[slideshow]
KIEV. În Mănăstirea Sfântului Pantelimon a avut loc proslăvirea în rândul sfinţilor a întemeietorului lăcaşului, egumenul Bonifatie (Vinogradski)
Duminică, pe 20 februarie, Preafericitul Mitropolit Vladimir a condus ceremoniile prilejuite de trecerea în rândul sfinţilor cinstiţi pe plan local – în eparhia Kiev-ului – a egumenului Bonifatie (Vinogradski) († 27.12.1871, pe calendarul vechi), care au avut loc în Mănăstirea Sfântului Pantelimon din Kiev (Teofania).
Hotărârea referitoare la această proslăvire a fost luată la şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina din 23 decembrie 2010 (Jurnalul nr. 39).
În această zi, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în biserica mănăstirii.
Împreună cu Preafericitul Vlădică au slujit Mitropolitul Ilarion de Doneţk şi Mariupol, Arhiepiscopii Nicolae de Bilohorodka, Pavel de Vîşgorod, Ambrozie de Cernigov şi Novgorod – Severski, Luca de Zaporojie şi Melitopol, Alexandru de Pereiaslav – Hmelniţki, Episcopii Pantelimon de Uman şi Zvenihorod, Mitrofan de Horlivka şi Slavuta, Irineu de Nejin şi Priluk, Ilarie de Makarov, Pantelimon de Ivano-Frankivsk şi Kolomîia, Serafim de Iahotin, Antonie de Alexandria şi Svitlovodsk, Pantelimon de Vasilkiv, Teodosie de Brovari, precum şi clerici din eparhia Kiev-ului.
După Liturghie a avut loc proslăvirea festivă în rândul sfinţilor a întemeietorului Mănăstirii Sfântului Pantelimon, egumenul Bonifatie (Vinogradski). Mai întâi, Episcopul Pantelimon de Ivano-Frankivsk şi Kolomîia a dat citire hotărârii Sfântului Sinod referitoare la trecerea egumenului Bonifatie în rândul sfinţilor Bisericii noastre, iar Arhiepiscopul Pavel de Vîşgorod a citit viaţa sfântului. În continuare, a fost adusă în mijlocul bisericii icoana cuviosului Bonifatie, cu care Întâistătătorul a binecuvântat pe toţi cei prezenţi.
După Liturghie, Vlădica Mitropolit s-a adresat turmei cu un cuvânt de învăţătură:
„Pregătindu-ne de Postul Mare, Biserica ne pune înainte pilda fiului risipitor. Istoria redată în citirea evanghelică este foarte răspândită în viaţa noastră socială, familială şi personală, de aceea în ea este vorba despre colaborarea noastră cu Dumnezeu, despre posibilitatea fiecăruia dintre noi de a-şi cunoaşte păcătoşenia şi de a veni la picioarele lui Iisus, pentru ca El să ne dea putere să ne lucrăm mântuirea noastră aici, pe pământ. Suntem slabi, dar trebuie să ne amintim că există Cineva mai puternic decât noi, care ne mângâie şi ne întoarce spre dulcea ascultare – este Tatăl nostru cel ceresc.
Fie ca conştiinţa noastră să se schimbe; când auzim cuvântul lui Dumnezeu, esenţa vieţii devine adevărată, nu în felul în care o gândim noi. Fie ca Domnul cel mult milostiv să ne binecuvânteze cu răbdare şi smerenie, cercetare de sine şi introspecţie, ca să nu pierim până în sfârşit, ci să ajungem încă din timpul vieţii în altarele cele cereşti” – a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
În timpul slujbei, Arhipăstorul s-a rugat pentru odihna episcopului Tihon de Kremenciuk şi Lubni, decedat recent.
De asemenea, după Liturghie, Întâistătătorul a hirotonit preot pe diaconul Alexandr Rek din eparhia Kiev-ului.
La sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii, Mitropolitul Vladimir a mulţumit credincioşilor pentru rugăciunile înălţate Domnului în comun şi i-a felicitat cu ocazia proslăvirii în rândul sfinţilor a lui Bonifatie de la Feofania.
În amintirea evenimentului de astăzi, Episcopul Serafim de Iahotin a dăruit Vlădicii Mitropolit o icoană a sfântului proslăvit.
***
Egumenul Bonifatie (Vinogradski) s-a născut în 1785 în gubernia Herson. A învăţat la şcoala din sat, apoi s-a ocupat cu treburile gospodăriei părinţilor săi, după care imediat a fost luat în armată, a participat la campaniile din 1812 şi din anii următori. După ce a părăsit armata, o perioadă a avut grijă, împreună cu soţia sa, de propria gospodărie, iar mai târziu a dat soţiei jumătate din avere, cealaltă jumătate bisericii şi săracilor şi a plecat la Kiev cu speranţa că va intra într-o mănăstire.
A închiriat o locuinţă în apropiere de biserica Sfântului Andrei şi şi-a amenajat un adăpost pentru pelerini (azil pentru nevoiaşi). În 1854, a fost tuns monah, iar în 1856 a fost hirotonit diacon. În 1861 a fost numit constructor al schitului Feofania (acum Mănăstirea Sfântului Pantelimon), care aparţinea de Mănăstirea Sfântul Mihail. În 1868 a fost numit egumen. A plecat la Domnul în 1871.
Stareţul decedat a lăsat în urma sa o amintire veşnică. El a strâns sume importante din apropierea locurilor natale pentru refacerea bisericii, iar ca urmare, în Mănăstirea Sfântului Mihail a fost construit un nou arhondaric lângă biserică. În Feofania, cu donaţiile strânse, egumenul Bonifatie a refăcut biserica, casa arhierească, a construit două arhondaricuri, o biserică nouă din piatră, clopotniţa şi gardul.
Pomenirea Cuviosului Bonifatie se face pe 9 ianuarie pe stil nou.
(Traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)