Arhive categorii: Cuvinte de folos

Fără dragoste, nici o nevoinţă nu are valoare – Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos(+11 mai 2004)

Fără dragoste, nici o nevoinţă nu are valoare

Răutatea în om nu este atât din noi, cât de la ispititorul care continuu ne pândeşte ca să ne clatine poziţia. Nimeni nu vrea să ştie că cel mai mare lucru este să te cunoşti cu adevărat pe sine, cine eşti cu adevărat. Asta este cea mai mare virtute.

Continuă să citești →

VIAŢA ŞI PARACLISUL CUVIOSULUI FILOTEI DIN PAROS (8 mai)

VIAŢA ŞI PARACLISUL CUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU

FILOTEI DIN PAROS

Alcătuit în Sfântul Munte al Athonului  în anul 1993 de către
ieromonahul Atanasie Simonopetritul, imnograful Sfintei şi Marii Biserici a lui Hristos
Tropar
Glasul I, Locuitor pustiului…
Iubind pe Hristos, părăsit-ai Laconia şi prin povăţuirile părinteşti ale dumnezeiescului Nectarie în Paros te-ai sălăşluit, înţelepte; arătatu-te-ai luminător al monahilor, iar cetele celor ce în lume petrec plăcut lui Dumnezeu le-ai adus la mântuire. Slavă lui Dumnezeu celui ce te-a slăvit pe tine, slavă Celui ce te-a dăruit cu har pe tine, slavă, Filotee cinstite, Celui ce nouă ni te-a dăruit.
Condac
Glasul al VIII-lea, Apărătoare Doamnă…
Pe tine ca pe un prieten adevărat al tuturor sfinţilor şi de aceiaşi dumnezeiască râvnă cu proorocul Ilie, iar al Maicii lui Dumnezeu fiu iubit, care ai vieţuit cu iubire de Dumnezeu în Paros şi ai urmat petrecerii cuvioşilor, întru cunoştinţă îţi strigăm: bucură-te părinte Filotee!
Megalinaria
Bucură-te slujitorule cinstite al Născătoarei de Dumnezeu, iubitorule de Hristos, iubite al tuturor sfinţilor dumnezeiescule următor al lui Ilie Tesviteanul, de trei ori fericite Filotee, în grădina Parosului. Continuă să citești →

Pentru avva Arsenie (8 mai)

Pentru avva Arsenie

Provenit dintr-o familie nobilă senatorială, Arsenie s-a născut la Roma în vremea mortii sfântului Antonie. A detinut importante functii la curtea imperială de la Constantinopol, fiind si educatorul fiilor împăratului Teodosie I, viitorii împărati Arcadie si Onorie. În anul 394, la vârsta de 34 de ani, fuge de lume si de slava ei, se retrage în taină în Egipt si se face monah în Schetia pe lângă avva Ioan Colov. După ce stă un timp la Petra, apoi în Canop (Alexandria), părăseste definitiv Schetia după devastarea ei de către saracini în 434 si îsi petrece ultimii ani  ai vietii la Troe (astăzi Tura, la 15 km sud-est de Cairo). Se duce la Domnul în jurul anului 449, pomenirea lui făcându-se pe data de 8 mai. Arsenie este una dintre figurile cele mai bine conturate ale Patericului si va rămâne pentru totdeauna unul dintre campionii fugii de lume si model râvnit de toti isihastii: «Arsenie, îngere, puterea tăcerii (isihiei), roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, păcătosii!» (Canonul Părintilor, din Sâmbăta brânzei, cântarea întâi).

1. Avva Arsenie, fiind încă în palatele împărătesti, s-a rugat lui Dumnezeu zicând: «Doamne, îndrumează-mă, ca să stiu cum mă voi mântui». Si i-a venit glas zicându-i: «Arsenie, fugi de oameni si te vei mântui».

2. Acesta, după ce s-a dus la viată pustnicească, iarăsi s-a rugat, acelasi cuvânt zicând (Mt. 26, 44). Si a auzit glas zicându-i: «Arsenie, fugi, taci, linisteste-te1; că acestea sunt rădăcinile nepăcătuirii».

