Arhive categorii: Cuvinte de folos

ARHIMANDRIT SIMEON KRAIOPOULOS LA DUMINICA CANANEENCEI: ,,Fie binecuvântat! Oricâte aş pătimi, sunt puține…”

,,Fie binecuvântat! Oricâte aș pătimi, sunt puține…”

În anii prigoanelor pentru martiri lucrurile erau așa cum le știm, iar în veacurile care au urmat pentru anahoreți deasemenea. În vremurile noastre viața este cum ne-o facem așadar tu alegi locul și cum vei trăi, fie că vei merge să viețuiești în pustiu, la mânăstire, sau îți vei întemeia o familie. Oriunde ne-am afla, însă, toți vom trece prin lucruri asemănătoare cu cele de care am pomenit și tot parcursul nostru va fi între limite. Toate acestea sunt inevitabile, cu voia sau fără voia noastră ele vor veni. Adică, nu vom pătimi doar câteva necazuri, acum că suntem pe calea lui Dumnezeu, ci El va îngădui să ni se întâmple mai multe. Este un adevăr mărturisit și în această însemnare.

Am spus și altă dată, referindu-ne la femeia cananeancă, că Hristos nu S-ar fi purtat cu altă femeie, așa cum S-a purtat cu cananeanca, pentru că știa că n-ar fi îndurat. Pe cananeancă aproape a călcat-o în picioare. A numit-o neam de câine, și ea a primit mărturisind, confesându-se Domnului: ,,Da, sunt o cățea, dar și câinii mănâncă din fărimiturile care cad de la masa stăpânilor lor!”  Și Domnul i-a zis: ,,o, femeie, mare este credința ta, fie ție după cum voiești!” 
Multi sunt cei care n-ar rezista acestor cuvinte. Deseori realizez că ar fi multe de spus unui suflet sau altuia: ,,De ce faci asta? De ce spui așa? De ce iei lucrurile în felul acesta?” 

Continuă să citești

CUVANT LA DUMINICA A 17-A DUPĂ RUSALII (a Cananeencei): Cananeeanca, o credință vie într-o smerenie desăvârșită

Imagini pentru cananeencei

Cananeeanca, o credință vie într-o smerenie desăvârșită

Pr. Prof. Dr. Constantin Rus

Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei) Matei 15, 21-28

În vremea aceea a venit Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și, iată, o femeie cananeeancă, din acele ținuturi, ieșind striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol. Iisus însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; și, apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești! Și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela.

A fost odată un tânăr chemat să aibă grijă de un bătrân bolnav și, uneori, foarte dificil, care era pe moarte. Acest tânăr nu avea experiență în astfel de cazuri, dar căuta cu nerăbdare să-l ajute pe bătrân, încercând întotdeauna să-și păstreze bunăvoința și îngrijorarea în inima sa pentru cel muribund. Într-o zi, când bătrânul se apropia de moarte, acesta a început să fie deosebit de agresiv verbal, aproape aducându-l pe tânăr în pragul disperării. Într-un moment de neînțelegere, cel mai vârstnic a început să îl mustre pe tânăr până la lacrimi, aproape lovindu-l. Tânărul a fugit, simțind că a avut loc o mare nedreptate. După ce a plâns timp de vreo oră, revenindu-și din șoc, tânărul și-a dat seama că nu era cu putință să „câștige”. Bătrânul avea nevoie de ajutor și singurul mod în care putea să-l ajute în continuare era să-i ceară iertare și să-l accepte ca atare. Continuă să citești

13 februarie: Bătrânul Codrat de la Caracalu (1859-1940) şi omul aflat în deznădejde

Bătrânul Codrat de la Caracalu (1859-1940) şi omul aflat în deznădejde

Bătrânul Codrat de la Caracalu

Bătrânul Codrat de la Caracalu

Pe când încă trăia Gheronda Codrat de la Mănăstirea Caracalu, un mirean a venit în Muntele Athos ca să-și spovedească păcate mari. S-a dus acela la Karyés, la părintele Averchie, care avea rucodelie împletirea de metaniere și i-a cerut cu stăruință un duhovnic.

