiei de catolicism și uniatism.
Doi ani mai târziu, în 1903, a fost trimis ca trezorier în îndepărtata eparhie a Turkestanului. Curând, această ascultare a fost completată de participarea la consiliul școlar eparhial și la comitetul de audit și funcția de econom al casei episcopale. Și după ceva timp a devenit membru al consistoriului duhovnicesc și trezorier al societății misionare. Clima locală a avut însă un efect negativ asupra sănătăţii părintelui Alexandru, iar în februarie 1906 a fost transferat la mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Jirovițk, unde a devenit trezorier și conducătorul unei școli parohiale cu două clase.
În 1908, ieromonahul Alexandru a fost transferat la mănăstirea stauropegială Donskoi din Moscova, în funcția de stareț interimar. Acest pas este demn de remarcat pentru că la acea vreme a izbucnit un conflict serios în mănăstire între stareț, arhimandritul Iacov (Zabloțki) și obștea mănăstirii. Autoritățile bisericești au încercat să rezolve conflictul, dar fără rezultat.
Atunci s-a hotărât trimiterea în concediu a arhimandritului Iacov și chemarea ieromonahului Alexandru să-l înlocuiască. Adică înaltele autorități ale bisericii din Moscova nu au putut găsi un candidat potrivit în apropiere și l-au chemat pe trezorierul dintr-o mănăstire din Belarusul îndepărtat! Acest lucru poate indica atât gravitatea conflictului din mănăstirea Donskoi, cât și autoritatea ieromonahului Alexandru în cele mai înalte cercuri bisericești.
Primele dovezi despre caracterul părintelui Alexandru și starea lui duhovnicească au ajuns la noi cam din acea vreme. În primul rând, a reușit foarte repede să găsească un limbaj comun cu frații și să rezolve conflictul. Și în al doilea rând, a început să stârpească neajunsurile în comportamentul monahilor în timpul slujbelor. Așa că a cerut ca în timpul slujbelor bisericești să nu existe conversații străine și chiar mărturisiri ale pelerinilor.
Iată cuvintele din unul dintre directivele părintelui Alexandru: „Îi rog pe părinții din altar, amintindu-și de sfințenia locului, să nu se adune pentru a vorbi, ci să stea și să cânte în cor, așa cum a fost indicat mai devreme”.
Din 1911 până în 1917, părintele Alexandru este ridicat deja la rangul de egumen, a fost numit stareț al mănăstirii Schimbării la față a Mântuitorului din Lubensk. De aici s-au vorbit din nou despre el ca despre un om de rugăciune, un conducător harnic al mănăstirii și un păstor grijuliu pentru frați și pelerini. Revoluția din octombrie 1917 l-a găsit în aceast post.
În decembrie 1917, arhimandritul Alexandru a fost numit stareț la mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Pskov-Pecersk. În 1918, s-a mutat la Poltava, iar o vreme a locuit cu episcopul local Teofan (Bistrov). În 1919 a devenit paroh a schitului-biserică din cadrul mănăstirii de maici Kozelșansk de pe râul Psel din provincia Poltava. Mănăstirea însăși fusese deja închisă de bolșevici, iar surorile s-au mutat la schit. De ceva vreme în mănăstire a existat o tipografie și un atelier de iconografie.
Multă lume se aduna la slujbe. Adesea în timpul slujbelor părintele Alexandru îi chemat pe toți închinătorii din biserică să cânte. Mănăstirea a funcționat destul de mult timp, până în anul 1932. După închiderea ei, prărintele Alexandru a mers la Kiev, unde a fost numit stareț la Mănăstirea Sfântul Ierarh Nicolae.
Slujirea ca arhiereu și martiriul
În acei ani, aceste cuvinte însemnau aproape același lucru. Arhiereii erau împușcați, trimiși în exil și schingiuiți în închisoare. Arhimandritul Alexandru a început acest drum al crucii la 30 octombrie 1932. În acea zi a fost sfințit episcop de Uman, vicar al eparhiei Kievului. Iar la 25 august 1933 a fost numit episcop de Vinița. În 1937, a fost ridicat la rangul de arhiepiscop și numit în scaunul din Harkov.
Martorii oculari au și ei amintiri din această perioadă a slujirii sale. Ei au remarcat sociabilitatea și prietenia lui vlădica. Și, de asemenea, dorința de a transmite credincioșilor acea stare de rugăciune înaltă pe care o deținea el însuși. De asemenea, el îi chema adesea pe credincioși să cânte împreună și i-a învățat să se roage nu rece și formal, ci cu un sentiment viu în fața lui Dumnezeu. Iată cuvintele episcopului, citate de unul dintre martorii oculari: „Nici de la un om nu ați cere așa, oare cu atâta răceală se cere? Cântați toată lumea: „Dă, Doamne!”.
Iar poporul, inspirat de exemplul arhipăstorului lor, a cerut mila lui Dumnezeu din toată inima.
Pe 29 octombrie 1937, mitropolitul Kievului Konstantin (Diakov) a fost arestat la Kiev, iar la 10 noiembrie 1937 a murit subit în timpul unui interogatoriu. Există presupuneri că a fost ucis sau torturat până la moarte. În aceste împrejurări, arhiepiscopul Alexandru a fost numit administrator temporar al eparhiei Kievului. Această numire în vârful represiunilor lui Stalin a însemnat o represalie foarte rapidă împotriva lui, iar vlădica a înțeles foarte bine acest lucru. El le-a spus fiilor duhovnicești în acel moment: „Indiferent ce se va întâmpla în viitor, ține-ți-vă, fiți puternici”.