3. Odată au venit dracii la avva Arsenie în chilie, năcăjindu-l. Si venind cei ce slujeau lui2 si stând din afară de chilie, l-au auzit strigând către Dumnezeu si zicând: «Dumnezeule, nu mă părăsi! Nimic bun n-am făcut înaintea Ta; dar dă-mi, după bunătatea Ta, să pun început3„. Continuă să citești →

Un praznic împărătesc mai puţin cunoscut: ÎNJUMĂTĂŢIREA CINCIZECIMII – O TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ A MITROPOLITULUI IEROTEI DE NAVPAKTOS

UN PRAZNIC ÎMPĂRĂTESC MAI PUŢIN CUNOSCUT:

ÎNJUMĂTĂŢIREA CINCIZECIMII

 O TEOLOGHISIRE PATRISTICĂ

 A MITROPOLITULUI IEROTEI DE NAVPAKTOS 

Unul dintre praznicele împărăteşti este şi Înjumătăţirea Cincizecimii. Ea este sărbătorită de Biserică la jumătatea perioadei dintre Paşte şi Cincizecime, adică în miercurea de dinainte de duminica Samarinencii (a cincea duminică de după Paşte). Deşi necunoscută de lume, ea este o sărbătoare împărătească importantă, care se referă la Împăratul Hristos. 

Sărbătoarea Înjumătăţirii Cincizecimii nu este socotită între cele douăsprezece praznice împărăteşti, dar datorită marii sale importanţe, am integrat-o între acestea, după ce am pus laolaltă sărbătoarea învierii lui Lazăr şi cea a intrării lui Hristos în Ierusalim, ca două sărbători ce prezintă trăsături comune. 

Atunci când am făcut împărţirea praznicelor şi când am plasat Înjumătăţirea Cincizecimii între cele douăsprezece, am pornit de la considerentul că sărbătoarea aceasta ne dă posibilitatea de a urmări lucrarea lui Hristos de la Botezul Său în râul Iordan şi până la Schimbarea la Faţă şi la Patimi. Ştim foarte bine că sfintele Evanghelii descriu ceea ce Hristos a spus, a făcut şi a pătimit pentru mântuirea neamului omenesc, iar sărbătoarea înjumătăţirii Cincizecimii ne dă posibilitatea să analizăm latura aceasta (adică ce a spus şi ce a făcut), care este destul de importantă. Cu alte cuvinte, această sărbătoare acoperă toate evenimentele hristologice de la Botezul lui Hristos şi până la Schimbarea Sa la Faţă. Continuă să citești →

Comentarii Patristice la Evanghelia din Duminica Mironosițelor

Comentarii Patristice la Evanghelia din Duminica Mironosițelor 

duminica_a_iii-a_dupa_pasti_-_a_mironositelor_2
 

Duminica a 3-a după Paști (Ev. Marcu 15, 43-47; 16,1-8) 

(Mc. 15, 43) Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus.

În ceasul al șaselea a fost răstignit. În ceasul al nouălea Și-a dat duhul. Înainte de apusul soarelui a fost înmormântat. În ziua Sabatului a fost în pământ, în mormântul în care Iosif din Arimateea Îl așezase. Continuă să citești →

Particularități liturgice de la Duminica Tomii până la Înălțarea Domnului

Particularități liturgice de la Duminica Tomii până la Înălțarea Domnului

Perioada pascală sau perioada festivă a marelui praznic al Învierii Domnului, singura sărbătoare celebrată timp de patruzeci de zile, poate fi împărţită în două mari intervale liturgice: (1) Săptămâna Luminată, care nu reprezintă o „după-prăznuire” a Sfintelor Paşti, ci însuşi praznicul pascal, care se sărbătoreşte timp de şapte zile cu o rânduială de slujbă identică şi (2) după-prăznuireapropriu-zisă, adică intervalul cuprins între Duminica Tomii şi Înălţarea Domnului. În acest răstimp, întâlnim o serie de modificări în rânduiala slujbelor şi în modul în care se face sfârşitul acestora (otpustul sau apolisul), modificări care, în realitate, reprezintă practici de o adâncă vechime. Rânduielile Săptămânii Luminate sunt clare şi sunt amănunțit prezentate în cărţile de slujbă.

