Arhive categorii: Interviuri

TRIODUL, RÂVNITOARE PREGĂTIRE PENTRU ȊNVIERE

D Vamesului si a fariseului

TRIODUL, RÂVNITOARE PREGĂTIRE PENTRU ȊNVIERE

Cu Duminica Vameşului şi a Fariseului a început perioada liturgică a Triodului. A început să adie a post şi de aceea trebuie să ne pregătim cum se cuvine pentru această călătorie. Noi toţi trebuie să luăm aminte la faptul că postul a fost rânduit spre pocăinţă şi spre îndreptarea vieţii. Să pornim cu bucurie şi cu nădejde că ne va aduce folos şi că vom primi ajutorul lui Dumnezeu ca El să deschidă uşa inimii noastre împietrite şi astfel să ajungem la Dumnezeu prin uşile milostivirii Lui. O scurtă radiografie liturgică a acestei perioade face în interviul ce urmează părintele lector dr. Marian Mihai, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti.

Părinte profesor, înainte de a intra în registrul specific perioadei liturgice pe care tocmai am început-o, spuneţi-ne câteva cuvinte despre ce înseamnă pentru fiecare dintre noi timpul bisericesc şi cum ar trebui să ne aşezăm, să ne pregătim.

Prin întocmirea fiecărui an bisericesc şi prin toate rânduielile liturgice din cadrul cultului creştin, Biserica urmăreşte ca Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi lucrarea Sa mântuitoare să fie prezente în mod tainic, real şi continuu în viaţa fiecăruia dintre credincioşii ei, care caută mântuirea sufletului şi viaţa veşnică.

După mărturia nemincinoasă dată de Domnul nostru Hristos: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului“, suntem încredinţaţi că în lumea aceasta nu există clipă pentru orice făptură umană în care Dumnezeu să nu fie cu noi.

„Cu noi este Dumnezeu…“, câtă bucurie, mângâiere şi siguranţă poate avea omul, căci nu este singur; singurătate care, după mărturiile multora, este cea mai grea boală.

Şi dacă Dumnezeu este cu noi, Biserica, în înţelepciunea ei, a rânduit ca în timpul unui an bisericesc să fie reînnoite întreaga viaţă şi activitate a Domnului în toate cele trei laturi ale activităţii Sale: cea de Învăţător, cea de Arhiereu, cea de Împărat, şi în felul acesta omul să-L caute pe Dumnezeu, să-I urmeze Lui: să petreacă în el cu Dumnezeu.

Continuă să citești →

Ierom. Petru Pruteanu: INTERVIU DESPRE „POSTUL CEL ADEVĂRAT”

Interviu despre „postul cel adevărat”

 De fiecare dată când începe o perioadă de post, Biserica ne aminteşte că postul corect nu înseamnă o simplă abţinere de la anumite bucate, ci şi abţinerea de la anumite patimi şi obiceiuri urâte. Sectarii chiar ne critică pentru abstinenţa de la bucate, spunând că Biblia învaţă cu totul altceva despre post. Ce ne spuneţi sfinţia voastră despre acest lucru?

Întrebările sunt foarte complexe şi voi încerca să răspund la ele pe rând.

De la bun început vreau să subliniez că posturile n-ar trebui să fie nişte perioade cu totul speciale în viaţa noastră, ci doar o intensificare a luptei fiecăruia cu păcatul şi patimile din el. După căderea în păcat a protopărinţilor, omul este chemat la o continuă postire şi înfrânare, la trezvie şi contemplaţie, numai că această lucrare duhovnicească este realizată cu o intensitate diferită în perioadele anului bisericesc, dar care nu trebuie să înceteze niciodată. Continuă să citești →

Arhim. Zaharia Zaharou: Întrebări și răspunsuri la articolul „Încordarea isihiei”

Legături: 