Și apoi evenimentele s-au dezvoltat conform unui scenariu din care unele momente amintesc foarte mult de persecuția de astăzi a Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Pentru că persecutorii nu pot inventa nimic nou.
Pe 29 iulie 1938 a fost efectuată o percheziție la reședința lui vlădica Alexandru. Au fost găsite mai multe fotografii, corespondență, un sigiliu rotund și mai multe ștampile. Perchezițiile efectuate în 2023 în Lavra Peșterilor de la Kiev și alte mănăstiri din Ucraina au avut aproximativ aceleași rezultate: aceleași „probe” fără sens, pe baza cărora, totuși, au fost aduse acuzații foarte grave. Dacă astăzi susținătorii Bisericii Ortodoxe Ucrainene sunt acuzați de propagandă anti-ucraineană și de discreditarea BOaU ca atribut al statalității ucrainene, atunci arhiepiscopul Alexandru a fost acuzat că „ar fi participat la o organizație bisericească antisovietică și că a dus agitație antisovietică în rândul populației menită să discrediteze activitățile guvernului sovietic”.
De asemenea, a fost acuzat de spionaj pentru Polonia doar pe motiv că era originar din Lutsk, care făcea parte din Polonia din 1921. Bineînțeles că avea acolo rude cu care coresponda. Și acesta a fost un motiv suficient pentru acuzația de spionaj.
La fel cum astăzi cărțile de rugăciuni ale editurilor rusești găsite servesc drept bază pentru acuzațiile de trădare. Istoria se repetă.
Un alt episod al anchetei este, de asemenea, foarte asemănător cu ceea ce se întâmplă acum în Ucraina. Pentru a face acuzațiile mai credibile, ancheta l-a adus pe un anume K.A. Terlețki, care a fost un „diacon” renovaționist. Acest om, care nu-l văzuse niciodată pe ierarh, l-a calomniat pe arhiepiscopul Alexandru, spunând că „în timp ce făcea slujbele religioase, a desfășurat agitație antisovietică în rândul credincioșilor, aceștia din urmă au fost îndrumați din predicile sale că sistemul existent în URSS ar fi un fenomen temporar și că în viitorul foarte apropiat statele fasciste vor ataca URSS și, se presupune, vor câștiga și vor restabili sistemul monarhic. Petrovsky a cerut tuturor slujitorilor religioși și credincioșilor să se unească în jurul bisericii pentru a oferi asistență statelor fasciste”.
Cât de asemănător este aceasta cu declarațiile de astăzi ale „experților” în cazul jurnaliștilor ortodocși și al preotului Serhii Certilin! Ei susțin, de asemenea, că materialele jurnalistice fac parte din „ipsoul rusesc”, iar părintele Serhii a vorbit despre ” agresivitatea blocului NATO”.
Dar, după cum spune Sfânta Scriptură: „Cine sapă groapa (altuia) cade singur în ea şi cel ce rostogoleşte o piatră se prăvăleşte (tot) peste el” (Prov. 26:27). Doi ani mai târziu, ruloul represiunii l-a lovit pe K.A. Terlețki și în timpul unui interogatoriu a recunoscut că l-a calomniat pe episcopul Alexandru pur și simplu pentru că a vorbit adevărul, și anume pentru că i-a numit pe cei din Biserica Renovaționistă trădători ai credinței ortodoxe.
Arhiepiscopul Alexandru nu a scăpat de metodele crude de extragere a mărturiei la interogatoriu: el, un bărbat de aproape 90 de ani, a fost trecut printr-o „bandă transportoare”. Acesta este momentul în care mai mulți anchetatori interoghează multe ore, nepermițându-i celui interogat să doarmă. Există dovezi că a fost bătut în timpul interogatoriilor. Ei i-au cerut să recunoască vinovăția și, de asemenea, să dea mărturii incriminatoare împotriva altor clerici și credincioși, în special împotriva arhiepiscopului Dimitrie (Abașidze), care locuia la Kiev.
Vlădica Alexandru nu și-a recunoscut vinovăția și nu a mințit despre alții.
Pe15 martie 1939, a fost emis un „Rechizitoriu” în care se afirma că arhiepiscopul Alexandru, împreună cu alți inculpați din acest caz, erau membri ai unei „organizații bisericești monarhice antisovietice de spionaj” care „a desfășurat activități de spionaj în favoarea serviciilor poloneze, precum și propaganda antisovietică în rândul populației, cu scopul de a perturba activitățile puterii sovietice și de a o organiza lupta împotriva puterii sovietice”. Și la 17 iunie 1939 Tribunalul militar al raionului Harkov l-a condamnat pe arhiepiscop la 10 ani de închisoare. Însă doi ani mai târziu, în 1940, autoritățile bolșevice au considerat că acest lucru nu este suficient și cazul a fost trimis pentru investigații suplimentare.
A început din nou șirul de ore de interogatoriu și încercări de a găsi martori falși. Incapabil să reziste torturii, Sfântul Mucenic Alexandru a murit la 24 mai 1940 într-un spital de închisoare. Potrivit unor rapoarte, el a fost sugrumat.
Înmormântarea și proslăvirea
Înmormântarea arhiepiscopului nu a fost ușoară. După cum a spus ulterior unul dintre martorii oculari ai acestor evenimente, N.S Krivorucenko, cadavrul episcopului a fost dus din închisoare la morga din Harkov cu ordin de îngropare. Nu purta haine, fața și capul îi erau tăiate și bărbierite și doar o etichetă cu numele „Petrovsky” era legată de picior. Dar, literalmente, imediat a urmat o altă comandă din partea autorităților închisorii: să se returneze de urgență cadavrul la închisoare, deoarece ar fi fost trimis din greșeală.