În multe locuri, însă, se aplică şi în intervalul cuprins între Duminica Tomii şi Înălţarea Domnului rânduielile Săptămânii Luminate. Această practică nu este corectă, fiind în contradicţie atât cu logica acestei perioade liturgice cât şi cu tipicul. Asupra acestei perioade liturgice am dori să ne oprim, rezumând rubricile întâlnite în Penticostar (cartea de slujbă principală a acestei perioade) şi în Tipicul Mare al Sfântului Sava, volum paradigmatic pentru rânduiala slujbelor Bisericii noastre. Continuă să citești →

CUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ ÎN SFÂNTA ŞI LUMINATA ZI A SLĂVITEI ŞI MÂNTUITOAREI ÎNVIERI A LUI HRISTOS AL SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

CUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ ÎN SFÂNTA ŞI LUMINATA ZI A SLĂVITEI ŞI MÂNTUITOAREI ÎNVIERI A LUI HRISTOS

AL SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat.

De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.

De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata.

De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă.

De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască.

De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit.

De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.

De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.

Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru; şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amărât, întîmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât, că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut. Lui se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin. 

Arhim. Gheorghios Kapsanis: DOMNUL CEL RĂSTIGNIT ŞI ÎNVIAT UMPLE DE SENS VIAŢA NOASTRĂ

DOMNUL CEL RĂSTIGNIT ŞI ÎNVIAT UMPLE DE SENS VIAŢA NOASTRĂ

eldergeorgios

de Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Gheorghe Kapsanis,
stareţul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie din Sfântul Munte Athos
 
Ce importanţă poate să aibă Crucea şi Învierea lui Hristos pentru lumea noastră astăzi? Pentru lumea care trăieşte drama războiului din Irak. Pentru lumea nedreptăţii, a terorismului celor mari şi puternici şi a terorismului celor mici şi neputincioşi care se împotrivesc celor puternici prin acte sinucigaşe. Pentru lumea care omoară sufletele tinerilor cu depravarea, ateismul şi şomajul, iar trupurile cu drogurile. Pentru întreaga lume care este ameninţată din ce în ce mai mult de catastrofa ecologică şi de „age”.
Această lume L-a răstignit pe Hristos, pe Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului. Dar şi pentru această lume S-a răstignit Hristos. Această lume a venit să mântuiască Hristos. Hristos S-a răstignit şi pentru răstignitorii Săi. Aceasta o arată şi rugăciunea Sa în momentul în care Îl răstigneau: „Părinte, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac”.
Situaţia lumii de atunci şi de astăzi arată cât de necesar era să intervină Dumnezeu ca să dea celor care vor prilej de eliberare de sub stăpânirea celui rău.
Există o mulţime de oameni care de-a lungul veacurilor L-au urmat pe Hristos. Ei nu au vrut să-i răstignească pe semenii lor pentru a limita răul, nici nu au primit (sloganul) că „scopul sfinţeşte mijloacele”, dar au vrut să răstignească răul care exista înlăuntrul lor.
Această luptă au dus-o Apostolii, Mucenicii, Sfinţii Ierarhi, Mărturisitorii, Pustnicii şi smeriţii creştini care trăind în mijlocul lumii aduceau dragostea lui Hristos semenilor lor sacrificându-se pe ei înşişi.
Societatea noastră este bolnavă. Ar fi fost însă şi mai bolnavă, dacă n-ar fi existat creştini care împreună-să-se-răstignească cu Hristos. Continuă să citești →

Paştile ţin şapte zile ca una, NU trei! Sfintele CANOANE pecetluite de Sf. Sinoade Ecumenice cer ÎMPĂRTĂŞIRE ZILNICĂ în SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ celor care nu se află sub epitimie.

Paştile ţin şapte zile ca una, NU trei! Sfintele CANOANE pecetluite de Sf. Sinoade Ecumenice cer ÎMPĂRTĂŞIRE ZILNICĂ în SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ celor care nu se află sub epitimie.

Legături:

de Marian Maricaru

Sfintele CANOANE cer IMPARTASIRE ZILNICA in SAPTAMANA LUMINATA. Nu exista dublu standard preot-laic in problema pregatirii pentru Euharistie. Dupa cum veti vedea, Sinodul Trulan sau „in Trullo”, ori „Quinisext” adica „Cinci-Sase Ecumenic” se exprima in acest sens la sfarsitul secolului VII d. Hr. (691), prin canonul 66. Hotararile sale sunt primite si de Sinodul VII Ecumenic, cu un secol mai apoi (787 d. Hr.). Prin urmare, nu este vorba de perioada primara a Bisericii (pentru cei care sustin retorica lui „aceasta se facea numai in Biserica primara” etc), ci de plin Ev Mediu. Iar canonul a fost dat ca sa fie tinut de intreaga Biserica si nu a fost abrogat niciodata.