Toată însuflarea de a tinde spre Împărăția Cerurilor vine din conștientizarea sărăciei noastre duhovnicești, care ne ajută să ne smerim duhul și să ne atârnăm viața de Cel ce poate să ne mântuiască. În criza prin care trecem acum, ne dăm seama de fragilitatea și deșertăciunea acestei vieți, pe care și înțeleptul Solomon a exprimat-o prin cuvinte înalte (Ecl. 1:2). Această însemnată conștiință ne va da putința să facem pasul cel drept și să căutăm viața cea nestricăcioasă (vezi Evr. 7:15) pentru care am fost meniți. Această pandemie este o provocare pentru noi și suferim cu toții, însă dacă cercetăm tradiția noastră, vom afla răspunsuri care ne vor da puterea și însuflarea nu doar să trecem de încercarea acestui coronavirus, ci și de a ieși din orice încercare părtași biruinței pe care Domnul nostru a câștigat-o prin moartea și Învierea Sa. Mai ales în zilele grele de acum, este extrem de important să înțelegem marea tradiție a Bisericii noastre, așa cum este ea exprimată în nevoința isihiei (liniștirii). „Isihia” este un termen tehnic în Tradiția Ortodoxă, care înseamnă a sta în prezența lui Dumnezeu cu mintea în inimă, chemând Numele lui Hristos.

Dumnezeu l-a zidit pe om cu o minunată inimă adâncă, care poate purta o simțire dumnezeiască și Îl poate cunoaște pe Dumnezeu (vezi Pilde 15:14). Atunci când această inimă este curățită și devine sălaș al Împăratului împăraților și al Domnului domnilor, ea devine de mare preț: Însuși Dumnezeu este cu luare aminte asupra ei, Își ațintește privirea și cercetează o astfel de inimă de dimineața până seara și de seara până dimineața. Pentru noi, problema este cum să ne slobozim inima din apatia în care am decăzut, pentru că trăim într-o lume a patimilor. Am pierdut treptat simțirea lui Dumnezeu, care ni s-a dăruit în sfântul Botez. Trebuie să ne aflăm inima și să ne reunim ființa, pentru că atunci când întreaga noastră ființă este adunată în inimă, primim tămăduire. Doar cu o inimă tămăduită, în stare a deveni sălaș al harului lui Dumnezeu, putem sta înaintea Domnului și Îi putem vorbi cu întreaga ființă. Întregul țel al tradiției ascetice isihaste a Bisericii noastre este acela de a ne ajuta să ne aflăm inima adâncă și să învățăm cum anume mintea coboară în inimă și se unește cu ea, încât de acolo să ne putem întoarce întreaga ființă către Dumnezeu. Atunci inima noastră este copleșită de puterea vieții nestricăcioase, care este harul mântuirii lui Dumnezeu. Dacă suntem puternici în legătura noastră cu Dumnezeu, vom fi puternici în orice încercare din lumea aceasta și în relația noastră cu ceilalți.

Omul devine adevărat atunci când viețuiește cu inima, curățind-o necontenit și adunând har înlăuntrul ei. Când urmele harului ating o anumită plinătate, atunci „luceafărul va răsări în inima omului” (vezi 2 Petr. 1:19), și ziua biruinței duhovnicești va veni. Răul universal nu poate fi învins prin războaie sau mijloace omenești, ci este biruit chiar în inima omului. De aceea pentru noi, viața veșnică înseamnă a lucra inima și a cultiva această legătură de iubire cu Cel în Care credem. OMUL ADEVĂRAT NU POATE VIEȚUI ÎN AFARA INIMII. Toate bolile lumii moderne, fie sufletești sau trupești, își au obârșia în această despărțire a omului de propria inimă. Dacă voim să fim puternici și să facem față oricărei crize a acestei lumi cu folos, trebuie să ne descoperim inima, să ne reunim ființa înlăuntrul ei, și de acolo să ne întoarcem cu totul spre Dumnezeu. Atunci suntem cu adevărat după chipul și asemănarea Celui ce ne-a zidit.