Părintele Averchie a socotit de cuviință să-l trimită la Mănăstirea Cutlumuș, care se află în apropiere de Karyés. Era acolo un duhovnic bun, dar aspru în ce privește canoanele, pe care le aplica fără nici o ezitare.

Omul s-a dus la Cutlumuș și s-a spovedit. S-a întors însă de acolo “ca o trestie bătută de vânt”, fără nici un fel de chef, plin de tristețe și mâhnire.

– Ce-ai făcut? Te-ai spovedit? l-a întrebat părintele Averchie.

– Da, părinte, dar…

Părintele Averchie l-a privit. Pelerinul era trist, foarte palid, stăpânit de o tristețe care nu era de la Dumnezeu, ci o aduce diavolul, spre a atrage într-o cursă ucigătoare sufletele oamenilor.

– Ce ai? Spune-mi! Ce-i cu tine?

– Părinte, nu mai există pentru mine viață. Nu trebuie să mai trăiesc. Ar trebui să mă înec, a spus pelerinul cu o durere otrăvită.

Continuă să citești

13 februarie: Sfântul Simeon Izvorâtorul de mir (Proloagele de la Ohrida)

sfantul_simeon_izvoratorul_de_mir_si_sotia_sa_anastasia

 Sfântul Simeon Izvorâtorul de mir şi Sfânta Anastasia, soţia sa

Marele Ştefan Nemania, ale cărui cuvinte pline de putere toţi le ascultau, şi în faţa căruia tremurau oameni şi popoare, s-a făcut monah şi a fost pildă monahilor din Sfântul Munte Athos, prin slujirea lui către fraţi, prin blândețea, bunătatea şi evlavia lui. Chiar moartea lui a fost aceea a unui drept şi a unui povăţuitor de suflete.

El s-a îmbolnăvit în ziua de 7 februarie. Atunci l-a chemat pe Sfântul Sava, fiul lui, şi-a pus mâinile peste el, l-a binecuvântat şi i-a spus: „Fiul meu iubit, lumina ochilor mei, mângâierea şi sprijinul bătrâneților mele! Iată timpul plecării mele a sosit. Iată Stăpânul mă slobozeşte cu pace. Iar tu, fiul meu, să nu plângi la această despărţire a noastră. Căci despărţirea este soarta noastră a tuturor, pe acest pământ. Căci aici pe pământ ne despărţim, dar ne vom întâlni în ceruri, unde nu ne vom mai despărţi niciodată.”

În ziua de 12 februarie Sfântul Simeon i-a cerut fiului lui Sava să îl îmbrace în rasa de înmormântare, să aştearnă pe jos o rogojină, şi pe aceea să-l întindă, iar sub cap să-i pună o piatră. Apoi a cerut să vină fraţii şi le-a cerut iertare. În zorii zilei de 13 februarie, pe când obştea cânta Slujba Utreniei în biserică iar cântarea vocilor ajungea până la chilia bătrânului Simeon care murea, faţa lui străluci tare încă o dată şi Sfântul îşi dădu sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I (ianuarie-iunie), traducere Mihaela Grosu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 57)

Mitropolitul Augustin de Florina: Vei veni într-o zi şi vei găsi uşa bisericii închisă!…

aaa

Fraţii mei, până când vom fi nesimţitori? Până când nu ne vom gândi la veşnicie?