In plus, Saptamana Luminata este toata O SINGURA ZI. Pastile nu tin trei zile, cum gresit tot repeta unii si a patruns si in calendarele bisericesti! Fiecare zi a Saptamanii Luminate este mai mult decat o Duminica. Se canta in fiecare zi toata slujba din noaptea privegherii Pastilor Invierii (Pastile Crucii sunt Vinerea Mare). Singurele lucruri care difera sunt:

1. faptul ca nu se ia si lumina (de la candela / lumanare) la inceput si nu se citeste Evanghelie in pridvorul bisericii, ci se ia doar Lumina  (si Adevaratul Miel Pascal) de la sfarsit, adica Sf. Impartasanie!  Continuă să citești →

„DOAMNE, RĂMÂI CU NOI…” – Cuvântul Arhim. Gh. Kapsanis la Sărbătoarea Paştilor (2009)

CUVÂNTUL PREACUVIOSULUI ARHIMANDRIT GHEORGHE KAPSANIS,

EGUMENUL MĂNĂSTIRII GRIGORIU DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS LA
SĂRBĂTOAREA PAŞTILOR DIN ANUL MÂNTUIRII 2009
 
DOAMNE, RĂMÂI CU NOI…
 

„Doamne, rămâi cu noi, căci este spre seară şi s-a plecat ziua” (Luca 24: 29)

În seara Duminicii Învierii, după cum istoriseşte Sfântul Evanghelist Luca, doi ucenici ai Domnului, Cleopa şi probabil Luca, mergeau spre satul Emmaus, care este la o distanţă de 60 de stadii, adică unsprezece kilometri de Ierusalim. Erau tulburaţi şi problematizaţi de toate câte se întâmplaseră  în Ierusalim în ultimele zile şi, mai ales, de moartea pe cruce şi vestea încă nesigură pentru ei despre Învierea Învăţătorului lor. Discutau despre aceste lucruri şi erau plini de durere, nelinişte şi întristare.
Atunci  apare un împreună-călător necunoscut. Îi întreabă care este pricina tristeţii lor. Aceştia l-au ocărât cum că nu ştie faptele cutremurătoare care s-au întâmplat în acele zile în jurul persoanei lui Hristos. Acest necunoscut împreună-călător cu ei nu era altul decât Domnul Iisus cel înviat. Începe atunci să le tâlcuiască cele spuse referitoare la El de către Moise şi de către alţi profeţi şi să le explice că aşa trebuia să se întâmple ca să intre Hristos „în slava Sa”. Cu alte cuvinte, că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, care prin întruparea Sa a unit firea divină cu cea umană în dumnezeiescul Său Ipostas, trebuia să rabde înfricoşătoarele Patimi şi moartea pe cruce pentru a tămădui şi îndumnezei firea noastră căzută, pe care a luat-o din Fecioara Maria.
Inimile ucenicilor necăjiţi, în timp ce ascultau dumnezeieştile Lui cuvinte, se mângâiau, se luminau şi se încălzeau de dumnezeiască iubire.  De aceea, şi atunci când au ajuns la satul către care mergeau şi împreună-călătorul lor „se făcea că merge mai departe”, aceştia stăruiau să rămână cu ei, deoarece începuse să cadă ziua şi întunericul să acopere pământul.
Până la acest moment, ochii ucenicilor erau ţinuţi „ca să nu-L cunoască”. Dar în timpul cinei, când a frânt pâinea, după ce mai întâi o binecuvântase, pentru a le-o oferi, „li s-au deschis ochii lor” şi au recunoscut că Cel până atunci necunoscut pentru ei împreună-călător, era preaiubitul lor Învăţător, Domnul cel Înviat şi Dumnezeul lor.
În situaţia ucenicilor  Domnului îndureraţi, necăjiţi, problematizaţi şi nevoitori ne aflăm şi noi de multe ori în viaţă. Înfruntând patimile noastre şi  problemele  zilnice care sunt omeneşte nerezolvabile, credem că Dumnezeu este absent din viaţa noastră de unde sentimente dureroase  inundă sufletul nostru. Însă, adunându-ne la frângerea pâinii în Taina Dumnezeieştii Euharistii ,recunoaştem că Hristos este prezent în Biserică şi în viaţa noastră.
Atunci, cu inima aprinsă de dragostea dumnezeiască, după  cum era a ucenicilor care vorbeau cu Domnul, repetăm şi noi:
„Doamne, rămâi cu noi”, Continuă să citești →

