Din partea Comisiei Organizatorice
CONCLUZIILE
Conferinţei Sfintei Mitropolii de Pireu
Tema: «„Primat”, Sinodalitatea şi Unitatea Bisericii»
Stadionul Păcii şi Prieteniei, 28 Aprilie 2010
Primatul papal nu are bază,
nici legalitate sacramental-spirituală
«„Primatul” papal nu are temei teologic, nici legalitate sacramental-duhovnicească şi eclesiologică. Se întemeiază în mod clar pe mentalitatea autoritară cu caracter secular».
Printre altele aceasta a reieşit din rezoluţia Conferinţei Teologice, pe care a organizat-o cu succes şi cu o mare participare de clerici şi laici, Sfânta Mitropolie de Pireu în Stadionul Păcii şi Prieteniei (Sala Melina Mercury) pe 28 aprilie 2010.
Conferinţa a fost onorată şi de prezenţa Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Atenelor şi a toată Elada, care a proclamat şi începutul ei. Au fost de faţă şi Înaltpreasfinţiţii Mitropoliţi Serafim al Kithirelor şi Pavel de Glifada, precum şi Preasfinţitul Episcop Meliton de Maraton.
Tema „Primatului, Sinodalităţii şi Unităţii Bisericii” a fost dezvoltată în două şedinţe de către şapte conferenţiari, după cum urmează: ÎPS Serafim, Mitropolit de Pireu, Ieromonahul Luca Grigoriatul, profesorul Aristidis Papadakis (University of Maryland), protopresbiterul Gheorghios Metallinos, protopresbiterul Theodoros Zissis, presbiterul Anastasios Gotzopoulos şi profesorul Dimitrios Tselenghidis.
În urma referatelor şi a dezbaterii ce a urmat a reieşit că: Unitatea aparţine naturii Bisericii ca Trup al lui Hristos şi comuniune în Hristos. Adevărata Biserică este Una. Unitatea Bisericii în toate accepţiunile ei – instituite sau harismatice – are în mod clar o bază sacramental-spirituală (αγιοπνευματική). Se oferă în chip tainic, se conservă însă, se cultivă şi se manifestă (εκφαίνεται) prin excelenţă euharistic.
Conform „Mărturisirii de Credinţă” a Sinodului de la Constantinopol din anul 1727, „niciun alt cap nu primeşte întru ea Biserica Răsăriteană, decât pe Domnul nostru Iisus Hristos dăruit Bisericii de Tatăl peste toate (κατάπάντα) şi temelie”. Potrivit eclesiologiei ortodoxe nu poate fi conceput „protos” cineva la modul general şi abstract fără prezenţa unui sinod anume al unei eparhii.
Instituţia prerogativelor de onoare (πρεσβείων τιμής) (acesta este termenul pe care-l foloseşte Predania bisericească ortodoxă în antiteză cu termenul ulterior de „primat” pe care-l folosesc papistaşii) exprimă şi asigură unitatea şi sinodalitatea Bisericii Ortodoxe Universale. Pentarhia tronurilor patriarhale este forma pe care Biserica a dat-o instituţiei prerogativelor de onoare (πρεσβείων τιμής) în primul mileniu.
Autoritatea „protos”-ului, care decurge din prerogativele de onoare (πρεσβεία τιμής), este rodul sinodalităţii, pe când autoritatea pe care a început să şi-o însuşească Episcopul Romei încă din primul mileniu este consecinţa distrugerii sistemului sinodal al Bisericii.
În Biserica primului mileniu nu a existat „de drept divin” (de jure divino) un primat papal jurisdicţional şi de autoritate peste toată Biserica, ci Biserica a avut dreptul să hotărască cele ale conducerii ei şi fără papa, şi chiar mai mult, şi în ciuda opunerii lui, iar aceste hotărâri ale ei aveau un gir universal.
După schisma din 1054, revendicarea crescândă a papilor referitoare la primatul jurisdicţional peste toată Biserica anulează cu desăvârşire structura sacramental-spirituală (αγιοπνευματική) a trupului tainic al Bisericii, relativizează şi practic distruge sinodalitatea ca funcţie sacramental-spirituală a acestui trup şi introduce mentalitatea seculară în ea, anulează egalitatea în cinste (ισοτιμία) a episcopilor, îşi însuşeşte absoluta jurisdicţie administrativă peste toată Biserica, îndepărtându-L în esenţă pe Dumnezeul-Om şi aşezând drept cap văzut al Bisericii un om. În acest fel se repetă la nivel instituţional mai mult păcatul strămoşesc.
Adevărata unitate se dobândeşte prin unitatea în credinţă, în cult şi în conducere. Acesta este modelul unităţii în Biserica veche, pe care o continuă la acelaşi nivel şi universal Biserica Ortodoxă Universală. Metoda uniaţiei introduce o unitate falsă şi se sprijină pe o eclesiologie eretică, pentru că în afara faptului că permite diversitatea în credinţă şi în cult, face dependentă unitatea de recunoaşterea primatului papal, care este o instituţie de drept uman, şi perimează sistemul sinodal de conducere al Bisericii, care este o instituţie de drept divin. Diversitatea este acceptată doar în rândul temelor secundare ale tradiţiilor şi obiceiurilor locale.
După Conciliul I Vatican (1870) şi mai ales după al II –lea (1962-1964), primatul papal nu constituie o simplă revendicare administrativă, ci o dogmă esenţială de credinţă absolut obligatorie pentru mântuirea credincioşilor. Negarea ei atrage anatema Conciliului I Vatican, a cărei valabilitate se menţine şi după Conciliul II Vatican.
După cum a accentuat în referatul său, gazda conferinţei, ÎPS Serafim, Mitropolit de Pireu: „Prin credinţa eretică şi hulitoare a primatului jurisdicţional al episcopului Romei şi prin consecinţele spirituale ce decurg din ea (ca „infailibilitatea” papei şi despotismul lui absolutist–monarhic peste tot corpul comunităţii religioase pe care o conduce), papismul a sfârşit într-un sistem absolutist– monarhic cu o viziune misticistă asupra lumii şi pervertind până şi conceptul real de Biserică.
Dovedindu-se un nou păgânism romano-franc sub mască spirituală, a desfiinţat libertatea tainică în Hristos a fiecărui membru al lui şi a devenit cauza inevitabilă şi fatală a căderii în sute de diferite erezii din Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, ca şi o piedică de nedepăşit în calea eventualei lor întoarceri”.
În aprecierea conferenţiarilor, în încercarea Dialogului teologic contemporan dintre ortodocşi şi romano-catolici pentru restabilirea comuniunii bisericeşti este obligatoriu necesar ca dincolo de respingerea învăţăturilor eretice ale Romei (filioque, graţia creată, infailibilitate, purgatoriu ş.cl.) să urmărească şi respingerea definitivă a primatului papal, şi nu o oarecare răstălmăcire comun acceptată.
În sfârşit, se consideră ca inadmisibil şi nu trebuie acceptat ca „model pentru restabilirea deplinei comuniuni” cadrul sincretist al „unităţii în diversitate”.
(traducere din elină: https://acvila30.ro, sursa: romfea.gr)
Pingback: Înregistrări video de la Conferința Mitropoliei de Pireu (în special, pentru cunoscătorii de limbă greacă) « PELERIN ORTODOX