Probabil, angajații morgii ar fi făcut-o dacă unul dintre ei nu s-ar fi dovedit a fi fost subdiacon. El și un alt portar, care era arhimandrit, l-au identificat pe vladica Alexandru. Riscându-și libertatea și, eventual, viața, au pus o etichetă pe cadavrul altei persoane, iar trupul sfântului a fost scos în secret noaptea și îngropat în cimitirul satului Zalyutina, îmbrăcat în haine de episcop.
Portarul-arhimandrit a săvârșit slujba de înmormântare. Vestea înmormântării secrete a iubitului arhipăstor și a locului de înmormântare a fost transmisă credincioșilor din gură în gură. Mormântul a devenit foarte repede un loc de pelerinaj.
În 1993, sfințitul mucenic Alexandru, arhiepiscopul Harkovului, a fost trecut în rândul sfinților, fiind cinstit la nivel local, iar în 2000 a avut loc canonizarea sa la nivelul întregii biserici în rândul noilor noi martiri și mărturisitori.
Postfaţă
În timpul dezghețului din perioada conducerii lui Hrușciov și a dezmințirii cultului personalității lui Stalin, cazul arhiepiscopului Alexandru a fost reconsiderat. În timpul anchetei, s-a dovedit că anchetatorul în acest caz era asistentul șefului departamentului 4 al Administrației NKVD pentru regiunea Harkov D.M. Epelbaum, care a falsificat multe dosare penale și a bătut victimele în timpul interogatoriilor.
De asemenea, s-a aflat că „diaconul” renovaționist Terlețki era un agent secret al NKVD și a fost folosit ca momeală pentru a acuza oameni pe care nu i-a văzut niciodată în viața sa. Ambii au fost arestați în 1939. Acela a fost momentul în care ofițerii NKVD, care erau implicați în represiune și au trimis oameni nevinovați să fie împușcați, au fost ei înșiși reprimați doar câteva luni mai târziu.
Persecutorii Bisericii de astăzi, care arestează oameni sub acuzații complet ridicole, chiar nu cred că le-ar putea veni și lor rândul?!
Cei care îi trimit după gratii pe susținătorii Bisericii Ortodoxe Ucrainene pur și simplu pentru că aparțin Bisericii adevărate, chiar nu înțeleg că vor trebui să răspundă pentru nelegiuirea lor?! Chiar nu le este frică nici de judecata umană, și nici de judecata lui Dumnezeu? „Înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu!” (Evr. 10:31), a scris apostolul Pavel. Oare aceste cuvinte sunt spuse așa pur și simplu?
Totuși, nu aici aș vrea să închei povestea despre sfîntul ierarh mucenic Alexandru. Să ne întoarcem la acel moment din viața lui când era înfundat în întunericul beției și al vieții dezordonate, neavând puterea să înfrunte moartea mamei sale. Mulți oameni, în orice moment, confruntați cu necazuri în viața lor, cad în disperare. Ei încep să devină bețivi și să se afunde în abisul păcatului. Mulți dintre ei nu reușesc să se ridice niciodată și pier.
Sfântul Alexandru ar fi putut pieri dacă nu ar fi găsit puterea de a se ridica și de a veni la Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu-i respinge niciodată pe cei care vin la El. Nici pe bețivi, nici pe desfrânați, nici pe tâlhari și așa mai departe. Prin urmare, oricât de dificil ar fi uneori, indiferent de evenimentele tragice care se întâmplă în viață, nu poți dispera, nu te poți îndoi de mila lui Dumnezeu, trebuie să te ridici și să vii la Tatăl Ceresc. Atunci vei găsi atât curaj și putere să mergi prin viață pe calea care-i place lui Dumnezeu. Un exemplu izbitor în acest sens este arhiepiscopul Alexandru de Harkov.
Sfinte mucenice Alexandru, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sursa: https://spzh.eu/ro/istorija-i-kulytrua/82855-novomucheniki-xx-veka-svjashchennomuchenik-aleksandr-kharkovskij?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTEAAR3u6P1lW72rIfO0yrGyz8zoZCpC0UDnek9w_cCeBOEq12mZx0RU6t7g8_w_aem_gg3UcPO-shNeUwsrT9IGag
Sfânta Olga (Arrsamquq) s-a născut la 3 februarie 1916, în satul Kwethluk din Alaska, într-o familie de eschimoși din tribul Yup’ik sau Yupiak. Dar cum în comunitate trăiau și ruși, credința lor s-a răspândit printre indigeni și mulți s-au convertit la Ortodoxie. Printre primii a fost și Arrsamquq, care a primit numele de botez Olga. Olga l-a iubit pe Dumnezeu de mică și, tot de atunci, a început să se roage nu doar pentru familia ei, ci și pentru toți din satul său aflat pe malul râului Kuskokwim.
Când a venit vremea, s-a căsătorit cu un consătean ales de părinți. Bărbatul era foarte întreprinzător: a deschis în Kwethluk un magazin cu de toate și primul oficiu poștal din istoria localității. Nu era însă apropiat de Biserică, iar relațiile cu soția sa erau foarte încordate. Olga nu s-a descurajat. S-a rugat mult, iar soțul ei a devenit ortodox, s-a botezat cu numele Nicolai, a făcut studii teologice și, din 1963, a ajuns preot în satul lor.