Sâmbăta Mare, ziua de trecere

Sâmbăta Mare, ziua de trecere 

Unde-ti este moarte, boldul? Unde-ti este iadule, biruința?

sambata_mare_ziua_de_trecereConstatăm cu tristețe că, astăzi, Sâmbăta din Săptămâna Patimilor este privită ca o „pauză” între doliul zilei de vineri și bucuria sfântă din duminica Paștilor. O percepție cu totul greșită. Ea contrazice legătura primordială dintre cele două zile. Ziua de sâmbătă este veriga indispensabilă ce face legătura între Moartea și Învierea lui Hristos. În Sâmbăta Mare sărbătorim înfrângereamorții de către Hristos, Învierea fiind mărturie a acestui fapt. Aceasta este o zi tainică, al cărui înțeles nu poate fi tălmăcit de mintea omenească. Hristos zace mort, cu trupul în mormânt. Cu toate acestea, în acest moment al unei aparente înfrângeri asupra Vieții, moartea este cea care a fost învinsă. Sufletul lui Hristos s-a pogorât la iad, precum se întâmpla cu toate celelalte până la acea vreme. Însă sufletul său nu e ca toate celelalte. El este Dumnezeu și Om. Iadul nu are putere asupra Sa. Încearcă să Îl rețină, ca pe restul sufletelor de la Adam și Eva, dar nu izbutește. Viața din Iisus Domnul de Viață Dătător luminează negura Iadului precum luminează lumânarea cămara mică și întunecată. Puterea iadului este distrusă nu numai prin Hristos ci și prin următorii săi credincioși, adică fiecare dintre noi. Antiteza dintre trupul lui Hristos zăcând în mormânt și conștiința că prin aceasta a învins moartea, creează un sentiment de tristețe îmbinat cu bucurie (unic în ortodoxie) care să tacaă tot trupul omenesc și să stea cu frică și cu cutremur, și nimic pământesc întru sine să nu gândească, căci Împăratul împăraților și Domnul domnilor merge să se junghie și să se dea spre mâncare credincioșilor (Heruvic din Sâmbăta Mare).

SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR: Sâmbăta Mare – Biruința asupra morții

Sâmbăta Mare: Biruința asupra morții 

Astăzi Domnul nostru s-a pogorât la Iad. Astăzi a zdrobit porțile de aramă și zăvoarele de fier ale acestuia. Observați exprimarea precisă: nu a spus că a deschis porțile, ci că le-a zdrobit, pentru a pierde cu totul închisoarea sufletelor. Nu a deschis zăvoarele, ci le-a sfărâmat, pentru ca închisoarea să rămână neputincioasă. Bineînțeles, acolo unde nu există nici o încuietoare sau poartă, dacă cineva intră, nu este împiedicat să iasă. Deci, atunci când Hristos nimicește ceva, nimeni nu poate să refacă acel lucru.

invierea_domnului.1

Împărații nu fac ceea ce a făcut Hristos atunci când vine vorba de eliberarea de prizonieri, ci dau porunci și lasă la locul lor atât porțile cât și gărzile, arătând prin aceasta că este posibil să intre din nou înăuntru aceia care au fost eliberați sau alții în locul lor. Dar Hristos nu procedează în acest fel. Dorind să arate că strică moartea cu totul, a zdrobit porțile de aramă ale acesteia. Și le-a numit de aramă, nu pentru că erau făcute din cupru, ci mai degrabă pentru a arăta duritatea și intransigența morții. Și ca să se știe despre cupru și fier că exprimă rigiditatea și duritatea, ascultați ce se spune despre cineva încruntat: “Nervii tăi sunt de fier și gâtul și fruntea de aramă”. Și s-a spus astfel nu pentru că ar fi avut, literal, nervii de fier sau fruntea de aramă, ci pentru a arăta cum este să fii aspru, încruntat și dur.