La vreme potrivită te-am ascultat”. Într-o carte veche am citit că în anii de demult era un împărat care avea următorul principiu. Oriunde îşi extindea împărăţia cu oştirea (armata) sa, avea două steaguri, unul alb şi unul negru. Când se apropia de o cetate, înălţa steagul alb care însemna: atâta timp cât este înălţat acesta, nu-i este permis soldatului să se atingă de nimic, nici măcar să-și sufle nasul; şi aveau dreptul toţi să-i ceară ce voiau. Acesta era un termen. Trecea termenul? Cobora steagul alb, ridica steagul negru şi atunci plângeţi mamelor! Asupra oamenilor, caselor, ogoarelor începea să cadă toporul şi focul… Mă înţelegeţi? Hristosul nostru, bunul Împărat al lumii, ridică acum steagul alb deasupra lumii, cinstita Lui cruce. Veniţi păcătoşilor, vino lume, cât e timp: „La vreme potrivită…”! Va veni vremea în care va coborî steagul iubirii şi al milostivirii şi atunci se vor închide uşile. Vei veni într-o zi şi vei găsi uşa bisericii închisă; vei bate, dar preot și dascăl nu vor fi. Stelele şi soarele se vor stinge, râurile vor seca. Va fi vremea judecăţii şi a dreptăţii.

Fraţii mei! Cât timp trăim în lumea aceasta deşartă, să ne pocăim, să plângem, să cerem mila lui Dumnezeu. Şi să ne învrednicească Dumnezeu ca restul vieţii noastre să-l petrecem în pace şi întru pocăinţă, pentru mijlocirile Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor. Amin.

(Fragment din predica la Duminica a 16-a după Rusalii)

PILDA TALANŢILOR – COMENTARII PATRISTICE

D 16-dR

ORNAM1

DUMINICA A XVI-A DUPĂ RUSALII (Matei 25, 14-30) 

 (Mt. 25, 14) Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa.

Acest om, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână arginții săi, cu cuvinte curate. Cu adevărat,cuvintele Sale sunt cuvinte curate, argint lămurit în foc, curăţat de pământ, curăţat de şapte ori (Ps. 11, 6).

(Origen, Comentariu la Matei 65, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

***

 (Mt. 25, 14) Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa.

Cine este acest om care pleacă departe, dacă nu Răscumpărătorul nostru Care s-a ridicat la cer cu trupul pe care Și L-a luat? Pământul este locul cuvenit trupului, dar pleacă cu el departe atunci când îl duce pe acesta în ceruri.

(Sfântul Grigorie cel Mare, Patruzeci de Omilii la Evanghelii 9.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)  Continuă să citești

Sfântul Isaac Sirul despre excesul de râvnă : „NU FI ZELOS CU UN ZEL RĂU CARE AGITĂ SUFLETUL TĂU“

Sfântul Isaac Sirul despre excesul de râvnă:

„NU FI ZELOS CU UN ZEL RĂU CARE AGITĂ SUFLETUL TĂU“

isaak

ORNAM1Adrian Agachi

În fiecare parohie există creştini mai avansaţi din punct de vedere spiritual sau aflaţi abia la începutul căii duhovniceşti a desăvârşirii personale. Desigur, progresul duhovnicesc este unul extrem de lent de obicei, iar experienţa războiului nevăzut se dobândeşte după ani de zile de „confruntări” dificile.

Una dintre patimile care însoţeşte, însă, constant, un creştin, este dorinţa de a pune ordine în viaţa altor semeni care, din nebăgare de seamă sau dintr-o aşezare spirituală diferită, nu doresc să urmeze întotdeauna anumite precepte ascetice considerate ca fiind esenţiale de cei dintâi. Sfântul Isaac Sirul ne oferă câteva recomandări extrem de utile…
La început suntem smeriţi…

De regulă, atunci când o persoană decide că viaţa sa spirituală se află sub orice limită din cauza unor alegeri greşite făcute în trecut (renunţarea la slujbele liturgice, pierderea credinţei în Dumnezeu etc.), el va face tot posibilul să se revanşeze. Aşadar, va trece de la o extremă la cealaltă. Continuă să citești

Sfântul Isaac Sirul: lacrimile și întoarcerea omului la Dumnezeu (I)

