Cazul mănăstirii Vladimireşti
Autor: Pr. Cătălin Pălimaru
În această emisiune aducem în discuţie cazul unei mănăstiri celebre în România, cu un parcurs controversat dar care nu a fost, fireşte, lipsită de intentţii bune. Este vorba de mănăstirea Vladimireşti de lângă Galaţi. Celebriatea ei este legată, în mod deosebit, de numele maicii Veronica Barbu şi de numele Părintelui Ioan Iovan sau al maicilor Mihaela Iordache şi Teodosia Laţcu. Monahia Veronica s-a remarcat prin anumite viziuni care au fost însă receptate de autorităţile bisericeşti ca înşelări. Părintele Ioan Iovan era motivat de o râvnă pastorală deosebită, fapt care l-a caracterizat toată viaţa. I s-a reproşat însă o anumită lejeritate în ce priveşte abordarea împărtăşirii. Practica sa însă nu era străină de tradiţia Bisericii. Mihaela Iordache a fost acuzată de legionarism din cauza fratrelui ei. Coroborate toate acestea autorităţile bisericeşti şi statale din perioada comunistă au manifestat o permanentă îngrijorare vis-a-vis de situaţia acestei mănăstiri. Trebuie să mai precizăm că obştea ei era bine închegată, manifesta un zel duhovnicesc aparte, atrăgea mulţimi de pelerini, într-un cuvânt crea emulaţie. Mănăstirea a fost însă desfiinţată şi obştea întemniţată. În închisorile comuniste membrii ei au arătat multă demnitate şi bărbăţie. Şi astăzi maicile, întoarse la mănăstire, sunt marcate de stigmatul pus de istorie pe această vatră monahală.
O analiză a acestui fenomen ne oferă în această emisiune d-l George Enache, doctor în istorie şi profesor la Facultatea de Istorie din Galaţi.
2013 04 30 SP Cazul m-rii Vladimiresti (George Enache): Audio
Sursa: http://www.radiorenasterea.ro/pages/article.php?id_link=684