Vreți să aflați cât de aspră, rigidă și nepăsătoare este moartea? Niciodată nu a izbutit cineva să elibereze vreun prizonier al morții, până când nu a venit Domnul Îngerilor și a silit-o. În primul rând, a prins și a închis moartea și pe urmă i-a luat acesteia ceea ce îi aparținea. De aceea adaugă: “Comorile care se află în întuneric sunt ascunse și nu se văd”. Cu toate că se referă la un singur lucru, are două înțelesuri. Adică, există locuri întunecate, care pot fi luminate dacă punem în ele sfeșnic și lumină.

Întinderile Iadului au fost foarte întunecate și mohorâte, nepătrunzând în ele niciodată raze de lumină, de aceea le-a numit întunecate și nevăzute. În realitate, au fost întunecate până în momentul în care a coborât asupra lor Soarele Dreptății și cu lumină strălucitoare le-a luminat și a făcut din Iad, Cer. Deoarece, acolo unde se află Hristos, locul acela se transformă în cer. Este firesc să numească Iadul o comoară întunecată de mare preț, fiindcă acolo este adunată multă bogăție.

În realitate, tot neamul omenesc, care forma avuția lui Dumnezeu, a fost prădat de către diavol, care l-a înșelat pe cel Întâi zidit și l-a supus morții. Despre faptul că neamul omenesc era avuția lui Dumnezeu, ne arată și Sfântul Apostol Pavel atunci când spune că:  “Domnul este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă”.

La fel precum un rege, care prinde un hoț care a tâlhărit și a luat tot ce se găsea prin orașe, ascunzându-se în peșteri, unde a strâns averea furată, așa a făcut și Hristos: l-a prins, l-a închis, l-a pedepsit și i-a luat comoara. Prin moartea Lui, Domnul a închis pe tâlhar și pe cel legat, adică pe diavol și pe moarte, și a adus toată comoara, adică Neamul omenesc, în vistieriile Împărătești. Același lucru ne spune și Sfântul Apostol Pavel: “Domnul nostru ne-a izbăvit din robia noastră, din întuneric, și ne-a adus în Împărăția iubirii Lui”.

De admirat este faptul că Însuși Împăratul s-a îngrijit de acest lucru, pe când nici un alt rege nu a găsit de cuviință să facă ceva asemănător, poruncind slujitorilor lui să elibereze pe cei întemnițați. Aici, însă nu s-a întâmplat așa, a venit Însuși Împăratul la cei închiși în temniță și nu s-a rușinat nici de închisoare, nici de cei întemnițați, pentru că era cu neputință să se rușineze Creatorul.

A zdrobit porțile și a sfărâmat zăvoarele, a pus stăpânire pe Iad și a făcut nevăzută toată straja și, fiindcă a supus și moartea, a revenit apoi la noi. Tiranul a fost luat prizonier și legat strâns. Însăși moartea și-a aruncat armele sale, a alergat neînarmată și s-a supus Împăratului.

Ați văzut ce victorie strălucită? Ați văzut biruințele Crucii? Îngăduiți-mi să vă spun ceva mult mai admirabil. Dacă veți afla cum a învins Hristos, admirația voastră va deveni mai mare. Cu armele cu care diavolul biruia, cu aceleași a fost el supus de către Hristos. După ce l-a prins (Hristos), cu armele lui, cu acelea l-a și învins.

Și ascultați cum: Fecioara, lemnul și moartea au fost simbolurile înfrângerii noastre. Fecioară a fost Eva, deoarece nu cunoscuse încă pe bărbatul ei. Lemn a fost Pomul [cunoștinței binelui și răului], și moarte, pedeapsa lui Adam. Dar, iată că, Fecioara, lemnul și moartea, simbolurile înfrângerii, au devenit simboluri ale biruinței. Pentru că în locul Evei este Maria, în locul lemnului cunoștinței binelui și răului este lemnul Crucii, iar în locul morții, pedeapsa lui Adam – moartea lui Hristos. Vedeți cum diavolul a fost învins cu armele cu care altădată a biruit el?

continuare la http://www.pemptousia.ro/2013/05/sambata-mare-biruitorul-mortii/

Mesajul zilei de miercuri din Săptămâna Pătimirilor

Mesajul zilei de miercuri din Săptămâna Pătimirilor

 Femeia păcătoasă a înțeles ceea ce Iuda nu a putut, şi anume faptul că creștinismul înseamnă vindecare.