Avea în grijă și alte 12 sate împrăștiate în pustietatea polară, de-a lungul râului Kuskokwim. Îi lua mult să ajungă la ele fie cu barca, fie cu mașina, fie cu sania trasă de câini. În acest timp, Olga ținea casa, își îngrijea copiii, țesea veșminte preoțești, făcea prescuri, îi ajuta pe cei din comunitate, dar și pe cei din satele în care slujea părintele Nicolai.
Sfânta Olga a născut 13 copii, dintre care au supraviețuit opt. Grija creșterii lor cădea îndeosebi pe umerii ei. Îi hrănea, le făcea haine și cizme, dar lucra și pentru cei din parohie. Într-un fel, toți erau copiii ei. Le împletea ciorapi sau haine groase și le dăruia; îi ajuta la treburile casnice: „Aproape că nu exista prieten sau vecin care să nu aibă ceva făcut de preoteasa Olga special pentru el”, își amintește un localnic. Dar nu se limita la a-i ocroti doar pe cei din sat. Ajuta cu haine sau cu donații și parohiile aflate la sute de mile distanță.
Pe multe femei le-a ajutat să nască, în calitate de moașă; pe altele, să se vindece de traumele cauzate de abuzuri (domestice sau sexuale) sau să treacă peste unele cumpene.
În cele din urmă, preoteasa Olga a făcut cancer și boala i-a fost descoperită în stadiu terminal. Și-a purtat suferința cu demnitate, refuzând să zacă. Muncea pe lângă casă, așa cum făcuse dintotdeauna și, cu toate că era slăbită, căra găleți pline cu apă de la fântâna din sat…
A plecat din această lume în ziua de 8 noiembrie 1979, după ce s-a rugat, s-a spovedit și s-a împărtășit.
Pe 9 noiembrie 2023, Biserica Ortodoxă a Americii (OCA) a canonizat-o pe Sfânta Olga (Arrsamquq) Michael, aceasta fiind prima femeie sfântă a Americii.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înscrierea în Calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române a Sfintei Muceniţe Agnia (prăznuită la 21 ianuarie). Hotărârea a fost adoptată în şedinţa de lucrudesfăşurată în ziua de 29 octombrie 2016, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală.
În continuare vă prezentăm viaţa sfintei:
Sfânta Muceniţă Agnia s-a născut în Roma cea veche, din părinţi creştini, şi a fost crescută de dânşii întru buna credinţă; iar în anul al treisprezecelea al vieţii sale, prin moartea cea vremelnică a scăpat de aici şi viaţa cea nesfârşită a aflat-o; deci pe singur Dătătorul de viaţă L-a iubit şi de Acela din tinereţe s-a lipit. Tânără era cu anii, dar bătrână cu înţelegerea cea desăvârşită, tânără cu trupul, iar în sufletul ei era înţelepciunea cărunteţelor; era frumoasă la faţă, dar mai frumoasă cu credinţa. Aceasta cu dragostea dulcelui ei Iisus, Celui ce S-a născut din curată Fecioară, rănindu-se, fecioria sa a logodit-o Lui şi afară de El pe nimeni altul n-a voit să-L aibă sieşi logodnic. Continuă să citești
Arhiepiscopul Filaret al Cernigovului (1802-1866) a fost unul din cei mai învăţaţi arhierei ai sec. al XIX – lea. Absolvind Şcoala Duhovnicească din Şaţk, Serminarul Teologic din Tambov şi Academia Teologică de la Moscova, toată viaţa şi-a închinat-o studiului, ştiinţei şi slujirii lui Dumnezeu. În anii de studiu, tânărul seminarist şi viitorul ierarh l-a vizitat pe Sfântul Serafim de Sarov, care de altfel i-a şi prezis că va fi un mare luminător al Bisericii şi va deveni vestit în toată Rusia şi ca om de ştiinţă. Numele de „Gumilevski” l-a dobândit în timpul studiilor la seminar – pentru simplitate (de la latinescul “humilis” – smerit). A fost călugărit în timpul ultimului an de studiu la Academie, fiind în curând hirotonit în treapta de ieromonah. Rămânând în continuare în Academia de la Moscova în calitate de profesor, ieromonahul Filaret a predat aici Istoria Bisericii Universale, Teologia Morală, Teologia Pastorală şi Teologia Dogmatică. În 1833, a fost numit inspector, iar în 1835 – rector al Academiei de la Moscova, tot atunci fiind ridicat la rangul de arhimandrit. Anume lui îi aparţine ideea traducerii în limba rusă a tuturor scrierilor Sfinţilor Părinţi, idee pe care mai târziu a susţinut-o şi Sfântul Filaret (Drozdov), Mitropolitul Moscovei. În anul 1941, arhimandritul Filaret a fost hirotonit în treapta de episcop de Riga, iar în 1848 a fost transferat în episcopia de Harkov, unde, în 1857, a primit rangul de arhiepiscop. Continuă să citești
Ieri, 23 iunie 2020, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a hotărât trecerea în rândul sfinților a Mitropolitului Calinic de Edessa (din Biserica Greciei). S-a născut în anul 1918 într-o familie săracă și a adormit ca un sfânt cuvios în Atena, pe 7 august 1984. Va fi prăznuit anual pe 8 august.
A fost om al milosteniei, rugăciunii, blândeții, cu o bogată operă pastorală în Mitropolia sa. Atent chiar și la hirotoniile sale, avea dragoste și frică de Dumnezeu.
Mulți au fost fiii lui duhovnicești. A lăsat în urma sa o bună amintire, iar virtuoasa sa viață monahală constituie un exemplu spre urmare pentru clerici și mireni.
Sfinte Ierarhe Calinic al Eladei, roagă-te pentru noi!