Întrebare: Cum coboară mintea în inimă? Continuă să citești →

Părintele Zaharia (Zaharou): Plânsul duhovnicesc. Iuțimea Duhului

Citiţi şi:

Plânsul duhovnicesc

Întrebare: Am putea spune că în mănăstire totul se întâmplă pur și simplu pentru că Dumnezeu călăuzește inimile celorlalți?

Răspuns: Toate lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu (Rom. 8:28), al celor care însetează a se pocăi și a plânge înaintea Lui. Dacă noi căutăm cu adevărat să Îi bineplăcem lui Dumnezeu, tot ce vedem, tot ce auzim sau gândim, toate vor contribui la împlinirea țelului nostru. De pildă, dacă ai înlăuntru acea minunată energie a plânsului, auzi păsările cântând și aceasta va avea un asemenea efect asupra ta încât vei începe să plângi. Privești la cărțile de pe raft și vezi titlul „În Numele Lui”, și aceasta îți înmoaie inima și plângi vreme îndelungată. Orice auzi, orice gândești  lucrează spre bine pentru că Îl iubești pe Dumnezeu. Nu este nimic mai adevărat și mai de preț înaintea lui Dumnezeu decât plânsul duhovnicesc. Atunci când plânge, omul este adevărat, chiar fără de greșală.

Întrebare: Poate teologia să devină o stare a sufletului nostru dacă nu am ajuns la nepătimire? Continuă să citești →

Interviu exclusiv cu Părintele Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă: Centenarul Părintele Justin Pârvu trebuie să ne aducă jertfa și dăruirea fraților români pentru frații români

Interviu exclusiv cu Părintele Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă: Centenarul Părintele Justin Pârvu trebuie să ne aducă jertfa și dăruirea fraților români pentru frații români

FOTO: Cristina Nichituș Roncea

La aniversarea a 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013), marele duhovnic al Ortodoxiei românești, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei celebrează Centenarul „Părintele Justin” printr-un album de fotografie omagial realizat de fotografa Cristina Nichituș Roncea.
„DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin” cuprinde 100 de portrete ale vrednicului de pomenire monah și fost deținut politic, împreună cu alte imagini de la Petru Vodă și texte ale Părintelui Justin Pârvu cât și relatări despre viața sa.
„Dincolo de tonul său categoric, de cuvântul său ca o sabie cu două tăișuri, dincolo de această fermitate cu care își prezenta mărturisirea despre Dumnezeu, despre neamul său și despre familie, Părintele Justin era omul blând, sensibil, gingaș, deschis, era Duhovnicul, era iubitorul de oameni și odihnitorul de suflete”, afirmă IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
„Îmi doresc ca aceste fotografii să fie privite cu sufletul”, spune autoarea, aflată la al patrulea album de fotografie. „Este suficient să-l privești pe Părintele nostru în ochi și prin intermediul unei fotografii ca să te trezești, să vii la viață. Și am toată nădejdea că viitorul României va fi altul, dacă noi aceștia care avem curajul să-l privim în ochi pe Părintele Justin vom încerca să facem faptele lui”, scrie Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.
„Le transmit tinerilor, românilor, să citească Sfânta Scriptură, să citească Viețile Sfinților, să se roage, să se spovedească cât mai des și să nu se dezlipească de Biserică. Biserica a fost unitatea și lumina neamului nostru. Și atunci binecuvântarea lui Dumnezeu va uda din belșug pământul românesc și sufletul neamului, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt va fi cu noi, cu toți. Amin. Hristos a Înviat!”, este ultimul cuvânt din lucrare al Părintelui Justin, Duhovnicul României.
FOTO: Cristina Nichituș Roncea
În exclusivitate pentru cititorii ActiveNews, vă prezentăm un interviu cu Părintele Arhimandrit Hariton Negrea, ucenicul Duhovnicului lasat stareț de însuși bunul, dreptul și înainte văzătorul Părinte Justin Pârvu, omul lui Dumnezeu de la Petru Vodă:
Se împlinesc zilele acestea, pe 10 februarie, 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu, supranumit de popor, pe drept cuvânt, Duhovnicul Neamului, al românilor de pretutindeni. Puteți să ne povestiți cum l-ați cunoscut pe Părintele Justin? El v-a adus pe calea monahismului? Continuă să citești →

Omului invidios să nu-i spui niciodată bucuria ta!