Sfântul Isaac Sirul: lacrimile și întoarcerea omului la Dumnezeu

 (partea I)

isaac-sirul-manuscris-rusesc-sec-15

Sfântul Isaac Sirul, Manuscris rusesc, sec. XV

În concepţia ierarhică a Sfântului Isaac Sirul despre treapta celor create este pus un accent deosebit pe o relaţie corectă între Făcător şi făptură. Imboldul spre pocăinţă şi întristare pentru păcat sunt modelate de această concepţie şi este fundamentat, aşa cum tradiţia biblică sugerează, pe o atitudine faţă de Dumnezeu ce ar putea fi caracterizată ca teamă sau uimire. În interpretarea psihicului uman de către Sfântul Isaac, frica este strâns înrudită cu iubirea de Dumnezeu. Printr-un răspuns adecvat la iubirea lui Dumnezeu, omenirea poate deveni părtaşă la viaţa în Hristos, iar Isaac socoteşte că această dorinţă este definitorie pentru viaţa celui ce plânge.

Sfântul Isaac consideră că pasul elementar în întâlnirea mistică cu Dumnezeu este sentimentul de frică, pe care Khalife-Hachem îl socoteşte ca fiind „virtutea principală a treptei celor create”. Această concepţie despre Dumnezeu reprezintă prima afirmaţie a lui Isaac din primul său cuvânt:

„Frica de Dumnezeu este începutul virtuţii. Iar despre ea se spune că e rodul credinţei” (Cuvântul 1, p. 25). Continuă să citești

Sf. Isaac Sirul: „Din experienţa dobândită în necazuri se naşte înţelepciunea”

Sf. Isaac Sirul: „Din experienţa dobândită în necazuri se naşte înţelepciunea”

’’Fericit bărbatul care rabdă ispita; fiindcă la capătul încercării va primi cununa vieţii, pe care Dumnezeu le-a făgăduit-o celor ce-L iubesc’’(Iacob 1, 12).

Sfinţii îşi arată în faptă dragostea lor pentru Dumnezeu prin toate cele pe care le rabdă pentru Numele Său. Dumnezeu le trimite necazuri, dar nu se depărtează de ei, pentru că îi iubeşte. Din această dragoste pătimitoare, inima lor primeşte îndrăznire ca să privească la El în chip neacoperit, încredinţaţi fiind că cererile lor vor fi ascultate şi împlinite. Mare este puterea rugăciunii ce se face cu îndrăznire. Tocmai pentru aceasta Dumnezeu lasă ca sfinţii Săi să guste toată întristarea, ca să dobândească experienţă şi astfel să se încredinţeze de ajutorul Său şi să înţeleagă cât de mult se îngrijeşte de ei. Continuă să citești

Sfântul Isaac Sirul: Omul care rabdă tot cuvântul aspru

Sf Isaac Sirul

ORNAM1

Rabdă de bună voie mustrare şi umilinţă, ca să ai îndrăzneală către Dumnezeu. Omul care rabdă tot cuvântul aspru cu ştiinţă, fără să facă niciun rău aceluia care îl spune, îşi pune acum cunună de spini pe cap; dar este fericit, fiindcă într-o clipă pe care n-o ştie el, încununat va fi cu neveştejita cunună. 

Cel ce cu ştiinţă fuge de slava cea deşartă, acela a şi simţit veacul viitor în suflet. Cel ce spune că s-a lepădat de lume, dar se luptă cu oamenii pentru trebuinţa lui, ca să nu-i lipsească nimic pentru odihna lui, acela a căzut într-o desăvârşită robie. Fiindcă el cică a părăsit trupul său în întregime, dar se războieşte şi se luptă pentru un singur mădular al său. Când fuge cineva de odihna lumei acesteia, mintea lui vede veacul cel viitor, iar când un om este legat cu iubirea de agoniseală, el este rob al patimilor. Şi să nu crezi că numai câştigarea de aur şi de argint este iubire de agoniseală, ci orice lucru de care atârnă voinţa ta. 