Patriarhia Ecumenică a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, canonizarea cuvioşilor Sofronie Saharov şi Ieronim Simonopetritul.
Hotărârea a fost adoptată în cadrul şedinţei Sfântului Sinod întrunit în data de 27 noiembrie la Fanar, sub preşedinţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu.
Canonizarea vine la scurt timp după ce Sanctitatea Sa a făcut public, cu prilejul vizitei sale din Sfântul Munte, faptul că mai mulţi monahi aghioriţi vor fi trecuţi în rândul sfinţilor.
În cadrul întâlnirii din 20 octombrie cu reprezentanţii mănăstirilor din Sfântul Munte Athos, Patriarhul Ecumenic i-a menţionat pe Daniil Katunakiotul, Ieronim Simonopetritul, Iosif Isihastul şi Efrem Katunakiotul.
Câteva zile mai târziu, la încheierea vizitei athonite, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a anunţat că viaţa şi opera arhimandritului Sofronie Saharov urmează să fie cercetate în vederea canonizării.
Arhimandritul Sofronie Saharov
Arhimandritul Sofronie Saharov a fost ucenicul şi biograful Sfântului Siluan Athonitul. S-a născut în data de 23 septembrie 1896 în Rusia.
În anul 1926 a intrat că frate în obștea Mănăstirii Sfântul Pantelimon din Muntele Athos, unde a devenit ucenic al Sfântului Siluan.
A fost hirotonit diacon în 1930 de Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici.
În 1938 părintele Sofronie a plecat de la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” şi a vieţuit șapte ani în pustia Karoúlia și alți trei ani în Peștera Sfintei Treimi de lângă Mănăstirea „Sfântul Apostol Pavel”.
În anul 1941 a fost hirotonit preot şi a devenit duhovnic pentru mulţi monahi atoniţi, fiind recunoscut pentru înţelepciunea sa duhovnicească.
În anul 1959, sub oblăduirea Mitropolitului Antonie Bloom al Surojului, a înfiinţat Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, care, în 1965, va deveni stavropighie a Patriarhiei Ecumenice.
Părintele Sofronie a trecut la cele veşnice în ziua de 11 iulie 1993, la vârsta de 97 de ani, în mănăstirea pe care a înfiinţat-o în Marea Britanie.
Părintele Ieronim Simonopetritul
Părintele Ieronim Simonopetritul s-a născut în 1871 în Asia Mică.
La vârsta de 17 ani a intrat ca novice la mănăstirea Simonopetra din Sfântul Munte şi a fost tuns în monahism cinci ani mai târziu.
În 1920 a fost instalat stareţ al mănăstirii.
În 1937 a fost numit stareţ al Aşezământului monahal Înălţarea Domnului din Atena, pe care l-a condus timp de 20 de ani.
A trecut la Domnul în data de 7 ianuarie 1957.
Sursa: basilica.ro
Parintele Iacov Tsalikis (1920-1991), staretul Sfintei Manastiri a Cuviosului David, a fost un ieromonah contemporan, inspirat de Dumnezeu, inzestrat cu multe virtuti si cu nenumarate daruri dumnezeiesti. Doi mari parinti duhovnicesti ai Ortodoxiei contemporane, parintele Porfirie (+1991) si cuviosul Paisie Aghioritul(+1994), l-au caracterizat pe parintele Iacov, cel dintai, ca fiind „unul dintre cei mai mari sfinti ai secolului nostru”, iar cel de-al doilea ca avand „harismele Sfantului Ierarh Nectarie de Eghina”.
Parintele Iacov Tsalikis – Viata
Parintele Iacov s-a nascut pe 5 noiembrie 1920, in satul grecesc Libisi din Asia Mica. Nas de botez i-a fost chiar bunicul sau, Gheorghe Cremmida, si a primit numele celuilalt bunic al lui, Iacov Tsalikis din Rodos. Mama fericitului staret Iacov se numea Tudora iar tatal, Stavros. Tatal sau era mai tot timpul plecat, impreuna cu doi ucenici cositorea vase de arama si lucra ca zidar in satele turcesti. Continuă să citești
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), organizat ca în fiecare an de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, se va desfășura în perioada 25-29 octombrie 2019 după următorul program:
Vineri, 25 octombrie 2019, începând cu ora 12.30, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor, cu Icoana şi Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, de la Catedrala Patriarhală, pe bulevardul Regina Maria din Bucureşti până la Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei.
Începând cu aceeași oră, de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou, vor fi aduse în procesiune Icoana şi Moaştele Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe – Ismail, precum şi Icoana şi Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş, pe traseul Calea Şerban Vodă, strada Bibescu Vodă, Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei.
La ora 13.00, cele două procesiuni se vor întâlni la Crucea brâncovenească şi vor înainta până la Catedrala Patriarhală, unde vor fi întâmpinate de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul de vară. Sfintele Icoane şi Sfintele Moaşte vor fi depuse apoi spre închinare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei, pentru a fi cinstite de pelerini până marţi, 29 octombrie 2019.
Sâmbătă, 26 octombrie 2019, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9.30, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală, se va săvârşi Sfânta Liturghie.
Duminică, 27 octombrie 2019, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 9.00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală, va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu membrii Sfântului Sinod, fiind înconjuraţi de preoți şi diaconi.
La ora 12.30 va avea loc proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe – Ismail.
Luni, 28 octombrie 2019, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, de la ora 7.00, în Catedrala Patriarhală, se va săvârşi Sfânta Liturghie şi va continua pelerinajul la moaştele sfinţilor amintiţi anterior.