În Sfânta Evanghelie și în cântările bisericești din Miercurea Mare auzim că se vorbește despre femeia păcătoasă care a adus un vas de alabastru cu mir de mare preț, i-a spălat picioarele Mântuitorului cu lacrimile ei și le-a șters cu părul său. A spart vasul, fără să păstreze nimic pentru ea, și a vărsat mirul ca jertfă. Mirul costa 300 de dinari, echivalentul a 300 de zile muncă! Fapta aceasta l-a înfuriat pe ucenicul care stătea la loc de cinste lângă Mântuitor și care se îngrijea de bani, vestitul Iuda.

Cântările din Săptămâna Mare ne învață și mai multe despre diferența dintre cei doi, vorbind despre femeia care abia sosise, și trecutul lui Iuda. Să nu uităm că Iuda era unul dintre Apostoli și avea darul vindecării. Cu toate acestea se interesa mai mult de lucrurile lumești, nu putea să treacă peste grijile trecătoare și nu putea privi în perspectivă. Mai târziu va primi Sfânta Împărtășanie fără să o merite și sufletul îi va fi posedat de demoni. Continuă să citești →

Sfânta şi Marea zi de Miercuri

Sfânta şi Marea zi de Miercuri

În Sfânta și Marea Miercuri, Sfinții Părinți au hotărât să se facă pomenirea femeii păcătoase, care a spălat cu mir și cu lacrimi picioarele Domnului.

Biserica a rânduit ca pomenirea ei să se facă în această zi, pentru că tot în Miercurea Mare Iuda L-a vândut pe Hristos. Femeia prin pocăință primește iertare, iar Iuda cade rob patimilor. Iuda era dator să lepede gândurile rele din sine, după cum femeia a lepădat păcatele sale.

 Aşadar tema zilei este pocăinţa. Păcătoasa se află în starea cea mai de jos a căderii: desfrânarea, iar Iuda, în starea cea mai de cinste: ucenic al Stăpânului. Pe aceea, pocăinţa o ridică şi o face mironosiţă; pe acesta, îl coboară la cea mai de jos cădere, îl face trădător şi-l duce la spânzurătoare.Cumpăna celor două prăznuiri ale zilei: păcătoasa – ucenicul Iuda este răsturnată de pocăinţă. Aşadar tema zilei este pocăinţa. Păcătoasa se află în starea cea mai de jos a căderii: desfrânarea, iar Iuda, în starea cea mai de cinste: ucenic al Stăpânului. Pe aceea, pocăinţa o ridică şi o face mironosiţă; pe acesta, îl coboară la cea mai de jos cădere, îl face trădător şi-l duce la spânzurătoare. 

Continuare și sursă: Psalții Catedralei Patriarhale

 

Sursa:

Sfântul Serafim de Sarov și Pilda celor zece fecioare

Sfântul Serafim de Sarov și Pilda celor zece fecioare 

În Domnul pășesc, să roagă și-și pun gândurile, întorcându-se de la orice altceva. Pentru aceasta sunt acele suflete alese să primească untdelemnul harului ceresc.

sfantul_serafim_de_sarov_si_pilda_celor_zece_fecioare

În cea de-a doua zi a Sfintelor Pătimiri, Biserica ne așează ca model de pregătirea a sufletelor noastre pentru venireaMirelui de la miezul nopțiipilda celor zece fecioare. Iată ce spune Sfântul Serafim de Sarov despre această pildă:

Unii afirmă că lipsa untdelemnului al fecioarelor nebune simbolizează lipsa faptelor bune pe parcursul vieții. Această interpretare nu este tocmai una corectă. Cum pot fi acestea lipsite de fapte bune dacă, deși nebune, sunt numite încă fecioare? Puritatea trupească este o virtute supremă, ce ne apropie de îngeri și care poate fi în sine un substitut pentru alte virtuți. Cu smerenie, îndrăznesc să spun, că de fapt acestea erau lipsite de harul Dumnezeiesc al Sfântului Duh. Fecioarele, conduse de nebunia spirituală au crezut că facerea de bine este singurul scop al creștinismului. Continuă să citești →