Omului invidios să nu-i spui niciodată bucuria ta!

pr. Proclu

 Părinte, de unde vine invidia? Cum e cu omul in­vidios?

-De la diavol vine, de unde din altă parte?! Ce vă spuneam eu până acum? Toţi cei care se duc la biserică, toţi cei care se mărturisesc, toţi cei care se scoală noaptea la rugăciune, fac lucruri bune. Dar cel mai mult contează să ne păzim şi să nu osândim. De ce tot zic eu să nu osândim? Pentru că o să obser­vaţi şi frăţiile voastre că patima osânditului o au înde­osebi oamenii cei invidioşi…

-Dar ne putem apropia de cei invidioşi? Putem să-i îndreptăm?

Continuă să citești →

Interviu cu Patriarhul Pavle al Serbiei

Interviu cu Patriarhul Pavle al Serbiei

Interviu cu Patriarhul Pavle al Serbiei

Toată lumea cunoaşte această expresie a Preafericirii Voastre: „Cuvintele să vă fie blânde, iar argumentele puternice.” (De fapt aceste cuvinte, citate des de Patriarhul Pavle, sunt ale Sfântului Grigorie Teologul). Aşa îi învăţaţi pe fiii voştri duhovniceşti, pe cei care au crescut în preajma voastră şi care vă stau astăzi alături?

– Da, aşa este. Când este vorba de chestiunile cele mai intime, cele mai profunde şi vitale, nu trebuie niciodată să impui ceva. Multe secte se arată adesea agresive şi se luptă din răsputeri „să ne împingă în Rai”, cum zic chiar ei. Or, libertatea de care dispune omul nu îndreptăţeşte în nici un fel un asemenea mod de a acţiona. In faţa celuilalt, datoria noastră este ca, prin viaţa noastră, prin credinţa noastră, prin cuvintele şi faptele noastre, să-L înfăţişăm şi să-L mărturisim pe Hristos şi Evanghelia Sa.

Cine are urechi de auzit să audă; cine are ochi de văzut să vadă. Dacă aceasta este voia Lui, cine nu doreşte s-o împlinească, nu va putea să spună pe urmă: „N-am ştiut!” Va avea de dat răspuns, va fi răspunzător, fiindcă libertatea nu poate fi despărţită de responsabilitate. O altfel de purtare nu este vrednică de om. Iar responsabilitatea fără libertate este nevrednică de Dumnezeu. Nu credem într-un destin atotputernic, noi credem în Pronia dumnezeiască. Avem datorii de împlinit, pe care Dumnezeu le-a pus înaintea noastră şi a vremurilor în care trăim, dar fără constrângere, aşa cum ne învaţă Evanghelia. Cărturarii şi fariseii au respins planul pe care Dumnezeu îl avea pentru ei, în vreme ce Sfântul Ioan Botezătorul a acceptat deplin ceea ce îngerul i-a spus că Dumnezeu aştepta de la el. A primit deplin acest plan, şi-a dat viaţa, capul şi l-a pus pentru el. Cele două alegeri s-au făcut de bunăvoie, dar unul a dus la pierzare, iar celălalt, la mântuire.

Continuă să citești →

Pr. Cristian Muraru: Multe reprezentări iconografice, puţine icoane

Multe reprezentări iconografice, puţine icoane

Răspunsuri oferite de pr. Cristian Muraru, directorul Centrului de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului de Artă Creştină „Resurrectio“ din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.