Marţi, 29 octombrie 2019, la ora 10.00, Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Argeş vor pleca spre Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş, iar moaştele Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe – Ismail vor pleca spre Mănăstirea Suruceni din Republica Moldova.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
Legaturi:
A primit la Botez numele „Dimitrie”
Episcopul Dionisie Erhan a fost botezat la naștere „Dimitrie”, numele „Dionisie” primindu-l ulterior, la tunderea în monahism.În mod providențial, proclamarea sfințeniei sale va avea loc de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou.
S-a născut în anul 1868 în satul Bardar, la 15 km de Chișinău, într-o familie cu puține posibilități materiale. La vârsta de 15 ani, simțind dorul de Dumnezeu și dorința de a îmbrăca haina monahală, tânărul Dimitrie a intrat în obștea Mănăstirii Suruceni.
De la început, fratele Dimitrie s-a arătat râvnitor față de cele sfinte și dornic de cunoaștere, sârguindu-se să își formeze o cultură teologică prin lecturarea Sfintei Scripturi și a operelor Sfinților Părinți, care i-au fost călăuză în viață și sprijin în momentele de răscruce din viața personală și istoria neamului.
Remarcându-se prin viața sa duhovnicească, prin blândețe, dar și fermitate și demnitate în apărarea neamului și a credinței, prin cultura pe care a dobândit-o ca autodidact și prin aprecierea credincioșilor, în anul 1908, a fost ales stareț al mănăstirii, notează Episcopul Veniamin, cel care a înaintat Sfântului Sinod propunerea de canonizare.
Un ierarh al Marii Uniri
Canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române la o sută de ani de la Marea Unire, Sfântul Ierarh Dionisie a fost toată viața un fervent militant pentru înfăptuirea acestui ideal național. Peste 80% dintre membrii Sfatului Țării îl aveau ca povățuitor și duhovnic.
În aceste condiții, în anul Marii Uniri, Duhovnicul Dionisie de la Suruceni devenea arhiereu. A fost ales pe 22 iulie 1918 Arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, cu titulatura „al Ismailului”, fiind hirotonit în Catedrala Mitropolitană din Iași.
Ulterior, în 1934, a devenit Episcop al Cetății Albe și Ismailului, unde a păstorit timp de șase ani.
A fost apreciat de personalități contemporane precum marele istoric Nicolae Iorga și profesorii de teologie Gala Galaction și Nichifor Crainic.
După pactul Ribbentrop-Molotov și cedarea Basarabiei, s-a refugiat în țară, fiind locțiitor al Episcopiei Argeșului în perioada 1940-1941. Ulterior, a revenit la mănăstirea sa de metanie, trecând la Domnul în data de 17 septembrie 1943, la Spitalul central din Chișinău.
Moaștele Sfântului Dionisie
Trupul Episcopului Dionisie Erhan a fost găsit neputrezit în timpul unor lucrări de consolidare efectuate la Mănăstirea Suruceni, în data de 10 iulie 2018.
Descoperirea moaștelor sale, calitățile intelectuale și morale deosebite, precum și faptul că era un bun cunoscător al Sfintelor Scripturi și al cărților de cult, un apreciat duhovnic, un luptător pentru binele românilor din Basarabia și pentru afirmarea valorilor naționale au dus la decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de a-l trece pe Episcopul Dionisie în rândul sfinților.
Sfânta Filofteia între sfinții români
O vedem reprezentată în icoane în costum popular românesc specific zonei Argeșului și o auzim deseori invocată în rugăciuni alături de sfinții români și stră-români deși s-a născut în cetatea bulgară Târnovo.
De fapt, „Sfântulița”, cum este numită de argeșeni, are origini valahe după mamă, fiind născută la sud de Dunăre în timpul Țaratului vlaho-bulgar.
Mucenița care a suferit martiriul la vârsta de 12 ani este cinstită de români din cele mai vechi timpuri.
Sinaxarele arată că ea însăși a dorit a fi adoptată de Biserica Domnească din Curtea de Argeș.
Ucisă din greșeală, la mânie, de propriul tată pentru că împărțea săracilor hrana lui, trupul sfintei s-a făcut nefiresc de greu și nu a putut fi ridicat de la pământ decât la rostirea numelui capitalei de atunci a Valahiei, Curtea de Argeș.
Practic, potrivit dovezilor istorice, se pare că moaștele sfintei au ajuns în țara noastră mai târziu.
Prima dată Sf. Filofteia a fost adusă în Biserica „Sf. Dumitru”
Trupul Sfintei Filofteia a fost îngropat la început în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Târnovo, alături de mama sa. Mai apoi, datorită minunilor ce se petreceau în jurul acelui mormânt, osemintele sale au fost scoase și așezate într-o raclă, urmând trecerea ei în rândul sfinților.
Abia în anul 1393, când turcii au ocupat Cetatea Târnovo, moaștele sfintei au fost duse pentru un timp la Vidin și de acolo răscumpărate de voievodul Mircea cel Bătrân, care, împreună cu Mitropolitul Atanasie al Severinului, le-a adus în Țara Românească, scrie Pr. Ioan Ioanicescu într-un articol semnat în 2012 pentru Ziarul Lumina.
În acest context, la aducerea lor în țară, moaștele Sfintei Filofteia au stat timp de trei zile în bisericuța „Sfântul Dumitru” a reședinței domnești de la Craiova. Biserica era închinată Sfântului Dumitru, acesta fiind considerat ocrotitorul lui Mircea cel Bătrân și al familiei sale (întrucât numele „Mircea” ar deriva din „Dumitru” sau „Mitru”).
