Viaţa şi nevoinţele Sfântului Prooroc DANIEL care se prăznuieşte de către Sfânta Biserică în ziua de 17 decembrie 

Mari sunt isprăvile credinţei; în izvorul văpăii, ca într-o apă de odihnă, sfinţii trei tineri s-au bucurat şi Prorocul Daniel leilor păstor ca unor oi s-a arătat.  Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pre noi[1]. 

Viaţa Sfântului Prooroc SOFONIE

care se prăznuieşte de către Sfânta Biserică în ziua de 3 decembrie 

Aproape este ziua cea mare a Domnului, aproape este şi zoreşte întruna [Sofonie 1:14]

 INTRODUCERE

Sfântul Prooroc Sofonie [Zephania] a fost fiul lui Cuşi, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui  Iezechia, în zilele lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda [Sofonie 1:1]. El era din neamul patriarhului Simeon, fiul lui Iacov şi al Liei. S-a născut în Muntele Savarata, cu aproximativ 600 de ani înainte de întruparea Domnului. Autorii Sinaxarului opinează că numele lui ar însemna ,,văzător’’ sau ,,cunoscător al tainelor lui Dumnezeu’’[1]. În fapt, etimologia numelui său a făcut subiectul a numeroase discuţii. Unii  observă faptul că numele (Zephania, în forma lui ebraică) conţine rădăcina sapan sau zaphan, ,,a ascunde, a ocroti, a scuti’’, precum şi sufixul teoforic yah, pentru ,,Yahwe’’- de unde semnificaţiile posibile: ,,Yahwe a ascuns’’ sau ,,Yahwe a ocrotit’’. Alţii pornesc de la observaţia că numele s-ar putea trage de la rădăcina ţaphah, ,,a veghea’’, plus sufixul yah, de unde o altă interpretare posibilă:,,veghetorul lui Yahwe’’. Fericitul Ieronim (cca 342-420) derivă numele profetului de la ţaphah şi îl traduce prin speculator et arcanorum Dei cognitor (lat.). Septuaginta redă numele profetului sub forma de ,,Sofonie’’ numărându-l al nouălea în lista Prorocilor mici [2].

Continuă să citești →

 CARTEA PROFETULUI AVDIE     

Cartea  are două direcţii principale, care se intersectează: distrugerea Edomului [cf. Avdie 1:8], citat de asemenea ca Isav [cf. Avdie 6, 8-9,18] şi ca Teman [cf. Avdie 9] şi răzbunarea lui Iuda [cf. Avdie 12], menţionat aici prin nume ca Iuda [cf. Avdie 10,17,18], Ierusalim [cf. Avdie 11,20] şi Muntele Sion [cf. Avdie 17,21], cu sensul mai larg de Israel, ca întreg [cf. Avdie 18-20]. Alăturarea numelor de Iacov şi Isav atrage atenţia asupra legăturii de sânge dintre cele două popoare. Alte prorocii ale acestui proroc se referă la căderea lui Lucifer, la soarta destinată evreilor care L-au respins pe Iisus, la mântuirea neamurilor păgâne şi la izbăvirea ce va să vină din Sion.

Cuviosul Teofan cântă: ,,Luminându-te cu lumina cea dumnezeiască şi cerească, ai spus mai înainte mântuirea ce va să fie oamenilor, preafericite2.’’[1]

1. Prorocii împotriva lui Edom [Avdie 8,12] 

A. În ziua aceea, zice Domnul, […] voi pierde pe înţelepţii Edomului şi priceperea din muntele lui Isav. Se vor înspăimânta vitejii tăi, Temane, ca toţi din muntele lui Isav să piară. Din pricina măcelului şi a silniciei fratelui tău Iacov, vei fi acoperit de ruşine şi vei pieri de-a pururi! În vremea când tu erai de faţă, cei străini se făceau stăpâni pe avuţia lui şi cei de altă lege veneau în porţile lui şi asupra Ierusalimului au aruncat sorţi, şi tu erai ca unul dintre aceia! [Avdie 8-11]

Fericitul Ieronim învaţă: ,,Prorocul Avdie se exprimă virulent la adresa lui Edom, cel înroşit de sânge, şi la adresa făpturilor născute din pământ. Căci Edom înseamnă roşu, iar Adam înseamnă pământ. Edom este lovit cu sabia Duhului din pricina neîmpăcatei duşmănii pe care i-o poartă fratelui său Iacov.’’2 Continuă să citești →

19 OCTOMBRIE:

SFÂNTUL PROROC IOIL

DESPRE SFÂRŞITUL LUMII,

 ZIUA DOMNULUI ŞI JUDECATA VIITOARE

 Sfântul Prooroc Ioil a fost din seminţia lui Ruvin, din satul Metomor. El a proorocit despre pustiirea Ierusalimului şi a dat sfaturi pentru post, ca fiind cel mai bun mijloc prin care se face milostiv Dumnezeu. A mai proorocit şi pentru venirea Sfântului Duh peste tot trupul, precum şi pentru înfricoşata Judecată de apoi. Apoi s-a sfârşit cu pace şi a fost îngropat în pământul său. El a vieţuit mai înainte de naşterea Domnului nostru Iisus Hristos cu 800 de ani, iar numele lui înseamnă dragostea lui Dumnezeu, ori pârgă, sau începătură a lui Dumnezeu.

