Un comentariu la „Ce-i asta? (Τι είναι αυτό;) (Grecia, 2007)”
ELENA
Asa facem uneori cu cei care ne iubesc, nu avem timp, nu avem rabadare, consideram ca ni-se cuvine sa fim iubiti, ingrijiti, rasfatati…si aflam uneori ca e prea tarziu pentru a da aceea imbratisare pe care o da fiul tatalui, cu regret, cu lacrimi adevarate , din inima .Si in general simtim acest lucru cand noi devenim la randul nostru parinti si cand exemplu rau pe care l-am dat copiilor se reflecta in viata noastra.Maica Domnului sa ne auda rugaciunile de iertare pe care le facem pentru pacatele lipsei de recunostiinta pe care o avem uneori!Ma iertati, iar folosesc pluralul ,dar ma refer doar la mine.Si pentru ca sunt din generatia Cenaclului Flacara si pentru ca l-am iubit pe Adrian Paunescu, vreau sa copiez versurile lui extraordinare.
Cine are părinți, pe pămănt nu în gănd
Mai aude și-n somn ochii lumii plăngănd
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinți, ci părinte de fii.
…………………..
Cine are părinți, încă nu e pierdut,
Cine are părinți are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus pănă-aici
Unde-avem și noi înșine ai noștri copii.
Enervanți pot părea cănd n-ai ce să-i mai rogi
Și în genere sunt și niște pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pașii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui și explici
Cocoșați, cocărjați, într-un ritm infernal
Te întreabă de știi pe vre-un șef de spital.
Nu-i așa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simți și ei știu că-i așa
Și se uită la tine ca și cum te-ar ruga…
…………………..
Asa facem uneori cu cei care ne iubesc, nu avem timp, nu avem rabadare, consideram ca ni-se cuvine sa fim iubiti, ingrijiti, rasfatati…si aflam uneori ca e prea tarziu pentru a da aceea imbratisare pe care o da fiul tatalui, cu regret, cu lacrimi adevarate , din inima .Si in general simtim acest lucru cand noi devenim la randul nostru parinti si cand exemplu rau pe care l-am dat copiilor se reflecta in viata noastra.Maica Domnului sa ne auda rugaciunile de iertare pe care le facem pentru pacatele lipsei de recunostiinta pe care o avem uneori!Ma iertati, iar folosesc pluralul ,dar ma refer doar la mine.Si pentru ca sunt din generatia Cenaclului Flacara si pentru ca l-am iubit pe Adrian Paunescu, vreau sa copiez versurile lui extraordinare.
Cine are părinți, pe pămănt nu în gănd
Mai aude și-n somn ochii lumii plăngănd
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinți, ci părinte de fii.
…………………..
Cine are părinți, încă nu e pierdut,
Cine are părinți are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus pănă-aici
Unde-avem și noi înșine ai noștri copii.
Enervanți pot părea cănd n-ai ce să-i mai rogi
Și în genere sunt și niște pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pașii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui și explici
Cocoșați, cocărjați, într-un ritm infernal
Te întreabă de știi pe vre-un șef de spital.
Nu-i așa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simți și ei știu că-i așa
Și se uită la tine ca și cum te-ar ruga…
…………………..