Numele Sfintei Filofteia, traducerea în română a grecescului „Filoteea”, rezultă din alăturarea cuvintelor „filos” şi „theos” și înseamnă „iubitoare de Dumnezeu”.
Moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia și ale Sfântului Ierarh Dionisie vor putea fi cinstite la București în perioada 25-29 octombrie 2019.
Sursa: basilica.ro; https://basilica.ro/cine-sunt-oaspetii-sfantului-dimitrie-cel-nou/
Hotărârea canonizării Sfântului Ioan a fost aprobată de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice întrunit în luna noiembrie a anului 2018.
Ivan Alekseyevich Alekseyev s-a născut în data de 14 februarie 1873 în satul Gubka.
În iunie 1910 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Valaam, de lângă Sankt Petersburg.
De numele sfântului Ioan se leagă comunitatea monastică de la Petsamo, comunitate care se va alătura în 1940 obștii noul Valaam.
Sfântul Ioan a trecut la cele veșnice în 5 iunie 1948.
Potrivit site-ului oficial al Bisericii Ortodoxe din Finlanda, demersurile pentru canonizare au început încă din anul 2016, documentele fiind înaintate Patriarhiei Ecumenice în luna aprilie a acelui an.
Biserica Finlandei este o Biserică Ortodoxă autonomă, al cărei primat este confirmat de Patriarhia de Constantinopol.
sursa: https://ort.fi/uutishuone/2019-10-22/pyhittaja-johannes-valamolaisen-reliikit-nostettu-haudasta
Kiev, March 20, 2019
Bishop Sylvester (Malevansky) (L), Archbishop Vasily (Bogdashevsky) (R). Photo: fotopaterik.org, pravoslavnoe-duhovenstvo.ru
The Commission for the Canonization of Saints of the Ukrainian Orthodox Church met yesterday at the Kiev Caves Lavra to consider material on the glorification of four new local saints.
All four of the great Church figures under consideration reposed in the 20th century, and two served as rectors of the Kiev Theological Academy, reports the Kherson Diocese of the UOC.
Following the meeting, the materials on the Academy rectors Bishop Sylvester (Malevansky) of Kanev (+ 1908) and Archbishop Vasily (Bogdashevsky) of Kanev (+ 1933), Academy professor Archpriest Alexander Glagolev (+ 1937), and Priest John Mogilev (+ 1918) were submitted for consideration to the Holy Synod of the Ukrainian Orthodox Church.
The Commission also submitted materials on five other candidates for glorification at its late-February meeting.
***
The Union of Orthodox Journalists provides biographical information on the two bishops:
His Grace Bishop Sylvester (Malevansky) was the rector of the Kiev Theological Academy, a theologian, and a spiritual writer. His father was a priest and he studied at the Volyn Theological Seminary. He served for a while as a village priest, and when his matushka reposed, he entered the Kiev Academy, later becoming its rector. He was the abbot of the Kiev-Brotherhood Theophany Monastery, which was destroyed by the Bolsheviks in 1935.
His Eminence Archbishop Vasily (Bogdashevsky) was a rector of the Academy and a doctor of theology. His father was also a priest and he also studied at the Volyn Seminary. He decided to become a priest after he was widowed. He was also tonsured into monasticism at the Kiev Caves Lavra and was later consecrated as a bishop at St. Sophia’s Cathedral in Kiev. In 1921, he signed the appeal of the bishops of the Ukrainian Church to the faithful not to accept the false 1921 council that declared autocephaly. He was meek and accessible to all and deeply faithful. He was a pillar of Orthodoxy in Kiev in the hard times, protecting the holy Church from the renovationists and other schismatics by his sermons.
Sursa: http://orthochristian.com
Biserica Ortodoxă i-a cinstit miercuri, 5 octombrie 2016, pe Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu. Cei doi sfinți cuvioși români sunt sărbătoriți pentru prima dată de la canonizarea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 25 februarie 2016.
Cu acest prilej, la Mănăstirea Turnu sute de credincioși din Arhiepiscopia Râmnicului au participat în perioada 4-5 octombrie 2016 la evenimentele prilejuite de cinstirea Sfinților Cuvioși Daniil și Misail.
Manifestările au debutat marți, 4 octombrie 2016, cu slujba Privegherii oficiată de părinții slujitori ai așezământului monahal.
În ziua de cinstire a Sfinților Cuvioși Daniil și Misail, credincioșii au participat la slujba Acatistului, aceasta fiind urmată de Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreafințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
Proclamarea canonizării sfinților vâlceni a avut loc miercuri, 28 septembrie 2016, la Râmnicu Vâlcea. La eveniment au participat Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României. Evenimentul proclamării a avut loc în contextul împlinirii a 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Photo de la eveniment:
În data de 17 septembrie 2018, la Mănăstirea ,,Sf. M. Mc. Gheorghe”, Suruceni din cadrul Mitropoliei Chișinaului și a Moldovei s-a desfășurat un eveniment deosebit pentru istoria acestui așezământ monahal închinat vrednicului de pomenire episcop Dionisie Erhan, care a împlinit la această dată 75 de ani de la adormire.
Un ales sobor de clerici sub protia Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinălui și al Întregii Moldove, a săvârșit sfânta liturghie și slujba de pomenire în prezența a numeroși credincioși care au venit să îl cinstească pe cuviosul episcop Dionisie. În cuvântul de învățătură, părintele mitropolit a subliniat câteva aspecte din viața și activitatea Episcopului Dionisie Erhan.