Să nu lauzi pe cel ce suferă trupeşte, dar este slab cu simţurile; cu auzul, adică, cu gura căscată şi nestăpânită, şi cu ochii privind încoace şi încolo. Şi să ştii, că a ierta greşalele celor ce ne-au greşit, este o faptă a dreptăţii. Atunci vei vedea liniştea peste tot strălucind în mintea ta. Şi când te vei sui în calea dreptăţii atunci cu adevărat vei fi liber în toate lucrurile tale.  Continuă să citești

Sfântul Isaac Sirul – Dobândirea exercițiului în rugăciune

Isaac Sirul_a

ORNAM1

Dacă vrei să te dăruieşti cu sufletul acelei rugăciuni care curăţeşte mintea, şi prin priveghere în timpul nopţii să dobândeşti gânduri luminoase, depărtează-te de priveliştea lumii şi taie întâlnirile cu oamenii şi nu primi în chilia ta prieteni, nici din obicei, nici în chip de bunătate, ci primeşte numai pe cei de un chip, de un cuget şi de o taină cu tine. Şi în vorbirea despre suflet teme-te de amestec străin, care se porneşte fară voia ta. Şi după ce ai tăiat, ai dezlegat şi ai făcut să înceteze cu totul vorbirea despre cele din afară, atunci abia leagă într-un singur jug rugăciunea cu milostenia, şi sufletul tău va vedea lumina adevărului.

Pentru că, pe măsură ce se linişteşte inima de tulburarea lucrurilor din afară, în aceeaşi măsură mintea poate primi înţelegerea gândurilor şi a lucrurilor dumnezeieşti, şi se poate minuna de ele. Căci sufletul are obiceiul de a schimba o convorbire cu alta, dacă ne silim să arătăm o cât de mică sârguinţă. Îndeletniceşte-te cu citirea Scripturilor, care-ţi va arăta calea spre fineţea contemplaţiei, şi cu citirea vieţii Sfinţilor, chiar dacă la început nu vei simţi dulceaţa, din pricină că stai prea aproape de întunecimea lucrurilor, ca să schimbi o convorbire cu alta.

Şi când te vei scula pentru rugăciunea şi pravila ta, în locul gândurilor lumeşti, pe care le-ai fi văzut şi auzit, te vei afla cugetând la Dumnezeieştile Scripturi, pe care le-ai citit. Și prin aceasta vei uita pomenirea acelora. Şi astfel merge mintea spre curăţie. Și aşa se împlineşte cuvântul, cel scris: că sufletul este ajutat la citire, când stă la rugăciune. Şi iarăşi, că din rugăciune sufletul capătă lumină, ca să citească. Şi citirea iarăşi, în locul amestecului cu cele din afară, dă materie felurilor de rugăciune, întrucât din citire iarăşi, sufletul capătă lumină ca să se roage fără preget și fără nici un amestec. Continuă să citești

Sfântul Isaac Sirul: Bucuria smereniei

Sfântul Isaac Sirul: Bucuria smereniei 

Lasă-te răstignit şi nu răstigni.
Lasă-te nedreptăţit şi nu nedreptăţi.

Lasă-te bârfit şi nu bârfi.
Fii blând şi nu zelos şi rău.

Veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng. Căci acesta este semnul curăţiei.
Fii bolnav cu cei bolnavi.
Plângi cu cei păcătoşi.
Bucură-te cu cei ce se pocăiesc.
Fii prieten cu toţi oamenii, dar şi singur în cugetul tău.
Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău fii departe de toate.
Nu mustra pe cineva şi nu osândi nici chiar pe cei foarte răi în vieţuirea lor.
Întinde haina ta peste cel ce a greşit şi acoperă-l. Şi dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi certarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina… Continuă să citești

Sf. Isaac Sirul: RĂBDAREA NECAZURILOR – Fără îngăduinţa lui Dumne­zeu nu este cu putinţă să ne găsească ispita