Sfârşitul [Ioil 2:10; 3:4]

Înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului, soarele se va întuneca şi luna va fi roşie ca sângele [Ioil2:10; 3:4].

Sfântul Chiril al Ierusalimului îi combate pe cei care spun că lumea va pieri cu totul. El susţine că Domnul va crea lumea din nou, ,,atunci când va veni întru slavă în ziua cea de pe urmă. Căci lumea aceasta are început şi sfârşit, însă ea va fi făcută din nou […]. Sfânta Evanghelie spune că soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer [Matei 24:29]. Dar noi să nu plângem pentru aceasta, de parcă numai noi ne-am cunoaşte atunci sfârşitul; şi stelele apun, însă după un timp răsar din nou. Dumnezeu va face cerurile să se cutremure nu ca să le distrugă, ci ca să le facă din nou, încă şi mai frumoase […]. Privim spre Înviere, cuprinzând aici restaurarea întregii creaţiuni.”

Sfântul Vasile (cca 330-379) întăreşte că ,,Domnul a prezis că la pieirea lumii au să se arate semne în soare şi lună şi stele: soarele se va preface în sânge, iar luna nu-şi va mai da lumina ei [cf. Ioil2:11;3:4]. Acestea sunt semnele sfârşitului lumii.”

Sfântul Ioan Gură de Aur face următorul comentariu: ,,Prin expresia ziua cea mare şi înfricoşătoare a Domnului [Ioil2:10; 3:4] înţelegem atât ziua Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimea), cât şi ziua când Domnul va veni din nou, la sfârşitul lumii.”

Drept pentru care Venerabilul Beda adaugă: ,,Cuvântul soarele se va întuneca şi luna va fi roşie ca sângele, înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului [Faptele Apostolilor2:20; Ioil2:10; 3:4] – este de înţeles cu referire pe de o parte, la cele întâmplate cu prilejul Patimilor Domnului [cf. Matei 27:45], iar, pe de altă parte, la ceva ce se va petrece în viitor, înainte de Ziua Domnului, adică înainte de ziua judecăţii.”

Ziua Domnului [Ioil 2:11]

„Dar Domnul Îşi face auzit glasul în fruntea oştirilor Sale, căci întinsă foarte este tabăra Lui şi puternic este cel ce împlineşte poruncile Lui. Ziua Domnului este mare şi înfricoşătoare foarte şi cine va putea sta împotriva ei?” [Ioil 2:11]

Sfântul Vasile cel Mare arată despre aceasta următoarele: ,,Pentru ce căutaţi Ziua Domnului? Aceea este întuneric şi nu lumină [Amos 5:18]. Negreşit întuneric celor vrednici de întuneric. Scriptura cunoaşte şi ziua cea neînserată, cea continuă, cea fără de sfârşit, pe care Psalmistul a numit-o a opta pentru că se află în afara acestui timp săptămânal. Încât fie de zici zi, fie de zici veac, vei exprima aceeaşi idee.”

Căci Ziua Domnului este mare şi înfricoşătoare foarte şi cine va putea sta împotriva ei? [Ioil 2:11] Într-alt loc, Sfântul Ambrozie scrie: ,,Vai de cei ce doresc Ziua Domnului! [Amos 5:18], căci se vorbeşte aici despre întuneric, nicidecum despre lumină, căci vădit este  că ziua – când cei aflaţi fără de pată vor străluci, iar cei osândiţi vor merge spre chinuri – este plină de întuneric pentru cei care se ştiu pe sine plini de răutate şi de nevrednicie. Pe lângă aceasta, Scriptura ne mai învaţă că în ziua cea veşnică a răsplăţii nu se cunoaşte trecerea de la ziuă lanoapte.”

Fericitul Ieronim remarcă idea că ,,în ziua aceea viaţa fiecăruia în parte se va dezvălui pe de-a întregul; de aceea spune prorocul că […] Ziua Domnului este mare şi înfricoşătoare foarte [Ioil 2:11]”.