Personalitatea Episcopului Dionisie Erhan a rămas înscrisă în Istoria Bisericii atât pentru activitatea pastoral-misionară dar mai ales pentru viața sa virtuoasă. Contemporanii i-au zugravit icoana smeritului său chip cu următoarele cuvinte: „Viteaz în Legea creștină Strămoșească, neșovăielnic în dragostea de Neam. Cald sprijinitor al tinerilor spre lumina cărții. Pildă de păstor duhovnicesc – cu grai frumos, cu râvnă sfântă… până la moarte.”
S-a născut în data de 2 noiembrie 1868 din părinți evlavioși – Vasile și Andriana, răzeși moldoveni, primind din botez numele Dimitrie. În vârstă de numai de 15 ani, la 28 noiembrie 1883 a intrat ca frate în Mănăstirea Suruceni, unde a și căpătat cunoștință de carte. Aici a primit tunderea în monahism, iar în anul 1904 a fost hirotonit ieromonah. Remarcându-se printr-o viață aleasă, o voce duioasă, blândețe, dar și fermitate și demnitate în apărarea neamului și a credinței, ieromonahul Dionisie s-a bucurat de aprecierea credincioșilor care îl căutau pentru sfat duhovnicesc, dar și pentru cultura pe care a dobândit-o ca autodidact, fiind ales în anul 1908 stareț al mănăstirii. O scurtă vremea a fost și exarh al mănăstirilor din Basarabia.
Pentru activitatea sa deosebită, dar și pentru virtuțile sale, la data de 22 iulie 1918 a fost ales ca Arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului. În anul 1934 a fost ales Episcop al Cetății Albe și Ismailului, unde a păstorit până în anul 1940. Preocupat de împlinirea datoriilor de păstor, în această perioadă a contribuit la restaurarea și zidirea de biserici, la intensificarea vieții duhovnicești prin înființarea de instituții pentru formarea clerului, a sprijinit înființarea de azile și orfelinate și a lucrat cu multă râvnă la înnoirea duhovnicească din sudul Basarabiei.
Considerat părintele spiritual al Mănăstirii Suruceni, loc de care a fost foarte legat, în data de 17 septembrie 1943, cuviosul vlădică Dionisie Erhan se mută la cele veșnice fiind înmormantat într-o criptă lângă biserica mănăstirii.
Cu prilejul consolidării și refacerii bisericii cu hramul „Sf. M. Mc. Gherghe” zidită în anul 1794, prin pronia lui Dumnezeu la data de 10 iulie 2018 s-a aflat trupul neputrezit al Episcopului Dionisie Erhan.
Din nefericire, mormintele pe care le conține această criptă au fost profanate în perioada comunistă, când mănăstirea a fost transformată în spital de boli venerice pentru femei. De aceea a fost necesară o examinare antropologică a rămășițelor pământești găsite din cele două mormintele care erau adăpostite lângă biserică; în urma examinării s-a stabilit că trupul care a apaținut Episcopului Dionisie are o foarte bună stare de conservare dar și faptul că acesta a fost supus incendierii în momentul cand a fost profanat mormântul.
În seara zilei de 15 septembrie 2018, cu multă evlavie moaștele cuviosului ierarh au fost înveșmântate după rânduială într-un frumos veșmânt arhieresc și așezate într-o raclă de lemn în biserica cea nouă a Mănăstirii Suruceni, așteptând momentul când va fi recunoscut în mod oficial ca sfânt al Bisericii lui Hristos.
În perioada 3-4 octombrie 2017, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, preşedintele Comisiei Bisericii Ortodoxe din Moldova pentru canonizarea sfinţilor a participat la şedinţa Comisiei Sinodale a Bisericii Ortodoxe Ruse pentru canonizarea sfinţilor, care a avut loc la Universitatea Ortodox-Umanistă „Sfîntul Patriarh Tihon” din Moscova. Şedinţa a fost prezidată de Preasfinţitul PANKRATIE, Episcop de Troiţk, preşedintele Comisiei Sinodale pentru canonizarea sfinţilor.
Ordinea de zi a 104-a şedinţe a Comisiei Sinodale pentru canonizarea sfinţilor din 03 octombrie 2017:
1. Protoiereul Kiril CALEDA. Raportul privind vizita în Eparhia de Ecaterinodar și Cubani, pentru a identifica rămășițele exhumate, presupuse ale sfântului sfințitului mucenic Alexandru Fleghinskii (+1918);
Tomosul a fost aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din 6-7 iunie 2016. Documentul a fost citit de Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, la finalul Sfintei Liturghii oficiată la Mănăstirea Putna, 14 mai 2017:
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
Preaiubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini
din Patriarhia Română,
Har, pace și bucurie de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!
Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care prin Duhul Său cel veșnic ne-a chemat cu chemare sfântă în Biserica Sa cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, având arvună plină de nădejde pentru sălășluirea prin credință în Împărăția iubirii Sale celei veșnice. Pentru această lucrare de sfințire a omului, Dumnezeu a rânduit în Biserică, „întâi apostoli, al doilea proroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor”, după cuvântul Apostolului neamurilor (1 Corinteni 12, 28), pentru ca întru toate să domnească rânduiala Duhului spre zidirea Trupului lui Hristos care este Unul, iar membrele Lui cu lucrare fiecare în parte. Astfel, trimițând pe Duhul Sfânt asupra Sfinților ucenici și Apostoli le-a poruncit să-I fie „martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului” (Faptele Apostolilor 1, 8), iar ei împlinind aceasta au rânduit episcopi și preoți prin cetăți spre slujirea Cuvântului, spre săvârșirea Tainelor Bisericii și spre păstorirea credincioșilor pe calea mântuirii. Continuă să citești