Sf. Isaac Sirul: Fără îngăduinţa lui Dumne­zeu nu este cu putinţă să ne găsească ispita

 

De multe ori Dumnezeu îngăduie ca asceţii virtuoşi să fie încercaţi cu lipsirea de bunurile materiale şi să se ridice ispite asupra lor, să sufere boli trupeşti, precum Iov, să fie aruncaţi în sărăcie şi în primejdia de a fi ucişi de oamenii cei răi. Numai sufletele lor nu sunt vătămate. Căci nu este cu putinţă ca atunci când păşim pe calea lui Dumnezeu să nu întâlnim lucruri şi situaţii neplăcute, iar trupul să nu fie chinuit cu boli şi osteneli, desigur, atunci când iubim viaţa trăită în virtute. Omul care îşi petrece viaţa sa potrivit voii sale păcătoase, care este biruit de invidie sau de altă patimă de suflet-ucigătoare, va fi osândit de Dumnezeu.

Dacă însă va păşi pe drumul virtuţii şi va trăi potrivit voii lui Dumnezeu împreună cu mulţi alţii care fac aceeaşi nevoinţă, dar va întâlni ceva neplăcut, nu este bine să părăsească calea virtuţii, ci dimpotrivă, tre­buie să primească încercarea cu bucurie, iar nu să se plângă, şi să mulţumească lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Continuă să citești

Imnul al III-lea al Sfântului Efrem Sirul despre Post

 Imnul al III-lea al Sfântului Efrem Sirul despre Post 

28 iansfantul-efrem-sirul-
  
ORNAM1

Cine a privit şi a văzut pe Adam şi Eva şi pe şarpele viclean care, cu amăgirea în inimă şi cu pacea pe buze, se sârguia să-i linguşească? Adam era neştiutor şi Eva era naivă. Pomul înflorea şi rodul lui strălucea; mare a fost păcatul, sfântă şi puternică dreptatea. Binecuvântat fie Cel ce a amestecat valul milostivirii în judecata Sa cea dreaptă şi s-a îndurat de cei vinovaţi!

CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL OFERĂ UN RĂSPUNS DIN CER FALŞILOR TEOLOGI CE SUSŢIN CĂ SFÂNTUL ISAAC SIRUL A FOST NESTORIAN ŞI, PRIN URMARE, ŞI ERETICII AU SFINŢI

Sfântul ,,mult nedreptăţit”

 Odată stareţul stătea în afara Mănăstirii Stavronikita si discuta cu nişte închinători. Unul dintre ei care era teolog, susţinea că Sfântul Isaac Sirul a fost nestorian. Din nefericire repeta cunoscutele concepţii apusene.

Părintele Paisie  a încercat să-l convingă că Avva Isaac Sirul este nu numai ortodox, dar si sfânt si că au mult har şi putere cuvintele lui ascetice, dar în zadar. Teologul stăruia cu încăpăţânare în părerile lui. Dupa ce au terminat discuţia, Stareţul a plecat spre coliba sa întristat.

Pe drum, în timp ce se ruga, in locul unde se află un platan  mare, ,,ceva i s-a întâmplat”, după cum el însuşi a povestit. Stareţul nu a destăinuit tot ce i s-a petrecut, dar, potrivit spuselor lui, a vazut în vedenie ceata Cuvioşilor Părinţi trecând prin faţa lui. Unul dintre ei s-a oprit şi i-a spus: ,,Eu sunt Issac Sirul. Sunt foarte ortodox. Într-adevăr în ţinutul meu a existat eresul lui Nestorie, dar eu m-am luptat împotriva lui.” Ne este cu neputinţă să adeverim sau să respingem credibilitatea acestei mărturii. Cu toate acestea, este de netăgăduit faptul că acel ,,ceva care i s-a întâmplat” Stareţului a fost un fapt dumnezeiesc, care l-a încredinţat foarte limpede despre ortodoxia şi sfinţenia Avvei Issac Sirul.