Judecata viitoare [Ioil 3:1-2,12; 4:1-2, 12] Continuă să citești →

Vestitorii voii lui Dumnezeu în scrierile Vechiului Testament : Îngerii – trimişii lui Dumnezeu

*

De cele mai multe ori, când vorbim despre îngeri, îi numim trimişii lui Dumnezeu, „mesagerii voii Sale”. Afirmaţia vine să întărească etimologia cuvântului care provine din limba greacă „anghelos” şi care revelează sensul de „sol”, „trimis”, „mesager” al voii lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură oferă nenumărate locuri cu privire la îngeri.

Încă de la prima şi până la ultima ei carte depune mărturie despre existenţa îngerilor. Despre ei se face menţiune încă la începutul Facerii, căci după izgonirea din rai a primilor oameni, îngerii au păzit drumul spre pomul vieţii (Fac. 3, 2), un înger l-a oprit pe Avraam să jertfească pe fiul său Isaac (Fac. 2, 11), Iacob vede în vis îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând pe o scară între cer şi pământ (Fac. 22, 12-13), precum şi în alte texte din Facere (16, 7-9; 19, 1, 15; 21, 17; 24, 7, 40; 31, l). Îngerul Domnului i s-a arătat lui Balaam (Num. 22, 22); îngerii s-au închinat lui Dumnezeu (Deut. 32, 43). În toate aceste locuri apar ca fiinţe reale, personale şi spirituale, deosebite de Dumnezeu şi de oameni. În altă parte, apar ca un fel de sfat ceresc cu care Dumnezeu se consultă (I Regi 29, 19-23; Iov 1, 6-12) şi, din ce în ce mai mult, ca fiinţe care-L înconjoară pe Dumnezeu şi-I cântă laude (Is. 6; Ps. 148, 2). Ei sunt însoţitorii nevăzuţi din apropierea lui Dumnezeu care îi ajută pe cei ce cred în El. Sfinţii le simt prezenţa, încât la un moment dat într-un ceas de primejdie, proorocul Elisei se roagă lui Dumnezeu ca ochii slujitorului Lui să poată vedea că „cei ce sunt cu noi sunt mai numeroşi decât cei ce sunt cu ei” (IV Regi 6, 15-17). Încă din Vechiul Testament se constată o precizare din ce în ce mai mare în definirea naturii lumii îngereşti. Pe lângă îngeri apar serafimi (Is. 6), heruvimi, păzind grădina Edenului (Fac. 3, 24). Ni se dă şi numele unor fiinţe îngereşti, precum: Mihail (Daniel 10, 13); Gavriil (Daniel 8, 16) şi Rafael (Tobie 7, 8). O atenţie deosebită trebuie acordată expresiei „îngerului lui Iahve” (Malak-Yahwe), care apare de 58 de ori în Sfânta Scriptură. Expresia pare să-L desemneze adesea pe Dumnezeu Însuşi după cum vedem în Facere 16, 7-11, unde Agar vorbeşte cu îngerul lui Iahve, dar în Facere 16, 13 se arată că Agar se referă la Iahve, cel ce îi grăise. Într-o relatare foarte stranie despre atacul asupra lui Moise la un popas de noapte în drum spre Egipt, pe de o parte, se spune că l-a întâmpinat îngerul lui Iahve (Ieş. 4, 24), apoi, după tăierea împrejur a fiului lui Moise, „S-a dus Iahve de la el” (Ieş. 4, 26). În Judecători 6, 12-22 se relatează cum îngerul lui Iahve se arată lui Ghedeon, dar în Judecători 6, 22-24 ni se arată că Cel cu care vorbise era însuşi Iahve. În sfârşit, în Judecători 13, 21-22, părinţii lui Samson înţeleg că cel care li s-a arătat este îngerul lui Iahve, dar trag concluzia: „am văzut pe Dumnezeu”. În decursul timpului, expresia a suferit diferite interpretări. Cea mai potrivită ni se pare ca fiind a Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful care în lucrarea „Dialogul cu iudeul Trifon” oferă o explicaţie duhovnicească şi reconciliantă. El spune că îngerul lui Dumnezeu nu este altceva decât Logosul întrupat, Cuvântul sau Dumnezeu Fiul. Din rândurile de mai sus concluzionăm că îngerii sunt „duhuri slujitoare”, trimişi de Dumnezeu pentru a-I vesti voia şi poruncile Sale. Din această misiune specială a lor se desprinde şi cinstea pe care Biserica a acordat-o dintotdeauna „cereştilor şi netrupeştilor puteri”; iar prăznuirea în fiecare an în data de 8 noiembrie certifică acest fapt.

***

Sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;2130;1;76834;0;Ingerii—trimisii-lui-Dumnezeu.html