Părinte director, cum să distingă un creştin neavizat în ale pictării icoanelor o icoană „autentică“, din multitudinea celor oferite în comerţ?

Icoanele autentice nu sunt uşor de găsit. În comerţ sunt multe reprezentări iconografice şi puţine icoane. Icoanele autentice sunt cu atât mai puţine. Creştinul cu resurse limitate va alege întotdeauna după bugetul disponibil, în timp ce creştinul înstărit va alege o icoană scumpă, ferecată în argint şi aur. Depinde ce vedem în icoană. Într-un fel, noi alegem icoana şi chiar lucrurile, după ceea ce suntem sau credem că suntem. Problema icoanei autentice este una relativă. Contează cum sporim duhovniceşte prin icoană. Continuă să citești →

Colindul vietii mele

Colindul vietii mele

Colindul vietii meleÎPS Justinian Chira

Au trecut aproape cinci ani de când am luat interviul despre viaţa Înaltpreasfinţitului Justinian. Mai precis, a fost luat pe 7 decembrie 2011.

Pe spatele pozei pe care mi-a dăruit-o pentru a o pune pe coperta cărţii, ierarhul a sugerat şi un titlu pentru ea: „Hristos Se naşte, bucuraţi-vă”. Ce legătură este între o carte despre viaţa unui om şi bucuria Naşterii lui Hristos? Citind şi recitind mărturia sa, am înţeles că viaţa sa a fost, de fapt, un colind. Un colind în care Hristos, Care S-a născut în peştera inimii unui prunc prin Taina Sfântului Botez, a rămas acolo. Este greu de descris în cuvinte prezenţa Înaltpreasfinţitului Justinian, dar cred că cel mai simplu ar fi să spun că ea avea ceva din seni-nătatea colindelor. Aşa că titlul acestui interviu a venit de la sine…

Am simţit că interviul nu era complet, şi de aceea am amânat tipărirea lui. În ziua de 19 noiembrie 2013 am reuşit să ajung din nou la Rohia, împreună cu câţiva cunoscuţi. În mijlocul discuţiei, jurnalistul Mircea Crişan i-a adus aminte ierarhului o întâmplare deosebită. Această întâmplare Înaltpreasfinţitul Justinian nu voia să fie cunoscută în timpul vieţii sale; dar acum, după trecerea sa la Domnul, e vremea potrivită pentru aceasta: Continuă să citești →

Părintele Epifanie: „Hristos ne topește cu dragostea Sa, ne covârșește”

Părintele Epifanie: „Hristos ne topește cu dragostea Sa, ne covârșește”

„Dacă te-ajută harul lui Dumnezeu, nimic nu-i greu, nimic nu-i aspru. Că știi pentru ce ai venit. N-ai venit să stai în fotoliu, să stai comod. Ai venit să te apropii mai mult de Hristos și să-ți dea dulceața Lui, dragostea Lui. Te topește cu dragostea Lui, cu bunătatea și blândețea Lui. Și atunci, ce poți să faci? Să stai numai să plângi, să plângi și să ceri milă pentru tine și pentru toată lumea sau pentru cei care îți cer rugăciunile.”

De metanie din Mănăstirea Pângărați, Părintele ierodiacon Epifanie a ajuns la Sihăstria Tarcăului în 2001, cu Părintele ieromonah Visarion, care a viețuit aici și a fost și egumen prin ’75, când mănăstirea avea statut de schit. Ulterior, bătrânul s-a retras să pustnicească într-o poieniță, pe Bolovăniș, și era cercetat adesea de Părintele Epifanie, care-l prețuia mult. Cum și-l amintea pe dascălul său, de ce pleacă un călugăr la pustie și cum Îl simți pe Dumnezeu în liniștea codrilor, după ce mintea se linişteşte, ne-a spus câteva cuvinte Părintele Epifanie.

Continuă să citești →