,,Cuvintele ascetice” ale Sântului Issac Sirul le ţinea la căpătâiul  său şi le citea mereu. Pentru o perioadă de şase ani acestea au fost singura lui lectură duhovnicească. Lua o frază şi toata ziua o punea în practică. Stareţul ,,mesteca” toate cuvintele Sfântului, aşa cum ,,animalele îşi rumegau mâncarea lor”, potrivit expresiei lui. Împărţea de binecuvântare o culegere alcătuită din cele mai frumoase cuvinte ale Sfântului pentru a îndemna pe cât mai mulţi la citirea lor. ,,Foarte mult ajută studiul *Cuvintelor ascetice* ale Sfântului Isaac, spunea Stareţul, pentru că ele îl ajută pe omul care crede în Dumnezeu să prindă sensul cel mai adânc  al vieţii şi să alunge orice fel de comlex mic sau mare. Puţină citire a cuvintelor Avvei Isaac schimbă sufletul cu multele lor vitamine”

Sfătuia şi pe mireni să citescă din Sfântul Isaac, dar foarte puţin, ca să-l poata ,,asimila”. Stareţul spunea ca scrierile lui Avva Isaac valorează cât toată patristica.

În cartea Avvei Isaac din care citea Stareţul a însemnat sub icoana Sfântului , în care este zugrăvit cu o pană în mână: ,,Avva al meu, dă-mi mie pana ta, ca să subliniez toata cartea ta.”(Adica tot textul cărţii merită să fie subliniat.)

Stareţul nu numai că îi citea scrierile, dar avea şi multă evlavie la el. La ,,Panaguda” , una din cele cinci-şase icoane pe care le avea deasupra Sfintei Mese era a Sfântului Isaac. Din dragoste şi evlavie faţă de Sfânt, Stareţul a dat numele unuia dintre fiii săi duhovniceşti, atunci cand l-a făcut schimonah. Pomenirea Sfântului o prăznuia la 28 septembrie cu priveghere de toată noaptea. La una dintre aceste privegheri Stareţul a fost văzut într-o lumină taborică, ridicat de la pamânt şi transfigurat. În vechime, când Sfântul Isaac se prăznuia împreună cu Sfântul Efrem Sirul, Stareţul a adăugat în Mineiul pe ianuarie, la ziua 28, următoarele:

Luna ianuarie, în 28 de zile, pomenirea Cuviosului Părintele nostru Efrem Sirul şi a marelui isihast Isaac, mult nedreptăţitul.

 SURSA: cartea „Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul”, scrisă de ucenicul său, Ierom. Isaac

IEROM. PETRU PRUTEANU: Rugăciunea Sf. Efrem Sirul cu mici comentarii

 Rugăciunea Sf. Efrem Sirul cu mici comentarii

efrem-sirin-2

 RUGĂCIUNEA SFÂNTUL EFREM SIRUL / SIRIANUL[1]

 Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei[2], al grijii de multe[3], al iubirii de stăpânire şi al vorbirii în deşert nu le da mie!(o metanie[4])

 Iar duhul curăţiei[5], al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-le mie, slugii Tale[6]! (o metanie)

 Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu; că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin. (o metanie)[7]  

 


 

[1] Sfântul Efrem a fost un monah, teolog şi imnograf creştin care a trăit în Siria între anii 306-373. Această rugăciune care-i aparţine, însoţeşte toate Laudele bisericeşti care se săvârşesc în Postul Mare de luni până vineri. Bineînţeles, rugăciunea poate fi rostită şi în pravila particulară a monahilor şi mirenilor, tot de luni până vineri, şi nu numai în perioada Postului Mare, ci pe parcursul întregului an bisericesc, cu excepţia perioadelor de la Paşti până la Rusalii şi de la Naşterea Domnului până la Bobotează. În Biserica Rusă există pe alocuri obiceiul de a rosti această rugăciuni cu mâinile ridicate (ca invocare).

  Continuă să citești

Filocalia – comoara ortodoxă de la Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie Teologul

Filocalia – comoara ortodoxă de la Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie Teologul

vasiliy1

Din bogata predanie a creștinismului neîmpărțit, Ortodoxia a moștenit – și o păstrează până astăzi ca pe o „sumă” a năzuinței după desăvârșire – o colecție unică în felul ei de scrieri patristice asupra posibilitătii, a pericolelor care o pândesc și a cerințelor adevăratei vieți duhovnicești.

69412_materic

Concepută de către Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie de Nazianz ca o antologie de texte antiariene de spiritualitate și lectură biblică, ea și-a precizat treptat și mai mult fizionomia de comoară ortodoxă de rugăciune și de înalte experiențe duhovnicești. Sunt redate aici, după diferiți autori răsăriteni, reflecții despre frumusețea naturii umane și cosmice covârșite de har, dar și diagrama îndelungatelor nevoințe. Continuă să citești

Sf. Grigorie Teologul despre episcopii din timpul său…

Sf. Grigorie Teologul despre episcopii din timpul său…

 

1330536059_gregory2În mod clar istoria Bisericii nu a avut niciodată „secole de aur” şi nici „perioade de glorie”. Tot timpul au fost şi ierarhi vrednici, dar şi foarte mulţi episcopi sau patriarhi pe care nu-i puteai numi nicidecum „urmaşi ai apostolilor”. La fel era şi cu mirenii şi chiar cu călugării (dacă ne gândim că toate hotărârile sinodale din secolele V-VIII vorbesc de călugări doar de rău). Tocmai de aceea noi ne orientăm doar spre sfinţi, iar „paginile negre”, fără a fi băgate sub preş, rămân uitate tocmai pentru că ele nu fac partea din „memoria Bisericii”, ci din memoria a ceea ce este în afara Bisericii sau chiar împotriva ei. Dar astfel de „pagini negre” cu siguranţă au existat şi vor exista. Recursul la unele dintre ele ne este de folos, chiar dacă aflăm şi lucruri de care nici nu ne închipuiam…

Toate acestea nu trebuie să ne smintească, ci şi mai mult să ne întărească căci, necătând la faptul că Biserica a avut foarte puţini teologi şi ierarhi adevăraţi, ea rezistă până astăzi şi chiar se întăreşte. Dacă viaţa ei ar depinde numai de ierarhi, Biserica demult nu mai exista. Continuă să citești

POEME AUTOBIOGRAFICE de SFÂNTUL GRIGORIE TEOLOGUL

POEME AUTOBIOGRAFICE

 SFÂNTUL GRIGORIE TEOLOGUL

Fericiri ale diferitelor vieţi

I, II, 17

Fericit cel ce are o viaţă singuratică, neamestecat cu cei de pe pământ, ci şi-a îndumnezeit mintea.

Fericit cel care, deşi amestecat cu cei mulţi, nu se întoarce spre cei mulţi, ci şi-a înălţat întreaga inimă spre Dumnezeu.

Fericit cel care dând toate averile sale L-a cumpărat pe Hristos şi are drept avuţie numai crucea pe care o ridică sus.

Fericit cel care, gospodărindu-şi averile curate, întinde o mână a lui Dumnezeu celor nevoiaşi.

Fericită viaţa fericiţilor neînjugaţi cu jugul căsătoriei, care sunt aproape de curata Dumnezeire scuturându-se de trup. Continuă să citești

Sfântul Maxim Mărturisitorul: ZAHEU VAMEŞUL

Zaheu vameşul este cel ce vămuieşte zidirea lui Dumnezeu pentru propria plăcere.

Dar aude Cuvântul Care trece pe acolo şi se urcă într-un sicomor, când se naşte în el cuvântul pocăinţei. Atunci îl convinge să urce mai presus de cugetul trupului, căci aceasta înseamnă sicomorul.

De acolo va privi nestingherit Cuvântul şi îl va auzi pe El zicându-i: „Coboară-te repede”, Continuă să citești